Călăraşi - Negru Vodă - Peştera Limanu

acest articol continuă de aici

Vă recomandăm să vizitaţi Muzeul Dunării de Jos, din oraşul Călăraşi (aflat pe malul stâng al Dunării).

Denumirea instituţiei nu este agreată de cei care lucrează aici, ei spun că de fapt Dunărea de Jos este mult mai în aval de oraş şi de zona în care ei fac de obicei cercetări şi săpături (adică în amonte şi la nord de Călăraşi).

Unii dintre muzeografi fac cercetări şi în zona de pe malul drept al Dunării, în urma semnalărilor localnicilor, de unde continuă să recolteze cantităţi importante de diverse urme arheologice.

O vizită la muzeu este interesantă din mai multe motive. Deşi sărăcuţ expuse, probabil din lipsă de fonduri, piesele arătate vizitatorilor pot crea o imagine suficient de puternică despre ce a însemnat popularea regiunilor din jurul Dunării încă înaintea erei noastre şi despre ocupaţiile acestor oameni.

Piesele şi fotografiile de aici, o dată vizualizate, permit, pentru fiecare vizitator, în funcţie şi de cât doreşte acesta, realizarea de conexiuni care se pot face mult mai uşor dacă vezi locurile unde s-au găsit fortificaţii sau unelte de vânătoare, pescuit şi trai cotidian.

Ceramica din muzeu este bogată, diversă şi constituie unul din punctele de atracţie. Muzeul se află pe strada Progresului, nr. 4.

|n apropiere de Călăraşi, Dunărea se trece cu bacul (program pentru autoturisme cam între orele 6-22), de la Chiciu (pe malul stâng, la sud-vest de oraş) la Ostrov (pe malul drept).

Ajunşi pe malul drept al Dunării trecem pe lângă oraşul bulgar Silistra (acolo, vechea cetate romană Durostorum) şi vedem întreaga localitate (în apropierea ei, spre sud, există câteva mici peşteri care au fost folosite drept biserici - similar cu Peştera cu sarcofage de la Olteni, Dobrogea, vezihttps://sites.google.com/site/romanianatura7/home/dobrogea/pestera-cu-sarcofage-de-la-olteni ); trecem pe o lungime de aproximativ 1 km chiar pe lângă blocurile de la marginea Silistrei. În zona de vamă şi graniţă de la Ostrov, cetăţeni bulgari vând dulciuri şi băuturi.

Suntem de acum în Dobrogea şi imediat remarcăm: perspectivele spre fluviu; terasele cu vii de la Ostrov, prin mijlocul lor avansând şoseaua; ciulinii care se rostogolesc pe şosea în bătaia vântului  (îi ştim din filmele cu cowboys; vezihttps://sites.google.com/site/romanianatura54/home/vegetatie/ciulinul-rostogol-in-dobrogea-ca-in-filme-western şihttps://sites.google.com/site/romanianatura54/home/vegetatie/rostogol-nume-pentru-7-plante ), de până la un metru diametru; lacuri cu mari suprafeţe, atractiv aşezate în peisaj (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura53/home/dobrogea/pesteri-la-sud-de-orasul-calarasi-in-dobrogea ); pâlcuri de pădure, prin care drumul nostru, în direcţia localităţii Ion Corvin (vezi harta 1), urcă şi coboară; iar prin faţa autovehicolului pot să treacă popândăi (uite-i de exemplu la https://sites.google.com/site/romanianatura38/home/fauna/popandaul-citellus-citellus ), iepuri, fazani, potârnichi, broaşte teştoase, şerpi, arici.

Indicatoarele de la intersecţii anunţă aşezări cu rezonanţe lingvistice neobişnuite în alte părţi ale ţării dar şi localităţi cu denumiri cunoscute, preluate din multe alte judeţe. 

De la bac până la intrarea în localitatea Ostrov sunt 7 km. Aici, la debutul aşezării Ostrov, DN 3 se duce în dreapta, ascendent, pietruit; acest aspect local al DN 3 poate crea impresia, celor neobişnuiţi cu locurile, că drumul principal ar fi de fapt cel spre stânga, asfaltat; numai că porţiunea asfaltată va duce, cale de 2,6 km, până pe malul Dunării, prin localitatea Ostrov, de la capătul lui trebuind să revenim la intersecţia unde se desprinde drumul pietruit.

