De la Jiu, pe Valea Polatiştea, urcare pe Parângul Mare, în Munţii Parâng

Cătălin Cerbulescu, Claudiu Popescu (Craiova) 

Iată una din modalităţile cele mai uşoare de acces direct pe Parângul Mare (2518 m), venind dinspre est, din Valea Jiului. Largile perspective pe care le descoperim pot fi o invitaţie tocmai potrivită pentru petrecerea sfârşitului de săptămână.

Începem de la vărsarea Polatiştei în Jiu (vezi partea din stânga a hărţii de la https://sites.google.com/site/romanianatura66/home/carpatii-meridionali/parang/muntii-parang-harta-an-2002 ), loc marcat cu o plăcuţă ce identifică denumirea afluentului, la aproximativ 4 km nord de gara Pietrele Albe. Vom avea de urcat pe drumul care însoţeşte Polatiştea în amonte, 11 km, parcurs accesibil cu Dacia, până la o cabană silvică (acest articol este scris în anul 2002). Pentru a ne putea descurca printre drumurile care se deschid în lateral este de reţinut că vom lăsa, la început, două ramificaţii spre stânga, dintre care la prima, peste apă, vedem o cabană silvică şi încă un drum, spre dreapta, aproape de capătul de sus al văii.

Aici, la capătul văii, pe dreapta apei, la vărsarea Pârâului Cutreasa (vezi harta), putem înnopta, ori în cabana bine întreţinută, ori în cort. Atenţie, pe aici sunt vipere. Din faţa cabanei de vânătoare cercetăm împrejurimile şi ne facem o idee despre traseul pe care îl vom urma. În faţa noastră se deschid două drumuri. Unul traversează apa, pe pod şi urcă pe dreapta pârâului; pe acesta îl vom urma. Privind în jur observăm că suntem într-o depresiune uriaşă, presărată spre vest cu calcare, înconjurată de un drum bun, „al nemţilor”, pietruit pe alocuri, pe care îl vom urma până la capătul lui, dincolo de stâna din Prislop, înainte de a sui în pădurea de brad.

Din locul unde ne aflăm, pe oricare din drumurile de tractor am urca vom atinge Drumul Nemţilor şi ne vom orienta apoi spre stânga, nord-est. La capătul celui de al doilea drum, care iese la vest de Vf. Recii (1468 m, vezi harta), se află o stână deteriorată. Drumul pe care am spus că îl vom urma, pe pod, peste apă, scurtează distanţa, ieşind în aproximativ o oră, cu efort minim, în estul Vf. Recii, într-o pădure de fagi bătrâni.

Pe el, cam 15 minute vom merge pe dreapta apei, vom depăşi alt drum, spre dreapta, apoi vom traversa apa şi, fără probleme de orientare vom urca, tot pe drum foarte clar de tractor, versantul din stânga, pe lângă o plantaţie de brazi tineri, în stânga şi o rarişte cu fagi bătrâni, în dreapta. Vom intersecta un singur drum, care merge pe curbă de nivel, acesta fiind cel „al nemţilor”. Ne încadrăm pe el, la stânga, urcând uşor prin plantaţia de brazi, după care, la ieşirea din ea vedem, dincolo de obârşia largă a unui pârâu, stâna din Prislop. Până acolo vom trece printr-o şa, unde trebuie să evităm un alt drum de tractor, spre dreapta, care urcă accentuat.

Dincolo de intersecţia cu acest drum vom găsi câteva semne rare de marcaj, punct roşu, mai ales pe fagii din stânga drumului. Dăm de un izvor puternic pe stânga, până a ajunge la stână, aflată la vreo 300 metri în faţă. Am făcut până aici, de la cabana silvică, 1½ ore. Luăm apă, să avem pentru trei ore şi ne orientăm spre est nord-est, evitând plaiul care se face în stânga, pe lângă stână. Drumul de tractor devine din ce în ce mai difuz, urcă pe o mică înălţime, cu urme ale unui marcaj geodezic şi aglomerare de roci în dreapta.

Aici merită să facem un popas. Spre nord nord-vest se vede clar, pe vreme bună, releul de pe Parângul Mic. În faţă, pe direcţia de mers, avem Ciocârliul Grivelor (2039 m), cu Vf. Ţapu (2110) la est de el. De aici, drumul încă vizibil se duce spre pădurea de brad din faţă, coboară într-o mică şa în care mai apare răzleţ câte un punct roşu, lasă pe stânga un alt drum (potecă largă) şi începe să suie prin pădure, spre nord-est. Sosim într-o poiană largă, cu un brad uscat şi găurit, în stânga. Este bine să urmăm în continuare drumul, prin stânga bradului şi să nu ne lăsăm păcăliţi de cele câteva semne care duc spre înainte. Dacă le vom urma, le vom găsi cu greu prin pădurea deasă şi vom ieşi, în final, la acelaşi drum.

Urcuşul este variat, nedificil şi iese, după 30-45 minute de la stâna din Prisloape, la o altă stână, Mormântul Florii, cu o cruce metalică în nordul său. Suntem în marginea pădurii şi vedem în faţă urcuşul care ne aşteaptă. De aici nu mai sunt probleme de orientare, păstrăm direcţia nord-est până la atingerea Muchiei Tărtărău (vezi harta), apoi mergem spre nord.

Noi am ajuns la stână primăvara devreme, înaintea ciobanilor. Apă era doar ceva mai sus, la limita pădurii din stânga, la stânga unui mamelon. Privind de la stână vom urca pe singura muchie vizibilă, până în şaua care se vede la dreapta Ciocârliului. De reţinut că spre vârf, aproape de şa, se găseşte apă şi, ceva mai sus, un adăpost de piatră.

Din şa (45 minute de la stână) avem două variante de a ajunge în Şaua Ţapu, în 30-45 minute, ambele cu efort redus. Fie urcăm spre vârf, urmând să găsim nişte marcaje cu momâi, destul de vizibile, care urmează creasta, fie vom urma una din cele două poteci care pleacă din şa şi ocolesc, de-a coasta, obârşiile Sadului. Pe această cale vom străbate o zonă foarte bogată în pâraie. În Şaua Ţapu se află un mic adăpost, îngropat, din lespezi.

De aici dificultăţile de orientare se termină. Urcuşul devine mai dificil şi în 1½-2½ ore ajungem, urmând linia crestei, pe Parângul Mare.

Traseul poate continua spre lacurile din Căldarea Roşiile şi de acolo, a doua zi, mergem spre Petroşani. (Veţi remarca că Vf. Parângul Mare apare aici cu cota 2518 metri. Câteva detalii asupra acestei altitudini găsim la https://sites.google.com/site/romanianatura23/home/romania-cele-mai-inalte-12-varfuri .)   

vezi şi  Valea Polatiştea, marcată cu punct galben