Analizatorul vizual
Receptorii analizatorului vizual sunt situați în globii oculari, calea de conducere este reprezentată de nervii optici iar centrul de integrare se află pe scoarța cerebrală. La nevertebrate exista ochii simpli, oceli, (care pot deosebi doar întunericul de lumină) și ochii compuși, la insecte cei plurifațetați, care oferă imagini compuse dintr-o multitudine de imagini diferite. La vertebrate globul ocular are o structură ceva mai complexă.
Structura globului ocular
Globii oculari sunt organe pereche situate în cavitățile orbitale din craniul vertebratului. Sunt prevăzuți cu anexe sub forma pleoapelor și glandelor lacrimale. Din punct de vedere structural globul ocular cuprinde:
A. tecile globului ocular: acoperă globul ocular. De la exterior spre interior deosebim:
sclerotica - o teacă conjunctivă de culoare albă foarte rezistentă, vascularizată și inervată bogat, care înconjoară globul ocular. De ea se prind (se inseră) mușchii extrinseci ai globului ocular (mușchii care fac ochiul sa se rotească în orbită). Porțiunea anterioară a scleroticii este transparentă și se numește cornee;
coroida - tunica conjunctivă vascularizată aflată imediat sub sclerotică. Porțiunea anterioară a coroidei formează două structuri: anterior o membrană colorată numită irisprevazută cu un orificiu în mijloc, orificiu numit pupilă, cu diametru reglabil și o structură posterioară numită aparat ciliar;
B. mediile refringente: sunt structuri transparente și semi-transparente prin care lumina suferă procese de refracție (de schimbare a direcție de înaintare). Deosebim:
umoarea apoasă - un lichid limpede aflat între cornee și iris;
cristalinul - o lentilă biconvexă prinsă de procesele ciliare aflată într-o teacă transparentă numită cristaloidă. Această lentilă are diametru variabil (datorită mușchilor ciliari) și împarte globul ocular în două camere: camera anterioară, plină cu umoare apoasă și camera posterioară, aflată posterior de cristalin;
corp vitros - se mai numește umoare sticloasă, este un corp gelatinos adăpostit de hialoidă care ocupă în intregime camera posterioară a globului ocular;
C. retina: este o membrană de natură nervoasă care căptușește camera posterioară a globului ocular. Se întinde anterior până la o zonă numită ora serrata la joncțiunea cu corpul ciliar. Este alcătuită din mai multe straturi celulare, dintre care cel intern este format din celule fotoreceptoare, neuroni modificați de două tipuri:
celule cu con - receptori cu sensibilitate mai scăzută, dar mai specializați. Sunt responsabile de vederea diurnă (pe timp de zi) și de vederea cromatică (vederea culorilor - există trei culori fundamentale: roșu, verde și albastru);
celule cu bastonaș - receptori cu sensibilitate ridicată, responsabile pentru vederea nocturnă (pe timp de noapte);
Pe retină există un punct în care se formează imaginile, punct numit pata galbenă (macula lutea). În acest punct există doar celule cu con. De asemenea, locul de unde ies fibrele nervului optic se numește pata oarbă (macula sau papila optică) unde nu există celule fotoreceptoare și unde nu se formează imagini.
Formarea imaginilor pe retină
Imaginile se formează pe retină, în pata galbenă, printr-o triplă refracție: la interfața aer-cornee, pe fața anterioară a cristalinului și pe fața posterioară a cristalinului. Imaginea se formează mai mică și răsturnată și este transmisă pe calea nervului optic spre scoarța cerebrală unde se formează senzația de imagine.
