Vetrești - Herăstrău - Botu Mișinei - Cheile Năruja II - Pârâul Bălosu - Golul Pietrosului - cabanele Giurgiu și Căbălașu - Pârâul și Vf. Goru - Culmea Dobroslavu - meteo Lăcăuți - Fața Mordanului - confluența Arișoaia cu Zăbăluța - Șaua Poienița (La Mormânt) - Poiana Șindrilita - Piscu cu Paltini - Șaua Tișița - Dl. Negru - Vf. Bulboace - Înșeuarea Bulboace - Seciu - Șaua Fântânița - Piscu lui Toader - Golici - Șaua Geamăna - Tișița Mare - tunelul Între Tișițe - Tișița Mică - Cheile și Gura Tișiței - Cascada Putna, Munții Vrancei

Munții Vrancei, zonele centrală și nordică 

Ștefan Ciurescu (Focșani), Nicolae Damian (Pufești) 

Munții Vrancei (situați la Curbura Carpaților, localizare sugerată și de frango - frangere, din latină) au lungime de 80 km (nord - sud) și lățime de 20 până la 35 km (est - vest). Suprafața este aproximativ 1600 km pătrați. Au formă triunghiulară; vârful (compartimentul Târgu Secuiesc - Covasna) este spre Depresiunea Brașov, baza spre Depresiunea Vrancei, latura de nord-est sud-vest se află pe Valea Oituz, iar latura de sud-est nord-vest pe Valea Bâsca Mică.

Munții Brețcu și Cașin sunt vecinii dinspre nord-vest, o treaptă mai joasă a munților vrâncenilor. Înălțimile maxime sunt în apropiatele Vârfuri Goru (1785 m) și Lăcăuți (1777 m), de unde izvorăsc Putna și Zăbala. Treptei montane înalte i se pot atașa Munții Coza (1630 m), Zboina Frumoasă (1656 m) și Pietrosu (1676 m). O a doua treaptă de altitudine cuprinde, în nord, Munții Lepșa (1390 m) și Zboina Neagră (1343 m). La sud, Munții Furu (1415 m) sunt o prelungire a Culmii Ivănețu din Munții Buzăului.

Morfolitologic, Munții Vrancei sunt constituiți din depozite de fliș, dominând gresiile de Tarcău și Kliwa. Depozitele sedimentare, cutate în trei mari pânze care au șariat de la vest la est, au fost erodate de agenții modelatori ai scoarței, dând naștere la semifereastra tectonică Putna - Vrancea; în urma interacțiunii a patru plăci geotectonice, manifestată în prezent prin activitatea seismică binecunoscută, a rezultat, pe de o parte, cutarea și șarierea depozitelor sedimentare, pe de altă parte Curbura Carpaților și semifereastra amintită. În teren se recunosc numeroase mărturii ale acestor fenomene: falii, hogbackuri, anticlinale, sinclinale.

În prezent se remarcă procesele de versant, atât în faze incipiente cât și avansate, datorită factorului antropic (despăduriri) și tectonicii. Procesele periglaciare nu sunt tipice, dar în Lăcăuți există în lungul crestei, în fața stației meteo, o vale cu astfel de morfologie. Rețeaua hidrografică permanentă utilizează, în primul rând, discontinuitățile tectonice, dezvoltând sectoare de chei (uneori cu aspect de canion); versanții acestora, alcătuiți din pachete de roci cu duritate diferită, sunt supuși eroziunii diferențiale de către vectorul de eolizație, diferențele de temperatură diurne și dintre anotimpuri, denudarea pluvio-nivală. În unele sectoare de vale sunt lunci, cu poduri de terase slab diferențiate (pe Zăbala, Tișița Mare, Tișița Mică, Putna) sau sectoare puternic meandrate (pe Tișița Mică, Năruja). Forța apei a creat  marmite de evorsiune (Căldările Zăbalei, Cascada Putnei). În unele cazuri rețelele hidrografice cu curgere permanentă au preluat zone forfecate tectonic, generând cascade, mai spectaculoase fiind: Mioarele, pe Pârâul Coza; Alunu, pe Pârâul Alunu; Bou, pe Mișina; pe Tișița Mare; binecunoscuta cascadă actuală a Putnei, în aval de ea fiind Cascada Părăsită. 

