Vârful Muncel, 1288 metri, Lacurile Goioasa şi Asău, Munţii Tarcău

Preluca Tâlharului, circuitul obârşiilor Pârâului Foroja, 4 aprilie 2009

text şi fotografii: Marelena şi Radu Puşcarciuc

Traseu: halta Goioasa – Saua La Trecatoare – Muntele Muncel (1.288 m) – Varful Hijmei (1.245 m) – Dealul Morlici (983 m) – Gura Forojei – Satul Preluci – halta Goioasa Durata: 10 ore

Participanti: 7 (Elena si Vasile Serbu, Marelena si Radu Puscarciuc)

Descriere

Din halta Goioasa o poteca ne duce, in cateva serpentine largi, pe botul de deal care domina localitatea. O data ajunsi pe culmea acoperita de fanete, avem parte de largi deschideri spre Valea Trotusului si, mai ales, spre muntii de vizavi, intre care domina Masivul Carunta (1516 m), al doilea ca inaltime din Muntii Ciucului. Continuam strict pe linia culmii, in urcus constant lejer, iesind intr-o sa larga, La Trecatoare, deasupra obarsiilor Forojei. Versantul vestic al culmii este acoperit cu pasuni, sub linia de maxima altitudine a ei existand un drum de carute care duce la o stana aflata chiar in punctul unde piciorul de munte pe care ne aflam se racordeaza la Preluca Talharului. Acolo vom ajunge, insa dupa ce vizitam Lacul Goioasa. Din Saua La Trecatoare urmam un drum de carute care insoteste limita de jos a pasunilor; dupa ce acesta scapa din marginea pasunilor in padurea de mesteceni de sub ele se transforma intr-o poteca de oi care ne ajuta sa traversam haosul de valuri de pamant si de arbori care rupti, care doborati, produs al unor alunecari mai vechi sau mai noi, pentru a ajunge pe malul sudic al lacului.

Poveste

Suntem deasupra unor obarsii desfacute asemenea unui evantai si ale caror versanti sunt acoperiti in parte de pasuni si fanete, in parte de paduri amestecate: brazi, fagi, mesteceni. Versantul nordic si cel estic sunt mai abrupti, pe portiuni dezgoliti in urma unor alunecari recente. Nu cu mult timp in urma, la cutremurul din 1977, din trupul muntelui s-au rupt halci uriase de sol si stanca care au lunecat spre fundul vaii, aplatizandu-l. Izvoare, difuze sau ascunse, au aparut la lumina. Apele lor, pana atunci dirijate pe scocuri subterane spre firul vaii principale, eliberate acum si de camasa de forta a subsolului si de atractia gravitatiei, s-au adunat iute pe locul plat care s-a ivit, formand o balta mare; cu apa murdara, maloasa, in care zaceau arbori rupti, unii ramasi fara coroane, asemenea unor tepe uriase, altii rasturnati, cu radacinile intoarse spre cer. Apa a continuat sa se adune, balta a crescut… pana s-a facut lac. Deasupra oglinzii apei, limpezita intre timp, mai razbat doar varfurile catorva dintre arborii inecati in lac. Ranile muntelui s-au cicatrizat: padurea de mesteceni a pus stapanire pe versantii descarnati mai ieri de sol, iar pe malurile lacului au inceput sa creasca palcuri de papura si pipirig. Privit de la o oarecare distanta, lacul pare un clasic tablou rusesc, infatisand un peisaj saskinian de tundra siberiana.

De pe malul estic al lacului, o poteca de oi suie in serpentine scurte la stana de care am pomenit. Dupa ce ne delectam cu panorama muntilor inconjuratori suim spre cel mai inalt punct al traseului, Muntele Muncel. Strabatem o padure rara din care iesim chiar sub varf, langa resturile unei foste stane. Drumul oilor, pe care am urcat, ocoleste varful pe versantul sau nordic. Tinandu-ne totusi de linia culmii vom putea vedea pe platforma somitala a Muncelului doua santuri tectonice late de 2-3 m si adanci de 2 m. Descoperim un aven destul de larg si promitator de adanc caruia trebuie sa-i amanam explorarea din lipsa de materiale. Cadem de pe Varful Muncelului in preajma unei mari stane de vite. Dincolo de ea drumul se desface in doua: inainte continua pe culmea principala a Prelucii Talharului, spre stanga coboara pe Piciorul Hijmei, interfluviu intre Vaile Secii (dreapta) si Forojei. Mergand pe acesta din urma, ocolim, in coborare, Muntele Hijmei, pe versantul sau nordic, iesind din nou pe linia culmii, deasupra unei zone de izvoare (ale Paraului Beleghet) acoperita cu fanete si cu padurici de mesteceni. Culmea se bifurca: un picior formeaza interfluviu intre Seaca si Beleghet, celalalt intre Beleghet si Foroja. Noi coboram pe al doilea, lasand totodata drumul oilor pe care am venit sa-si continue plimbarea, de-a coasta, catre Lacul Goioasa. Piciorul pe care coboram – Dealul Morlici (Merlici pe unele harti) – e acoperit in cea mai mare parte de fanete, ceea ce face din restul traseului o plimbare de placere, inconjurati fiind tot drumul de peisaje incantatoare. O retea de garduri care apare aproape de botul dealului ne obliga sa coboram pe o poteca de oi in Valea Forojei. Urcam, pe aceeasi poteca de oi, pe celalalt versant al paraului, ajungand curand printre casele satelor Preluci si Goioasa, pe care le strabatem, cale de 2 km, pe ulite paralele cu linia ferata, pana in halta Goioasa.

1 Valea Trotusului in aval de Goioasa, vazuta de pe platoul inierbat de deasupra satului; se evidentiaza Varful Iedera (1153 m) din Muntii Ciucului.

2 Valea Trotusului in amonte de Goioasa: in imagine, satul Preluci si Varfurile Paraies (1320 m) si Feltuianu (1239 m) din Muntii Ciucului.

3 Muntele Carunta, la poalele caruia se afla Goioasa.

4 Localnic, veverita.

5 Muntele Muncelu vazut din Saua La Trecatoare.

6 Traversand haosul alunecarilor permanente de sub Muntele Muncelu.

7 Lacul Goioasa, vedere de pe malul nordic.

8 Lacul Goioasa, vedere de pe malul estic.

9 Zbarciog-gras, ciuciulete (Gyromitra esculenta), asemanator cu zbarciogul-urias (Gyromitra gigas), ambele foarte toxice (consumate crude sunt mortale) si usor de confundat cu zbarciogul (comun) (Morchella esculenta) – o delicatesa culinara. Primele au insa palaria zbarcita precum creierul, ultima, precum fagurele.