În Munţii Bucegi sunt 8 lacuri naturale

harta zonei în care se află Cătunul Urşilor, extras din ghidul masivului 




Am revenit la Cătunul Urșilor în 2003, însoțit de Cristina Lazăr, pentru a completa informațiile. Iată că sunt mai multe lacuri, șapte (dintre care două temporare), nu doar patru câte văzusem în precedenta prospectare. Ele se întind (de la nord la sud) pe vreo 300 de metri (vezi harta).

Șase dintre lacuri au axa mare cuprinsă între 10 și 18 metri; lățimea lor maximă ajunge la 12 metri; suprafața acestor lacuri este determinată și de cantitatea de zăpada viscolită în depresiunile unde s-au format aceste oglinzi ale cerului. Nu le-am măsurat adâncimea. Lacurile 4 și 5 sunt temporare.

harta zonei cu lacuri de la Cătunul Urşilor

Valea superioară a Ialomiței și platoul carstic glaciar Cătunul Urșilor, în stânga imaginii.

De pe drumul auto care leagă Văile Ialomița, Doamnele și Horoaba, vedem platoul glaciar carstic de la Cătunul Urșilor (în imagine, Lacul 5, în stânga și Lacul 1, în dreapta).

Cătunul Urșilor este un perimetru supus activității glaciare, păstrând încă urme specifice. Parțial este dezvoltat pe calcare, petrografie care diversifică întotdeauna dinamica reliefului. Am putea să-l descriem ca un platou pe care sunt depresiuni, lungi și late de metri sau zeci de metri, platou mărginit spre sud, vest și est de versanți. Calcarul, conglomeratul și depozitele glaciare i-au hotărât aspectul și îi controlează evoluția. Vegetația este prezentă în special pe versanții de la vest și sud.

Lacul 1 de la Cătunul Urșilor.

Lacul 2 de la Cătunul Urșilor.

Imediat aval de Sfinxul de lângă cabana Babele, privind spre Valea Ialomiței, se văd cele două lacuri mai mari, stâna dintre ele și încă alte 1-2 suprafețe de apă, după cum bate lumina.

Lacul 3 de la Cătunul Urșilor.

Lacul 7 de la Cătunul Urșilor.

Cătunul Urșilor, în dreapta imaginii, văzut de pe Culmea Doamnele. Foto: Gabriel Prundaru.

Se ajunge ușor acolo, în versantul drept al Ialomiței, mai jos de confluența cu Valea Doamnele, dinspre toate punctele cardinale. Perimetrele vecine celui cu lacuri sunt și ele atractive, prin denivelări, forma rocilor, vegetație, liniște. Locuri de cort, unele bune în timpul sezonului pastoral, altele în afara lui.

Cum or fi arătat lacurile pe când nu se venea cu animale la păscut? Cum s-ar modifica oare locurile dacă s-ar interzice această activitate?