- Credincioşii din vechime
Credincioşii din vechime, Ce ar trebui să ne aşteptăm să găsim?
Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioşi, pier credincioşii dintre fiii oamenilor. (Psalmii 12:1)
Chiar şi în zilele lui David, în mijlocul celor care au avut cuvintele lui Dumnezeu (Psalm 147:19-20; Romani 3:2), care au avut Cuvântul lui Dumnezeu cel viu în religia corectă, au existat puţini oameni evlavioşi. Au fost puţini care au fost mântuiţi (Matei 7:13-14), puţini care cunoşteau pe Dumnezeu şi erau în drumul lor spre cer, puţini care nu ar sfârşi în iad. Iată ce a scris Solomon:
Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios? (Proverbe 20:6)
Cu puţine excepţii, oamenii credincioşi, oameni care sunt mântuiţi (Psalm 31:23; 78:8, 37; Proverbe 28:18; 101:6; Matei 24:45-51, 25:21-23, Luca 12:42-48, 16:10-12, Apocalipsa 2:10,, 19:17 17:14) au fost întotdeauna greu de găsit.
I. Înainte De Potop
Pentru primii, aproximativ 1650 ani de viaţă pe pământ până la potop, nu este menţionată nici măcar o singură femeie, ca fiind clar neprihănită, ci doar un număr mic de bărbaţi evlavioşi în mod clar, care au fost identificaţi ca atare, anume: Abel, Enoh, şi Noe (Geneza 4:4; 5 :22-24; 6:8-9, Evrei 11:4-7). Deci, numărul total al celor identificaţi în Biblie este, doar trei! Nimeni altcineva nu mai este în mod specific identificat ca fiind un urmaş al lui Hristos, cu excepţia, poate a lui Seth. Deşi, evlavia lui Set este arătată numai în mod implicit prin declaraţia Evei, „Dumnezeu mi-a dat o altă sămânţă în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain.”
Acum, acest lucru nu înseamnă că nu erau şi alţi oameni evlavioşi pe întreaga planetă în acest timp, fiindcă iată ce ne spune Biblia la Geneza 4:26:
Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.
Deci, după naşterea lui Enos, 235 de ani de la început (Geneza 5:3, 6), abia atunci au început oamenii să cheme pe Dumnezeu. Cât de mulţi sau cine au fost aceştia nu este scris, şi nici despre cât de mulţi au fost mântuiţi de fapt, nu avem consemnări. Dar, un lucru este revelat destul de clar. Pe vremea lui Noe, după ce acesta intră în corabie, potopul vine peste toată lumea care a rămas, iar pin corabie nu au fost salvate decât 8 persoane, din întreaga populaţie a planetei, numai ei au fost cruţaţi de mânia lui Dumnezeu prin potop (Geneza 6:5-8, 11-13, 17-18; 1 Petru 3:20). Şi, din aceştia opt, doar unul este în mod clar identificat ca neprihănit înaintea lui Dumnezeu (Geneza 6:8-9).
Prin urmare, pentru aproximativ 1650 ani de la început, tot ce putem găsi, după nume, sunt numai trei oameni evlavioşi, şi motivul pentru care ştim despre ei, este pentru că Dumnezeu a înregistrat această informaţie pentru noi în Cuvântul Său sfânt. Fără documentaţia scrisă a Sfintei Scripturi, nu am avea anumite informaţii cu privire la vreun om al lui Dumnezeu pentru toată această perioadă de peste 1600 de ani, de istorie.
Interesant de remarcat, este faptul că în acest timp Enoh a proorocit, despre cei "pentru care le este păstrată negura întunericului," învăţătorii mincinoşi (2 Petru 2:1, 17; Iuda 4, 13) şi a zis:
„Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.” (Iuda 14-15)
Enoh a ştiut de judecata lui Dumnezeu asupra celor care duc oamenii în rătăcire. O problemă pe care o au unii învăţători mincinoşi, este că ei calculează greşit, spunând că sunt aproximativ 700 de ani de la început, dar aici este vorba de patriarh ("al şaptelea patriarh de la Adam," Iuda 14).
II. După Potop Până La Avram
Pentru următorii aproximativ 350 ani, doar trei bărbaţii au fost arătaţi în Scriptură după potop ca oameni evlavioşi, aceştia sunt Noe şi doi dintre fiii săi. Ham, al trei-lea fiu, este descris ca un om păcătos, în Geneza 9:22 căci el a văzut goliciunea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai lui despre aceasta. Dar, fraţii lui Ham, Sem şi Iafet, nu au îndrăznit să privească goliciunea tatălui lor (Geneza 9:23), ci dimpotrivă, au acoperit cu o haină pe tatăl lor, mergând cu spatele şi fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor. Când s-a trezit Noe, şi a aflat ce a făcut Ham (Geneza 9:24), el a blestemat pe fiul lui Ham (Geneza 9:25), şi a binecuvântat pe Sem şi Iafet, zicând:
„Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!” El a mai zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, şi Canaan să fie robul lui! Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, şi Canaan să fie robul lor!” (Gen 9:25-27)
Prin urmare, pentru alţi 350 ani, avem din nou, doar un total de trei oameni evlavioşi despre care este consemnat în analele istoriei (unii pot include pe Iov în această perioadă, dar citiţi mai jos, IV Vremea Lui Moise). Acest lucru duce la un total de, doar cinci oameni evlavioşi, şi nici-o femeie, identificată în Scriptură după nume, ca oameni de credinţă pentru prima perioadă de aproximativ 2000 de ani de istorie. Şi, aceşti cinci sunt cunoscuţi ca urmare a revelaţiei lui Dumnezeu ce ne-a dat-o în Cuvântul Său. Pune-ţi deoparte consemnările Scripturii, şi nu am putea avea nici-o altă referinţă sigură a unei singure persoane care a fost mântuită, care a umblat vreodată pe pământ, pentru primii 2000 de ani de istorie umană.
III. De la Avram La Moise
Când Avram avea şaptezeci şi cinci ani, Domnul ia spus să plece din Haran (Geneza 12:4). Aceasta este cea mai veche înregistrare a relaţiilor lui Dumnezeu cu Avram. Avram a ascultat de Domnul în acel moment, deci, chiar dacă Geneza 15 consemnează că Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire (Geneza 15:6), Avram a fost ascultător de Domnul, cel puţin până la vârsta de 75 de ani. De la acest punct din istorie, iată că după 2000 de ani, avem o femeie înregistrată ca o femeie de credinţă, Sara (Evrei 11:11). De fapt, de la Avraam până la Moise nu este numai Sara, dar şi Agar (Geneza 16:7-13; 21:16-19), Rebeca (Geneza 25:22-23), Rahela (Geneza 30:22-24), Lea (Geneza 29:32-33, 35), şi moaşele, Şifra şi Pua (Exod 1:15-21).
În ceea ce priveşte bărbaţii evlavioşi, avem proorocul Avraam (Geneza 15:6, 20:7), robul lui Avraam (Geneza 24), Lot (Geneza 19:29; 2 Petru 2:7-8), Ismael (Geneza 21:17 - 20), 25:21 Isaac (Geneza, 26:2-5, 24-25, 27-29; Evrei 11:20), Iacov (Geneza 28:10-22, 32:22-30, Evrei 11:21), Iosif (Geneza 39:2-3, 9, 23, Evrei 11:22), şi Iaebeţ (1 Cronici 4:9-10). Acest lucru ne dă un total de, numai opt oameni neprihăniţi şi şapte femei evlavioase care sunt identificate. Acest lucru nu înseamnă că nu au mai fost şi alţii (Geneza 18:19), dar în ceea ce priveşte orice documentaţie de oameni evlavioşi, Scriptura înregistrează numai câţiva pentru o perioadă de aproximativ 400 de ani (Galateni 3:17). Şi din nou, dacă nu am avea consemnările biblice, nu am avea nici o altă informaţie precisă, nici măcar pe acestea.
