Declarație de credință

    • CREZUL
    • Unless otherwise stated, all articles on atruechurch.info are written by Darwin Fish and all Scripture quotations are from the NKJV.
    • Traducerea, Vasile Sanda. Toate citatele Scripturii provin de la traducerea Cornilescu.

Introducere:

    • Cine nesocoteşte Cuvântul Domnului se pierde, dar cine se teme de poruncă este răsplătit. (Prov.13:13)

Noi credem tot ce spune Biblia Sfântă (adică orice este scris în toate cele 66 de cărți, de la Geneza până la Apocalipsa).

Pentru modul în care facem acest lucru, vă rugăm să consultați Hermeneutica noastră și A Judeca. Scriptura este primul și ultimul și totul în termen de autoritate. Cuvântul lui Dumnezeu este viața și mântuirea noastră (Matei 4:4, Ioan 1:1, 14:6, Iacov 1:21). Prin aceasta El ne-a dat viața veșnică, iar speranța noastră este în Cuvântul Său (Psalmul 119:49-50).

În cazul în care se poate demonstra din Biblie că suntem greșiți cu ceva, imediat cu plăcere și cu drag acceptăm o astfel de corectare (Proverbe 12:1).

    • Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii. (Prov 6:23)
    • Cine îşi aduce aminte de certare apucă pe calea vieţii; dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greşite. (Proverbe 10:17)
    • 31 Urechea care ia aminte la învăţăturile care duc la viaţă locuieşte în mijlocul înţelepţilor.
      • 32 Cel ce leapădă certarea îşi dispreţuieşte sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere.
      • 33 Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii şi smerenia merge înaintea slavei. (Proverbe 15:31-33)
    • Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. (1 Corinteni 8:2)

Cei ce caută să ne "corecteze" o fac cu propria lor părere, care nu are valoare (Psalmul 94:11 "inutil"), sau cu tradiția oamenilor (catolică, ortodoxă, protestantă sau oricare alta), care de asemenea este lipsită de valoare și condamnabilă (Matei 15:8-9, Coloseni 2:8). Aceste lucruri nu sunt conforme cu Hristos (Cuvântul) și deci noi nu avem ureche pentru ei. Dacă am face-o, am respinge Adevărul lui Dumnezeu și deci noi vom refuza categoric să facem acest lucru (Psalmul 119:93); Căci aceasta nu ar duce nicăieri altundeva decât la iad (Evrei 4:12-13; Apocalipsa 21:8 "necredință"). Dar, Scriptura este "cuvintele sănătoase" (1 Timotei 6:3), și ea face un om "desăvârşit şi cu totul destoinic pentru fiecare lucrare bună" (2 Timotei 3:16-17).

Dacă suntem găsiți în eroare înaintea Cuvântului, prin harul lui Dumnezeu, ne vom pocăi (Ioan 8:47).

După cum este scris,

    • Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu (Ioan 8:47).

În cele din urmă, această "Declarație de credință" este scrisă astfel încât să cunoașteți, în formă scurtă, unele dintre detaliile a ceea ce credem, și care și voi să credeți Cuvântul Său și să fiți mântuiți.

Mulți pretind că au credință în Biblie. Dar, foarte, foarte puțini fac acest lucru. Și acesta este primul nostru punct.

I. Puțini

    • Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. (2 Timotei 4:3-4)

Noi credem că Biblia prezice și avertizează despre un creștinism masiv fals pentru zilele în care trăim. Învățăturile de la, Matei 7:13-27; 1 Timotei 4:1-3; 2 Timotei 3:1-5; 4:3-4; Și 2 Petru 2:1-2 toate avertizează despre înșelăciunea predominantă în "creștinism". Catolicism sau ortodoxism, protestantism (reformat, este de fapt catolicism vopsit), evanghelism și multe alte "isme" care poartă numele de "Hristos" exemplifică înșelăciunea acestei epoci. Întreaga lume este înșelată de Satana (Apocalipsa 12:9). De cele mai multe ori se face în numele lui Hristos. Rezultatul acestei înșelăciuni este ilustrat în cuvintele lui Isus ce le găsim în Luca 18:8.

