Muntele Coasta lui Rus, poartă spre frumusețile din Masivul Parâng

Dinu Boghez (Râmnicu Vâlcea)

Ce calm! Ce puritate!/ Dacă-am vedea cu lacurile/ Stelele s-ar apropia/ Întâmpinându-ne la drumul jumătate

Zaharia Stancu

Când mă întreabă cineva unde este locul de unde cuprinzi cu privirea întregul Munților Parâng, nu stau pe gânduri: mergi pe Coasta lui Rus! Urcă-i pe îndelete spinarea arcuită, ieșită din pădurea de jneapăn și suie până în creștetul vârfului cel mare, la 2301 metri (vezi și https://sites.google.com/site/romanianatura25/carpatii-meridionali/parang/coasta-lui-rus-muntii-parang). Ai să vezi în fața ochilor defilând vârfurile cele mari ale masivului. N-ai să-ți mai saturi privirile de abrupturile imenselor căldări nordice. Și de abia atunci îți va veni pofta să-i străbați pe de-a întregul potecile pline de farmec alpin.

Ca să ajungem pe Coasta lui Rus, venind dinspre Valea Oltului, vă propun varianta pe Valea Lotrului. De la răspântia drumului care duce la Petroșani facem la stânga, până la podul peste Pârâul Ștefanu, pe drumul care merge la Rânca și Novaci. Aici continuăm pe drumul din dreapta, până la fosta cabană forestieră Găuri, acum proprietate privată. Și ajungem astfel la începutul traseului spre Coasta lui Rus.

După ce depășim prima serpentină a drumului forestier, imediat la dreapta, apucăm pe un drum de tractor, puternic înclinat. Intrăm imediat în pădurea de brad. Apoi, pe dreapta, depășim Tăul dintre brazi al Huluzului. După prima jumătate de oră ajungem la stâna din Huluzu. Aflăm aici, în spatele stânei, un izvor puternic, care se aruncă pe trepte stâncoase. Și mai aflăm vreo 3-4 tăușoare, prin care plaiul înierbat se uită spre cer. Iar când ajungem sus, în Șaua Huluzului, la cota 1824, mai întâlnim un tău, chiar pe plai.

În șa, stâlp cu săgeți și marcajul bandă albastră. Doar acesta, singur, pe tot traseul. A trecut o oră de la cabana Găuri. Pe vreme bună vedem șiraguri de munți, dincolo de alți munți.

Avem în față un dâmb pronunțat, cu un bord pietros pe stânga. Poteca cea bună urcă pe dâmbul din față, continuând pe creastă, pe sub pădurea de jneapăn, ocolind-o în urcuș, pe versantul vestic. Pe traseu găsim momâi. Dacă o luăm pe sub bordul stâncos, pe poteca însăilată, ajungem la pădurea de jneapăn, pe versantul estic și mergem pe lângă ea. Vizăm un vâlcel pietros care ne scoate pe Vârful Pietrele (2155). În drum spre acesta, gândind că pierdem priveliștea oferită de Lacul Ciobanului, o luăm la întâmplare la dreapta, prin jnepeniș. Când sus, când jos, cam zgâriați și sigur obosiți, avem noroc să dăm chiar de lac, unde am fi ajuns și pe poteca descrisă imediat mai sus.

Spectacolul lacului merită efortul. Pitit în mijlocul mării de jneapăn, cu un petec de verdeață lângă el și apă de culoare întunecată de la vegetația înconjurătoare. Poteca continuă pe dreapta, în sensul urcării. Ni se pare că limita superioară a jneapănului este aproape și o luăm prin el, voinicește. Altă oboseală, că zgârieturi avem destule. Ajungem repede la golul alpin și, imediat, pe Vf. Pietrele. Ne dăm acum seama ce ușor ar fi fost urcușul pe vâlcelul vizat de jos. Dar… n-am fi trecut pe la lac.

De aici se vede tot Parângul. Pe dreapta noastră sunt frumoasele căldări ale Ghereșului și Roșiilor. Privind în spate, Munții Șureanu își desfășoară vârfurile. În față, hățaș de creastă, bine conturat. Trecem prin despicătura din creastă, cu stânci haotic aruncate, depășim Șezătoarea urșilor și ajungem pe Vf. Găuri (2244). În stânga, peisajul complex al Văii Găuri (vezi). Cascade de borduri stâncoase, ochiuri de apă, pajiști nesfârșite. Lărgimea văii își schimbă treptat aspectul, de la abrupturi stâncoase la grohotiș și plai îngălbenit când toamna își anunță apropierea.

Valea Găuri nu este ultimul spectacol pe care ni-l oferă muchia prelungă a Coastei lui Rus. Peste ea întrezărim Căldările nordice Zănoaga, Câlcescu, Iezer, cu lacuri de o frumusețe deosebită. După Vf. Găuri, o șa prelungă și urcuș final la Vf. Coasta lui Rus (2301 m); au trecut 4 ore din Valea Lotrului. Aproape de el, un vârf geamăn, Piatra Tăiată (2299 m). De pe aceste vârfuri admirăm mai bine piscurile de pe creastă. Nu departe de noi, la vest, Șaua Ghereșului, adâncă, plină de izvoare, loc bun de campare. Ni se arată oglinda întunecată a Lacului Câlcescu, înconjurat de pavăza jneapănului. Deasupra lui, vârfuri aride, poate de aceea numite Setea Mare și Mică.    

Coborâm la oglinda Lacului Zănoaga Mare. Puiandrul de câine ciobănesc, venit pe urmele noastre încă de la începutul drumului, se aruncă în apă și înoată zdravăn. De aici coborâm pe firul Pârâului Zănoaga și ajungem în poteca Câlcescului, marcată cu cruce roșie; apoi, la vale, spre cabana de unde începusem parcursul. Trecuseră 8 ore prin lumea de piatră a Parângului, prin căldările glaciare și pe la ochiurile de apă prin care cerul privește Pământul. (articol din anul 2002)