Muntele Bolovanul Mare (1569 m), Masivul Tarcău

text şi fotografii: Marelena şi Radu Puşcarciuc (Oneşti)


10 mai 2009

traseu: sat Rachitis (comuna Ghimes-Faget) - Mt. Curmatura (1444 m) - Mt. Pietrisul (1511 m) - Mt. Cotului (1557 m) - Pasul Siclau - Mt. Obcina (1457 m) - Mt. Bolovanul Mare (1569 m) - Mt. Bolovanul Mic (1498 m) - Culmea Torhas - Mt. Locul lui Mihai (1465 m) - Culmea Prelucaci - sat Rachitis

Durata: 11 ore

Participanti: Elena si Vasile Serbu, Adrian Negoita, Victor Manole, Vasile Vilescu, Marelena si Radu Puscarciuc.


Descriere: Pentru a ajunge in satul Rachitis a trebuit sa incalecam Pasul Oronias (1085 m), trecand din Valea Bolovanisului in Valea Rece, pe un drum care a dat oarecare satisfactie si celor doua masini 4x4 cu care ne-am deplasat.

Din preajma bisericii din Rachitis urcam, la inceput pe o ulicioara, apoi pe drumul vitelor si, in final, pe urmele vagi ale carelor ce aduc fanul din odaile de pe munte, pana pe culmea Muntelui Curmatura. Urmam o veche poteca de oi care strabate de-a coasta poienile de pe versantul vestic al Curmaturii pana intr-o sa larga si joasa aflata sub Varful Pietrisul. Poteca urca spre varf, ocolindu-l totusi prin alte poieni care poarta urme ale unor vechi stane parasite de vreun an-doi. O vasta pasune care acopera versantul estic al Muntelui Cotului - unde ajunge, dinspre nord-vest, drumul de culme care racordeaza Muntii Hasmasului cu cei ai Tarcaului - s-a transformat intr-o mare de stevia-stanelor.

La baza poienii se afla un izvor cu o fantanita pentru oameni si o teica pentru vite. De aici schimbam directia sud-nord spre est, coborand in Pasul Siclau, traversat de un drum de carute care leaga satul Bratesul Unguresc de satul Rachitis; aici este cumpana de ape dintre bazinul Bistritei si cel al Trotusului, totodata limita intre judetele Neamt si Bacau. Suim, la inceput cam de-a dreaptul pana pe culmea Muntelui Obcina, apoi ceva mai molcom pe Varful Obcinei, pentru a cobori in Saua Lupului, sub Muntele Bolovanul Mare. Pe pasunea de pe fata sa vestica se afla un grup de odai de vara.

Urcam pana aproape de varf, pe care nu il atingem insa, caci cotim spre sud, o data ce atingem linia culmii. Suntem de-acum pe drumul de intoarcere. Doua ceasuri dureaza strabaterea culmii dintre Bolovanul Mare si Locul lui Mihai, o treime pe plai acoperit de pasuni, o treime prin padure si ultima treime din nou prin pasuni. Peisajele ample, cuprinzand Muntii Tarcaului, ai Ciucului, ai Hasmasului si, din cand in cand, Ceahlaul sunt coplesitoare; le-am admirat cu acelasi nesat chiar si in perioadele cand au fost acoperite de perdele de ploaie, ale caror margini ne-au si mangaiat de cateva ori.

De pe culmea principala a Muntilor Tarcaului se poate cobori in Rachitis, pe Piciorul Toarhas, pe Culmea Prelucaci sau pe Piciorul Oronias. Toarhasul este impadurit in cea mai mare parte, Oroniasul il urcasem cu ceva timp in urma, asa ca am incheiat traseul coborand pe Culmea Prelucaci, de unde sub ploaie, dar cu soarele in fata, aureolati de curcubeu, am avut prilejul de a admira din nou Ceahlaul.

 

harta zonei

1 Vedere din Pasul Oronias spre satul Rachitis, aflat la poalele Muntelui Curmatura. Culmea din fundal se desfasoara intre Muntele Pietris, Varful Cotului, Pasul Siclau, Varful Obcinei si Bolovanul Mic.

2 Pasul Oronias, vazut de pe pantele Muntelui Curmatura, leaga Muntele Oronias (stanga) de Muntele Orodicul de Jos, alcatuind o culme secundara - extremitatea sud-vestica a Muntilor Tarcaului. 

3 Poroinic/bozior (Dactylorhiza sambucina).

 4 Poroinic/bozior (Dactylorhiza sambucina).

5 Poroinic/bozior (Dactylorhiza sambucina).

6 Urcand pe Muntele Pietrisul.

7 Vedere de pe Muntele Pietrisul; in partea de mijloc a imaginii, de la stanga spre dreapta, picioarele: Torhas (bifurcat), Prelucaci (pe care vom cobori in final) si Oronias. In fundal, cea mai inalta culme a Muntilor Tarcaului, a Grindusului. 

8 Izvorul de sub Varful Cotului, acoperit cu o mare de stevia-stanelor (Rumex alpinus). 

9 De sub Varful Cotului schimbam brusc directia de mers, spre vest, coborand catre Pasul Siclau.

 

10   In Pasul Siclau. Vom urca spre culmea Obcinei, pe la marginea padurii din stanga.

11 In marea poiana a Lupului, de sub Varful Bolovanul Mare, acoperita de ciubotica-cucului-de-munte (Primula elatior).

12 In aceeasi poiana, ceva mai aproape de varf; privind spre vest: dincolo de Piciorul Scurt (impadurit) si de Valea Bratesului, Muntele Lung.

 13 Din Poiana Lupului se zareste si Ceahlaul.

 14 Trecem de pe Muntele Bolovanul Mare pe Bolovanul Mic. Dincolo de Valea Tarcaului deja ploua! 

15 Dupa aproape o ora de mers prin padure (si prin ploaie) iesim din nou “la lumina”, in preajma Piciorului Tohas.

16 De pe culmea dintre Muntele Tohas... 

 17 ... si Muntele Locul lui Mihai (cel din dreapta)... 

18 ...admiram spre est culmea Gosmanului, ... 

19 ...iar spre vest culmea sudica a Hasmasului, intre Varful Trei Pietre si Muntele Tarcau (sic !) 

20 Coboram pe Culmea Prelucaci sub ploaie, spre Rachitisul mangaiat de soarele asfintitului... 

21 ...aureolati de curcubeu.