Soren Kierkegaard

Adevărul este o momeală: nu-l poţi avea fără a fi prins. Nu poţi intra în posesia adevărului capturându-l, ci numai lăsându-l să te captureze.

A îndrăzni înseamnă a-ţi pierde, pe moment, siguranţa. A nu îndrăzni înseamnă a te pierde definitiv pe tine însuţi.

Infinita calculare a circumstanţelor plăcerii împiedică şi sugrumă însăşi plăcerea.

Dumnezeu a creat lumea din nimic. Minunat, vei spune. Fii sigur că e aşa, dar face lucruri şi mai minunate: face sfinţi din păcătoşi.

Contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea.

Imaginaţia e fardul natural al sexului frumos.

Un poet este o fiinţă nefericită a cărei inimă este sfâşiată de suferinţe secrete, dar ale cărei buze sunt atât de ciudat alcătuite încât atunci când suspinele şi ţipetele le scapă, sună ca o muzică frumoasă.

Omul este spirit. Ce este însă spiritul? Spiritul este sinele.

Tăcerea e capcana demonului şi cu cât este mai profundă, cu atât mai terifiant devine demonul. Dar tăcerea e şi înţelegerea reciprocă dintre divin şi individual.

Când spunem că Dumnezeu e iubire, spunem că el se comunică pe sine la infinit.

Viaţa nu e o problemă care trebuie rezolvată. E un mister care trebuie trăit.

A putea reveni astfel încât în aceeaşi secundă să pară că a stat pe loc şi a umblat, a face din saltul în viaţă un mers, a exprima în mod absolut sublimul în pedestru - o reuşeşte doar acel cavaler (al credinţei), şi acesta este singurul miracol.

Atunci când într-un examen scris tinerii au patru ore la dispoziţie pentru a-şi termină lucrarea, nu schimbă nimic faptul că cineva termină înainte sau foloseşte întregul timp pus la dispoziţie. Aici sarcina primită este una, iar timpul altă. Însă acolo unde timpul însuşi este sarcina, devine o greşeală să termini înainte de termen. La fel acolo unde sarcina este viaţă. Orice proces esenţial de cunoaştere se referă la existenţa sau: numai acea cunoaştere a cărei relaţie cu existenţa este esenţială este cunoaştere esenţială. Cunoaşterea care îndreptată către interior, în reflecţia interiorităţii nu se referă la existenţa este, în mod esenţial, cunoaştere prin întâmplare, nivelul şi cuprinderea ss sunt în mod esenţial indiferente.

Unii oameni se grăbesc atât de tare să găsească fericirea, încât de multe ori trec pe lângă ea.

Oamenii pretind libertatea de exprimare ca şi compensaţie pentru libertatea de gândire, pe care arareori o folosesc.

Nimeni dintre oameni nu îţi va putea spune de ce exişti, dar dacă tot eşti aici, străduieşte-te să dai un sens existenţei tale.

Ceea ce mă interesează e clipa. Fondul etern al dragostei, când cei doi se nasc unul pentru celălalt în secunda supremă.

Nimic nu-l înspăimântă mai tare pe om decât faptul de a fi conştient de ceea ce e capabil să facă şi să devină.

Cu cât mai mult gândesc, cu atât mai puţin exist şi cu cât mai puţin gândesc, cu atât mai mult exist.

Puritatea inimii înseamnă să îţi doreşti un singur lucru.

Dacă mă etichetezi, mă anulezi.