Culmea Nedeia Țăranului - Rabla - Laptele - Repede - Cormaia, vara, în Munții Rodnei

De la Nedeia Țăranului urcăm ușor spre stânga, nord-vest, urmând marcajul punct roșu, rar, prost plasat. Un picior sud-estic, abrupt, presărat cu stâncării, anunța apropierea de Vf. Rabla. Cărarea excelentă continua la dreapta muncelului împădurit, ajungând la baza versantului estic al Rablei, pe care-l ocolea amplu, până la baza Vf. Laptele (descriere corectă în ghid, de urmat fără rezerve, cu toată inexistența marcajului). Noi am atacat frontal piciorul, spre est, apoi am traversat vârful muncelului printr-un des molidiș punctat de stâncării; am ieșit într-o șa scurtă, am dat iar de marcajul punct roșu și l-am urmat spre Vf. Rabla, până în zona unui platou de unde urma asaltul final (pentru care optasem în defavoarea variantei de ocolire prin est). Este ora 13,30, trecuseră vreo 5½ ore de la plecare. Remarcăm două zone cu șisturi umede, sursă pentru refacerea proviziilor de apă. Ar fi trebuit să ne aflăm, potrivit descrierii de timp din ghid, undeva sub Vf. Repede… 

Sunt cunoscute peșteri în această zonă, vezi https://sites.google.com/site/romanianatura58/home/rodnei/spectaculosul-munte-rabla-si-pestera-din-catanul-laptelui-masivul-rodnei . 

Spre nord nord-est își fac apariția, semețe, impresionante, de la dreapta spre stânga, Vf. Ineuț (2222), Șaua cu Lac, Ineul (2279), Cișa, Omu, Gărgălău (2159), piramida Corongișului (1987). Ultima domină Valea Anieșului, iar pe un picior secundar, sud-estic, al Vf. Negoiasa Mare (2041) atrage privirea rotunjitul Vf. Mihăiasa (1805) (imaginea 6), cu o zonă de pereți stâncoși, verticali, spre sud-vest, ale căror calcare erau din ce în ce mai puse în valoare de razele soarelui avansând spre amurg. 

Am continuat urcușul spre Vf. Rabla, urmând aleator marcajul punct roșu. După ce l-am atins, ne-am angajat în coborâre spre est, întâlnind două minuscule tăuri, cel mai mare, eliptic, cu oglinda metalic ruginie recent tulburată de vitele care pășteau slobode. De aici am continuat în dreapta unui lanț stâncos, perete calcaros dantelat care reverbera în stranii ecouri rarele noastre dialoguri. A urmat traversarea unei limbi de pădure de molid, care cobora spre Valea Anieșului, pe o cărare. Varianta ocolirii spre vale era inadmisibilă, datorită hățașelor și căderii de pantă; spre stânga ar fi fost de abordat un dens jnepeniș ce anunța primul picior nord-sudic al Vf. Laptele. 

Am început să coborâm, am traversat alte câteva limbi înguste de molidiș, în timp ce spre stânga, din cel de al doilea vârf al Laptelui, cel nordic, debuta din ce în ce mai frumos un picior abrupt, muchie stâncoasă acoperită cu jnepeniș, deci impracticabilă, care făcea legătură cu un prim picior sud-estic al Nedeii Straja.

Spre nord apărură acum alte minunății - Vf. Galațiului (2048), Laptele Mare (Anieșul, 2179 m), piramida trapezoidală a Vf. Puzdrele (2189), Vf. Repede (2074) - puse în valoare de soarele ce alungase treptat norii. Din acest punct, conform descrierii din ghid, ar fi trebuit parcursă creasta puternic dantelată spre Nedeia Straja, lucru în bună parte imposibil din cauza densului jnepeniș. Se apropia ora 18, făcusem 10 ore de la plecare și atingerea zonei Tăul la Cărți ar fi presupus efort suplimentar și performanță inutilă. Coborând, am adunat câțiva molizi pitici, tăiați odinioară de ciobani, apoi ne-am oprit sub Vf. Nedeia Straja, la vreo 300 m deasupra unei mici stâne.

Am ațâțat repede un foc, pentru a contracara efectele brizei reci, accentuate cert de fireasca oboseală, am ridicat corturile, apoi am cinat, folosind drept masă o uriașă lespede orizontală, cenușie, de șisturi. Ne-am culcat pe la ora 21 și am adormit în șoapte de behăit molcom de oaie supusă caznei mulsului și apatic, rutinier hămăit de câini ciobănești. M-a trezit, pe la ora 23, excesiva lumină din cort și nechezatul repetat al unui vigilent armăsar aflat de veghe. Răsărise luna. Am ieșit. Ce minune! Puzderie de stele. Rari, strict decorativi, destrămați, albi nori. Și negre piramide ale vârfurilor din creasta Gărgălău - Ineu - Ineuț. Îmi venea să propun imediat continuarea traseului…

Un șoricel de câmp, ademenit de mâncare sau căldura cortului, fojgăi într-un colț, nereușind să pătrundă. Nici urmă de briză. Deplină liniște. Spotul argintiu al farului rotund se muta treptat de la sud-est la nord-vest. Ne-am sculat pentru a admira regalul incomparabil al răsăritului de soare. Ce minunați erau norii încrețiți ca o blăniță de miel Karakul, inițial violetă, apoi roz-roșietică, în final azurie pentru ca la ivirea soarelui să treacă în dulci culorii aurii, de miere.

