Peştera Limanu, istorie antică

articolul continuă de aici

Arheologii sunt de părere că peştera despre care vorbeşte Dio Cassius este fie cea de la Gura Dobrogei (Vasile Pârvan) fie cea de la Limanu (Vasile Boroneanţ).

Haideţi să vedem întâi textul lui Dio Cassius, reprodus de pe www.sarmizegetusa.org şi completat cu informaţii din Mic dicţionar enciclo-pedic, Editura enciclopedică română, Bucureşti, 1972. 

Dio Cassius. Istoric grec şi om politic roman, născut pe la 155 e.n., într-o familie bogată. Senator, edil, consul în două rânduri, proconsul în Africa şi guvernator în Panonia Superioară. S-a retras la Niceea (229 e.n.), unde a scris Istoria Romană, în 80 de cărţi, păstrate pînă la noi fragmentar. A murit în anul 236 e.n. 

LI, 22

7. Dacii locuiesc pe ambele maluri ale Istrului. Dar cei care sunt dincoace de fluviu - lîngă ţara tribalilor - ţin cu plata birurilor de Moesia şi se numesc moesi, afară de cei aşezaţi foarte aproape de tribali. Cei de dincolo poartă numele de daci, fie că sunt geţi, fie că sunt traci din neamul dacilor care locuiau odinioară în Rodope.

8. Dacii aceştia trimiseseră mai înainte vreme soli la Cezar (100-44 î.e.n.) dar nu căpătară nimic din cîte ceruseră şi trecură de partea lui Antoniu (82-30 î.e.n.), fără a-i fi însă de mult folos, căci erau dezbinaţi. 

LI, 23

2. Chiar în vremea în care aveau loc aceste evenimente, Marcus Crassus (115-53 î.e.n.) fu trimis în Macedonia şi Grecia şi porni un război împotriva dacilor şi a bastarnilor.

3. Bastarnii sunt socotiţi sciţi. Trecînd atunci Istrul, ei au supus Moesia (denumirea romană a regiunii dintre Balcani şi Dunăre), care se afla în faţa lor; apoi i-au supus pe tribali, vecinii Moesiei, şi pe dardani, care locuiesc în regiunea tribalilor. |n vreme ce săvîrşeau ei acestea, nu s-au lovit de romani.

4. Dar după ce trecură munţii Haemus şi năvăliră în Tracia (denumire a regatului elenistic condus de Lisimah în secolele 4-3 î.e.n.) denteleţilor, aliaţi ai Romei, Crassus porni împotriva lor… fiindcă se temea pentru Macedonia. |ngrozindu-i doar cu sosirea sa, el îi alungă din ţară, fără luptă.

5. După aceasta, pe cînd se retrăgeau în ţara lor, i-a urmărit. {i astfel aduse sub stăpînirea romanilor ţinutul numit Segetica.

El se năpusti şi asupra Moesiei, pe care o devastă. La atacul unei poziţii întărite, avangarda lui a suferit o înfrîngere.

Moesii crezură că oamenii aceia sunt singurii şi porniră la atac. Dar Crassus veni în ajutorul avangărzii cu restul armatei şi-l zdrobi pe vrăjmaş iar cetatea o împresură şi o cuceri. 

LI, 24

1. În vreme ce săvîrşea acestea, bastarnii s-au oprit din fugă şi au rămas pe malurile rîului Cedros, aşteptînd să vadă ce se va petrece. {i fiindcă biruindu-i pe moesi, Crassus mergea şi împotriva lor, bastarnii îi trimiseră soli şi-i cerură să  nu-i urmărească.

2. Crassus îi ţinu pe loc, sub cuvînt că le va da răspunsul a doua zi. De altfel i-a primit şi i-a îmbătat, încît le-a aflat toate planurile.

3. Între timp, Crassus merse în timpul nopţii lîngă o pădure şi aşeză în faţa ei iscoade. Lăsase armata lui să se odihnească.

