Vârful lui Stan și marile depresiuni carstice de sub el, în Munții Mehedinți

Robert Bălan, Dan Fărcaș (Arad)

Iunie, 1988. Plecăm din Herculane, pe Valea Cernei, până la kilometrul 14, Podul Țăsnei. Vom intra pe marcajul cruce albastră și vom parcurge, în urcare, Cheile Țăsnei (vezi descrierea lor la https://sites.google.com/site/romanianatura59/home/carpatii-meridionali/mehedinti/cheile-tasnei-marcaj-cruce-albastra-muntii-mehedinti ).
După aproximativ 90 minute de la plecarea de la Podul Țăsnei ieșim din magnificele chei în Poiana Țăsnei. Deasupra noastră se ridică crestele de calcar ale Inălățului Mare (1301 m), spre sud, și Pietrelor Albe (1335 m), spre nord-est. Ne orientăm către Pietrele Albe, fără marcaj, spre creasta golașă. Apoi apare marcajul punct galben (vezi descrierea la sfârșitul articolului) care din păcate va dispare după un timp, chiar la intrarea într-o pădure deasă. În spatele nostru se văd încă Vârfurile Inălățul Mare și Mic.
Urcăm direct spre creastă, ocolind copacii micuți și deși care îngreunează foarte mult drumul. După aproape o oră reușim să dăm de capăt și ieșim aproape de vârf. O luăm pe linia crestei, pe lângă abruptul care se deschide în dreapta noastră pe ultima porțiune și ajungem după un scurt urcuș pe Vf. Pietrele Albe, cu mari blocuri de calcar, după 2½ ore de la pornirea din Poiana Țăsnei. Suntem pe creasta masivului.
Urmează o coborâre ușoară prin pădure; întâlnim banda roșie, care ne va scoate din pădure, pe o porțiune bolovănoasă. De aici începe „lumea pietrelor”. Acum drumul este bine marcat și mai ușor de parcurs. Ajungem deasupra celei mai mari doline din Bazinul Cernei, Crovul Medvedului (1000 metri altitudine), cu 7 hectare suprafață. Apoi, spre nord de acesta, urmează Poiana Porcului (1150 m), loc bun de campare (foto 1).
În continuare vom trece peste Vf. Bruscan (1300 m), de unde se vede bine în depărtare Vf. lui Stan (1466 m). Urmează acum Crovu Mare (1080 m), poate cel mai frumos loc de pe creasta Mehedinților, o dolină uriașă, înconjurată din toate părțile de versanți abrupți, plini de grohotișuri. Mai departe vom trece prin Poiana Mare (1170 m) și prin Poiana Beletina (1200 m), situată la poalele Vf. lui Stan, poiană unde ajungem după circa două ore de la plecarea din Poiana Porcului. La urcarea spre vârf dăm de punctul albastru, care ne va fi de folos prin pădure. 

                                                          1   Poiana Porcului, în primul plan. Foto: Cristina Lazăr (București) 

Pe Vf. lui Stan ajungem după 30 minute din Poiana Beletina. Modest ca altitudine, are frumusețe proprie, dată de formă și structură, care îl fac mult să semene cu piscurile de peste 2500 m. De pe vârf, spre nord, continuă creasta Mehedinților și vedem mai departe inconfundabila creastă a Oslei, din Munții Vâlcan (descoperă-i la
https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-meridionali-harti-marcaje-pesteri/valcan ). Peste drum de Valea Cernei străjuie cetatea singuratică a frumosului Masiv Godeanu (este descris la https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-meridionali-harti-marcaje-pesteri/godeanu ), ambele dând peisajului o splendoare rar întâlnită.
Pentru întoarcere putem folosi același traseu sau, de pe vârf coborâm la șoseaua modernizată Tg. Jiu - Obârșia Cloșani - Godeanu (foto 2) - Valea Cernei. Dacă alegem prima variantă de întoarcere, când sosim în Crovul Mare găsim traseul marcat cu cruce roșie, spre Valea Cernei; coborârea este abruptă dar pitorească. Sosim la kilometrul 19 de pe Cerna și după câteva sute de metri în aval este un excelent loc de campare.
Recomandăm pentru parcurgerea traseului lunile de primăvară sau toamnă târziu, pentru a evita posibilele neplăceri cauzate de câinii de la stâne. 

