Cu pluta pe Mureş, 133 kilometri, de la Reghin la Aiud, Câmpia Transilvaniei

Dis-de-dimineaţă Mircea şi Florin se apucă de pescuit şi prind doi peşti; că altfel ar fi fost peşte. Plecăm mai departe. Târgu Mureş reprezintă un capitol aparte. O dată cu profilarea sumbrului peisaj industrial suprafaţa apei devine „oglindă”, supunându-te la îndelungi sforţări, apoi zăreşti barajul şi dacă îţi vine ideea de a trece prin căderea lui (aşa cum ne-a venit nouă) vei constata că pentru obiectele ce trebuiesc uscate digul oferă largi disponibilităţi. Următoarele patru ore sunt rezervate trasului la rame până la cel de-al doilea baraj, care poate fi depăşit numai pe uscat. Urmează porţiunea cea mai cea unde simţi că pluteşti cu adevărat, apa dă năvală în meandre - peste praguri - ridicându-ţi în faţă brizanţi spumegând în dosul cărora se cască hăuri vineţii, unde curentul foarte puternic te poartă uluitor de repede printre maluri de canion în miniatură, unde nu mai ai timp să respiri iar sângele-ţi îngheaţă în vine de cinci ori în cinci secunde. Abia după ce Mureşul se linişteşte iar camerele nemailuînd contact cu pragurile rămân mute, abia atunci realizezi că ai trăit cu adevărat.

În scurt timp treci pe sub podul C.F.R., după care la nici 100 metri trebuie să scoţi pluta la mal pentru a depăşi un mic stăvilar, apoi după încă o oră şi jumătate dai de un nou pod, de balastru. Viaţa devine palpitantă; o nouă cădere în două trepte, care poate fi depăşită cu uşurinţă pe lângă malul drept, diversifică programul, apoi la Vidrasău ajungi cu lecţia învăţată astfel că micul prag nu-ţi mai cauzează dureri de cap. Între Târgu Mureş şi Iernut, Mureşul are toate adâncimile posibile, vadurile fiind relativ puţine, ba te şi răsfaţă dacă ai ochiul format şi ţii bine curentul, iar dacă ai plăcerea de a vâsli sau plămâni să sufli în drapelul întins ca velă poţi depăşi uşor câte-un cadavru umflat de apă care pluteşte în derivă.

De-a lungul Mureşului întâlneşti un fel aparte de oameni: „homo pescaris”. Îi cunoşti uşor: au bătături în palmă de atâta tras la mulinetă iar culoarea epidermei diferă doar cu 15% faţă de a negrilor Bantu. Sunt oameni care nu se dau pe toată lumea auzind clinchetul clopoţelului agăţat pe vârful undiţei, care se trezesc cu noaptea-n cap întreg concediul, îşi fac magherniţe pe malul apei, sapă trepte, vin cu maşini, aduc tranzistoare, bărci pneumatice, împlântă ţepuşe, pun capcane, urmăresc asiduu râmele, fac mămăligă de dragul peştilor, au legitimaţii cu poză şi mint mult.

La fel de tributari Mureşului sunt oamenii de rând, gospodarii dar mai ales gospodinele care ies la apă cu cărucioare, mese, perii şi detergenţi pentru a-şi spăla covoarele. După felul în care densitatea lor creşte poţi trage concluzii asupra distanţei faţă de aşezări umane sau artere de circulaţie. Printre toţi treci ca un rege, cocoţat pe spinarea „crocodilului”. Un delir să pluteşti neauzit în amurg, surprinzând natura în toată plenitudinea ei, să vezi peştii sărind în faţă, să zăreşti vidre sau păsări de baltă, să înnoptezi pe mal ascultând greierii lângă un foc jucăuş la flacăra căruia clocoteşte ceaunul, să mănânci porumb copt sau să te avânţi cu pluta printre brizanţii care acoperă prova.

Urmează Iernutul (vezi harta), care se face simţit încă de departe datorită lipsei curentului. O dată ajunşi la podul de pontoane recomandăm ridicarea ambarcaţiei pe cavaleţi şi transportarea ei pe cale rutieră până dincolo de digurile şi barajele termocentralei. Deşi afacerea costă ceva parale, te scuteşte de nervi cel puţin pe moment; dacă de la termocentrală se varsă apă caldă în Mureş călătoria până la Gura Arieşului devine un permanent ştrand cu apă termală, de nepreferat vara, pe arşiţă.

Până la Luduş, Mureşul face un meandru colosal - cu apă băltind - apoi imediat aval de oraş o nouă cădere te pune la încercare. Aici malurile sunt pline de vegetaţie, îngreunând mult scoaterea plutei pe uscat astfel că pentru cei cu plute stabile, cu mare flotabilitate, recomandăm trecerea curajoasă prin cădere, cu condiţia neapărată ca aceasta să se facă în imediata vecinătate a malului pentru ca o persoană aflată pe uscat să poată trage la edec. Cei ce se vor încumeta la o astfel de treabă vor învăţa ceva despre navigaţie şi curenţi.

Până la Aiud, punctul terminus al călătoriei, ai ocazia să constaţi că toate gunoaiele şi apele reziduale se aruncă sau se varsă în Mureş. Pentru cei greu încercaţi, ale căror gânduri zboară la locurile natale, Gura Arieşului e locul propice pentru încheierea călătoriei. Beneficiind de avantajul unei staţii C.F.R. amplasată chiar pe malul râului, localitatea pune la dispoziţia fugarilor şi două căderi de apă în care pluta se poate desface în bucăţi, oferind o retragere onorabilă şi glorioasă. La Aiud, Mureşul soseşte molcom, gara e departe, dar „balta” - cum îi spun localnicii unui drăguţ ştrand amenajat pe malul râului - te ademeneşte grozav, mai ales în weekenduri când mirosul de mititei şi lăzile de bere îţi desfac mâinile de pe padelă.

De la Reghin până aici am parcurs 133 km în 7 zile, într-o perioadă a anului când cotele râului sunt scăzute: când sărind de pe plută pentru depăşirea pragurilor, când vâslind din răsputeri în zone cu cvasinul curent, când târâţi cu viteză de şuvoaie. Ca orice apă de câmpie, Mureşul e leneş, meandrând mereu, astfel că pentru o aventură totală recomand perioadele ploioase de primăvară. (articol scris în anul 1997)

Donează 30 de lei

vezi tot capitolul Cu barca/ pluta, coborâri pe râuri