Elementele de climă care definesc aspectul cantitativ și calitativ al spațiului montan vrâncean sunt înregistrate, monitorizate și transmise de stația meteo Lăcăuți (imaginea 11). Există punct meteo în localitatea Tulnici.

Temperatura medie anuală oscilează între 2-4 grade Celsius, pentru zona montană înaltă, respectiv 6-8 grade în zonele coborâte. Precipitațiile sunt cuprinse între 600-800 mm/an, în zonele joase și 1200-1400 mm în zonele muntoase situate la peste 1400 m. Schimbările de vreme se pot produce oricând, de aceea sunt necesare echipament adecvat și precauție. Pe timp de iarnă atenția trebuie sporită, din cauza avalanșelor, mai frecvente în părțile de creastă ale Masivului Coza.

Aria mlăștinoasă Lacul Negru, la 1235 metri, cu suprafață de aproximativ 1 ha, este singura turbărie flotantă. Un important nod orohidrografic este zona apuseană Lăcăuți - Arișoaia, de aici izvorând Bâsca Mare (pe versantul vestic), Bâsca Mică (pe versantul sudic), Putna (pe versantul nordic Arișoaia), Zăbala (pe versantul sudic Arișoaia).

Urmare a marii diversități de biotipuri, caracterizată prin mari diferențe de altitudine, expoziții, structură a rocii mamă, tipuri de sol, unghiuri de pantă, regim termo-pluvial și eolian, se constată o foarte mare biodiversitate a învelișului vegetal, format din păduri de foioase, rășinoase, de amestec, pășuni subalpine și floră saxicolă (pe stâncării). Printre acestea se întâlnesc numeroase specii endemice și monumente ale naturii: brusturele negru, crucea voinicului, tisa, floarea reginei, papucul Doamnei, bulbucii de munte etc.

Fauna este foarte bogată în specii, atât de vertebrate dar și, mai ales, de nevertebrate.

Începând cu anul 1973 a fost constituită o rețea de arii protejate, cu caracter mixt, dintre care, în zona descrisă, menționăm: Cheile Năruja II; Cascada Mișina, frumoasă ruptură de talveg (imaginea 4); Goru, cu unicul jnepeniș din Vrancea (imaginea 5); Lacul Negru (imagini 6, 7), cu singura turbărie activă; Tișița, vale de tip cheie, cu straturi supuse eroziunii diferențiale și agresiunii tectonice, având numeroase polițe, bare structurale, jgheaburi, unde au găsit suport biotopic diverse elemente floristice și faunistice (ca de exemplu floarea de colț, Leontopodium alpinum L. și capra neagră, Rupicapra rupicapra) (imagini 8, 9); Cascada Putna (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura50/home/carpatii-rasariteni/vrancei/cascada-putna-cheile-tisitei-septembrie-2014-muntii-vrancei-marcaje-cu-gheare ); Strâmtura Coza (la confluența Pâraielor Coza și Dălhățaș se dezvoltă o vale tip cheie, iar pe versanți, între straturile litologice - imaginea 10, s-a conservat o bogată ichtiofaună fosilă, de vârstă oligocenă). 

Cu excepția localităților unde se găsesc pensiuni turistice, a hotelurilor de la Soveja, Cascada Putnei și Lepșa, posibilități de cazare mai sunt la cantoanele silvice și stația meteo Lăcăuți, precum și la stâne, dintre care unele părăsite dar utilizabile. Pentru orice eventualitate, se recomandă corturile.

