Bibliotecara de la Auschwitz: Dita Kraus

BIBLIOTECARA DE LA AUSCHWUTZ: DITA KRAUS

Dita Kraus a rămas cunoscută în istorie drept „Bibliotecara de la Auschwitz“. Povestea ei a fost cunoscută în toată lumea abia după ce, în 2012, ziaristul şi scriitorul spaniol Antonio G. Iturbe a publicat romanul „Bibliotecara de la Auschwitz“, roman tradus și în limba română.  Cartea se bazează pe povestea adevărată a Ditei Kraus, o supravieţuitoare a lagărului de concentrare de la Auschwitz, cu care scriitorul a luat legătura în timpul investigaţiilor pe care le-a făcut pentru realizarea romanului „Bibliotecara de la Auschwitz”.

Dita Kraus s-a născut în anul 1929, la Praga, ca singura fiică a unei familii de evrei. Numele ei la naştere era Edita Polachová, dar familia o alinta Dita. Tatăl său lucra ca avocat, în timp ce mama era casnică. În familie se vorbea atât germana, cât şi ceha. Crescând într-o familie de intelectuali, Dita a fost dintotdeauna înconjurată de cărţi scrise în germană, cehă şi franceză. Cititul a devenit, de timpuriu, o obişnuinţă şi o plăcere a copilei. Copilăria frumoasă a Ditei a fost întreruptă brusc, înainte de a împlini 10 ani, când în martie 1939 naziştii au invadat Praga şi au început persecutarea evreilor. În doar o lună, tatăl său şi-a pierdut slujba, iar întreaga familie a fost evacuată de germani, care le-au rechiziţionat apartamentul. În 1940, Dita a fost exmatriculată de la şcoală.

Pe 20 noiembrie 1942, Dita şi părinţii ei au fost nevoiţi să părăsească Praga, fiind trimişi să trăiască în ghetoul Terezin. La 18 decembrie 1943, familia a fost deportată în lagărul de la Auschwitz-Birkenau. Dita şi mama ei au ajuns în sectorul care conţinea și o clădire pentru copii – blocul 31 –, de care se îngrijea Joseph Mengele, temutul „doctor al morţii“ care a făcut experimente pe sute de copii, dintre care mulţi au murit. Sectorul copiilor de la Auschwitz era condus de către Fredy Hirsch, care avea atunci 27 de ani. Dita Kraus  îl cunooștea pe Hirsch din Praga, unde îi fusese instructor de sport. Îl reîntâlnise şi în Terezin, unde acesta conducea departamentul pentru tineret şi copii la administraţia ghetoului evreiesc. La Auschwitz, Fredy Hirsch a avut curajul să îi sugereze comandantul lagărului ca un corp de clădire să fie organizat ca centru de zi pentru copii. Freddy a reuşit să îi desemneze ca asistenţi ai săi pe toţi copiii cu vârste între 14 şi 16 ani. Treaba lor era să facă tot felul de munci, de la curăţarea podelelor până la distribuirea supei zilnice.

Împreună cu un alt băiat, Dita a devenit bibliotecara micii librării clandestine, alcătuită în Blocul 31 din mai multe cărţi găsite în bagajele celor care sosiseră la Auschwitz. Cărţile erau împrumutate adesea de învăţători, pentru a-i învăţa alfabetul pe copii. „Întrucât nu existau nici creioane, nici hârtie pentru a lua notiţe, trebuia să ţin minte cine a luat ce la sfârşitul fiecărei zile“, rememora supravieţuitoarea de la Auschwitz.

Tătăl ei a murit de foame  în 1944 la Auschwitz. Mama ei a murit în 1945.  După eliberarea lagărului, Dita s-a întors orfană la Praga. Singurii supravieţuitori din familia ei au fost bunica şi soţia unui verişor al tatălui ei. După câteva săptămâni de când s-a întors la Praga, Dita l-a întâlnit pe viitorul ei soţ Otto Kraus acesta fiind unul dintre instructorii din Kinderblock la Auschwitz, însă până atunci nu îşi vorbiseră. După căsătorie, s-au mutat în Israel. Cărțile au fost o pasiune comună.

Antonio G. Iturbe  prin „Bibliotecara de la Auschwitz”, dezvăluie o mică parte din viaţa Ditei, însă „O viaţă amânată. Memoriile bibliotecarei de la Auschwitz” o dezvăluie  pe Dita complet, cu bucurii, tristeţi, necazuri, iubiri, suferinţe, pierderi, neajunsuri, chinuri, traume şi mai ales, cu multă speranţă.