Postat de către Alexis Nemiroff 15 noiembrie 2014 în editoriale - 1 comentariu
Pe parcursul ultimelor 15 zile, nu a existat trei evenimente majore care sunt susceptibile de a cântări semnificativ asupra afacerilor mondiale și regiunea Eurasia: Summit-ul APEC organizat de către Beijing, la alegerile parlamentare din mijlocul lui mandat în Statele Unite, și prețul de trecere brut sub 80 dolari.
Alianța dintre Rusia și China să apară fie ca un epifenomen temporar condusă de circumstanțe geopolitice recente, ci ca o direcție strategică profundă, care ar trebui să modeleze o manieră durabilă 21 -lea secol. Este puțin probabil ca China poate înlocui complet pentru Europa în Rusia, care rămâne în continuare ca o putere culturală și economică europeană, dar este clar că, pentru o valoare economică egală, Kremlinul a promova acum proiecte de cooperare cu China și Asia în detrimentul Europei. Proiectul TGV Moscova-Beijing sau decizia băncii VTB a migra bursei listarea de la Londra la Hong Kong, să nu mai vorbim acordul privind un al doilea conducte prin Xinjiang, sunt numai semne.
În Statele Unite, cu republicanii controlează în prezent exercitat asupra ambele camere, izolare și marginalizare a președintelui Obama, atât pe plan internațional și în propria tabără pentru ultimii doi ani ai președinției sale ar trebui să crească. Acest lucru oferă un control mai mare față de noua majoritate republicană în puterea Senatului, în special prin controlul a trei comisii puternice de Externe, Servicii Armate și Homeland Security. Este important de menționat că până în prezent doar senatorul republican de a sta în aceste trei comisii este ultra-fierul de glet John McCain - sistem de mare sprijin de la Kiev și distrugătorul de Rusia, care ar trebui să crească și mai mult influența acesteia asupra politicii externe americane.
Scăderea prețului petrolului, între timp, are o dimensiune atât economic și geopolitic. Lord Browne, fostul șef alBritish Petroleum , obișnuia să spună în privat, că cel mai bun mod de a face o estimare cu privire la prețul petrolului a fost de a lua cea mai scăzută estimare, cea mai mare estimare și să aplice o doză mare de voodoo magie ca exercițiului a fost riscant ... astea fiind spuse, in scadere cu mai mult de 30% din prețul de Brent în ultimele 5 luni pot fi explicate prin combinarea a trei factori:
Din partea cererii: clar încetinirea activității economice la nivel mondial este în mare măsură responsabil pentru declinul.
Din perspectiva ofertei: intrarea de petrol irakian și libian și șisturile bituminoase din SUA sunt mai mici, de asemenea, prețul petrolului.
Partea de Voodoo: ideea că ar exista un acord secret între SUA și Arabia Saudită astfel încât să crească producția în scopul unic de a soldului bugetar rus sub presiune este posibil.
Cu toate acestea, este necesar a se califica această explicație. Într-adevăr, costul producerii de petrol din SUA șist la aproximativ 70 dolari la 77 dolari pe baril (în timp ce costurile de producție de petrol rusesc sunt ei între 15 dolari și 21 dolari pe baril), este îndoielnic faptul că Unite uni nu cu mult timp tolera prea mic pentru profitabilitatea companiilor petroliere de peste.
În plus, este de așteptat reuniunea OPEC din 27 noiembrie pentru a înțelege modul în care membrii săi - inclusiv Arabia Saudită - în continuare dispuși să accepte uleiului sub 80 dolari. Posibilitatea de o scădere a producției "OPEC" (între 0,5 și 1,5 m bbl / zi), nu este exclusă și arată limitele celebrul acordul "Arabia-american".Recentele declarații (Agenția Internațională a Energiei) AIE de raportare o ofertă abundentă sugerează că trendul descendent ar trebui să continue.
Elementul financiar în luarea în considerare a prețului brut are importanța sa. Este clar că sancțiunile occidentale - în special limitele accesul la piețele de capital pentru a-și refinanțeze datoriile de companii rusești -, precum și scăderea brut penaliza economia Rusiei în acest moment, dar ar fi teribil de naiv să cred că aceste dificultăți sunt susceptibile de a influența politica rusă față de Ucraina, nici Rusia este singura de a suferi pedepsele sau picătură curs. Astfel, Azerbaidjan, a cărei economie depinde de jumătate din sectorul de petrol este de natură să înregistreze un deficit bugetar in acest an, cu toate acestea, ar trebui să fie ușor de finanțat de către Fondul de rezervă al $ 35mds. Acest lucru ar putea fi la fel de banal și ridicol dat, dar acest Eurasiatică "al doilea pivot" ceea ce este important Azerbaidjan și nu ar trebui să ia mult timp pentru a rupe în marele joc care a apărut de la începutul secolului. Este important pentru înțelegerea de transformare a regiunii pentru a surprinde factorii care generează cauzele.
