Depozitele de date sunt platforme online standardizate (respectă principiile FAIR) și certificate (CoreTrust), prin care este furnizat accesul deschis la publicații și date de cercetare.
re3data.org este un agregator internațional de depozite digitale de date din diferite domenii științifice, o sursă legitimă de informare (așa cum se precizează și în documentul european Guidelines to the Rules on Open Access to Scientific Publications and Open Access to Research Data in Horizon 2020) pentru cercetători, bibliotecari, administratori de date, ce a luat naștere în anul 2012, fiind finanțat de Fundația Germană pentru Cercetare. Depozitele pe care le disponibilizează re3data.org sunt clasificate în funcție de diverse criterii, cum ar fi: domeniul de cercetare, locația geografică, nivelul de accesibilitate, formatul de date, licența, fiind adnotate cu metadate și astfel oferint detalii semnificative despre fiecare, despre politicile de gestionare și disponibilizare a datelor. Este un punct unic de acces pentru multiple surse de date oficiale, validate, optimizând eficacitatea procesului de analiză și promovând colaborarea transdisciplinară în cercetarea științifică.
Pentru acreditarea Core Trust Seal depozitele de date vor fi acordate cu standarde internaționale care reglementează maniera de stocare, prezervare și diseminare a datelor precum și capacitatea și calificarea personalului.
CERN Open Data Portal este dedicată accesului public la datele științifice generate de experimentele realizate la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară). Portalul este un model de practică a științei deschise, ce oferă acces la rezultatele cercetării (seturi de date rezultate din cercetări și experimente) pentru a stimula inovarea în domennii conexe fizicii precum statistica, informatica, matematica aplicată. Platforma permite accesul la analize (pe baza seturilor de date disponibilizate), ghiduri si metodologii, programe soft, materiale educaționale, dispunând totodată de funcții de vizualizare a unor procese tehnologice specifice.
Platforma open-source Dataverse este concepută pentru stocarea, gestionarea și partajarea datelor de cercetare. Proiectul a fost inițiat și este dezvoltat de Institute for Quantitative Social Science (IQSS) de la Universitatea Harvard, având la bază standarde internaționale precum Dublin Core și schema Data Documentation Initiative (DDI), asigurând interoperabilitatea între sisteme. Depozitul, acceptă încărcarea, descrierea și organizarea diverselor tipuri de date, tabele, fișiere text, imagini, videoclipuri sau baze de date, fiind compatibil cu GitHub, R, Python, permite crearea de „Dataverses,” spații virtuale personalizate pentru grupuri de cercetători, proiecte, instituții sau organizații.