Cutremur în Munţii Retezat, la 2200 metri altitudine

Ică Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti)

Eram împreună cu Gabriel Miclăuș. Vara lui 1991. Tropăiam de zor pe creasta Retezatului, după ce plecasem, cam târziu, din cauza ploii care ne ținuse în cort la Lacul Bucura până la ora zece.

Apăruse acum soarele. Lăsasem în urmă Lacurile din Zănoaga Bucurei, Tăul Porții, Tăul Agățat. Eram pe Culmea Șesele, la vest de Vf. Judele (2398 metri) (vezi harta 2013 a masivului si ghidul la), țintind să ajungem la oglinda Lacului Zănoaga, pentru fotografii. Dar n-avea să se întâmple așa cum doream.

Brusc, tot muntele se zgâlțâie și, confuzi de ceea ce ni se întâmpla, a trebuit să ne așezăm. Rostim apoi, într-un glas: cutremur! Ne ridicăm, pentru că tocmai ne trecuse amețeala și iată că începe altă balansare, la fel de puternică ca și cea anterioară. Ne așezăm iar. Nu-i tocmai plăcut să vezi ditamai spinările de munți cum se ondulează pe verticală în fața ta, mai rău ca într-un peisaj în aburii torizi de vară! Era joi, 18 iulie, ora 14,56.

Eu, care prinsesem acasă, în București, la etajul opt, toate cutremurele mari care avusesera loc începând din 1997, mă cam înmuiasem. Coincidența a fost că la fiecare dintre aceste cutremure aveam prieteni pe munte și ei nu simțiseră, acolo, nimic. Așa că făceam asocierea: dacă până azi nu s-a simțit nici un cutremur pe crestele Carpaților, iar acum am fost legănați în halul asta, înseamnă că la câmpie o fi prăpăd!

Ne-am întors din drum, avizi de exact ceea ce nu ne doream la munte: știrile de la radio. Când am reajuns la Lacul Bucura se anunțase deja că mișcarea seismică a făcut daune în zona Banatului. Fusese un cutremur cu un epicentru neobișnuit. Acum, în jurul lacului, lumea nu era panicată. Vă relatez doua întâmplări.

Sorin Sanda, un bun alpinist și salvamontist din Lupeni, se afla într-un traseu pe stânca din partea de nord a Vârfului Bucura, împreună cu Martin Petru și se pregătea să treacă un pasaj dificil. La ora 14,56, când a început cutremurul, senzația lui Sorin a fost că peretele fuge de el; nu știe dacă, disperat, a reușit să-și „lungească” mâna, din reflex sau dacă stânca a revenit la loc înainte să fie prea târziu pentru el. La a doua zgâlțâire a muntelui a auzit avalanșele de pietre din căldarea glaciară.

Pe malul Lacului Bucura câtiva prieteni pliciuiau cu cărțile de joc o lespede uriașă. La ora 14,56, stupefiați, constată că fiecare decartare face să tresalte ditamai bolovanul! Apoi remarcă un uruit nefiresc în preajmă, fără însă a sesiza căderi de pietre. Iar alți turiști, aflați care pe unde prin zona înaltă a masivului, îmi spuneau că nu au sesizat nimic neobișnuit...

Peste câteva zile, după ce parcursesem creasta Retezatului calcaros și apoi pe cea a Munților Godeanu, coboram pe Valea Cernei: aici, urmele bolovanilor și stâncilor prăbușite pe asfalt erau încă vizibile.

Donează 30 de lei