DIGESTIA
PRINCIPII ALIMENTARI:
PROTEINE: substanțe macromoleculare complexe denumite și ”cărămizile vieții”. Sunt alcătuite din lanțuri lungi numite polipeptide, iar polipeptidele sunt formate din subunități numite aminoacizi. În proteine există 20 de aminoacizi, numiți aminoacizi esențiali. Proteinele sunt hidrolizate de enzime numite proteinaze (pepsină, tripsină, chemotripsină, carboxipeptidaze).
GLUCIDE: denumite carbohidrați, hidrați de carbon sau oze, sunt substanțe macromoleculare formate numai din carbon (C), hidrogen (H) și oxigen (O). Sunt macromolecule numite polizaharide formate din subunități numite monozaharide (glucoză, fructoză, manoză, riboză). Glucidele sunt hidrolizate (cu excepția celulozei) de către enzime numite amilaze.
LIPIDE: sau grăsimi, sunt substanțe complexe ce cuprind trigliceride, derivați ai colesterolului, fosfolipide și ceride. Sunt hidrolizate de enzime numite lipaze, colesteraze, fosfolipaze până la acizi grași și glicerol (glicerină).
ACIZI NUCLEICI: sunt macromolecule extrem de complexe cu rol în depozitarea informației. Sunt alcătuite din subunități numite nucleotide. Sunt hidrolizate de enzime numite nucleaze.
Digestia bucală:
În cavitatea bucală alimentele sunt supuse unor transformări fizice și chimice. Cu ajutorul dinților alimentele sunt tăiate, fărâmițate, zdrobite și măcinate. Prin mișcările limbii sunt impregnate cu salivă și se formează o aglomerare informă numită bol alimentar. Ptialina începe hidrolizarea amidonului preparat și-l transformă în dextrine. Bolul este împins spre faringe, apoi spre esofag. Procesul de conducere a bolului alimentar prin faringe și esofag spre stomac se numește deglutiție. Bolul alimentar străbate esofagul și intră în stomac prin orificiul cardia.
Digestia gastrică:
Încă de la introducerea mâncării în cavitatea bucală (uneori numai la mirosul mâncării) centrii secretori declanșează secreția de suc gastric în stomac. Bolurile alimentare ajung în stomac și sunt depozitate acolo pentru 5-7 ore. În acest timp sunt impregnate cu suc gastric și amestecate prin mișcările peristaltice ale stomacului. Acidul clorhidric are un important rol antiseptic, distrugând toți germenii introduși odată cu alimentele în tubul digestiv. Pepsina, activată din pepsinogen de HCl, atacă proteinele și le transformă în polipeptide. Labfermentul transformă cazeinogenul în cazeină apoi paracazeinat de Ca, gelatinaza lichefiază gelatina. Lipaza gastrică desface trigliceridele.
Se formează astfel o pastă semilichidă care a primit numele de chim gastric. Chimul este împins în duoden prin deschiderea spasmodică a sfincterului piloric.
La nivelul stomacului se absoarbe o parte din apă, CO2 și alcoolul etilic.
Digestia și absorbția intestinală:
Chimul gastric este împins în duoden. Aici chimul se amestecă cu bilă și suc pancreatic și începe lunga călătorie de-a lungul intestinului subțire prin mișcările peristaltice pe care acesta le efectuează.
Bila emulsionează lipidele, adică sparge picăturile mari de grăsime în picături foarte mici, care pot fi atacate mai ușor de lipaze. Tripsina și chemotripsina atacă proteinele și polipeptidele transformându-le în oligopeptide (di-, tri-, tetrapeptide). Carboxipeptidazele desfac oligopeptidele în aminoacizii componenți. Amilazele atacă glucidele și le degradează la monozaharide (glucoză, fructoză, riboză etc.). Celulele mucoasei intestinale secretă enzime, cum ar fi dizaharidazele care atacă dizaharidele și le transformă în monozaharide. Lipazele desfac trigliceridele în acizi grași și glicerol. Nucleazele atacă acizii nucleici până la nucleotide.
Toți principii alimentari (apă, săruri minerale, aminoacizi, monozaharide, vitamine, acizi grași, glicerol și nucleotide) sunt absorbite prin mucoasa intestinului subțire în sânge. La nivelul jejunului și ileonului vena portă se capilarizează, iar principii alimentari pătrund prin capilare în sângele portal și sunt transportați la ficat.
Resturile nedigerate și reziduurile nedigerabile formează un lichid maroniu, urât mirositor, numit chil intestinal. Acesta pătrunde în cecum prin valvula ileo-cecală.
Fiziologia intestinului gros:
Chilul intestinal ajunge în cecum și se acumulează pe parcursul mai multor ore. Din cecum chilul intestinal străbate colonul. Între timp este absorbită o mare parte din apă, se declanșează procese de fermentație și putrefacție de către bacteriile din colon și se formează materiile fecale. Acestea sunt împinse de mișcările peristaltice ale colonului în rect și sunt eliminate prin procesul de defecație.
Odată ajunse în rect, materiile fecale stimulează mecanoreceptorii prezenți la acest nivel. Informațiile ajung prin căile sensibilității la scoarța cerebrală care decide dacă poate avea loc defecația sau nu. Între timp, însă, sfincterul anal intern se relaxează involuntar. Dacă scoarța cerebrală nu permite defecația trimite comenzi de întărire a tonusului sfincterului anal extern. Dacă permite defecația, trimite comenzi de relaxare a sfincterului anal extern și, prin acțiunea de ”presă abdominală” a mușchilor abdominali materiile fecale sunt eliminate la exterior prin anus.