Marcel Proust

Dragostea este spaţiul şi timpul măsurate cu inima.

Iubirea e dovada evidentă că realitatea contează foarte puţin.

Amintirea lucrurilor trecute nu este în mod necesar amintirea lor aşa cum au fost.

Caută să rămâi aşa cum eşti, reînsufleţind mereu faptele şi cuvintele tale cu o gândire creatoare, nelăsând niciun loc convenţiei, pentru că ceea ce credem că e un simplu fapt monden sau o simplă răutate, este de fapt moartea spiritului.

Timpul de care dispunem în fiecare zi este elastic; pasiunile pe care le încercăm îl dilată; acelea pe care le inspirăm îl îngustează şi obişnuinţa îl umple.

Înţelepciunea nu o primim. Trebuie a o descoperi pentru noi înşine, în urma unei călătorii pe care nimeni nu poate să o facă pentru noi.

Atât în neliniştea dureroasă cât şi în dorinţa fericită, iubirea este cerinţa unui tot. Ea nu se naşte şi nu rezistă decât dacă o parte rămâne de cucerit. Nu iubim decât ceea ce nu posedăm în întregime.

În tinereţe, un bărbat visează să posede inima femeii pe care o iubeşte; mai târziu, simţământul că posedă inima unei femei îi este îndeajuns pentru a se îndrăgosti de ea.

Caută şi păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieţii tale.

Să le fim recunoscători celor care ne oferă fericire; ei sunt acei grădinari fermecători care fac sufletele noastre să înflorească.

Fiecare din prietenii noştri are atâtea cusururi proprii, încât ca să continuăm să-i iubim, suntem siliţi să incercăm să ne consolăm de ele gândindu-ne la talentul lui, la bunătatea, la dragostea lui sau, mai degrabă, să nu ţinem seama de ele, desfăşurând în acest scop toată bunăvoinţa noastră.

Căci instinctul îţi impune datoria, iar inteligenţa îţi pune la dispoziţie pretexte pentru a o evita.

Viaţa - pe care n-o vedeam decât prin numele ei.

Amintirea unei anumite imagini nu este decât părerea de rău după o anumită clipă; iar casele, drumurile, aleile sunt repede trecătoare, vai, ca şi anii!

De obicei memoria nu prezintă amintirile în ordine cronologică, ci ca un reflex în care ordinea părţilor e răsturnată. Viaţa chiar e foarte puţin cronologică, pentru că sunt multe anacronisme în seria zilelor.

Adevărul despre intenţiile pe care le are cineva nu se află întrebându-l.

Adevăratul act al descoperirii nu consistă în a găsi pământuri noi, ci în a vedea cu ochi noi.

Nu suntem deloc liberi în faţa operei de artă... nu o făurim după placul nostru... ci, pre-existentă nouă, trebuie, fiindcă e totodată necesară şi ascunsă, să o descoperim înlăuntrul nostru.

Doar în boală ne dăm seama că nu trăim singuri, ci înlănţuiţi de o fiinţă de regn diferit, de care ne separă abisuri, care nu ne cunoaşte, şi căruia este imposibil să ne facem înţeleşi: corpul nostru.

Lasă-te răpit, găseşte-ţi singur fericirea, lasă să strălucească soarele din gândurile tale.

Oricine, când citeşte, se citeşte pe sine însuşi. Opera scriitorului nu este decât un fel de instrument optic propus cititorului pentru a-i permite de a distinge ceea ce, fără asta, nu ar fi văzut niciodată.

Omul este făptura ce nu poate ieşi din sine, ce nu-i cunoaşte pe ceilalţi decât în sine; şi, spunând contrariul, minte.

Singura carte adevărată, un scriitor nu trebuie să o inventeze în mod obişnuit, pentru că ea există deja în fiecare din noi; el trebuie doar să o traducă. Datoria şi sarcina unui scriitor sunt cele ale unui traducător.

Ne îndrăgostim în toate etapele vieţii, dar iubim doar o dată.

Amintirile pe care le avem unii despre alţii, chiar în dragoste, nu sunt aceleaşi.

Dorinţa ne obligă să iubim ceva ce ne va face să suferim.

Fericirea în dragoste este o stare anormală.

Tremurăm întotdeauna doar pentru noi înşine, doar pentru cei pe care îi iubim. Cât suntem de siguri pe noi, cât suntem de liniştiţi şi de îndrăzneţi în preajma lor, când fericirea noastră nu mai este în mâinile lor!

Ceea ce credem a fi iubirea noastră, gelozia noastră, nu-i una şi aceeaşi pasiune continuă, indivizibilă. Ele sunt alcătuite dintr-o infinitate de iubiri succesive, de gelozii diferite şi efemere, dar care, prin multitudinea lor neîntreruptă, lasă impresia continuităţii, iluzia unităţii.

Dragostea este tortură reciprocă.

Fiinţa pe care o iubim şi care ne iubeşte ne pare insupotabilă.

Când ne-am schimbat mult, suntem îndreptăţiţi să credem că am trăit mai mult.

Multe din lucrurile pe care le ştiu, doctorii le ştiu de la cei bolnavi.

Adevărata călătorie nu înseamnă să mergi spre alte locuri, ci să ai alte priviri.

Oamenii vor să înveţe să înoate, dar în acelaşi timp vor să rămână cu un picior pe pământ.

Nu există linişte în iubire, pentru că ceea ce obţinem e întotdeauna punctul de plecare spre noi dorinţe.