Detalii picante despre tristețea de avangardă a familiei premierului
Interior de cameră ce se vrea luxoasă până în ultimul colț unde nici menajera nu își poate băga pămătuful, pentru că nu o lasă fundul să se strecoare. Kitsch-ul se vede aiuritor, deși draperiile sunt trase și doat un firicel de lumină pătrunde anemic. O femeie blondă, cu o ținută gârbovită, îmbrăcată într-un capot lucios violet stă așezată într-un fotoliu în fața oglinzii-temă și își suflă mucii lacrimogeni în șervețele Zewa. Părul îi este răvășit, iar vârful nasului înroșit patetic. Gândurile tipei sunt multe și nesătule:
Cum am putut să fiu atât de naivă? Și i-am zis să nu mai mintă! Așa e când ai minciuna în sânge: nu mai distingi adevărul de realitate. Și toate rochiile alea mov; și toți cerceii pe care mi i-am cumpărat în ultimul concediu din Italia petrecut împreună – ce voi face cu ei? Eu trebuia să fiu prima doamnă! Și acum îmi e rușine să ies din casă. Și tata! Tata: ce-o să facă săracul? Nu pot gândi limpede, trebuie să îmi revin. Nimic nu are sens: îmi pregătisem rochia specială, pantofii, poșeta. Mă programasem la coafor pentru acel coc special. Trebuia să mă dau cu parfumul ales de el pentru ziua asta! Și acum stau și plâng ca o babă comunistă. Și copilul care mă întreabă când ne mutăm la palat! Doamne, cum o să rezist??? Mă duc la el să îi spun să facă ceva, orice, să salveze ce se mai poate. Poate să închidă și internetul în România, că numai rău ne-a făcut.
Se ridică abrupt și iese din cameră, pășește în vârful picioarelor și ciocăne ușor la o ușă din apropierea băii de serviciu. Știe că el este acolo, așa că nu așteaptă răspunsul. Deschide ușa delicat. În următoarea secundă o izbește instantaneu un miros greu, de ud și frică. În cameră este aproape întuneric. Și touși îl zărește pe cel care trebuia să fie Alesul cum stă ghemuit în poziția fetală într-un colț de canapea. Se gândește că nu a observat până acum că are fundul mare și capul cât un pumn de nuci mai pricăjite. Îi vede colăcelul din jurul taliei cum e lăsat în față și își aduce aminte cum i-a reproșat ei după ce a născut că nu o poate atinge până nu dă jos stratul de grăsime acumulat. Îi pune mâna pe umăr și scoate un icnet dureros. Bărbatul se întoarce rapid pentru a fi luat în brațe. Numai că i-a zărit privirea de șobolan hăituit pentru o secundă și a simțit că o ia cu leșin. Măcar de-ar fi avut ochelarii, nu ar fi speriat-o în halul ăsta. Se ridică instantaneu ca și cum i-ar fi intrat un rac proaspăt opărit direct în anus. Mai bine merge la tata să discute, să vadă ce e de făcut.