Experimentul Genius
(pseudofabulă SF)
25 decembrie 2000
O decizie pripită
(fragment din declaraţia dr-ului Carl Freiman, de la laboratorului de bioinginerie umană al Universităţii Princeton, cu ocazia conferinţei de presă convocate de domnia sa)
“... experimentul Generaţia Genius, iniţiat de profesorul Bunsen, deşi aprobat de Comisia Internaţională de Etică a Manipulărilor Genetice (IECGM) prezintă imense riscuri de ordin etic şi e lipsit de relevanţă ştiinţifică. Prin tehnica Zweisteine de reconstituire a ADN-ului unei presoane decedate prin developarea tiparului remanent al celulelor moarte a creat speranţa resuscitării unor personalităţi de excepţie din istoria omenirii. Perspectiva de a-i avea din nou printre noi pe Dostoievski, Proust, Goethe, Shakespeare, Michelangelo, Newton, Aristotel, Kant sau chiar pe Iisus Hristos a stârnit un asemenea entuziasm încât nu s-a mai ţinut cont de toate obiecţiile care s-au ridicat şi s-a decis demararea experimentului. În semn de protest pentru această lipsă de responsabilitate şi nedorind să-mi asociez numele la o acţiune care contravine convingerilor mele m-am hotărât să demisionez din calitatea de membru al IECGM...”
Revista Nature, aprilie 2015
Un bilanţ optimist
de prof. Paul Bunsen
“În ciuda feluritelor piedici pe care proiectul Genius le-a avut de înfruntat din partea unor persoane şi instituţii de profil din păcate nu de puţine ori lipsite de bunăvoinţă, dar mai ales a obiecţiilor de principiu aduse de autorii înşişi, experimentul a demarat în urmă cu 15 ani şi cu toate că suntem încă departe de faza concluziilor finale, evidenţa actuală a datelor ne permite un bilanţ optimist. Tiparul genetic a fost reconstituit cu mare acurateţe pentru fiecare clonă. Evoluţia fiecărui embrion a fost monitorizată. Clonele au fost crescute în condiţii ambientale riguros controlate. Prin condiţii ambientale înţeleg în primul rând cele de ordin educaţional. Aici ne-au fost de un real folos colegii psihologi şi pedagogi. Trebuie subliniat că nu suntem o crescătorie de genii ci doar urmărim să oferim condiţiile necesare afirmării şi dezvoltării potenţialului genetic al fiecărei clone în funcţie de specificul ei.
Trebuie s-o spunem deschis, respectând necesara prudenţă experimentală dar şi fără falsă modestie, că până acum experimentul Genius a decurs la parametrii optimi. Testele de aptitudini au dovedit înzestrări supranormale ale fiecărui copil relativ la media pentru vârsta lui. Mai mult, fiecare dintre ei a probat înclinaţii excepţionale pentru disciplina în care originalul a excelat. De exemplu clona lui Albert Einstein are o înclinaţie deosebită spre fizică şi matematică, clona lui Proust are un talent literar ieşit din comun şi aşa mai departe.
Partea cea mai palpitantă a acestui experiment este, după opinia mea, faptul că în realitate n-avem nici cea mai vagă idee despre rezultatele finale. Putem estima că generaţia genială pe care o formăm va avea o contribuţie spirituală incomensurabilă în următorii ani. Dar în ce va consta această contribuţie este o enigmă pe care aş numi-o transcendentă. Cum va revoluţiona noul Einstein fizica timpului nostru? Cum se vor lămuri contradicţiile aparente a căror rezolvare va constitui cheia de boltă a unei noi înţelegeri a lumii? Care vor fi profunzimile neexplorate ale sufletului omenesc pe care noul Proust le va scoate la lumină şi prin ce tehnici ale scrisului va încerca să surprindă realitatea mobilă şi indefinită a psihicului nostru?
Acestor întrebări tulburătoare următorii ani le vor aduce răspunsurile. Va fi un moment de cotitură în istoria omenirii ca descoperirea focului sau a energiei nucleare...”
Interlaken, 6 August 2030
“Eu am aprins fitilul!...”