Principalul acces spre Munții Vrancei este constituit de calea ferată și E85, până la Focșani. În continuare DN 2D, Focșani - Târgu Secuiesc - Brașov, care urmărește Valea Putnei; de pe el, din Greșu, se poate merge spre Pasul Mușat și spre Lăcăuți; tot de pe el, de la Cascada Putna, prin Cheile Tișița - Muntele Coza - Dl. Negru - Șaua Tișița - Șindrilita (Șindrilița) - Mordanu (Mârdanu) se ajunge de asemenea la Lăcăuți. Prin Focșani - Vidra - Valea Sării - Năruja - Nistorești (DJ 205D) - Herăstrău - Cheile Năruja, ne îndreptăm spre Șaua Tișița. Mai la sud, pe DJ 205A, prin Năruja - Nereju - Căldările Zăbalei, mergem la Goru și Lăcăuți. 

Vă propunem următorul traseu: (punct albastru) Vetrești - Herăstrău - Botu Mișinei - Cheile Năruja II - Pârâul Bălosu - Golul Pietrosului - cabanele Giurgiu și Căbălașu - Pârâul Goru - Vf. Goru - Culmea Dobroslavu - stația meteo Lăcăuți - Fața Mordanului - (punct și triunghi albastru) confluența Arișoaia cu Zăbăluța - Șaua Poienița (La Mormânt) - (bandă roșie) Poiana Șindrilita - Piscu cu Paltini - Șaua Tișița - Dl. Negru - Vf. Bulboace - Înșeuarea Bulboace - Seciu - Șaua Fântânița - Piscu lui Toader - Golici - Șaua Geamăna - (triunghi roșu) Tișița Mare - tunelul Între Tișițe - Tișița Mică - Cheile Tișiței - Gura Tișiței - Cascada Putnei.

Posibilități de aprovizionare sunt în satele care aparțin Depresiunii Vrancea, Vetrești și Herăstrău. Există probleme de orientare pe anumite tronsoane, din cauza lipsei marcajului, suprapunerii marcajelor și a stâlpilor de marcaj furați. O parte din marcaje au fost recent refăcute. Tronsonul care însoțește Râul Zăbala spre Lăcăuți, începând de la cabana Căbălașu, este populat cu urși.

Se recomandă parcurgerea traseului în direcția propusă deoarece ascensiunea din Lunca Tișiței spre Golul Roibului este mai dificilă datorită  celor 800 metri diferență de nivel. Timpul necesar este de 4+1 zile (Focșani - Vetrești - Herăstrău). 

Plecăm de la Vetrești - Herăstrău, unde se ajunge cu autobuzul (Focșani - Herăstrău); dacă sosim după-amiaza este bine să mergem până la Botu Mișinei; la magazin se ia legătură cu pădurarul (Soare), pentru informații privind circulația mașinilor forestiere pe direcția Zăbala, pentru a doua zi dimineață. Se campează la una din cabanele silvice sau la localnici. Se poate face aprovizionare la magazin. 

Ziua I.  Dacă nu găsim mașină forestieră pentru Giurgiu - Căbălașu, se pornește prin Cheile Năruja și se depășesc Pâraiele Mișina și Bălosu, urmându-se drumul forestier spre înainte, stânga, în urcuș (spre dreapta se continuă prin Cheile Năruja); la primul pod peste Bălosu, la Trei Frasini, părăsim drumul, spre dreapta și intrăm pe potecă, înaintând prin albie; traversam Pârâul Verdele, ne îndepărtăm de albie și urmăm culmea. Traversăm un drum forestier și interceptăm un traseu relativ plan, urmat de un urcuș foarte accentuat, Piciorul Dealul Mortului. Traversăm alt drum forestier și continuăm în serpentine largi, ieșind pe stânga, pe curbă de nivel, în Golul Pietrosului. Traversăm spre sud-vest până interceptăm drumul forestier care coboară în serpentine largi spre Zăbala, respectiv cabana Giurgiu. Coborârea se poate face pe scurtătură, la vedere.