De la această intersecţie, DN 3 ocoleşte localitatea Ostrov şi, după 9,4 km (notăm cu C acest punct), Dunărea este la aproximativ 100 metri distanţă de şosea, în stânga noastră; putem face popas şi ajungem uşor pe malul ei, dacă nu este noroi (sau ţânţari!): perspectiva asupra fluviului este destul de largă, spre amonte şi aval. Din C, în dreapta şoselei este Lacul Bugeac, cu suprafaţă mare (îl puteţi vedea lahttps://sites.google.com/site/romanianatura53/home/dobrogea/pesteri-la-sud-de-orasul-calarasi-in-dobrogea ); pe el vedem de obicei diferite şi numeroase exemplare de păsări sălbatice. Iar în apropierea Lacului Bugeac sunt câteva peşteri interesante (vezihttps://sites.google.com/site/romanianatura53/home/dobrogea/pesteri-la-sud-de-orasul-calarasi-in-dobrogea ); şi cetatea Păcuiul lui Soare (https://sites.google.com/site/romanianatura53/home/dobrogea/pesteri-la-sud-de-orasul-calarasi-in-dobrogea ). 

Pe DN 3, venind dinspre Ostrov, cu 1,4 km înainte de localitatea Ion Corvin, spre dreapta, se desprinde un drum asfaltat, lung de 4 kilometri. La capătul lui este mănăstirea Sfântul Andrei, construcţie impozantă, cu acareturi multe, frumoase la înfăţişare şi cu spaţii de cazare pentru (unii) vizitatori. Multă lume vine şi aici; iar oamenii sărmani/ cerşetorii te înconjoară imediat ce ai sosit. În curtea mănăstirii se află Peştera Sfântului Andrei (vizitabilă, amenajată, electrificată, lungă de vreo 15 metri, imaginea 4). 

4  Intrarea în Peştera Sfântului Andrei.   Foto: Andrei Samoil.

5  Maci albi la mănăstirea Sfântului Andrei.   Foto: Andrei Samoil.

În luna mai, pe malul stâng al Dunării, dar mai ales în Dobrogea (pe malul drept al fluviului), este vremea macilor (imagini 6-8). Iată ce spune despre ei Ion Simionescu în Flora României, ediţia a IV-a. 

6  Mac roşu.   Foto: Andrei Samoil.

7  Maci.   Foto: Ică Giurgiu.

8  Maci.   Foto: Ică Giurgiu. 

De cum creşte grîul, trăiesc împreună cu el o seamă de plante care cu greu pot fi cu totul stîrpite; unele din ele dau un tablou frumos prin împestriţatura florilor cu galbenul grîului copt.

Aşa e înainte de toate macul-de-cîmp (Papaver rhoeas), ce aruncă pete de flăcări, mai ales spre marginea lanurilor de grîu sau pe haturi. E o plantă gingaşă, dar cu multe precauţii ca să-şi apere neamul. Iese din sămînţă de cu toamnă, dînd un bucheţel de frunze ce stau la adăpostul firelor încolţite de grîu. Cînd gerul e mai aspru, pier. Încolţeşte altă sămînţă primăvara.

O rădăcină, asemenea unui ţăruş, îi asigură umezeala. Îşi înalţă delicatul trunchi, cu peri rari, ce poartă frunze adînc crestate pe margini şi tot păroase, ca apărare împotriva uscăciunii. La vîrful codiţei delicate, îndoite, stă bobocul apărat de două sepale păroase, în care se găsesc cele patru petale subţiri ca mătasea, cu meşteşug îndoite în spaţiul restrîns. Sepalele cad, cînd se desfăşoară petalele „roşii ca macul”, cu pete negrii la baza feţei dinăuntru.

Frumuseţea creşte prin marele număr de stamine, fire de filigran cu cîte o antenă aurie în vîrf. În mijloc stă ovarul, o cutie cu streaşină solzoasă a stigmatelor, pe care se pot aşeza în voie insectele; sub marginea streşinii, se găsesc ochiuri, ca nişte ferestre cu geamurile sparte. Ovarul cuprinde peste 50.000 de seminţe mărunte „ca firul de mac”, negrii. Pentru împrăştierea lor funcţionează un mecanism foarte simplu. A fost copiat de om, cînd a născocit solniţa pentru sare. Capsula stă ridicată în vîrful codiţei uscate, ţeapănă. Vîntul o scutură; sar seminţele prin ochiurile de sub streaşină, împrăştiindu-se cît colo.