Ce fascinantă ni se păru herghelia de cai albi, suri, roibi și murgi care ieșeau precum nălucile din covorul molatic al pajiștii căldări de sub noi, pe măsură ce soarele îi atingea rând pe rând cu bagheta fermecată a razelor din ce în ce mai strălucitoare, călduțe! Cât de prietenoase erau lătraturile grave ale celor doi ciobănești de la stână.

Mic dejun la repezeală, apoi, cu bagajele puțin ușurate, la 7,15, plini de avânt, am atacat urcușul Nedeii Straja pe flancul estic. Inițial am traversat un versant străbătut de câteva izvoare și pârâiașe, urcând oblic spre nord-est, apoi, când pâlcurile de jnepeniș au început să se interpună, neriscând calvarul unor traversări ne-am angajat spre nord-vest, urcând spre zona crestei, depășind Nedeia Straja și ajungând într-o frumoasă șa. 

Soarele ridicat binișor la orizont încingea pajiștea alpină cu părul porcului ruginit, afinișul și merișorul foșnind sub tălpile noastre. Ici colo apărură flori roz ciclamen de rododendron. Le mirosirăm și pentru o clipă retrăirăm miracolul primăverii trecute? viitoare? Ciuguleam din mers dulci afine sau acrișor amărui merișoare (coacăz roșu).

Am traversat abruptul estic, stâncos, calcaros al Vf. Repede, am dat de o turmă de oi și, surprinzător, de punctul roșu, aparent vechi, abia vizibil, alături de un marcaj recent, ca lumea, cruce galbenă. Soseam în vecinătatea Tăului La Cărți. Făcusem deja 2 1/2 ore de la plecare și presați de timpul ce alerga nemilos ne-am prăvălit realmente spre nord, coborând căldarea glaciară copleșită de mușuroaie decorate cu mușchi, rododendron, afin, spre obârșia Pârâului Repedea, lăsând spre dreapta Vf. Gardina, la poalele căruia era amplasată o stână.

O turmă de oi urca păscând spre creasta principală, vite sterpe pășteau în căldarea inferioară, în care confluau pârâiașe scurse în zglobii, argintii, șoptitoare cascade. Am ajuns la stână în doar 45 de minute, apoi lătrați de câini am traversat incinta, refuzând invitația unui tânăr baci de-ai gusta urda, cașul, jintița. Ne grăbeam pentru a prinde autobuzul de Baia Mare.

Am traversat zona năclăită de gunoiul de grajd mustos și apoi am luat-o repejor la vale, urmând drumul de căruță, care adesea se suprapunea albiei pârâului, din ce în ce mai tumultuos, spectaculos datorită evantaielor spumoase, prăvălite peste praguri, unei frumoase cascade alungite vreo 15 m pe o platoșă oblic neagră cu mușchi, bulboanelor sau marmitelor cu ape albastre alcool sanitar. O brazdă groasă de zăpadă rezistase căldurii toride a verii, sub cetina groasă adunată de avalanșa completată de torente și viituri. Din dreapta, alte pâraie alimentau Repedea, ce devenea treptat o frumoasă vale. Înainte de confluența cu Valea Buhăescului, sosită impresionant, printre uriași bolovani, din stânga, un alt afluent abundent, pitoresc, cobora de pe versanții vestici ai Puzdrei pentru a se împreuna cu Repedea.

După 3 ore de la plecarea din zona Tăului La Cărți, intram în cartierul Repedea al Borșei, admirând frumoase vile, parada autoturismelor de import cu care tinerii emigrați în Italia își aduceau prietenele din oraș sau părinții, rudele, de la liturghie. Exact după 4 ore de la plecarea din creastă, fără să întâlnim vreun marcaj, am ajuns în Borșa.

Ne-am luat pâine, apă minerală, apoi, inspirați, am urcat în autobuzul care se îndrepta inițial spre Baia Borșa, de unde pleca spre Baia Mare, parcurgând atât de frumoasa Vale a Izei. Bucuroși că prinseserăm locuri, copleșiți de căldură și înghesuiala specifică acestor mijloace de transport, admirând fețișoarele angelice, bălaie sau șatene ale coconilor și cocoanelor cu ochi de albăstrele, satele cuminți aliniate pe firul Izei, turlele ascuțite ale bisericilor, noua mănăstire din Bârsana, porțile, prispele maramureșene, terasatele dealuri absolut specifice, jirezile de otavă înmiresmată, clăile de fân, localnicii aliniați pe bănci în fața porților, făgetele, după 4 1/2 ore am ajuns la Baia Mare, bucuroși că reușiserăm să mai materializăm un mirific vis.

Am intrat în casă și deschizând capacul rucsacului am dat de minusculul buchețel de rododendron, înfofolit protector în umedă hârtie. L-am dus la nări, am închis ochii, am inspirat adânc și brusc… era o altă primăvară în Rodnei, iar Căldarea Puzdrelor se afla însângerată de florile bujorului de munte, în timp ce în vârfurile molizilor sobri apăruseră primele flori, roșii rubinii conulețe cu aromă de tămâie, parfumând magistrala, infinita catedrală panteistă a naturii.

Dușul rece mă readuse, ca de atâtea ori, în perfida realitate citadină… Distinsa familie Buta, autoarea descrierii traseului din ghidul menționat, descriere teoretic corectă, e clar că nu a călcat cu piciorul traseul descris, dând un timp aberant, 6 1/2 ore de la cabana Farmecul Pădurii la Tăul la Cărți. Noi am făcut (mă rog, cu cort, saci de dormit în spate) 12 1/2 ore și apreciem că traseul poate fi realizat în minimum 10 ore.

Donează 30 de lei