Oamenii taie sare la Predeal-Sărari

Venind dinspre sudul țării, in Vălenii de Munte, in zona centrala a orasului, gasim cu usurinta soseaua asfaltata care porneste, la dreapta, catre Predeal Sărari. Pe ea avansam 2,2 kilometri, pana la o bifurcatie (A): spre stanga/ inainte este sosea spre Predeal Sărari (4 kilometri pana acolo, dar localnicii ne atrag atentia ca nu vom putea ajunge cu masina la Sărari, din cauza drumului rupt) iar la dreapta avem indicator cu 7 kilometri pana la Poienile (tot drum asfaltat). Pentru ca mai urmeaza suficiente detalii de spus, va anunt in rezumat ca din Valenii de Munte pana in locul unde am lasat noi masina sunt 13 kilometri si ca traseul se desfasoara cam intre 340 metri (Valenii de Munte) si 280 metri (Sărari) altitudine. Deja vedeti acum ca unele elemente de pe cele doua harti parca nu sunt identice.

Pana sa ajungem in Poienile vom trece prin localitatile Gura Vitioarei si apoi Vitioara de Sus. Dupa ce trecem de Gura Vitioarei, chiar in dreptul ultimelor case, pe dreapta in sensul nostru de mers, la 3,3 kilometri distanta de bifurcatia A, se afla un lac frumos, natural (sa fie cel figurat pe harta 2?), destul de intins, cu vegetatie pe maluri, pe care noi, la data vizitei, in vara lui 2005, cand am fost pe aici cu Cristina Lazăr si Cristian Megulete, l-am gasit partial in stadiu de reamenajare piscicola, prin saparea unor canale (prilej de disputa si procese intre localnici).

In fine, dupa 7,4 kilometri de la bifurcatia A iesim din localitatea Poienile. Asfaltul s-a terminat dupa 4,3 kilometri de la bifurcatia A, apoi drumul este larg si partial pietruit. Dupa ce iesim din localitatea Poienile urmeaza un drum in serpentine, pe 0,8 kilometri, in coborare catre o vale importanta, larga bine, al carui nume as vrea sa-l stiu si sa vi-l spun, numai ca de la localnicii cu care am discutat n-am inteles mare lucru din informatiile contradictorii pe care ni le-au oferit iar pe cele doua harti nu reusesc sa ma lamuresc asupra toponimelor; s-ar putea sa fie Valea Matița (iat-o in imaginea 3, apa curgand de la stanga spre dreapta).  (Valea se numește Tulburea, vezi și harta.)

Zona noastra de interes se afla chiar la stanga si la partea superioara a palcului de conifere de pe malul stang geografic al vaii, din centrul imaginii 3, loc mai sus de care, perfect ascunse de padure sunt putinele case ale satului Sărari.

Sa convenim ca atunci cand ajungem in dreptul vaii (Matița?) suntem in punctul B. Aici soseaua pe care am ajuns este betonata, pentru ca ne aflam intr-o zona in care au circulat si mai trec utilaje foarte grele, pentru sondele risipite prin apropiere.

Desi asa cum vedem in imaginea 3 nu e nici o problema ca sa urci cu piciorul pana deasupra coniferelor din centrul fotografiei (300 m altitudine), deasupra carora este satul Sărari, cu toate ca la data vizitei noastre am vazut oameni care se indreptau pe poteci catre perimetrul respectiv, cei de la care am incercat sa obtinem lamuriri asupra accesului in zona ne-au ametit de cap; asa ca am mai mers putin pe soseaua betonata, pana la primul pod, de acolo am urcat pe un drum bun doar pe vreme uscata (cu ramificatii spre stanga), situat pe versantul drept geografic al unei vai interesante, afluenta Matiței si inca 15 minute am mai mers pe jos, ajungand exact deasupra palcului de conifere. N-a fost o pierdere de timp pentru ca valea afluenta are spre amonte abrupturi de interes (Râpa Palăngii / Pălăngii), la care din pacate nu am mai avut timp sa ajungem.

La marginea caselor din satul Sărari se afla un sambure de sare iesit la suprafata (imaginile 3-7, la Poiana lui Gaftoi), acolo unde ne aflam in fata unei exploatari cu dalta si barosul a zacamantului. Sacii in care se pun bolovanii astfel taiati se afla in preajma si, din cand in cand, pana aproape de acest loc vine un camion care ii cara spre destinatiile contractate. Munca nu-i deloc usoara, nici lipsita de pericol, dar cei care o fac se pare ca n-au alt loc mai linistit de trai. Oricum, nu se poate taia sarea decat in cam jumatate din zilele anului, cand locul nu este prea ud.

Alaturi de gropile create de oameni pentru taierea sarii, lasate fata de suprafata terenului pana la vreo zece metri adancime, se afla si o pierdere naturala de apa (temporara) care se duce intr-un inceput de pestera pe care nu eram pregatiti sa o abordam. Se pare ca acest mic curs de suprafata se dreneaza spre resurgenta din aval de pini, situata putin mai sus, pe malul stang geografic fata de talvegul presupusei Văi Matița.

Relieful valurit, accidentat pe alocuri, vegetatia diversa (care te si poate incurca uneori), tufele de mure, motul de sare, iata doar cateva argumente necesare celor indragostiti de natura.

Donează 30 de lei