Duminica Vameșului și a Fariseului * Duminica Fiului Risipitor * Săptămâna Lăsatului sec de Carne * Duminica Lăsatului sec de Carne * Săptămâna Lăsatului sec de Brânză * Duminica Lăsatului sec de Brânză * Din Învățătura de Tipic a lui Marcu * Săptămâna 1-a din Postul Mare * Săptămâna a 2-a din Postul Mare * Săptămâna a 3-a din Postul Mare * Săptămâna a 4-a din Postul Mare * Săptămâna a 5-a din Postul Mare * Săptămâna a 6-a din Postul Mare * Duminica Floriilor * Săptămâna Patimilor * Cântări Treimice * Stihiri de Umilință * Viața Cuvioasei Maria Egipteanca * Istorie de folos
Embedded Files
DUMINICA A PATRA
DUMINICA A PATRA
A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST NUMITĂ ŞI A SFÂNTULUI IOAN SCĂRARUL
LA VECERNIE, SÂMBĂTĂ SEARA
După obişnuita Catismă, cântăm trei Stihiri ale învierii, patru ale lui Anatolie și trei din Minei. Alţii mai în urmă au aşezat să se cânte slujba Sfântului Ioan Scărarul, din muntele Sinai.
Stihirile Sfântului, glasul al 8-lea,
Podobie : O, preamărită minune...
Părinte Ioane Cuvioase, pururea ai purtat cu adevărat în gura ta înălţările lui Dumnezeu, cugetând cu multă lucrare la cuvintele cele de Dumnezeu insuflate, preaînţeleptule, şi cu darul cel ce izvorăşte de acolo te-ai îmbogăţit făcându-te fericit, surpând sfaturile tuturor necredincioşilor.
Părinte Ioane, mărite, curăţindu-ţi sufletul cu izvoarele lacrimilor şi cu stările cele de toată noaptea îmblânzind pe Dumnezeu, te-ai înălţat spre dragostea şi frumuseţea lui, Fericite; întru care, după vrednicie, te desfătezi acum, neîncetat bucurându-te cu cei ce s-au nevoit împreună cu tine, Cuvioase, de Dumnezeu înţelepte.
Părinte Ioane Cuvioase, ridicându-ţi gândul prin credinţă spre Dumnezeu, ai urât nestatornicia tulburării celei lumeşti, şi Crucea ta, luând-o ai urmat Celui ce vede toate, rob făcând minţii trupul cel neînfrânat cu deprinderile sihăstriei, prin puterea Dumnezeiescului Duh.
Slavă..., glasul al 5-lea.
Cuvioase Părinte, ascultând glasul Evangheliei Domnului, ai părăsit lumea, bogăţia şi mărirea întru nimic socotindu-le. Pentru aceasta ai strigat tuturor : Iubiţi pe Dumnezeu şi veţi afla dar veşnic; nimic să nu cinstiţi mai mult decât dragostea Lui, ca să aflaţi odihnă împreună cu toţi sfinţii, când va veni întru mărirea sa. Cu ale cărora rugăciuni, Hristoase, păzeşte şi mântuieşte sufletele noastre.
Şi acum..., a Născătoarei, glasul din Octoih
LA STIHOAVNĂ
Stihirile Octoihului, după Alfa Vita.
Slavă..., a Cuviosului, glasul al 2-lea :
Pe îngerul cel de pe pământ şi pe omul lui Dumnezeu cel din ceruri, podoaba cea frumoasă a lumii, desfătarea bunătăţilor şi a faptelor bune, lauda sihaştrilor, pe Ioan să-l cinstim. Că acesta fiind sădit în casa lui Dumnezeu, a înflorit după dreptate, şi ca un cedru în pustie, a înmulţit turmele lui Hristos, ale oilor celor cuvântătoare, întru preacuviinţă şi dreptate.
Şi acum..., a Născătoarei, glasul acelaşi.
O minune, mai nouă decât toate minunile cele dedemult ! Că cine a cunoscut să fi născut Maică fără bărbat, şi să poarte în braţe pe Cel ce cuprinde toată făptura ? A lui Dumnezeu este voia, Cel ce S-a născut; pe Carele ca pe un prunc, Preacurată, în braţele tale purtându-L şi îndrăzneală ca o Maică către dânsul câştigând, nu înceta a-L ruga, pentru cei ce te cinstesc, ca să miluiască şi să mântuiască sufletele noastre.
Troparul Învierii; Slavă..., al Cuviosului, glasul 1 :
Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Ioane; cu postul, cu privegherea şi rugăciunea cereştile daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Şi acum..., a Născătoarei, acelaşi glas : Gavriil zicând ție, Fecioară...
DUMINICĂ LA UTRENIE
La Dumnezeu este Domnul..., Troparul învierii, de două ori, şi al Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme şi Polieleul, precum s-a arătat în Duminica fiului celui risipitor. Şi începem a citi cartea, cea despre cele şase zile ale Facerii a lui Ioan Gură de aur. Apoi : Bine eşti cuvântat Doamne..., şi Antifoanele glasului, Toată suflarea..., Şi Evanghelia Utreniei cea de rând. Învierea lui Hristos văzând... Psalmul 50.
Slavă..., Glasul al 8-lea.
Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă; că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea Sfântă, purtând locaş al trupului, cu totul spurcat. Ci ca un îndurat curățeşte-l, cu mila milostivirii Tale.
Şi acum..., a Născătoarei :
În cărările mântuirii îndreptează-mă, Născătoare de Dumnezeu, căci cu păcate grozave mi-am spurcat sufletul și cu lenevite mi-am cheltuit toată viaţa mea; ci cu rugăciunile tale spală-mă de toată necurăţia.
Apoi : Glasul al 6-lea,
Stih : Miluieşte-mă Dumnezeule după marea mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegea mea.
Şi Stihira aceasta :
La mulţimea faptelor mele celor rele, cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de înfricoşata zi a judecăţii; ci îndrăznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Ție : Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta.
După obișnuita urmare, Canoanele învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu pe 6; ale Triodului pe 4 şi al Sfântului pe 4. Psalmul 50.
CANONUL Triodului
Cântarea 1-a, glasul al 5-lea,
Irmos : Mântuitorului Dumnezeu...
Asemănatu-m-am, Hristoase, celui ce a căzut în mâinile tâlharilor şi am rămas mai mult mort de la dânşii pentru bătăi; aşa şi eu, Mântuitorule, sunt rănit de păcatele mele.
Nu mă trece cu vederea pe mine, cel foarte neputincios, strigat-a tânguindu-se, Mântuitorule, cel ce a cheltuit bogăţia Ta cu tâlharii; aşa şi eu mă rog, milostiveşte-Te şi mă mântuieşte.
Tămăduindu-mă pe mine, cel ucis la minte, cu bătăile păcatelor, de tâlharii cei nedrepţi şi de gândurile cele viclene, Hristoase Mântuitorule, mântuieşte-mă ca un mult îndurat.
A Născătoarei :
Preacurată, Maica lui Hristos, roagă neîncetat pe Dumnezeu, Cel ce S-a întrupat din tine, şi din sânurile Născătorului nu S-a depărtat, să mântuiască, pe cei ce i-a zidit, din toată nenorocirea.
Alt Canon, al Cuviosului.
Cântarea 1-a, glasul al 8-lea,
Irmos : Apa trecându-o ca pe uscat...
Cela ce te-ai înălţat de la grija celor trupeşti la lumina cea fără materie şi înţelegătoare, Ioane Cuvioase, luminează-mă cu rugăciunile tale cele către Domnul.
Sugând dulceaţa postului, ai lepădat amărăciunea desfătărilor; pentru aceasta, Părinte, îndulceşti simţirile noastre, mai mult decât mierea şi fagurul.
Slavă...
Suindu-te la înălţimea bunătăţilor şi scuipând dulceţile cele râvnitoare de jos, te-ai arătat dulceaţă de mântuire turmei tale, Cuvioase Părinte.
Şi acum..., a Născătoarei :
Cela ce ai născut înţelepciunea şi Cuvântul Tatălui negrăit, tămăduieşte rana cea rea a sufletului meu şi durerea inimii mele o alină.
Catavasie : Deschide-voi gura mea...
Cântarea a 3-a,
Irmos : Întăreşte-ne pe noi, Dumnezeule...
Călătorind pe calea vieţii, Hristoase, m-am rănit cumplit de tâlhari, prin patimi; ci mă ridică, rogu-mă.
Jefuitu-mi-au mintea mea tâlharii, şi m-au lăsat în rănile păcatelor mai mult mort; ci mă vindecă, Doamne.
Golitu-m-au patimile, Hristoase Mântuitorule, de poruncile Tale, şi m-am rănit cu desfătările; ci varsă spre mine mila Ta.
A Născătoarei :
Roagă preacurată neîncetat pe Cel ce a ieşit din coapsele tale, să se mântuiască de înşelăciunea diavolului cei ce te laudă pe tine, Maica lui Dumnezeu.
Alt Canon,
Irmos : Tu eşti întărirea...
Ars-ai cu cărbunele sihăstriei spinul patimilor, prealăudate, şi încălzeşti adunările călugărilor.
Mir de sfinţenie, prin miresmele pustniciei, cu totul te-ai făcut, Cuvioase, spre miros cu bună mireasmă lui Dumnezeu.
Slavă...
Cugetând la legile sihăstriei, ai înecat acum patimile, ca pe alţi faraoni, în izvorul lacrimilor tale.
Şi acum..., a Născătoarei :
Opreşte tulburarea cea necontenită a gândurilor mele, preacurată Maica lui Dumnezeu, îndreptându-mi mişcarea cea către Fiul tău.
Sedealna, glasul al 5-lea :
Podobia : De străina feciorie...
Fiind ca o armă de mântuire, preacurată, Crucea Ta, Mântuitorul nostru, printr-însa strigăm Ţie : Mântuieşte-ne pe noi, Cela ce ai pătimit de bunăvoie pentru noi, Dumnezeul tuturor, ca un mult milostiv.
Slavă..., a Cuviosului, glasul al 4-lea :
Podobia : Cel ce Te-ai înălţat...
Întărind ca nişte trepte bunătăţile, spre cer te-ai suit cu adevărat, prin buna-credinţă, la adâncul cel nemăsurat al privirii la cele de sus, biruind toate pândirile dracilor, şi păzeşti pe oameni de vătămarea lor, o, Ioane, scara bunătăţilor; şi acum te rogi, să se mântuiască robii tăi.
Şi acum..., a Născătoarei :
Cela ce şade pe scaun de heruvimi şi petrece în sânurile Tatălui, ca pe scaunul Său cel sfânt şade trupeşte în sânurile tale, Stăpână; că aşa a stătut Împărat, Dumnezeu, peste toate neamurile şi înţelepţeşte-i cântăm acum; pe Carele roagă-L să mântuiască pe robii tăi.
Cântarea a 4-a,
Irmos : Auzit-am, Doamne, auzul Tău...
Tâlharii au furat lucrarea mea cea dumnezeiască şi m-au lăsat muncindu-mă în răni.
Dezbrăcatu-m-au de poruncile Tale, Mântuitorule, gândurile mele cele nestătătoare; pentru aceasta rănit sunt de greşeli.
Levitul, dacă m-a văzut rănit de bătăi, m-a trecut Mântuitorule; ci Tu mă mântuieşte.
A Născătoarei :
Cu adevărat te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce nu ştii de mire, şi la limanul tău scăpăm, noi credincioşii.
Alt Canon,
Irmos : Auzit-am, Doamne, taina...
Ca o livadă prea mirositoare şi ca o grădină însufleţită de bunătăţi ai înflorit cu postirea cu care ai hrănit pe toţi, cei ce te cinstesc pe tine.
Legiuitor bunei obişnuinţe, dreptar prea blând sihaștrilor, ca pe un Moise şi ca pe David câştigându-te Părinte, după adevăr te fericim.
Slavă...
Sădit fiind lângă apele înfrânării, te-ai arătat, fericite Părinte, viţă bine înflorită, rodind strugurii bunei credinţe.
Şi acum..., a Născătoarei :
Născut-ai nouă sub vreme pe Cel ce a strălucit fără de vremi din Tatăl, Maica lui Dumnezeu; pe Carele roagă-L să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine.
Cântarea a 5-a,
Irmos : Mânecând, strig Ţie...
Iisuse, cercetează rănile sufletului meu, precum ai cercetat dedemult pe cela ce a căzut în mâinile tâlharilor, şi vindecă, Hristoase, durerea mea rogu-mă.
De rănile păcatelor cele cu durere a slăbit sufletul meu, Hristoase, şi din aceea zac gol de dumnezeieştile bunătăţi; ci Te rog, mântuieşte-mă.
Preotul şi levitul dacă m-au văzut, n-au putut cu adevărat, că m-au trecut; ci însuţi Tu, ca un milostiv, acum mi-ai dat mântuire şi m-ai mântuit.
A Născătoarei :
Nu mă trece cu vederea, Stăpâne, rogu-mă, pe mine ticălosul şi rănitul, cel rănit la minte de tâlhari, ci Te milostiveşte Mântuitorule, pentru rugăciunile celeia ce Te-a născut.
Alt Canon,
Irmos : Pentru ce m-ai lepădat...
Stingând toate patimile cu roua nevoinţelor tale, Părinte fericite, din-destul te-ai aprins cu focul credinţei şi al dragostei, şi te-ai făcut sfeşnic înfrânării, lumină nepătimirii şi fiu al zilei.
Strugurul credinţei l-ai hrănit cu dumnezeiasca ta lucrare, Părinte, în linuri l-ai pus şi l-ai stors cu ostenelile nevoinţei şi umplând paharul cel duhovnicesc al postirii, veseleşti inimile turmei tale.
Slavă...
Răbdând vitejeşte năvălirile şi rănile vrăjmaşilor celor potrivnici, te-ai arătat stâlp răbdării, întărind turma ta cu toiag dumnezeiesc şi hrănind-o, Fericite, cu păşunile şi cu apa înfrânării.
Şi acum..., a Născătoarei :
Urmând graiurile buzelor tale, Preacurată, te fericim; că făcând în adevăr Domnul cu tine măriri, te-a slăvit pe tine şi te-a făcut adevărat Maică lui Dumnezeu, născându-Se din pântecele tău.
Cântarea a 6-a,
Irmos : Înconjuratu-m-a adâncul...
Întru pofte mi-am cheltuit viaţa cea dumnezeiască, Stăpâne, şi fiind rănit rău peste tot de greşeli, am scăpat la Tine; milostiveşte-Te spre mine, rogu-mă.
Jefuitu-mi-au bogăţia şi m-au lăsat ca pe un mort tâlharii, rănindu-mi mintea cu patimile; ci îndurându-Te, mântuieşte-mă, Doamne.
Dacă a văzut levitul durerea bătăilor mele, nesuferindu-mi rănile, m-a trecut; iar Tu, Iubitorule de oameni, ai vărsat peste mine mila Ta cea bogată.
A Născătoarei :
Pe tine rugul cel nears, muntele şi scara cea însufleţită, uşa cea cerească, după vrednicie te lăudăm, preacurată Marie, ceea ce eşti lauda dreptslăvitorilor.
Alt Canon,
Irmos : Curăţeşte-mă, Mântuitorule...
Luat-ai în suflet dumnezeiască bogăţia Duhului, rugăciunea cea fără prihană, curăţia, cinstea, privegherea neîncetată, ostenelile postului, prin care te-ai cunoscut casă lui Dumnezeu.
Prostimea materiei celei de jos o ai trecut, Înţelepte, şi cu rugăciune fără materie ţi-ai înălţat gândul şi te-ai arătat moştenitor odihnei celei de sus, pentru săvârşirea vieţii.
Slavă...
Cu sudorile pustniceşti ai stins, cu adevărat, cărbunii săgeţilor vrăjmaşului şi aprinzând focul credinţei, ai ars întărâtările necredinţei eresurilor.
Şi acum..., a Născătoarei :
Strălucit-a din Sion bună podoaba Celui Preaînalt, îmbrăcându-Se cu îmbrăcămintea trupului din tine, ceea ce nu ştii de nuntă, prin negrăită unire, şi a luminat lumea.
CONDAC glasul al 4-lea.
Podobia : Arătatu-Te-ai astăzi lumii...
Întru înălţimea înfrânării te-a pus Domnul, pe tine, ca pe o stea adevărată şi nerătăcită, luminând marginile, învăţătorule Ioane, Părintele nostru.
ICOS
Casă lui Dumnezeu te-ai făcut cu adevărat pe tine însuţi, Părinte, cu dumnezeieştile tale bunătăţi, împodobind arătat ca şi cu nişte aur strălucitor, credinţa, nădejdea şi dragostea cea adevărată; aşezând dumnezeieştile legi, nevoindu-te cu înfrânarea ca un fără de trup; înţelepciunea, bărbăţia şi curăţia câştigându-ţi şi smerenia prin care te-ai înălţat. Pentru aceasta te-ai şi luminat cu rugăciuni neîncetate şi ai ajuns la locaşurile cereşti învăţătorule Ioane, Părintele nostru.
SINAXAR
LA DUMINICA A PATRA A POSTULUI MARE
Sinaxarul din Minei, apoi acesta.
Trebuie să se ştie că dacă va cădea Duminica aceasta în ziua de 30 Martie, când se prăznuieşte pomenirea Cuviosului, se citeşte numai sinaxarul din Minei şi se lasă acesta, deoarece e acelaşi sinaxar.
În aceiaşi zi, în Duminica a patra a postului mare, facem pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Scăratul.
Stih : Ioan cel mort cu trupul, din timpul vieţii sale,
Trăieşte veşnic totuşi, deşi-i fără de suflare !
Iar când la ceruri s-a urcat
O carte : SCARA, ne-a lăsat;
Iar ea i-a arătat şi lui
Urcarea-n slava cerului.
Acesta, pe când era de şaisprezece ani fiind isteţ la minte, s-a adus pe sine-și jertfă cu totul sfântă, suindu-se în muntele Sinai. Apoi, după nouăsprezece ani, a plecat de aici, a luat calea isihiei şi s-a aşezat la o depărtare de cinci mile de Biserica mare a muntelui Sinai într-un loc numit Tolas. Aici a petrecut patruzeci de ani într-o înflăcărată dragoste de Dumnezeu, pururea fiind aprins de focul dragostei dumnezeieşti. Mânca tot ceea ce-l făcea neprihănit faţă de sfatul evangheliei puţin de tot, nu până la saţiu; dar cred că şi în asta înfrângea cu mare înţelepciune cornul mândriei. Dar ce minte ar putea să spună izvorul lacrimilor lui ? Se împărtăşea de somn atât numai cât firea minţii să nu-i vatăme privegherea. Tot drumul vieţii sale era o rugăciune neîntreruptă şi o neasemănată dragoste către Dumnezeu. Trăind prin toate aceste fapte mari în chip bineplăcut lui Dumnezeu, scriind SCARA, alcătuind cuvinte de învăţătură pline de folos sufletesc, s-a odihnit cu vrednicie în Domnul în anul 603, în vârstă de optzeci de ani, lăsând încă şi alte multe scrieri. Pomenirea lui se săvârşeşte la 30 Martie. Dar se prăznuieşte şi azi, poate din pricină că de la începutul Sfântului post de patruzeci de zile începe în chip obişnuit să se citească în sfintele mănăstiri Scara cuvintelor lui.
Pentru rugăciunile lui, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuiește, Amin.
Cântarea a 7-a,
Irmos : Preaînălţate Dumnezeule...
Tâlharii au căzut asupra mea, ticălosul, şi rănindu-mă, m-au lăsat ca pe un mort, fără suflare; pentru aceasta mă rog Ţie, Dumnezeule, cercetează-mă.
Jefuitu-mi-au mintea gândurile cele nestătătoare, şi cu patimile rănindu-mă, m-au lăsat mort întru mulţimea greşalelor; ci mă vindecă, Mântuitorule.
Dacă m-a văzut levitul chinuindu-mă în răni, nesuferind bubele, pentru nevindecarea lor, m-a trecut, Mântuitorul meu; ci Tu însuţi mă tămăduieşte.
A Născătoarei :
Tu m-ai mântuit, cel ce Te-ai întrupat din Fecioară, vărsând peste rănile mele mila cea bogată a îndurărilor Tale, Hristoase. Pentru aceasta pe Tine Te slăvesc.
Alt Canon,
Irmos : Din Iudeea, mergând tinerii...
La verdeaţa împărăţiei celei de sus ţi-ai hrănit Părinte turma şi cu toiagul învăţăturilor gonind fiarele eresurilor, ai cântat : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Intrat-ai la ospăţul de nuntă cel de sus, al Împăratului Hristos, fiind îmbrăcat cu veşmânt vrednic Celui ce te-a chemat; la carele ai şi şezut strigând : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Slavă...
Izvor înfrânării te-ai arătat Părinte, neudat fiind de păcate, înecând cugetele şi curăţind spurcăciunea celor ce strigă cu credinţă : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Şi acum..., a Născătoarei :
Din pântecele tău a ieşit Domnul tuturor, Fecioară, întrupându-Se; pentru aceasta cunoscându-te Născătoare de Dumnezeu, cu dreaptă credinţă strigăm Fiului tău : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a,
Irmos : Pe Tine, Făcătorule a toate...
Cu rănile greşalelor de la tâlhărești-le mele gânduri mi-am stricat viaţa mea, Mântuitorule; pentru aceasta m-am golit de dumnezeiescul Tău chip, Iubitorule de oameni, Dumnezeule; ci milostiveşte-Te spre mine.
Venit-ai pe pământ din cele de sus, Mântuitorule, milostivindu-Te spre mine cel rănit de bătăi peste tot, cu rănile păcatelor, şi ai turnat, Hristoase îndurate, peste mine mila Ta.
Trupul şi sufletul, Tu Stăpâne, Mântuitorule, Ţi-ai dat răscumpărare pentru mine, şi m-ai mântuit pe mine, cel cu totul rănit cu răni netămăduite, din mulţimea păcatelor, ca un milostiv.
A Născătoarei :
Pe tine, Fecioară, ceea ce mai presus de gând ai născut pe Domnul prin cuvânt, cu dumnezeiasca bărbăţie, şi ai rămas Fecioară, toate lucrurile bine te cuvântăm şi te preaînălţăm întru toţi vecii.
Alt Canon,
Irmos : Pe Împăratul ceresc...
Stâlp însufleţit, cu adevărat, şi chip înfrânării câştigându-te pe tine, Părinte, toţi cinstim pomenirea ta, Ioane.
Mulţimea călugărilor se bucură şi saltă adunarea cuvioşilor şi a drepţilor; că ai luat cunună după vrednicie, împreună cu dânşii.
Binecuvântăm pe Tatăl...
Fiind împodobit cu bunătăţile, ai intrat în cămara cea de nuntă a măririi celei nespuse cântând laudă lui Hristos în veci.
Şi acum..., a Născătoarei :
Pe cei ce le trebuie ajutorul cel de la tine, nu-i trece cu vederea, Fecioară, care te laudă şi te preaînalță întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a,
Irmos : Isaie dănţuieşte...
Nepăzind poruncile Tale, Stăpâne, cu mintea mea intrând în patimile desfătărilor, m-am golit de dar şi pentru răni zac gol; ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă.
N-a putut levitul să şteargă rănile mele; ci ai venit Tu, Bunule, la mine cu milostivire şi ai turnat peste mine mila îndurărilor Tale, Mântuitorule, ca un doctor prea-ales, tămăduindu-mă.
