Cartea întâi

"Destinul unui popor depinde de starea gramaticii sale. Nu există mare naţiune fără . . . proprietatea limbii." (Fernando Pessoa)

Cuvântul este sfânt.

 Rostirea (exprimarea) poate fi gestica, orala sau scrisa
Rostirii orale ii spunem "vorba", iar rostirii incrustate pe vreun suport ii spunem "cuvant scris".
Intelegem mai bine valoarea rostirii daca asemuim, rostirea, unei emulsii fluide sau plastice (metal topit, pasta de beton, pasta de ipsos, pasta de argila, rasina, silicon, plastilina ), menite a-si lua locul intr-un tipar si a imbraca o anume forma.
Omul a tot incercat, in istoria lui ca specie, sa puna stavila "rastalmacirii vorbelor" si desi e clar ca un asa lucru nu se poate obtine, cel 
putin este la fel clar ca orice reducere a acestei permutabilitati denumite "rastalmacire" ar fi benefica.

Afirmatia "Cuvântul este sfânt" ar vrea sa spuna ca exprimarea ar trebui sa aiba aceeasi valoare cu a unui "desen tehnic", desen ce nu 
lasa a fi usoara, misiunea unei eventuale rastalmaciri a mesajului pe care a incercat sa il transmita emisorul.
Asta, ar vrea sa spuna despre cuvant, ca este asemeni unui contract ferm, ferm ca un fel de statuie din beton comparativ cu o aceeasi statuie din plastilina.
In primul caz, dupa turnarea in cofrag, pasta (in cadrul unui proces fizico-chimic) se intareste, si 
nu mai permite modificari plastice, in timp ce in al doilea caz pasta folosita este si ramane plastica
permitand ulterioare re-formari.

Am incercat sa schitez aici, diferenta dintre normala rigiditate a conceptului "cuvant" (a ceea ce inseamna "intarirea cuvantului", a faptului ca "scripto manent) si plasticitatea vorbei, plasticitate 
care permite oricand re-formarea, rastalmacirea ei.

Sunt (eu) adeptul utilizarii in exprimare a etaloanelor, a limbajului standardizat (vezi DOOM ), 
al obiectivismului, si nu al masurarii cu doua ocale, nu al limbajului informal , nu al 
subiectivismului.

Aceasta vocatie spre obiectivism mi-a creat o continua sete de studiu al cuvantului,
mi-a creat necesitate extraprofesionala, necesitate care in engleza s-ar regasi definita de cuvantul
 hobby , daca nu ar fi diferenta ca eu am facut-o din necesitate si nu din pasiune (nu ca sa-mi petrec timpul liber, cum se spune) ci 
urmarind un scop anume, urmarind cu ardoare o imbunatatire a ambientului social uman, preferand mai degraba sa incerc sa ridic de unul
singur "temperatura" mediului ambiental social, la un 18 - 24º, preferand ca mai bine sa se incalzeasca oricine, urmare muncii mele 
solitare, decat sa-mi crut eforturile, lasand toata lumea sa tremure, si sa fi tremurat si eu deopotriva cu ea).
Ca un fel de imensa casa, in care, in loc sa imi fi incalzit doar soba din camera mea, am preferat sa fac din soba mea o sursa de . . . 
"incalzire centrala", si stim cu totii diferenta, in iarna, dintre o casa incalzita partial si una careia-i este incalzit intregul ambient.

Nu-i usor, pentru ca in timp ce eu mi-am dedicat timp, acestei munci in folos comun, ceilalti au sporit in plan personal.
In timp ce eu am invatat de o forma anormal de difuza, acoperind o arie de cautari extrem de vasta, ceilalti s-au focalizat (omeneste 
normal) asupra cautarilor intr-o determinata si restransa arie.

Rezultatele obtinute extra-profesional nu beneficiaza de recunoastere sociala (nu ai o diploma, necesara clasificarii tale in ierarhia sociala), astfel ca am sa incerc sa-mi valorific (totusi), fructele acestui gen de cunoastere, lasand jena la o parte sipunand in vreun fel caciula jos,
(asemeni artistilor amatori de pe strada) si astfel cine va gasi de cuviinta va recompensa in vreun fel munca mea, iara cine nu, nu.
Sunt decis sa-mi valorific in vreun fel ceea ce eu consider a fi "bagajul de cunostinte" si . . . macar sa aiba valoare sa aiba ceea ce fac, 
ca voi vedea eu cum voi materializa asta. 

