Dragostea pentru aproapele nostru, nu este ea oare o dorinţă aprigă de o nouă proprietate?
Atunci când urc pe munte sunt urmat de un câine pe nume Ego.
Omul este un egoist mediocru: până şi cel mai înţelept om acordă obişnuinţelor sale mai multă importanţă decât avantajelor lui.
Lucrurile făcute din dragoste au loc întotdeauna dincolo de bine şi de rău.
Nu există preţ prea mare pentru privilegiul de a fi propriul tău stăpân.
Ne place în mijlocul naturii pentru că ea nu-şi dă cu părerea despre noi...
Cel care va învăţa să zboare într-o bună zi, mai întâi trebuie să înveţe cum să se ridice şi să meargă şi să alerge şi să se caţere şi să danseze; nu poate învăţa din zbor cum să zboare.
Firile active, obişnuite cu succesul, nu se comportă potrivit dictonului "cunoaşte-te pe tine însuţi", ci ca şi cum înaintea lor ar plana porunca: doreşte-ţi o personalitate şi vei deveni acea personalitate.
Trebuie să ai memorie bună pentru a-ţi putea ţine toate promisiunile făcute.
Tu ai drumul tău. Eu am drumul meu. Iar în ceea ce priveşte drumul bun, drumul corect, singurul drum - acesta nu există.
Cel care nu trece pragul clipei, uitând tot trecutul, cel care nu se opreşte într-un punct ca o zeiţă a victoriei fără să ameţească şi fără să se teamă, acela nu va şti niciodată ce înseamnă fericirea şi mai rău, acela nu va face niciodată ceva ca să-i facă pe alţii fericiţi.
Nimeni nu moare azi de adevăruri mortale: există prea multe antidoturi.
Cea mai obişnuită minciună este aceea pe care ne-o spunem nouă înşine.
Mi-i teamă de tine, când eşti lângă mine; te iubesc când eşti departe de mine; fuga ta mă atrage, cântările tale mă opresc locului: sufăr, dar pentru tine, ce n-aş suferi eu bucuros!
Există întotdeauna puţină nebunie în iubire. Dar de asemenea există întotdeauna o fărâmă de dreptate în nebunie.
Viaţa fără muzică e pur şi simplu o greşeală, o durere, un exil.
Aceasta să fie onoarea voastră: să iubiţi tot mai mult decât sunteţi iubiţi şi să nu fiţi niciodată al doilea.
"Cunoaşterea de dragul cunoaşterii" - iată ultima capcană pe care ne-o întinde morala: astfel cădem încă o dată, fără ieşire, în ea.
"Numai să nu ne simţim prea bine!" – aceasta era îngrijorarea tainică a grecilor în vremurile lor bune. De aceea îşi predicau măsura. Iar noi?
Orice om are în el dubla nostalgie a superiorităţii intelectuale şi a purităţii morale. În orice spirit două aripi tind să se deschidă: geniul şi sfinţenia.
Dar cine nu se teme de întunecimile mele, găsi-va sub chiparoşii mei poteci de trandafiri înfloriţi.
Uneori oamenii nu vor să audă adevărul, deoarece nu vor să le fie distruse iluziile.
Esenţa întregii arte frumoase, a marii arte, este gratitudinea.
Şi ceea ce numiţi lume, trebuie să începeţi s-o creaţi: gândirea voastră, imaginaţia voastră, voinţa voastră, dragostea voastră trebuie să devină această lume.
Viaţa înseamnă a transforma constant în lumină şi flacără tot ceea ce suntem şi tot ce întâlnim.
Senzualitatea e o căţea care ne muşcă de călcâie. Cât de frumos cerşeşte o bucată de suflet când i se refuză o bucată de carne.
Datoria omului este simplă: El trebuie să nu-şi mai lase viaţa să fie un accident nechibzuit.
Existenţa uitării nu a fost niciodată dovedită: Ştim doar că unele lucruri nu ne vin în minte atunci când vrem.
Forţa care se cheltuieşte în conceperea unei creaţii artistice este una şi aceeaşi cu cea care se cheltuieşte în actul sexual: nu există decât un singur fel de forţă.
Îmi cunosc limitele. Dar pur şi simplu le ignor.
Dacă vrei să ajungi sus, foloseşte picioarele tale. Nu te lăsa purtat, nu te căţăra pe spinarea sau pe capul altora.
Nu puterea marilor sentimente face oamenii superiori, ci durata lor.
Din dragoste faţă de oameni, se întâmplă câteodată să-l îmbrăţişezi la întâmplare pe primul om întâlnit în cale (căci nu-i poţi îmbrăţişa pe toţi): dar tocmai acest lucru, ia seama, să nu-l ghicească...
Oamenilor nu le este ruşine să se gândească la lucruri murdare; dar le este ruşine la gândul că alţii le pot atribui astfel de gânduri murdare.
Auzim doar întrebările la care suntem în stare să găsim un răspuns.