Ca cel ce eşti milostiv, îndurându-Te, Hristoase, m-ai mântuit pe mine cel rănit de tâlhari cu bătăi, şi Ţi-ai dat sufletul şi trupul Tău, Mântuitorule, ca doi dinari, pentru a mea răscumpărare.
A Născătoarei :
Mai presus de gând este naşterea ta, Maică a lui Dumnezeu, că zămislirea întru tine a fost fără de bărbat şi s-a făcut naştere de Fecioară, că Cel ce S-a născut este Dumnezeu; pe Carele slăvindu-L, pe tine Fecioară te slăvim.
Alt Canon,
Irmos : Pe cea curată...
Tămăduitor te-ai arătat de la Dumnezeu, fericite, celor ce bolesc întru păcate şi pierzător şi izgonitor duhurilor celor viclene. Pentru aceasta te fericim.
Părăsit-ai pământul, Părinte, ca pe un locaş al stricăciunii şi te-ai sălăşluit în pământul celor blânzi; şi împreună cu dânşii te veseleşti, îndulcindu-te de desfătarea cea dumnezeiască.
Slavă...
Astăzi este ziua de sărbătoare care cheamă pe toate turmele sihaştrilor la danţ duhovnicesc, la masă şi la mâncare de viaţă nestricăcioasă.
Şi acum..., a Născătoarei :
Cel ce S-a sălăşluit în tine, ceea ce eşti cu totul fără prihană, surpând pe ucigaşul de oameni, carele a amăgit dintâi pe începătorii neamului cu sfatul rău, născându-Se din tine, ne-a mântuit pe noi pe toţi.
LUMINÂNDA
A învierii; Slavă..., a Cuviosului.
Podobia : Femei auziţi glasul...
Depărtatu-te-ai de desfătarea lumească, Cuvioase, ca de ceva vătămător şi veştejindu-ţi trupul cu nemâncarea, ai înnoit tăria sufletului şi ai câştigat mărire cerească, Preamărite. Pentru aceasta nu înceta rugându-te pentru noi, Ioane.
Şi acum..., a Născătoarei :
Cu adevărat te mărturisim, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, noi cei ce neam mântuit prin tine, că ai născut cu mijlocire nespusă pe Dumnezeu, Cel ce a stricat moartea prin Crucea Sa, şi la Sine a tras mulţimile cuvioșilor, cu care împreună te lăudăm, Fecioară.
LA LAUDE
Punem opt Stihiri şi cântăm, din Octoih, Stihirile lui Anatolie.
Apoi cântăm Stih : Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit.
Şi cântăm ldiomela, glasul 1.
Veniţi să lucrăm în via cea de taină, făcând într-însa roduri de pocăinţă; nu ostenindu-ne cu mâncări şi cu băuturi, ci cu rugăciuni şi cu posturi săvârşind bunătăţile. Că aceasta plăcând Stăpânului lucrului, dăruieşte dinarul, prin carele scapă sufletele de datoria păcatului, Unul, Cel mult îndurat.
Slavă..., tot aceasta. Şi acum... Prea binecuvântată eşti...
DOXOLOGIA CEA MARE
Apoi Ecteniile şi Apolisul. Ceasul 1 şi învăţătură pentru credinţă; şi cealaltă rânduială, după obicei.
LA LITURGHIE
Tipica şi Fericirile glasului; Prochimenul glasului de rând şi al Cuviosului, glasul al 7-lea : Lăuda-se-vor cuvioşii întru slavă şi se vor bucura întru aşternuturile lor. Stih : Cântaţi Domnului cântare nouă... Apostolul zilei, din cartea către Evrei, şi altul al Cuviosului, către Efeseni. Aliluia al glasului, şi al Cuviosului : Răsădit fiind în casa Domnului... Evanghelia zilei, de la Marcu, şi a Cuviosului, de la Matei. CHINONICUL : Lăudaţi pe Domnul... Şi Întru pomenire veşnică va fi...
LUNI
LUNI
În a cincea săptămână a Sfântului şi Marelui Post
LA VECERNIE, DUMINICĂ SEARA
După Psalmul cel începător, la Doamne strigat-am..., punem Stihiri 10. Şi cântăm patru Stihiri de umilinţă, din Octoih, şi ale Triodului podobnicele lui Iosif, glasul al 8-lea.
Podobie : Mare este puterea Crucii...
Să arătăm, credincioşilor, osteneli mari în vremea postului, ca să dobândim laudă, cu mila marelui Dumnezeu, mântuindu-ne de văpaia gheenei.
Trecând acum înjumătăţirea postului, să arătăm după adevăr începerea slăvirii celei dumnezeieşti şi să ne sârguim cu căldură, să ajungem la desăvârşirea vieţii îmbunătăţite; ca să luăm desfătarea care nu îmbătrâneşte.
Altă Stihiră, a lui Teodor, glasul al 7-lea :
Podobia : Sub acoperământul tău...
Trecând înjumătăţirea acestei sfinţite înconjurări a postului, să ne îndreptăm cu bucurie călătoria către cel viitor, ungându-ne sufletul cu untul de lemn al facerii de bine; ca să ne învrednicim, să ne închinăm şi dumnezeieştilor patimi ale lui Hristos Dumnezeul nostru, şi să ajungem şi la înfricoşata şi Sfânta Înviere a Lui.
Şi 3 din Minei. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei; Ieşire : Lumină lină...
Prochimen mare, glasul al 8-lea :
Să nu întorci faţa Ta de la sluga Ta; când mă necăjesc degrab mă auzi. Ia aminte spre sufletul meu, şi-l mântuiește pe el.
Stih : Mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă sprijinească.
Stih : Vadă săracii şi să se veselească.
Stih : Căutați pe Dumnezeu şi va fi viu sufletul vostru.
Şi iarăşi cu glas mai înalt : Să nu întorci faţa Ta de la sluga Ta...
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, glasul al 7-lea :
Aproape este Mântuitorul, Cel ce a sădit via şi a chemat lucrătorii; veniţi nevoitorii postului să luăm plată, că Dătătorul este bogat şi îndurat. Puţin lucrând, vom câştiga milă sufletului.
Altă Stihiră, glasul al 6-lea, însuşi glasul.
Căzând Adam în tâlhăreştile gânduri, s-a furat mintea, rănindu-se la suflet; şi a zăcut gol de ajutor. Nici preotul cel mai înainte de lege n-a căutat de dânsul, nici levitul cel din lege nu s-a uitat la dânsul; fără numai Tu, Dumnezeule, Cel ce ai venit, nu din Samaria, ci din Născătoarea de Dumnezeu, Doamne, slavă Ţie.
Martirica :
Mucenicii Tăi, Doamne, nu Te-au tăgăduit, nici nu s-au depărtat de la poruncile Tale; cu rugăciunile lor miluieşte-ne pe noi.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Ca arhanghelii să lăudăm, credincioşilor, cămara cea cerească şi uşa cea pecetluită cu adevărat; bucură-te, din care a odrăslit nouă Mântuitorul tuturor, Hristos, Dătătorul de viaţă şi Dumnezeu. Surpă, Stăpână, pe tiranii, vrăjmaşii noştri cei fără Dumnezeu, cu mâna ta, Preacurată, nădejdea creştinilor.
Şi cealaltă rânduială, după obicei.
La Pavecerniță cântăm slujba Sfântului ce se va întâmpla în Joia Canonului celui mare.
Luni a cincea săptămână
LA UTRENIE
Treimicile glasului ce se va întâmpla.
După întâia Catismă, cântăm Sedelnele cele de umilinţă din Octoih şi a Născătoarei de Dumnezeu.
După a doua Catismă, aceste Sedelne, ale lui Iosif, glasul al 3-lea :
Podobie : De frumuseţea fecioriei tale...
Vremea cea preafrumoasă a sosit, ziua cea vrednică de laudă a postului a strălucit; să ne grăbim, fraţilor, a ne curăţi; ca să ne arătăm curaţi Făcătorului, şi să dobândim frumuseţea Lui. Pentru rugăciunile celei ce L-a născut pe El, ale uneia curate Maicii lui Dumnezeu.
Slavă..., tot aceasta. Şi acum..., a Născătoarei :
De frumuseţea fecioriei tale şi de prealuminată curăţia ta Gavriil mirându-se, a strigat ţie, Născătoare de Dumnezeu : Ce laudă vrednică voi aduce ţie ? Ce te voi numi pe tine ? Nu mă pricep şi mă minunez ! Pentru aceasta precum mi s-a poruncit strig ţie : Bucură-te cea ce eşti plin de dar !
După a treia Catismă, Sedealna, glasul al 7-lea.
Podobie : Doamne, noi suntem...
Doamne, Cela ce ne-ai dat să ajungem ziua de astăzi, sfânta săptămână care străluceşte luminat mai-nainte de minunata sculare a lui Lazăr din morţi, învredniceşte-ne pe noi, robii Tăi, să umblăm întru frica Ta, săvârşind toată curgerea postului.
Slavă..., tot aceasta. Şi acum..., a Născătoarei :
Mai cinstită eşti decât măriţii heruvimi, Preasfântă Fecioară; că aceia nesuferind dumnezeiasca putere, slujesc acoperindu-şi feţele cu aripile; iar tu, văzând cu ochii tăi, ai ţinut pe Cuvântul întrupat. Pe Carele neîncetat roagă-L, pentru sufletele noastre.
Psalmul 50.
CANOANELE
Şi cântăm Canonul Mineiului şi Tricântarea lui Iosif; citindu-se Cântarea întâia din Psaltire.
Tricântarea
Cântarea 1-a, glasul al 3-lea,
Irmos : Cela ce a împreunat apele...
Ogorând gândurile noastre cu dumnezeiescul plug al Sfântului Post, să rodim spic de bunătăţi, ca să nu flămânzim în veci, îndulcindu-ne cu desfătarea cea necheltuită şi veselindu-ne.
Patimi de mulţi ani port în lăuntru, care întunecă ticălosul meu suflet; cad dar cu inimă umilită la puterea Ta cea mai presus de vremi şi nebiruită, Cuvinte al Tatălui, Cel fără de început, şi mă rog, îndură-Te şi mă mântuieşte.
Postul preabun hrăneşte inimile, îngrăşând gândurile cele plăcute lui Dumnezeu; şi uscând adâncul patimilor, curăţeşte cu ploile umilinţei pe cei ce aduc laudă cu credinţă, Atotţiitorului.
A Născătoarei :
Curată, care eşti cu multe numiri, bucură-te Preasfântă Fecioară Marie, Născătoare de Dumnezeu, lauda credincioşilor, nimicirea blestemului, scară cerească, minunea cea necuprinsă cu mintea, rugul cel nears şi pământul cel nelucrat.
Altă Tricântare,
A lui Teodor, glasul al 7-lea,
Irmos : Să cântăm Domnului...
După ce ne-am închinat lemnului celui purtător de viață, să mergem de aici pe calea postului, spre patima lui Hristos, bucurându-ne.
Urmând lui Hristos, să ne lepădăm de lume şi să luăm Crucea pe umeri, asemănându-ne dumnezeieştilor Lui patimi.
Slavă..., a Treimii :
Să lăudăm toţi o Dumnezeire mai presus de fiinţă, în trei Feţe, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt.
Şi acum..., a Născătoarei :
Pe Iisus Mântuitorul, pe Carele L-ai născut fără cuprindere de minte, necunoscând stricăciune, fă-L îndurat, Curată, acum spre robii tăi.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Când vei veni întru slavă, cu îngerii, să judeci toate, învredniceşte-ne ca să dăm răspuns bun, Hristoase.
Irmosul :
Să cântăm Domnului, Cel ce a cufundat toată puterea lui Faraon în mare, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.
Cântarea a 8-a,
Irmos : Cuptorul Babilonului...
Trăgându-mă de amăgirile vătămătoare ale şarpelui şi înşelându-mi gândul în toate zilele, adaug rănii mele rană, Mântuitorule; pentru aceasta strig către Tine : Doctorul bolnavilor, întoarce-mă şi mă mântuieşte.
Postind Elisei odinioară şi întărindu-se adevărat cu duhul, a înviat pe fiul samarinencei; iar noi fiind omorâţi de dulceţile patimilor, să înviem credincioşilor, cu postul cel de viață aducător.
Pe ninivitenii, care s-au pocăit dedemult cu plângere şi cu post, i-ai mântuit, Doamne, Iubitorule de oameni, ca un milostiv. Şi spre noi, care nu ne pricepem a ne mărturisi Ţie prin fapte, milostiveşte-Te cu mila Ta.
A Născătoarei :
Rugămu-ne ţie, Preacurată cu totul fără prihană, ceea ce ai rămas după naştere nestricată; scoate din stricăciune pe robii tăi, care cântă cu credinţă întru o unire a sufletului; Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul.
Altă Tricântare,
Irmos : Pe Domnul cel înfricoşat...
Ţinându-ne cu Dumnezeu de dreptarul înfrânării, să alergăm bătrâneşte, credincioşilor, spre rămăşiţa curgerii Sfântului Post, ca să ne încununăm.
Văzând nerodirea sufletului meu cel tare bolnav, mai îngăduieşte Hristoase şi nu mă tăia ca pe smochinul cel blestemat.
Binecuvântăm pe Tatăl...
A Treimii :
Treime singură stăpânitoare şi Unime în trei Ipostasuri, Părinte, Fiule şi Duhule, scoate pe cei ce Te laudă pe Tine din toate supărările şi primejdiile.
Şi acum..., a Născătoarei :
Bucură-te, muntele lui Dumnezeu; bucură-te, făclie pururea luminoasă; bucură-te, cerul cel nou; bucură-te, minte strălucitoare; bucură-te, întrutot lăudată.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Gândind la întrebarea Ta, Hristoase, cea înfricoşată, mă îngrozesc, mă cutremur şi strig : Cela ce ai nemăsurată mare milă, mântuieşte-mă pe mine ticălosul.
Irmosul : Să lăudăm, bine să cuvântăm...
Pe Domnul cel înfricoşat heruvimilor şi minunat serafimilor şi făcător al lumii, preoţi, robi şi duhurile drepţilor, lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a,
Irmos : Minune nouă...
Dumnezeiesc pahar de umilinţă umplând acum darul postului, cheamă pe toţi credincioşii, strigând cu veselie : Veniţi de vă îndulciţi lepădând beţia patimilor, ca să vă învredniciţi mângâierii ce va să fie.
Aproape este judecata, ia aminte suflete ! Grijeşte-ţi cunoştinţa de ale tale şi lucrează bine cele ce te păzesc pururea neosândit. Că de ne-am judeca pe noi înşine aici, nicicum nu ne-am osândi acolo, unde se osândesc cei vinovaţi, fără mărturii.
Stăpânii, puteri, scaune, serafimi, domnii, căpetenii, heruvimi, îngeri şi arhangheli, rugaţi pe Dumnezeu, ca să săvârşim noi vremea postului, făcând cele plăcute Lui şi să dobândim laudă ca nişte slugi bineplăcute Lui.
A Născătoarei :
Primeşte Hristoase pe ceea ce Te-a născut pe Tine, care se roagă Ţie pururea, Mântuitorule, împreună cu mucenicii, cu proorocii şi cu toţi cuvioşii, pentru robii cei ce Te-au mâniat cu păcatele, pe Tine Stăpânul Cel singur iubitor de oameni şi Făcătorul tuturor, de Carele se cutremură cetele cereşti.
Altă Tricântare,
Irmos : Pe ceea ce este mai presus...
Trecând înotarea cea lină a postului cu vântul Duhului, să ne rugăm ca să ajungem la limanul patimilor lui Hristos.
Asemănându-mă hananeencei, strig Ţie : Miluieşte-mă, Dumnezeule, Fiul lui David, şi tămăduieşte sufletul meu cel bolnav, ca pe fiica aceea.
Slavă..., a Treimii :
Fiinţa Dumnezeirii, Unimea cea una singură şi întreită după trei Feţe, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul cu cântări să slăvim.
Şi acum..., a Născătoarei :
Ceea ce ai zămislit în pântece pe Cuvântul cel necuprins şi L-ai născut cu trup fără de sămânţă, roagă-L cu dinadinsul să mântuiască sufletele noastre.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Cela ce ai îndreptat pe vameşul, cel ce a strigat Ţie; curăţeşte-mă ! Fii milostiv şi mie păcătosului, Judecătorule al tuturor, iertându-mi greşalele.
Irmosul :
Pe ceea ce este mai presus de fire maică şi după fire fecioară, pe cea una între femei binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, cu laude să o slăvim.
Luminânda glasului, de trei ori.
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, glasul al 8-lea :
Eu, Stăpâne al tuturor, asemănatu-m-am celui ce a căzut între tâlhari, căzând în păcatele mele şi m-am rănit de dânşii fără milă; ci nu mă lăsa nevindecat, Cela ce ai venit nu din Samaria, ci din preacurata Fecioară; Iisuse, numele cel mântuitor, miluieşte-mă. (de două ori)
Martirica :
Ce vă vom numi pe voi, sfinţilor ? Heruvimi, că întru voi s-a odihnit Hristos; serafimi, că neîncetat L-aţi preaslăvit; îngeri, că de trup v-aţi lepădat; sau puteri, căci cu minuni lucraţi. Multe sunt numirile voastre şi mai mari darurile; rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Cele cereşti te laudă pe tine cea plină de dar, Maică nenuntită, şi noi mărim naşterea ta cea neurmată, Născătoare de Dumnezeu roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.
La ceasul al şaselea
Troparul Proorociei, glasul al 3-lea :
Scoală-te Doamne şi ne ajută nouă, pentru că s-au ridicat împotriva noastră fărădelegile noastre; că Tu eşti Tatăl nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.
Slavă..., Şi acum..., tot aceasta.
Prochimen, glasul al 4-lea :
Altarele Tale, Doamne al puterilor, împăratul meu şi Dumnezeul meu. (ps. 83, 4)
Stih : Cât sunt de iubite locaşurile Tale, Doamne al puterilor. (ps. 83, 1)
Din proorocia lui Isaia citire :
Cap. 37, Vers 33. Cap. 38, Vers 6.
Pentru aceea aşa zice Domnul asupra împăratului asirienilor : Nu va intra în cetatea aceasta, nici va slobozi asupra ei săgeată, nici va pune asupra ei pavăză, nici o va înconjura cu şanţ. Ci pe calea, pe care a venit, pe aceea se va înapoia şi în cetatea aceasta nu va intra. Acestea zice Domnul : Apăra-voi cetatea aceasta, ca să o mântuiesc pentru Mine şi pentru David, sluga Mea. Şi a ieşit îngerul Domnului şi a ucis din oştirea asirienilor o sută şi optzeci şi cinci de mii şi sculându-se dimineaţa a aflat toate trupurile moarte. Şi înapoindu-se s-a dus Senaherib, împăratul asirienilor şi a locuit în Ninevi. Şi când s-a închinat el în casa lui Nasarah, dumnezeul lui, domn al părinţilor lui, Adrameleh şi Sarasar, feciorii lui l-au omorât cu săbiile şi ei au fugit în Armenia şi a împărăţit Asordan, feciorul lui, în locul lui. Şi a fost în vremea aceea, bolnăvitu-s-a Ezechia de moarte şi a venit la dânsul proorocul Isaia feciorul lui Amos şi i-a zis lui : Aşa zice Domnul : Rânduieşte-ţi casa ta, că vei muri tu şi nu vei trăi. Şi s-a întors Ezechia cu faţa la perete, şi s-a rugat către Domnul zicând : Adu-ți aminte, Doamne, cum am umblat înaintea ta cu dreptate şi cu inimă curată şi cele plăcute înaintea ta am făcut. Şi a plâns Ezechia cu plângere mare. Şi a fost cuvântul Domnului către Isaia, zicând : Mergi şi zi lui Ezechia : Acestea zice Domnul Dumnezeul tatălui tău David : Auzit-am rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale, şi iată adaug vieţii tale cincisprezece ani. Şi din mâna împăratului asirienilor te voi izbăvi pe tine şi cetatea aceasta şi te voi scuti pentru cetatea aceasta.
Prochimen, glasul al 8-lea :
Arată, Doamne, mila Ta şi mântuirea Ta o dă nouă. (ps. 84, 7)
Stih : Bine ai voit, Doamne, pământul Tău; întors-ai robimea lui Iacov. (ps. 84, 1)
MARŢI
MARŢI
În a cincea săptămână a Sfântului şi Marelui Post
LA VECERNIE, LUNI SEARA
În locul Catismei a 18-a, citim Catisma a 10-a, a rândului. La Doamne strigat-am..., punem 6 Stihiri, cântând 3 podobnice ale Triodului şi 3 ale Mineiului.
Stihirile Triodului, ale lui Iosif, glasul al 3-lea.
Podobia : Cu arătarea Crucii...
Cela ce ne-ai dat vremea postului ca să ne întoarcem şi să fim vii şi nicicum să pierim, Cuvinte al lui Dumnezeu, învredniceşte-ne pe toţi să ne facem bineplăcuţi Ţie şi cu umilinţă fierbinte să-Ţi slujim, Hristoase, ca femeia cea înţeleaptă, care pentru mir şi pentru vărsarea lacrimilor celor fierbinţi, oarecând, a luat iertare de greşale.
Ca orbul strig Ţie, din inimă : Fiul lui Dumnezeu, luminează ochii inimii mele; ca hananeeanca cea credincioasă plâng către Tine : Miluieşte-mă Îndurate ! Că am suflet îndrăcit de pofte, pe carele apărându-l de întunericul patimilor, fă-l să vieţuiască curat de acum înainte, ca să slăvesc bunătatea Ta cea multă.
Altă Stihiră, a lui Teodor, glasul al 8-lea.
Podobia : Mucenicii Tăi, Doamne...
Darul cel luminat de Dumnezeu al postului, astăzi strălucindu-ne nouă mai luminat decât soarele, luminează sufletele noastre, gonind patimile păcatului ca pe nişte nori. Pentru aceasta să alergăm cu bucurie toţi cuprinzându-l şi bucurându-ne, să săvârşim dumnezeiasca lui călătorie; şi cu dânsul, întru veselie, ospătându-ne, să strigăm lui Hristos : Sfinţeşte, Bunule, pe cei ce-l săvârşesc cu credinţă.
Şi din Minei trei. Slavă..., Și acum..., A Născătoarei :
Prochimen, glasul al 4-lea :
Povăţuieşte-mă, Doamne, în calea Ta şi voi merge întru adevărul Tău. (ps. 85, 10)
Stih : Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi, că sărac şi necăjit sunt eu. (ps. 85, 1)
De la Facere, citire :
Cap. 13, Vers. 12-18.
Și Avraam s-a sălăşluit în pământul Hanaan; iar Lot s-a sălăşluit în cetatea ţinuturilor şi şi-a pus lăcaşul în Sodoma. Iar oamenii cei din Sodoma erau răi şi păcătoşi înaintea lui Dumnezeu foarte. Şi a zis Dumnezeu lui Avraam, după ce s-a despărţit Lot de dânsul : Ridică ochii tăi şi caută, din locul în care eşti tu acum, spre miazănoapte şi spre miazăzi şi spre răsărit și spre mare că tot pământul care îl vezi, ţie îl voi da și seminţiei tale până în veac. Şi voi face sămânţa ta ca nisipul pământului; şi de poate cineva număra nisipul pământului, şi sămânţa ta va număra. Scoală-te şi umblă pământul în lung şi în lat, că ție îl voi da pe el şi seminţiei tale în veac. Şi ridicându-şi Avraam corturile a venit şi a locuit lângă ştejarul lui Mamvri, care era în Hebron; şi a zidit acolo altar Domnului.