IV. Pe Timpul Lui Moise
Este dificil de precizat cu exactitate în ce perioadă de timp, au trăit aceşti oameni drepţi: Iov, Elihu, Elifaz, Bildad, şi Ţofar (Iov 1:1; 32:1f, 34:2) sau unde pe pământ, dar cartea lui Iov indică faptul că a fost cândva în timpul, şi / sau după Exod. Acest lucru poate fi văzut prin termenul "Rahav" רַהַב (rahav), cel găsim în cartea lui Iov. În Isaia 30:7, 51:9, Psalmul 87:4 şi 89:10, "Rahav" se numeşte Egipt. Singurele locuri ale aceluiaşi cuvânt în ebraică acest Rahav, se găseşte în Iov 9:13 ("mândriei") şi 26:12 ("furia").1 În Iov 26:12 Iov vorbeşte despre Dumnezeu sfărâmarea lui "Rahav" ("furtuna"), care este acelaşi tip de limbaj ce-l găsim în Psalmul 89:10, "ai zdrobit Egiptul ca pe un hoit". În versetul următor (versetul 13) Iov vorbeşte că "mâna Lui străpunge şarpele fugar", care este acelaşi lucru menţionat în Psalmul 74:13-14 şi Isaia 51:9-10 despre care se vorbeşte în contextul Exodului, atunci când Dumnezeu a, "despărţit marea" (Psalmul 74:13) şi "a uscat marea" (Isaia 51:10).
Prin urmare, se pare că Iov ştia de Exod şi vorbeşte de el în Iov 9:13 şi 26:12-13. În plus, trebuie remarcat faptul că după ce israeliţii au părăsit Egiptul, întreaga lume ştia despre aceast lucru (vezi Exod 9:16; Deuteronom 2:25, Psalmul 98:1-3, Romani 9:17).
Acum, cu activitatea uimitoare a lui Dumnezeu prin Exodul din Egipt şi minunile extraordinare pe care Dumnezeu le-a făcut în pustie, nu ar fi de aşteptat ca o mare lucrare de mântuire a lui Dumnezeu să fi avut loc în acest timp? Desigur, ne gândim, poate mase de oameni or fi fost salvate? Nu, de fapt, exact opusul a avut loc. Astfel că mânia lui Dumnezeu a fost peste Israel, iar aceasta nu numai o singură dată (ex. Psalmul 78 şi 106), deoarece au refuzat să creadă în Dumnezeu şi să asculte de El. Pavel a scris despre aceste vremuri, spunând:
Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos. Totuşi cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustiu. (1 Corinteni 10:1-5)
Nefiind plăcuţi lui Dumnezeu, aceasta duce la moarte şi ulterior distrugere veşnică a celor mai mulţi dintre fiii lui Israel. Scriitorul cărţii Evrei spune:
Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care ieşiseră din Egipt prin Moise? Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustiu? Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem, dar, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor. (Evrei 3:16-19)
Dece nu au intrat ei? Acesta fiindcă nu au crezut Evanghelia mântuirii.
Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. (Evrei 4:1-2)
Chiar dacă ei au fost sub lege, cu toate acestea, lor li s-a predicat Evanghelia, care este Vestea bună, deasemeni (Evrei 4:1-2). Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre ei au pierit în pustie, adică au sfârşit în iad (1 Corinteni 10:5). Aceasta arată că credincioşii din această perioadă au fost: Moise (Matei 17:3), Aaron (Psalm 106:16), Iosua (Numeri 14:30; Iosua 24:15), Caleb (Numeri 14:24), Fineas (Numeri 25:10-13), părinţii lui Moise (Evrei 11:23), probabil Ietro (Exod 18:1, 9-24), şi, probabil, Maria (Exod 15:20; Numeri 12:1-15; Mica 6:4). Prin urmare, din peste 603550 de oameni (Numeri 2:32, la acest număr nu s-au adăugat cei sub 20 de ani, nici femeile, şi nici seminţia lui Levi, Numeri 1:2; 2:33), nu avem consemnat decât numele a doar 7 persoane evlavioase. Acest lucru nu înseamnă că nu au fost mai mulţi decât aceştia (ex. fiii lui Core? Numeri 26:11), ci mai degrabă, spunem că aceştia sunt singurii identificaţi ca neprihăniţi.
Prin urmare, de la crearea lumii până la vremea lui Moise, dar şi în timpul lui, există 24 de oameni (inclusiv Iov şi prietenii săi) şi 9 femei, care sunt arătaţi ca fiind cei care au umblat în cunoştinţa adevărului (1 Timotei 2:4). Acum, cu toate acestea, dacă înregistrarea biblică nu exista, nu ar fi nici această cunoaştere a celor care au umblat cu Dumnezeu.
V. Timpul Lui Iosua
Acesta este un moment unic al istoriei. Aşa cum este deja evident, aceasta nu este norma pentru masele de oameni, adică să urmeze pe Domnul. Dar în zilele lui Iosua, şi în timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua, copiii lui Israel au crezut în Domnul.
Israel a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care cunoşteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel. (Iosua 24:31; a se vedea, de asemenea, Judecători 2:7)
Dar, nimeni, în mod special, nu este numit şi notat ca om al lui Dumnezeu, altul decât Caleb şi Fineas (din perioada anterioară), Rahav (Evrei 11:31) şi Joshua (Exod 33:11; Iosua 24:15), dar textul este clar că mase de oameni ai lui Israel au "slujit Domnului." Cu toate acestea, din nou, fără relatarea biblică, nu am avea nici o dovadă că o ţară întreagă a slujit lui Dumnezeu ani de zile. În afară de aceasta, ce ştim despre restul lumii? Au existat oameni mântuiţi în afara lui Israel? Dumnezeu ştie, noi însă nu.
VI. Timpul Judecătorilor
Judecători, numeşte mai multe nume de oameni evlavioşi. Deşi, spre deosebire de vremea lui Iosua, în timpul judecătorilor, Israel este dus înapoi la vechile lui căi păcătoase. Despre acest timp este zis în Judecători 17:6 şi 21:25 că fiecare făcea ce credea, deoarece, "În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea."
Cei ce sunt descrişi ca oameni evlavioşi, dintre bărbaţi şi femei în acest timp sunt: Otniel (Judecatori 3:9-10), Ehud (Judecători 3:15-30), probabil Şamgar (Judecători 3:31), Debora şi Barac (Judecători 4 & 5) , un prooroc anonim (Judecatori 6:8-10), Ghedeon (Judecători 6:11-8:32), probabil Iotam (Judecatori 9:7-21, 57), probabil Tola (Judecători 10:1-2), probabil Iair (Judecători 10:3-5), Ieftae şi fiica lui (Judecatori 11:36-39; Evrei 11:32), Manoah şi soţia lui (Judecători 13:2-23), Samson (Evrei 11:32), Rut, Naomi, şi Boaz (Rut), probabil Elcana (1 Samuel 1:3), Ana (1 Samuel 1:10-18, 2:1-10), un om al lui Dumnezeu căruia nu i s-a revelat numele (1 Samuel 2:27), şi Samuel, ultimul judecător (1 Samuel 7:15). Aici avem cel mult 19 persoane identificate ca oameni de credinţă, pentru o perioadă de aproximativ 300 de ani. Cu toate acestea, din nou, fără acest record biblic, nu am avea nici o dovadă a existenţei lor, după cum nu există nici-o dovadă a oricăror alţi oameni evlavioşi, din interiorul sau din afara lui Israel, în afară de cei menţionaţi.
VII. Timpul Lui David
David este cel care a scris: Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioşi, pier credincioşii dintre fiii oamenilor. (Psalmi 12:1). Cine a fost marcat ca neprihănit înaintea lui Dumnezeu în vremea lui? Nu sunt mulţi. În afară de Samuel, este mama lui David (Psalmul 86:16), Ionatan (1 Samuel 14; 2 Samuel 1:26), proorocul Gad (1 Samuel 22:5), aparent Iş-Boşet (2 Samuel 4:11), profetul Natan (2 Samuel 7:2), Abigail (1 Samuel 25:3-35; Proverbe 9:10), femeiea iscusită din Tecoa (2 Samuel 14:1-20), probabil Mefiboşet (2 Samuel 19:24-30), femeiea înţeleaptă din Abel (2 Samuel 20:15-22), Asaf (1 Cronici 16:37; şi, poate, fiii lui, 1 Cronici 25:2, Psalmul 50), Heman (şi, poate, fiii lui, 1 Cronici 25:5), şi Iedutun (şi, poate, fiii lui, 1 Cronici 25:1, 3; 2 Cronici 35:15 ), aparent unii dintre viteji ca, Ioşeb-Basşebet, tahchemonitul, (2 Samuel 23:8; Evrei 11:34), Eleazer fiul lui Dodo (2 Samuel 23:9-10), Şama, fiul lui Aghe, din Harar (2 Samuel 23:11-12), şi, eventual alţii, (2 Samuel 23:18-39). De asemenea, în 1 Samuel 19:20 există un grup de prooroci. Doisprezece bărbaţi, patru femei, şi, eventual alţii câţiva pot fi identificaţi ca oameni de credinţă în timpul lui David, şi, din nou, fără înregistrările biblice, chiar şi aceste consemnări, inclusiv despre David însuşi, nu ar fi fost cunoscute.
