Cristian Grosu / Nu faceți asta, dle. Președinte
https://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-nu-faceti-asta-dle-presedinte.html
N-ar trebui să se îndoiască nimeni de meritele militare ale generalului Nicolae Ciucă. În lungul șir de realizări profesionale se adună funcții de conducere în operațiunile din Irak și Afganistan, cursuri serioase de perfecționare în chiar tranziția Armatei spre NATO – astfel că funcția de ministru al Apărării pentru un om care are tot ce e necesar ca să înțeleagă ecuațiile de securitate i se potriveste mănușă.
Dar numirea generalului – fie el și în rezervă – ca premier interimar este o decizie proastă a președintelui Iohannis:
Semnalul e foarte bizar – atât în interior cât și în exterior – căci nu de competență pe terenul de luptă vorbim aici, nu de o stringentă problemă de securitate care, dacă ar lovi România, ar reclama relațiile sale militare (deși, chiar și într-un război tot de o guvernare civilă am avea nevoie); nu vorbim nici de securizarea pârghiilor de acțiune guvernamentală în această perioadă de provizorat politic, care e tot o afacere civilă.
Dacă decizia numirii generalului a fost luată cu ochii la eficiența conducerilor militare a spitalelor Covid aflate în plin haos managerial – atunci să fim conștienți cu toții că asta e o Anormalitate, care trebuie remediată rapid, pe cale de politici civile – nu înlocuită cu o Anormalitate și mai mare.
Căci noi deja suntem pe o pantă a acumulării de grade în toate instituțiile civile, de nici nu se mai știe dacă e chiar ca în armată – funcția bate gradul sau invers:
pur și simplu, Politica românească (de la parlament la consiliile locale) și Administrația (de la guvern la ”aparatul tehnic” din primării), e plină de grade, ca și cum școlile civile n-ar mai fi în stare să producă funcționari profesioniști, posesori de competențe și dedicați misiunii publice care este fișa lor de post.
Nici n-avea cum să fie altfel, de vreme ce înțesarea instituțiilor de decizie cu militari de toate felurile sau cu ”specialiști în apărare” pare să fie o strategie bine pusă la punct:
În primul rând, în timp ce Franța își pregătește decidenții din politică și administrație la ENA (Ecole Nationale d Administration), România și-a făcut Colegiul Național de Apărare, sub egida sectorului militar – și se mai miră că administrația e așa cum e, odată ce abia mai găsesti vreun politician profesionist care să nu fi trecut pe la ”Apărare”. Că administrație de unde să învețe?
În al doilea rând – mii de tineri pensionari, ieșiți la pensie între 40 si 50 de ani din toate structurile militarizate ale țării – de la Armată la MAI, de la SRI la Jandarmerie etc, etc – s-au reangajat în administrație și în tot felul de instituții publice, astfel că, organizând mai ”militărește” rezistența la schimbare, garantează ineficiența și rămânerea în urmă a unor sisteme care ar trebui să duduie de competență și expertiză civilă.
Și exemplele pot continua.
Revenind, însă, la problema interimatului pe funcția de premier – numirea unui militar – oricâtă excelență profesională a dovedit în chestiuni de securitate – ea urâțește acest tablou și îndepărtează – fie și măcar simbolic – sensul democrației cu adevărat civile a unui stat european:
Ce-aveau Raluca Turcan, sau Virgil Popescu, sau Florin Cîțu, sau pur și simplu oricare dintre miniștrii civili – ai partidului tămâiat zi și noapte de președinte pentru competența miniștrilor săi – de nu s-au potrivit unei opțiuni civile? Sau chiar Nelu Tătaru – ministrul Sănătății al unei țări aflate în criză sanitară – iată un alt mod de-a privi interimatul aflat sub presiunea crizei.