Prochimen, glasul al 4-lea :
Iubeşte Domnul porţile Sionului mai mult decât toate locașurile lui Iacov. (ps. 86, 1)
Stih : Temeliile lui în munţii cei sfinţi. (ps. 86, 1)
De la Pilde, citire :
Cap. 14, Vers. 27. Cap. 15, Vers. 14.
Frica Domnului este izvor de viață şi pe cel ce o are îl face a se feri de lanţul morţii. Mărirea împăratului este în popor mult; iar în popor puţin, este pierderea celui puternic. Omul cel mai răbdător este cu mare înţelepciune, iar cel foarte fricos este neînţelept. Omul blând este doctor inimii; iar cariul oaselor este inima simţitoare. Cel ce grăieşte de rău pe săracul, mânie pe Cel ce l-a făcut pe el; iar cel ce miluieşte pe sărac, cinsteşte pe Cel ce l-a făcut pe el. Întru răutatea sa va pieri necredinciosul; iar cel ce nădăjduiește spre Domnul, drept este întru bunătatea sa. Inima cea bună a bărbatului odihneşte înţelepciunea; iar inima nebunilor nu se cunoaşte. Dreptatea înalţă neamul; iar păcatele împuţinează seminţiile. Primită este împăratului sluga înţeleaptă; şi cu păstrarea sa leapădă de la sine ocara. Mânia pierde şi pe cei înţelepţi; iar răspunsul cucernic întoarce mânia şi cuvântul aspru aprinde mânia. Limba înţelepţilor ştie cele bune; iar gura celor neînţelepţi spune rele. În tot locul ochii Domnului văd pe cei răi şi pe cei buni. Vindecarea limbii este pom de viață şi cel ce o păzeşte, acesta se va umplea de duh.
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, glasul al 8-lea.
Ca cel ce a căzut între tâlhari şi s-a rănit, aşa am căzut şi eu pentru păcatele mele şi sufletul meu este rănit; către cine voi scăpa să mă tămăduiesc ? Fără numai către Tine, vindecătorul sufletelor şi al trupurilor; varsă peste mine, Dumnezeule, mila Ta cea mare.
Altă Stihiră, glasul al 4-lea.
Alunecându-ne de la desfătarea şi îndulcirea cea dintâi a raiului, pentru călcarea poruncii, am căzut în viață necinstită; că dezbrăcându-ne de petrecerea cea cuvioasă şi lăudată a bunătăţilor, am căzut în păcate, ca între nişte tâlhari, şi suntem mai mult morţi, abătându-ne de la mântuitoarele Tale învăţături. Ci Te rugăm pe Tine, Stăpâne, Cel ce Te-ai arătat din Maria şi ai primit patimi fără pătimire, leagă rănile noastre cele pricinuite de păcate şi varsă peste noi milostivirea Ta cea neasemănată şi purtarea Ta de grijă cea tămăduitoare, ca un iubitor de oameni.
Martirica :
Cela ce ai primit răbdarea Sfinţilor Mucenici, primeşte şi de la noi laudă, Iubitorule de oameni, dăruindu-ne nouă cu rugăciunile lor mare milă.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Păzeşte pe robii tăi, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, de toate primejdiile, ca să te slăvim pe tine, nădejdea sufletelor noastre.
Marţi a cincea săptămână
LA UTRENIE
Treimicele. Apoi citim Catisma a 11-a, a 12-a și a 13-a. După întâia Catismă, zicem Sedelnele cele de umilinţă, din Octoih, şi a Născătoarei de Dumnezeu.
După a doua Catismă, cântăm aceste Sedelne, ale lui Iosif, glasul al 3-lea.
Podobie : Pentru mărturisirea...
Cu căldura credinţei, prin înfrânare, să ardem patimile neînfrânării şi să fugim de prăpastia păcatului şi cu pâraiele lacrimilor noastre să stingem văpaia cea veşnică, strigând : Greşit-am Ţie, Preabunule ! Milostiveşte-Te şi ne dăruieşte nouă mare milă.
Slavă... Şi tot aceasta.
Şi acum..., a Născătoarei :
Ceea ce tu una te-ai făcut cort dumnezeiesc al Cuvântului, preacurată Fecioară Maică, întrecând pe îngeri cu curăţia, curăţeşte-mă prin rugăciunile tale cu dumnezeieştile ape, pe mine cel ce m-am spurcat cu păcatele trupului mai mult decât toţi, dăruindu-mi, Preacinstită, mare milă.
După a treia Catismă, zicem această Sedealnă a lui Teodor, glasul al 2-lea :
Podobie : Prea binecuvântată eşti...
Prea proslăvit este darul cinstitului post; că printr-însul Ilie proorocul a aflat căruţă de foc şi Moise a luat lespezile, Daniil s-a făcut minunat, Elisei a înviat pe mort, tinerii au stins focul, şi fiecare printr-însul se face al lui Dumnezeu. Deci, cu acesta desfătându-ne să strigăm : Bine eşti cuvântat, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce bine ai voit aşa, slavă Ţie.
Slavă..., tot aceasta. Şi acum..., a Născătoarei :
Rugăciunea ta cea nebiruită câştigându-o în nevoi, scap cu minune mai presus de nădejde de cei ce mă necăjesc, o, Maica lui Dumnezeu ! Că totdeauna mai-nainte întâmpini pe cei ce se roagă ţie cu credinţă şi sfărâmă desele ispite ale vrăjmaşilor. Pentru aceasta cu mulţumire strig către tine : Primeşte, Stăpână, aceste scurte mulţumiri, pentru că-mi eşti întru toate ajutătoare, Fecioară.
CANOANELE
Canonul Mineiului şi această Tricântare a lui Iosif. Şi se citeşte Cântarea a doua, din Psaltire
Tricântarea
Cântarea a 2-a, glasul al 3-lea,
Irmos :
Ia aminte pământule şi cerule, şi ascultă graiurile mele, că am să spun pe pământ minunile lui Dumnezeu.
Să ne ridicăm ca şi cu nişte aripi sufletele, cu rugăciuni neîncetate şi cu înfrânarea şi cu gândirea, spre dragostea cea dumnezeiască.
Fugind de gerul neînfrânării, să ne încălzim toţi cu căldura înfrânării, întru Dumnezeiescul Duh.
Prin sarea dumnezeieştilor bunătăţi, lepădând viermii păcatului, suflete, lipeşte-te de Dumnezeu.
A Născătoarei :
Odihnitu-s-a Hristos întru tine, cea singură binecuvântată şi S-a îmbrăcat din tine cu trupul Său.
Altă Tricântare,
Glasul al 2-lea,
Irmos : Luaţi aminte, popoare...
Post curat, rugăciuni, lacrimi, gândire de cele dumnezeieşti şi toată altă faptă bună agonisind, să le aducem lui Dumnezeu, Stăpânului.
Eva roabă s-a făcut pentru rod; vezi suflete al meu să nu te amăgeşti şi tu, de te va ispiti şarpele cândva, sfătuindu-te să mănânci rodurile poftei.
Slavă..., a Treimii :
Slăvesc trei Feţe ale unei Firi, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul; o Stăpânie a Dumnezeirii, o Împărăţie a tuturor şi o Dumnezeire.
Şi acum..., a Născătoarei :
Naşterea ta preacurată este înfricoşată, că Cel ce a făcut pe om Dumnezeu este, Carele S-a născut fără început din Tatăl şi din tine, mai pe urmă, fără de bărbat S-a zămislit.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Pe ceea ce-i curgea sânge ai tămăduit-o cu atingerea de poala Ta, Hristoase al meu; fă-mă sănătos de patimi şi pe mine, carele mă ating cu credinţă de mila Ta.
Irmosul :
Luaţi aminte popoare minunile lucrurilor puterii Mele celei dumnezeieşti şi întru aceasta veţi cunoaşte, că însumi Eu sunt Dumnezeul tuturor.
Cântarea a 8-a,
Irmos : Pe Cela ce Se slăveşte...
Întru ascuns pândindu-mă în toate zilele, cel prea viclean caută să mă prindă și să mă facă mâncare luişi. Mântuieşte-mă de răutatea lui, Mântuitorule, Cel ce ai mântuit pe Iona din chit.
Prin post curănţindu-ne, să ne suim în muntele bunătăţilor şi să auzim luminat, ce va grăi nouă Dumnezeu. Că va grăi pace şi luminare şi tămăduire zdrobirilor sufleteşti.
Orbindu-mă în toate zilele cu întunecarea păcatelor, nu pot cunoaşte minunile Tale, Doamne. Pentru aceasta, deschide-mi ochii inimii mele, Iisuse, Dătătorule de lumină.
A Născătoarei :
Cu picăturile îndurărilor tale spală spurcăciunile cele din patimi ale inimii mele, pururea Fecioară, nespurcată, dăruindu-mi izvoare aducătoare de lacrimi, spre curăţirea sufletească.
Altă Tricântare,
Irmos : Pe Domnul, Cel ce a răcorit...
Focul nu se va stinge şi viermele, zice, nu se va sfârşi; teme-te de îngrozire, o, suflete al meu ! Roagă-te lui Hristos, ca să afli desfătare, unde este locuinţa tuturor celor ce se veselesc.
Doamne ! Ridică, rogu-mă, sufletul meu cel aprins de arşiţa poftelor, prin atingerea Ta, ca pe soacra lui Petru; ca să se afle slujindu-Ţi cu plăcere, mărturisindu-se întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl...
A Treimii :
Pe Tatăl cel pururea veşnic şi fără început să-L lăudăm credincioşii şi pe Fiul, Cel împreună fără început şi pe Duhul, Cel ce împreună străluceşte din Tatăl, Feţe ce sunt de o Fiinţă ale unei Stăpânii şi Puteri Preaînalte.
Şi acum..., a Născătoarei :
Marie, cea chemată de Dumnezeu, care eşti cu adevărat curăţirea credincioşilor, că prin tine se dă iertare tuturor din-destul, nu înceta îmblânzind pe Fiul tău şi Domnul, pentru cei ce te laudă.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Deschide-mi, Hristoase, urechile sufletului cele asurzite, şi-mi limpezeşte limba mea ca odinioară a celui mut şi surd. Ca auzind glasul Tău, să cânt şi cu limba să Te laud în veci.
Irmosul : Să lăudăm, bine să cuvântăm...
Pe Domnul, Cel ce a răcorit dedemult în văpaie pe tinerii evreilor şi a ars într-însa pe haldei, cu preaslăvire să-L lăudăm zicând : Binecuvântaţi şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a.
Irmos : Pe tine, rugul cel nears...
Văpaia focului celui nestins luând în gând, să ne apropiem acum de focul pocăinţei, cu cuget prea călduros, patimile arzând.
Cuvânt aprins cu râvnă ieşind din gura ce s-a postit dedemult, a clintit stihiile : Acestuia râvneşte suflete şi bine viază.
Cugetând, preaticălosul meu suflet la judecata cea înfricoşată, găteşte-ţi cărările tale pururea, spre plinirea voilor Mântuitorului.
A Născătoarei :
Luminează sufletul meu cel întunecat cu negreala poftelor, Preacurată, ceea ce ai născut Lumina; ca să te slăvesc pururea, cu credinţă.
Altă Tricântare,
Irmos : Pe ceea ce mai presus...
Toate mădularele trupului nostru, se zice, să le punem înaintea lui Hristos arme dreptăţii, ridicând mâini cuvioase, fără mânie şi fără prigoniri.
Tu fiind de faţă la Apostoli oarecând în corabie, Hristoase al meu, ai potolit marea cea sălbăticită. Alină şi întreitele valuri ale gândurilor mele.
Slavă..., a Treimii :
Unei Firi mă închin, trei Feţe laud; pe un Dumnezeu al tuturor, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Stăpânia cea pururea veşnică.
Şi acum..., a Născătoarei :
Curată fiind, ai născut prunc; fecioară fiind, ai alăptat, în ce chip au fost amândouă deodată, să rămâi fecioară după ce ai născut ? Dumnezeu este Acela ce a făcut aceasta; nu mă întreba în ce chip.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Tămăduieşte-mă, Hristoase al meu, pe mine cel ce mi-am spurcat sufletul cu tâlhăreşti patimi, turnând peste mine mila Ta, ca peste cel ce a căzut în mâinile tâlharilor.
Irmosul :
Pe ceea ce mai presus de fire cu trup a zămislit în pântece pe Cuvântul Cel fără de ani, Carele mai-nainte a strălucit din Tatăl, cu neîncetate laude să o slăvim credincioşii.
Luminânda glasului, de trei ori.
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, glasul al 7-lea :
Sufletul meu cel rănit şi smerit cercetează-l, Doamne, Cela ce eşti doctorul celor bolnavi şi al celor deznădăjduiți liman neînviforat; că Tu eşti Cela ce ai venit Mântuitor lumii, ca să ridici din stricăciune pe cel căzut; ridică-mă şi pe mine carele cad înaintea Ta, pentru mare mila Ta. (de două ori)
Martirica :
În mijlocul priveliştei celor fărădelege, bucurându-se purtătorii de chinuri, au strigat : Doamne, slavă Ţie.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Lăudămu-te pe tine, preacurată Născătoare de Dumnezeu şi slăvim pe Dumnezeu Cuvântul pe Carele L-ai născut, strigând : Slavă Ţie !
La ceasul întâi, citim Catisma 14; la ceasul al treilea, Catisma 15, iar la ceasul al şaselea, Catisma 16.
La ceasul al şaselea
Troparul proorociei, glasul al 3-lea :
Sprijinitor este nouă Dumnezeul lui Iacov şi apărător în ziua necazului.
Slavă..., Şi acum..., tot aceasta.
Prochimen, glasul al 6-lea :
Sărac sunt eu şi întru osteneli din tinereţile mele. (ps. 87, 16)
Stih : Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta. (ps. 87, 1)
Din Proorocia lui Isaia, citire :
Cap. 40, Vers. 18-31.
Aşa zice Domnul : Cu cine aţi asemănat pe Domnul ? Şi cu ce asemănare L-aţi asemănat pe El ? Au doară teslarul a făcut chipul ? Au doară argintarul topind aurul l-a poleit pe el, şi asemănare l-a făcut pe dânsul ? Că teslarul alege lemnul neputregăios, şi înţelepţeşte chibzuieşte cum va tocmi chipul lui ca să nu se clătească. N-aţi ştiut ? N-aţi auzit ? Nu s-a vestit vouă din început ? N-aţi cunoscut temeliile pământului ? Cel ce ţine înconjurarea pământului, şi a pus pe cei ce locuiesc pe dânsul ca nişte lăcuste; Cel ce a pus cerul ca o boltă, şi l-a întins ca un cort spre locuinţă. Cel ce a dat pe Domnul, ca şi cum nimic n-ar stăpâni, şi pământul l-a făcut ca un nimic. Că nu vor semăna, nici vor sădi, nici se va rădăcina în pământ rădăcina lor; suflat-a asupra lor şi s-a uscat, şi viforul ca pe nişte pleve îi va ridica pe dânşii. Acum dar cu cine M-aţi asemănat, şi Mă voi înălţa ? Zis-a Cel Sfânt. Căutaţi în sus cu ochii voştri, şi vedeţi cine a făcut acestea toate ? Cel ce scoate după număr podoaba sa, şi toate pe nume le cheamă dintru multa slavă, şi cu puterea tăriei Sale nimic n-a ascuns de tine. Că au doară zice-vei, Iacove, şi ce grăit-ai Israile ? Ascuns-a calea mea de la Dumnezeu, şi Dumnezeul meu a luat judecata mea, şi S-a depărtat ? Şi acum au n-ai cunoscut, sau n-ai auzit ? Dumnezeul cel veşnic. Dumnezeu cel ce a aşezat marginile pământului, nu va flămânzi, nici Se va osteni, nici este aflarea înţelepciunii Lui. Cel ce dă flămânzilor întărire, şi celor fără de durere întristare. Că vor flămânzi pruncii, şi vor osteni tinerii şi cei aleşi vor slăbi. Iar cei ce aşteaptă pe Dumnezeu vor muta tăria, și vor lua aripi ca vulturii, alerga-vor şi nu vor osteni, umbla-vor şi nu vor flămânzi.
Prochimen, glasul al 6-lea :
Fericit este poporul, carele ştie strigarea. (ps. 85, 15)
Stih : Doamne, întru luminarea feţei Tale vom merge. (ps. 85, 16)
La al noulea ceas, Catisma 18.
MIERCURI
MIERCURI
În a cincea săptămână a Sfântului şi Marelui Post
LA VECERNIE, MARŢI SEARA
În locul Catismei a 18-a, citim Catisma 19. La Doamne strigat-am..., punem 6 Stihiri, cântăm 3 Stihiri podobnice ale Triodului şi 3 ale Mineiului.
Podobnicele lui Iosif, glasul al 8-lea :
Podobia : Ce vă vom numi pe voi...
Având noi dragostea mâncare, cu post să înfrânăm patimile; şi să ne sârguim a vieţui cu bună plăcere lui Dumnezeu, Celui ce S-a înălţat pe Cruce pentru noi şi cu suliţa S-a împuns în coasta Sa. Ca să ne împărtăşim desfătării celei mai bune şi veşnice, slăvind pe Mântuitorul sufletelor noastre.
Prin lemn am aflat moarte dedemult şi acum iarăşi prin lemnul Crucii am dobândit viață. Să omorâm dar pornirile patimilor noi credincioşii şi să rugăm pe Făcătorul de bine al tuturor, să ajungem la învierea cea mântuitoare, luminaţi fiind cu fapte dumnezeieşti şi împodobiţi cu bunătăţi, slăvind pe Mântuitorul sufletelor noastre.
Altă Stihiră a lui Teodor, glasul al 2-lea :
Podobia : Bunătăţilor celor mai presus...
Lăudăm Crucea Ta, Doamne, cea purtătoare de viață şi sfintele patimi ale trupului Tău, cele pentru noi : suliţa, junghierea, ocările, scuipările, lovirile cu palma şi bătăile cu pumnul, haina cea roşie şi cununa cea împletită de spini; prin care scăpându-ne din blestem, ne-ai mântuit pe toţi. Pentru aceasta Te rugăm pe Tine, dă-ne să săvârşim cu pace vremea postului.
Şi trei de la Minei.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Prochimen, glasul al 4-lea :
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi neam. (ps. 89, 1)
Stih : Mai înainte de ce sau făcut munţii şi s-a zidit pământul şi lumea din veac şi până în veac eşti Tu. (ps. 89, 2)
De la Facere, citire :
Cap. 15, Vers. 1-15.
Iar după cuvintele acestea fost-a cuvântul Domnului către Avram în vedenie, zicând : Nu te teme Avrame, Eu te voi păzi pe tine şi plata ta va fi foarte multă. Şi a zis Avram : Stăpâne Doamne, ce-mi vei da ? Că eu mor fără de feciori, şi feciorul slujnicei mele Masec, acesta este Eliezer din Damasc. Şi a mai zis Avram : De vreme ce mie nu mi-ai dat sămânţă, iată sluga mea va fi după mine moştenitor. Şi îndată s-a făcut cuvântul Domnului către dânsul, zicând : Nu va fi acesta moştean după tine; ci cel ce va ieşi din tine, acesta va fi moştenitor. Şi l-a scos pe el afară şi i-a zis lui : Caută la cer şi numără stelele, de le vei putea număra pe ele. Şi i-a zis lui : Aşa va fi seminţia ta. Şi a crezut Avram lui Dumnezeu, şi s-a socotit lui spre dreptate. Şi a zis către dânsul; Eu sunt Dumnezeul cel ce te-am scos din ţara haldeilor, ca să-ţi dau ţie pământul acesta să-l moşteneşti pe el. Şi a zis : Stăpâne Doamne ! Cum voi cunoaşte că-l voi moşteni pe el și i-a zis lui : Ia o junice de trei ani şi o capră de trei ani şi un berbec de trei ani şi o turturea şi un porumb. Şi luând el acestea toate, le-a despicat în două şi le-a pus pe ele cu faţa una către alta; iar păsările nu le-a despicat. Şi s-au pogorât păsările pe trupurile cele despicate, şi a şezut Avram lângă ele. Iar când apunea soarele, uimirea a căzut pe Avram, şi iată frică mare şi întunecată l-a cuprins pe dânsul. Şi s-a zis către Avram : Știind vei şti că nemernică va fi sămânţa ta în pământ străin, şi o vor supune pe ea robiei, şi o vor chinui şi o vor smeri pe ea patru sute de ani. Iar pe neamul acela căruia vor sluji, îl voi judeca Eu; iar după aceea vor ieși aici cu avere multă. Şi tu vei merge la părinţii tăi în pace, ajungând la bătrâneţe bune.
Prochimen, glasul al 5-lea :
Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui de sus, întru acoperământul Dumnezeului ceresc se va sălăşlui. (ps. 90, 1)
Stih : Zice-va Domnului, sprijinitorul meu eşti Tu şi scăparea mea. (ps. 90, 2)
De la Pilde, citire :
Cap. 15. Vers 7-19.
Buzele drepţilor se leagă cu pricepere iar inima celor neînţelepţi nu este întărită. Jertfele necredincioşilor uriciune sunt Domnului; iar rugăciunile celor ce se îndreptează sunt primite de Dânsul. Uriciune sunt Domnului căile necredincioşilor; iar pe cei ca umblă după dreptate îi iubeşte, învăţătura celui fără de răutate se cunoaşte de la cei ce trec; iar cei ce urăsc certarea se sfârşesc grozav. Iadul şi pierzarea de faţă sunt la Domnul, cum dar nu şi în inimile oamenilor ? Cel neînvăţat nu va iubi pe cei ce-l ceartă pe el, şi cu cei înţelepţi nu va vorbi. Inima veselindu-se înfloreşte faţa; iar fiind întru scârbă se mâhneşte. Inima dreaptă caută ştiinţă; iar gura celor neînvăţaţi caută cele rele. În toată vremea ochii celor răi primesc cele rele, iar cei buni sunt în linişte pururea. Mai bună este o părticică mică cu frica Domnului, decât vistierii mari fără frică. Mai bun este ospăţul cu legume spre dragoste şi spre prieteşug, decât viţelul de la iesle cu vrajbă. Omul mânios aţâţă gâlcevi; iar cel ce rabdă mult, potoleşte şi ceea ce va să fie. Omul cel îndelung răbdător împacă vrajbele; iar cel necredincios mai vârtos le întărâtă. Căile celor leneşi sunt aşternute cu spini, iar ale celor harnici sunt netede.
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, glasul al 5-lea.
Împingându-mă de patimi, eu ticălosul, m-am surpat de la calea Ta cea dreaptă în prăpastie; şi adunându-se levitul şi preotul, au trecut pe lângă mine; iar Tu, Hristoase, m-ai miluit şi cu arma Crucii Tale, spărgând zapisul păcatului, m-ai luminat cu nepătimirea şi m-ai făcut împreună şezător cu Tatăl. Pentru aceasta strig : Cela ce eşti necuprins de minte, Doamne, slavă Ţie.
Altă Stihiră, glasul al 8-lea.