    • Dar, cu toate acestea, când va veni Fiul omului, va găsi El oare credinţă pe pământ? (Luca 18:8b, o traducere mai literală a πλὴν ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐλθὼν ἆρα εὑρήσει τὴν πίστιν ἐπὶ τῆς γῆς;)

Cuvintele lui Isus arată clar că lucrurile vor fi foarte rele! El întreabă dacă va fi oare credință pe planetă! În ziua lui Noe, numai opt oameni din întreaga populație a pământului au fost mântuiți (1 Petru 3:20). Isus a întrebat dacă va fi măcar unul când se va întoarce (Luca 18:8).

Am văzut această deznădejde grafic înaintea ochilor noștri atât din punct de vedere teologic (vezi mai jos), cât și practic (vezi videoclipurile noastre see our videos). Dar, de obicei, nu adevărul este îmbrățișat ci minciunile, așa cum este scris,

    • Satana, care înșeală întreaga lume (Apocalipsa 12:9, vezi de asemenea 1 Ioan 5:19).

Pentru a vedea câteva exemple despre aceste înșelăciuni, vă rugăm să consultați pagina noastră, Păziţi-vă de învăţătorii falşi.

II. Dumnezeu

    • O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! (Romani 11:33)

O mare parte din înșelăciune vine prin învățături false despre Dumnezeu. Nu despre Dumnezeul din Biblie (vezi mai jos) se învață astăzi în biserici (niciunul despre care noi să știm). Ceea ce se învață de obicei este un Dumnezeu fals, un Hristos fals și o "Trinitate" falsă. Noi expunem învățătura falsă despre Trinitate la punctul "5. Un Crez Nesfânt" din articolul nostru intitulat "El este Sfinții Dumnezei" din traducerea literală de la Iosua 24:19. Noi expunem Hristoși falși în diverse articole despre învățătorii falși. Hristosul adevărat, Dumnezeul din Biblie, este după cum urmează:

Domnul este bun și drept (Psalmul 25:8). El iubește pe toți (Ioan 3:16), pentru că Isus este dragoste (1 Ioan 4:8, 16). Dar, totuși, El urăște pe toți (Psalmul 5:5-6; 11:5).

Isus omoară oamenii (Apocalipsa 2:23). El a omorât pe toți cei care au murit (Deuteronom 32:39).

Isus amăgește oamenii (Ezechiel 14:9). În consecință, toată lumea este înșelată (Proverbe 12:15; 21:2).

Isus îi face pe oameni să păcătuiască (2 Samuel 12:11-12; Romani 11:36). După cum este scris,

    • Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi. (Romani 11:32)

Isus a făcut pe oameni, ca să-i piardă (Proverbe 16:4), predestinându-i pe unii oameni la iad (Romani 9:11-22) și chiar împiedică mântuirea oamenilor (Marcu 4:10-12; Ioan 12:37-41). Deși scopul venirii Lui pe pământ a fost "ca lumea să fie mântuită prin El" (Ioan 3:17).

Isus crează și controlează totul, chiar și voința liberă a omului (Romani 11:36). Prin urmare, orice alegere făcută de om este complet controlată și provocată de Isus (Proverbe 20:24; Ieremia 10:23).

Isus îi salvează pe oameni (Romani 5:9-10).

Suntem îngroziți de Isus (Iov 28:28).

În schimb, învățăturile false despre un Isus fals variază, dar de obicei este vorba de "un alt Isus" (2 Corinteni 11:4), care nu este Scriptura în sine (Ioan 1:1).

