Aparatul respirator
Aparatul respirator cuprinde totalitatea organelor care servesc la transportul gazelor respiratorii din aer în sânge și invers. Cuprinde căile aeriene și plămânii.
Căile aeriene
Sunt reprezentate de următoarele segmente:
CAVITĂȚILE NAZALE: sunt două cavități delimitate de oasele nazale și separate de vomer. Comunică anterior cu exteriorul prin orificiile narinare (nări) și posterior cu nasofarigele prin coanele nazale. Cuprinde trei cornete nazale (superior, mijlociu și inferior) acoperite de mucoasa nazală. Deasupra cornetului superior se află o porțiune a mucoasei nazale care are rol olfactiv și a primit numele de mucoasă olfactivă. Aceasta conține celulele receptoare ale analizatorului olfactiv ale căror axoni străbat lama ciuruită a osului etmoid.
FARINGELE: este un conduct musculo-fibros în formă de pâlnie așezat anterior de porțiunea cervicală a coloanei vertebrale. Are trei porțiuni:
nasofaringele - care comunică cu cavitatea nazală prin coane și cu urechea medie prin trompa lui Eustachio;
orofaringele - care comunică cu cavitatea bucală;
laringofaringele - care comunică cu laringele prin orificiul numit glotă și cu esofagul. Glota este acoperită de un cartilaj al laringelui care poartă numele de epiglotă.
LARINGELE: este un organ cartilaginos care comunică cu faringele și cu traheea. Este alcătuit din mai multe cartilaje, unele perechi (aritenoide) altele nepereche (tiroid). În interior se află două rânduri de cute membranoase, cele superioare se numesc plici vestibulare, iar cele inferioare corzi vocale. Prin vibrația acestora se formează sunetele.
Muchia unde se întâlnesc marginile laterale ale cartilajului tiroid se unesc este mai proeminentă la bărbați și poartă numele de ”mărul lui Adam”. Această muchie vine în raport anatomic cu istmul glandei tiroide.
TRAHEEA: este un tub alcătuit din inele cartilaginoase incomplete, deoarece posterior se află esofagul. Inelele cartilaginoase au rolul de a ține în permanență traheea deschisă. Se întinde de la C6 la T4 și este căptușit cu mucoasă formată din celule ciliate cu rol de a reține eventualele impurități.
BRONHIILE PRINCIPALE: sunt două ramificații ale traheei care pătrund în cei doi plămâni. Au aceeași structură ca și traheea, fiind însă formați din inele cartilaginoase incomplete. La nivelul plămânilor bronhiile principale se ramifică în bronhiole de gradul I, II, III, apoi bronhiole terminale și bronhiole respiratorii. Aceste bronhiole au diametru din ce în ce mai mic și derivă unele din altele.
Plămânii
Sunt două organe buretoase de formă conică așezate cu baza mare pe mușchiul diafragm. Plămânul drept este mai mare decât cel stâng, plămânul drept cântărește aproximativ 800 de grame, iar cel stâng aproximativ 600 de grame. Între cei doi plămâni se află o cavitate numită mediastin.
Plămânul drept este străbătut de două șanțuri numite scizuri care înpart plămânul în trei lobi. Plămînul stâng are o singură scizură care împarte plămânul în doi lobi.
Plămânii sunt acoperiți de o mucoasă seroasă numită pleură. Pleura are două foițe:
foița externă aderă strâns la pereții cutiei toracice;
foița internă aderă strâns la plămân;
între cele două foițe se află o lamă de lichid pleural care ține perfect sudați plămânii de cutia toracică.
Plămânii sunt alcătuiți din lobi pulmonari (3 drepți și 2 stângi). Lobii sunt alcătuiți din lobuli pulmonari, iar lobulii sunt formați din segmente. Segmentele sunt alcătuite din acini pulmonari, care reprezintă unitatea morfologică și funcțională a plămânului. Fiecare acin pulmonar este alcătuit dintr-o bronhiolă respiratorie împreună cu alveolele ce o deservesc.
Vascularizația plămânului este dublă:
nutritivă - care asigură sângele pentru nevoile proprii ale plămânului, Este asigurată de arterele bronșice, derivate din aorta descendentă toracală și de venele bronșice care duc sângele în sistemul azygos ce pătrunde în vena cavă inferioară.
funcțională - care oxigenează sângele pentru nevoile corpului. Este alcătuită din arterele pulmonare care aduc sânge cu CO2 la plămâni, se capilarizează și ajung la nivelul alveolelor pulmonare. La acest nivel CO2 trece din sânge în aer, iar O2 trece din aer în sânge. Acest lucru este posibil datorită gradienților de concentrație. Venele pulmonare care pornesc de la plămâni duc sângele încărcat cu O2 la inimă.
DINAMICA MIȘCĂRILOR RESPIRATORII:
Ventilația pulmonară reprezintă mișcările de introducere a aerului în interiorul plămânilor (inspirație) și cele de evacuare a aerului din plămâni (expirație).
Inspirația - contracția mușchiului diafragm și a mușchilor intercostali măresc diametrele cutiei toracice. Fiind solidarizați la pereții cutiei toracice prin pleură, plămânii urmează mișcarea imprimată și își măresc volumul. Astfel că presiunea aerului din interiorul plămânilor devine mai mică decât presiunea aerului din exterior. În consecință aerul este aspirat în interiorul plămânilor.
Volumul plămânilor este de 5000-6000 de ml. Acest volum este alcătuit din mai multe componente:
volumul curent (VC): este volumul de aer inspirat într-o inspirație normală. Are valoarea de 500 de ml;
volumul inspirator de rezervă (VIR): volumul de aer ce poate fi introdus suplimentar peste VC (atunci când îți umpli plămânii cu aer). Are valori cuprinse între 2000 și 3000 de ml;
volumul expirator de rezervă (VER): volumul de aer ce poate fi eliminat după o expirație obișnuită (atunci când îți golești total plămânii de aer). Are valori cuprinse între 1000-1200 de ml;
capacitatea vitală (CV): este suma dintre VC, VIR și VER;
volumul rezidual (VR): plămânii nu pot fi goliți de aer decât prin deschiderea toracelui, deoarece toracele este mereu în distensie. Mereu rămâne în plămâni un volum de aer cuprins între 1200-1500 ml;
capacitatea pulmonară totală (CPT): suma dintre CV și VR.
Expirația - relaxarea mușchiului diafragm și a mușchilor intercostali readuce cutia toracică la dimensiunile inițiale. Implicit și volumul plămânilor scade, apare o presiune a aerului superioară presiunii exterioare, astfel că aerul este eliminat din plămâni.
Frecvența respiratorie reprezintă numărul de inspirații/minut. Are valori variabile în funcție de vârstă, sex, condiția de sănătate etc. În general este de 18/minut la bărbat și 16/minut la femeie.
Debitul respirator reprezintă produsul dintre frecvența respiratorie și volumul curent.
PATOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR:
guturaiul (răceala) - infecție cu diferite tulpini de rotavirus. Se manifestă prin febră, inflamarea mucoaselor, strănut, frisoane etc.
gripa - boală virală gravă provocată de virusurile gripale. Acestea atacă atât aparatul respirator determinând inflamarea mucoaselor cât și alte organe, determinând dureri musculare, probleme digestive etc.
tuberculoza pulmonară (TBC) - boală gravă provocată de bacilul Koch, care atacă țesutul pulmonar ceea ce duce la apariția unor leziuni.
emfizemul pulmonar - acumularea de aer în țesutul interstițial, provocat de fumat, răceli netratate, bronșite etc. Se manifestă prin tuse, respirație dificilă, paloare facială și cianoză.