Din Ierusalim m-am pogorât, alunecând de la poruncile Tale, cele scrise întru dânsul pentru neamuri şi în Ierihon mergând şi de bunăvoie urmând celor ce au fost într-însul, care s-au dat dedemult de Tine spre uciderea poporului Tău, pentru răutatea lor şi pentru neascultare, m-am dat patimilor celor stricătoare, ca unor tâlhari; de care rănit fiind şi mai mult mort rămânând, Cela ce Ţi-ai rănit trupul de bunăvoie cu piroanele şi cu suliţa, pentru păcatul oamenilor, şi ai săvârşit mântuirea cea de obşte, prin Cruce, în Ierusalim, tămăduieşte-mă, Doamne, şi mă mântuieşte.
Martirica :
Mucenicii Tăi, Doamne, uitând cele din viaţă şi nebăgând seamă de munci, pentru viaţa ce va să fie, aceleia s-au făcut moştenitori. Pentru aceasta, împreună cu îngerii se bucură; cu rugăciunile lor, dăruieşte poporului Tău mare milă.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Doamne, când Te-a văzut soarele pe Cruce răstignit, pe Tine, Soarele dreptăţii, razele şi-a ascuns şi luna şi-a schimbat lumina întru întuneric; iar Maica Ta cea cu totul fără prihană la inimă s-a rănit.
MIERCURI LA UTRENIE
Treimicele. Apoi Catisma 20, 1, 2. După întâia Catismă, zicem Sedelnele Crucii, din Octoih, şi a Născătoarei Crucii.
După a doua Catismă, zicem această Sedealnă, a lui Iosif, glasul al 8-lea :
Podobia : Porunca cea cu taină...
Gustând Adam din lemn, fără de cuviinţă, cu amar a cules rodurile neînfrânării; iar Tu înălţându-Te pe lemn, Îndurate, l-ai scăpat de osânda cea cumplită. Pentru aceasta strigăm Ţie : Dă-ne nouă, Stăpâne, să ne oprim de la rodul cel făcător de stricăciune şi să facem voia Ta, ca să aflăm milă.
Slavă..., tot aceasta. Şi acum..., a Crucii Născătoarei de Dumnezeu :
Pe Cel ce S-a întrupat din curat sângele tău şi mai presus de gând S-a născut din tine, Curată, văzându-L pe lemn răstignit în mijlocul făcătorilor de rele, te-a durut la inimă şi, ca o Maică, plângând ai strigat : Vai mie, Fiul meu ! Ce este această dumnezeiască şi nespusă rânduială a Ta, prin care ai înviat zidirea Ta ! Laud milostivirea Ta.
După a treia Catismă, zicem această : Sedealnă, a lui Teodor, glasul al 2-lea.
Podobie : Preacuratului Tău chip...
Lăudând lemnul Crucii cel preasfânt, ne închinăm pururea bunătăţii Tale celei desăvârşite, Hristoase, Dumnezeul nostru; căci cu aceasta ai ruşinat puterile vrăjmaşului şi ai dat semn celor ce cred întru Tine. Pentru aceasta strigăm Ţie, cu mulţumire : Învredniceşte-ne pe toţi, să plinim cu bucurie vremea postului, în pace petrecând.
Slavă..., tot aceasta. Şi acum..., a Crucii Născătoarei de Dumnezeu :
Văzându-Te mieluşeaua ridicat pe lemn, pe Tine, Păstorul cel fără prihană, plângând, ca o Maică, a strigat : Spre moarte Te-a osândit pe Tine, Fiule, poporul cel nemulţumitor, pentru care ai tins norul spre trecerea lor. Vai mie ! Mă lipsesc de Fiu, ceea ce nu ştiu de bărbat; ci înviază şi străluceşte, Soare, şi mă voi slăvi între fiii pământenilor.
Psalmul 50.
CANOANELE
Şi cântăm Canonul Mineiului şi această Tricântare a lui Iosif, şi se citeşte Cântarea a treia, din Psaltire.
Tricântarea
Cântarea a 3-a, glasul al 8-lea,
Irmos : Doamne, cela ce ai făcut...
Osândind vrajba, Ţi-ai tins pe Cruce palmele Tale, drepte Judecătorule; mântuieşte-mă acum şi pe mine, desfrânatul, cel osândit pentru păcate, Mântuitorule; carele Te-am amărât pe Tine, Cel îndelung-Răbdător.
Poftind viață dobitocească şi făcătoare de patimi, m-am depărtat de la poruncile Tale, Preabunule Mântuitorule, rob făcându-mă cetăţenilor celor străini şi necuraţi; iar acum întorcându-mă, primeşte-mă şi mă mântuieşte.
Precum ai deschis dedemult urechile gângavului, deschide şi urechile sufletului meu, cele asurzite de voia mea, şi mă învredniceşte să aud cuvântul Tău cel de mântuire, Iisuse, Unule, Iubitorule de oameni.
A Născătoarei :
Ceea ce eşti uşa mântuirii, pod către Dumnezeu, părtinitoare creştinilor, preacurată Stăpână, cârmuieşte-mă, Fecioară, pe mine cel înconjurat cu primejdiile vieţii şi înviforat.
Altă Tricântare,
A lui Teodor, glasul al 2-lea,
Irmos : Mintea mea cea neroditoare...
Pentru milostivirea îndurărilor, suindu-Te pe Cruce, m-ai tras dintru adâncurile patimilor şi m-ai înălţat, Hristoase, la cele cereşti.
Tinzându-Ţi, Hristoase, pe Cruce palmele, ai cuprins toate neamurile, cele depărtate de Tine, ca să stea aproape de stăpânirea Ta.
Slavă..., a Treimii :
Unime în trei Feţe, Treime mai presus de fiinţă, o Dumnezeire, Părinte, Fiule şi Duhule cel drept, mântuieşte pe cei ce Te cinstesc pe Tine.
Şi acum..., a Născătoarei :
Cine este putincios din cei pământeşti să te laude după vrednicie, Maică Fecioară ? Că tu singură te-ai arătat aleasă între femei şi preafericită.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Pe Cruce Te-ai înălţat, în coastă Te-ai împuns şi ai gustat fiere pentru mine, Iisuse, carele Te-am amărât prin neascultare.
Irmosul :
Mintea mea cea neroditoare aducătoare de roadă arată-o, Dumnezeule, lucrătorul bunătăţilor şi săditorul celor cuvioase, cu milostivirea Ta.
Cântarea a 8-a,
Irmos : De şapte ori cuptorul l-au ars...
Căutând cu ochiul cel neadormit, milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormirea trândăviei şi carele slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel ce Ţi-ai plecat capul pe Cruce şi ai adormit de bunăvoie, micşorând, Hristoase, noaptea păcatului, Cel ce eşti lumina dreptăţii.
Cu daruri îmbogăţitoare din botez fiind împodobit, am iubit mai mult sărăcia răutăţilor şi m-am înstrăinat de bunătăţi, eu ticălosul, ducându-mă în loc depărtat al răutăţii. Pentru aceasta întorcându-mă, îmbrăţişează-mă, Mântuitorule, îngrădindu-mă cu Crucea Ta întru toţi vecii.
Leapădă, suflete, beţia patimilor şi cearcă vinul lacrimilor cel curăţitor prin post; carele veseleşte inima şi veştejeşte poftele şi prefă în cenuşă cuptoarele trupului; şi te sârguieşte a te răstigni împreună cu Hristos, Cel ce pentru tine S-a pironit pe lemn ca să viezi în veci.
A Născătoarei :
Preacurată Născătoare de Dumnezeu, curăţeşte rănile sufletului meu şi bubele păcatului, spălându-le cu izvoarele cele din coasta Celui ce S-a născut din tine şi cu pâraiele cele dintr-însa curăţindu-le; căci către tine strig şi către tine scap şi pe tine te chem, cea plină de dar.
Altă Tricântare,
Irmos : Pe Domnul cel slăvit...
Pe Iisus, Cel ce S-a răstignit trupeşte, iar dumnezeieşte n-a pătimit, Îl laudă îngerii şi noi pământenii întru toţi vecii.
Întru răstignirea Ta, Hristoase, luând moartea de ocară şi de blestem, ne-ai mântuit pe noi, scoţându-ne din stricăciune.
Binecuvântăm pe Tatăl...
Ca heruvimii Te laud pe Tine, o Treime ! Strigând : Sfânt, Sfânt, Sfânt, Care eşti o Dumnezeire fără început, singură prin Tine şi de nimenea necuprinsă.
Şi acum..., a Născătoarei :
Pe tine, Preacurată, te cinstesc luminat toate neamurile cu laude, că ai născut pe Ziditorul. O minune înfricoşată şi lucru prea-fericit !
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Toate le-ai suferit să le pătimeşti pentru unul, ca să mă mântuieşti pe mine, Hristose; laud răstignirea Ta, piroanele şi junghierea, întru toţi vecii.
Irmosul : Să lăudăm, bine să cuvântăm...
Pe Domnul cel slăvit în ceruri cu glasuri îngereşti, să-L lăudăm toţi pământenii întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a,
Irmos : Înfricoşatu-s-a de aceasta...
Văzându-Te soarele pe Cruce întins şi-a ascuns razele şi tot pământul s-a clintit cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cela ce eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta Te rog, Hristoase : Tămăduieşte ca un doctor patimile sufletului meu.
Părăsind căile cele de mântuire, am umblat pe cele ce duc la iad, având împrejurul meu întuneric adânc, desfătările, alunecarea patimilor şi viforul ispitelor; pentru aceasta, Te rog, Hristoase, mântuieşte-mă cu Crucea Ta, ca un milostiv.
Cuprins fiind de iarna ispitelor, înecat de întreitele valuri ale patimilor şi înviforat cumplit de viforul dezmierdărilor, am ajuns la noianul postului cel blând şi lin, întru carele ocârmuindu-mă cu Crucea Ta, Îndurate, îndreptează-mă spre mântuire.
A Născătoarei :
Zămislit-ai, Fecioară, fără de sămânţă şi fără de voile trupeşti pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce a zidit toate şi L-ai născut fără stricăciune şi fără durere de Maică; pentru aceasta mărturisindu-te pe tine Născătoare de Dumnezeu, cu limba şi cu inima te mărim.
Altă Tricântare,
Irmos : Fecioria ta, Născătoare de Dumnezeu...
De voie ai răbdat a Te răstigni, Mântuitorul nostru, ca să dai viață tuturor, izbăvindu-ne din moarte.
Prin lemn m-am omorât şi prin lemnul Crucii am înviat; pe carele pironindu-Te, Hristoase, ai omorât pe vrăjmaşul meu.
Slavă..., a Treimii :
Fiului, ca Celui ce este împreună cu Tatăl şi Duhului Sfânt, Celui dimpreună, cu un gând să ne închinăm.
Şi acum..., a Născătoarei :
Minune preaslăvită şi auzire înfricoşată : În ce chip ai născut ca o Maică preacurată şi ca o Fecioară n-ai cunoscut stricăciunea.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Laud suliţa, slăvesc şi piroanele Tale, buretele, trestia şi Crucea, prin care m-am mântuit, Iisuse Dumnezeule.
Irmosul :
Fecioria ta, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti neîntinată, care nu o a ars Focul Dumnezeirii, cu cântări fără tăcere o slăvim.
Luminânda glasului, de trei ori.
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, glasul al 3-lea.
Înălţimea bunătăţilor părăsind, suflete al meu, te-ai pogorât întru adâncul păcatului, căzând între tâlhari cumpliţi; şi umplându-te de răni grozave, zaci lepădat şi nebăgat în seamă. Pentru aceasta strigă lui Hristos, Dumnezeului celui ce S-a răstignit pentru tine şi a primit răni de bunăvoie : Fie-Ţi grijă de mine, Doamne, şi mă mântuieşte.
Alta, glasul al 8-lea.
De gândurile cele tâlhăreşti rănit fiind eu, ticălosul, m-am făcut mort, Doamne, şi ceata proorocilor m-a trecut cu vederea, văzându-mă că sunt mai mort şi nevindecat de meşteşugurile omeneşti. Pentru aceasta chinuindu-mă rău, întru smerenia inimii strig Ţie, Hristoase Dumnezeule : Varsă peste mine, ca un îndurat, mare mila Ta !
Martirica :
Mucenici ai lui Hristos cei nebiruiţi, biruind rătăcirea cu puterea Crucii, aţi luat darul vieţii celei veşnice. De îngrozirile tiranilor nu v-aţi spăimântat; cu muncile fiind chinuiţi, v-aţi veselit. Şi acum sângiuirile voastre s-au făcut tămăduiri sufletelor noastre. Rugaţi-vă, să se mântuiască sufletele noastre.
Slavă..., Şi acum..., a Crucii Născătoarei de Dumnezeu.
Cea preacurată, dacă Te-a văzut, Cuvinte, cu trupul răstignit pe lemn, s-a rănit la inimă şi lăcrimând s-a tânguit : Unde ai apus, preaiubitul meu Iisuse, Fiul meu şi Doamne ? Nu mă lăsa singură, Hristoase, pe mine, care Te-am născut.
La ceasul Întâi, citim Catisma a 3-a; la ceasul al treilea, Catisma a 4-a; iar la ceasul al şaselea. Catisma a 5-a.
La ceasul al şaselea
Troparul Proorociei, glasul 1.
Pentru durerile sfinţilor, care au pătimit pentru Tine, fii milostiv, Doamne, şi vindecă toate durerile noastre, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ţie.
Slavă..., Şi acum..., tot aceasta.
Prochimen, glasul al 4-lea :
Bine este a lăuda pe Domnul şi a cânta numele Tău, Preaînalte. (ps. 91, 1)
Stih : A vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea. (ps. 91, 2)
Din Proorocia lui Isaia, citire :
Cap. 41, Vers. 4-14.
Aşa zice Domul; Eu, Domnul, Cel dintru început, Acelaşi totdeauna în vremurile ce vin. Ostroavele îl văd şi sunt cuprinse de spaimă, marginile pământului tremură, se apropie, vin, intră la judecată ! Fiecare se ajută unul pe altul şi-şi zic : Curaj ! Turnătorul îmbărbătează pe argintar şi cel ce bate aurul pe cel care bate pe nicovală zicând : Îmbinarea este bună. Şi îl întăreşte cu cute ca să nu se clatine. Dar tu, Israile, sluga Mea, Iacov pe care te-am ales, sămânţa lui Avraam, iubitul Meu !... Pe tine care te-am smuls din cele mai depărtate margini ale pământului şi te-am chemat din cele mai depărtate colțuri, şi ți-am zis : Tu eşti robul Meu, pe tine te-am ales şi nu te-am lepădat; nu te teme, căci Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău. Eu îţi dau tărie şi te ocrotesc şi dreapta Mea cea tare te va sprijini ! Iată că se vor ruşina şi de ocară se vor face, toţi cei ce se încruntă la luptă împotriva ta; toţi vor fi nimiciţi şi vor pieri cei ce se fac vrăjmaşi ai tăi ! Căuta-vei şi nu vei găsi pe cei ce te urăsc pe tine şi ca o nimica vor fi cei ce vor să se lupte cu tine. Căci Eu sunt Dumnezeul tău, Eu întăresc dreapta ta și îți zic ţie : Nu te teme, căci fii sunt ajutorul tău ! Nu-ţi fie frică, vierme al lui Iacov, viermişor al lui Israil, Eu sunt ajutorul tău, zice Domnul, Mântuitorul tău şi Sfântul lui Israil.
Prochimen glasul al 6-lea :
Domnul împărăţeşte și e îmbrăcat cu slavă. (ps. 92, 1)
Stih : Îmbrăcatu-s-a Domnul cu slavă şi s-a încins cu puterea. (ps. 92, 1)
La al noulea ceas, Catisma a 8-a.
Spre ştiinţă : De se va întâmpla Buna-Vestire în Joia Canonului celui mare, se mută Canonul cel mare şi-l cântăm mai înainte Marţi, tot în această, săptămână. Iar Joi se cântă slujba praznicului Bunei-Vestiri, cu tricântarea Apostolilor. Să se caute tipicul de la sfârşitul cărții, la litera N.
JOI
JOI
În a cincea săptămână a Sfântului şi Marelui Post
LA VECERNIE, MIERCURI SEARA
Citim în locul Catismei a 18-a, Catisma a 7-a. La Doamne strigat-am..., Stihira Idiomelă, pa oare o zicem de două ori. Şi începem Stihurile de la : Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii...
Glasul al 8-lea.
Între tâlharii gândurilor mele căzând, m-am prădat de minte eu ticălosul; şi cumplit bătându-mă, tot sufletul mi s-a rănit şi pentru aceasta zac gol de bunătăţi în calea vieţii. Preotul văzându-mă că mă chinuiesc de răni, pentru neputinţa tămăduirii trecându-mă, n-a căutat spre mine; şi levitul iarăşi nesuferind durerea cea stricătoare de suflet, văzându-mă şi el, a trecut pe lângă mine. Iar Tu, Cela ce bine ai voit a Te întrupa, nu din Samaria, ci din Maria, Hristoase Dumnezeule, dăruieşte-mi tămăduire, cu iubirea Ta de oameni, vărsând peste mine mare mila Ta.
Stih : Cu glasul meu către Domnul am strigat. Şi tot aceasta. Apoi zicem Stihul : Vărsa-voi înaintea Lui, rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
Martirica :
De este vreo bunătate, de este vreo laudă, se cuvine sfinţilor. Că săbiilor şi-au plecat grumazii pentru Tine, Cela ce ai plecat cerurile şi Te-ai pogorât; vărsatu-şi-au sângele pentru Tine, Cela ce Te-ai micşorat însuţi şi ai luat chip de rob; smeritu-s-au până la moarte, sărăciei Tale asemănându-se. Pentru ale cărora rugăciuni, după mulţimea îndurărilor Tale, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.
Alte Stihiri ale lui Iosif, glasul al 8-lea :
Podobia : Doamne, de ai şi stătut înaintea divanului...
Stih : Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele.
Doamne, Tu ai arătat pe sfinţii Tăi ucenici ceruri cuvântătoare; cu sfinţitele mijlociri ale acestora, scapă-mă din răutăţile pământeşti, înălţând pururea gândul meu, prin înfrânare şi prin cunoştinţa patimilor mele; ca un îndurat, şi de oameni iubitor.
Stih : În calea aceasta, în care am umblat, ascuns-au cursă mie.
Având vremea postului toţi ca un ajutor spre lucrurile cele dumnezeieşti, să plângem din toată inima şi să strigăm Mântuitorului : Doamne mult-Milostive, pentru ucenicii Tăi, mântuieşte pe cei ce Te laudă cu frică, ca un îndurat şi iubitor de oameni.
Altă Stihiră, a lui Teodor, glasul acelaşi,
Podobia : Pe cea preamărită...
Stih : Luat-am seama de-a-dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască.
Apostoli prealăudaţi, rugători ai lumii, tămăduitorii bolnavilor, păzitorii sănătăţii, în acestea amândouă păziţi-ne pe noi, care trecem vremea postului; să fim împăcaţi dumnezeieşte unul cu altul, ferindu-ne gândul netulburat de patimi; ca să cântăm toţi laudă lui Hristos, Celui ce a înviat, ca Unui biruitor.
Alte 24 Stihiri ale Canonului cel mare; facere a lui Andrei Criteanul.
Glasul al 4-lea. (La Greci, după Alfa-Vita).
Podobia : Cu lacrimi voiam a spăla...
Stih : Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufletul meu.
Toată viaţa mea o am cheltuit cu desfrânatele şi cu vameşii. Oare putea-voi măcar la bătrâneţe să mă pocăiesc de cele ce am greşit ? Făcătorule al tuturor şi doctore al celor bolnavi, Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
La fiecare Stih facem câte trei închinăciuni.
Stih : Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am : Tu eşti nădejdea mea, partea mea este în pământul celor vii.
De greutatea nepurtării de grijă sunt cuprins, tăvălindu-mă în noroi, săgetându-mă cu săgeata lui Veliar, şi-mi spurc pe cel făcut după chip; întorcătorule al celor nepurtători de grijă, şi Mântuitorul celor greşiţi, Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Ia aminte spre rugăciunea mea, că m-am smerit foarte.
Făcutu-m-am sminteală oamenilor, lucrând ca un pământean cele pământeşti. Cu nunta m-am împreunat, din porunca Ta, şi am călcat porunca, spurcându-mi patul; Cel ce m-ai zidit din pământ, nu trece zidirea Ta; Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Mântuieşte-mă de cei ce mă gonesc, că m-am smerit foarte.
Ucigaş m-am făcut sufletului meu, grijindu-mă numai de trup. Făcutu-m-am batjocură dracilor, slujind poftelor şi necuviinţelor. Ci cu milostivirea Ta, îndură-Te muncitorule al dracilor; Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude, numele Tău.
De bunăvoie am greşit mai mult decât toţi; pentru aceasta sunt părăsit. Am potrivnic sufletului meu gândul trupesc şi mă întunecă. Luminătorule al celor din întuneric şi povăţuitorule al celor rătăciţi, Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.
Viu va fi sufletul meu, Doamne, zis-a proorocul, şi Te va lăuda; caută-mă pe mine, oaia cea pierdută şi mă rânduieşte în turma Ta; dă-mi vreme de pocăinţă, ca suspinând să strig Ţie : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu.
Greşit-am, greşit-am nebăgând în seamă poruncile Tale, Hristoase Dumnezeule; fii milostiv făcătorule de bine, ca să văd cu ochii cei dinlăuntru şi să fug de întuneric, şi să strig Ţie cu frică : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Fie urechile Tale luând aminte la glasul rugăciunii mele.
Fiare sălbatice m-au înconjurat, ci mă scoate de la dânsele, Stăpâne; că vrei să se mântuiască toţi şi să vină la cunoştinţa adevărului; mântuieşte pe toţi oamenii, ca un Ziditor, şi împreună cu ei şi pe mine. Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : De Te vei uita la fărădelegi Doamne, Doamne, cine va suferi, că la Tine este milostivirea.
Fii mie tămăduire Făcătorule de bine, şi nu mă lepăda Mântuitorul meu; vezi-mă pe mine zăcând întru fărădelegi şi mă ridică ca un Atotputernic, ca să vestesc şi eu faptele mele şi să strig Ţie : Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Pentru numele Tău, Te-am răbdat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a sufletul meu în Domnul.
Ascunzând talantul cel ce mi s-a dat, ca o slugă nemulţumitoare l-am îngropat în pământ; deci, ca un netrebnic m-am osândit, şi nu mai îndrăznesc să mă rog Ţie; iar Tu, ca Cela ce nu ţii minte răul, milostiveşte-Te spre mine, ca şi eu să strig Ţie : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Din straja dimineţii, până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul.
Uscat-ai lacul patimilor celeia ce-i curgea sânge, cu atingerea de poala Ta; lua-voi şi eu iertarea greşalelor, apropiindu-mă de Tine cu credinţă neîndoită; primeşte-mă şi pe mine ca pe aceea, şi-mi tămăduieşte durerea. Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Că la Domnul este milă şi multă mântuire la El şi El va izbăvi pe Israel din toate fărădelegile lui.
Vrei să şezi pe scaun Cela ce ai făcut cu cuvântul cerul şi pământul; vom sta înaintea Ta, toţi, spunându-Ţi păcatele noastre; mai înainte de ziua aceea primeşte-mă întru pocăinţă. Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L pe El toate popoarele.