VIII. De La Solomon La Babilon
Solomon a fost un om credincios, mare parte din viaţa lui (1 Regi 3:3), dar când a îmbătrânit sa întors de la Domnul şi sa dus după alţi dumnezei (1 Regi 11:1-40). Tatăl său l-au avertizat înainte de a muri, prin aceste cuvinte:
Şi tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă-L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie. (1 Cronici 28:9)
Cuvintele lui David s-au împlinit. Solomon a părăsit pe Domnul (1 Regi 11:33), astfel că Dumnezeu L-a aruncat pentru totdeauna in îad (Ezechiel 33:12-13; Apocalipsa 21:8). Deci, într-adevăr, Solomon poate fi numit ca un om evlavios, căci aşa a fost mare parte din viaţa sa, dar el ar fi trebuit să rabde până la sfârşit (Matei 10:22), iar Scriptura îl marchează ca unul care nu a făcut-o, şi părăsind pe Domnul, a devenit idolatru la sfârşitul vieţii sale (1 Regi 11:4-9; 1 Corinteni 6:9-10).
În timpul domniei lui Solomon, singurii credincioşi, care pot fi în mod clar identificaţi ca atare, alţii decât cei menţionaţi mai sus, sunt Hiram, regele Tirului (2 Cronici 2:3-16), proorocul Ahia (1 Regi 11:29-40; 14: 1-18) şi se pare că Împărăteasa de la miazăzi (Matei 12:42; 1 Regi 10:1-10). După Solomon avem proorocul Şemaia (1 Împăraţi 12:22; 2 Cronici 12:5, 15), omul lui Dumnezeu care l-a mustrat pe Ieroboam (1 Regi 13:1-10; 2 Regi 23:18), proorocul bătrân din Betel (1 Regi 13:11-32), Abia, fiul lui Ieroboam (1 Regi 14:1, 13), proorocul Ido (2 Cronici 9:29; 12:15; 13:22), Ido proorocul, tatăl lui Berechia (Zaharia 1:1, 7), regele Asa, deşi nici el nu a răbdat până la sfârşit (1 Regi 15:9-11; 2 Cronici 16:7-14), profetul Amos (Amos 1:1), Azaria, fiul lui Obed (2 Cronici 15:1-17), Hanani văzătorul (2 Cronici 16:1-10), proorocul Iehu, fiul lui Hanani (1 Regi 16:1-7; 2 Cronici 19:2) , Ilie (1 Regi 17:1; Iacov 5:17-18), văduva din Sarepta (1 Regi 17:8-24), Obadia, cei 100 de prooroci pe care el i-a ascuns, şi un prooroc anonim pe care Izabela l-a ucis (1 Regi 18: 3-16), cei 7000 care nu şi-au plecat genunchii lor înainte-a lui Baal (1 Regi 19:18), un profet anonim (1 Regi 20:13), un om fără nume al lui Dumnezeu (1 Regi 20:28), "un anumit om din fiii proorocilor "(1 Regi 20:35), profetul Mica (1 Regi 22:8), regele Iosafat (2 Cronici 17:3-13), Amasia (2 Cronici 17:16); Elisei (2 Regi 2:14-15), un om dintre fii proorocilor şi soţa lui (văduva), care se temeau de Domnul (2 Regi 4:1), femeia Sunamită (2 Regi 4:8-37), Naaman (2 Regi 5:15-19), Iehoiada preotul şi fiul său Zaharia (2 Împăraţi 12:2; 2 Cronici 24:15-22), omul anonim al lui Dumnezeu care a venit la regele Amasia (2 Cronici 25:7), profetul anonim care a fost trimis la Amasia, regele (2 Cronici 25:15), profetul Iona (2 Regi 14:25), oamenii din Ninive (Iona 3; Matei 12:41), profetul Osea (Osea 1:1), regele Ozia care nu au răbdat (2 Cronici 26:3-5, 16-21), Împăratul Iotam (2 Cronici 27:1-6), Obed profetul (2 Cronici 28:9), regele Ezechia (2 Regi 18:3), Mica din Moreşet (Ieremia 26:18; Mica 1:1), profetul Naum (Naum 1:1), Isaia proorocul, care a umblat gol timp de trei ani (2 Regi 19:2; Isaia 20:2-4), regele Iosia (2 Regi 22:1-2), proorociţa Hulda (2 Împăraţi 22:14; 2 Cronici 34 : 22), profetul Ţefania (Ţefania1: 1), Urie preotul şi Zaharia, fiul lui Berechia (Isaia 8:2), profetul Habacuc (Habacuc 1:1), Ieremia proorocul (Ieremia 1:3), Urie fiul lui Şemaia (Ieremia 26:20-23), Recabiţii (Ieremia 35:1-19), Igdalia (Ieremia 35:4), Ebed-Melec (Ieremia 38:7-13, 39:15-18), Baruc (Ieremia 32, 36; 43:1-6; 45), Ezechiel, a cărui soţie moare, şi va fi un semn (Ezechiel 1-3; 24:15-24), Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria (Daniel 1:6), Nebucadneţar (Daniel 4), şi, probabil, cândva în acest timp, profetul Ioel (Ioel 1:1), profetul Obadia (Obadia 1:1), Heman Ezrahitul (Psalmul 88), Ezrahitul Ethan (1 Regi 4:31;? Psalmul 89), Agur fiul lui Iache (Proverbe 30:1), şi Lemuel regele (Proverbe 31:1). Aceste persoane sunt numite pentru acest timp, dar există şi alţii, care nu sunt specific identificaţi (ex. 2 Regi 21:10).
Această perioadă de la Solomon la strămutarea în Babilon este de aproximativ 400 de ani, şi chiar dacă avem pe unii (60), ce pot fi identificaţi în mod specific ca oameni de credinţă, totuşi, cei mai mulţi oameni în acest timp au părăsit pe Domnul (ex. 2 Cronici 36:15-16). Mica a scris pentru timpul său:
S-a dus omul de bine din ţară şi nu mai este niciun om cinstit printre oameni; toţi stau la pândă ca să verse sânge, fiecare întinde o cursă fratelui său. (Mica 7:2)
Isaia, scrie:
Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele… (Isaia 1:4)
De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora. (Isaia 1:9)
Cineva poate fi păcălit de către cele 49 de nume şi alţi peste 7011 credincioşi menţionaţi, crezând că aceasta a fost o perioadă de renaştere spirituală. Dimpotrivă, nu a fost. Ceea ce avem este pur şi simplu mai multe detalii pentru această perioadă de timp decât ceea ce am văzut până acum. Cu toate acestea, din nou, fără consemnarea biblică, nu am avea nici o cunoaştere despre vre-un singur om neprihănit sau femeie, nu numai pentru aceşti 400 de ani, ci pentru toată istoria umană de la început şi până în acel moment.
IX. Din Babilon, Până La Împăratul Irod (Luca 1:5)
În acest interval de timp, care este de aproximativ 500 de ani, avem identificaţi 11 oameni evlavioşi. Ei sunt: Dariu (Daniel 6:25-27), Cir (Ezra 1:1-4; Isaia 44:28, 45:1-6), profeţii Hagai şi Zaharia (Ezra 5:1), Ezra (Ezra 7: 8-9), Serebia (Ezra 8:18), Hanania (Neemia 7:2; nu Hanania din Ieremia 28), Neemia (Neemia 13:22), Estera şi Mardoheu (Estera 2:7; 3:3-4; 4:15 - 16; etc), proorocul Maleahi (Maleahi 1:1), unii necunoscuţi, care se temeau de Domnul, pentru care o carte de aducere aminte a fost scrisă (Maleahi 3:16), apoi au fost "cei care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor" şi "cei înţelepţi" (Daniel 11:32-35, având în vedere acest pasaj din Daniel, care desigur, se referă la acea perioadă de timp). Se pare că au existat şi alţii, de asemenea, dar acestora nu le-au fost revelate numele (Ezra 6:21).
Cineva ar putea face apel la scrierile Apocrife ca referinţă pentru credincioşii din acea vreme, dar acestea sunt false şi nu pot fi de încredere (a se vedea raportul nostru cu privire la Apocrife). Prin urmare, încă o dată, noi suntem complet dependenţi de relatările biblice pentru orice informaţii sigure, cu privire la răscumpăraţi.
