Constantin Noica

Devenim ceea ce suntem.

Orice sfat dat cuiva apropiat e impur: te priveşte şi pe tine. Dar trebuie să-l dai, dacă trimite mai departe pe celălalt; dacă-l sporeşte.

Puterea de făptuire pe care o ai când nu ţi-a reuşit răul. Vezi, spui conştiinţei tale întunecate, sunt blestemat să fiu bun. Dar nu eşti bun - şi de aceea făptuieşti.

Dar trebuie să fii mai departe. Nicio limită nu interzice nelimitatul. Limitaţia ce nu limitează. Pierderea ce nu sărăceşte. Înfrângerea ce nu înfrânge destine. Ce e de făcut nu mai e nimic de făcut.

Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături.

Ce are de dat un spirit feminin? O singură fericire, un singur extaz. Şi toată tehnica feminităţii e de a pulveriza acea fericire în nenumărate fericiri, într-o succesiune şi devenire de fericiri minore. Căci ea pleacă de la fiinţă şi atunci caută devenirea şi diversul; în timp ce bărbatul pleacă de la devenire şi e însetat de fiinţă, de unitate. Setea Unului de a se pierde şi setea Multiplului de a se readuna.

Tu eşti o noapte, eu o stea. Eu sunt un haos, tu o lumină; eu sunt cuget, tu o problemă; caută-mă şi, mai departe, am să mă ascund în tine.

Nu ştim unde ne este esenţialul. Alegem între una şi alta, în fiecare ceas al vieţii, dar fără controlul legii noastre. Sau poate: fugim de propria noastră lege, alegând.

Trebuie să te preferi, permanent, iar acum la propriu: să nu mai citeşti cărţile altora, cât să le scrii pe ale tale. Şi totuşi ce mult e din gândul tău într-unele cărţi ale altora. Singurul drept de a te prefera: că nu sunt acolo şi cele negândite încă de tine.

Îmi plac curbele căilor ferate. Sunt îndeajuns de plecate pentru ca un tren în viteză să nu cadă în afară, dar şi îndeajuns de puţin plecate pentru ca un tren fără viteză să nu cadă înăuntru. Coexistenţa contrariilor. Ştiu şi inginerii ceva. Dar tot mai mult ştie viaţa.

Te iau în braţe: mersul meu să fie mersul tău. Îţi cânt ceva. Cântecul meu să fie vibraţia ta. Scriu o carte: emoţia mea în idee să fie a ta. Vreau să sporesc prin tine. Tot ce mă sporeşte e adevărat.

Dintre toate roadele pamântului, omul e singurul care nu se coace niciodată. Nu există maturitate; doar tinereţe. Pentru societate e un dezastru: de aici conflicte, catastrofe şi inadecvări de tot soiul: ideologii şi ştiinţe perfecte pentru oamenii necopţi. Pentru ins e o binecuvântare: ramâne ingenuu toată viaţa.

În fizică nu contează mişcarea, nu viteza, ci (ca la Galilei) acceleraţia. La fel şi dincoace: dacă poţi accelera destinul cuiva.

Fă ce-ţi place ţie - plus ce le place altora. Dacă nu le place altora, nu-ţi place nici ţie, în fond.

De unde ideea că filozofia te învaţă adevărul? Te învaţă să gândeşti - nu adevărul. Îţi dă DIRECŢIA adevărului. Vorba lui Kant: ca să ştii care e adevărul despre un lucru, trebuie să ai acordul cu acel lucru. Deci, orice adevăr e despre ceva; orice adevăr e material. Ce poate să însemne adevărul, aşa formal? Există realităţi, nu realitate. Există adevăruri, nu adevăr.

Omul care ştie să fie singur, acela te înţelege cu adevărat, acela care te iubeşte cu adevărat. Celălalt, prea aproape, îţi ţine doar umbră.

Libertatea e capacitatea de a valorifica înfrângerile şi de a-şi depăşi reuşitele.

Un cuvânt este un arbore. Că s-a născut pe pământul tău ori că a căzut ca o sămânţă din lumea altora, un cuvânt este, până la urmă, o făptură specifică.

Nu-i nimeni vinovat de neîmplinirile noastre. Limitele interioare sunt mai dureroase decât orice limită exterioară.

Toată viaţa noastră morală începe aici: între fiul risipitor şi fratele lui. Ne pierdem şi ne căim, sau ne păstrăm şi ne împietrim inima. E rău să nu asculţi, dar e la fel de rău să ştii să asculţi şi să ţii minte.

Oameni. Nu lucruri, nu peisaje; oameni. Să fii însetat de omul nou, aşa cum eşti de lumile noi. Căci fiecare om e o formă de încăpăţânare, adică o idee. Şi-ţi place să vezi care e gustul ideii, care e vocea ei. Cum surâde ea.

Orice creaţie se naşte dintr-un plâns şi o tăcere.

Dragostea e o închidere ce rămâne închisă, iubirea, una ce se deschide.

Fie-ţi milă de alţii: trăieşte frumos, învaţă mult, creează bine — trebuie să spui fiecărui om tânăr. Alţii au nevoie de împlinirea ta la fel de mult ca tine.

De ce e de neconceput un Narcis feminin? Femeia se priveşte totuşi nespus de mult în oglindă. Dar probabil pentru a vedea acolo pe un altul - care o priveşte.

Prin formaţia sa, "dor" are în el ceva de prototip: este o alcătuire nealcătuită, un întreg fără părţi, ca multe alte cuvinte româneşti cu înţeles adânc şi specific. Reprezintă o contopire şi nu o compunere. S-a contopit în el durerea, de unde vine cuvântul, cu plăcerea, crescută din durere, nici nu pricepi bine cum.

Mai adânc decât mine în mine însumi este gândul. El îmi dă bucuria - dacă mi-o poate da ceva.

E destul să te uiţi la ceilalţi, ca să poţi regăsi încrederea în tine.