De obicei, acel Isus fals despre care ei vorbesc, nu omoară oamenii (Apocalipsa 2:23), nu urăște pe unii (Romani 9:13), nu predestinează oamenii la iad (Romani 9:11-22), nu face pe oameni "pentru ziua nenorocirii" (Proverbe 16:4), nu împiedică oamenii să fie mântuiți (Marcu 4:10-12), nu face pe oameni să păcătuiască (2 Samuel 12:11-12), nu „aduce restriştea, nu Domnul face să se întâmple toate aceste lucruri rele (Isaia 45:7 KJV), nu amăgește pe oameni (Ezechiel 14:9), nu a murit pentru toți (Evrei 2:9) etc. sau o combinație din toate acestea.

Totuși, adevăratul Isus este Scriptura (Apocalipsa 19:13), El a făcut și face toate aceste lucruri (și chiar mai mult, Romani 11:36).

Dar, învățătura despre falsul „Isus“, de obicei, este una care spune că El nu a fost un om înainte de Ioan 1:14. Cu toate acestea, Isus Hristos al Scripturii este și a fost întotdeauna, Dumnezeu în trup (Evrei 13:8, Coloseni 2:9), "înjunghiat de la întemeierea lumii" (Apocalipsa 13:8). El a fost născut de două ori (Isaia 7:14; Matei 1:23) și totul a fost creat de El și pentru El (Coloseni 1:16).

Hristosul fals este, de obicei o cale falsă, o cale largă teologică care acceptă pe cei care predică evanghelii false (nu așa cum spune Pavel, Galateni 1:8-9), precum evangheliile false ale calvinismului și arminianismului. Aceste evanghelii sunt diferite în cinci puncte-cheie, dar "creștinii" acceptă ambele tipuri de "frați în Hristos". În contrast, adevăratul Hristos este calea îngustă teologică (Matei 7:13-27; Ioan 14:6 "Eu sunt calea") a "Adevărului". El acceptă numai pe oamenii în credință, care umblă în Adevăr și "cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată" (2 Timotei 2:22, Psalmul 24:4, Luca 14:26-33, etc.). Cei care nu sunt astfel, despre aceștia Scriptura poruncește:

    • Depărtează-te de oamenii aceştia. (2 Timotei 3:5)

În plus, noi credem că Isus, este singurul Dumnezeu adevărat (Ioan 17:3, Coloseni 2:9) din Biblie, este din veşnicie în veşnicie, desăvârşit (Psalmul 90:2, Matei 5:48), "El este Sfinţii Dumnezei", după cum Iosua a spus explicit la Iosua 24:19.

    • Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. (Coloseni 2:19)

Pentru mai multe despre acest subiect, vă rugăm să consultați articolul nostru, "El este Sfinţii Dumnezei".

Noi credem că "Dumnezeu Tatăl și Domnul nostru Isus Hristos" (Galateni 1:3) sunt doi oameni așa cum a afirmat explicit Isus în Ioan 8:17-18. Pentru mai multe despre asta, vă rugăm să vedeți, Domnul Este Un Om.

Noi credem că cei trei oameni care au venit la Avraam sunt Dumnezeu. Pentru mai multe despre asta, vă rugăm să vedeți, Cei Trei Bărbați din Genezei 18 Sunt Dumnezeu.

Noi credem că Dumnezeu este și la Feminin (Geneza 1:26). Pentru mai multe despre asta, vă rugăm să-l vedeți la, Femininul în Dumnezeu.

Credem că Melhisedec este Dumnezeu (Geneza 14:18-20, Evrei 7:1-4), pentru că Melhisedec este un om veșnic, neavând "nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii" (Evrei 7:3). Numai Dumnezeu este nemuritor, El este "singurul care are nemurirea" (1 Timotei 6:16), așa cum spune Psalmul 90:2: "din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu". De asemenea, fiind atât Împărat al Neprihănirii, cât și Împărat al Păcii, acest lucru dictează divinitatea lui Melhisedec (Evrei 7:2). Nu există neprihănire sau pace (ambele sunt roade ale Duhului, Galateni 5:22-23; Efeseni 5:9) fără Dumnezeu. Însuși Hristos (Dumnezeu) este neprihănirea (1 Corinteni 1:30). Cristos (Dumnezeu) este "Domn sau Prinț al păcii" (Isaia 9:6). Melhisedec este atât Împărat al Neprihănirii, cât și Împărat al Păcii.

