Constelațiile antice

Grecii din antichitate au „importat” o parte din constelații din Mesopotamia via Egipt, prin navigatorii din insulele Creta și Thera (Santorini), redenumind câteva și inventând altele.

O parte din constelațiile folosite de greci (20 la număr) sunt simple copii ale constelațiilor mesopotamiene, printre ele numărându-se Capricornus (peștele-capră asirian) și Gemini (gemenii). Alte zece constelații au nume schimbate dar folosesc aceleași stele.

Restul de 18 constelații au fost inventate de greci. Mai jos găsiți o parte din acestea;

• Hercule și creaturile pe care le învinge, Draco și Leo
• Ophiucus adică Esculap, zeul medicinii și șarpele său, Serpens
• Delphinus
• Perseus și personajele din povestea sa: Andromeda, Cassiopeia, Cepheus, Cetus

Constelația mesopotamiană „Plugul” este convertită în „Triangulum (triunghiul)” de către greci, pasionați de geometrie.

Primele mențiuni în literatură despre constelații apar în jurul anului 700 î.e.n. la Homer și Hesiod. Citim pentru prima oară de Ursa Mare, Orion și Pleiade, dar și de stelele Sirius și Arcturus.

Dovezi clare despre existența a mai multor constelații apar în scrierile astronomului Eudoxus în secolul IV î.e.n. Scrierile sale nu au supraviețuit dar în secolul III î.e.n. poetul Aratus folosește nume de constelații în poemul „Phaenomena”.

Aratus descrie 47 de constelații și în plus menționează Pleiadele și câteva nume de stele:

• Procyon
• Arcturus
• Capella (denumită Aix pe vremea lui Aratus)
• Sirius
• Spica (denumită Stachus pe vremea lui Aratus)
• Vindemiatrix (denumită Protrygeter pe vremea lui Aratus

O compilație despre miturile care stau în spatele constelațiilor este scrisă de Eratostene. Lucrarea originală nu a supraviețuit dar există o descriere a acesteia realizată prin secolele I sau II e.n. de către un autor anonim. Lucrarea lui Eratostene se numea „Catasterismi” și conținea 42 de povestiri despre constelații, una despre Calea Lactee și una despre cele cinci planete cunoscute. În plus sunt indicate locurile în constelații ale principalelor (cele mai strălucitoare) stele.

Primele desene ale constelațiilor apar pe statuia lui Atlas care ține pe umeri bolta cerească, cândva prin secolul II e.n. Se bănuiește că statuia din anul 2 este copie romană a originalului realizat de greci cândva în secolul III î.e.n. Statuia se numește „Atlas al lui Farnese”. Bolta cerească de pe umerii lui Altas conține constelații descrise de Aratus, acesta fiind primul glob celest.

Astronomul Hiparh observă aproximatv 1000 de stele și realizează un catalog stelar (~135 î.e.n.). Astronomul măsoară poziția stelelor în funcție de traseul aparent al Soarelui (ecliptica).

Urmează Ptolemeu care realizează prima lucrare științifică despre stele și constelații. Cartea acestuia, „Almagesta”, apărută cam în 150 e.n. conține 48 de constelații și o listă de stele. Ptolemeu nu dă nume stelelor ci le descrie după poziția lor în constelație:

• „steaua roșie din umărul drept” - acum Betelgeuse din Orion;
• „steaua strălucitoare din piciorul stâng” - acum Rigel din Orion;
• „cea roșiatică din ochiul sudic” - acum Aldebaran din Taurus.

Ptolemeu a fost ultimul mare astronom grec din antichitate, pentru o perioadă de timp studiul cerului mutându-se în estul mijlociu.

În scenă apar arabii, reprezentați de Al Sufi (sau Azophi). Acesta a scris în anul 964 „Cartea constelațiilor”, lucrare în care descrie constelațiile menționate de Ptolemeu. Al Sufi descrie cele 1025 de stele din Almagesta, le dă nume și crează desene ale constelațiilor. Numele stelelor date de AlSufi au fost preluate de astronomi și se folosesc în prezent.

Lucrările grecești și arabe au fost reintroduse în Europa de către arabi via Spania, începând cu secolul XI. Traducerile s-au făcut în limba latină (limba oamenilor de știință) în principal la Toledo.

Primul atlas ceresc tipărit apare în 1515, autorul fiind Albrecht Durer. Acesta realizează două hărți ale cerului, una a emisferei nordice, alta a celei sudice, pe care trasează toate cele 48 de constelații menționate de Ptolemeu. Emisfera nordică a cerului este mai bogată în constelații pentru că din Grecia nu se poate vedea o parte a cerului, rămasă necartografiată.

Lista constelațiilor antice

Mai jos se află o listă a constelațiilor antice. Tot aici găsiți hărți ale acestora pe care sunt trecute stelele principale cu numele proprii, litera Bayer și numărul Flamsteed. Sunt trasate și granițele constelațiilor. Hărți realizate cu programul SkyMap Pro.

1. Ursa Minor: Ursa Mică

2. Ursa Major: Ursa Mare

3. Draco: Dragonul

4. Cepheus: Regele Etiopei

5. Bootes: Boarul

6. Corona Borealis: Coroana Boreală

7. Hercules: Hercule

8. Lyra: Lira

9. Cygnus: Lebăda

10. Cassiopeia: Regina Etiopiei

11. Perseus: Perseu; tine capul Meduzei

12. Auriga: Vizitiul

13. Ophiuchus: Omul cu Șarpele (Esculap)

14. Serpens: Șarpele .

15. Sagitta: Săgeata

16. Aquila: Vulturul

17. Delphinus: Delfinul

18. Equuleus: Calul mic sau Mânzul

19. Pegasus: Pegas, calul înaripat

20. Andromeda: Andromeda, prințesa Etiopiei

21. Triangulum: Triunghiul

22. Aries: Berbecul

23. Taurus: Taurul

24. Gemini: Gemenii

25. Cancer: Racul

26. Leo: Leul

27. Virgo: Fecioara

28. Libra: Balanța

29. Scorpius: Scorpionul

30. Sagittarius: Săgetătorul

31. Capricornus: Capricornul

32. Aquarius: Vărsătorul

33. Pisces: Peștii

34. Cetus: Balena

35. Orion: Orion, vânătorul

36. Eridanus: Rîul

37. Lepus: Iepurele

38. Canis Major: Câinele Mare

39. Canis Minor (Procyon): Câinele Mic

40. Argo: Nava argonauților; în prezent este divizată în trei constelații

41. Hydra: Hidra, șarpele de apă

42. Crater: Cupa

43. Corvus: Corbul

44. Centaurus: Centaurul

45. Lupus (Bestia): Lupul sau Bestia

46. Ara: Altarul

47 Corona Australis: Coroana Australă

48. Piscis Austrinus: Peștele Austral