(fragment din interviul acordat de octogenarul dr Alfred Zweisteine, laureat al premiului Nobel pentru medicină, la reşedinţa sa din Elveţia)
“De mai mult de un secol se vehiculează tema responsabilităţii morale a omului de ştiinţă, încât a devenit un refren plictisitor care nu mai mişcă pe nimeni. Şi touşi povestea se repetă mereu cu consecinţe din ce în ce mai grave. Savanţii sunt nişte perpetui ucenici vrăjitori care dezlănţuie forţe uriaşe pe care apoi nu le mai pot stăpâni. Când s-au realizat primele experimente de clonare umană şi manipulare genetică doream doar să cunoaştem secretele vieţii şi, dacă se poate, să îmbunătăţim bagajul ereditar al omului. În nici un caz nu ne gândeam la societăţile artificiale, structurate pe caste genetice cum se practică acum pe scară largă în Asia în scopul sporirii eficienţei sociale şi productivităţii. Nu ne gândeam la armatele de soldaţi clone şi alte grozăvii cărora astăzi trebuie să le facem faţă. Toate acestea desigur nu erau în intenţia noastră dar trebuia să reflectăm asupra posibilităţii utilizării descoperirilor noastre în scopuri nocive.
Un caz nefericit şi tipic de deturnare a bunelor intenţii este şi experimentul Genius, care -îmi pare rău s-o spun- este un răsunător eşec. Deşi nu m-am implicat activ în desfăşurarea sa propriu zisă, experimentul se bazează pe rezultatele unor cercetări proprii din perioada berlineză, aşa că l-am urmărit cu multă atenţie şi am solicitat să fiu ţinut la curent cu evoluţia sa. S-ar putea spune că eu am declanşat evenimentele. În prezent acest experiment a luat o turnură imprevizibilă. Sunt foarte îngrijorat asupra păstrării secretului tehnicii tiparului remanent. Se aud zvonuri că anumite grupări fundamentaliste islamice cu concursul unor geneticieni musulmani dar şi a unor savanţi occidentali atraşi de câştig, au reuşit să-l recreeze pe Mohammed şi acum, în mare taină, undeva prin podişurile Asiei Centrale, pregătesc clona profetului pentru rolul de conducător al Jihadului împotriva Occidentului satanizat, rol pe care urmează să şi-l asume la maturitate. Se prea poate ca acest zvon să fi fost răspândit dinadins pentru a creşte acţiunile fanaticilor. Dar ne putem permite să desconsiderăm o asemenea eventualitate cu un risc potenţial incalculabil?
Ca un fapt divers, există o sectă religioasă în Statele Unite care are o caracteristică bizară. Dogma ei principală e legată tocmai de tehnica clonării unor persoane decedate. După ei noi ne aflăm în Ajunul Apocalipsei. Cum aşa? Simplu. Sfârşitul lumii e legat de a doua venire a lui Hristos. Or dacă noi îl readucem pe Mântuitor pe pământ prin tehnica developării tiparului remanent, se cheamă că El a venit pentru a doua oară. Quod erat demonstrandum! Desigur că sunt nebuni. Dar dacă o persoană suficient de influentă sau de bogată pentru a putea întreprinde cu fonduri proprii clonarea lui Iisus va fi atrasă de ideile Sectei? O asemenea perspectivă, nu ştiu de ce, mă indispune enorm. Aici navigăm în ape foarte tulburi. Cred că am fost frivol etichetând această divagaţie drept un fapt divers. Nu cu un risc politic major avem de-a face aici ci cu unul spiritual...”
decembrie 20??
“Din ecuaţie au lipsit unele necunoscute...”
(fragment din prefaţa scrisă de Jon Gabriel, fost participant la experimentul Genius, la cartea ziaristului BC Bernward Experimentul Genius. Decepţii şi certitudini)
“...Care a fost greşala noastră e greu de spus. Mai ales că dacă experimentul Genius a fost sau nu un eşec e încă un subiect controversat. De fapt, faţă de rezultatele scontate cele reale au fost doar uşor diferite. Ceva indefinit le altera. O diferenţă de nuanţă care poate fi simţită dar e aproape imposibil de formulat.
Cineva ar putea să se mire că îmi pun astfel de probleme tocmai eu. Ar spune iată, fiecare clonă a devenit o somitate în domeniul în care originalul a strălucit. Dostoievski al vostru este un mare scriitor, noul Einstein e un mare fizician. Atunci, ar conchide acest observator binevoitor, cine poate spune cu îndreptăţire că experimentul a fost un eşec?