Noi credem că Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24) și acest Duh Sfânt (Efeseni 4:4) este Dumnezeu (2 Corinteni 3:17) și este literalmente Șapte Duhuri (Spirite). Pentru mai multe despre aceasta, vă rugăm să vedeți Cele Șapte Duhuri sunt Dumnezeu (Apocalipsa 1:4).

Noi credem că, Ierusalimul este Dumnezeu (Psalmul 48:12-14).

Noi credem că, Tronul, Cerul și Împărăția sunt Dumnezeu (Apocalipsa 16:17; Luca 15:18; Matei 6:33).

Noi credem că, acei Cai din Zaharia 1 sunt Dumnezeu (Zaharia 1:8-17).

III. Diverse Probleme Controversate

Noi credem că consumul de alcool cu moderație, nu este greșit (Deuteronom 14:26; Psalmul 104:15; Ioan 2).

Noi credem că cei care se sinucid vor merge în iad (Ioan 15:1-6).

Noi credem că jocurile de noroc nu este greșit, dar să joci pentru că ești nemulțumit cu ce ai și vrei mai mult, este păcat (Evrei 13:5).

Noi credem că Scriptura nu condamnă masturbarea. Dar, dacă se face în mod stricat (Matei 15:19 "gândurile rele") este condamnabil, dar aceasta se poate face în evlavie (Tit 1:15).

Noi credem că Biblia nu condamnă sclavia (1 Timotei 6:1-5), chiar dacă este ilegală în SUA (Romani 13:1).

Noi credem că fumatul nu este condamnat în Scriptură, dar dependența este (1 Corinteni 6:12, Galateni 5:22-23).

Noi credem că cele mai multe datorii nu este dumnezeiesc (Romani 13:8).

Noi credem că Biblia nu condamnă poligamia (Geneza 16:1-3), chiar dacă este ilegală în SUA (Romani 13:1), care ilustrează ideea Americii despre ceea ce este moral sau nu, ideii care de multe ori sunt strâmbe (Isaia 5:20).

Noi credem că au existat dragoni care scuipă foc, numiți Leviatan (Iov 41).

Noi credem că, în timpul domniei lui Hristos pe pământ de 1000 de ani (Apocalipsa 20), Dumnezeu va aduce înapoi din morți leviții răi din trecut, pentru slujbă în templul Lui (Ezechiel 44:10-14).

Noi credem că actul sexual în timpul menstruației este o practică rea (Levitic 18:19-30).

Noi credem că răspunsul la "siguranța veșnică" este atât "da" cât și "nu" (Romani 8:31-39; 11: 19-22).

IV. Mântuirea

    • cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu, afară de Tine, să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El. Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat pentru că am păcătuit. Vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi? (Isaia 64:4-5)

Chiar dacă Dumnezeu a urât (Romani 9:13) și a predestinat majoritatea omenirii pentru iad (Matei 7:13-14, Romani 9:6-23), El dorește totuși să aibă milă de toți oamenii (1 Timotei 2:4). De aceea El a închis toată omenirea sub păcat (Romani 11:32, Galateni 3:22). Cu alte cuvinte, El a făcut pe toți păcătoși (Romani 5:19, 11:36) cu o inimă deznădăjduit de rea (Ieremia 17:9) "ca să aibă milă de toți" (Romani 11:32).

Toată lumea are nevoie să fie mântuită (Isaia 64:5), pentru că Dumnezeu urăște păcătoșii (Psalmul 5:5-6; 11:5). El îi va arde în iad pentru totdeauna (Apocalipsa 21:8), dacă nu se pocăiesc (Luca 16:19-31, Fapte 17:30); cu toate că ei nu se pot pocăi, decât numai dacă El le dă pocăința (2 Timotei 2:25; Romani 9:16-18; 11:36). Cu toate acestea, toată lumea are nevoie de mila lui Dumnezeu și are mare nevoie de a fi mântuită de mânia Lui.

