Introducere
octombrie 2012, Adrian Șonka
Ne aflăm în sistemul solar, un loc în univers unde se simte forța de atracție a unei stele (Soarele). Acesta ține pe orbită opt planete și alte miliarde de obiecte mai mici, asteroizi, comete și praf interplanetar.
Trăim pe singura planetă capabilă să întrețină viața. Se află situată nici prea aproape, nici prea departe de Soare, în „zona de optim”, acolo unde apa poate exista în stare lichidă.
Știm că nu există viață pe nici o altă planetă din sistemul solar. Bănuim că ar fi putut apărea pe Marte și poate în adâncurile satelitului Europa. Vom avea dovada când vom începe să explorăm serios sistemul solar (misiuni spațiale umane însoțite de asolizări, forări în adâncurile calotelor de gheață și intarea în peșterile de pe Marte.
Celelalte planete din sistemul solar nu pot susține viața, fie din cauza temperaturilor ridicate și a diferențelor de sute de grade de la zi la noapte, fie din cauza lipsei atmosferelor sau chiar a suprafețelor solide.
În afară de Pământ, alte trei planete sunt „telurice” adică au suprafață solidă: Mercur, Venus și Marte. Prima se află atât de aproape de Soare încât temperatura în timpul zilei este de 400° C. A doua are o atmosferă atât de densă încât lumina Soarelui nu poate ajunge la sol și o temperatură la suprafață de 462° C. Ziua și noaptea sunt identice ca luminozitate și temperatură.
Pe Marte nu e foarte cald sau frig, dar nu există strat de ozon semn că suprafața este scăldată în radiația ultravioletă a Soarelui. Atmosfera este compusă din dioxid de carbon iar viața poate exista numai în adâncurile peșterilor, unde se poate afla chiar și apă în stare lichidă.
Celelalte patru planete, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun, sunt de tip „jovian”, imense sfere de gaz (hidrogen, heliu și metan) fără suprafață solidă. Doar unul din sateliții acestora pare „promițător”. Europa, unul din sateliții lui Jupiter, este mândrul posesor al unui ocean global acoperit de o crustă de gheată cu o grosime între câțiva și o sută de km. Oceanul stă pe nucleul satelitului, compus din minerale. Avem ingredientele potrivite pentru apariția vieții: minerale, apă lichidă și căldură. Ne mai trebuie dorința și banii pentru explorare.
Dar noi nu trăim în singurul sistem solar existent. Cu ochiul liber putem vedea 6000 de stele. Printr-un binoclu putem privi la alte 100.000 de stele, unele asemănătoare cu Soarele, altele nu. Prin telescoapele puternice putem vedea miliarde de stele.
Până în prezent (5 noiembrie 2012) astronomii au descoperit 843 de planete care se rotesc în jurul altor stele. Le numesc exoplanete și s-au descoperit deja sisteme solare care contin 3, 4 sau cinci planete. Ba chiar sisteme solare cu doi sori.
Viața, așa cu o știm, poate apărea și în alt loc, la milioane de miliarde de kilometri de noi, dacă se îndeplinesc anumite condiții. Nu știm dacă s-a întâmplat așa, dar știm că aproximativ 10% din stele sunt ca Soarele și cam 10% dintre acestea ar putea avea planete ca a noastră. Dacă numai în Galaxia noastră sunt 150 de milarde de stele, înseamnă am putea avea peste un miliard de prieteni extratereștii pe facebook. Aceasta este varianta simplificată.
O variantă mult mai exactă este „ecuația lui Drake”. Aceasta ține cont de mai mulți factori, rezultatul fiind uimitor: între două și 20.000 de civilizații doritoare de comunicare există în Galaxie.
Galaxia este un sistem stelar cu aproximativ 200 de miliarde de membri, cu un diametru de 100.000 de ani lumină. În imaginea de mai jos poziția Soarelui și a stelelor vecine este marcată de o sferă de culoare albastră. Ne aflăm la 26.000 de ani lumină de nucleul galactic și facem o rotațe completă în jurul acesteia la fiecare 240 milioane de ani.
Dar nici măcar Galaxia nu este unică. Se pierde printre cele un milion de galaxii descoperite până în prezent și printre cele aproximativ 200 de miliarde existente în Univers.