Apoi bastarnii crezură că iscoadele sunt singure şi se năpustiră asupra lor. I-au urmărit pe aceia în retragerea lor pînă în desişul pădurii. Pe mulţi Crassus i-a ucis acolo, iar pe mulţi i-a omorît pe cînd fugeau.

4. Căi ei se împiedicaseră de propriile lor căruţe, din spate. În afară de asta, vrînd să-şi scape copiii şi femeile, au fost zdrobiţi. Crassus însuşi ucise pe regele lor, Deldon. 

LI, 26

1. Pe cînd înfăptuia acestea, îi chemă în ajutor Rholes (Conducător geto-dac de pe teritoriul Dobrogei. Pentru ajutorul dat lui Crassus în luptele cu bastarnii, 29/ 28 î.e.n., August i-a acordat titlul de „prieten şi aliat al poporului roman”.), care se afla în luptă cu Dapyx, regele unor geţi. Crassus porni să-i ajute.

El aruncă cavaleria vrăjmaşilor peste pedestrimea lor. |nspăimîntîndu-i, făcu un mare măcel în rîndurile unora şi ale altora, care fugeau.

2. Apoi îl împresură şi pe Dapyx - refugiat într-o fortăreaţă. Unul din cei aflaţi în fortăreaţă îl salută de pe zid în limba greacă, intră în vorbă cu el şi hotărî să-i predea fortăreaţa. Prinşi în felul acesta, barbarii porniră unii împotriva altora. Dapyx şi mulţi alţii îşi găsiră moartea.

3. După ce a săvîrşit acestea, Crassus s-a îndreptat apoi spre peştera numită Keiris.

Aceasta era atît de încăpătoare şi totodată atît de trainică, încît se povesteşte că titanii, cînd au fost biruiţi de zei, s-au refugiat acolo. |n locul acesta, băştinaşii - veniţi în mare număr - aduseseră cu ei printre altele lucrurile cele mai de preţ şi toate turmele lor.

4. Crassus căută şi astupă toate intrările întortochiate şi greu de aflat (ale peşterii) de aceea îi înfrînse pe aceştia prin foame. Biruitor, el nu cruţă nici pe ceilalţi geţi, deşi între Dapyx şi ei nu era nici o legătură.

 

Dio Cassius, la 100-200 de ani după desfăşurarea unor evenimente istorice petrecute de-a latul a multe meridiane, într-o perioadă când circulaţia infor-maţiei şi calitatea conţinutului erau incerte, scrie o lucrare enciclopedică (pentru comparaţie să ne gândim că nu aflăm imediat şi mai ales corect, astăzi, care dintre ştirile din ziare sunt cu adevărat reale, nedistorsionate de diverse interese).

Cât de greu, chiar imposibil ar fi fost ca marea adunare de toponime din ţinuturi cu cele mai diverse limbi să fie omogenizate de autor, transmise corect.

În lucrarea Arheologia peşterilor şi minelor din România (Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti, 2000), la prezentarea Peşterii Limanu, Vasile Boroneanţ scrie, printre altele: „Romanii îi asediază, le închid intrările (cavităţii) pentru a-i obliga prin asfixie să iasă din peşteră”.

Cu excepţia unor cavităţi unde topoclimatul local permite ca fumul făcut la intrările lor să se ducă în subteran - ceea ce ar provoca dificultăţi de respiraţie oamenilor rămăşi înăuntru, aerul din peşteri este mai bun pentru respiraţie decât cel de afară; iar o peşteră, oricât de bine ar fi astupate intrările ei, tot primeşte aer de la exterior.

Cotrobăind în prezent prin văile şi locurile izolate din Dobrogea de sud am constatat că localnicii folosesc aproape exclusiv cuvintele canara pentru versant şi ceair pentru vale. Fiecare aşezare are ceair-ul ei, substantivul comun devenind toponim local (absolut), băştinaşii nefiind interesaţi de ce se află pe locurile altora.

Ceair... Keiris...

Dio Cassius scrie după relatările altora, la mulţi ani după petrecerea evenimentelor...

Şi atunci Keiris poate însemna doar vale, toponimul nemaiajutându-ne să ştim despre care anume din multele văi este vorba!