Din fericire, Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:16), și așa cum este spus, așa este adeverit și la Ioan 3:16.

    • Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16)

Singurul Lui Fiu este Isus Hristos, care este Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, Scripturile (Ioan 1:1, 14, Evrei 4:12-13, Apocalipsa 19:13). Prin urmare, numai cei ce cred Scripturile ("cred în El") au viața veșnică, așa cum reiese explicit din Apocalipsa 21:8,

    • "necredincioşi, . . . partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă."

Oricine nu crede ceea ce spune Biblia, "nu crede pe Dumnezeu" și astfel "Îl face mincinos" (1 Ioan 5:10) și deci, provoacă mânia Lui (Proverbe 13:13). Pentru mai multe detalii despre mântuire, vă rugăm să consultați articolul „Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?“ Pentru punctul nostru de vedere al justificării, vă rugăm să consultați articolul nostru intitulat "MacArthur privind Justificarea și Sfințirea". Pentru viziunea noastră asupra faptelor, vă rugăm să consultați "Nu prin fapte".

V. O singură cale

    • V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr. (1 Ioan 2:21)

Noi credem că există doar o cale către Cer și este prin credința în Cuvântul lui Dumnezeu, Adevărul (Ioan 14:6). Noi credem că există o singură credință adevărată (Efeseni 4:5). Toate celelalte credințe, numite creștine sau în alt mod, sunt false și nu duc nicăieri în altă parte, decât la iad. Toți cei care sunt în aceastaă singură credință adevărată au același învățător (1 Ioan 2:27) și cred aceleași lucruri. Ei au aceeași teologie, deoarece toți cred cu adevărat ceea ce spune Biblia. Așa cum a spus Hristos în Ioan 8:47,

    • Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; (A se vedea, de asemenea, 1 Timotei 6:3-5)

Isus a spus că oile Lui ascultă glasul Lui și Îl urmează (Ioan 10:27). Ei (ele) nu urmează pe alții (Ioan 10:5). Ei urmează Adevărul (Ioan 14:6). Prin urmare, toți aceștia care sunt pe singura cale au această singură credință, acesta este adevăratul creștinism care este adevăratul iudaism (Romani 2:28-29, Galateni 3:7), fiindcă toți cred același lucru. 1 Ioan 4:6 o descrie foarte succint.

    • Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii. (Pentru o discuție detaliată despre 1 Ioan 4:6, consultați blogul nostru din 15 august 2010 și următorul.)

Pentru mai multe detalii cu privire la această unitate teologică, vă rugăm să consultați articolele noastre intitulate „Unitatea Sfinților“, „Semnele unei secte,“ și „Tu crezi că ești mântuit, dar tu nu ești!

VI. Judecata

    • Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. (Ioan 5:28-29)

Toată omenirea în prezent trăiește moartea din cauza păcatului (Romani 6:23). După moarte, toți oamenii, fie că sunt mântuiți, fie că nu sunt mântuiți, credincioși sau necredincioși, vor fi judecați de Dumnezeu în funcție de modul în care au trăit. Dumnezeu,

    • va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea, şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strâmtorare vor veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec. Slavă, cinste şi pace vor veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec. (Romani 2:6-10, vezi și Matei 12:36-37, 25:31-46, Ioan 5:28-29, 2 Corinteni 5:10, Galateni 6: 7-8, 1 Petru 1:17)

Cei care îl cunosc pe Hristos (1 Ioan 2:3-5) vor fi îndreptățiți (desăvârşiți) și li se va da viață veșnică, pentru că păcatele lor vor fi spălate prin sângele lui Hristos (1 Ioan 1:7) și viața lor va fi dreaptă, adică trăiesc în neprihănire (Matei 25:31-46, 1 Ioan 3:5-10). Cei care nu cunosc pe Dumnezeu vor fi judecați și trimiși în iad pentru că ei deja au fost judecați (Ioan 3:18) și faptele lor au fost rele (Ioan 3:19-20; Apocalipsa 21:8).