Durata marșului, 6-7 ore; eventual se poate continua în amonte, pe Zăbala, cam 6 km, până la stâna de lângă cantonul Căbălașu, unde se va campa. Se poate lua legătură cu pădurarii. 

Ziua a II-a. Înaintăm în amonte pe Zăbala, trecând-o de mai multe ori prin vad, până depășim un canton neterminat (pe dreapta drumului). Continuăm până la gura Pârâului Goru, unde, pe stânga, este alt canton neterminat. De aici, variante:

1. Traversăm Zăbala și intrăm pe traseul cruce albastră, de pe malul stâng al Pârâului Goru, circa un sfert de oră; depășim un pârâu afluent din stânga (Rozele) și prindem poteca spre dreapta, în urcuș, până la o poieniță (la 100 metri) de unde  urmăm marcajul spre stânga și continuăm urcușul, prin pădure, 2-2,5 ore. Atenție, stâlpul de marcaj este furat! Totuși, intrarea spre Vârful Goru se poate repera relativ ușor, spre dreapta, poteca fiind practic pe lizieră. Se urcă la vedere, prin afiniș și tufe de ienupăr, direct spre nord, spre „fluturele” geodezic de pe Vf. Goru (1785 m).

În acest spațiu se află singurul jnepeniș din Munții Vrancei. De aici, după un tur de orizont, se coboară la traseu și se continuă spre dreapta (vest), pe marcaj, trecând pe lângă un budăi (izvor amenajat într-un trunchi scorburos) aflat pe dreapta potecii, în Șaua Goru. Este practic ultimul izvor până la stația meteo Lăcăuți (un alt izvor se află în zona de intrare pe traseu spre Goru, la circa 50 metri de potecă, liziera molidișului, fiind greu de găsit deoarece nu e semnalizat).

La câteva sute de metri de izvor, într-o poiană alungită (la intrare pe Dobroslavu), atenție mărită la orientarea spre nord-vest (dreapta ușor) pentru a nu devia spre stânga și a coborî în Valea Bâsca Mică! Această poiană este invadată de ștevie și urzici; vom continua drumul până la intrarea în pădure, unde este necesar să urmărim strict marcajul deoarece în zona unui fost plan înclinat sunt mai multe hățașuri și poteci nemarcate care pot deruta. Se recomandă păstrarea legăturii prin voce.

Urcăm lejer Culmea Dobroslavu și traversăm o altă poiană, aflată la Piciorul Lăcăuți. Se urcă spre stânga, pe un drum de TAF, pe marginea molidișului în care se observă numeroși arbori uscați și doborâți. Ieșirea în Golul Lăcăuți este marcată printr-un pâlc de molizi piperniciți și uscați, în care spânzură o săgeată indicatoare ruginită, al cărui stâlp de susținere a fost furat. Se vede stația meteo, unde se va campa. Durata marșului, 3-4 ore.

2. De la Gura Gorului se poate avansa pe Zăbala în amonte până la cabana Betegosu, dărăpănată (circa 2 km), iar după 10 minute întâlnim confluența Zăbalei cu afluentul din dreapta Mordanu, pe care îl urmăm pe malul stâng; după alte 10-15 minute prindem poteca nemarcată, pe stânga, care urmărită în serpentine, prin pădurea rară și pășune (suntem pe Culmea lui Toropală), spre sud, conduce la extremitatea nordică a Culmii Goru, marcată de „câmpuri de pietre” (grohotiș) și jnepeniș.

Parcurgând creasta, printre jnepeni, se ajunge la „fluture” (1785 m) și se coboară spre sud, la traseul marcat cu cruce albastră pe pietre (stâlpii montați cu ani în urmă, au fost furați). Importantă este coborârea prin poiana cu ștevie și urzici. Pe stânga se întâlnesc două stâne părăsite. Tronsonul Betegosu - „fluturele” Gorului, deși relativ ușor, datorită nemarcării ar putea pune unele probleme. 

