Emisferele cerebrale
Reprezintă porțiunea cea mai voluminoasă a encefalului, acoperă în totalitate diencefalul și parțial cerebelul. Sunt două mase de substanță nervoasă separate de fisura interemisferică și legate la bază prin mai multe mase de substanță albă: corpul calos, trigonul cerebral și comisura albă. Fiecare emisferă cerebrală prezintă câte trei fețe: supero-laterală, medială și bazală. Substanța albă se află la interior iar substanța cenușie se află la interior unde formează nuclei și la exterior unde formează scoarța cerebrală.
STRUCTURA SCOARȚEI CEREBRALE:
Acoperă în întregime suprafața emisferelor cerebrale, având o suprafață ce variază între 1500 - 3000 cm2 din care 50% este ascuns în șanțuri și fisuri. Are o grosime cuprinsă între 1-4,5 mm. Prezintă pe suprafață șanțuri adânci și groase (șanțul central Rolando și șanțul Sylvius ce delimitează lobi) și șanțuri mai puțin adânci numite circumvoluții, care delimitează girusuri. În grosimea scoarței cerebrale se disting mai multe straturi neuronale, se apreciază că ea conține aproximativ 15 miliarde de neuroni.
Lobii scoarței cerebrale sunt: frontal, parietal, temporal și occipital:
Principalele localizări corticale reprezintă locul pe scoarța cerebrală unde sunt primite și prelucrate informațiile senzoriale și apare senzația (arii senzoriale), sau locul de unde provin comenzile pentru efectori (arii motorii), sau locurile unde sunt asociate noțiunile și prelucrate și sintetizate (arii de asociație):
