Inima la om
Inima este organul propulsor al sistemului circulator. Este un organ conic așezat între cei doi plămâni, în spațiul numit mediastin. Este de mărimea pumnului drept și este așezată cu vârful oblic în jos, spre stânga. Cântărește între 200 și 300 de grame.
În interiorul inimii se observă patru cavități: două superioare, numite atrii și două inferioare, numite ventricule. Între atrii există peretele interatrial și între ventricule peretele interventricular. Între atrii și ventricule există câte un orificiu prevăzut cu câte un căpăcel numit valvă. Între atriul drept și ventriculul drept există valva tricuspidă, iar între atriul stâng și ventriculul stâng valva bicuspidă.
În atriul drept pătrund venele cave, iar în atriul stâng pătrund venele pulmonare. Din ventriculul drept pornește artera pulmonară, iar din ventriculul drept artera aortă. La baza deshiderii arterelor în ventricule există câte o valvă semilunară.
Inima este învelită în pericard, alcătuit din două foițe între care se află o lamă de lichid. Foița internă poartă numele de epicard. Sub epicard se află stratul intermediar, muscular, numit miocard. Miocardul este mai gros în zona ventriculelor. Cavitățile inimii sunt căptușite de un epiteliu numit endocard.
Inima este vascularizată de arterele și venele coronare, provenite din aorta asvendentă și este inervată de nervii spanhnici.
Proprietățile miocardului:
Excitabilitatea
Este proprietatea miocardului de a răspunde prin contracție la stimulii nervoși sosiți din țesutul miocardic embrionar și de la sistemul nervos. Potențialele de acțiune se propagă la nivelul întregului miocard determinând contracția acestuia. Contracțiile poartă numele de sistole, iar relaxările de diastole. Viteza de propagare a impulsului nervos este de 0,3-1 m/s la nivelul fibrelor miocardice.
Automatismul
Reprezintă proprietatea miocardului de a se autostimula. Acest lucru este posibil datorită țesutului miocardic embrionar, format din celule musculare modificate capabile să genereze ritmic potențiale de acțiune care se propagă apoi în întregul miocard. Există mai multe zone ale acestui țesut miocardic embrionar:
nodulul sinoatrial situat lângă orificiul de vărsare al venei cave în atriul drept. Este cel care conduce activitatea electrică a inimii și emite impulsuri cu o frecvență de 70-80/ minut.
nodulul atrioventricular situat în peretele atrioventricular drept. Dacă nodulul sinoatrial nu mai emite impulsuri, conducerea este preluată de acest nodul care emite impulsuri cu o frecvență de 40/ minut.
fasciculele His situate în peretele interventricular. Dacă atât nodulul sinoatrial cât și cel atrioventricular sunt compromise, fasciculele His pot prelua conducerea activității electrice emițând cu o frecvență de 25 de impulsuri/ minut.
rețeaua Purkinje se răspândește la nivelul întregului miocard.
CONDUCTIBILITATEA
Reprezintă proprietatea miocardului de a conduce impulsul de la o fibră la alta. Nodulul sinoatrial emite impulsul nervos cu o frecvență de 70-80/minut. Impulsul se propagă în fibrele din jur și ajunge la nodulul atrioventricular. Apoi, prin fasciculele His impulsul ajunge în partea stângă și dreaptă a inimii și prin rețeaua Purkinje se răspândește la nivelul întregului miocard.
TERMENI:
volum sistolic: volumul de sânge expulzat din inimă la fiecare ciclu cardiac. Are o valoare de 75 de ml.
debit cardiac: volumul de sânge expulzat de inimă într-un minut. Valoarea lui se obține prin înmulțirea volumului sistolic cu frecvența cardiacă.
frecvență cardiacă: numărul de cicluri cardiace pe minut.
tensiune arterială: presiunea la care se află sângele în artere. Are valori cuprinse între 120-140 mmHg în momentul sistolei ventriculare și 70-80 mmHg în momentul diastolei generale.
pulsul arterial: o undă cinetică provocată de expansiunea rapidă a presiunii sângelui la nivelul inimii.
CONTRACTILITATEA
Reprezintă proprietatea miocardului de a răspunde prin contracții la stimulii sosiți. Contracțiile se numesc sistole, iar relaxările se numesc diastole. Succesiunea sistolelor și a diastolelor poartă numele de ritm cardiac. Acesta este format din mai multe revoluții (cicluri) cardiace. O revoluție cardiacă durează 0,8 secunde și are mai multe faze:
sistola atrială: durează 0,1 secunde și împinge sângele din atrii în ventricule;
diastola atrială: atriile se relaxează și rămân așa timp de 0,7 secunde;
sistola ventriculară: ventriculele se contractă timp de 0,3 secunde expulzând sângele în arterele mari;
diastola ventriculară: ventriculele rămân relaxate 0,5 secunde.
Se observă că timp de 0,4 secunde atât atriile, cât și ventriculele sunt relaxate. Acest timp în care inima este complet relaxată poartă numele de diastolă generală. Din cele 0,8 secunde ale unui ciclu cardiac, inima se contractă 0,4 secunde (0,1 secunde atriile și 0,3 secunde ventriculele) și este relaxată 0,8 secunde.