De pe Mixamo.com
Animația este simplă - fără oase pentru față/detalii și fără modificarea formei cu Shape Keys.
Scheletul folosit pentru animație diferă de la un personaj la altul și are 70-80 de oase, în funcție de complexitatea formei personajului (de exemplu, Aj are 74 oase, iar Claire are 78 de oase).
Pentru a putea descărca fișierul ales, este nevoie de înregistrare (sau autentificare cu Facebook sau Google - afișate în partea de jos).
După autentificare, se poate alege personajul (eticheta Characters).
Apoi se alege animația (eticheta Animations). Pentru a afișa doar un tip de animație, animațiile se pot filtra după cuvinte cheie - de exemplu walk, jump, dance etc.
Se poate alege și tipul animației: luptă, aventură, sport, dans etc., prin bifarea casetei/casetelor de sub ANIMATION GENRE.
În funcție de animația aleasă, în panoul din dreapta apar mai multe setări care permit modificări ale animației.
În partea stângă jos a ferestrei în care este previzualizată animația, sunt butoane cu ajutorul cărora se poate schimba poziția camerei prin care se vede animația: rotire în jurul personajului, deplasare, zoom (mărire-micșorare), resetare și urmărire camera. Aceste butoane nu modifică animația, ci permit previzualizarea ei din unghiuri diferite.
La final, click pe butonul DOWNLOAD. Fișierul poate fi descărcat:
În funcție de complexitatea personajului și a animației, mărimea fișierului diferă (de exemplu, doar Armature are aproximativ 1MB, iar Armature+rețea poate depăși 20MB).
Fișierul descărcat poate fi importat în Blender.
Obiectul de tip rețea (mesh) poate avea și imperfecțiuni, mai ales la cap, unde sunt adăugate mai multe rețele (pentru ochi, gură) care pot fi reparate în Edit Mode, în UV/Image Editor și modificând imaginile pentru textură.
Cum am menționat și mai sus, numărul oaselor (bones) din schelet (armature) diferă de la personaj la personaj.
Dar pentru același personaj pot fi descărcate mai multe tipuri/seturi de animație (în format .fbx), care au același număr de oase.
Apoi pot fi importate în Blender și, în fereastra DopeSheet, cadrele cheie pot fi copiate de la un schelet și pot fi puse una în continuarea altui schelet - de exemplu, în ordinea Walk -> Hip Hop -> Breakdance -> Walk.
Astfel, personajul va face, pe rând, aceste mișcări, realizându-se o animație rapidă, după care se lucrează la detalii.
Tot în Mixamo se poate încărca propriul model 3D, la care Mixamo îi adaugă un schelet ales din listă, după care poate fi descărcat cu tot cu schelet și cu animația aleasă.
Încărcarea modelului 3D se face cu click pe butonul UPLOAD CHARACTER (aflat sub butonul DOWNLOAD din dreapta).
Sistemul automat de adăugare schelet în Mixamo funcționează doar pentru personaje umanoide și are câteva alte cerințe specifice.
Verificați următoarele cerințe (preluate de pe pagina https://helpx.adobe.com/creative-cloud/faq/mixamo-faq.html):
Cu click pe butonul UPLOAD CHARACTER, apare o fereastră care permite alegerea modelului 3D, în format FBX, OBJ sau ZIP.
După încărcarea modelului 3D, Mixamo procesează modelul. După procesare, acesta trebuie poziționat cu fața, folosind butoanele din partea stângă jos.
În fereastra următoare, cu ajutorul cercurilor din stânga, se indică zonele în care se află bărbia, încheieturile mâinilor, coatele, genunchii și pelvisul, ca în desenul din dreapta.
Dacă modelul 3D nu este simetric, se debifează caseta Use Symmetry.
În partea de jos a ferestrei se pot alege diferite tipuri de schelet: standard (65 oase), cu 3 lanțuri de oase pentru degete (49 oase), cu lanțuri de oase pentru degete (41 de oase) și fără degete (25 de oase).
În fereastra următoare, Mixamo adaugă automat oasele pentru modelul 3D încărcat - procesul poate dura până la două minute. Apoi procesează fișierul care poate fi descărcat.
Dacă modelul "se mișcă bine", atunci se poate trece la etapa următoare (butonul Next). Dacă nu, se revine la fereastra anterioară (cu butonul Back), pentru a poziționa mai bine zonele încheieturilor și tipul de schelet.
Următoarea fereastră anunță că personajul 3D a fost încărcat. Click pe butonul Next.
După încărcarea modelului 3D, se poate alege animația.
Apoi, modelul 3D împreună cu scheletul atașat și animat poate fi descărcat în computer.