Vreme de mai bine de 44 de ani nu am gasit ca limba in care m-am nascut, e saraca.
Asa-i cand cu ai cu ce compara.
Cand nu ai cu ce compara, esti ca atunci cand privesti un vapor in zare si ne-avand "punct de referinta", nu iti dai seama daca se misca, daca sta locului, iar daca se misca, cat se misca.
Rasturnand imaginea, privind lucrurile ca dinspre larg spre tarm (ca de pe vapor, spre mal), ar trebui sa ne fie usor sa intelegem ca . . . daca nu ar exista "farurile de coasta", nu te-ai putea situa, nu ai intelege . . . pe unde esti, ai fi "doar" . . . un (inca un) "pierdut in spatiu".
Cam asa s-ar putea explica mai simplu, de ce, dupa primii 45 de ani de scoala (la "Scoala Vietii") limba mea materna mi se parea atot-cuprinzatoare, iar acum, (dupa parcurgerea unor alti 15 ani de . . . scoala) o vad, ca pe o insula (ca cea a lui Crussoe) intr-un ocean.
Sunt azi contemporan cu zbaterile Societatii romanesti, cu zvarcoliri a-logice, zvarcoliri pricinuite de "in - constienta" (de "lipsa de cunoastere").
Am sa ma restrang, in acest post, pe confuzia ce o face, romana, la ora cand se pronunta cuvintele "vanzator" sau "gestionar".
Asta vine mai ales (si) din aceea ca vreme de 70 de ani s-a folosit foarte la maxim sintagma "vanzator-gestionar", "lucrator-gestionar", etc. Povestea e lunga si complicata si o face asa conceptul de proprietate pe care il traiesti. In cadrul "proprietatii colective" poti "gestiona" dar nu depasesti niciodata conditia de "delegat", pentru simplul motiv ca nu esti "proprietar".
Nu depasesti niciodata conditia de "gestionar formal (de forma) si nu "gestionar si de forma si de fond".
Echivalentul in spaniola pentru cuvantul "vanzator" este "dependiente".
In acelasi timp, cu cuvantul "pendiente" se desemneaza "cercelul" (sau in general un lucru care "atarna de ceva", care "depinde de ceva.
Dependent este antonimul lui in-dependent.
Si aici ne lovim de conceptele "angajat" si "manager" (negustor).
Si aici am putea intelege mai usor "cum sta treaba" daca ne-am gandi la partide de sah jucate de oameni, intre ei, folosind alti oameni, ca "piese vii".
Am intelege astfel, respectand analogia cu sahul, ca pentru a constitui "o echipa" in jocul de sah ("albul" sau "negrul") orice "jucator" are nevoie de 16 piese.
Hai sa nu vorbim de "tot globul" ci sa ne reducem cu exemplificarea la nivel de tara.
Excludem din calcul "persoanele minore" (persoanele pana la 18 ani si luand in calcul doar "electoratul", hai sa fixam o suma de 17 milioane de "persoane majore".
Ei bine, daca impartim 17 milioane la 17 (16 "piese vii" plus 1 "jucator") ne rezulta 1 milion de echipe (ce pot sustine simultan cinci sute de mii de partide, jucand cincisute de mii cu piese avand echipament alb, iar cinci sute de mii cu piese avand echipament negru.
Acuma . . . de, cum stabilim cine imbraca echipament de "jucator" si cine de "piesa vie" (pentru ca la premii pot aspira doar "jucatorii" in timp ce "piesele vii" vii nu pot aspira la mai mult decat la "salariu" (exceptie facand "actionarii" care au indreptatire sa aspire la "dividende").
Pai, ca sa nu se bata intre ei ca chiorii, pentru ocupari de posturi, oamenii au convenit, in lungul istoriei (si "cizeland" conveniile, tot timpul) criterii de selectie.
Ei bine, acum venim la celebra "zisa celebra", acea istorica "Noi muncim, nu gandim", si trebuie sa spunem ca in relatia "jucator" (manager) - "piesa vie" (angajat) cel care "gandeste" (cel care traseaza "linia de urmat") este "jucatorul".
Gasim, ca un excelent exemplu, cartea "Testamentul unui excentric" (a lui Jules Verne), carte in care actiunea se desfasoara pe "scheletul" jocului cunoscut la noi mai ales ca "Piticot", si din care ar trebui sa intelegem ca "piesele vii" erau cei sapte "concurenti", jucator fiind in imaginatul asta caz doar "pariorul" (pe de o parte), parior care in cazul asta s-a jucat cu "a fi" sau "a nu fi" (milionar), sub "arbitrajul" Societatii (al Societatii prin ale sale institutii abilitate).
Ca si in "Testamentul unui excentric", "piesele vii" primesc de la "jucator" o "directiva de indeplinit". Venind la geografia Romaniei, este ca si cum, aflandu-te in Constanta si, angrenat in joc, ai primi directiva: "Marti la 11:15 sa fii la Hotelul Y, camera 154, etajul 5 din localitatea Bistrita Nasaud" si primesti pentru asta (sa zicem) 500 de lei (pe care trebuie sa ii returnezi daca nu ajungi la ora si la locul fixat).
Ei bine, din momentul asta (ca "piesa vie" ce esti) devii "angajat" in raport cu acel "jucator" (angajator al tau) dar devii "jucator", in raport cu tine insusi. Adica, tu alegi cum ajungi, pe ce ruta si cu ce mijloace (pe jos, cu moto, cu tren, cu avion), adica . . . te priveste cum faci, pierzi-castigi tu iti esti (in raport cu tine insuti) . . . negustorul.