Cum ar fi Ucraina, care se află la confluența a trei imperii "" (rusă, lituaniană și poloneză-otoman), Azerbaidjanul este, de asemenea, la intersecția a trei zone: rusă, turcă și iranian, dar spre deosebire de Kiev, Baku rămâne stăpîn pe destinele sale și vrea să profite de reconfigurarea geopolitică, care este de a lua formă. Având în vedere gradul de succes economic al țării și, deși jocul in zona este foarte deschis, este foarte probabil să reușească.
Președintele Ilham Aliyev (fiul fostului lider Aidar Aliev) a integrat pe deplin natura versatil și capricios al Departamentului de Stat al SUA și păstrează vecinul său rus, cu o politică pragmatică, deși complicată de conflictul din Karabah și sprijinul de la Moscova Armenia. Cu toate acestea, o apropiere de Azerbaidjan cu spațiul rusesc - în special cu Uniunea vamală Eurasiatică - nu mai este exclusă. Fără a intra într-o integrare totală pentru moment, nu există un consens în Baku, se pare că Azerbaidjanul poate accepta o reconciliere în schimbul unui anumit suveranitatea de facto , dacă nu de jure pe Karabah. Mizele sunt mari ca tara este un must-gât pentru a sufoca fluxul de petrol din Marea Caspică și chiar dincolo de vest. Nimic nu este garantat, iar acesta este departe de un acord sau chiar schița lui, dar că ar trebui să arate ceva de genul conturul lupta inevitabil pentru al doilea pivot eurasiatic.
Ucraina, la rândul său ar putea beneficia foarte mult pe termen mediu de la prețuri brute mai mici, este de asemenea una dintre putinele surse de satisfacție pentru el în ultima vreme. Afacere gaz temporară a semnat cu Rusia există o săptămână nu este valabilă în vigoare până în martie 2015 cu privire baza unei monede de la 378 dolari per TCM ('000 m 3 ), și ar trebui să fie renegociat din nou în primăvara anului viitor. În cazul în care tendința de scădere a prețurilor la țiței pe care este indexat prețul gazelor naturale a fost să fie confirmat, este probabil ca țara să poată obține o mai favorabilă în viitor prețul de cumpărare.
Acestea fiind spuse, orizontul rămâne destul de obscur pe termen scurt.
Dincolo de problemele economice, statut militar sau de blocaj politic din țară, inamicul cel mai periculos cu care se confruntă Ucraina de astăzi este oboseala a opiniei publice internaționale pentru o problemă care a trecut de la tanjesc "timpi de antenă." său
Pe scurt, rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare din 26 octombrie nu au fost publicate până la 12 noiembrie. Negocierile privind formarea unui guvern între cele trei partide au ieșit pe partea de sus (de exemplu, Bloc Poroșenko, Frontul Popular Yatseniuk și auto-gestionare a primarului de Lvov Party - Andrei Sadovyy) trageți pe, nu să zicem împotmolit. Că rezervele valutare sunt la cel mai mic lor, prabusesc ratei de schimb și acum prada pe piața neagră, soldul băncilor fragile și contracția economică pentru 2014, probabil, dincolo de 10%.
În aceste condiții, noul guvern va avea nici o alegere, ci de a acționa și asta e problema. Dincolo de faptul că alianța a anunțat dintre liberal și naționalist galiciană a luptat întotdeauna pentru a lua forma, Kiev are acum nici o scuză pentru a nu pune în aplicare reforme care afectează furnizarea de finanțare tranșe de la FMI și UE.Alegerile este de peste, războiul din Orientul este acum stabilizat, a aprobat acordul privind gaz (cel puțin pe termen scurt). Prin urmare, tentația de a mânui invazia rusă iminent de a menține un capital de simpatie cu Occidentul pare deja să se năruie amenințare.
Pentru într-adevăr nici Rusia, care nu are niciun interes în luptă reluat alimentarea cu apă din Crimeea de către stația de pompare din Ucraina sunt furnizate Kahovka sau Kiev, care nu are mijloacele financiare pentru a duce un război în valoare de 10 milioane de dolari pe zi au de fapt dorinta (sau resurse) să se angajeze într-un război masiv.
Acest lucru nu ar trebui să împiedice încăierări, din păcate, de intensitate medie în jurul valorii de aeroportul din Donețk și nod feroviar între Debaltsevo Luhansk și Donețk spargere, dar pentru acum marele război fantezii cu personalul NATO va avea loc în mass-media.
Alexis Nemiroff
Au cours des derniers 15 jours, on a pu observer trois faits majeurs qui sont de nature à peser de manière significative sur les affaires du monde et de la région eurasiatique : le sommet de l’APEC organisé par Pékin, les élections parlementaires à mi-mandat aux États-Unis, et le prix du baril de brut qui passe sous la barre des $80.