Caută cu ochiul cel mult îndurat şi fii mie milostiv, Unule, Mântuitorule; dăruieşte ape de tămăduiri ticălosului şi dosăditului meu suflet. Spală-mă de spurcăciunea faptelor mele, ca să cânt : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.
Sabie a gătit Veliar, sârguindu-se să vâneze sufletul meu cel smerit; străin m-am făcut, Îndurate, de cunoştinţa luminii feţei Tale; Cela ce eşti puternic întru tărie, scoate-mă din ghearele lui. Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Către Tine am ridicat ochii mei, Cela ce locuieşti în cer; iată precum sunt ochii slugilor în mâinile stăpânilor săi, precum sunt ochii roabei în mâinile stăpânei sale; aşa ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va milostivi spre noi.
Tuturor patimilor m-am făcut rob, părăsind legea şi dumnezeieştile Scripturi; tămăduieşte-mă peste tot, Făcătorule de bine, Cela ce pentru mine Te-ai făcut ca mine, Bunule; întoarce-mă, Îndurate, stricătorule al patimilor. Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne; că prea mult ne-am umplut de hulă, prea mult s-a umplut sufletul nostru; ocară celor ce sunt întru îndestulare şi hula celor mândri.
Păcătoasa a udat cu lacrimi cinstitele şi preacuratele Tale picioare, pe toţi îndemnându-i să alerge şi să-şi ia dezlegare de greşalele lor. Dăruieşte-mi credinţa aceleia şi mie, Mântuitorule, ca să strig Ţie : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Curăţeşte spurcăciunea sufletului meu, Cela ce ai sărăcit după trup pentru mine şi ai fost prunc; trimite-mi picătura milei Tale, mie celui neputincios şi zdrobit, Hristoase; spală-mă de întinăciune, vindecă-mă de boală. Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Întăreşte, Stăpâne, sufletul meu, ca să alerge la Tine şi să slujesc Ţie pururea; că Tu eşti acoperitorul meu şi păzitorul, sprijinitorul şi ajutorul; învredniceşte-mă, Dumnezeule Cuvinte, ca să strig cu îndrăzneală : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Fii nouă zid nebiruit, Iisuse Mântuitorule şi milostive Dumnezeule ! Că am căzut în năravuri şi lucruri înşelătoare. Ci ridică zidirea Ta, ca un făcător de bine, şi Te milostiveşte spre dânsa ca un îndurat. Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Fiu desfrânat m-am făcut, risipind bogăţia şi mă topesc acum de foame; ci alerg sub acoperământul Tău, primeşte-mă ca pe acela, Părinte bunule, şi mă învredniceşte a fi părtaş mesei Tale; că să strig Ţie : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Pentru pizmă a scos din rai începătorul răutăţii pe cel întâi zidit, iar tâlharul, cel ce a strigat pe lemn : Pomeneşte-mă ! a luat raiul. Pentru aceasta şi eu cu credinţă şi cu frică strig : Pomeneşte-mă ! Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Tinde-mi mâna ca lui Petru şi mă scoate dintru adânc, Dumnezeule; dăruieşte-mi har şi milă cu rugăciunea celei cu totul fără prihană Maicii Tale, care Te-a născut fără sămânţă, şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Primeşte-mă pe mine, carele cânt în toate zilele; Mielule, Cela ce ai ridicat păcatul lumii, dau în mâinile Tale sufletul şi trupul meu; şi în toată ziua şi noaptea, după datorie, strig Ţie : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
O, milostivirea Ta cea negrăită; Preabunule, Cela ce nu ţii minte răul, Doamne ! O, Cela ce eşti fără de păcat şi îndurat, nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta, ca şi eu cu mulţumire bucurându-mă şi cântând să strig Ţie : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
O, negrăită smerenia Ta ! O, naşterea Ta cea preaminunată şi străină ! O, cum Te-a purtat Fecioara prunc în braţele sale, pe Tine, Făcătorul şi Dumnezeul, Cel ce ai primit a Te întrupa dintr-însa, Făcătorule de bine ! Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Ieşire : Lumină lină...
Prochimen, glasul al 4-lea :
Dumnezeule al răzbunării ! Doamne, Dumnezeul răzbunării, arată-Te întru mărirea Ta. (ps. 93, 1)
Stih : Scoală-te, Judecătorule al pământului, şi dă celor mândri după faptele lor. (ps. 93, 2)
De la Facere, citire :
Cap. 17, vers. 1-9.
Iar când era Avram de nouăzeci şi nouă de ani, s-a arătat Domnul şi i-a zis : Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic; fă ce-i plăcut înaintea mea şi fi fără prihană; şi voi încheia legământ cu tine şi te voi înmulţi foarte, foarte tare. Atunci a căzut Avram cu faţa la pământ, iar Dumnezeu a mai grăit şi a zis : Eu sunt şi iată care-i legământul Meu cu tine : Vei fi tată a mulţime de popoare, şi nu te vei mai numi Avram, ci Avraam va fi numele tău, căci am să te fac tată a mulţime de popoare. Am să te înmulţesc foarte, foarte tare, și am să ridic din tine popoare, şi regi se vor ridica din tine. Voi pune legământul Meu între Mine şi între tine şi urmaşii tăi de după tine din neam în neam să fie legământ veşnic, aşa că Eu voi fi Dumnezeul tău şi al urmaşilor tăi de după tine. Şi-ţi voi da ţie şi urmaşilor tăi de după tine pământul în care pribegeşti acum ca străin, tot pământul Canaanului, ca moştenire veşnică, şi vă voi fi Dumnezeu. Apoi a mai zis Dumnezeu lui Avraam : Iar tu şi urmaşii tăi de după tine din neam în neam să păziţi legământul Meu.
Prochimen, glasul al 4-lea :
Veniţi să cântăm cu veselie Domnului şi să strigăm lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru. (ps. 94, 1)
Stih : Să ieşim întru întâmpinarea Lui cu laude şi cu cântările noastre să-L preamărim. (ps. 94, 2)
De la Pilde, citire :
Cap. 15, Vers. 20. Cap. 16, Vers. 9.
Fiul înţelept bucură pe tatăl său, iar fiul nebun nu bagă în seamă pe Maica lui. Nebunia este o bucurie pentru omul neînţelegător, iar cel înțelept merge pe calea dreaptă. Punerile la cale nu se înfăptuiesc unde lipseşte chibzuirea, dar ele îşi iau ființă cu mulţi sfătuitori. Omul se bucură pentru un răspuns bun ieşit din gura lui, şi cât e de bună vorba spusă la locul ei ! Înţeleptul merge pe cărarea vieţii ce duce în sus, ca să ocolească drumul iadului, care merge în jos. Domnul prăbuşeşte casa celor mândri şi întăreşte hotarul văduvei. Gândurile cele rele sunt uriciune înaintea Domnului, iar cuvintele frumoase sunt curate (în ochii lui). Cel ce umblă după câştig nedrept îşi surpă casa lui, iar cel ce urăşte mituirea va via. Inima celui drept chibzuiește ce să răspundă, iar gura celor nelegiuiţi revarsă răutăţi. Domnul se ţine departe de cei nelegiuiţi, dar ascultă rugăciunea celor drepţi. O căutătură prietenească înveseleşte inima şi o veste bună îngraşă oasele. Urechea care ascultă o dojană înrâuritoare asupra vieţii, îşi are lăcaşul printre cei înţelepţi. Cel ce nu vrea să ştie de mustrare îşi urgiseşte sufletul său, iar cel ce ia aminte la dojană se face mai înţelept. Frica de Dumnezeu este învăţătură şi înţelepciune, iar smerenia vine înaintea măririi. În putere stă omului să plăsmuiască planuri în inimă, dar răspunsul limbii vine de la Domnul. Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar numai Domnul este cel ce cercetează duhul. Înfăţişează Domnului lucrările tale şi gândurile tale vor izbuti. Pe toate le-a făcut Domnul fiecare cu ţelul său, aşijderea şi pe nelegiuit pentru ziua nenorocirii. Toată inima semeaţă este uriciune înaintea Domnului; aveţi răbdare; nu va rămâne nepedepsită. Prin iubire şi credinţă se ispăşeşte păcatul, şi prin frica lui Dumnezeu te fereşti de rele. Când căile omului sunt plăcute înaintea Domnului, chiar şi pe vrăjmaşii lui îi sileşte la pace. Mai degrabă puţin şi cu dreptate, decât agoniseală multă cu strâmbătate. Inima omului gândeşte la calea lui, dar numai Domnul poartă paşii lui.
Apoi : Să se îndrepteze rugăciunea mea... Şi cealaltă urmare a Liturghiei mai înainte sfinţită. Iar de nu va fi Liturghie, la Doamne strigat-am..., cântăm 3 podobii ale Triodului şi 24 Stihiri ale Canonului cel Mare. Prochimenul şi citirile. LA STIHOAVNĂ : Idiomela zilei, de două ori, şi Martirica. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei de Dumnezeu. Şi celelalte. La masă, dezlegăm la vin şi untdelemn, pentru osteneala privegherii. Pavecerniţa cea mică o citim în chilie. După, Sfinte Dumnezeule..., Zicem Condacul Sfântului Andrei de la Canonul Mare. Asemenea, Utrenia o citim în chilie.
VEZI : De vor cădea 40 de Mucenici în Joia Canonului Mare, slujba lor se cântă în întregime înainte, în Marţea acestei săptămâni.
JOI
JOI
În a cincea săptămână a Sfântului şi Marelui Post
Tocăm pe la al patrulea ceas din noapte (ora locală 7 seara) și adunându-ne în Biserică, preotul face începutul după obicei, iar noi zicem : Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule..., După, Tatăl nostru..., Doamne miluieşte ! (de 12 ori) Slavă..., Şi acum.... Veniţi să ne închinăm..., şi Utrenia, după rânduială. După Psalmi, cântăm Aliluia şi Podobnicele glasului și citim Catisma a 8-a.
Apoi citim Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, în două stări. Psalmul 50. (Nu cântăm stihurile : Să cântăm Domnului...). Începem, îndată, Canonul Mare, pe care-l zicem rar, cu glas umilit şi cu inimă înfrântă, făcând la fiecare tropar câte 3 închinăciuni.
CANONUL CEL MARE
CANONUL CEL MARE
Compus de Sfântul Părintele nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul.
Cântarea 1-a, glasul al 6-lea,
Irmos :
Ajutor şi acoperitor s-a făcut mie spre mântuire, acesta este Dumnezeul meu şi-L voi mări pe El; Dumnezeul Părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit. (de două ori)
Pripeala : Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase ? Care începere voi pune, Hristoase, tânguirii cestei de acum ? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greşalelor.
Vino ticăloase suflete împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Şi te părăseşte de acum de dobitocia cea mai dinainte şi du lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă.
Râvnind neascultării lui Adam celui întâi zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu şi de împărăţia cea veșnică şi de desfătare, pentru păcatele mele.
Vai, ticăloase suflete ! Pentru ce te-ai asemănat tu Evei celei dintâi ? Că ai căzut rău şi te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom şi ai gustat cu îndrăzneală dobitocească mâncare.
În locul Evei celei trupeşti, făcutu-s-a mie Evă înţelegătoare cugetul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele dulci şi gustând pururea din băutura cea amară.
După dreptate s-a lepădat Adam din Eden, nepăzind o poruncă a Ta, Mântuitorule. Dară eu, ce voi pătimi, nebăgând seamă totdeauna de cuvintele Tale cele de viaţă ?
Covârşind eu uciderea lui Cain, din bunăvoinţă m-am făcut ucigaş sufleteştii cunoştinţe, hrănindu-mi trupul şi oştind asupra lui cu faptele mele cele viclene.
Nu m-am asemănat, Iisuse, dreptăţii lui Abel. Daruri primite nu Ţi-am adus Ţie nici odinioară, nici fapte dumnezeieşti, nici jertfă curată, nici viață fără prihană.
Precum Cain, aşa şi noi, ticăloase suflete, am adus fapte spurcate Făcătorului tuturor şi jertfă cu prihană şi viață netrebnică; pentru acestea ne-am şi osândit împreună.
Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup şi oase şi suflare şi viață; ci, o ! Făcătorul meu, Mântuitorul meu şi Judecătorule, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc.
Mărturisesc Ţie, Mântuitorule, păcatele care am făcut şi rănile sufletului şi ale trupului meu, care tâlhăreşte mi-au pus mie asupra cugetele cele ucigătoare dinlăuntru.
De am şi greşit, Mântuitorule, dar ştiu că eşti iubitor de oameni; baţi cu milă şi Te milostiveşti fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi şi alergi ca un Părinte, chemând pe cel pierdut.
Pe mine cel lepădat înaintea uşilor Tale, Mântuitorule, măcar la bătrâneţe nu mă lăsa în iad deşert, ci mai-nainte de sfârşit, ca un iubitor de oameni, dă-mi iertare greşalelor.
Eu sunt cel căzut între tâlhari, în cugetele mele; cu totul sunt rănit acum de dânsele şi plin de bube; ci Tu însuţi venind de faţă, Hristoase Mântuitorule, vindecă-mă.
Preotul văzându-mă mai înainte, m-a trecut şi Levitul văzându-mă gol întru răutăţi, nu m-a băgat în seamă; iar Tu, Iisuse, Cel ce ai răsărit din Maria, venindu-mi de faţă, miluieşte-mă.
Mielule al lui Dumnezeu, Cela ce ai ridicat păcatele tuturor, ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi lacrimi de umilinţă.
Vremea este a pocăinţei, vin către Tine, Făcătorul meu; ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului şi, ca un îndurat, dă-mi lacrimi de umilinţă.
Să nu mă urăşti, Mântuitorule, să nu mă lepezi de la faţa Ta; ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi iertare păcatelor.
Greşalele mele cele de voie şi cele fără de voie, Mântuitorule, cele vădite şi cele ascunse, cele ştiute şi cele neştiute toate iertându-le, ca un Dumnezeu, milostiveşte-Te şi mă mântuieşte.
Din tinereţe, Mântuitorule, poruncile Tale am lepădat şi mi-am trecut toată viaţa cu pofte, negrijindu-mă şi lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ţie, Mântuitorule; măcar la sfârşit mântuieşte-mă.
Bogăţia sufletului cheltuindu-o întru păcate, pustiu sunt de creştineşti bunătăţi şi flămânzind strig : Dătătorule de milă, apucând înainte, miluieşte-mă.
Înaintea Ta cad, Iisuse; greşit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine; ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului şi, ca un îndurat, dă-mi lacrimi de umilinţă.
Să nu intri cu mine la judecată, vădind faptele mele, iscodind cuvintele şi îndreptând pornirile; ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutăţile mele, mântuieşte-mă, Atotputernice.
Alt Canon, al Cuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca.
Glas şi Irmos aceleaşi.
Pripeala : Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu-mi dă har luminător din osârdia Ta cea dumnezeiască de sus, ca să scap de întunericul patimilor; şi să laud din inimă faptele vieţii tale cele frumoase, Marie.
Plecându-te dumnezeieştilor legi ale lui Hristos, la Dânsul ai venit, lăsând pornirile desfătărilor cele neoprite şi toată fapta cea bună foarte cu cucernicie, ca pe una, ai săvârşit.
Cuvioase Părinte Andreie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu rugăciunile tale, Andreie, scapă-ne de patimile cele fără de cinste şi ne arată părtaşi acum împărăţiei lui Hristos, pe noi cei ce te lăudăm pe tine, Slăvite, cu credinţă şi cu dragoste, rugămu-ne.
Slavă..., a Treimii :
Treime, Fiinţă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului şi, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.
Şi acum..., a Născătoarei :
Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi folosirea celor ce te laudă pe tine, ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului şi, ca o stăpână curată mă primeşte pe mine, cel ce mă pocăiesc.
Şi iarăşi cântăm Irmosul :
Ajutor şi acoperitor s-a făcut mie spre mântuire, acesta este Dumnezeul meu şi-L voi mări pe El; Dumnezeul Părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit.
În amândouă stranele.
Cântarea a 2-a,
Irmos :
Ia aminte cerule şi voi grăi; şi voi lăuda pe Hristos, Carele a venit din Fecioară cu trup. (de două ori)
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Ia aminte cerule şi voi grăi; pământule, primeşte în urechi glasul celui ce se pocăiește lui Dumnezeu şi-L laudă pe Dânsul.
Ia aminte, Dumnezeule, Mântuitorul meu, cu ochiul Tău cel blând, şi-mi primeşte mărturisirea mea cea călduroasă.
Greşit-am mai mult decât toţi oamenii, însumi am greşit Ţie; ci Te milostiveşte Mântuitorule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.
Viforul răutăţilor m-a cuprins, milostive Doamne; ci, ca lui Petru, tinde-mi şi mie mâna Ta.
Lacrimile desfrânatei, Îndurate, şi eu le vărs înaintea Ta; milostiveşte-Te spre mine, Mântuitorule, cu îndurarea Ta.
Întunecatu-mi-am frumuseţea sufletului cu dulceţile poftelor şi cu totul toată mintea ţărână mi-am făcut.
Ruptu-mi-am acum veșmântul cel dintâi, carele mi l-ai ţesut mie, Ziditorule, din început; şi pentru aceasta zac acum gol.
Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, care mi-a ţesut mie şarpele cu sfătuirea şi mă ruşinez.
Căutat-am spre frumuseţea pomului şi mi s-a amăgit mintea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.
Lucrat-au pe spatele mele toţi începătorii răutăţilor, lungind asupra mea fărădelegea lor.
Pierdutu-mi-am frumuseţea cea întâi zidită şi podoaba mea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.
Cusutu-mi-a hainele de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintâi ţesută de Dumnezeu.
Îmbrăcat sunt cu îmbrăcăminte de ruşine, ca şi cu nişte frunze de smochin, spre vădirea patimilor mele celor din bunăvoia mea.
Îmbrăcatu-m-am urât cu haină împestrită şi sângerată, prin curgerea vieţii celei cu patimi şi iubitoare de desfătări.
Întinatu-mi-am haina trupului meu şi mi-am spurcat podoaba cea după chipul şi după asemănarea Ta, Mântuitorule.
Căzut-am întru întristarea patimilor şi în stricăciunea cea trupească; şi pentru aceasta acum vrăjmaşul mă necăjeşte.
Viaţă iubitoare de cele pământeşti şi iubitoare de averi, prin neînfrânare, alegând eu, Mântuitorule, m-am împresurat acum cu sarcină grea.
Împodobitu-mi-am chipul trupului cu îmbrăcămintea de multe feluri a cugetelor grozave şi mă osândesc.
Grijitu-m-am cu dinadinsul numai de podoaba mea cea din afară, nebăgând seamă de cortul dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu.
Chip făcând grozăviei patimilor mele cu pofte iubitoare de dezmierdare, mi-am stricat frumuseţea minţii.
Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile frumuseţea chipului celui dintâi; ci precum drahma oarecând, aşa mă caută şi mă află.
Greşit-am, ca şi păcătoasa, strig Ţie, însumi am greşit ! Primeşte, Mântuitorule, ca nişte mir şi lacrimile mele.
Alunecat-am în desfrânare ca David şi m-am umplut de noroi; ci mă spală şi pe mine cu lacrimile mele, Mântuitorule.
Fii mie milostiv, strig Ţie, ca şi vameşul; Mântuitorule, curăţeşte-mă; că nimenea din cei din Adam n-au greşit Ţie, precum eu.
Nici lacrimi, nici pocăinţă nu am, nici umilinţă; ci Tu însuţi acestea, Mântuitorule, dăruieşte-mi-le, ca un Dumnezeu.
Uşa Ta să nu mi-o închizi atunci, Doamne, Doamne ! Ci să o deschizi mie, celui ce mă pocăiesc către Tine.
Iubitorule de oameni, cela ce voieşti să se mântuiască toţi, Tu mă cheamă, ca un bun, şi mă primeşte pe mine, cel ce mă pocăiesc.
Ascultă suspinurile sufletului meu şi primeşte picăturile ochilor mei, Doamne, şi mă mântuieşte.
A Născătoarei :
Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce una eşti prealăudată, roagă-te cu dinadinsul, ca să ne mântuim noi.
Alt Canon,
Irmos :
Vedeţi, vedeţi ! că Eu sunt Dumnezeu, Carele am plouat mană şi apă din piatră am izvorât dedemult, în pustie, poporului meu, cu singură dreapta şi cu tăria mea.
Vedeţi, vedeţi ! că Eu sunt Dumnezeu; ascultă suflete al meu pe Domnul, Cel ce strigă, şi te depărtează de la păcatul cel mai dinainte; şi te teme, ca de un nefăţarnic judecător şi Dumnezeu.
Cui te-ai asemănat, mult păcătoase suflete ? Vai mie ! Lui Cain celui dintâi şi lui Lameh aceluia. Ucigându-ţi cu pietre trupul, cu fapte rele, şi omorându-ţi mintea cu pornirile cele dobitoceşti.
Pe toţi cei mai-nainte de lege trecându-i, o, suflete, lui Set nu te-ai asemănat, nici lui Enos ai urmat, nici lui Enoh cu mutarea, nici lui Noe; ci te-ai arătat sărac de viaţa drepţilor.
Tu însuţi, suflete al meu, ai deschis jgheaburile mâniei Dumnezeului tău şi ţi-ai înecat trupul, ca şi tot pământul, şi faptele şi viaţa; şi ai rămas afară de mântuitoarea corabie.
Bărbat am ucis, zice, spre rană mie, şi tânăr spre vătămare, Lameh plângând a strigat; iar tu, nu te cutremuri, o, suflete al meu, întinându-ţi trupul şi mintea spurcându-ţi.
O, cum am râvnit lui Lameh, ucigătorului celui mai dinainte ! Sufletul ca pe un bărbat, mintea ca pe un tânăr şi, ca pe un frate, trupul mi-am ucis, ca şi Cain ucigaşul, cu pornirile cele poftitoare de dezmierdări.
Turn te-ai meşteşugit să zideşti, o suflete, şi întărire să faci poftelor tale, de n-ar fi oprit Ziditorul sfaturile tale, şi de n-ar fi surpat până la pământ meşteşugirile tale.
Plouat-a Domnul oarecând foc din cer, arzând fărădelegea cea înfierbântată a Sodomenilor; iar tu ţi-ai aprins focul gheenei, întru carele vrei să arzi, o suflete.
Rănitu-m-am, vătămatu-m-am, iată săgeţile vrăjmaşului au pătruns sufletul meu şi trupul. Iată rănile şi bubele şi zdruncinăturile strigă şi vătămăturile patimilor mele cele de bunăvoie.
Cunoaşteţi şi vedeţi că Eu sunt Dumnezeu, Cel ce ispitesc inimile, înfrânez cugetele şi vădesc faptele, ard păcatele, judec pe cel sărac şi pe cel smerit şi pe mişelul.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tins-ai mâinile tale către înduratul Dumnezeu, Marie, afundându-te întru adâncul răutăţilor şi ţi-a întins mână de ajutor cu milostivire, ca şi lui Petru, cercând cu adevărat întoarcerea ta.
Cu toată osârdia şi cu dragoste ai alergat către Hristos, urând calea cea dintâi a păcatului; şi în pustiile cele neumblate hrănindu-te şi poruncile Lui cele dumnezeieşti curat săvârşind.