Din păcate lucrurile nu sunt chiar aşa simple. Cel puţin eu nu vreau să-mi permit o asemenea simplificare. Să ne concentrăm de exemplu asupra lui Dostoievski clona. Ca şi originalul este un scriitor prolific şi de succes, o personalitate publică interesată de actualitate şi implicată activ în viaţa social-politică. Însă una dintre cele mai izbitoare trăsături ale lui Dostoievski originalul e aceea de a fi stabilit prin intermediul operei sale relaţii speciale cu mulţi dintre cititorii lui. Personalităţi de diverse orientări de pe toate meridianele au declarat că Dostoievski este de o covârşitoare importanţă pentru ei. Dacă Dostoievski figurează între lecturile cuiva atunci este primul ierarhic, niciodată al doilea. Dostoievski este cel mai iubit scriitor de pe Pământ în timp ce pentru mulţi este complet ilizibil. Niciuna din aceste trăsături nu se regăseşte la noul Dostoievski. Scrierile lui întrunesc aprecieri unanime dar nimeni nu se omoară după ele. Noul Dostoievski este ceea ce se numeşte un scriitor la modă. Prestigiul său este limitat la cercul cunoscătorilor şi al snobilor, unul cuasioficial şi e de aşteptat să nu supravieţuiască persoanei fizice. Nu în ultimul rând aş menţiona observaţia curioasă a unor cititori dezamăgiţi după care scrisul actualului Dostoievski aduce mai mult cu Turgheniev.
Einstein al secolului XXI este un savant cu o activitate prodigioasă atât pe plan ştiinţific cât şi ca activist civic. Dosarul său profesional cuprinde sute de articole ştiinţifice şi multe cărţi dar, precum mulţi au observat, nici una din ideile sale nu joacă un rol hotărâtor, deschizător de drumuri în fizica modernă. Preocupările sale s-au axat asupra unor domenii fierbinţi, intens studiate dar care după un timp au ieşit din centrul de interes general. Deasemenea s-a observat că activismul civic al noului Einstein e canalizat asupra unor topicuri foarte comune în actualitate şi poziţia lui e mai curând în acord cu a societăţii spre deosebire de Einstein cel original care avea o poziţie pacifistă într-o Americă în plin regim mccarthyst, atrăgându-şi astfel suspiciunea de simpatizant comunist.
Trecând la Proust vom remarca un monden stilat şi un literat fin. Deasemenea o operă întinsă şi prolixă care se apleacă asupra complexităţii misterioase a relaţilor interumane cele mai comune. Spre deosebire de Proust cel original pe care André Gide l-a catalogat iniţial drept un snob şi un scriitor monden ca apoi lucrătura timpului să-l reabiliteze, pentru noul Proust există prognoza că scrierile sale considerate pripit ca profunde şi revoluţionare se vor dovedi curând a fi pretenţioase şi snoabe, ba chiar triviale în ciuda expresiei rafinate.
În sumă, concluzia paradoxală care se poate extrage din cele spuse este că clonelor, deşi înzestrate excepţional, ceea ce le lipseşte este... geniul. Se pare că poţi fi oricât de inteligent şi de talentat fără a fi genial. Când am demarat experimentul am pornit de la premiza îndrăzneaţă dar inevitabilă că geniul este o componentă genetică pe care o educaţie adecvată o activează. Dar din ecuaţia noastră au lipsit unele necunocute. Clonele sunt biologic exact aceeaşi oameni ca acei giganţi care ne-au modelat istoria şi cultura. Dacă o reconstituire absolut fidelă nu garantează geniul, atunci cum apare el, ce îl aduce? Un om al bisericii ar susţine că întrebarea corectă este Cine acordă graţia geniului, sugerând în felul acesta răspunsul. Poate că acest experiment este prima punere în evidenţă a harului. E de aşteptat ca o punere a problemei în termeni de har să stârnească multe proteste. Dar cum să numesc altfel decât har un factor care nu acceptă nici o estimare cantitativă şi care iese de sub incidenţa cauzalităţii? Apariţia geniului nu este complet imprevizibilă, nu e un capriciu al sorţii. Geniul e favorizat de o înzestrare genetică supranormală, de o bună educaţie care toate îi alcătuiesc un mediu propice. Dar nimic nu-l determină, nimic nu-l controlează. Apariţia geniului ascultă numai de legile sale nepământeşti...”