Solutie clasica de scriere (sub forma cartii) ar fi fost solutia, si atunci, vezi daca se vinde
"produsul", vezi daca nu, dar ceea ce fac eu aici nu se poate fara conexiuni si interconexiuni 
de link-uri, este o munca uriasa pe care nu as avea timpul necesar si nici atatea cunostinte 
incat sa o fi putut face-o singur, in stilul scriitorului clasic. 
Am nevoie sa inserez la moment potrivit citate, imagini, video, am nevoie sa folosesc orice 
resursa posibila mie din internet, sa le leg  intre ele in ordinea crezuta de mine, spre a incerca 
astfel sa transmit ceea ce am de transmis.
Multe din trimiterile mele vor fi, atunci cand nu am alta solutie, spre pagini in alte limbi (cu
preponderenta in engleza sau spaniola), dar cel ce vrea sa cerceteze, cerceteaza, si nu 
asteapta sa gaseasca totul chiar de-a gata.

Noi oamenii suntem ca si plantele.
Unii avem nevoie sa ne hranim cu informatie pe care o gasim mai la suprafata lucrurilor, altii 
avem de "sapat" mult si bine, pentru ca informatia care ne nutreste se afla la adancimi mari 
sau incredibil de mari.

Eu am sapat mult, si . . . mult din acest mult, am sapat in profunzime (inspre adanc).
"Sapand" asa, am gasit atatea informatii talmacite sau rastalmacite, incat te sperie.
"Viata" este ca un soi de "ecuatie complexa", rezolvata in sistem "stafeta", stafeta preluata de o generatie de la anterioara generatie. 
Daca socotim cam 4 generatii pe secol, si luam in calcul ultimii 4000 de ani, ne-ar rezulta vreo 1600 de "stafete colective" (zic "colective"
referindu-ma la specie si nu pe parti ale ei. 
Ca intr-o imensa ecuatie complexa cu mai multe necunoscute am gasit paranteze gresit rezolvate, paranteze gresit rezolvate inca de
la inceputurile "ecuatiei" (inca de la, cum s-ar spune . . . de la Adam si Eva, si fiecare paranteza astfel gresita a avut (normal) influenta 
ei asupra rezultatului "la zi", si uite-asa, ca la jocul scolaresc "telefonul fara fir", unii au vorbit de oaie si altii au inteles de ploaie.

Am mult de lucru si nu stiu in ce masura o sa pot urma o ordine anume a rezolvarii parantezelor.
Mai degraba am sa "sting" focul, pompieristic, acolo unde la un moment sau altul arde, sau da sa se aprinda mai tare. 
Vad eu, cum o fi parcursul. 

 
Viata m-a situat, in mult mai multe puncte de vedere decat e normal sa situeze, pe vreunul din indivizii ce o compun. 
Nu sunt eu singurul care a patit asta (fiecare individ are propriul sau parcurs prin Viata si, nu spun eu vreo noutate, fiecare individ 
"scrie", cu trecerea lui prin lume, o alta harta) si am incercat sa profit (doar) de fiecare situare, spre a vedea in jurul meu cu ochii
randunicii inchise intr-o colivie si nu cu ochii unei gaini care se obisnuieste in cateva secunde cu orice ograda in care soarta ar
arunca-o
Cu alte cuvinte, radiografia trecerii fiecarui individ prin viata este, ca orice (medicala) radiografie, personalizata.

Stimate lector. 
Mesajul ce incerc sa il transmit in format electronic, nu are viata in formatul clasic (adica, "imprimarea" sau "captarea" lui, il omoara).
Pentru ca aici nu este atat . . . literatura, cat este mai degraba un ghid, o dirijare (asemanatoare dirijarilor facute de controlorii de trafic
aerian, pilotilor de avion) spre a ajunge (cine simte nevoia asta) la un "punct fix" spre care eu incerc sa il conduc.
Este acesta un avertisment (din inceput), asupra faptului ca daca nu dai atentia cuvenita fiecarui link in parte, harta care iti va iesi 
desenata tie nu v-a avea nici in clin nici in maneca cu harta de pe care eu iti fac dictarea, pentru ca tu sa incerci sa o reproduci.
Ca in orice situatie de parcurgere in plan real a unei distante intre doua puncte ("start" si "final") sunt intotdeauna cel putin doua cai ce 
unesc aceste doua puncte. 
Viata este o expeditie ireversibila, in cadrul careia fiecare dintre noi avem de fapt un singur "start" si un singur "final", iar acest parcurs 
are un numar finit de etape, care etape sunt si ele compuse dintr-un numar finit de secvente.