Piticii din Maramureș

Piticii din Maramureș

Cei șapte pitici lăutari din satul maramureșean Rozalvea formau trupa ”Liliput” și au început să devină cunoscuți în anii 30. „Ovicerii”, aşa cum îi numeau vecinii lor pe membrii familiei evreieşti Ovitz. Ei au devenit celebri în întreaga Europă cu spectacolele lor de varietăţi.

După ocuparea Transilvaniei de către maghiari, membrii trupei „Liliput” ştiau la ce să se aştepte, având în vedere descendenţa lor evreiască, aşa că şi-au ascuns toate bunurile într-o groapă pe care au săpat-o sub maşina lor.

Fraţii Ovitz, cinci fete şi doi băieţi, au fost duşi la Auschwitz alături de alte câteva sute de maghiari evrei. Atunci când au intrat pe poarta lagărului, toţi îmbrăcaţi elegant şi ferchezuiţi, un ofiţer a cerut ca doctorul Mengele să fie trezit de urgenţă, acesta fiind cunoscut pentru pasiunea sa pentru oamenii ciudați. Pasiunea lui Mengele pentru oameni ciudaţi i-a salvat de la moarte, însă cei şapte pitici din Rozalvea au avut parte de o soartă destul de crudă.

„Acum am de lucru pentru 20 de ani!”  a exclamat Mengele când i-a văzut pe cei şapte pitici. Doctorul, care gazase în urmă cu doar câteva luni cinci sute de femei ca să scape de o epidemie de tifos, a fost, pur şi simplu, fermecat de familia Ovitz.

În doar trei ore de când au ajuns în lagărul de exterminare, o mare parte din evreii cu care veniseră pe tren liliputanii, erau deja morţi. Atât cei şapte membri ai trupei „Liliput”, cât şi apropiaţii lor au fost cruţaţi. În total, 22 de persoane.

„Ovicerii” i-au povestit doctorului de la Auschwitz că tatăl lor, tot pitic, fusese însurat de două ori cu femei înalte, care au dat naştere la şapte pitici şi trei copii de dimensiuni normale. La fel ca ceilalţi prizonieri, şi membrii familiei Ovitz au fost băgaţi într-o baracă şi au fost hrăniţi cu cunoscuta supă strecurată. Totuşi, piticii nu au fost raşi în cap şi li s-a permis să-şi păstreze hainele cu care veniseră.

La început, Mengele a vrut doar să le ia sânge, însă acest lucru a devenit rutină săptămânală, lucru care îi slăbeau pe „ovicerii” subnutriţi. „Ne împungea cu grijă, iar sângele sărea. Adesea ameţeam şi vomitam. Ne întorceam în baracă, dar până să ne revenim, eram chemaţi din nou”, a povestit Perla Ovitz.

Nici Mengele nu ştia ce vrea exact de la ei, deşi le lua sânge săptămânal şi le făcea radiografii. Potrivit documentelor, doctorul făcea teste de rutină pentru probleme renale şi hepatice, dar n-a făcut nicio descoperire privind piticismul. Apoi, a început să îi tortureze, turnându-le apă ba rece, ba caldă în urechi. Perla a povestit că tortura cu apă era foarte dureroasă şi i-a dus în pragul nebuniei. De asemenea, doctorii le-au extras dinţii şi le-au luat genele pentru teste.

În 1945, „ovicerii” au fost scoşi din Auschwitz şi, după câteva luni petrecute la Moscova, s-au întors în ţară. Odată ajunşi în Rozavlea, piticii şi-au găsit, îngropate sub maşină, bijuteriile şi obiectele din aur.

În 1949, familia a emigrat în Israel, unde a continuat să facă spectacole de varietăţi.