Dar pare să nu fie de ajuns: generalul Nicolae Ciucă figurează ca prima opțiune pe lista prim-ministeriabililor în noul guvern – fapt care înrăutățește lucrurile din două motive:
Primul motiv stă în argumentele enumerate mai sus: să nu găsească România un civil competent și cu relații europene funcționale care să preia guvernarea de pe poziția unei democrații perfect liberale? Concurăm cu noua formațiune politică AUR la numărul de ofițeri deveniți parlamentari?Săptămâna trecută s-a strecurat prin guvern memorandumul prin care SRI se va ocupa de securitatea sistemelor critice a 61 de instituții publice (pus în dezbatere – sanchi! – chiar de alegeri și de sărbători): cu un general la guvern și cu alți generali pe informațiile instituțiilor civile, ne întoarcem în pozele cu generalul Gabriel Oprea? Și numim asta ”modernizarea României”?
Al doilea motiv e mai complex și ține de stabilitatea politică a viitorilor 4 ani fără alegeri – stabilitate care trebuie garantată de transparență și confruntări politice autentic democratice și care presupune lideri cu autoritate în partide și expertiză politică dincolo de orice îndoială :
PNL și PSD, ca niște feline mari ce sunt, se conduc greu, necesită știință politică adevărată și abilitatea de-a administra echilibrul între taberele puternice grupate după opinii, după viziuni diferite, după interese economice diferite. Cine vrea să guverneze neturburat trebuie să (știe să) țină în mână partidul, grupările din interiorul său și facțiunile predispuse la derapaje.
Admițând că scenariul este ca Ludovic Orban să preia șefia Camerei, iar generalul Ciucă să fie executantul desăvârșit la guvern (după modelul Dragnea-Dăncilă):
e chiar sigur că așa ceva ar funcționa cu un partid mare ca PNL în spate și cu aliați la guvernare imprevizibili și pretențioși?
Întrebarea se referă la faptul că, având în față 4 ani fără alegeri, nu avem voie să pierdem nicio zi cu certuri în coaliție sau chiar în interiorul PNL, provocate între guvern și majoritatea parlamentară. Certuri? Mai bine să vorbim de rezistența tăcută la schimbare – acea rezistență care, în 30 de ani, a dărâmat noaptea ceea ce se construia ziua.
Un militar în fruntea viitorului guvern? Nu faceți asta, dle. Președinte:un economist știutor de carte sau un inginer hârșit în administrație și viața politică – oricare dintre ei știind nu doar ce vrea, ci și cum să vrea – n-are cum să nu se găsească în partidele noastre politice de oameni deștepți.
Nu știm dacă viața noastră politică și administrația se vor demilitariza mai devreme de-o generație: dar până atunci avem de salvat percepția statului – și chiar și aparențele – și, în orice caz, următorii 4 ani fără alegeri din care n-avem voie să pierdem nici măcar o zi.
https://www.activenews.ro/stiri/Analiza-BTI-„Circarii-AUR-vor-avea-o-singura-misiune-in-actualul-mandat-aceea-de-a-compromite-total-nationalismul-suveranismul-Biserica-ortodoxa-curentul-antiglobalist-164053
Jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob analizează „fenomenul” AUR, formațiunea apărută din spuma murdară a mării, care a adunat în rândurile sale personaje extrem de controversate. Orientarea anti-europeană și rusofilă a AUR trimite cu gîndul, într-adevăr, la o formațiune creată în laboratoare estice, scrie BTI pe site-ul Inpolitics. AUR este un vaccin împotriva naționalismului mioritic, consideră analistul.
Publicăm textul integral:
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a obținut duminică cea mai spectaculoasă performanță post-decembristă, ajungînd din nimic un partid parlamentar aproape mediu. Unii analiști susțin că e o chestiune firească, date fiind anumite probleme existente pe agenda publică, alții vorbesc de vot negativ. În fine, foarte mulți, cu Băsescu în frunte, spun că e mîna rușilor și a chinezilor. Așa o fi, nimeni nu ar putea nega sau confirma cu probe. Doar că, drăcia-dracului, nu rușii, chinezii ori naționaliștii mioritici sunt marii beneficiari ai manevrei AUR, ci occidentul și curentul globalist-progresist, după cum vom încerca să explicăm în rîndurile care urmează.
Să o luăm metodic.