X. De La Ioan Botezătorul, Până La Moartea Lui Hristos
Noul Testament se referă la istoria omenirii în timpul de dinainte de naşterea lui Hristos (ex. Luca 1) la eternitate (Apocalipsa 21-22). Acesta consemnează mulţi oameni evlavioşi atât pe nume, cât şi în general. Acei oameni ai lui Dumnezeu care sunt menţionaţi în mod expres înaintea crucificării sunt: Zaharia şi Elisabeta (Luca 1:5-6), Maria, mama lui Isus (Luca 1:26-27), Iosif (Matei 1:19), înţelepţii din Orient, care au fost magii de la Răsărit (Matei 2,1-12), păstorii cărora nu li s-a dat numele (Luca 2:8-20), Simeon (Luca 2:25), proorociţa Ana (Luca 2:36), Ioan Botezătorul (Luca 3: 3), Natanael (Ioan 1:47-49; Ioan 21:2), femeia samarineancă şi alţi samariteni (Ioan 4:39-42), "un slujbaş împărătesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum", împreună cu "toată casa lui" (Ioan 4:46-53), cei unsprezece apostoli, Petru, Andrei fratele lui, Iacov şi Ioan fii lui Zebedei, Filip, Bartolomeu, Toma, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Cananitul, şi Iuda, fiul lui Iacov, care a fost numit, Levi sau Tadeu (Luca 6:13-16; Matei 10 :2-4; Marcu 3:14-18; Fapte 1:13), "Iosif numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia" (Faptele Apostolilor 1:21-23), sutaşul la Capernaum (Luca 7:1-9), slăbănogul (Matei 9:1-2), femeiea "păcătoasă"(Luca 7:36-50), Maria Magdalena şi Ioana (Luca 8:3; 24:10), Susanna (Luca 8:3), Maria, mama lui Iacov şi a lui Iose (Matei 27:55-56 ; 15:47-16:8 Marcu, Luca 24:10), mama lui Iacov şi Ioan (fiii lui Zevedei ¹, Matei 20:20-21, 27:56), omul care a avut o Legiune de demoni în el (Luca 8:26-39), femeia cu scurgere de sânge (Luca 8:43-48), "cineva care scoatea draci", care nu au urmat fizic pe Hristos (Marcu 9:38-41; Luca 9:49-50), femeiea canaaneancă (Matei 15:22-28), cei şaptezeci (Luca 10:1-21), orbul din naştere (Ioan 9:35-38), Lazăr şi surorile sale, Maria şi Marta (Ioan 11 :1-44, 12:1-11), femeia stăpânită de un duh de neputinţă (Luca 13:11-16), leprosul samaritean (Luca 17:11-19), orbul lângă Ierihon (căci Hristos a venit în apropierea Ierihonului, Luca 18:35-43), Zaheu (Luca 19:1-9), orbul Bartimeu (fiindcă Hristos plecase din Ierihon, Marcu 10:46-52), văduva săracă, care a dat doi bănuţi (Luca 21:1 - 4), femeia care a turnat ulei parfumat pe capul lui Hristos (Matei 26:6-13), tâlharul de pe cruce (Luca 23:39-43), sutaşul şi cei ce păzeau pe Isus (Matei 27:54), Iosif din Arimateea (Luca 23:50-51), şi Salomea şi "multe alte femei" (Marcu 15:40-41, 16:1). Peste 130 de persoane sunt arătate ca urmaşi ai Domnului, dar numai 32 sunt în mod special numiţi.
Cu toate acestea, din nou, dând la o parte revelaţia scrisă, nu există nici o înregistrare anume despre oricare dintre aceste persoane. Cum putem noi să ştim dacă aceşti oameni au existat şi că au fost în adevăr, fără Noul Testament? Noi nu am putea. Nici măcar prin scrierile părinţilor bisericii primare care şi ei sunt dependenţi de relatările biblice. Daţi la o parte relatarea biblică, şi a-ţi pierdut singura consemnare şi sursă sigură că aceştia au existat.
Cineva ar putea argumenta că Josephus Flavius, un scriitor din ultima parte a primului secol, mărturiseşte despre urmaşii lui Hristos, prin urmare, am avea o mărturie sigură de credincioşi în afară de Biblie. Este adevărat că Hristos, şi unii care au mers după El, sunt citaţi în ceea ce avem acum ca Lucrările lui Josephus, dar în acestea nu avem decât pe Iacov, fratele lui Isus şi pe Ioan Botezătorul cărora li s-au menţionat numele. Ceilalţi urmaşi ai lui Hristos sunt menţionaţi doar în general. Pasajul care citează pe Ioan Botezătorul este formulat după cum urmează:
- Acum, unii evrei care au crezut că distrugerea armatei lui Irod a venit de la Dumnezeu, şi că era foarte drept, ca o pedeapsă pentru ceea ce a făcut el împotriva lui Ioan, care a fost numit Botezătorul; pentru că Irod l-a omorât pe Ioan, care era un om bun, şi el poruncea evreilor să-şi exercite virtutea, căci cu privire la neprihănirea faţă de Dumnezeu, să vină la botez, pentru că prin spălare [cu apă] ar fi acceptată de către acesta, în cazul în care au făcut uz de aceasta, nu pentru a îndepărta, [sau remite] unele păcate [numai], ci pentru purificarea corpului: presupunând că sufletul în continuare a fost bine purificat înainte prin dreptate. Acum, când alţii [mai mulţi] au venit la mulţime datorită lui, pentru că ei au fost foarte mişcaţi [sau mulţumiţi] prin ascultarea cuvintelor lui, Irod, care se temea ca nu cumva Ioan care ar fi avut o mare influenţă asupra oamenilor, şi i-ar sta în putere şi înclinaţie de a ridica o rebeliune, (pentru că părea gata să facă tot ce ar trebui să ameninţe,) crezând că este cel mai bine, punând-l la moarte, pentru a preveni orice necaz ce ar putea provoca, ieşind astfel din orice dificultate, prin cruţarea unui om care ar putea să facă să ne pocăim de aceasta atunci când ar fi prea târziu. În consecinţă, el a fost trimis prizonier, de Irod ¹ datorită temperamentului suspect, la Macherus, castelul pe care l-am menţionat mai înainte, şi a fost pus acolo la moarte. (Antiquities Of The Jews, cartea 18, Capitolul V, 2, gros adăugat)
Cât de precisă este istorisirea lui Josephus Flavius? Josephus scrie minciuni despre relaţiile lui Irod cu Ioan Botezătorul.
Josephus spune că Irod a pus pe Ioan în temniţă şi l-a omorât pentru că se temea, fiindcă "Ioan a avut o mare influenţă" şi se temea de o posibilă "rebeliune", a lui Ioan şi a oamenilor. Dar, nu este acesta motivul pentru care Irod a pus pe Ioan în temniţă, nici nu este Irod cel care l-a pus la moarte. Scriptura ne dă adevărul.
Căci Irod însuşi trimisese să prindă pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentru că o luase de nevastă. Şi Ioan zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!” Irodiada avea necaz pe Ioan şi voia să-l omoare. Dar nu putea, căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere. Totuşi a venit o zi cu bun prilej, când Irod îşi prăznuia ziua naşterii şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oştii şi fruntaşilor Galileii. Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.” Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.” Fata a ieşit afară şi a zis mamei sale: „Ce să cer?” Şi mama sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.” Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.” Împăratul s-a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n-a vrut să zică nu. A trimis îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s-a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă, l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale. (Marcu 6:17-28)
Aşa cum se vede, Josephus propagă minciuni în ceea ce priveşte acţiunile lui Irod vis-à- vis de Ioan Botezătorul. Josephus spune că Ioan a fost pus în închisoare pentru că Irod se temea de o rebeliune. Dumnezeu spune că Ioan a fost pus în închisoare pentru că Ioan a mustrat pe Irod pentru că luase de soţie, pe nevasta fratelui său (Luca 3:19). Josephus spune că Irod a omorât pe Ioan "pentru a preveni orice necaz ce ar putea provoca" Scriptura spune că Irod a omorât pe Ioan "din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor" (Marcu 6:26). Ştiind acest lucru, de ce ar trebui să fim înclinaţi să credem declaraţiile sale despre Ioan Botezătorul, că a fost "un om bun" şi "a poruncit evreilor să-şi exercite" "evlavia faţă de Dumnezeu"? Singurul motiv pentru care ştim că acest lucru este adevărat este că Scriptura este o mărturie a caracterului lui Ioan (ex. Matei 11:7-14), şi că el într-adevăr a predicat evreilor (Luca 3:1-18). Dacă nu am avea Cuvântul, nu am şti când Josephus spune minciuni şi când spune adevărul.