L’alliance entre la Russie et la Chine apparaît non plus comme un épiphénomène temporaire dicté par les récentes circonstances géopolitiques mais comme une orientation stratégique profonde qui devrait façonner de manière durable le 21e siècle. Il est peu probable que la Chine puisse se substituer totalement à l’Europe pour la Russie qui reste malgré tout une puissance européenne tant culturelle qu’économique, mais il est évident que, à valeur économique égale, le Kremlin favorisera dorénavant les projets de coopération avec la Chine et l’Asie au détriment de l’Europe. Le projet de TGV Moscou-Pékin ou la décision de la banque VTB de faire migrer sa cotation boursière de Londres à Hong-Kong, sans même parler de l’accord sur un deuxième gazoduc qui passerait par le Xinjiang, n’en sont que les signes avant-coureurs.
Aux États-Unis, avec le contrôle qu’exercent désormais les Républicains sur les deux chambres, l’isolement et la marginalisation du Président Obama, tant sur la scène internationale qu’au sein de son propre camp pendant les deux dernières années de sa présidence, devraient s’accentuer. Ce contrôle donne un pouvoir accru à la nouvelle majorité républicaine du Sénat, notamment grâce au contrôle des 3 puissantes commissions des Affaires Étrangères, des Armées ainsi que des Services de Sécurité Intérieure. Il est important de noter que jusqu’à présent le seul sénateur républicain à siéger dans ces 3 commissions est l’ultra-faucon John McCain – grand soutien du régime de Kiev et pourfendeur de la Russie, qui devrait accroître davantage son influence sur la politique étrangère américaine.
La baisse du prix du pétrole, quant à elle, revêt une dimension à la fois économique et géopolitique. Lord Browne, l’ancien dirigeant de la British Petroleum, avait l’habitude de dire en privé que la meilleure manière de faire une estimation sur le prix du pétrole était de prendre l’estimation la plus basse, l’estimation la plus haute et d’y appliquer une grosse dose de magie vaudou tant l’exercice était hasardeux… ceci étant dit, la baisse de plus de 30% du cours du Brent depuis les 5 derniers mois peut s’expliquer par la combinaison de 3 facteurs :
Du côté de la demande : incontestablement le ralentissement de l’activité économique mondiale est en grande partie responsable du déclin.
Du côté de l’offre : l’entrée sur le marché des pétroles irakien et libyen ainsi que le pétrole de schiste US font également baisser le prix du pétrole.
Du côté du Vaudou : l’idée qu’il y aurait un accord secret entre les États-Unis et l’Arabie Saoudite afin que cette dernière augmente sa production dans le seul but de mettre l’équilibre budgétaire russe sous pression est vraisemblance.
Il est toutefois nécessaire de nuancer cette explication. En effet, les coûts de production du pétrole de schiste américain se situant autour de $70 à $77 par baril (alors que les coûts de production du pétrole russe se situent eux entre $15 et $21 par baril), il est permis de douter que les États-Unis ne tolèrent longtemps un cours trop bas pour la profitabilité de leurs entreprises pétrolières.
De plus, la réunion de l’OPEP du 27 novembre devrait permettre de comprendre dans quelle mesure ses membres – et notamment l’Arabie Saoudite – demeureront prêts à accepter un pétrole sous la barre des $80. La possibilité d’une baisse de la production « OPEP » (entre 0.5 à 1.5m de baril/jour) n’est plus exclue et montrerait les limites du fameux accord « américano-saoudien ». Les récentes déclarations de l’IEA (l’Agence Internationale de l’Energie) faisant état d’une abondance de l’offre semblent indiquer que la tendance baissière des cours devrait d’ailleurs se poursuivre.
L’élément budgétaire, dans la prise en compte du cours du brut, a toute son importance. Il est évident que les sanctions occidentales – surtout les limites d’accès au marché des capitaux pour le refinancement de la dette des entreprises russes – ainsi que la baisse des cours du brut pénalisent l’économie russe en ce moment, mais il serait terriblement naïf de penser que ces difficultés sont de nature à infléchir la politique russe à l’égard l’Ukraine ni que la Russie soit la seule à pâtir du régime des sanctions ou de la chute du cours. Ainsi, l’Azerbaïdjan dont l’économie dépend pour moitié du secteur pétrolier risque d’enregistrer un déficit budgétaire cette année qui devrait toutefois être facilement financé par son fond de réserve de $35mds. Cela pourrait passer comme une donnée triviale et dérisoire, mais ce « deuxième pivot » eurasiatique qu’est l’Azerbaïdjan a son importance et ne devrait pas tarder à faire irruption dans le Grand Jeu qui se dessine depuis le début du siècle. Il est important pour qui veut comprendre les transformations de la région de saisir les facteurs qui en génèrent les causes.