Acum patru ani, ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, făcea niște afirmații foarte interesante, în mai multe rînduri, cu o insistență la fel de interesantă, pentru că nu părea o temă fierbinte, la noi, în acel moment.
După ce încă din februarie atrăgea atenția public asupra creșterii pericolului extremismului în Europa, în aprilie 2016, într-un interviu pentru ”Puterea a cincea”, Klemm declara:
”Am văzut o creștere a numărului de partide populiste, dar și a retoricii extremiste în multe țări din Europa. Ceea ce este încurajator și liniștitor este că nu am văzut acele voci în România(…) Important este că aceste mișcări nu sunt majoritare. În acest an electoral, pe măsură ce principalele partide își desfășoară campania, cred că este important ca ele să ofere o viziune pozitivă, idei care să asigure un viitor pozitiv pentru România, pentru a nu permite acelor extremiști să ajungă în prim-planul politic”.
Cîteva luni mai tîrziu, în august, Klemm relua ideea într-o altă declarație, la Alba Iulia, în care aprecia faptul că nu sunt partide extremiste, naționaliste în România. „Deci, România este acum pe o cale pozitivă”.
Pentru marile cancelarii occidentale e limpede că absența ascensiunii extremismului în politica dintr-o țară ca România e un motiv de mare satisfacție. Și cînd în aceste sfere se vorbește de extremism, se subînțelege naționalism, suveranism, conservatorism.
Curente care sunt la putere, spre exemplu, în țări ca Polonia ori Ungaria și care deranjează occidentul.
Este grozav, deci, pentru vest că la noi nu existau premisele necesare ascensiunii unor forțe de acest tip, în condițiile în care sondajele relevă de ani buni creșterea sentimentelor anti-UE, antiamericane, anti-globalizare șamd, la nivelul românilor și nu doar a lor.
Un mare avantaj îl reprezenta și faptul că mesajul naționalist se regăsea în panoplia unor formațiuni precum PSD, ALDE sau Pro România, dar nu în mod definitoriu, ci doar la rubrica ”și altele”.
Altfel spus, cine era naționalist-suveranist putea vota liniștit niște partide care loveau această coardă cînd și cînd, dar nu suficient cît să provoace deranj. Pericolul era ținut în incintă.
Recent, însă, au apărut, brusc, nori negri.
Pandemia a accentuat dramatic sentimentale naționaliste, suveraniste și anti-globaliste, nu doar la nivelul românilor, ci și în alte zări. Nu mai vorbim de reacțiile negative la adresa prigoanei declanșate de guvernanți contra Bisericii și a tradițiilor străbune.
Pe acest fundal se suprapun două evenimente politice importante: ALDE și Pro România încep să dea semne clare, mai ales după alegerile locale, că nu mai prind parlamentul. Iar PSD-ul lui Ciolacu decide brusc să se predea total, ca mesaj, euroatlantismului și lichidează toate focarele naționalist-suveraniste (cel puțin declarativ) de pe listele partidului.
Noul PSD a terminat-o cu mesajele antioccidentale, iar Pro România și ALDE au terminat-o cu orice fel de mesaje.
Un moment în care se aprinde becul roșu pe anumite panouri.
Natura are oroare de vid, inclusiv în politică.
Dispariția retoricii antioccidentale la nivelul partidelor deja existente poate produce rapid un fenomen nedorit în marile cancelarii: nașterea și dezvoltarea solidă în următorii patru ani a unei mișcări naționalist-suveraniste autentice, cu priză reală la popor. Pandemia nu s-a încheiat, va mai dura mult și bine, voci de prestigiu flutură chiar anul 2022, iar asta nu va fi decît gaz turnat pe focul unor nemulțumiri populare.
România poate ajunge și ea în corul națiunilor europene care opun conservatorismul globalizării promovate de Bruxelles și provoacă valuri tot mai mari în politica europeană.
Ce de făcut în aceste condiții?
Simplu: trebuie scoasă din vreun buzunăraș o formațiune creată artificial și aruncată pe piață controlat, ca să ocupe la fel de artificial culoarul naționalist.
Și nu doar să-l ocupe, ci – foarte important – să-l și compromită.
