Albert Camus

O iubire care nu suporta confruntarea cu realitatea nu-i iubire. Dar in acest caz, neputinta de a iubi este privilegiul inimilor nobile.

Nu traim sentimente care ne transforma, ci sentimente care ne sugereaza ideea de transformare. De pilda, iubirea nu ne purifica de egoism, dar ne face sa-l simtim si naste in noi ideea unei patrii indepartate, unde acest egoism nu si-ar mai gasi locul.

Scopul artei, scopul unei vieţi, poate fi numai acela de a creşte suma libertăţilor şi a responsabilităţilor care se ascund în fiecare om şi în întreaga lume. Nu poate fi, sub nicio formă, acela de a reduce sau de a reprima acea libertate, chiar şi numai pentru o perioadă. Nici una dintre operele măreţe nu a avut la bază, vreodată, ura şi dispreţul. Din contra: nu există măcar o singură operă de artă adevărată care să nu-şi fi adus, în cele din urmă, aportul la libertatea interioară a fiecărei persoane care a cunoscut-o şi a iubit-o.

Binele e o visare, un proiect mereu amânat şi urmărit cu un efort istovitor, o limită pe care n-o atingem niciodată, domnia lui e imposibilă. Numai răul poate merge până la marginile sale şi domni absolut.

Omul este totdeauna pradă propriilor sale adevăruri.

Viaţa este scurtă şi dacă-i pierdem timpul, este un păcat.

O conştiinţă vinovată trebuie să se confeseze. O operă de artă este o confesiune.

Vedeţi, spuse el ocolindu-i privirea, nici măcar Dumnezeu nu poate să ne despartă acum.

Cred că am adormit, pentru că m-am trezit cu stelele în faţă. Zgomotele câmpiei urcau pană la mine. Miresme de noapte, de pământ şi de sare îmi răscoleau tâmplele. Încântoarea pace a acestei veri admormite pătrundea în mine ca o maree.

Îţi zic un secret, dragul meu: nu aştepta judecata de apoi, ea are loc în fiecare zi.

Trebuie să trăim şi să creăm. Să trăim până la lacrimi.

Fantezia le este dată oamenilor ca o despăgubire pentru ceea ce nu sunt, iar umorul pentru ceea ce sunt.

Am descoperit în mijlocul urii mele o iubire care poate învinge orice, în mijlocul lacrimilor am descoperit zâmbetul, în mijlocul deznădejdii, liniştea... Aşa am descoperit că în mijlocul iernii este o vară. Şi acum sunt fericit. Pentru că am dovada că nu e important cât de dură e viaţa cu mine când în mine există ceva care mă apără încontinuu...

Ceea ce mă interesează este dacă cineva poate să trăiască şi să moară pentru ceea ce iubeşte.

Puţini înţeleg că există refuzuri care nu au nimic a face cu renunţările.

Da, se doarme la ora asta, şi asta e liniştitor, deoarece marea dorinţă a unei inimi neliniştite este să posede la nesfârşit fiinţa pe care o iubeşte sau să poată să scufunde această fiinţă, când timpul despărţirii a venit, într-un somn fără vise, care să nu se sfârşească decât în ziua revederii.

Din clipa când omul îl supune pe Dumnezeu unei judecăţi morale, îl ucide în el însuşi.

Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învaţă fidelitatea superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile. Şi el socoteşte că totul e bine. Acest univers rămas fără stăpân nu-i pare nici steril, nici neînsemnat. Fiecare grăunte al cestui munte plin de întuneric alcătuieşte o lume. Lupta însăşi contra înălţimilor e de-ajuns spre a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit.

Nu merge în spatele meu, s-ar putea să nu conduc. Nu merge în faţa mea, s-ar putea să nu te urmez. Mergi lângă mine şi fii prietenul meu.

O iubire care nu suportă confruntarea cu realitatea nu-i iubire. Dar în acest caz, neputinţa de a iubi este privilegiul inimilor nobile.

Nu trăim sentimente care ne transformă, ci sentimente care ne sugerează ideea de transformare. De pildă, iubirea nu ne purifică de egoism, dar ne face să-l simţim şi naşte în noi ideea unei patrii îndepărtate, unde acest egoism nu şi-ar mai găsi locul.

Nimic pe lumea aceasta nu ar trebui să te determine să renunţi la ceea ce iubeşti.

Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi.

Să iubeşti pe cineva înseamnă să fii de acord să îmbătrâneşti împreună cu el.

Să dăruieşti totul, să sacrifici totul fără speranţă de răsplată; asta înseamnă iubire.