Ziua a III-a. Din Lăcăuți, de unde se mai iau informații de la personalul stației meteo, se coboară din creastă spre est, pe marcaj punct și triunghi albastru, până la o bifurcație: 1. Pe punct albastru, jumătate dreapta, sud-est, pe traseul Mordanu - Betegosu - Zăbăluța - Zăbala - Gura Gorului - Căbălașu - Giurgiu… (traseu de întoarcere).  2. Pe triunghi albastru, spre nord-est, pe un vechi terasament de cale ferată, lăsăm o stână pe dreapta și în pădure (atenție la marcaj), în unghi de 90 grade spre dreapta, se coboară până la confluența Arișoaia cu Zăbăluța. Din punctul de confluență urcăm pe un drum de TAF, apoi pe curbă de nivel și terasament, până La Mormânt (Șaua Poienița). De aici spre stânga pornește marcajul punct roșu care conduce la Izvoarele Putnei și DN 2D.

Traseul nostru continuă spre nord-est, urcând spre Culmea Păișele, prin pădure și plantația din dreapta direcției de mers (sud). Ajunși în Poiana Șindrilita se observă bazinetul de recepție al Izvoarelor Nărujei (spre est), unde putem coborî la marcajul cruce albastră, dar interceptăm marcajul bandă roșie, pe care îl urmăm spre stânga (nord), pe curbă de nivel, prin Piscu cu Paltini, schimbând direcția spre nord-est (Izvoarele Nărujei rămân pe dreapta) până la interceptarea drumului forestier care, urcând din Izvoarele Nărujei coboară prin Șaua Tișița în Tișița Aurie; pe aceasta o putem coborî prin talveg, printre versanții de tip cheie, până când prindem poteca, pe malul stâng (depășim apoi o cascadă și ajungem la stâna de la gura Pârâului Cristianu, unde întâlnim traseul triunghi roșu; acesta ne conduce în aval până la vărsarea Tișiței în Putna, sau, spre dreapta, în amonte, pe Pârâul Cristianu, până în Golul Roibului și Șaua Geamănă, la marcajul bandă roșie). În Șaua Tișița se poate campa; izvoare sunt în apropiere de stâna de pe dreapta drumului forestier care coboară și însoțește Pârâul Năruja.

Din Șaua Tișița, spre est, sau pe curbă de nivel, pe marcaj bandă roșie, urcăm în Dealul Negru, prin pășunea degradată de alunecări; prindem un drum de TAF care ne conduce la o stână părăsită; de aici, spre sud, pe potecă nemarcată, în 20 minute se poate ajunge la rezervația Lacul Negru. Apoi urcăm înapoi, pe câmpul de grohotiș, până revenim la traseu, în Culmea Dl. Negru (1514 m); de aici avem largă perspectivă: bazinul Tișița Mare (spre nord), bazinul Năruja (cu cheile sale), Culmea Paișele, mai spre sud Muntele Goru și, paralel cu direcția de mers, Munții Pietrosu, Verdele, Cățeaua iar în spatele lor, Zboina Frumoasă; orizontul este închis de Culmea Muntișoare (spre est), iar spre stânga (nord) de Masivul Coza; departe, la orizont, spre nord, sunt Zboina Neagră și Golul Lepșei, iar în stânga rămâne creasta apuseană a Munților Vrancei: Vf. Mușat - Baba - Stogu și Lăcăuți.