De duminică încoace, toți cei care strîmbă din nas în fața unor derapaje ale UE sau ale americanilor sunt reprezentanți în parlament de o formațiune amintind de Curtea Miracolelor a lui Hugo, cu personaje colorate, nu în sens neapărat pozitiv, turnători la Securitate, pușcăriași, exaltați, dereglați, homofobi, xenofobi și conduși de un personaj cel puțin bizar, de profesie ultras și agitator de stradă. Și știm asta doar din puținul ieșit pînă acum la lumină despre cei din AUR; categoric vor urma revelații încă mai profunde.
Cine e artizanul AUR?
”Un băiat legendat ca la carte. Mai întîi e tînărul rebel care face scandal pe străzi, cu rădăcini nobile în piata Universității. Se folosește de atacurile la ”comunistul” Iliescu pentru a obține notorietate. Apoi își alege o cauză fixă: unirea. Este onorat tot mai mult: intelectual, prin participare la lansări de cărți, politic, prin acceptarea lui la negocieri cu marii lideri, social, prin organizarea de mișcări de protest etc. Este victimizat prin arestări și expulzări. E folosit pentru suținerea politică a unor forțe, cu Iohannis în frunte. Finalmente, i se face un partid și e aruncat în luptă. Parcursul obișnuit, aș spune. Foarte asemănător cu al lui Marian Munteanu” observă, foarte corect, analistul Sorin Roșca Stănescu.
Ca el, în panoplia serviciilor secrete post-decembriste s-au regăsit mulți alții, unii poate chiar exploatați în orb. Oameni de toate soiurile pregătiți din timp pentru toate eventualitățile. Precauția e mama siguranței.
Succesul AUR de duminică nu seamănă, în pofida unor asemenea opinii, cu cel al USR-PLUS ori al Partidului Poporului.
USR-ul de azi a fost o formațiune care a pornit de jos și s-a clădit într-un timp mai îndelungat, de la statutul de partid doar bucureștean creat în jurul unui personaj suspect de mult mediatizat în ultimii 10 ani pînă la cel de partid național și chiar internațional, care deține șefia unui mare grup european.
Oricîte circuri de stradă a făcut creatorul AUR prin România ori Moldova, notorietatea lui George Simion era aproape nulă în raport cu cea a lui Nicușor Dan. De DD nici nu mai vorbim.
USR a obținut succese în etape, mai întîi la Capitală, în 2016, apoi la parlamentare, unul și mai mare la europarlamentare, apoi și-a trimis omul la primăria generală iar acum scoate un scor bun, chiar dacă nu excepțional, la parlamentare.
Cît despre partidul lui Dan Diaconescu, el a fost creat pe structura minuțios pregătită ani de zile de o televiziune de mare impact la anumite categorii sociale.
Chiar și cu asemenea avantaje, ambele formațiuni sus citate au beneficiat și de un sprijin ocult masiv, al serviciilor ori al unor partide, pentru a produce performanțe apreciabile.
AUR nu are nici pe departe asemenea parcurs.
Partidul s-a născut abia acum un an, iar la alegerile locale de acum două luni a scos un scor infim. Cu doar 21.876 de voturi în toată țară a luat trei primării necăjite, iar cu alte 31.740 de voturi a luat 79 de consilieri locali în toată țara.
”Marea” vedetă de azi a politicii a fost surclasată acum două luni pînă și de Partida Romilor ”Pro Europa”, care a luat 111 consilieri.
Duminică, ce să vezi?, AUR explodează hodoronc-tronc și ia peste 516.000 de voturi, la o prezență extrem de scăzută, ceea ce ridică și mai mult nivelul performanței. Cu peste nouă procente, care vor crește după redistribuire, AUR egalează performanțele Partidului Poporului din 2012 sau a USR din 2016.
Nu este imposibil ca un partid cu o istorie scurtă să obțină un rezultat de excepție, absolut de acord. Dar există o condiție de fier pentru asta: notorietatea.
Nu te votează nimeni dacă nu știe măcar că exiști.
