În această secțiune veți descoperi poveștile a 11 supraviețuitori ai infernului numit Holocaust. Pentru fiecare poveste sunt disponibile: o scurtă prezentare în format text și video realizat în canva și un chestionar Wordwall.
Victime și supraviețuitori
Karl Robert Bodek s-a născut în anul 1905 la Cernăuți, într-o familie tradițională de evrei. El a lucrat ca fotograf și ilustrator. În iunie 1940, după ocuparea Bucovinei de Nord de către URSS a fugit în Franța apoi în Belgia în căutarea unui refugiu.
În octombrie 1940 a fost arestat și trimis în lagărul Saint Cyprien, apoi în lagărul Gurs, ambele din sudul Franței. El a protestat prin desen față de condițiile din lagăr. În aprilie 1941, el a fost transportat în tabăra Les Milles, lângă Aix-en-Provence unde a predat pictura, a făcut portrete ale prizonierilor și a realizat picturi murale care încă mai pot fi văzute la fața locului. Încercările sale de a se elibera au eșuat.
În august 1942, a fost dus în lagărul Drancy, apoi la Auschwitz unde a murit.
Kurt Conrad Löw s-a născut la Viena în anul 1914. În timp ce studia la Academia de Arte Frumoase din Viena, el lucra ca designer textile. În anul 1938 a fost arestat pentru puțin timp din cauza acțiunilor sale socialiste. În anul 1939, el a fugit în Belgia și și-a continuat pregătirea academică în Belgia.
În 1940, a fost arestat și transportat în lagărul Saint Cyprien, apoi în lagărul Gurs. Cu sprijinul Crucii Roșii din Geneva, el a fost transferat în tabăra Rivesaltes de unde a fost eliberat în 1942.
Între 1943-1945, el a studiat arta în Geneva, apoi, în 1952 s-a întors în Viena unde a activat ca artist.