Cuvioase Părinte Andreie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vedem, vedem, o suflete, iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi Stăpânului; pentru aceasta, mai-nainte de sfârşit să cădem înaintea Lui cu lacrimi, strigând : Cu rugăciunile lui Andrei, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
Slavă..., a Treimii :
Treime fără început, nezidită, nedespărţită Unime, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, şi mă mântuieşte pe mine, cel ce am greşit; a Ta zidire sunt, nu mă trece; ci mă iartă şi mă izbăveşte de osânda focului.
Şi acum..., a Născătoarei :
Preacurată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor ce aleargă la tine şi limanul celor înviforaţi, pe Milostivul şi Făcătorul şi Fiul tău, fă-L îndurat şi mie cu rugăciunile tale.
Şi iarăşi zicem Irmosul al doilea :
Vedeţi, vedeţi ! că Eu sunt Dumnezeu, Carele am plouat mană şi apă din piatră am izvorât dedemult, în pustie, poporului meu, cu singură dreapta şi cu tăria Mea.
În amândouă stranele.
Cântarea a 3-a,
Irmos :
Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte mintea mea. (de două ori)
Foc de la Domnul plouând, oarecând, a ars Domnul dedemult pământul Sodomenilor.
În munte scapă, suflete, ca Lot acela şi fugi în Sigor.
Fugi de aprindere, o suflete ! Fugi de arderea Sodomului ! Fugi de stricăciunea dumnezeieştii văpăi !
Mărturisescu-mă Ţie, Mântuitorule; greşit-am Ţie fără măsură; ci lasă-mi, iartă-mi ca un îndurat.
Greşit-am Ţie singur eu, greşit-am mai mult decât toţi; Hristoase Mântuitorule, nu mă trece cu vederea.
Tu eşti Păstorul cel bun; caută-mă pe mine mielul şi rătăcit fiind, nu mă trece cu vederea.
Tu eşti dulcele Iisus, Tu eşti Ziditorul meu; întru Tine, Mântuitorule, mă voi îndrepta.
A Treimii : Preasfântă Treime Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi.
O Treime, Unime Dumnezeule, mântuieşte-ne pe noi de înşelăciune şi de ispite şi de primejdii !
A Născătoarei : Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te, pântece primitor de Dumnezeu ! Bucură-te, scaunul Domnului ! Bucură-te, Maica vieţii noastre.
Alt Canon,
Irmos :
Întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale inima mea cea clătită; că însuţi eşti sfânt şi Domn. (de două ori)
Izvor de viață Te-am câştigat pe Tine surpătorul morţii, şi strig Ţie din inima mea mai-nainte de sfârşit : Greşit-am ! Milostiveşte-Te şi mă mântuieşte.
Păcătoşilor din vremea lui Noe am urmat, Mântuitorule, moştenind osândirea acelora întru cufundarea potopului.
Greşit-am, Doamne, greşit-am Ţie ! Milostiveşte-Te spre mine. Că nu este cineva între oameni, din cei ce au greşit, pe care să nu-l fi întrecut eu cu păcatele.
Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tată, urmând suflete, n-ai acoperit ruşinea celui de aproape, cu faţa înapoi întorcându-te.
Binecuvântarea lui Sem nu ai moştenit, ticăloase suflete, şi moştenire desfătată n-ai luat, ca Iafet în pământul iertării.
Din pământul Haran, adică din păcat, ieşi, suflete al meu, şi vino la pământul carele izvorăşte deapururea nestricăciune vie, pe care Avraam a moştenit-o.
De Avraam ai auzit, suflete al meu, carele şi-a lăsat oarecând pământul părinţilor şi s-a făcut nemernic. Urmează şi tu voirii aceluia.
La stejarul din Mamvri ospătând patriarhul pe îngeri, a luat la bătrâneţe vânatul făgăduinţei.
Înţelegând de Isaac, ticăloase suflete al meu, că s-a jertfit cu taină jertfă nouă Domnului, urmează voinţei lui.
Auzit-ai, suflete al meu, de Ismail, că s-a gonit ca un fecior din slujnică; trezeşte-te, vezi, ca nu cumva păcătuind, să păţești asemenea ceva.
Agarei celei dedemult, egiptencei, te-ai asemănat suflete, făcându-te rob de bunăvoia ta şi născând semeţia ca pe un nou Ismail.
Scara lui Iacov o ştii, suflete al meu, care s-a arătat de la pământ până la cer; pentru ce n-ai avut treaptă tare, buna-credinţă ?
Preotului lui Dumnezeu şi împăratului celui înstrăinat între oameni de viaţa lumii, urmează, adică, închipuirii lui Hristos.
Să nu te faci stâlp de sare, suflete, întorcându-te înapoi; să te înfricoşeze pilda Sodomului, sus în Sigor mântuieşte-te !
De arderea păcatului fugi, suflete al meu, ca şi Lot. Fugi de Sodoma şi de Gomora; fugi de văpaia a toată pofta cea dobitocească.
Miluieşte-mă, Doamne, miluieşte-mă strig Ţie, când vei veni cu îngerii Tăi, să răsplăteşti tuturor după vrednicia faptelor.
Rugăciunea celor ce Te laudă pe Tine, Stăpâne, nu o lepăda; ci Te milostiveşte, Iubitorulede oameni, şi dăruieşte iertare celor ce se roagă Ţie cu credinţă.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu peutru noi.
Cuprins sunt de furtună şi de întreitele valuri ale păcatelor. Ci tu, Maică, mântuieşte-mă acum şi mă scoate la limanul dumnezeieștii pocăinţe.
Cuvioasa Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rugăciune cu osârdie aducând şi acum, Cuvioasă, către preamilostiva Născătoare de Dumnezeu; cu rugăciunile tale, deschide-mi dumnezeieştile intrări.
Cuvioase Părinte Andreie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu rugăciunile tale dăruieşte-mi şi mie iertare datoriilor, o Andreie, arhiereule al Cretei; că tu eşti învăţător prea ales al pocăinţei.
Slavă..., a Treimii :
Treime neamestecată, nezidită, Fire fără început, care Te lauzi în Treimea Feţelor, mântuieşte-ne pe noi, care ne închinăm stăpânirii Tale cu credinţă.
Şi acum..., a Născătoarei :
Pe Fiul cel fără de ani din Tatăl, sub ani L-ai născut, neştiind de bărbat, Născătoare de Dumnezeu. Minune străină ! Că alăptând, ai rămas Fecioară.
Şi iar Irmosul :
Întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale inima mea cea clătită; că însuţi eşti sfânt şi Domn.
Apoi Sedealna, facere a lui Iosif, glasul al 8-lea :
Podobia : Înviat-ai din morţi...
Luminători de Dumnezeu luminaţi, cei ce singuri aţi fost văzători ai Mântuitorului, luminaţi-ne pe noi care suntem întru întunericul vieţii, ca să umblăm acum, ca în zi, cu bună-cuviinţă, întru lumina postului; gonind patimile cele de noapte, şi să vedem luminatele patimi ale lui Hristos, bucurându-ne.
Slavă..., altă Sedealnă, glasul al 8-lea :
Podobia : Porunca cea cu taină...
Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu aleşi, aduceţi acum rugăciune lui Hristos, ca să trecem toţi curgerea postului săvârşind rugăciuni cu umilinţă şi făcând bunătăţi cu osârdie; ca în acest chip să ajungem să vedem învierea cea slăvită a lui Hristos Dumnezeu, slavă şi laudă aducând.
Şi acum..., a Născătoarei de Dumnezeu; asemenea.
Născătoare de Dumnezeu, roagă-te împreună cu Apostolii, Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, Cel necuprins, ce S-a născut negrăit din tine mai presus de gând, să dăruiască lumii pace curată şi să ne dea nouă iertare păcatelor mai înainte de sfârşit, şi să învrednicească pe robii tăi împărăţiei cereşti, pentru bunătatea Sa cea prea multă.
Apoi citim Viaţa Preacuvioasei Mariei Egiteanca, de la jumătate; după aceasta, Tricântarea cea de Joi, fără metanii.
Cântarea a 4-a, glasul al 8-lea,
Irmos :
Auzit-am, Doamne, auzul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi am slăvit, Stăpâne, puterea Ta.
Apostolii lui Hristos cei luminaţi, care au vieţuit cu înfrânare, uşurează nouă vremea postului cu dumnezeieştile lor mijlociri.
Organul cel cu douăsprezece strune, ceata cea Dumnezeiască a ucenicilor, a cântat cântarea de mântuire, tulburând cântările cele viclene.
Cu ploile Duhului aţi adăpat toată lumea, alungând, preafericiţilor, seceta mulţimii dumnezeilor.
A Născătoarei :
Mântuieşte-mă pe mine, cel ce mă smeresc, carele am vieţuit cu gând înalt, ceea ce ai născut pe Cel ce a înălţat firea cea smerită, Preacurată.
Altă Tricântare,
Glas acelaşi,
Irmos : Auzit-am, Doamne...
Preacinstită ceată a Apostolilor, îndeamnă-te a ruga pe Ziditorul tuturor, ca să ne miluiască pe noi, care te lăudăm pe tine.
Fiind ca nişte lucrători ai lui Hristos, Apostoli, şi lucrând cu dumnezeiescul Cuvânt, totdeauna i-aţi adus roduri toată lumea.
Vie v-aţi făcut lui Hristos, Celui cu adevărat iubit; că aţi izvorât în lume vinul Duhului, Apostoli.
A Treimii : Preasfântă Treime Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Sfântă Treime, Care eşti mai presus stăpânitoare, Cea întru una preaputernică, Părinte, Cuvântule şi Duhule sfinte, Dumnezeule, lumină şi viață, păzeşte turma Ta.
A Născătoarei : Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te, scaun în chipul focului ! Bucură-te, sfeşnic purtător de făclie. Bucură-te, muntele sfinţirii, sicriule al vieţii, cortul cel sfânt al sfintelor.
Alt Canon,
Irmos :
Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut; că aveai să Te naşti din Fecioară şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit : Auzit-am auzul Tău şi m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne. (de două ori)
Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o părăsi, drepte Judecătorule; că de am şi greşit eu însumi ca un om şi mai mult decât tot omul, Iubitorule de oameni, dar ai putere ca un Domn al tuturor a ierta păcatele.
Se apropie, suflete, sfârşitul, se apropie şi nu te grijeşti, nu te găteşti; vremea se scurtează, scoală-te, aproape lângă uşi este Judecătorul; ca un vis, ca o floare trece vremea vieţii. Pentru ce în deşert ne tulburăm ?
Deşteaptă-te, o sufletul meu ! Ia seama faptelor tale, ce ai făcut, şi le du pe ele înaintea ochilor tăi; varsă picături de lacrimile tale; spune cu îndrăzneală faptele tale şi cugetele tale lui Hristos şi te îndreptează.
N-a fost în viaţă păcat, nici faptă, nici răutate, pe care să nu le fi săvârşit eu, Mântuitorule, cu mintea şi cu cuvântul, cu voinţa şi cu gândul şi cu ştiinţa; şi cu fapta păcătuind, ca altul nimenea nici odinioară.
Dintru aceasta m-am judecat, dintru aceasta m-am osândit eu, ticălosul, adică din cunoştinţa mea, decât care, nimic nu este în lume mai silnic; Judecătorule Mântuitorul meu şi cunoscătorule, milostiveşte-Te şi mă scapă şi mă mântuieşte pe mine robul Tău.
Scara pe care a văzut-o dedemult marele între patriarhi, suflete al meu, este arătarea suirii celei de lucrare şi a înălţării gândului; deci, de voieşti să vieţuieşti cu lucrarea şi cu cunoştinţa şi cu înălţarea gândului, înnoieşte-te.
Arşiţa zilei a răbdat patriarhul pentru lipsă şi gerul nopţii a suferit, în toate zilele făcând câştigarea; păstorind, trudindu-se şi slujind ca să-şi ia amândouă femeile.
Două femei să înţelegi; lucrarea şi cunoştinţa întru gândire; însă prin Lia, lucrarea ca pe ceea ce a fost cu mulţi copii. Iar prin Rahela, gândirea, ca pe cea cu multă osteneală. Că fără de osteneli nici lucrarea, nici gândirea nu se va săvârşi, suflete.
Priveghează, o suflete al meu, şi te fă lăudat, ca cel mare între patriarhi; ca să dobândeşti lucrarea cu gândirea cea înaltă; ca să te faci minte văzătoare de Dumnezeu, să ajungi în norul cel neapus, cu gândirea, şi să te faci neguţător de lucruri mari.
Pe cei doisprezece patriarhi născându-i cel mare între patriarhi, ţi-a făcut ţie cu taină, suflete al meu, scară spre suirea cea de lucrare; pe fiii săi, ca pe nişte temeiuri şi trepte, ca nişte suişuri prea înţelepţeşte aşezându-le.
Lui Isav celui urât asemănându-te, suflete, ai dat amăgitorului tău întâia naştere, a frumuseţii celei dintâi; şi de la binecuvântarea părintească ai căzut şi îndoit te-ai amăgit, ticăloase, cu lucrarea şi cu gândirea; pentru aceasta acum pocăieşte-te.
Edom s-a chemat Isav, pentru marea înverşunare a amestecării cu femei. Căci cu neînfrânarea pururea aprinzându-se şi cu dezmierdările spurcându-se, Edom s-a numit, care va să zică : înfierbântarea sufletului celui iubitor de păcate.
De Iov cel din gunoi auzind o suflete al meu, că s-a îndreptat, n-ai râvnit bărbăţiei aceluia, n-ai avut întărirea gândului lui, întru toate care ai cunoscut, în cele ce ai ştiut şi în cele ce te-ai ispitit; ci te-ai arătat nerăbdător.
Cel ce era mai-nainte pe scaun, acum se vede gol în gunoi, cu răni; cel cu mulţi fii şi mărit, de năprasnă fără de fii şi de casă lipsit; că socotea gunoiul palat şi rănile mărgăritar.
După vrednicia împărătească fiind îmbrăcat cu diademă şi cu porfiră, omul cel cu multă avere şi dreptul cel îndestulat de bogăţie şi de dobitoace, degrab sărăcind de avere şi de stare şi de împărăţie, s-a stins.
De a fost acela drept şi fără prihană decât toţi şi n-a săpat de cursele şi vicleşugurile înşelătorului, dar tu, fiind iubitor de păcate, ticăloase suflete, ce vei face de se va întâmpla să-ţi vină ţie ceva asupra din cele negândite ?
Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am întinat, peste tot m-am rănit; ci ca un doctor, Hristoase, amândouă prin pocăinţă le tămăduieşte. Spală-le, curăţeşte-le, Mântuitorul meu, arată-le mai curate decât zăpada.
Trupul Tău şi sângele, pentru toţi Ţi-ai pus, Cuvinte, răstignindu-Te; trupul, adică ca să mă înnoieşti, iar sângele ca să mă speli. Duhul Ţi-ai dat, ca să mă aduci, Hristoase, Părintelui Tău.
Lucrat-ai mântuirea în mijlocul pământului, Îndurate, ca să ne mântuim; de bunăvoie pe lemn Te-ai răstignit, Edenul, cel ce se încuiase, s-a deschis; cele de sus şi cele de jos, făptura şi toate neamurile mântuindu-se, se închină Ţie.
Să-mi fie mie scăldătoare sângele cel din coasta Ta, împreună şi băutură şi apa iertării ceea ce a izvorât, ca să mă curăţesc cu amândouă, ungându-mă şi bând şi ca o ungere şi băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viață.
Gol sunt spre a intra în cămară, gol sunt şi de a merge la nuntă şi la cină; candela mi s-a stins, fiind fără de untdelemn, cămara mi s-a închis dormind eu. Cina s-a mâncat; iar eu fiind legat de mâini şi de picioare, m-am lepădat afară.
Pahar Biserica a câştigat coasta Ta cea purtătoare de viață, din care a izvorât nouă îndoit izvorul iertării şi al cunoştinţei; spre închipuirea celei vechi şi celei noi, a amândurora legilor, Mântuitorul nostru.
Timpul vieţii mele este scurt şi plin de dureri şi de vicleşug, ci întru pocăinţă primeşte-mă şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştigare şi mâncare celui străin; Mântuitorule, însuţi Tu mă miluieşte.
Falnic sunt acuma şi semeţ cu inima în deşert şi în zadar. Să nu mă osândeşti împreună cu fariseul; ci mai ales dă-mi smerenia vameşului, Unule Îndurate, drepte Judecătorule şi cu acesta împreună mă numără.
Ştiu, Îndurate, că am greşit de am ocărât vasul trupului meu; ci întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştigare, nici mâncare celui străin. Mântuitorule, Tu însuţi mă miluieşte.
Însumi idol m-am făcut, spurcându-mi cu poftele sufletul meu. Ci întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştigare, nici mâncare celui străin. Mântuitorule, Tu însuţi mă miluieşte.
Alt Canon,
N-am auzit glasul Tău, n-am ascultat scriptura Ta, Dătătorule de lege. Ci întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştigare, nici mâncare celui străin. Mântuitorule, Tu însuţi mă miluieşte.
Cuvioasa Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Petrecând viață fără de trup, Cuvioasă, fiind cu trup, ai luat mare dar de la Dumnezeu cu adevărat, ca să foloseşti celor ce te cinstesc cu credinţă. Pentru aceasta ne rugăm ţie, mântuieşte-ne pe noi cu rugăciunile tale de toate supărările.
Cuvioasa Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întru adânc de necuviinţe mari pogorându-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu preamărire, cu gând mai bun arătat, la bunătatea cea desăvârşită prin lucrare, minunând, Marie, firea îngerească.
Cuvioase Părinte Andreie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Andreie, lauda părinţilor, nu uita, rugându-te cu rugăciunile tale, stând lângă Treimea, Dumnezeirea cea Preaînaltă, ca să ne mântuim de muncă, cei ce te chemăm pe tine dumnezeiescul folositor și podoaba Cretei.
Slavă..., a Treimii :
Nedespărţită în Fiinţă, neamestecată în Feţe, Dumnezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire, una în Treime, ca pe Ceea ce eşti întocmai cu împărăţia şi întocmai cu tronul; şi strig Ţie cântarea cea mare, ce se cântă întreit, întru cele de sus.
Şi acum..., a Născătoarei :
Şi ai născut şi eşti fecioară, şi ai rămas întru amândouă cu firea fecioară. Cela ce S-a născut înnoieşte legile firii, şi pântecele a născut nesimţind dureri. Dumnezeu unde voieşte, să biruieşte rânduiala firii; că face câte voieşte.
Şi iarăşi cântăm Irmosul :
Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut : că aveai să Te naşti din Fecioară şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit : Auzit-am auzul Tău şi m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne.
Cântarea a 5-a,
Irmos :
De noapte mânecând, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează la poruncile Tale şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta. (de două ori)
În noapte viaţa mea mi-am trecut pururea; că întuneric s-a făcut mie şi negură adâncă noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-mă, Mântuitorule.
Lui Ruben asemănându-mă eu ticălosul, făcut-am sfat necuvios şi călcător de lege asupra lui Dumnezeu Celui Înalt, spurcându-mi patul meu, precum acela al tătâne-său.
Mărturisescu-mă Ţie, Hristoase Împărate; greşit-am, greşit-am ca mai-nainte fraţii lui Iosif, vânzând rodul curăţiei şi al înţelepciunii.
De cei de un sânge s-a dat, s-a vândut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuirea Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vândut răutăţilor tale.
Lui Iosif cel drept şi minţii lui celei curate urmează ticăloase şi neiscusite suflete, şi nu te spurca cu pornirele cele fără pricepere pururea făcând fărădelege.
De s-a şi sălăşluit în groapă oarecând Iosif, Stăpâne Doamne, dar spre închipuirea îngropării şi a ascultării Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ţi voi aduce Ţie întru acest chip vreodată ?
Auzit-ai de scriul lui Moise, suflete, cel purtat de apele şi de valurile râului, că s-a păzit dedemult ca întru o cămară, fugind de lucrul cel amar al sfatului lui Faraon.
De ai auzit, ticăloase suflete, de moaşele ce ucideau oarecând lucrarea curăţiei cea bărbătească, fără de vârstă, suge acum înţelepciune ca marele Moise.
Nu ţi-ai omorât mintea lovindu-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticăloase suflete; şi cum te vei sălăşui, spune-mi, în pustietatea patimilor prin pocăinţă ?
În pustietăţi a locuit marele Moise. Vino dar, suflete, de urmează vieţii lui, ca să te învredniceşti a vedea şi arătarea lui Dumnezeu cea din rug.
Toiagul lui Moise te închipuieşte, suflete, carele a lovit marea şi a închegat adâncul, cu însemnarea dumnezeieştii Cruci; prin care vei putea şi tu să săvârşeşti lucruri mari.
Aaron a adus lui Dumnezeu foc fără prihană, fără vicleşug; iar Ofni şi Finees, ca şi tine, suflete, au adus lui Dumnezeu viaţă spurcată şi străină.
Greu la minte m-am făcut, Stăpâne, ca şi Faraon acel cumplit; Ianis şi Iamvri la suflet şi la trup, cufundat cu gândul ! Ci ajută-mi mie, Mântuitorule.
Cu lut mi-am amestecat gândul, eu ticălosul. Spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele mă rog Ţie, albă făcând haina trupului meu ca zăpada.
De voi cerca lucrurile mele, Mântuitorule, mă văd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu păcatele; că întru cunoştinţă gândind am greşit, iar nu întru necunoştinţă.
Milostiveşte-te, milostiveşte-te, Doamne, spre zidirea Ta. Greşit-am, iartă-mă, Cela ce eşti însuţi din fire curat şi afară de Tine nimenea altul nu este fără pată.
Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; arătat-ai minuni, vindecând pe cei leproşi şi întărind pe cei slăbănogi; curgerea celeia ce-i curgea sânge o ai oprit, Mântuitorule, cu atingerea de poalele Tale.
Celeia ce-i curgea sânge, urmează, ticăloase suflete, năzuieşte, ţine-te de poalele lui Hristos, ca să te izbăveşti de bătăi şi să auzi de la Dânsul : credinţa ta te-a mântuit !
Celei gârbovite urmează, o suflete ! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus, ca să te îndrepteze, să umbli drept în căile Domnului.
Deşi eşti fântână adâncă, Stăpâne, izvorăşte-mi ape din precuratele Tale vine. Ca bând, ca şi Samarineanca, să nu mai însetez. Că izvoare de viaţă izvorăşti.
Alt Canon,
Siloam să mi se facă mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl şi eu luminile inimii şi să Te văd cu gândul pe Tine, Lumina cea mai-nainte de veci.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu neasemănată dragoste, Preafericită, dorind să te închini lemnului Crucii, te-ai învrednicit doririi; învredniceşte-mă dar şi pe mine, să dobândesc slava cea de sus.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Repejunea Iordanului trecându-o, ai aflat odihnă, fugind de dulceaţa trupească cea cu durere; din care şi pe noi, Cuvioasă, scoate-ne cu rugăciunile tale.
Cuvioase Părinte Andreie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca pe un păstor prea-ales, înţelepte Andreie, pe tine cel preacinstit, cu dragoste multă te rog şi cu frică, să dobândesc mântuire şi viaţă veşnică, prin rugăciunile tale.
Slavă..., a Treimii :
Pe Tine, Treime, Te cântăm, pe unul Dumnezeu; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Părinte, Fiule şi Duhule, Fiinţă singură prin Sine, Unime, Căreia pururea ne închinăm.
