Cum s-ar mișca (aparent) cerul altor planete?
Pe Mercur avem două răsărituri de Soare. Din cauză că viteza de rotație a planetei crește când aceasta se află mai aproape de Soare, văzut din anumite locuri Soarele răsare de două ori fiind prins din urmă de planetă. Soarele rămâne în urmă până când planeta încetinește și este depășită de viteza de rotație în jurul axei proprii.
Cerul din timpul zilei ar fi negru pentru că planeta nu are atmosferă. Soarele s-ar vedea de trei ori mai mare decât de pe Terra (1,5° în loc de 0,5°) și ar fi mult mai luminos.
Și să nu uităm: o zi solară durează doi ani!
Pe Marte o zi solară durează 24 de ore și 39 de minute, cam ca pe Pământ. Anul este de două ori mai lung. Soarele ar avea un diametru aparent de 22' puțin mai mic decât cel pe care îl are văzut de pe planeta noastră (32').
Pe cerul marțian s-ar vedea doi sateliți, Phobos și Deimos, vizibil ca două mici discuri, luminoase cât Luna la Primul Pătrar. Phobos ar răsări și ar apune de două ori într-o zi.
Văzut de pe suprafața planetei pitice Pluto, Soarele s-ar vedea punctiform cu ochiul liber dar foarte luminos. Ar răsări și ar apune la fiecare 6,3 zile și s-ar deplasa lent printre constelații, întorcându-se în același loc la fiecare 247,68 ani.
De pe o emisferă a planetei s-ar putea vedea mereu satelitul Charon, luminos cât Luna la Primul Pătrar și cu un diametru de 8 ori mai mare decât al acesteia (4°).