                                     2   Vf. lui Stan, văzut din amonte de satul Godeanu. Foto: Radu Cristian (Curtea de Argeș)


De Paște, pe Valea Cernei. Greu de rezistat ispitei de a uni Sfânta sărbătoare cu veșnica sărbătoare a acestor meleaguri. Nici că se poate loc mai potrivit pentru o primenire sufletească decât aici unde încă de la mijlocul lui aprilie viața freamătă în fiecare fir de iarbă și în fiecare floare.
Pe șoseaua Herculane - Baia de Aramă, la kilometrul 20, în dreptul pereților Pietrei Pușcate (care se profilează zveltă dincolo de Cerna) (descoperiți harta zonei la https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-meridionali-harti-marcaje-pesteri/mehedinti ), un indicator vizibil ne spune că până în creasta Mehedinților, prin Poiana Beletina, sunt 6-7 ore. Marcajul cruce roșie este destul de vizibil, proaspăt pe alocuri, rașchetat de pe coaja copacilor în unele porțiuni. Semnele sunt însă reperabile și uneori se suprapun cu marcajul vechi, triunghi albastru, abia vizibil.
Poteca urcă pe Valea Tâmna, prin pădure, trecând de o parte și de alta a pârâului care se pierde și reapare. Trecem pe lângă două jgheaburi amenajate pentru adăpatul animalelor și după aproximativ o oră de urcuș ajungem într-o poiană plină cu sălașe, locuințe de sezon pentru oameni și animale după jumătatea lunii mai.
Părăsim pentru o vreme firul văii și cotim spre dreapta, apoi ne afundăm iar spre stânga în pădure. Încă 10 minute de urcuș și stâncile ies biruitoare în lupta cu vegetația. Înainte de a coti spre dreapta pentru a intra în cheile seci din amontele văii, admirăm superba panoramă a Văii Cernei, scăldată în soare și înțolită în verdele timid al mugurilor și frunzelor abia mijite. Suntem la nivelul platoului de deasupra Pietrei Pușcate, din versantul opus al Văii Cernei. În Munții Cernei, puțin spre dreapta noastră, Vf. Vlașcu Mare (descoperiți Munții Cernei la https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-meridionali-harti-marcaje-pesteri/cernei ) poartă încă povara iernii.
Începem să urcăm prin chei. Poteca este destul de bine bătută, fiind cale de acces spre satul Izverna (și peștera omonimă). Drumul prin chei durează 30 minute, timp în care ocolim limbile groase de zăpadă și vedem puzderie de găuri care ciuruiesc pereții albi de calcar. Descoperim cu bucurie punctul galben care trebuie să ne poarte spre Cheile Țăsnei și care, ciudat, se suprapune peste crucea roșie. Ajungem în sfârșit în Crovul Mare, pajiște cuminte între zidurile de calcar, smălțuită cu toporași, viorele, brândușe. Peisajul este completat de două stâne, câțiva copaci obosiți și un izvoraș băltind într-un gropan, convingându-ne să ne punem setea în cui.
Suntem la răscruce de drumuri: drept înainte, poteca spre Izverna; spre stânga se ajunge în Poiana Mare și Poiana Beletina. Alegem drumul din dreapta, spre Poienile Porcului, Poiana din Vale, Crovul Medved, Ploștinioarele. Găsim la ieșirea din Crov bulina galbenă, ultima de altfel, semnul lipsind din celelalte poieni. Poteca abia se zărește în marea de lapiezuri. Nu ne putem rătăci, poienile se succed în linie dreaptă, despărțite de câmpuri de lapiezuri albe. Parcă suntem înconjurați de ziduri tivite cu creneluri care lasă să se întrevadă spre dreapta priveliștea măreață a Văii Cernei. Sub noi coboară pereți ce par nesfârșiți; La Pereți este numele locurilor.
Crovul Medved este ceva mai larg, are trei stâne și izvoare care mustesc în iarba fragedă. Urmează o pantă destul de abruptă, brodată cu lapiezuri și ajungem în Poiana Ploștinioarele. De aici drumul trebuie să continue prin pădure, până în Cheile Țăsnei. În zadar am încercat să regăsim punctul galben sau măcar vreo urmă de potecă. Zăpada abundentă și ceața deasă adunată în pădurea nevăzută de soare din continuarea poienii ne-au făcut să renunțăm, după aproape două ore de căutări îndârjite. În acest timp am încercat să coborâm și prin valea de la buza Poienii Ploștinioarele, care după aproape 200 m mai jos se rupe în săritori înalte și abrupte. Ne-am întors pe același traseu, acum cunoscut.
Iar indignarea inițială despre ștersul semnelor, după ce o zi întreagă „am dus” dorul cutiilor goale de conserve și a altor semne ale mândrei civilizații, alintându-ne în sălbăticia neprihănită a locurilor ca niște oaspeți de seamă, a salutat cu înțelegere inițiativa „ecologică” a sufletiștilor rașchetatori de marcaje.
Monica Vlădulescu (București) 
Marelena Puscarciuc Din păcate, descrierea primului traseu este foarte superficială și ambiguă, cel puțin imediat după coborârea de pe Pietrele Albe. Se subînțelege că s-a urmat, în continuare, marcajul bandă roșie; dar acesta trece pe deasupra crovurilor Medved, Poienile Porcului și Mare (apropo de bunul loc de campare sugerat a fi Poienile Porcului, opinăm că unul, poate mai bun, fiind "dotat" și cu izvor, este Crovul Medved), altfel cum s-ar fi putut ajunge pe Vf. Bruscan/Broscan ?! Din descriere se înțelege că de pe acest vârf s-ar fi (re)coborât în Crovul Mare, de unde, prin Poiana Mare, s-a ajuns în Poiana Beletina. Teoretic se poate, dar marcajul bandă roșie duce, din vârful numit, direct în Poiana Beletina. Considerăm, nu doar superficiale, ci periculoase (măcar pentru novici în ale muntelui) indicațiile gen <a sui din Poiana Beletina spre Vf. lui Stan prin pădure unde se întâlnește "punctul albastru"> sau de <a reveni (pe unde ? - n.n.) în Crovul Mare, unde se întâlnește "crucea roșie" pentru coborârea în valea Cernei>. 
Cât despre al doilea traseu, semnalăm o eroare: "punctul galben" de pe Fueroaga Tâmnei nu duce la Izverna, ci, așa cum apare și în descriere, prin Crovuri, la Vf. Pietrele Albe, dar nicicum direct în Cheile Țăsnei, cum sugerează ... o anumită parte a NET-ului ! Ar fi bine de știut când a fost parcurs traseul descris, căci situația marcajelor s-ar putea să fie alta în prezent. Precizări legate de orientare privind cele două trasee le puteți afla din fotoreportajul nostru, publicat aici: http://www.muntesiflori.ro/crovuri/ !