Şi acum..., a Născătoarei :
Din tine s-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce eşti nestricată şi nu ştii de bărbat, şi a unit Lui firea omenească.
Şi iarăşi Irmosul :
De noapte mânecând, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează la poruncile Tale şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta.
Cântarea a 6-a,
Irmos :
Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos; şi a scos din stricăciune viaţa mea. (de două ori)
Lacrimi din ochii mei, Mântuitorule, şi suspinuri dintru adânc curat aduc Ţie, strigând inima mea : Dumnezeule, greşit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine.
Înstrăinatu-te-ai, suflete, de la Domnul tău, ca Datan şi ca Aviron; ci din toată inima strigă : Iartă-mă ! Ca să nu te împresoare pe tine prăpastia pământului.
Ca o junice sălbăticită, asemănatu-te-ai, suflete, lui Efrem; ca o căprioară, păzeşte-ţi viaţa de curse, înălţându-ţi mintea cu aripi, cu lucrarea şi cu gândirea.
Mâna lui Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească şi să cureţe viaţa cea leproasă; nu te deznădăjdui dar, măcar că eşti lepros.
Valurile păcatelor mele, Mântuitorule, ca în Marea Roşie, întorcându-se, m-au acoperit degrab, ca oarecând pe egipteni şi pe voievozi.
Voie slobodă, fără pricepere, ai avut, suflete, ca şi Israil mai-nainte; că mai mult decât dumnezeiasca mană ai ales, neînţelepţeşte, lăcomia patimilor cea iubitoare de dulceţuri.
Cărnurile cele de porc şi căldările şi bucatele cele egipteneşti, mai vârtos decât cele cereşti, ai voit, suflete al meu; ca şi dedemult nemulţumitorul popor în pustie.
Puţurile hananeieştilor gânduri mai mult ai cinstit, suflete, decât vâna pietrei, din care izvorul înţelepciunii varsă curgerile Teologiei.
Când a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire, mai-nainte a însemnat coasta Ta cea de viaţă făcătoare; din care toţi băutură de viaţă scoatem, Mântuitorule.
Cearcă, suflete şi iscodeşte ca Iisus al lui Navi, ce fel este pământul făgăduinţei şi locuieşte într-însul cu bună legiuire.
Stai împotrivă şi te oşteşte asupra patimilor trupeşti, ca Iisus asupra lui Amalic; biruind pururea gândurile cele înşelătoare, ca şi pe gavaoniteni.
Treci peste firea cea curgătoare a vremii, ca mai-nainte corabia şi te fă moştenitor pământului aceluia al făgăduinţei, suflete, Dumnezeu porunceşte.
Precum ai mântuit pe Petru, cel ce a strigat : Mântuieşte-mă ! Aşa apucând înainte Mântuitorule, scapă-mă şi pe mine de fiară, tinzându-ţi mâna Ta, şi mă scoate din adâncul păcatului.
Pe Tine Te cunosc liman liniştit, Stăpâne, Stăpâne Hristoase ! Ci apucând înainte, mântuieşte-mă dintru adâncurile păcatului cele neumblate şi din deznădăjduire.
Alt Canon,
Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împărătească pe care ai pierdut-o dedemult; ci aprizând făclie, pe Mergătorul înaintea Ta, Cuvinte, caută şi află chipul Tău.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca să stingi văpaia patimilor, ai iz=vorât pururea pâraie de lacrimi, Marie, arzându-ţi sufletul. Al cărora dar dă-mi-l şi mie, robului tău !
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nepătimire cerească ai dobândit, prin vieţuirea cea preaînaltă de pe pământ, Maică; pentru aceasta roagă-te, să se mântuiască din patimi, cu rugăciunile tale, cei ce te laudă pe tine.
Cuvioase Părinte Andreie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cunoscându-te păstor şi arhiereu al Cretei, şi rugător pentru lume pe tine Andreie, alerg şi strig ţie; scoate-mă, Părinte, dintru adâncul păcatului.
Slavă..., a Treimii :
Treime sunt neamestecată, nedespărţită; despărţită după Feţe, şi Unime sunt din Fire unită : Tatăl zice şi Fiul şi Dumnezeiescul Duh.
Şi acum..., a Născătoarei :
Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca şi noi; deci ca pe un Ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne îndreptăm.
Şi iarăşi Irmosul :
Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos; şi a scos din stricăciune viaţa mea.
CONDAC
Glasul al 6-lea.
Suflete al meu, suflete al meu, scoală ! Pentru ce dormi ? Sfârşitul se apropie şi vei să te tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindenea şi toate le plineşte.
ICOS
Cămara cea de doctorie a lui Hristos văzându-o deschisă, privind şi sănătatea care izvorăşte dintr-însa lui Adam, a pătimit şi s-a rănit diavolul şi ca în primejdie s-a tânguit şi a strigat către prietenii săi : Ce voi face Fiului Mariei ? Mă ucide Vitleemiteanul, Cel ce este pretutindenea şi toate le plineşte.
SINAXAR
ÎN JOIA DIN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A POSTULUI MARE
Sinaxarul din Minei, apoi aceasta.
În aceeaşi zi, în Joia din săptămâna a cincea a postului mare după o veche predanie, cântăm slujba marelui canon de umilinţă.
Stih : Dă, Iisuse-al meu, chip de umilinţă,
Celuia ce-ţi cântă canonul cu credinţă.
Acest canon, cel mai mare într-adevăr din toate canoanele, l-a compus şi l-a scris foarte frumos şi cu mult meşteşug cel întru sfinţi Părintele nostru Andrei arhepiscopul Cretei, numit şi Ierusalimiteanul. Acesta era de loc din Damasc. La vârsta de patrusprezece ani, după ce a fost dat la şcoală şi a învăţat toate ştiinţele care-i dădeau o educaţie desăvârşită, s-a dus la Ierusalim şi a îmbrăţişat viaţa monahică. Trăind cu cuvioşie şi bineplăcut lui Dumnezeu, într-o viaţă liniştită şi netulburată, a lăsat Bisericii lui Dumnezeu şi alte multe scrieri folositoare vieţii, cuvântări şi canoane, dar a fost mai cu deosebire iscusit în cuvântări de laudă în cinstea sfinţilor, a Maicii Domnului şi a Domului nostru Iisus Hristos. Împreună cu alte multe canoane, a alcătuit şi acest Mare Canon plin de foarte mare umilinţă. Culegând şi strângând la un loc toată istoria Vechiului şi Noului Testament, a alcătuit cântarea aceasta de la Adam până la înălţarea lui Hristos şi predica Apostolilor. Prin canonul acesta îndeamnă tot sufletul să râvnească şi să urmeze, după putere, toate faptele bune ale istoriei Vechiului şi Noului Testament, să fugă de toate faptele rele şi să alerge totdeauna la Dumnezeu, prin pocăinţă, prin lacrimi şi mărturisire şi prin alte fapte bineplăcute lui Dumnezeu. Atât este de curgător şi de armonios acest Mare Canon, încât poate să moaie şi cea mai învârtoşată inimă şi să o deştepte spre săvârşirea binelui, chiar numai dacă-l cântă cineva cu inima zdrobită şi cu potrivită luare aminte. Andrei Criteanul a alcătuit acesta canon pe timpul când şi Marele Sofronie, patriarhul Ierusalimului, a scris viaţa Mariei Egipteanca. În adevăr şi această viaţă ne pune înainte o mare pildă de umilinţă şi dă multă mângâiere celor ce greşesc şi păcătuiesc, numai dacă ar voi să se depărteze de rele. Și s-a rânduit să se cânte şi să se citească Marele Canon şi viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca în ziua aceasta pentru următoarea pricină. Pentru că Sfântul post de patruzeci de zile se apropie de sfârşit şi pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se, să se îngrijească mai puţin de nevoinţele cele duhovniceşti şi să se depărteze cu totul de a trăi în cumpătare, marele Andrei, ca un adevărat învăţător, prin cântările Marelui Canon, în care istoriseşte virtuţile marilor bărbaţi, precum şi întoarcerea la credinţă a celor răi, pregăteşte pe cei care se nevoiesc cu postul să se poarte cu mai mult curaj şi să se îndrepte cu bărbăţie spre nevoinţele postului ce-l mai au în față. Iar Sfântului Sofronie, prin minunata povestire despre viaţa Mariei Egipteanca, înduplecă pe oameni să ajungă din nou cumpătaţi, îi ridică spre Dumnezeu, îi sfătuieşte să nu mai cadă şi să nu se deznădăjduiască chiar dacă au căzut înainte în unele păcate. Şi într-adevăr povestirea vieţii Mariei Egipteanca înfăţişează cât este de mare iubirea de oameni şi dragostea lui Dumnezeu faţă de cei care doresc din tot sufletul să se întoarcă de la păcatele lor de mai-nainte. Canonul lui Andrei Criteanul se numeşte Canonul cel Mare poate şi din pricina ideilor şi gândurilor înalte ce le cuprinde, căci într-adevăr alcătuitorul lui este iscusit şi l-a compus într-un chip nespus de frumos, dar şi pentru că acest canon, spre deosebire de celelalte canoane care au câte treizeci de tropare şi chiar mai puţine, are două sute cinzeci de tropare şi fiecare din tropare pricinuieşte nespusă plăcere. Prin urmare cu foarte bună socoteală şi potrivit a fost aşezat în marele post de patruzeci de zile acest Mare Canon, care are multă umilinţă, Părintele nostru Andrei a fost cel dintâi care a adus la Constantinopol acest prea frumos şi mare canon odată cu viaţa Cuvioasei Maria, când a fost trimis de Teodor, patriarhul Ierusalimului, să fie de ajutor la al şaselea sobor ecumenic. Cu acest prilej a luptat în chipul cel mai strălucit împotriva monoteliţilor, şi cu toate că era simplu monah a fost rânduit în clerul Bisericii din Constantinopol. Apoi a fost făcut diacon şi a fost însărcinat cu purtarea de grijă a orfanilor. După puţină vremea ajuns arhiepiscopul Cretei. Mai pe urmă ajungând aproape de locul numit Ieriso din Mitilina, a călătorit spre Domnul, tocmindu-şi bine scaunul său.
Pentru rugăciunile Sfântului Andrei, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuiește. Amin.
După aceasta cântăm Fericirile cu închinăciuni, Glasul al 6-lea :
Întru împărăţia Ta, pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta.
Pe tâlharul l-ai făcut, Hristoase, locuitor raiului; pe cel ce a strigat pe Cruce către Tine : Pomeneşte-mă ! Învredniceşte-mă şi pe mine, nevrednicul, pocăinţei acestuia.
Stih : Fericiţi cel săraci cu duhul că a acelora este Împărăţia Cerurilor.
Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe, că a ajuns la arătare dumnezeiască şi a luat atunci rodul făgăduinţei din cea stearpă; să urmăm bunei credinţe a acestuia.
Stih : Fericiţi cei ce plâng că aceia se vor mângâia.
Râvnind lenevirii lui Samson, suflete, ţi-ai tuns tăria lucrurilor tale, dându-ţi celei de alt neam viaţa întreagă şi fericită, pentru iubirea poftei.
Stih : Fericiţi cel blânzi că aceia vor moşteni pământul.
Cel ce a biruit mai-nainte cu falca măgarului pe cei de alt neam, acum se află prădat de patimă; ci fugi, suflete al meu, de asemănare, de fapta şi de slăbirea lui.
Stih : Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate că aceia se vot sătura.
Varac şi Ieftaie, voievozii, s-au ales judecătorii lui Israil, cu care împreună şi Debora cea cu minte bărbătească. Deci, îmbărbătându-te, suflete, cu vitejiile acelora, întăreşte-te.
Stih : Fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui.
De Iaila cea vitează ai înţeles, suflete al meu, care a înţepat pe Sisera mai-nainte şi a făcut mântuire; auzi parul, prin carele ţie Crucea se însemnează.
Stih : Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Jertfeşte, suflete, jertfă de laudă, adă fapta bună ca o fiică mai curată decât a lui Ieftaie; şi junghie ca o jertfă Domnului tău patimile cele trupeşti.
Stih : Fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Înţelege, suflete al meu, ce este lâna lui Ghedeon; primeşte rouă din cer şi te pleacă, precum câinele, de bea apă, care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.
Stih : Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate că a acelora este Împărăţia Cerurilor.
Osânda lui Ili, preotul, ai luat, suflete al meu, pentru lipsa minţii, suferind a lucra întru tine patimile, ca şi acela pe feciorii cei fărădelege.
Stih : Fericiţi veţi fi când vă vor ocărâ pe voi şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.
Între judecători, levitul cu socoteală şi-a împărţit femeia la cele douăsprezece neamuri, suflete al meu; ca să vădească spurcăciunea cea fărădelege a neamului lui Veniamin.
Stih : Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri.
Iubitoarea de curăţie Anna, rugându-se numai buzele, şi-a mişcat spre laudă, iar glasul ei nu se auzea; şi de aceea, măcar că era stearpă, a născut fiu vrednic rugăciunii ei.
Stih : Pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta.
Număratu-s-a îrtre judecători feciorul Annei, marele Samuil, carele s-a hrănit în casa Domnului. Aceluia râvneşte, suflete al meu; şi judecă lucrurile tale mai-nainte decât ale altora.
Stih : Pomeneşte-ne pe noi, Stăpâne, când vei veni întru împărăţia Ta.
Alegându-se David spre împărăţie, ca un împărat s-a uns, din corn, cu dumnezeiescul mir. Deci şi tu, suflete al meu, de pofteşti împărăţia cea de sus, în loc de mir, te unge cu lacrimi
Stih : Pomeneşte-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împărăţia Ta.
Miluieşte zidirea Ta, Milostive; milostiveşte-Te spre făptura mâinilor Tale şi iartă tuturor greşiţilor şi mie, celui ce am călcat poruncile Tale mai mult decât toţi.
Slavă..., a Treimii :
Împreună şi naşterii celei fără de început şi purcederii mă închin : Tatălui, Cela ce a născut, slăvesc pe Fiul, Cela ce S-a născut, laud pe Duhul Sfânt, Cel ce străluceşte împreună cu Tatăl şi cu Fiul.
Şi acum..., a Născătoarei :
Naşterii tale, celei mai presus de fire, ne închinăm, nedespărţind slava cea după fire a Pruncului tău, Născătoare de Dumnezeu; că Cel ce este unul după faţă, Se mărturiseşte îndoit după fire.
Cântarea a 7-a,
Irmos :
Greşit-am; fărădelege am făcut; nu ne-am îndreptat înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă. Ci nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor. (de două ori)
Greşit-am; păcătuit-am şi am lepădat porunca Ta; că întru păcate m-am zămislit şi am adus rănilor mele rană. Ci Tu mă miluieşte, ca un îndurat, Dumnezeul părinţilor.
Cele ascunse ale inimii mele, le-am mărturisit Ţie, Judecătorul meu. Vezi smerenia mea, vezi şi necazul meu şi ia aminte acum la judecata mea; şi Tu mă miluieşte, ca un îndurat, Dumnezeul părinţilor.
Saul oarecând, dacă a pierdut asinii tătâne-său, suflete, degrab a aflat împărăţia după întâmplare; ci păzeşte-te, să nu greşeşti, alegând mai cu dinadinsul poftele tale cele dobitoceşti, decât împărăţia lui Hristos.
David, dumnezeiescul Părinte, de a şi greşit oarecând îndoit, suflete al meu, cu săgeata preacurviei săgetându-se şi cu suliţa robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai grele lucruri boleşti, din pornirile cele din voia ta.
Împreunat-a David oarecând nelegiuirea cu nelegiuire, că a amestecat preacurvia cu uciderea; dar îndată îndoită pocăinţă a arătat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut, necăindu-te către Dumnezeu.
David oarecând a însemnat cântarea, scriind-o ca într-o icoană, prin care-şi mustră fapta care a lucrat, strigând : Miluieşte-mă ! Că Ţie unuia am greşit, Dumnezeului tuturor; însuţi mă curăţeşte.
Purtându-se sicriul în car, când s-au întors junincile, numai cât s-a atins Zan acela de dânsul, s-a certat de mânia lui Dumnezeu. Deci, de îndrăzneala aceluia fugind, suflete, cinsteşte bine cele dumnezeieşti.
Auzit-ai de Abesalom cum s-a sculat împotriva firii. Cunoscut-ai faptele lui cele spurcate, cu care a batjocorit patul lui David, tătâne-său; ci şi tu ai urmat pornirilor lui celor de patimi şi iubitoare de desfătări.
Supus-ai trupului tău vrednicia ta cea nerobită şi ca alt Ahitofel aflând pe vrăjmaşul, suflete, te-ai plecat după sfaturile lui; ci le-a risipit pe acestea însuşi Hristos, ca tu să te mântuieşti adevărat.
Solomon cel minunat, cel plin de darul înţelepciunii, acesta făcând vicleşug înaintea lui Dumnezeu oarecând, s-a depărtat de la Dânsul; căruia şi tu ţi-ai asemănat blestemata ta viaţă, suflete.
De desfătările poftelor sale silindu-se, s-a întinat, vai mie ! iubitorul înţelepciunii, iubitor de femei desfrânate făcându-se şi înstrăinat de la Dumnezeu; căruia tu, o, suflete, ai urmat cu gândul, prin dezmierdări spurcate.
Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tătâne-său, ai râvnit, suflete, împreună şi lui Ieroboam, slugii celei rele, ce s-a viclenit oarecând; ci fugi de asemănarea lor şi strigă lui Dumezeu : Greşit-am, miluieşte-mă !
Necurăţirilor lui Ahaav ai râvnit, sufletul meu ! Vai mie ! Te-ai făcut locaş spurcăciunilor trupeşti şi vas urât patimilor. Ci dintru adâncul tău suspină şi spune lui Dumnezeu păcatele tale.
Ars-a Ilie oarecând pe cei de două ori câte cincizeci, când a junghiat şi pe proorocii cei de ruşine ai Isabelei, spre mustrarea lui Ahaav. Ci fugi, suflete, de asemănarea acestor doi şi te întăreşte.
Încuiatu-s-a ție cerul, suflete, şi foamete de la Dumnezeu te-a cuprins, de vreme ce nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tesviteanul ca şi Ahaav oarecând. Ci Sareptencei asemănându-te, hrăneşte sufletul proorocului.
Greşalele lui Manase ţi-ai câştigat cu voinţa, suflete, punând ca nişte chipuri patimile şi înmulţind idolii; ci pocăinţei lui râvnind cu osârdie, câştigă-ţi umilinţă.
Cad înaintea Ta şi aduc Ţie, ca nişte lacrimi, cuvintele mele; greşit-am, precum nici păcătoasa n-a greşit; şi am făcut fărădelege ca nimenea altul pe pământ. Ci fie-Ţi milă, Stăpâne, de făptura Ta şi iarăşi mă cheamă.
Îngropat-am chipul Tău şi am stricat porunca Ta; toată podoaba mi s-a întunecat şi cu patimile mi s-a stins făclia, Mântuitorule. Ci milostivindu-Te, dă-mi bucurie, precum cântă David.
Întoarce-te, căieşte-te, descoperă cele ascunse, grăieşte lui Dumnezeu Cel ce ştie toate, însuţi Mântuitorule, Tu ştii cele ascunse ale mele; ci însuţi Tu mă miluieşte, precum cântă David, după mare mila Ta.
Alt Canon,
Stinsu-s-au zilele mele ca visul celui ce se deşteaptă. Pentru aceasta ca Ezechia lăcrimez pe patul meu, ca să mi se adauge anii vieţii. Dar care Isaie va să stea pentru tine, suflete ? Fără numai Dumnezeul tuturor.
Cuvioasă Maica Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strigând către preacurata Maica lui Dumnezeu mai-nainte, ai gonit turbarea poftelor celor cu sila supărătoare şi ai ruşinat pe vrăjmaşul cel ce te-a viclenit. Ci dă-mi acum ajutor întru necazuri şi mie, robului tău.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Hristos, pe Carele ai iubit, de Carele ai dorit, pentru Carele ţi-ai topit trupul, Cuvioasă, roagă-L acum pentru noi, robii tăi; ca fiind milostiv nouă tuturor, să ne dea viață paşnică, celor ce-L cinstim pe El.
Cuvioase Părinte Andreie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe piatra credinţei întăreşte-mă cu rugăciunile tale, Părinte, îngrădindu-mă cu frica cea dumnezeiască şi pocăinţă dăruieşte-mi mie acum, rogu-mă, Andreie; şi mă mântuieşte de cursa vrăjmaşilor celor ce mă caută pe mine.
Slavă..., a Treimii :
Treime neamestecată, nedespărţită, de o Fiinţă, Unime Sfântă; lumini şi lumină, şi trei sfinte, şi unul sfânt, se laudă Treimea, Dumnezeu. Ci laudă şi preaslăveşte, suflete, viaţa şi vieţi, pe Dumnezeul tuturor.
Şi acum..., a Născătoarei :
Lăudămu-te, bine te cuvântăm, închinămu-ne ţie, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Unul din Treimea cea nedespărţită, pe Fiul şi Dumnezeu; şi tu singură ne-ai deschis nouă celor de pe pământ cele cereşti.
Şi iarăşi Irmosul :
Greşit-am; fărădelege am făcut; nu ne-am îndreptat înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă. Ci nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor.
Tricântarea, (fără metanii).
Cântarea a 8-a, Glasul al 8-lea,
Irmos :
Pe Împăratul slavei, Cel fără început, de Carele se înfricoşează puterile cereşti şi se cutremură cetele îngereşti, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Ca nişte cărbuni ai focului celui fără materie ardeţi patimile mele cele uscăcioase, aprinzând întru mine acum dorul dragostei celei dumnezeieşti, Apostoli.
Să cinstim trâmbiţele cuvântului, cele cu glasuri bune, prin care au căzut zidurile cele neîntărite ale vrăjmaşului şi s-au întărit turnurile cunoştinţei de Dumnezeu.
Sfărâmaţi chipurile patimilor sufletului meu, cei ce aţi sfărâmat capiştile şi idolii vrăjmaşului, Apostoli ai Domnului, cei ce sunteţi Biserici sfințite.
A Născătoarei :
Încăput-ai pe Cel neîncăput din fire; purtat-ai pe Cel ce poartă toate; hrănit-ai cu lapte, Curată, pe Cel ce hrăneşte făptura, pe Hristos Dătătorul de viaţă.
Altă Tricântare,
Irmos acelaşi :
Cu meşteşugirea cea înaltă a Duhului, aţi zidit toată Biserica, Apostoli ai lui Hristos; întru care binecuvântaţi pe Hristos în veci.
Trâmbiţând cu trâmbiţa învăţăturilor, au surpat Apostolii toată înşelăciunea idolească, înălţând pe Hristos întru toţi vecii.
Apostoli, cei ce sunteţi bună adunare, păzitori ai lumii, locuitori cereşti, mântuiţi-ne din primejdii pe noi, care vă lăudăm pururea.
A Treimii :
Dumnezeiască stăpânie cea întreit strălucitoare şi prealuminată, Fire întocmai slăvită şi de un scaun, Părinte atotfăcătorule, Fiule şi Duhule cel dumnezeiesc; pe Tine Te laud în veci.
A Născătoarei :
Ca pe un scaun cinstit şi preaînălţat, să lăudăm neîncetat, popoare, pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce singură este după naştere maică şi fecioară.