Pasajul care relatează despre Isus şi ucenicii săi, şi este probabil cel mai bine cunoscut pasaj, spune:
- Acum, a fost acolo, aproximativ prin acea vreme, Isus, un om înţelept, dacă ar fi să îl numim om, pentru că el a fost un făcător de lucrări minunate, - un asemenea învăţător de la care oamenii primesc adevărul cu plăcere. El a atras la el foarte mulţi evrei, şi mulţi dintre neamuri. El a fost Hristos; şi atunci când Pilat, la sugestia oamenilor cu vază dintre noi, l-au condamnat la cruce, cei care l-au iubit mai înainte nu l-au părăsit, pentru că el le-a apărut viu din nou a treia zi, aşa cum unul din sfinţii prooroci a zis mai înainte şi alţii zece mii au spus lucruri minunate cu privire la el, şi neamul de creştini, numită astfel de la el, nu a dispărut nici măcar până în această zi. (Antiquities Of The Jews, book 18, chapter 3, 3)
Josephus greşeşte şi în acest text, de asemenea. Josephus spune, în contextul despre Hristos, că fiind condamnat la cruce, ucenicii Lui "nu l-au părăsit." Adevărul este că, ei L-au părăsit (Matei 26:56, Marcu 14:27, 50). Mai mult decât atât, Josephus pune în discuţie un adevăr serios prin a spune, "dacă ar fi să îl numim om". Este absolut corect, a-L numii om, pe Hristos (1 Timotei 2:5). Cei care nu spun astfel, sunt anticrişti şi înşelători (2 Ioan 7).
Mai târziu, Origen, un "părinte al bisericii timpurii," despre care se spune că a trăit între 185-254 DH, scrie cu privire la Josephus (Iosif):
- Deci, în a 18 carte a sa Antichităţi despre evrei, Josephus aduce mărturie că Ioan a fost un botezător, şi care promitea purificare celor care primeau acest rit. Deci, acest scriitor, deşi nu crede în Isus ca Hristos, în căutarea sa despre cauzele căderii Ierusalimului şi distrugerii templului, întrucât el ar fi trebuit să fi spus despre conspiraţia împotriva lui Isus, că a fost cauza acestor calamităţi ce a căzut peste oameni, din moment ce au pus la moarte pe Hristos, care a fost un prooroc, spune totuşi - fiind, împotriva voinţei lui, nu departe de adevăr - că aceste dezastre s-au întâmplat cu evreii ca o pedeapsă pentru moartea lui Iacov cel Drept, care a fost un frate al lui Isus (numit Hristos), - [The Ante-Nicene Fathers] (Părinţii Dinainte de-Niceea, Vol. IV, p. 416; Origen Contra lui Celsus, cartea I, capitolul XLVII )
Acest lucru pune în discuţie autenticitatea pasajului lui Josephus. A scris într-adevăr Josephus acest lucru? De ce a spus Origen că Josephus a fost unul care nu credea "în Isus ca Hristos," dacă Josephus a scris în aceiaşi carte pe care Origen o menţionează, "El a fost Hristos"? Are dreptate Origen sau este greşit?
Mai mult decât atât, dacă punctul menţionat mai sus este scos din Josephus, se poate citi destul de bine fără nici o pierdere a firului de gândire. Deci, paragraful are aspectul unei inserţii ulterioare.
Fragmentul final, al lui Josephus, este cel care menţionează despre fratele lui Isus, Iacov.
- Festus a murit, şi Albinus urma să fie numit, aşa că a adunat sanhedrimul judecătorilor, şi au adus înaintea lor, pe fratele lui Isus, care era numit Hristos, al cărui nume era Iacov, şi încă câţiva, [sau unii dintre tovarăşii săi;] şi atunci când el a format o acuzaţie împotriva lui ca călcător de lege, l-i l-a dat să fie ucis cu pietre: dar pentru cei care păreau cetăţeni mai echitabili, şi aşa au fost cei ce nu faceau tulburare prin încălcarea legilor, nu le era plăcut ceea ce s-a făcut; ei, de asemenea, au trimis la rege [Agrippa] dorind să-l oprească pe Anania, că el nu ar trebui să acţioneze mai mult, astfel că ceea ce el a făcut deja nu a fost justificat: ba mai mult, unii dintre ei au mers, de asemenea, la Albinus, care revenea din Alexandria, şi l-a informat că nu a fost legal că Anania a adunat sanhedrimul fără consimţământul său:. . . (Antiquities Of The Jews, cartea 20, capitolul 9, 1)
Această consemnare nu se potriveşte deloc cu relatarea biblică despre evrei sau despre credincioşii în Hristos. Evreilor le-a plăcut să aibă un credincios dat la moarte (ex. Fapte 12:1-3; 21:30-31, 22:22). În scrierea sa, Josephus, relatează că "cei mai exitabili cetăţeni", nu le era plăcut ceea ce s-a făcut, deci nu au fost deacord că Iacov a fost omorât. Dacă aceşti "cetăţeni" au fost evrei, acest lucru pare să fie pură fantezie. Dacă aceşti "cetăţeni" au fost poate credincioşi, în scrierile din Noul Testament nu este redat un astfel de comportament despre creştini, în întreaga carte "Faptele Apostolilor", sau oriunde în Noul Testament, chiar şi cu toate nedreptăţile şi persecuţiile care au avut loc (ex. Faptele Apostolilor 4:1-31; 5:22-42, 6:8-7:60, 8:1-3, etc). Această relatare a lui Josephus, în comparaţie cu textul biblic, nu pare să fie adevărată.
Cu toate acestea, în ciuda "lipsei de integritate a lui Josephus, sau a integrităţii celor care ar fi putut adăuga la scrierile lui Josephus, trăgând linie ; textul biblic este singurul document pe care-l avem cu privire la existenţa credincioşilor adevăraţi din trecut.
XI. De La Înviere Până la Apocalipsa
După ce Cristos fizic a revenit la viaţă, se consemnează faptul că au existat aproximativ 120 de ucenici (Fapte 1:15), dintre care majoritatea i-am menţionat deja, excepţiile fiind, cel puţin cei ce au fost consemnaţi ca fraţi ai lui Isus. Fraţii lui Isus au fost necredincioşi, înainte de răstignire (Ioan 7:1-5), dar după ce Hristos a înviat din morţi, vom vedea că ei se numără printre ucenici (Fapte 1:14). Isus a avut patru fraţi, pe: Iacov, Iose, Iuda, şi Simon (Marcu 6:3; Matei 13:55). Alţii, care sunt numiţi printre sfinţi sunt, "Iosif, numit de apostoli şi Barnaba" (Faptele Apostolilor 4:36), probabil Teofil (Luca 1:3-4; Fapte 1:1), Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena, şi Nicolae (Fapte 6:5), Pavel (Fapte 9:1-19), Anania (Fapte 9:10), probabil Enea (Fapte 9:32-35), "Tabita, nume care în tălmăcire se zice Dorca" (Fapte 9:36), Simon Tăbăcarul (Fapte 9:43; Matei 10:40-42), Cornelius (Fapte 10:1-2), profetul Agab (Fapte 11:27-28, 21:10), "Maria, mama lui Ioan, zis şi Marcu" (Fapte 12:12), Roda (Fapte 12:13-14), "Ioan, zis şi Marcu" vărul lui Barnaba (Fapte 12:25; 13:5 , 13, 15:37-39, Coloseni 4:10, 2 Timotei 4:11; 1 Petru 5:13), "Simon, numit Niger" (Fapte 13:1), "Luciu din Cirena" (Fapte 13: 1; Romani 16:21?), şi "Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod" (Fapte13:1), proconsulul Sergius Paulus (Fapte 13:7-12), proorocii Iuda, care a fost numit, de asemenea, Barsaba, şi Sila (Fapte 15,22, 32), apostolul Timotei (Fapte 16:1; 1 Tesaloniceni 1:1, 2:6), Lidia din Filipi (Fapte 16:12-15), Iason (Fapte 17:5-9; Romani 16:21), Dionisie Areopagitul şi o femeie numită Damaris (Fapte 17: 34), Aquila şi Priscila (Fapte 18:1-3, 18, 26; Romani 16:3-4), Iust (Fapte 18:7), Crisp (Fapte 18:8; 1 Corinteni 1:14), Sostene (Fapte 18: 17;? 1 Corinteni 1:1), Apolo (Fapte 18:24-28), Erast (Fapte 19:22, Romani 16:23, 2 Timotei 4:20), Gaiu (Fapte 19:29; 20:4; Romani 16:23, 1 Corinteni 1:14; 3 Ioan 1), Aristarh (Fapte 19:29, 20:4, 27:2, Coloseni 4:10, Filimon 24), Sopater, Secund, (Fapte 20:4), Tihic (Fapte 20:4, Efeseni 6:21, Coloseni 4:07, 2 Timotei 4:12; Tit 3:12), Trofim (Fapte 20:4; 21:29, 2 Timotei 4:20), Eutih (Fapte 20:9-12), Mnason de Cipru, vechi ucenic (Fapte 21:16), Fivi diaconiţa (Romani 16:1), Epenet (Romani 16:5), o altă Maria? (Romani 16:6), apostolii Andronic şi Iunia (Romani 16:7), Ampliat, Urban, Stache, Apelle, Ierodion, Trifena şi Trifosa, Persida, Ruf, Asincrit, Flegon, lui Hermes, Patroba, Herma, Filolog şi Iulia, Nereu, Olympa, (Romani 16:8-15), Sosipater (Romani 16:21), Tertiu apostolul (Romani 1:5; 16:22), Cuart (Romani 16:23), Stefana, Fortunat, şi Ahaic (1 Corinteni 16:17-18), apostolul Silvan (2 Corinteni 1:19, 1 Tes. 1:1, 2:6, 2 Tesaloniceni 1:1; 1 Petru 5:12), Tit (2 Corinteni 2:13; Tit 1:4), Epafrodit (Filipeni 2:25-30), Evodia, Sintichia, şi Clement (Filipeni 4:1-3), Epafras (Coloseni 1:7; 4:12; Filimon 23), Onisim (Coloseni 4:9; Filimon 10), "Isus, zis Iust" (Coloseni 4:11), Luca doctorul prea iubit (Coloseni 4:14; Filimon 24), Nmpfa (Coloseni 4:15), Arhip (Coloseni 4:17; Filimon 2), Onisifor (2 Timotei 1:16-18), Crescent (2 Timotei 4:10), Carp (2 Timotei 4:13), Eubul, Pudens, Linus, Claudia (2 Timotei 4:21), Artema (Tit 3:12), Zena avocatul (Tit 3:13), Apfia (Filimon 1:1-2), şi Dimitrie (3 Ioan 12).