VII. Darurile spirituale

Darurile Duhului Sfânt au fost (și încă mai sunt) date de Dumnezeu pentru zidirea trupului lui Hristos (Romani 12:6; 1 Corinteni 12:7, 11). Unele daruri din trecut (în timpul zilelor apostolilor) erau de natura semnelor și minunilor (Fapte 2:1-43) și unele erau concentrate asupra edificării reciproce a bisericii (Romani 12:6-8).

Scopul semnelor și miracolelor a fost să confirme cuvântul apostolilor și al celor din biserică (în acești primii ani ai bisericii) că lucrurile proclamate despre Hristos erau adevărate. Dumnezeu, prin darurile Duhului Sfânt și semnele miraculoase ale apostolilor, mărturisea proclamarea Cuvântului Său despre Hristos (Marcu 16:17-20, Faptele Apostolilor 14:3). După cum este scris,

    • cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o, în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa! (Evrei 2:3-4)

Scriptura nu dă nici un moment specific când aceste semne și minuni au încetat să mai existe. 1 Corinteni 13:8 spune "limbile vor înceta", dar nu spune când vor înceta limbile. Cu toate acestea, vedem în Scripturi diminuarea rolului și încetarea acestor semne și minuni prin exemplele lui Pavel și Iacov.

Pavel a avut capacitatea dată de Dumnezeu să facă semne și minuni (Fapte 19:12; Romani 15:19; 2 Corinteni 12:12) și să fie capabil să vindece oameni (Fapte 28:8-9). Cu toate acestea, aproape de sfârșitul vieții sale, el nu-l vindecă pe Timotei de problema lui de stomac şi a deselor sale îmbolnăviri. În loc să-l vindece, el ia spus să bea puțin vin (1 Timotei 5:23). De asemenea, Pavel la lăsat pe Trofim bolnav în Milet (2 Timotei 4:20). Mai mult decât atât, atunci când Iacov scrie celor „douăsprezece seminții care sunt împrăștiate în străinătate,“ el nu le spune să cheme pe unul care are darul de vindecare ca vindece pe cei bolnavi. În schimb, el spune:

    • Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. (Iacov 5:14-15)

Credem că Dumnezeu poate face în continuare minuni (Ieremia 32:27). Dar, noi nu credem că Domnul încă mai "întărește Cuvântul prin semnele care-l însoţeau" (Marcu 16:20) și nu "întărește mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt" (Evrei 2:4).

Există mulți astăzi care pretind că încă se mai "confirmă Cuvântul prin semnele însoțitoare, prin semne și minuni, cu diferite miracole și daruri ale Duhului Sfânt", dar afirmația lor este inactivă.

Când comparăm cu sinceritate această afirmație cu Cuvântul infailibil, nu există nici o comparație (a se vedea cele patru Evanghelii și Faptele Apostolilor). Semnele și minunile lui Hristos și ale apostolilor au fost lucrări incontestabile ale lui Dumnezeu (miraculoase) și evidente tuturor (adică, recunoscute de către mase, ca miracole adevărate). Nici măcar dușmanii lor nu au putut nega natura lor miraculoasă (de exemplu, Luca 23:35, Ioan 11:47, Fapte 4:16). Dar, nu este cazul cu cei din zilele noastre care pretind că fac aceeași lucrare. Chiar dacă s-ar întâmpla așa ceva, cu alte cuvinte, chiar dacă ei ar face "minuni" care să fie evidente tuturor, totuși noi (credincioșii) care trăim în ultimele zile (2 Timotei 3 și 4) trebuie să fim cu atenție. Hristos ne-a avertizat în Matei 7:22-23 că vor fi mulți care vor spune:

    • Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’

Aceștia sunt învățătorii falși care vor fi blestemați, deoarece aceștia sunt cei "care practică fărădelegea", și sunt fățarnici (adică ei sunt răi, asemănători cu cei din Matei 23:27-28). El a avertizat, de asemenea, că după ce se va arăta urâciunea pustiirii (Matei 24:15), "prorocii mincinoşi, vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi" (Matei 24:24).