Din Dealul Negru continuăm pe bandă roșie spre dreapta (est sud-est), în lungul crestei, după care depășim Vf. Bulboace (1548 m), un hogback clasic, prăpăstios spre nord, important punct de belvedere. Coborâm spre est, până la Înșeuarea Bulboace - Seciu, de unde coborâm spre nord, în Șaua Fântânița, marcată de un ochi de apă mocirloasă și un izvor bun; atenție, sunt urși. Urmează un urcuș relativ abrupt, pe Culmea lui Toader (spre nord-est) și ieșirea în Golici (diminutiv pentru Golul Cozei), pășunea de la extremitatea vestică a Masivului Coza, unde se va campa lângă/în stâna părăsită. Atenție, la ieșirea din pădure, pe lizieră, spre dreapta, este o potecă spre izvor (circa 150 m). Timp de marș, 6-7 ore.

Culmea lui Toader este cumpănă de ape între bazinul Tișiței Mari (stânga, vest) și Pârâul Coza (dreapta, est) care curge spre răsărit, la picioarele Masivului Coza, apă pe care se află Cascada Mioarele, cea mai înaltă din Vrancea. 

Ziua a IV-a. Din Golici, pe curbă de nivel, spre nord-est (pe Fața Cozei, versantul sudic), prin pădure și Golul Cozei se ajunge în dreptul Șeii Cristianu, spre care se îndreaptă un drum de căruțe, diagonal stânga (invers direcției de mers); se poate urca și „din treaptă în treaptă”, folosind hățașurile de oi (care contribuie la eroziunea terenului). În șa observăm falia dintre conglomeratele de Piatra Streiului și marnocalcarele de Lepșa; stâna din Dosul Cristianului (versantul de nord) este pe versantul dinspre Tișița Mare. Se poate coborî pe scurtătură, pe traseu nemarcat, pe hățașuri de oi, până în Tișița Mare.

Continuăm coborârea pe Tișița Mare, în aval, dreapta, urmând poteca nemarcată, până la lărgirea văii și depășim o stână aflată pe malul stâng; apoi, regăsind marcajul triunghi roșu, se continuă până la un urcuș abrupt (ocolind o cascadă), pe stânga, după care se coboară în albie, până la tunelul dintre cele două Tișițe (170 m). Continuând pe Tișița Mică și Tișița Unită ajungem la Gura Tișiței, capătul expediției. Se pot primi informații de la pădurari. Campăm.

Există și varianta revenirii la traseu din Șaua Cristianu. Vom înainta spre Șaua Geamăna; pe dreapta este stâna Hăuleștenilor, iar în șa avem banda roșie care coboară spre Tulnici; pe Dealul Zmeuriș traversează un drum forestier și, în continuare, pe dreapta Pârâului Dălhățaș, ajunge la vărsarea acestuia în aria protejată Strâmtura Coza, de unde spre aval, pe Pârâul Coza, se ajunge în satul Coza și comuna Tulnici (durată 5-6 ore). Din Șaua Geamăna se urcă spre stânga, prin Golul Roibului, pe triunghi roșu, de unde spre dreapta avem o frumoasă perspectivă asupra sectorului central și nordic al Depresiunii Vrancei și către Măgura Odobești. Coborând spre stânga (vest), prin pășunea degradată, interceptăm traseul marcat pe fagi răzleți și coborâm în serpentine pe malul drept al Cristianului, al cărui vuiet se aude din partea stângă; ajunși la poalele versantului, mergem până la vărsarea în Tișița Mare, în dreptul unei stâne de pe o mică terasă pe stânga Tișiței Mari. În funcție de timp și starea vremii se poate înainta până la Gura Tișiței, Putna, unde campăm.

De la vărsarea Pârâului Cristianu în aval, până aproape de unirea celor două Tișițe, se desfășoară pe partea dreaptă panorama Crestei Gurguiata, pe vreme nefavorabilă mângâiată pe creștet de nori sau scame de ceață. 