Această perioadă este un moment unic al istoriei, ca în Judecători, în care un număr mare de oameni vin la mântuire în Hristos. Pe lângă cei menţionaţi în mod expres mai sus, avem, de asemenea, pe cei 500, cărora Hristos li s-a arătat după învierea Sa (1 Corinteni 15:6), aproximativ 3000 care au crezut în Ziua de Rusalii (Fapte 2:1, 41), cei pe care Domnul I-a adăugat zi de zi (Faptele Apostolilor 2:47; 16:5), ologul din pântecele mamei sale (Fapte 3:1-12; 4:1-3, 5-7, 10, 14, 16-22), aproximativ 5000 (Fapte 4:4), mulţimile în Samaria (Fapte 8:6, 14), famenul etiopian (Fapte 8:26-39), ucenicii din Damasc (Fapte 9:25), bisericile din Galileea (Fapte 9,31), toţi cei care locuiau în Lida şi Sarona (Fapte 9:35), mulţi care au crezut în Iope (Fapte 9:42), Cornelius cu "rudele şi prietenii de aproape" (Fapte 10:24, 44), un mare număr în Antiohia (Fapte 11:20-21, 24, 26), evrei şi neamuri în Antiohia din Pisidia (Fapte 13:14, 43, 48), o mare mulţime în Iconia (Fapte 14:1), omul neputincios, olog din naştere şi alţii în Listra (Fapte 14:8-10, 20, 21-23), mulţi din Derbe (Fapte 14:20-21), mama lui Timotei (Fapte 16:1), Temnicerul din Filipi, cu toată casa lui (Fapte 16:27-34), probabil, şi alţii din Filipi (Filipeni 1:1), unii evrei şi o mare mulţime de greci temători de Dumnezeu şi multe femei de frunte în Tesalonic (Fapte 17:1-4), mulţi în Berea (Fapte 17:10-12), unii din Atena (Fapte 17:16, 34), toţi din casa lui Crisp (Fapte 18:8), mulţi dintre Corinteni (Fapte 18:8-11), mulţi din Efes (Fapte 19:1-7, 18-19), aparent ucenicii din Troa (Fapte 20:6-12), ucenicii din Tir (Fapte 21:3-4), fraţii din Ptolemaida (Fapte 21:7), cele patru fecioare ale lui Filip (Faptele Apostolilor 21:8-9), sora lui Pavel şi fiul ei (Fapte 23:16; Marcu 9:40), fraţii de la Puzole (Fapte 28:13-14), fraţii pe drumul spre Roma (Fapte 28:15), credincioşii din Roma (Romani 1:7), cei din casa lui Aristobul şi Narcis (Romani 16:10-11), mama lui Rufus (Fapte 16:13), fraţii care erau cu Asincrit, Flegon, Herman, Patroba, şi Hermes (Romani 16:14), "sora lui Nereu" (Romani 16:15), toţi sfinţii care au fost cu Filolog şi Iulia, Nereu, şi Olimpa (Romani 16:15), cel care a fost răpit până la al trei-lea cer, care nu era Pavel (2 Corinteni 12:2-5), cei din Galatia care nu au urmat o altă Evanghelie (Galateni 3:26, 5:1-4), sfinţii din "casa cezarului" (Filipeni 4:22), cei din Colose (Coloseni 1:2), fraţii din Laodicea şi cei din casa lui Nimfa (Coloseni 4:13, 15), cei din Ierapole (Coloseni 4:13), cei din casa lui Onisifor (2 Timotei 1:16, 4:19), unii din cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate (Iacov 1:1), cei aleşi, care trăiesc ca străini "împrăştiaţi" (1 Petru 1:1), "biserica aleasă care este în Babilon" (1 Petru 5:13), "aleasa Doamnă şi copiii ei" (2 Ioan 1), "sora aleasă" şi copiii ei (2 Ioan 13), bisericile din Smirna şi Filadelfia (Apocalipsa 2:8-11; 3:7-13), şi toţi cei din Efes care vor birui (Apocalipsa 2:1-7), şi din Tiatira (Apocalipsa 2:18-29), şi din Sardes (Apocalipsa 3:1-6), şi din Laodicea (Apocalipsa 3:14-22).
După cum se poate observa, un mare număr de persoane a venit la Hristos în acest timp. Avem 102 care pot fi numiţi şi mase multe despre care avem relatări. Cu toate acestea, iarăşi, chiar dacă avem multe nume de oameni, care au fost mântuiţi, totuşi fără relatarea biblică, nu am avea nici o înregistrare sigură a oricăruia dintre aceste persoane. Chiar documente ca scrisoarea lui Pliniu, către împăratul Traian (Scrisorile lui Pliniu, o traducere în engleză de către William Melmoth, Vol. 2,. p. 401-405), care vorbeşte de persecuţie sau de "creştini", dar nu ne dă nici-o relatare sigură a vreunui om evlavios. Putem presupune numai, că acest document istoric este adevărat, şi că cei menţionaţi sunt creştini adevăraţi. Aşa cum avem scrierile lui Josephus "adevăr amestecat cu născocire, tot astfel poate fi şi cu Pliniu, sau cu orice alt document istoric din acest timp. Prin urmare, nu putem şti, cu certitudine, în afară de înregistrarea biblică, ceea ce este fictiv şi ceea ce nu este.
Cu toate acestea, cineva ar putea argumenta totuşi spunând: "Fără consemnările biblice, am putea cunoaşte despre unele dintre aceste persoane de credinţă prin scrierile părinţilor bisericii primare." Cu alte cuvinte, "am putea crede scrierile primilor catolici." Aceştia, care sunt cunoscuţi sub numele de "Părinţi ai Bisericii", sunt, de fapt "părinţi" ai Bisericii Catolice (a se vedea raportul nostru despre Părinţii Bisericii Primare).
Problema este aceasta: Catolicii nu sunt de încredere (a se vedea raportul nostru la Catolicism). Dumnezeu ne-a avertizat că ei vorbesc minciuni cu ipocrizie (1 Timotei 4:1-3). Cu un astfel de avertisment, putem noi oare să credem mărturia lor despre cei pe care ei susţin că aceştia ar fi oameni care au fost în adevăr (Proverbe 14:15)? Adevărul lor, nu este adevărat (Ioan 14:6)! [A se vedea "Un Hristos Fals" cu privire la raportul nostru despre Catolici.]