À l’instar de l’Ukraine qui se situe à la conjonction de 3 « empires » (russe, polono-lithuanien et ottoman), l’Azerbaïdjan est également à l’intersection de 3 espaces : le russe, le turc et l’iranien, mais à la différence de Kiev, Baku reste maîtresse de son destin et tient à tirer profit de la reconfiguration géopolitique qui se dessine. Au vu de la réussite économique certaine du pays et bien que le jeu dans la zone reste très ouvert, il est probable qu’elle y parvienne.
Le président Ilham Aliev (fils du dirigeant historique Aidar Aliev) a parfaitement intégré la nature versatile et capricieuse du Département d’État américain et conserve avec son voisin russe une politique pragmatique, quoique compliquée par le conflit du Karabakh et par le soutien de Moscou à l’Arménie. Malgré tout, un rapprochement de l’Azerbaïdjan avec l’espace russe – et notamment avec l’Union Douanière Eurasiatique – n’est plus à exclure. Sans aller jusqu’à une intégration totale qui, pour l’heure, ne fait pas consensus à Baku, il semblerait que l’Azerbaïdjan puisse accepter un rapprochement en échange d’une certaine souveraineté de-facto sinon de-jure sur le Karabakh. L’enjeu est de taille tant le pays représente un goulot d’étranglement incontournable pour l’acheminement du pétrole de la Caspienne et même d’au-delà vers l’Ouest. Rien n’est acquis, et l’on est très loin d’un accord ni même de son esquisse, mais voilà à quoi devrait ressembler les contours de l’inévitable bataille pour le deuxième pivot eurasiatique.
L’Ukraine quant à elle pourrait considérablement bénéficier sur le moyen terme d’une baisse des cours du brut, c’est d’ailleurs l’une des rares sources de satisfaction pour elle ces derniers temps. L’accord gazier temporaire signé avec les russes il y a une semaine n’est en effet valide que jusqu’en mars 2015 sur la base d’un prépaiement au tarif de $378 par tcm (‘000 de m3), et devrait être de nouveau renégocié au printemps prochain. Si la tendance baissière du cours du brut sur lequel le prix du gaz est indexé venait à se confirmer, il est probable que le pays puisse obtenir un prix d’achat plus favorable à l’avenir.
Ceci étant dit, l’horizon reste assez obscur dans le court terme.
Au-delà des problèmes économiques, de la situation militaire ou des blocages politiques du pays, l’ennemi le plus dangereux auquel doit faire face l’Ukraine aujourd’hui est la lassitude de l’opinion publique internationale envers un problème qui a dépassé depuis longtemps son « temps d’antenne ».
Rappelons brièvement que les résultats officiels de l’élection législative du 26 octobre n’ont été publiés que le 12 novembre. Que les négociations sur la formation d’un gouvernement entre les 3 partis arrivés en tête (à savoir le Bloc Poroshenko, Le Front Populaire de Yatseniuk et le Parti d’Autogestion du maire de Lvov – Andrei Sadovyy) s’éternisent, pour ne pas dire s’enlisent. Que les réserves de change sont au plus bas, le taux de change en chute libre et désormais en proie au marché noir, le bilan des banques fragilisé et la contraction économique pour 2014 probablement au-delà de 10%.
Dans ces conditions, la nouvelle équipe gouvernementale n’aura pas d’autre choix que d’agir et c’est bien là le problème. Au-delà du fait que l’alliance annoncée entre libéraux et nationalistes galiciens a toujours eu du mal à prendre forme, Kiev n’a aujourd’hui plus d’excuse pour ne pas mettre en place les réformes qui conditionnent l’octroi du financement des tranches du FMI et de l’UE. Les élections sont passées, la guerre à l’Est est pour l’instant stabilisée, l’accord sur le gaz entériné (tout du moins pour le court terme). D’où la tentation de brandir la menace imminente d’une invasion russe afin de conserver un capital de sympathie avec l’Occident qui semble déjà s’effriter.
Car en effet ni la Russie, qui n’a pas d’intérêt à la reprise des combats tant que l’approvisionnement en eau de la Crimée par la station de pompage de Kahovka en Ukraine est assuré, ni Kiev, qui n’a pas les moyens financiers de mener une guerre à hauteur de $10M par jour, n’ont réellement le désir (ou les moyens) de se lancer dans une guerre massive.
Ceci ne devrait malheureusement pas empêcher les escarmouches de moyenne intensité autour de l’aéroport de Donetsk et du nœud ferroviaire de Debaltsevo entre Louhansk et Donetsk d’éclater, mais pour l’heure la grande guerre fantasmée par l’état-major de l’OTAN n’aura lieu que dans les mass-médias.
Alexis Nemiroff