Helena Citronova. Iubire interzisă la Auschwitz

În primăvara anului 1942, 2000 de femei nemăritate din Slovacia au fost transportate cu două trenuri în lagărul de la Auschwitz. Helena Citronova era una din cele 2000 de femei. Avea doar 20 de ani. După ce a ajuns la Auschwitz, Helena a fost programată să fie ucisă a doua zi.  Dar norocul ei a fost  că atunci când a ajuns în lagăr i s-a  spus să cânte de ziua ofițerului SS Franz Wunsch tot de 20 ani, originar din Austria. Participase la război dar fusese rănit motiv pentru care a fost numit comandant la Auschwitz. Vocile rele spuneau că fusese avansat în grad tocmai datorită urii pe care o manifesta față de prizonierii evrei. Helena ajunsese în lagăr la 21 martie 1942, când Franz Wunsch sărbătorea împliinirea a 20 de ani. Dar atunci când Helena i-a cântat, el rămas atât de impresionat de vocea ei, încât a ordonat să fie imediat scoasă de pe lista de selecții și repartizată în echipa lui.

Astfel, Franz Wunsch i-a salvat viața și a trimis-o să lucreze în sectorul numit Canada. Acesta era considerat drept cel mai râvnit serviciu pentru că deținuții aveau condiții de viață suportabile: locuiau chiar în complex și puteau avea saltele, perne, cearșafuri în baracă, aveau voie să se spele în dușurile instalate lângă depozit, puteau să-și păstreze părul neras și să poarte haine civile. Lucrau laolaltă bărbați și femei, sub supravegherea gardienilor. Majoritatea celor care lucrau în Kommandoul de la Kanada, sub conducerea lui Franz Wunsch erau femei. Helena a lucrat în acest sector până la eliberarea sa, în ianuarie 1945.

Cântecul ei cu vocea sa tristă dar melodioasă i-a atras atenția lui Franz Wunsch care din acel moment a vrut să afle totul despre ea. După recital i-a citit dosarul și așa a aflat că Helena era programată pentru gazare chiar a doua zi. A mutat-o în departamentul Canada, cel mai sigur din lagăr. Aici erau sortate hainele și bunurile deținuților morți. Prima zi de lucru în Canada mai veni cu o surpriză pentru Helena care a primit o cutie cu biscuiți și cu un bilet pe care scria ”M-am îndrăgostit de tine!”.

Treptat, apropierea dintre Helena și Franz a devenit tot mai strânsă. Franz a aflat de asemenea că Helena mai avea o soră Rozinka care, alături de copii ei mici fusese internată într-un alt lagăr și erau pe lista de gazare. Nu a reușit să îi salveze pe copii, dar pe sora Helenei a adus-o la Auschwitz. Cu ajutorul gardienilor binevoietori, Franz îi trimitea pachete pe ascuns și astfel Helena era hrănită mai bine decât ceilalți deținuți înfometați. Franz îi trimitea diverse obiecte pe care le fura din lagăr, obiecte care au ajutat-o pe Helena să supraviețuiască în lagăr. A ascuns-o pe Helena, bolnavă de tifos, în clădirea de la Kanada și a îngrijit-o până când s-a făcut bine. Franz îi făcea numeroase fotografii. Într-una dintre aceste fotografii, Helena zâmbește și poartă o centură la modă peste hainele în dungi, o fotografie cam bizară pentru viața în lagăre.

După eliberarea lagărului, drumurile celor doi s-au separat. Franz a căutat-o timp de 2 ani. Helena a fugit cu sora ei în Israel la niște rude ale părinților ei. Banii necesari pentru această călătorie îi obținuse datorită acelor obiecte pe care le primiseră de la Franz, printre care și un pandativ de aur cu pozele lor. Helena și Franz nu s-au văzut. Helena i-a scris o singură scrisoare celui care îi slavase viața. Franz i-a scris numeroase scrisori dar Helena nu i-a mai răspuns. Fiecare și-a refăcut viața.

În 1972, Franz a fost acuzat de Tribunalul de la Viena pentru crime de război.  Soția lui Franz i-a scris Helenei pe care o cunoaștea din scricorile și pozele păstrate de Franz. Adresa era încă valabilă căci scrisoarea a ajuns la destinație. Soția îi cerea să depună mărturie în favoarea lui Franz pentru a-i salva viața. Helena a venit la Viena cu sora ei și au depus mărturie. Cei doi s-au întâlnit după 30 de ani.

Ulterior, o nepoată a Helenei, ajunsă regizoare, a realizat un documentar despre viața bunicii sale. Helena a decedat în 2007, Franz în 2009. Titlul documentarului este ”N-a fost iubire”, melodie pe care Helena a cântat-o la ziua lui Franz.