Mark Twain

Vestea despre moartea mea a fost doar o exagerare.

Nu te poţi simţi în largul tău fără propria-ţi aprobare.

Creatura asta nouă cu părul lung mă cam încurcă. Îmi dă mereu târcoale şi mă urmăreşte. Nu prea-mi place, fiindcă nu-s obişnuit cu societatea. Mai bine stătea cu celelalte animale... Azi e timp noros, bate vânt de la răsărit. Cred c-o să vină ploaia peste noi... "Noi?" De unde-oi mai fi scos şi cuvântul ăsta? Ah, mi-aduc aminte: îl spune mereu creatura cea nouă.

Dumnezeu a făcut omul pentru că a fost dezamăgit de maimuţă. După aceea a încetat să mai facă experimente.

Grăbiţi-vă să cumpăraţi pământ, nu se mai fabrică...

Adevărul este lucrul cel mai valoros pe care îl avem. Să-l economisim.

Adam (la mormântul Evei): Unde era ea, acolo este Raiul.

Am învăţat o mulţime de lucruri, aşa că acum am o cultură solidă. Da' la-nceput n-aveam. La-nceput eram ignorantă. Mă simţeam umilită pentru că, deşi eram numai ochi şi urechi, nu reuşeam niciodată să fiu pe fază când curge apa în sus. Da' acuma puţin îmi pasă. Am făcut o grămadă de experienţe până când am aflat că apa nu curge în sus decât pe întuneric. Da' pe-ntuneric curge. Ştiu asta fiindcă iazul nu se goleşte niciodată. Şi bag mâna-n foc că s-ar goli dacă apa n-ar veni la loc noaptea. Cel mai bine e să dovedeşti lucrurile prin experienţe pe viu. Atuncea ştii, ce mai încolo-ncoace! Pe câtă vreme dacă depinzi de bănuieli, presupuneri şi supoziţii, n-ajungi niciodată om de cultură.

Nu pentru învăţătura lui îl iubesc. Nu, nici gând. A învăţat de unul singur şi ştie o mulţime de lucruri. Partea proastă e că lucrurile cu pricina nu sunt cum le ştie el.

Oamenii sunt o veşnică problemă!

Fă ce se cuvine. Câţiva oameni îţi vor fi recunoscători, restul vor fi uluiţi.

Ridurile ar trebui pur şi simplu să arate numai unde au fost zâmbete.

Fiecare om este o lună cu o parte întunecată, pe care n-o arată nimănui.

Se pot da multe exemple de construcţii fără sens. Cea mai reuşită este construcţia unui gard de cimitir. Cei care sunt înăuntru oricum nu mai pot ieşi afară, cei de afară oricum nu vor să intre.

Am trecut prin momente teribile de-a lungul vieţii. Unele dintre ele chiar s-au întâmplat.

Dintre toate animalele pământului, omul este singura fiinţă crudă. El e singurul animal care îi răneşte pe ceilalţi doar din plăcerea de a o face.

Dragostea pare să fie cea mai rapidă şi totuşi cea mai lentă dintre toate împlinirile. Nici un bărbat şi nici o femeie nu ştiu cu adevărat ce este dragostea perfectă până când nu depăşesc pragul unui sfert de secol de căsătorie.

Cum ar fi bărbaţii fără femei? Extrem de puţini, domnul meu, din ce în ce mai puţini.

Poate că timpul vindecă rănile, dar este un cosmetician mizerabil.

Când Dumnezeu a creat omul, era deja obosit; aceasta lămureşte destule.

Să ne considerăm nebuni. Aşa ne vom înţelege unul pe altul. Aceasta va desluşi multe enigme.

Da, cred că-l iubesc pur şi simplu, pentru că-i al meu şi pentru că-i bărbat. Bănuiesc că n-am niciun alt motiv. Cred, prin urmare, că-i aşa cum am spus la-nceput: genul ăsta de dragoste nu e un produs al raţionamentelor şi statisticilor. Ea vine nu se ştie de unde şi nu se poate explica. Nici nu-i nevoie. Aşa gândesc eu. Dar eu sunt numai o fetişcană, prima care a stat să studieze această problemă, şi s-ar putea, în ignoranţa şi lipsa mea de experienţă, să n-o fi înţeles bine.

Când privesc înapoi, Raiul pare doar un vis. Era un loc mirific, acum a dispărut şi n-o să-l mai văd vreodată. Am pierdut Raiul, dar l-am întâlnit pe el şi sunt mulţumită.