Ca apărare împotriva secetei are perii; ca apărare împotriva vitelor are laptele alb deodată, galben apoi, care-i dă un gust amărui şi un miros neplăcut.

Din unele specii (Papaver somniferum), cultivate mai ales în Bucovina ori partea de vest a Ardealului, se extrage vestitul opiu, din care se prepară morfina. Ambele sînt medicamente liniştitoare. Luate însă în mai mare cantitate şi des, aduc slăbirea organismului şi moartea. Ceaiul din cojile de mac, din nefericire, prea ades se dă la sugaci, ca să adoarmă, să nu mai ţipe. Îi nenoroceşte însă, căci îi slăbeşte peste măsură.

Concurenta macului în frumuseţe este albăstreaua (Centaurea cyanus). Dintre numeroasele ţintaure (genul Centaurea) ce cresc la noi, este cea mai cunoscută, dar şi cea mai frumoasă, mai ales cînd o culegi din lanul cu grîu copt, prin contrastul dintre auriul spicelor îndoite de greutatea bobului şi frumoasa culoare albastră sinilie a albăstrelelor.

Ca înălţime se pune la întrecere cu grîul, căci ambele năzuiesc după soare. Trăind în stepă, frunzele sînt reduse, păroase, mai ales cele tinere - un mijloc ca să se apere împotriva prea marii pierderi de apă. În vîrful delicatelor ramuri stau florile, strînse la bază de un înveliş des de solzi, puţin ruginii. În plină desfăşurare florile sînt frumoase. Fiecare are forma unui cornet cu marginea franjurată. Cele periferice au corola mai lungă, înclinată în afară. Fiind sterpe, ţin loc de stindard, fluturate spre a fi văzute de departe.

Interesantă este sensibilitatea anterelor unite între ele ca un manşon, în mijlocul căruia se găsesc cele două stigmate, strînse faţă în faţă, în boboc. Anterele, cum simt atingerea vreunei insecte, se trag în jos, după ce au vărsat tot polenul în tub. Cînd stilul şi stigmatul cresc, împing făina de polen afară, umplînd cu el trupul insectei. După ce se descarcă sacii anterelor, creşte stilul cu stigmatele, avînd grijă să măture „coşul” anterelor pe dinăuntru de polen, prin perişorii ce-i are la bază, asemenea periei aspre a homarului. Cele două stigmate se dau în lături, pentru ca să atingă neastîmpăratele insecte, care, căutînd nectarul, fără voie lasă pe faţa stigmatelor cleioase polenul adus de pe altă plantă. În cele mai neînsemnate flori găseşti un mecanism ingenios al naturii pentru a asigura fecundaţia încrucişată. (Ion Simionescu - Flora României - ediţia a IV-a) 

După ce trecem de localităţile Negru Vodă şi Albeşti va apare, înainte de Mangalia, o şosea la dreapta, care, după ce trece peste Lacul Mangalia (harta 9, extras din CSA Hades Ploieşti - Peşterile Limanu şi Hagieni - foaie volantă, Costineşti, Speosport 1982) ne duce prin faţa Peşterii Limanu (aflată pe stânga noastră, imagini 10-11), trece prin localitatea Limanu şi ajunge în şoseaua dintre localităţile Mangalia şi 2 Mai.

 

9  Harta Lacului Mangalia şi intrarea în Peştera Limanu. Descărcaţi această hartă la format mare din documentul 9a ataşat în baza paginii.  

10  Intrarea principală în Peştera Limanu; luna mai.   Foto: Andrei Samoil.

11  Intrarea principală în Peştera Limanu; luna februarie.   Foto: Ică Giurgiu.

11a  Din dreptul intrării principale în Peştera Limanu vedere către avalul văii care se termină la Lacul Mangalia; luna februarie.   Foto: Ică Giurgiu.

Ċ
Vasile Giurgiu,
4 mai 2015, 00:16