XII. De Atunci Până Acum
De la început până aproape de sfârşitul primului secol DH, avem aproximativ 256 de oameni evlavioşi cărora le sunt făcute cunoscut numele, şi alte câteva mii sunt menţionaţi. După ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, nu mai avem nici o altă revelaţie. Nu avem nici un alt cuvânt profetic sigur (2 Petru 1:19), care să ne dea vre-o informaţie cu privire la vreunul sau mai mulţi credincioşi adevăraţi din ultimii 1900 de ani. Acest lucru nu înseamnă că nu au mai existat şi alţii? Nu, nicidecum (Psalm 145:4), aceasta înseamnă doar că noi nu putem numii pe nimeni, şi astfel adevărul din Eclesiastul rămâne exact.
Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu. (Eclesiastul 1:11)
Nu numai amintirile din trecut ale celor evlavioşi vor fi uitate, dar şi ale celor nelegiuiţi, de asemenea.
Căci pomenirea înţeleptului nu este mai veşnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi înţeleptul moare, şi nebunul! (Eclesiastul 2:16)
De asemenea, Psalmul 103:15-16 spune:
Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte.
O generaţie de oameni vine şi trece şi o altă generaţie apare, şi, în curând, desigur, totul este uitat, iar singurul motiv pentru care oricine sau orice este vreodată cunoscut istoric, este pentru că a fost scris. Scrierea lui Dumnezeu din trecut este sigură şi precisă. Dar, scrierile oamenilor sunt la fel de fiabile precum un acoperiş dintr-un carton într-o zi ploioasă cu furtună. Ziarele ilustrează acest lucru destul de bine. Cum de multe ori o "veste" s-a dovedit a fi inexactă, părtinitoare, sau insuficientă în relatările lor? De obicei, ceea ce este scris, este vechi de numai câteva ore, şi veridicitatea este deja în discuţie. Cu cât mai mult atunci când vine vorba de documente istorice! Am putea lua o perioadă de trecut spre examinare, dar ceea ce este adevăr solid şi ceea ce este amestecat cu fantezie nu poate fi cunoscut ca adevăr, dacă nu este în comparaţie cu revelaţia lui Dumnezeu, asta desigur dacă ar fi să fie disponibil; şi apoi, nu ar mai fi nevoie de informaţii dacă este deja descoperit în Sfintele Scripturi. Totuşi, pentru această perioadă de timp, de peste1900 de ani nu s-a mai scris nici o revelaţie. Nu există nici o declaraţie divină despre vre-un singur om evlavios, sau vre-o femeie. Nu avem nici un sigur Cuvânt care să ne permită să cunoaştem despre răscumpăraţii din trecut.
Chiar dacă am privii la analele istoriei în căutarea vreunei consemnări despre credincioşii adevăraţi, probabilitatea că această înregistrare ar fi adevărată ar fi infimă. Cei care au mers în adevăr au fost calomniaţi şi urâţi de lume (aşa cum sunt astăzi, 1 Ioan 3:13), din cauza învăţătorilor mincinoşi, cum 2 Petru 2:2 spune:
Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. (2 Petru 2:2)
Cei ce sunt în adevăr, merg "pe calea adevărului", dar sunt huliţi; şi despre ei se vorbeşte de rău. Prin urmare, dacă totuşi ar fi să fie înregistraţi în istorie, cel mai probabil s-ar fi spus despre ei că au fost oamenii răi care nu au mers în adevăr, chiar dacă, în realitate, ei au urmat pe Hristos (Ioan 14:6; Efeseni 4:21).
În acest moment, cineva ar putea striga, "Dar, despre oameni mari din trecut cum ar fi Martin Luther, sau Jonathan Edwards, sau John Wesley, sau Charles Spurgeon?" Dacă, consemnările istorice despre aceşti oameni este exactă, ei au fost printre cei care au strecurat pe furiş erezii nimicitoare (2 Petru 2:1, ex, a se vedea raportul nostru despre Charles Spurgeon). După cum, în zilele noastre, găsim o mulţime de învăţători falşi, care "par neprihăniţi oamenilor", dar care sunt "plini de făţărnicie şi fărădelege" (Matei 23:28; 2 Corinteni 11:15), tot astfel a fost şi în generaţiile anterioare, şi ei au avut partea lor de "oameni răi şi înşelători", despre care este scris că prin învăţăturile lor "vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi" (2 Timotei 3:13). "Nu este nimic nou sub soare" (Eclesiastul 1:9). Dacă, în prezent sunt predominanţi (Matei 7:13-14, 21-23; 2 Petru 2:2), să nu ne surprindă, că ei au fost mereu prezenţi şi în trecut (Psalmul 118:22-24; Ieremia 2:8), la fel cum a prezis cuvântul (2 Timotei 4:3; 2 Petru 2:1-2).
XIII. Ce Ar Trebui Să Ne Aşteptăm Să Găsim?
Deşi Scriptura nu oferă nici o înregistrare cu privire la vreun popor evlavios din ultimii 1900 ani, Cuvântul ne dă o descriere generală a acestui timp. Iar, descrierea generală este rea.
Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul. (1 Timotei 4:1-3)
1 Timotei 4:1-3 descrie o mare parte din "istoria Creştinismului," pentru că 1 Timotei 4:1-3 descrie, cel puţin, Biserica Catolică (a se vedea raportul nostru la Catolicism). Cea mai mare parte a ceea ce este numită "Istoria Bisericii", este de fapt Catolicismul. Pentru dovada acestui lucru, aruncă o privire la cele 38 volume ale Părinţilor Bisericii editat de Philip Schaff şi Roberts Alexander. Aceasta se referă la "primii 800 de ani de biserică" (Christian Book Distributors, ianuarie / februarie 2001 catalog, p. 42), care este, Biserica Catolică. O mare parte din "Istoria Bisericii" este catolică (a se vedea raportul nostru cu privire la Părinţii Bisericii). Cu alte cuvinte, o mare parte din istoria bisericii (cu condiţia că documentele sunt corecte) este despre cei care s-au lepădat de credinţă, care s-au alipit de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, ei sunt cei care vorbesc minciuni [în ipocrizie] (1 Timotei 4:1-3).
Descrierea lui Dumnezeu continuă:
Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. (2 Timotei 3:1-5)
Acestea sunt cuvintele Domnului cu privire la "Creştinism" în zilele din urmă. Cum ştim că este "creştinismul", la care se referă? El spune că au "o formă de evlavie," iar acest pasaj este în contextul despre "creştin" (2 Timotei 2 şi 4). Cât de curând vor venii aceste "vremuri grele"? Pavel l-a avertizat pe Timotei ca ar veni în zilele lui.
Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. (2 Timotei 4:1-4)
Cine sunt "ei"? Cine sunt cei care "nu vor să sufere învăţătura sănătoasă..."? Singurele persoane descrise în acest context sunt cei cărora Timotei le va predica. Acesta este motivul pentru care Pavel a spus: "propovăduieşte Cuvântul," "convinge, mustră," etc, este pentru că Pavel l-a avertizat pe Timotei să facă aceasta când încă se poate. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. (2 Timotei 4:3-4) A fost rău, încă din timpul lui Timotei!
De fapt, lucrurile au început să scârţâie destul de devreme în acea biserică timpurie. Galatenii, trecuseră la o evanghelie falsă (Galateni 1:6), şi Pavel le-a scris acestora spunând:
Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie. (Galateni 1:6)
Corintenii au avut de mai multe ori probleme (a se citi 1 Corinteni), iar aceştia chiar au contestat apostolia lui Pavel, fiind puternic influenţaţi de apostolii falşi (2 Corinteni 11:1-15). De aceea, Pavel le-a scris spunândule că ei ar trebui să se examineze pentru a vedea dacă ei chiar erau în credinţă (2 Corinteni 13:5).
În Filipeni Pavel plânge pe "creştini" care s-au întors deja de la Hristos.
Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi. Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ. (Filipeni 3:17-19)
În timp ce Pavel era încă pe acest pământ, erau "mulţi" care s-au întors de la cele cereşti, la cele pământeşti, căci se gândeau la cele de pe pământ (Romani 8:5). De asemenea, în timpul zilelor lui au fost deja mulţi care "stricau Cuvântul lui Dumnezeu" (2 Corinteni 2:17). Ei sunt acei creştini falşi, "care cred că evlavia este un mijloc de câştig" (1 Timotei 6:5). Pavel a spus, chiar şi în timpul său, că aşa "fac cei mai mulţi."
Scriitorul cărţii 3 Ioan, a scris despre un învăţător fals, care de fapt a preluat biserica.
Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţumeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească şi-i dă afară din biserică. (3 Ioan 9-10)
Iuda, scrie:
Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat (neobservaţi) printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos. (Iuda 3-4)
Chiar dacă Iuda spune că de fapt ei neagă pe Dumnezeu, căci "tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos," dar, el mai profund subliniază faptul că aceşti oameni neevlavioşi "s-au strecurat (neobservaţi2)." Cum au putut fi "neobservaţi" dacă neagă pe Domnul? Desigur, credincioşii ar fi observat imediat pe cineva care ar nega pe Domnul. Problema este, că ei L-au negat prin amăgire şi înşelăciune, după cum este zis la Tit:
Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună. (Tit 1:16)
Când s-a ajuns aproape de sfârşitul acelui prim secol, ce găsim scris despre cele şapte biserici menţionate în cartea Apocalipsa? Că doar două din cele şapte, Smirna şi Filadelfia, nu au fost mustrate. Efes a pierdut dragostea dintâi (Apocalipsa 2:1-7). Pergam a avut o problemă cu idolatria, imoralitatea, şi "doctrina Nicolaiţilor" (Apocalipsa 2:12-17). Tiatira a lăsat pe Izabela, femeia aceea care-şi zicea că-i prorociţă, să înveţe şi să amăgească, prin imoralitate şi idolatrie (Apocalipsa 2:18-29). Sardes era mort (Apocalipsa 3:1-6), iar, Laodicea era căldicel (Apocalipsa 3:14-22). În afară de bisericile din Smirna şi Filadelfia, bisericile au fost, fie în probleme serioase, ca în Efes şi în Laodicea, care au părăsit dragostea dintâi.
În general, lucrurile nu mergeau bine. Când Pavel s-a întâlnit cu presbiterii din Efes, în Faptele Apostolilor 20, care a fost avertismentul lui către ei? Practic, că lucrurile au să meargă din rău în mai rău!
Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. (Faptele apostolilor 20:27-31)
Pavel a ştiut că vor venii problemele şi că liderii spirituali falşi vor apărea, chiar şi din rândul cărora el le-a vorbit. Deci, Pavel ia avertizat, zi şi noapte cu lacrimi. De asemenea, Noul Testament avertizează în permanenţă, despre a nu fi înşelaţi şi duşi în rătăcire şi importanţa de a asculta de învăţătura sănătoasă (ex. Romani 16:17-18; 1 Corinteni 6:9, Efeseni 5:6, Coloseni 2:4-10; 1 Tesaloniceni 5:20-22; 2 Tesaloniceni 2:3; 1 Timotei 1:3-6; 4:16; 6:20-21, 2 Timotei 1:13; Tit 1:9-16, 2:6-8; 3 :9-11; 2 Petru 3:17-18; 1 Ioan 4:1-6; 2 Ioan 7-11; etc). Biserica timpurie nu a fost neavizată despre felurile de pericole pe care le vedem în zilele noastre. Ei au fost avertizaţi în mod repetat, şi totuşi, mulţi au căzut (ex. Filipeni 2:19-21, 3:17-19; 1 Timotei 1:5-7, 18-20; 5:11-15, 6:10, 20 - 21, 2 Timotei 1:15, 2:17-18; 4:10; Tit 1:10-11).
În 2 Petru, Petru vorbeşte direct şi zice, "s-au ridicat şi proroci mincinoşi şi vor fi învăţători mincinoşi printre voi," şi că "mulţi îi vor urma în destrăbălările lor", care de fapt sunt căile lor distructive (2 Petru 2:1-2). Că sunt învăţători mincinoşi nu este nimic nou, şi avem şi realitatea că sunt "mulţi" cei care îi urmează; mai ştim, de asemenea, că nu este o perioadă specifică timpurilor noastre. Falsul Creştinism a fost activ încă din primul secol.
Deci, ce ar trebui să ne aşteptăm să găsim atunci când vine vorba de adevăratul creştinism? Având în vedere cele de mai sus, în special realitatea din 2 Timotei 3:1-5 şi 4:3-4, ceea ce ar trebui să ne aşteptăm din punct de vedere biblic referitor la aceste ultime zile? Descrie oare Scriptura o abundenţă de creştini reali, credincioşii adevăraţi, plini de Duhul Sfânt? Nu, dimpotrivă, tocmai opusul este semnalat (2 Timotei 3:1-5; 4:3-4; 2 Petru 2:1-2). De fapt, Isus a pus o întrebare similară, şi prin aceasta, a indicat posibilitatea de a găsii puţini sau poate deloc, credincioşi pe planetă în ultimele zile.
Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8 )
Hristos spune: "va găsi El credinţă pe pământ?" Întrebarea aici nu este, dacă sau nu Hristos, va găsi oameni de mare credinţă atunci când va reveni, ci, mai degrabă, va găsi El pe cineva care crede cu adevărat în El, când va reveni?! Va găsi El credinţă pe pământ? Întrebarea, exprimă posibilitatea că nu va fi credinţă, pe planetă. Chiar faptul că Hristos pune, această întrebare implică vremuri grele pentru ultimele zile, în special acele zile imediat dinainte de revenirea Sa. Rămânând la acest subiect de credinţă dreaptă, chiar mai mult, când a fost ultima oară când aţi auzit un creştin că se roagă pentru dreptate şi răzbunare? Acesta este de fapt contextul în care a vorbit Hristos (Luca 18:1-8), iar acesta este genul de credinţă care descrie credinţa celor aleşi. Aşa cum Hristos a spus chiar în acel text:
Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:7-8)
Prin urmare, în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu, la ce ar trebui să ne aşteptăm să găsim în aceste zile din urmă? Ar trebui să ne aşteptăm să găsim mulţi credincioşi, sau foarte puţini? De fapt, având cuvintele lui Hristos în minte, ne-am putea aştepta chiar să nu se găsească nici unul! Acum, cu toate acestea, 1 Tesaloniceni 4:15 şi 17, indică faptul că atunci vor fi, cel puţin, doi sau mai mulţi.
În 1 Tesaloniceni 4:15 Pavel scrie, "noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului," şi în versetul 17 Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh. Acest, "noi cei vii, care vom rămâne" dictează că vor fi credincioşi adevăraţi, care vor fi în viaţă pe planetă atunci când Hristos va revenii. Cât de mulţi? Pavel nu spune. Dar, cu toate acestea, vor fi probabil câţiva, cel puţin doi, pentru că el spune "noi".
XIV. Dar, Despre Viitor Ce Ştim?
Din 2 Timotei 3:1-5, 4:3-4, 2 Petru 2:1-2, şi Luca 18:8, este evident că într-adevăr vor fi puţini (Matei 7:13-14), chiar şi printre populaţia "creştină", vor fi credincioşi adevăraţi până în momentul întoarcerii lui Hristos. Cândva în viitorul apropiat (Apocalipsa 1:1-3), Ilie va veni înainte (Maleahi 4:5; Matei 17:11; Marcu 9:12).
Mai mult, când ziua Domnului se va arăta (1 Tesaloniceni 4:15; - 5:3), Cuvântul ne spune că vor fi în mod special cei 144000 de evrei, care vor fi salvaţi (Apocalipsa 7:1-8; 14:1-5), şi, de asemenea, un număr mare de oameni "din toate neamurile." Aceştia erau aşa de mulţi că Domnul îi numeşte "o mare gloată pe care nimeni nu putea să o numere" (Apocalipsa 7:9-17). Din ceea ce este înregistrat în Scriptură, observăm că, de data aceasta este în timpul necazului cel mare (Matei 24:21; Apocalipsa 7:13-14), atunci va fi un timp deosebit de oricare altul în istoria omenirii, în care multe mii, dacă nu milioane, de oameni vor fi salvaţi. Dumnezeu va face o lucrare mare de mântuire în ultimele zile. Slavă Domnului!
Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! (Psalmii 136:1)
Believers Of The Past, What Should We Expect To Find? by Darwin Fish
Traducerea, Vasile Sanda
Note
1 Sensul cuvântului Rahab pare a fi "impetuos de mândru". Verb înrudit, רָהַב (râhav), se găseşte numai în Psalmul 138:3 ("ai îmbărbătat... ai întărit"); Proverbe 6:3 ("stăruie"); Cântarea Cântărilor 6:5 ("depăşită"); Isaia 3:5 ("asupritor sau insolent"). Alte cuvinte aferente se găseşte numai în Psalmul 40:4 ("trufaşi", רְהָבִים [rehâviym], mai literal, "cei mândri"). Un substantiv asemănător, רָהְבָּם (râhbâm), se găseşte doar în Psalmul 90:10 ("se mândreşte").
2 În traducerea Cornilescu nu avem acest cuvânt care de fapt ar trebuii să fie acolo, căci se descrie modul cum ei s-au strecurat. Acest cuvânt s-ar putea traduce prin: neobservaţi, sau în mod secret.