Olga Lengyel

Olga Lengyel

Olga Lengyel s-a născut la Cluj în anul 1908. De origine evreiască, ea a devenit asistentă medicală lucrând într-un spital împreună cu soțul ei, doctorul Miklos Lengyel, directorul spitalului.

În 1944, la vârsta de 36 de ani, a fost deportată în lagărul de la Auschwitz, împreună cu soțul, copiii și părinții săi.  Odată ajunși la Auschwitz, au fost coborâți din tren și încolonați pentru selecție. Bătrânii și copii la stânga, adulții la drepta. Olga a întrebat de ce merg copii cu bătrânii și un ofițer i-a spus că bătrânii au grijă de copii. Când băiatul cel mare care nu împlinse încă 12 ani a ajuns la triere, unul dintre selecționeri a zis: e bine dezvoltat, pare a avea peste 12 ani. Dar ea, gândind că-l scutește de munca din lagăr, a zis repede, nu, nu are încă 12 ani. Atunci, cum spui! Și l-a trimis la stânga. Mai târziu a aflat Olga că cei care mergeau la stânga erau duși direct la camerele de gazare și apoi arși în cuptoare. Nu-și va ierta niciodată alegerile făcute.

Olga a supraviețuit ororilor din lagăr, deși a fost  bătută, maltratată, ieșind mutilată.  Sufletește și trupește, Olga nu va mai fi niciodată Olga de la Cluj.  Olga a fost singura din familia sa care a supraviețuit în lagărele de concentrare. Conform relatării sale, în lagăr a făcut muncă de infirmieră, iar astfel a fost obligată de multe ori să vadă lucruri cu adevărat tragice.

După război, a emigrat în Statele Unite ale Americii iar în 1947 a publicat volumul Cuptoarele lui Hitler în care a relatat  experiențele ei în lagărul de la Auschwitz. Albert Einstein, într-un mesaj către Olga Lengyel, spunea: „Vă mulţumesc pentru această carte foarte sinceră, bine scrisă. Aţi făcut un real serviciu de a-i lăsa pe cei tăcuţi şi uitaţi să vorbească…”

Din cartea sa Cuptoarele lui Hitler aflăm despre toate ororile îndurate. A vrut să se sinucidă, a încercat să salveze alte vieți, să-și găsească copiii, soțul, părinții. Pe soțul ei l-a întâlnit o singură dată în lagăr, atunci au vrut să împartă otrava de care făcuse rost ca să se sinucidă amândoi, dar soțul i-a spus: păstreaz-o tu pe toată că poate cu jumătate nu reușești, iar eu pot găsi mai ușor o modalitate. A ascuns-o la căptușeala ghetelor, dar pentru că încălțămintea era prețioasă acolo, ghetele i-au fost confiscate, în schimbul lor i-au dat doi pantofi bărbătești, amândoi pe același picior. N-a mai putut pune în aplicare planul ei, a continuat să muncească și să îndure chinurile zilnice ca un robot. Munca de infirmieră i-a mai dat un sens, până când un bărbat evreu adus să muncească la șanțuri i-a spus că au ales-o să facă parte dintr-o rețea numită „Rezistența” prin care își transmiteau informații de la unul la altul ca, atunci când vreunul va scăpa, să știe cât mai multe și să poată spune ce s-a întâmplat acolo. De asemenea, cartea ei a fost sursă de inspirație pentru romanul lui William Styron, „Alegerea Sofiei”, ecranizat în anul 1982.

După război, Olga s-a recăsătorit cu Gustav Aguire și s-au mutat la Havana, în Cuba. După revoluția comunistă din Cuba, Olga a revenit la New York. Olga a fondat Librăria Memorială și Colecția de Artă din cel de al II-lea război mondial, găzduite de Universitatea din New York. Misiunea acestor instituții este de a educa generațiile viitoare cu privire la Holocaust și importanța drepturilor civile.

Olga Lengyel a decedat în 2001.