De fapt, dacă un om (sau mai mulți oameni) pretinde că face ceva grozav (miracole, cum făcea Hristos și apostolii), din avertismentul de mai sus, o astfel de afirmație și/sau, un astfel de act, ar trebui să pună pe adevăratul credincios în gardă, ca în Deuteronom 13:1-4.

În orice caz, mesajul (adică doctrina) trebuie testat, să fie în conformitate cu Cuvântul (1 Tesaloniceni 5:21). Dacă profeția lor greșește, noi știm bazați numai pe asta, că ei sunt falși (Deuteronom 18:20-22).

De asemenea, Domnul ne-a informat despre cine va veni în viitor (în adevăr) și despre felul de minuni pe care ei le vor face (vezi Apocalipsa 11).

VIII. Sfârșitul

Pe acest pământ trebuie să apară o perioadă de șapte ani cunoscută ca fiind ultima săptămână din cele șaptezeci de săptămâni din profeția cărții lui Daniel (Daniel 9:24-27). A doua jumătate a acestor șapte ani este o perioadă de mânie și judecată din partea lui Dumnezeu, descrisă în detaliu în capitolele 6-19 din Apocalipsa.

Scripturile indică faptul că Domnul se va întoarce și îi va ridica pe cei ce sunt credincioși Lui la începutul timpului mâniei și judecății (1 Tesaloniceni 4:13-5:3, Luca 21:34-36, Apocalipsa 3:10), care are loc imediat după ce omul păcatului este descoperit (Daniel 9:27, 2 Tesaloniceni 2:1-4, Matei 24:15-44). În acest timp (Mat. 24:15-21), adică în perioada marelui necaz, Dumnezeu va trimite lumii necredincioase o mare înșelăciune, diferită de tot ceea ce lumea a cunoscut vreodată (2 Tesaloniceni 2:1-12) prin mijloacele Diavolului însuși (Apocalipsa 13). În acest timp, mulți se vor întoarce la Hristos (Apocalipsa 7:9-17), dar restul vor fi înșelați și vor urma după minciună.

La sfârșitul acestei perioade, Domnul Isus Hristos va coborî din cer și va lua controlul total și va conduce întreaga lume (Matei 24:29-31, Apocalipsa 19:11-20:6). El va înălța împărăția Sa; va răsplăti pe cei care I-au fost credincioși și va judeca pe cei care nu I-au fost (Matei 25:31-46).

După o mie de ani de domnie pe pământ, va izbucni o rebeliune împotriva lui Hristos regele care va conduce atunci, dar rebelii nu vor birui (Apocalipsa 20:7-10). După aceea, Domnul va arde întregul univers (2 Petru 3:7,10) și va executa o judecată finală asupra omenirii (Apocalipsa 20:11-15; 21:1). El va face apoi un nou univers și un pământ nou (în perfecțiune) în care domnește neprihănirea și sfințenia și toți cei din toate veacurile care au umblat cu Dumnezeu se vor bucura pentru totdeauna de prezența și binecuvântarea Lui (Psalmi 16:11; 2 Petru 3:13 , Apocalipsa 21, 22).

a true church (o biserică adevărată), P. O. Box 130, Moodys, OK 74444

atruechurch.info 1-800-HOW-TRUE

Pentru mai multe detalii, a se vedea, Unde Stăm? Și Lucrurile pe care Biblia le învață.

Traducerea Vasile Sanda, Iunie 2017.