Ziua a V-a. Ne sculăm devreme, să putem aștepta autobuzul de 6 și 30 minute, la viaduct, sau dormim mai mult și vizităm Cascada Putna. În spatele construcțiilor se află cascada părăsită. Se ia autobuzul de ora 13, spre Focșani. (articol redactat în anul 2001)

Bibliografie

1. Ciurescu, Ștefan (1997) - Comori biogeografice vrâncene - Agenția de Protecție a Mediului, Focșani

2. Ciurescu, Ștefan (1997) - Aria naturală protejată Tișița - Buletin de informare, Societatea Lepidopterologică Română, volum 8, nr. 1-2, Cluj-Napoca, paginile 7-10

3. Pop, Gr. (2000) - Carpații și Subcarpații României - Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

4. Rădulescu, N. (1937) - Vrancea. Geografie fizică și umană. - B.S.R.R.G., București

5. Roman, Florin (1989) - Munții Vrancei - Ed. Sport-Turism, București

6. xxx (1981) - Rezervații naturale și monumente ale naturii din județul  Vrancea - Complexul muzeal, Focșani

7. xxx (1987) - Geografia României, vol. III - București  

Marelena Puscarciuc O interesantă și utilă sinteză a unor aspecte esențiale privind puțin cunoscuții și atât de complecșii Munți ai Vrancei - ceea ce și lasă loc disputelor (teoretice) pe marginea lor (a aspectelor în cauză). Intervenția noastră nu face referire la ele (cu o singură excepție: speciile floristice precizate nu sunt endemisme, nici măcar ale României !) - deci nu vom intra în nici o dispută -, mărginindu-ne la câteva clarificări:

a) privind harta

- Culmea Via Draci formează interfluviul (continuu - sic !) Coza - Năruja împreună cu Culmea Tichertu - Seciu (racordându-se în Vf. Muntișoarele);

- Traseul "bandă roșie" de pe culmea principală - ce face trecerea din Munții Vrancei în Munții Nemira, prin Pasul Oituz - evită Vf. Mușat și, implicit, Pasul Mușat, deviind, spre vest, imediat ce se ajunge pe coastele vestice ale Mușatului (marcaj bun, acum !).

b) privind panorama de pe Mt. Lăcăuți

- Culmea Păișele este cea aflată imediat în spatele Mt. Mordanul (Murdanul/Mârdanul); cea indicată ca atare este Culmea Muntișoarele;

- Mt. Tichertu este ceva mai la stânga (aproape de Mt. Seciu), cel indicat cu acest nume fiind Mt. Zemnicea;

- Culmea Cățeaua - Verdele este, de fapt, puțin mai la dreapta, fiind bine evidențiată pe fotografie;

- Ceea ce este indicat a fi Zboina Frumoasă este ceea ce pe hartă e numită Culmea Făgetul Rotund (sau Hijma).

c) privind panorama de pe Mt. Goru

- Șaua indicată a fi Cristianu este, de fapt, La Geamăna.

d) privind descrierea traseului propus, facem doar observația, ce apare și în articol, că de la data redactării până azi au trecut destul de mulți ani, unele aspecte de pe teren schimbându-se, mai ales, în bine; dacă ne referim la starea marcajelor. Astfel:

- Traseul zilei I este bine marcat cu punct albastru, cel puțin până în Golul Pietrosului; probabil că e la fel și de aici până la confluența Zăbala-Goru;

- Traseul zilei a II-a este, de asemenea bine (re)marcat cu cruce albastră, iar deviația spre Vf. Goru beneficiază de un marcaj sui-generis, bandă tricoloră !

- Episodul descris în Ziua a III-a - vizita la Lacul negru - se realizează acum pe traseul marcat cu cruce albastră ce pleacă chiar din Șaua Tișița (pentru clarificare, link la http://www.muntesiflori.ro/pietrosul-vrancei/);

- Poiana Golici, prin care se trece tot în Ziua a III-a, nu este un diminutiv "pentru Golul Cozei", ci în raport cu Golul Cozei, sector aflat ceva mai la est.   vezi

Donează 30 de lei