Carl Gustav Jung

Intalnirea a doua persoane este ca si contactul a doua substante chimice; daca este vreo reactie, amandoua sunt transformate.

Arta este un tip de imbold înnăscut care pune stăpânire pe fiinţa umană şi o transformă în instrumentul său. Pentru a practica această lucrare dificilă este uneori necesar ca omul să-şi sacrifice fericirea şi tot ce face viaţa să merite să fie trăită pentru cineva obişnuit.

E important să avem un secret şi presimţirea a ceva ce nu poate fi cunoscut. Ne umple viaţa cu o nuanţă de impersonal, cu un numinosum. Cine n-a făcut niciodată experienţa acestui lucru a pierdut ceva esenţial. Omul trebuie să simtă că trăieşte într-o lume care este misterioasă într-o anumită privinţă, să simtă că în ea se întâmplă şi lucruri a căror experienţă o poate face, chiar dacă rămân inexplicabile, şi nu numai acelea care se desfăşoară în limitele aşteptărilor. Neaşteptatul şi incredibilul ţin de această lume. Numai atunci viaţa este întreagă. Pentru mine, lumea a fost de la bun început infinit de mare si de insesizabilă.

Întunericul nu se poate transforma în lumină, nici apatia în mişcare, fără emoţie.

Orice formă de dependenţă este rea, indiferent dacă narcoticul este alcoolul, morfina sau idealismul.

Unde domneşte înţelepciunea, nu există niciun conflict între gândire şi simţire.

Kundalini, în termenii psihologiei, este cea care ne inspiră aventurile esenţiale ale vieţii. Este căutarea care face viaţa suportabilă; este impulsul divin.

Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă.

Supravieţuim din ce primim, trăim din ce dăruim.

Noi nu cunoaştem ce este acela sufletul, ci doar încercăm să-l explicăm!

Cu siguranţă că omul nu ar atinge vârsta de 70 sau 80 de ani, dacă această longevitate n-ar avea un sens pentru speţa sa. De aceea şi apusul vieţii sale trebuie să-şi aibă rostul, nu poate să fie doar o jalnică prelungire a ceea ce a fost înainte de amiază.

Ceea ce suntem capabili să vedem, vedem cel mai bine prin noi înşine.

Toate lucrările omului îşi au originea în fantezia creativă. Şi atunci, cu ce drept desconsiderăm imaginaţia?

Viaţa sufletească a omului, de îndată ce el devine fiinţă culturală, este din plin problematică şi nici nu mai poate fi gândită fără problematică.

Unde domneşte iubirea nu există dorinţă de putere, unde domneşte puterea nu există dorinţă de iubire.

Iubirea este unul dintre cele mai puternice motoare ale activităţilor omeneşti. Ne-o reprezentăm ca fiind Divină, şi pe bună dreptate îi dăm acest nume, căci puterea absolută a psihismului a fost denumită, dintotdeauna, Dumnezeu.

Întâlnirea dintre doi oameni este precum contactul dintre două substanţe chimice: dacă există o reacţie, amândoi suferă o transformare.

Dacă nu înţelegem un om, avem tendinţa să îl considerăm prost.

Simţurile ne spun că un lucru este. Gândirea ne spune ce este acel lucru care este. Sentimentul ne spune ce este acel lucru pentru noi.

Eu nu cred că există Dumnezeu. Eu sunt sigur că există.

Suntem înclinaţi să dăm vina pe circumstanţe exterioare, dar nimic n-ar putea exploda în noi, dacă nu s-ar fi aflat deja în noi.

Astrologia trebuie recunoscută întru totul de către psihologie, fără niciun fel de excepţie, pentru că astrologia este însumarea întregii cunoaşteri psihologice a antichităţii.

Cele mai mari şi mai importante probleme ale vieţii sunt, toate, esenţialmente fără soluţie. Nu vor putea fi niciodată rezolvate, ci doar depăşite.

Sexualitatea nu este ceva pur instinctual; este fără îndoială o putere creatoare – ea este atât cauza principală ce stă la baza vieţii noastre individuale, cât un important factor în cadrul vieţii psihice.

Nimic mai rău nu i se poate întâmpla cuiva decât să fie complet înţeles.

Uneori, într-adevăr, discrepanţa dintre geniu şi calităţile lui umane este atât de mare, încât trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva ar fi fost mai bine să existe ceva mai puţin talent.

Da, orice talent ori creaţie pozitivă se bazează pe un minus infantil, corespunzâd bon mot-lui materialist: "Omul este ceea ce mănâncă".

A fi normal este ţelul ideal al celor neîmpliniţi.

Îmi lipseşte curajul să caut acel limbaj capabil să exprime adecvat paradoxurile incalculabile ale iubirii.

Desprinderea de instinct şi întoarcerea împotriva lui duc la formarea conştientului.

Nu putem schimba nimic până ce nu îl vom accepta. Condamnarea nu eliberează, ci asupreşte.

Cunoaşterea de sine este pe cât de temută, pe atât de necesară.

Viziunea îţi va deveni clară doar în momentul în care vei privi în inima ta... Cine priveşte în afară, visează. Cine priveşte înăuntru, se trezeşte.

Singurătatea este pentru mine ca o vindecare. Ea dă valoare vieţii mele. A vorbi şi a vorbi e adesea un chin şi am nevoie de multe zile de linişte în singurătate pentru a recupera nesocotinţa unor cuvinte.

Viaţa noastră conştientă nu este decât o coajă de nucă plutind pe oceanul inconştientului nostru.

Tot ceea ce ne irită la alţii ne poate face să ne înţelegem pe noi înşine.

Totul depinde de felul în care privim lucrurile, şi nu de cum sunt ele însele.

După cât ne putem da seama, singurul scop al existenţei umane este să aprindă o lumină în întunecimea fiinţei.

Ştiinţa nu e decât arta de a făuri iluzii adevărate.

Viaţa chiar începe la 40 de ani. Până atunci faci doar cercetare.

Dacă vrem să schimbăm ceva la un copil, trebuie ca mai întâi să examinăm acel lucru şi să vedem dacă nu cumva e ceva pe care am putea mai bine să-l schimbăm în noi înşine.

Cunoaşterea nu se bazează doar pe adevăr, ci şi pe eroare.