În cazul AUR, mai nimeni nu a auzit de acest partid și mă îndoiesc serios că, chiar și în acest moment, vreun observator profesionist al scenei politice poate enumera mai mult de 2-3 figuri centrale și, eventual, să le și indentifice din vreun teanc de poze. Începînd cu al său lider, George Simion.
Încă mai straniu e, din acest punct de vedere, succesul său în diaspora, unde românii sunt și mai rupți de realitatea din țară. Sigur, există și un aspect important, acela că nimeni din țară nu prea poate verifica nici starea de spirit a românilor răspîndiți în lume și nici dacă ei realmente se înghesuie la urne, cum pretind legendele populare, ca să nu zicem mai mult.
George Simion și AUR nu au beneficiat de niciun fel de mediatizare – fie și pe termen scurt – din partea presei mainstream, a televiziunilor, radiourilor și ziarelor, iar teza că au fost de mare succes pe rețelele sociale ni se pare ușor exagerată. Nu a existat campanie door to door din cauza restricțiilor de pandemie, așa că am avut o campanie limitată și extrem de anostă, care a dezavantajat cumplit micii competitori, mai ales.
Una peste alta, pentru că suntem o țară liberă, oricine are dreptul să creadă că în decurs de 70 de zile, un partid sare de la 20-30.000 de voturi la cca.400.000.
În ce ne privește, însă, suntem extrem de sceptici.
Toate explicațiile livrate de două zile încoace privind succesul AUR trec, cum spuneam, lejer peste amănuntul fundamental: ca să îți acorde fie și un vot negativ, lumea trebuie să știe că exiști.
Iar cine crede că AUR a ”existat” pentru electorat la aceste alegeri se îmbată cu apă rece, Traian Băsescu are o teorie interesantă, expusă la Digi 24, conform căreia de succcesul AUR s-au ocupat forțe externe, precum rușii și chinezii.
”O campanie care nu pare de sorginte românească. Am văzut multe figuri cu ochii oblici pe acolo. Adică e un turn înalt la Sankt Petersburg unde sunt trolii de toate națiile care s-au mai băgat și în Brexit și în alegerile din Statele Unite și nu exclud posibilitatea să se fi băgat puțin și în alegerile din România. Dar este la acest stadiu o speculație”.
Și mai observă, foarte corect, Traian Băsescu: „Dacă, să spunem că aici au fost activi, s-au dus, au luat steagul de fiecare dată, au umblat, în diaspora trebuie să faci o muncă gigantică să obții asemenea scoruri cum a obținut AUR. Iar acest lucru, plus dacă vă uitați la investițiile care s-au făcut pe internet, sunt lucruri care mă obligă să gândesc, ceea ce nu înseamnă că există suspiciuni majore. Dar nici nu pot să nu gândesc”.
Orientarea anti-europeană și rusofilă a AUR trimite cu gîndul, într-adevăr, la o formațiune creată în laboratoare estice. Judecînd la rece, însă, marile cîștigătoare ale ascensiunii AUR sunt cancelariile vestice și nu estice.
Circarii AUR vor avea o singură misiune în actualul mandat: aceea de a compromite total, prin gesturi și propuneri deșănțate, naționalismul, suveranismul, Biserica ortodoxă, curentul antiglobalism etc. Pentru că ei au fost ”aleși” să reprezinte la nivel înalt românii care împărtășesc asemenea idei – tot mai mulți – și care s-ar putea trezi fără să vrea într-o spirală a tăcerii. Constantînd că nu prea e onorant să te plasezi într-o barcă în care se regăsesc niște isterici cu idei puține, dar cîte se poate de fixe.
Practic, AUR va funcționa ca un vaccin, care inoculează virusuri slăbite doar pentru a determina organismul să producă anticorpi eficienți și împotriva celor sănătoși.
Un vaccin împotriva curentului anti-occidental, în creștere.
De aici, marea întrebare: a fost AUR creată și împinsă în sus din spre Est?
Ori am asistat la o operațiune a serviciilor autohtone la comanda unui Vest îngrijorat de brusca eliberare a culoarului naționalist din România și de perspectiv nașterii unei mișcări naționaliste autentice, de mase și în afara controlului?