Paulo Coelho

Cand iubim, intotdeauna ne straduim sa devenim mai buni. Cand ne straduim sa devenim mai buni decat suntem, totul in jurul nostru devine mai bun.

Nu uita: apusurile minunate au nevoie de cer noros.

Te iubesc pentru că ştiu că întregul Univers s-a străduit să mă ajute să te găsesc.

Când vine noaptea şi nu vede nimeni, mi-e teamă de orice: de viaţă, de moarte, de dragoste şi de lipsa ei, de faptul că toate lucrurile noi devin obiceiuri, de faptul că pierd cei mai buni ani din viaţă într-o rutină care se va repeta până la moarte şi de ideea de a înfrunta necunoscutul, oricât de surescitant şi de aventuros ar fi.

Fiecare zi din viaţa omului este o noapte întunecată. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla în următorul minut şi chiar şi aşa oamenii merg înainte. Pentru că ei cred. Pentru că au Credinţă.

Dragostea cea mai puternică este cea care-şi poate manifesta slăbiciunea.

Miracolele nu au nicio explicaţie, dar apar în viaţa celor care cred în ele.

Dragostea este o fiinţă sălbatică. Când încercăm să o ţinem în frâu, ne distruge. Când încercăm să o închidem, ne înrobeşte. Când încercăm să o înţelegem, ne tulbură.

Niciodată nu putem judeca viaţa celorlaţi, pentru că fiecare îşi cunoaşte propria durere şi renunţare. Una este să crezi că eşti pe drumul cel bun şi alta e să crezi că drumul tău e unic .

Există în lume un mijloc de exprimare accesibil tuturor: e limbajul entuziasmului, al lucrurilor făcute cu dragoste şi perseverenţă, în căutarea a ceva ce-ţi doreşti sau în care crezi.

Da, asta era libertatea: să simtă ce-şi dorea, indiferent de părerea altora.

Dragostea cere să fii alături de fiinţa iubită. Când iubeşti, lucrurile capătă un sens şi mai adânc.

La urma urmei, ce e fericirea? Dragoste, se spune. Dar dragostea nu a adus şi nici nu va aduce vreodată fericirea. Dimpotrivă, nu e decât nelinişte, un câmp de luptă, nopţi nedormite, când ne întrebăm dacă e bine ce facem. Adevărata dragoste este plămădită din extaz şi agonie.

Dragostea nu e un obicei, un angajament sau o datorie. Dragostea există, pur şi simplu. Fără definiţii. Iubeşte şi nu-ţi pune prea multe întrebări. Doar iubeşte!

Universul ne ajută întotdeauna să luptăm pentru visele noastre, oricât ar părea ele de nebuneşti, pentru că sunt visele noastre şi doar noi ştim cu ce preţ le visăm.

Dragostea nu pune multe întrebări, deoarece, dacă începem să gândim, începe să ne fie frică. E o frică inexplicabilă, nu poate fi exprimată prin cuvinte. De aceea nu întrebi, faci.

Din noaptea timpurilor, omul înţelesese că suferinţa, odată privită fără teamă, era paşaportul său către libertate.

Iubirea ne poate duce în iad sau în rai, dar undeva ne duce totdeauna. Trebuie să o acceptăm, fiindcă ea este hrana existenţei noastre. Dacă o refuzăm, vom muri de foame văzând ramurile pomului vieţii încărcate de roade, fără a cuteza să întindem mâna şi să culegem fructele.

Dacă nu ne naştem încă o dată, dacă nu reîncepem să privim viaţa cu inocenţa şi entuziasmul copilăriei, nu mai are nici un sens să trăim mai departe.

Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.

A iubi înseamnă a fi în comunicare cu celălalt şi a descoperi în el scânteia lui Dumnezeu.

Toată viaţa m-am gândit la dragoste ca la o formă de sclavie voluntară. Ei bine, lucrul ăsta este o minciună: libertatea există atunci când dragostea este prezentă. Persoana care se dăruieşte pe de-a întregul, persona care se simte cea mai liberă, este aceea care iubeşte din tot sufletul.

Sexul, durerea, dragostea sunt experienţe limită ale omului. Şi numai cine cunoaşte frontierele acelea cunoaşte viaţa; restul e doar trecere a timpului, repetare a unei sarcini monotone, îmbătrânire şi moarte fără a fi ştiut cu adevărat ce se întâmplă aici.

În faţa unui psihiatru oamenii vorbesc mai deschis decât în faţa unui preot, deoarece medicul nu poate ameninţa cu infernul.

Războinicii îşi păstrează întotdeuna strălucirea privirii. Nu sunt întotdeauna siguri de ceea ce fac, de multe ori au parte de nopţi albe, crezând că vieţile lor nu au sens. Tocmai de aceea sunt războinici, pentru că greşesc, pentru că se întreabă, pentru că neîncetat caută o raţiune.

Fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire.

Pot alege între a fi o victimă a lumii sau un aventurier în căutarea comorii sale. Totul ţine de felul cum îmi voi privi viaţa.

Dragostea nu este în celălalt, este în noi înşine; noi o trezim. Dar pentru trezirea asta avem nevoie de altul. Universul are sens doar când avem cu cine să ne împărtăşim emoţiile.

Suntem răspunzători pentru Univers fiindcă noi suntem Universul.

Există momente în care viaţa îi desparte pe unii oameni doar pentru că amândoi să înţeleagă cât de importanţi sunt unul pentru celălalt.

Mi-e frică să-mi îndeplinesc visul şi pe urmă să nu mai am niciun motiv să trăiesc.

Dragostea: Eu sunt totul şi nimic. Sunt ca vântul şi nu pot intra acolo unde ferestrele şi uşile sunt închise. I-am răspuns: Dar eu sunt deschis pentru tine. Iar ea mi-a răspuns: Vântul e făcut din aer. Este aer în casa ta, dar totul e închis. Mobilele se vor umple de praf, umezeala va distruge tablourile şi va păta pereţii. Vei continua să respiri, vei cunoaşte o parte din mine - dar eu nu sunt o parte, sunt Totul şi asta n-o să afli niciodată.

Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti.

În prezent stă tot secretul; dacă dai atenţie prezentului, poţi să-l îmbunătăţeşti. Şi dacă îţi îmbunătăţeşti prezentul, tot ce se va întâmpla apoi va fi mai bine. Uită de viitor şi trăieşte în fiecare zi din învăţăturile Legii şi cu încrederea că Dumnezeu are grijă de copiii Lui. Fiecare poartă în sine veşnicia.

Dacă aş mai rămâne o zi, aş mai rămâne un an, iar dacă aş mai rămâne un an, n-aş mai pleca niciodată.

De multe ori cea mai bună formă de a afla cine suntem este aceea de a şti cum ne văd ceilalţi. Asta nu înseamnă că vom face cum vor ei, dar cel puţin ne cunoaştem mai bine.