ANNE FRANK
Annelies Marie ”Anne” Frank a fost o tânără evreică germană, cunoscută mai ales pentru Jurnalul său publicat postum, care descrie cei doi ani petrecuți de ea și familia ei în ascunzătoare în Amsterdam. Jurnalul Annei este probabil cea mai citită lucrare din literatură pe tema Holocaustului din lume.
Anne Frank s-a născut în 1929 la Frankfurt, în Germania. Familia ei a fugit la Amsterdam pentru a scăpa de persecuția nazistă. În anii 1930, tatăl ei a construit o afacere de succes. Familia Frank a rămas în apartamentul său de dinainte de război până când fiica lor mai mare, Margot, a primit o chemare oficială pentru a se prezenta într-un lagăr de muncă nazist în 1942.
Punând în acțiune un plan care fusese destinat unui moment ulterior din timpul războiului, familia s-a ascuns în anexa secretă a clădirii companiei lui Otto Frank, tatăl Annei. Această parte a casei, de circa 50 de m2 avea o intrare camuflată cu o bibliotecă mobilă în loc de ușă. Datorită poziționării casei față de stradă, germanii nu bănuiau că imobilul este, în realitate, mai lung decât ce puteau vedea atunci când ajungeau în fața bibliotecii. Otto Frank a rugat-o pe secretara sa, Miep Gies, să îi ajute. Ea a acceptat imediat chiar dacă știa că ar fi așteptat-o condamnarea la moarte dacă ar fi fost prinsă.
Familia Frank a fost însoțită în ascunzătoare de partenerul de afaceri al lui Otto, Hermann van Pels, precum și de soția acestuia, Auguste și de fiul lor, Peter. Ulterior, li s-a alăturat și un dentist evreu. Viața celor 8 persoane în ”Anexa secretă” a fost foartea grea. Ei trăiau cu teama constantă că vor fi descoperiți și nu ieșeau niciodată ziua. Ziua trebuiau să stea tăcuți pentru a nu atrage atenția celor care lucrau la depozitul de la subsol.
În această perioadă, Anne a scris despre experiențele ei în ascunzătoare, ca o adolescentă curioasă în floarea vârstei. La un moment dat, în primăvara lui 1944, îl ascultă la radio pe ministrul Educaţiei din guvernul olandez aflat în exil la Londra, care spune că după război vor trebui adunate şi publicate toate mărturiile scrise ale suferinţelor locuitorilor ţării ocupate de germani, de pildă jurnalele intime; ca urmare, Anne îşi reface, completându-l, jurnalul deja scris (viitoarea „variantă b"), dar continuă să-şi ţină jurnalul iniţial („varianta a"). Pe lângă descrierea vieții de zi cu zi în ascunzătoarea lor, Anne a reflectat asupra identității sale naționale și religioase și a unor teme mai mature, inclusiv relația dificilă cu mama sa, povestea ei cu Peter van Pels și schimbările fizice din timpul adolescenței. Anne Frank a scris cea mai mare parte din jurnalul ei sub forma de scrisori unei persoane numite "Kitty". Jurnalul începe în 12 iunie 1942, ziua când împlinise 13 ani, şi se încheie la 1 august 1944.
La 4 august 1944, când Anne avea 15 ani, la ascunzătoarea familiei Frank a avut loc o descindere ca urmare a unui pont anonim, iar familia a fost arestată și închisă în lagărul de tranzit de la Westerbork. În luna următoare, au fost deportați la Auschwitz. În octombrie 1944, Anne și Margot au fost trimise la Bergen-Belsen, unde amândouă au murit de tifos în martie 1945, cu doar câteva săptămâni înainte de eliberarea lagărului. Otto Frank a fost singurul membru al familiei care a supraviețuit Holocaustului.
După război, Miep Gies, una dintre creștinele olandeze care au ajutat la ascunderea familiei Frank, i-a dat lui Otto jurnalele lui Anne, pe care le păstrase. Otto Frank le-a editat într-o carte numită Jurnalul unei tinere fete, publicată pentru prima dată în Olanda în 1947 și ulterior tradusă în peste 50 de limbi. Casa în care s-au ascuns în Amsterdam a devenit muzeu și este vizitată de mii de persoane în fiecare an.
Jurnalul Annei Frank
Această ediție conține prima traducere în limba română a textului original, în limba olandeză, al ediției definitive a Jurnalului Annei Frank. Jurnalul, păstrat în două versiuni de către autoare, a fost publicat pentru prima dată în Olanda în 1947 într-o ediție îngrijită de tatăl Annei, Otto Frank. Acesta a realizat o compilație pe baza celor două versiuni originale ale fiicei sale, renunțând la unele pasaje care ar fi știrbit memoria fostei sale soții și a celorlalți locatari au Anexei sau care făceau referiri la teme de sexualitate. Această ediție din 1947 a servit ca punct de plecare pentru numeroase traduceri. Prima tarducere românească, realizată de Constantin Țoiu, a fost publicată în 1959 la Editura Tineretului, București.
În 1986 a apărut la Amsterdam o ediție critică a jurnalului, în care au fost prezentate integral diversele versiuni cunoscute. Ulterior, s-au descoperit cinci file necunoscute ale manuscrisului original, care și-au găsit locul în ediția finală.
Ai citit jurnalul Annei Frank?
Dacă răspunsul este afirmativ, te provocăm să răspunzi la cele 70 de întrebări din următoarele două chestionare care sunt realizate cu 4 instrumente digitale: Google Forms, Wordwall, Kahoot și Quizizz.
”Într-o bună zi, acest război groaznic se va termina, totuși. Într-o bună zi vom fi, totuși,
din nou oameni, nu doar evrei”. (Citat din jurnalul Annei Frank)
O zi în anexa secretă
Anne Frank descrie anexa secretă în însemnarea sa din ziua de joi, 9 iulie 1942.
LOCATARII ANEXEI SECRETE
CEI CARE I-AU AJUTAT PE LOCATARII ANEXEI SECRETE
La recomandarea lui Otto Frank, cei care i-au ajutat familia au primit titlul ”Drepți între popoare”
de la memorialul Yad Vashem: Bep Voskujil în 1971, Johannes Kleiman în 1972,
Victor Kugler în 1973, Miep și Jan Gies în 1977.
„Viețile noastre sunt modelate de alegerile noastre. În primul rând,
facem alegerile noastre. Alegerile noastre ne fac.” (Jurnalul Annei Frank)