Activitatea solară

Încă de la primele observații făcute asupra Soarelui, s-a observat că acesta prezintă niște regiuni mai întunecate decăt restul suprafeței. Regiunile au primit numele de „pete solare”.

Primii care au observat pete solare au fost astronomii chinezi în anul 28 î.Hr. Aceștia au reușit să observe niște pete solare enorme, vizibile cu ochiul liber pe un Soare acoperit de praful unei furtuni. În aii 813 și 1129 au mai putut fi observate, fără instrumente astronomice (nici nu existau), pete solare.

După invenția telescopului astronomii au început să observe zilnic pete pe Soare și au remarcat ceva ciudat: existau ani când petele solare erau numeroase și ani când acestea nu existau. Au observat astfel că numărul de pete varia mereu iar anii când acestea erau cele mai numeroase se repetau la 11 ani. Această variație a petelor solare a primit numele de „activitate solară”.

Tot o dată la 11 ani Soarele este lipsit de pete (sau aproape lipsit), în timpul minimului solar.

Activitatea solară funcționează așa: pentru un an sau doi Soarele este lipsit de pete; urmează doi ani când numărul de pete crește și ajunge la maxim; timp de aproximativ doi ani numărul de pete este maxim după care activitatea începe să scada, ajungând la minin în aproximativ 5 ani. Asa s-au desfășurat majoritaea ciclurilor solare, în afară de unele.

Astronomii profesioniști și amatori observă Soarele zilnic și numără petele solare. Număratoarea a începun prin anul 1700 și continuă și azi.

Mai jos găsiți un grafic al numărului de pete din ultimii 50 de ani, realizat de Solar Influences Data Analysis Center (SIDC) Belgia (http://sidc.oma.be/index.php).

Maximul solar cel mai recent s-a produs în 2012-2014, iar în prezent (decembrie 2018) ne aflăm la un minim de activitate.

În 2004-2009 ne-am aflat într-o perioadă de minim solar, minim destul de adânc, după cum ne arată observațiile. În anul 2008, 266 de zile au fost lipsite de pete solare (73% dintr-un an). Un alt minim adânc s-a produs în 1913 când timp de 311 zile Soarele a fost lipsit de pete.

Anul 2009 a fost la fel de sărac în pete solare, timp 260 de zile Soarele fiind lipsit de pete (70% dintr-un an).

Un minim solar durează, în medie, 458 de zile, iar minimul a întrecut media: a început in 2004 și s-a sfârșit în 2010.

Pentru a vă face o idee despre cum arată și se comportă Soarele la maxim și minim de activitate prezint câteva animații realizate din imagini luate de sateliul SOHO. În stânga sunt imaginile cu Soarele din anul 2000 (an de maxim) iar în dreapta din anul 2009 (an de minim).

Primul film ne arată fotosfera Soarelui locul unde fotonii produși în nucleu scapă în spațiu și pot fi văzuți. Pe fotosferă vedem petele solare, regiuni mai reci unde câmpul magnetic inhibă mișcarea convectivă. Filmul poate fi văzut și la rezoluție mare direct pe YouTube.

Al doilea fim ne arată cromosfera Soarelui, regiune unde plasma atinge temperaturi de 30.000 de grade. Acolo se produc fenomene eruptive, gazul fiind prins de liniile de câmp magnetic. Uneori, când liniile de câmp magnetic se rup din cauza presiunii gazului, din Soare ies limbi de gaz fierbinte numite „protuberanțe” sau „erupții”. Erupțiile se văd ca niște limbi de foc pe marginea discului. Imaginile au fost luate în ultraviolet pentru că în această lungime de undă gazul atât de fierbinte emite marea majoritate a luminii.

Uneori de pe Soare erup cantități imense de plasmă (un ameste de protoni și electroni) care se deplasează în sistemul solar. Aceste mega-erupții se numesc „ejecții coronale de masă”. În anii de maxim avem câteva pe săptămână iar la minim câteva la 2-3 luni. În imaginile de mai jos Soarele este ascuns de un disc pentru că lumina sa ar „spăla” lumina slabă a ejecțiilor coronale de masă a căror densitate este foarte mică.

După cum vedeți Soare nu este o simplă stea, plictisitoare și galbenă.