Cerebelul
Este o masă de substanță nervoasă situată posterior de trunchiul cerebral, de care este despărțit prin ventriculul IV. Este alcătuit din două emisfere cerebeloase unite printr-o formațiune numită vermis. Este legat de bulbul rahidian prin pedunculii cerebeloși inferiori, de puntea lui Varolio prin pedunculii cerebeloși mijlocii și de mezencefal prin pedunculii cerebeloși superiori.
Substanța albă este situată la interior, iar substanța cenușie la exterior unde formează scoarța cerebeloasă și la interior unde formează nucleii cerebeloși (fastigiali, dințați, globoși și emboliformi). Scoarța cerebeloasă este alcătuită din trei straturi celulare:
stratul molecular - la suprafață;
stratul celulelor Purkinje - intermediar;
stratul granular - situat în profunzime.
Din punct de vedere anatomic și funcțional cerebelul este alcătuit din trei zone de materie apărute una după alta în procesul de formare filogenetic:
Arhicerebelul - cea mai veche porțiune a cerebelului, cuprinde lobul floculonodular și porțiuni din vermis. Este sediul centrului echilibrului vestibular, centru de orientare și centrul menținerii echilibrului capului;
Paleocerebelul - situat în lobul central al emisferelor cerebeloase reprezintă centrul de coordonare a poziției corpului, de control al mușchilor cu acțiune antigravitațională;
Neocerebelul - situat în lobii posteriori ai emisferelor cerebeloase și este centrul de coordonare a motilității voluntare și semivoluntare.
Extirparea chirurgicală a cerebelului produce câteva simptome specifice cum ar fi:
astazia: imposibilitatea menținerii echilibrului chiar și cu o bază largă de susținere (este imposibil de stabilit repere de echilibru în spațiu chiar în poziție culcată);
astenia: oboseală musculară pronunțată;
atonia: mușchii devin flasci, se contractă greu și lent;
tremurături: imposibilitatea de a executa orice mișcare voluntară datorită necoordonării.
După o perioadă de timp aceste simptome dispar datorită preluării majorității funcțiilor cerebelului de către scoarța cerebrală.