Alt Canon,
Irmos, al Canonului celui mare.
Pe Cela ce-L slăvesc oștile cereşti şi de Dânsul se cutremură heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi-L, bine-L-cuvântaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. (de două ori)
Miluieşte-mă pe mine cel ce am greşit; Mântuitorule, ridică-mi mintea mea spre întoarcere. Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc; miluieşte-mă pe mine cel ce strig : Greşit-am Ţie, mântuieşte-mă; nelegiuit-am, miluieşte-mă.
Ilie, cela ce s-a purtat în car, suindu-se în căruţa bunătăţilor, s-a înălţat ca spre cer oarecând, mai presus de cele pământeşti; deci la suirea acestuia cugetă, suflete al meu.
Curgerea Iordanului oarecând a stătut de o parte şi de alta, prin lovirea cojocului lui Ilie prin Elisei; iar tu, o, suflete al meu, acestui dar nu te-ai învrednicit, pentru neînfrânare.
Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul dar îndoit; iar tu, o suflete al meu, acestui dar nu te-ai împărtăşit, pentru neînfrânare.
Somaniteanca oarecând a primit pe cel drept cu gând bun; Iar tu, o, suflete, n-ai adus în casă nici străin, nici călător. Pentru aceasta te vei lepăda afară din cămară, tânguindu-te.
Minţii celei spurcate a lui Ghiezi pururea te-ai asemănat, ticăloase suflete; a căruia iubire de argint leapădă-o măcar la bătrâneţe. Fugi de focul gheenei, depărtându-te de răutăţile tale.
Tu, suflete, lui Ozia râvnind, lepra lui întru tine îndoit o ai luat; că cele necuvioase cugeţi şi cele fărădelege faci; lasă cele ce ai şi aleargă la pocăinţă.
De niniviteni ai auzit, suflete, că s-au pocăit către Dumnezeu cu sac şi cu cenuşă; acestora n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decât toţi cei ce au greşit mai-nainte de lege şi după lege.
De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete, carele a plâns cu tânguire cetatea Sionului şi lacrimi a vărsat. Urmează vieţii lui celei plângătoare şi te vei mântui.
Iona a fugit în Tars, cunoscând mai-nainte întoarcerea ninivitenilor, că a cunoscut ca un prooroc milostivirea lui Dumnezeu; pentru că se ferea să nu mintă proorocia lui.
De Daniil ai auzit, o, suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai înţeles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins prin credinţă văpaia cuptorului cea arzătoare.
Pe toţi cei din legea veche i-am adus ţie, suflete, spre pildă; urmează faptelor iubite de Dumnezeu ale drepţilor şi fugi de păcatele celor vicleni.
Drepte Judecătorule, Mântuitorule, miluieşte-mă şi mă scapă de foc şi de groaza ce voi să petrec la judecată, după dreptate; iartă-mă mai-nainte de sfârşit, prin fapte bune şi prin pocăinţă.
Ca tâlharul strig Ţie; pomeneşte-mă, ca Petru plâng cu amar; iartă-mă, Mântuitorule ! Strig ca vameşul, lăcrimez ca păcătoasa. Primeşte-mi tânguirea, ca oarecând a hananeencei.
Tămăduieşte putrejunea smeritului meu suflet, Mântuitorule, Unule Tămăduitorule. Pune-mi doctorie vindecătoare şi untdelemn şi vin, lucrurile cele de pocăinţă şi umilinţă cu lacrimi.
Hananeencei şi eu urmând, strig : Miluieşte-mă, Fiul lui David ! Mă ating de poală, ca ceea ce-i curgea sânge; plâng ca Marta şi ca Maria pentru Lazăr.
Alabastru cu lacrimi turnând pe capul Tău, Mântuitorule, ca nişte mir, strig ca păcătoasa care cerea milă; rugăciune aduc şi cer să iau iertare.
De n-a şi greşit nimenea precum eu, totuşi primeşte-mă Milostive, Mântuitorule, şi pe mine carele cu frică mă pocăiesc şi cu dragoste strig : Greşit-am Ţie unuia, nelegiuit-am, miluieşte-mă.
Milostiveşte-Te, Mântuitorule, spre zidirea Ta şi mă caută ca un păstor pe mine, oaia cea pierdută, şi rătăcit fiind, răpeşte-mă de la lup şi mă fă oaie întru păşunea oilor Tale.
Alt Canon,
Când vei şedea Judecător, ca un milostiv, şi vei arăta slava Ta cea înfricoşată, Hristoase, o ! ce frică va fi atunci. Cuptorul arzând şi toţi temându-se de nesuferită judecata Ta.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi !
Maica Luminii celei neapuse, pe tine luminându-te, te-a dezlegat de întunericul păcatelor; de unde primind tu darul Duhului, luminează Marie pe cei ce te laudă cu credinţă.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi !
Minune nouă, cu adevărat, văzând întru tine, Maică, dumnezeiescul Zosima s-a spăimântat; că înger în trup vedea şi cu totul de minune s-a umplut, lăudând pe Hristos în veci.
Cuvioase Părinte Andreie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi !
Ca cela ce ai îndrăzneală către Domnul, Andreie cinstite, lauda Cretei, pe tine te rog; roagă-te, ca să aflu acum dezlegare de legătura fărădelegii prin rugăciunile tale, ca cela ce eşti învăţător pocăinţei şi mărirea cuvioşilor.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
A Treimii :
Părinte, Cela ce eşti fără început, Fiule, Cel împreună fără de început, Mângâietorule cel bun, Duhule cel drept; Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui celui fără început, Duhule cel viu şi Făcător, Treime Unime, miluieşte-mă.
Şi acum..., a Născătoarei :
Ca din nişte vopsele mohorâte s-a ţesut trupul lui Emanuil înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe tine te cinstim.
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântând şi preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.
Irmosul : Pe Cela ce-L măresc...
Tricântarea,
Cântarea a 9-a, glasul al 8-lea,
Irmos :
Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară curată, cei mântuiţi prin tine, cu cetele cele fără de trupuri slăvindu-te pe tine.
Apostoli, cei ce v-aţi arătat izvoare de ape mântuitoare, răcoriţi sufletul meu cel topit de setea păcatului.
Pe mine, cela ce înot în noianul pierzării şi sunt cufundat, mântuieşte-mă, Doamne, cu dreapta ta, ca şi pe Petru.
Ca cei ce sunteţi sarea învăţăturilor celor dulci, uscaţi putrejunea gândului meu şi goniţi întunericul necunoştinţei.
A Născătoarei :
Ca una ce ai născut bucuria, dă-mi plângere, prin care să pot afla mângâiere, dumnezeiască Stăpână, în ziua cea viitoare.
Altă Tricântare,
Irmos :
Pe tine, ceea ce eşti mijlocitoare între cer şi între pământ, toate neamurile te fericim; că trupeşte a locuit întru tine plinirea Dumnezeirii, Fecioară.
Cu cântări te slăvim pe tine, adunare lăudată a Apostolilor, că v-aţi arătat lumii luminători, depărtând înşelăciunea.
Cu mreaja voastră cea evanghelicească vânând peşti cuvântători, îi aduceţi pururea mâncare lui Hristos, fericiţi Apostoli.
Aduceţi-vă aminte pentru noi, Apostoli, întru rugăciunea voastră către Dumnezeu, ca să ne ferim de toată ispita, rugămu-vă, noi care vă lăudăm cu dragoste.
A Treimii :
Pe Tine, Unimea cea în trei Feţe, Părinte, Fiule şi Duhule, pe un Dumnezeu de o Fiinţă laud; pe Treimea cea întocmai puternică şi fără început.
A Născătoarei :
Pe tine, Născătoare de prunc şi Fecioară, toate neamurile te fericim, ca cei ce am scăpat prin tine din blestem; că ai născut pe Domnul, bucuria noastră.
Alt Canon,
Irmos, al Canonului cel mare.
Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credință te slăvim.
Mintea s-a rănit, trupul s-a trândăvit, duhul boleşte; cuvântul a slăbit, viaţa s-a omorât, sfârşitul este lângă uşi. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerce ale tale ?
Adusu-ţi-am aminte, suflete, de la Moise facerea lumii, şi toată Scriptura cea aşezată de acela; care îţi povesteşte ţie de cei drepţi şi de cei nedrepţi; din care celor de-ai doilea, adică celor nedrepţi ai urmat, o, suflete, greşind lui Dumnezeu, iar nu celor dintâi.
Legea a slăbit, nu lucrează Evanghelia, şi toată Scriptura întru tine nu este băgată în seamă; profeţii au slăbit şi tot cuvântul celui drept. Şi rănile tale, o, suflete, s-au înmulţit, nefiind doctor să te vindece.
Pildele Scripturii celei noi îţi aduce ţie, ca să te ducă pe tine, suflete, spre umilinţă; râvneşte dar drepţilor, iar de păcătoşi te leapădă şi îmblânzeşte pe Hristos cu rugăciunile, cu postul, cu curăţia şi cu smerenia.
Hristos S-a făcut om, chemând la pocăinţă pe tâlhari şi pe desfrânate. Suflete, pocăieşte-te, că s-a deschis uşa împărăţiei acum şi o apucă mai-nainte fariseii şi vameşii şi preacurvarii, pocăindu-se.
Hristos S-a făcut om, împreunându-Se cu mine prin trup şi toate câte sunt ale firii cu voia le-a plinit, afară de păcat; arătându-ţi ţie, o, suflete, pilda şi închipuirea smereniei Sale.
Hristos pe vrăjitori i-a mântuit, pe păstori i-a chemat, mulţimea pruncilor o a făcut mucenici, pe bătrânul l-a slăvit, şi pe văduva cea bătrână. Cărora n-ai râvnit, suflete, nici lucrurilor, nici vieţii; ci vai ţie, când te vei judeca !
Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea omenească. Suflete, nu te lenevi; de va năvăli asupra ta vrăjmaşul, cu postul departe îl goneşte de la picioarele tale.
Hristos S-a ispitit, diavolul îl ispitea, arătându-i pietrele ca să le facă pâini. În munte L-a suit să vadă toate împărăţiile lumii într-o clipeală. Teme-te, o, suflete, de înşelăciune; trezeşte-te, roagă-te în tot ceasul lui Dumnezeu.
Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfeşnicul lui Hristos, glasul celui ce strigă a glăsuit, predicând pocăinţă : Irod a făcut fărădelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor fărădelege, ci cuprinde pocăinţa.
În pustie a locuit Mergătorul înainte al darului, şi Iudeea toată şi Samaria auzind au alergat, şi şi-au mărturisit păcatele lor, botezându-se voioşi; cărora tu, suflete, n-ai urmat.
Nunta cinstită este şi patul neîntinat, că Hristos amândouă le-a binecuvântat mai-nainte, ospătându-Se trupeşte şi în Cana Galileei la nuntă apa în vin prefăcând; arătând întâia minune, ca tu să te prefaci, o, suflete.
Hristos a întărit pe slăbănogul cel ce şi-a ridicat patul şi pe tânărul cel mort l-a înviat; pe fiul văduvei şi pe al sutaşului şi samarinencei, arătându-Se, a închipuit mai-nainte ţie, suflete, slujba cea întru Duhul.
Pe ceea ce-i curgea sânge a tămăduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leproşi i-a curăţit, pe orbi i-a luminat şi pe cei şchiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muţi şi pe cea gârbovită până la pământ i-a tămăduit cu cuvântul; ca tu să te mântuieşti, ticăloase suflete.
Bolile tămăduind, săracilor bine a vestit Hristos-Cuvântul. Pe şchiopi i-a vindecat, împreună cu vameşii a mâncat, cu păcătoşii S-a amestecat; sufletul fetei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu atingerea mâinii.
Vameşul s-a mântuit şi păcătoasa s-a înţelepţit; iar fariseul lăudându-se, s-a osândit. Că vameşul striga : Milostiveşte-Te ! Și păcătoasa : Miluieşte-mă ! Iar fariseul se trufea strigând : Dumnezeule, mulţumescu-Ţi, şi celelalte graiuri ale nebuniei lui.
Zacheu vameş a fost, dar s-a mântuit; şi fariseul Simon s-a smintit şi păcătoasa şi-a luat dezlegare de iertare, de la Cel ce are puterea a ierta păcatele; căreia sârguieşte de urmează, suflete.
N-ai râvnit păcătoasei, o, ticălosul meu suflet, care luând alabastrul cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domului şi cu părul le-a şters. Căci i-a rupt zapisul păcatelor ei celor dedemult.
Cetăţile cărora le-a dat Hristos buna vestire, ştii, suflete al meu, cum s-au blestemat; teme-te de pildă, să nu te faci ca acelea; care asemănându-le Stăpânul cu Sodoma, până la iad le-a osândit.
Să nu te arăţi, o, suflete al meu, mai rău pentru deznădăjduire, auzind credinţa hananeencei, pentru care cu cuvântul lui Dumnezeu s-a tămăduit fiica ei. Strigă din adâncul inimii, ca şi aceea lui Hristos : Fiul lui David, mântuieşte-mă şi pe mine.
Milostiveşte-Te, mântuieşte-mă, Fiul lui David, miluieşte-mă Cel ce ai tămăduit cu cuvântul Tău pe cei îndrăciţi, şi glasul cel milostiv, ca şi tâlharului, grăieşte-mi : Amin zic ţie, cu Mine vei fi în rai, când voi veni întru slava Mea.
Tâlharul Te-a hulit; tâlharul ca Dumnezeu Te-a cunoscut ! Că amândoi împreună pe Cruce erau răstigniți. Dară, o, mult-Îndurate ! Ca şi tâlharului celui credincios, carele Te-a cunoscut pe Tine, Dumnezeu, deschide-mi şi mie uşa slăvitei Tale împărăţii.
Făptura s-a mâhnit văzându-Te răstignit; munţii şi pietrele de frică s-au despicat, pământul s-a cutremurat şi iadul s-a golit; şi s-a întunecat lumina zilei văzându-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.
Roduri vrednice de pocăinţă să nu ceri de la mine; că tăria mea întru mine a lipsit. Dăruieşte-mi inimă pururea umilită şi sărăcie duhovnicească; ca să-Ţi aduc acestea ca o jertfă primită, Unule Mântuitorule.
Judecătorul meu şi cunoscătorule, Cela ce vei să vii iarăşi cu îngeri să judeci lumea toată; atunci văzându-mă cu ochiul Tău cel blând, să Te milostiveşti şi să mă miluieşti, Iisuse, pe mine carele am greşit mai mult decât toată firea omenească.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi !
Toate cetele îngereşti şi adunările omeneşti le-ai spăimântat cu viaţa ta cea minunată; ca cei fără de trup vieţuind şi firea covârşind; pentru care ca şi cum ai fi fost fără materie, te-ai suit cu picioarele pe apă, Marie, şi Iordanul ai trecut.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi !
Fă milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Cuvioasă Maică, să ne ferească de răutăţi şi de necazurile care ne împresoară. Ca mântuindu-ne, să slăvim neîncetat pe Domnul, Cel ce te-a slăvit pe tine.
Cuvioase Părinte Andreie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Andreie cinstite şi Părinte de trei ori fericite păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să ne ferim de toată mânia, necazul şi stricăciunea şi de greşeli necuvioase, noi cei ce cinstim pururea pomenirea ta cu credinţă.
Slavă..., a Treimii :
Treime Sfântă, Ceea ce eşti de o Fiinţă, Unime în trei Ipostasuri, pe Tine Te lăudăm; pe Tatăl lăudând, pe Fiul slăvind şi Duhului închinându-ne, unui Dumnezeu întru o Fire cu adevărat; vieţii şi vieţilor, împărăţiei celei fără de început.
Şi acum..., a Născătoarei :
Cetatea ta păzeşte-o, preacurată Născătoare de Dumnezeu; că întru tine aceasta cu credinţă împărăţind, întru tine se şi întăreşte, şi prin tine biruind, înfrânge toată supărarea, robeşte pe vrăjmaşi şi îndreptează pe supuşii ei.
Şi iarăşi Irmosul :
Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credință te slăvim.
Luminânda glasului, de trei ori.
LA STIHOAVNĂ
Stihira, glasul al 8-lea :
Căzând în căile cele tâlhăreşti, suflete al meu, rău te-ai rănit de păcatele tale, dându-te vrăjmaşilor celor neînţelegători; ci având vreme acum cu umilinţă : Nădejdea celor fără de nădejdie, viaţa celor deznădăjduiţi, Mântuitorule, ridică-mă şi mă mântuieşte. (de două ori)
Martirica :
Cu platoşa credinţei îmbrăcându-vă bine şi cu chipul Crucii într-armându-vă, ostaşi viteji v-aţi arătat; tiranilor bărbăteşte aţi stătut împotrivă şi înşelăciunea diavolului aţi surpat; biruitori făcându-vă, cununilor v-aţi învrednicit. Rugaţi-vă lui Hristos pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Primeşte suspinurile robilor tăi, preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, şi te roagă neîncetat, să se dăruiască nouă pace şi dezlegare de păcate.
Şi citim şi Ceasul Întâi, fără Catismă. După, Sfinte Dumnezeule..., zicem la toate Ceasurile Condacul : Suflete al meu, suflete al meu..., La Ceasul al treilea, Catisma a 9-a, iar la Ceasul al şaselea, Catisma a 10-a.
La ceasul al şaselea
Troparul proorociei, glasul al 6-lea :
Îndurate, îndelung-Răbdătorule, Atotputernice Doamne, trimite mila Ta peste poporul Tău.
Slavă..., Şi acum..., tot aceasta.
Prochimen, glasul al 6-lea :
Domnul a împărăţit, să se bucure pământul. (ps. 96, 1)
Stih : Să se veselească ostroave multe. (ps. 96, 1)
Din proorocia lui Isaia, citire :
Cap. 42, vers. 5-16.
Aşa grăieşte Domnul cel Atotputernic, Care a creat cerurile şi le-a întins, Care a zidit pământul şi toate rodurile lui, Care a dai suflare norodului de pe el şi duh celor ce umblă pe întinsul lui : Eu, Domnul, te-am chemat întru dreptatea Mea şi te-am luat de mână şi te-am ocrotit şi te-am dat ca legământ al poporului Meu, lumină noroadelor; ca să deschizi ochii celor orbi, să scoţi din temniţă pe cei robiţi şi din adâncul închisorii pe cei ce locuiesc întru întuneric. Eu sunt Domnul şi acesta este numele Meu. Nu voi da nimănui slava Mea şi nici chipurilor cioplite cinstirea Mea. Cele prorocite altădată s-au plinit şi altele mai noi vi le vestesc; înainte ca să ia fiinţă, vi le dau de ştire. Cântaţi Domnului cântare nouă, cântaţi în strune laudele Lui până la marginile pământului ! Marea să se zbuciume cu tot ce este în ea, ostroavele şi locuitorii lor ! Pustia glasul să-l ridice şi cetăţile ei, satele în care are sălaş Chedar ! Locuitorii din Sela să chiotească de veselie; şi din vârfurile munţilor de bucurie să strige ! Să proslăvească pe Domnul şi lauda Lui s-o vestească în depărtatele ostroave. Domnul iese ca un viteaz, ca un războinic îşi aţâţă, râvna Lui; strigă puternic, un strigăt de război. Împotriva vrăjmaşilor Lui, El luptă ca un viteaz ! Tăcut-am multă vreme, stat-am liniştit şi mi-am stăpânit tăcerea; acum ca o femeie care naşte, voi suspina, voi striga şi-mi voi trage suflarea ! Munţii îi voi pustii, la fel şi dealurile, toată verdeaţa lor o voi usca; pâraiele în insule le voi preface şi bălţile fără apă le voi lăsa. Îndrepta-voi pe cei orbi pe drumuri pe care nu le cunosc, pe poteci neştiute îi voi povăţui; întunericul îl voi preface înaintea lor în lumină şi povârnişurile în câmpie întinsă. Acestea sunt făgăduinţele mele pe care le voi plini şi cu vederea nu le voi trece.
Prochimen, glasul al 6-lea :
Cântaţi Domnului cântare nouă, că lucruri minunate a făcut Domnul; mântuitu-l-a pe el dreapta Lui. (ps. 97, 1-2)
Stih : Văzut-au toate marginile pământului mântuirea Dumnezeului nostru. (ps. 97, 5)
La Ceasul al noulea, Catisma a 11-a.
VINERI
VINERI
În a cincea săptămână a Sfântului şi Marelui Post
LA VECERNIE, JOI SEARA
După Psalmul cel începător, citim în locul Catismel a 18-a. Catisma a 12-a. Şi tocăm mai devreme, pentru osteneala privegherii ce a fost. La Doamne strigat-am..., punem stihirile pe 10 și cântăm Stihirile zilei, glasul al 8-lea, singur glasul :
Însumi de voia mea m-am dezbrăcat de podoaba bunătăţilor, pentru neascultarea mea cea dintâi; iar acum m-am îmbrăcat într-însa prin pogorârea Ta la mine, Cuvinte al lui Dumnezeu; că nu m-ai trecut cu vederea, pe mine cel rănit de cumplitele patimi şi călcat în cale ca de nişte tâlhari; ci cu puterea Ta cea preatare ajutându-mă, m-ai învrednicit folosinţei Tale, mult-Milostive. (de două ori)
Martirica :
Mucenicii Domnului tot locul sfinţiţi şi toată boala tămăduiţi; şi acum rugaţi-vă, să mântuiască sufletele noastre din cursele vrăjmaşului, rugămu-vă.
Alte Stihiri, glasul 1.
Podobia : Prealăudaţilor mucenici...
Pironindu-Te, Doamne, pe Cruce, ai rupt zapisul lui Adam cu dumnezeiasca suliţă; pentru aceasta rupe legăturile mele, Cuvinte, ca să jertfesc Ţie, cu credinţă, jertfă de laudă, bucurându-mă; că am aflat acum vremea cea bineprimită a postului pe care ai dat-o spre mântuirea tuturor.
Luminându-se Moise oarecând cu lumina postului, a văzut slava lui Dumnezeu. Acestuia râvnind, smeritul meu suflet, cinsteşte cu faptele postului şi ale rugăciunii pe Cel ce Și-a întins palmele pe Cruce pentru tine, din bunătatea Sa; ca să dobândeşti desfătarea cea dumnezeiască.
Altă Stihiră, glasul al 6-lea :
Podobie : Cu arhanghelii să cântăm...
Închinându-ne, Hristoase, Crucii Tale celei făcătoare de viață, pentru bunătatea Ta, spre noi, cea nespusă şi nemăsurată; şi cu dânsa luminându-ne sufletele, Te lăudăm neîncetat, rugându-Te să săvârşim curgerea postului cu veselie şi cu bucurie; şi să ajungem să lăudăm patimile Tale, Doamne, prin care ne-ai mântuit pe noi.
Şi patru din Minei.
Slavă..., Şi acum..., a Crucii Născătoarei.
IEŞIRE : Lumină lină...
Prochimen, glasul al 7-lea :
Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este. (ps. 98, 5)
Stih : Domnul a împărăţit, să se mânie popoarele. (ps. 98, 1)
De la Facerea, citire :
Cap. 18, Vers. 20-33.
Zis-a deci Domnul : Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu. Pogorâ-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să ştiu. De acolo doi din oamenii aceia plecând, s-au îndreptat spre Sodoma, în vreme ce Avraam stătea încă înaintea Domnului. Şi apropiindu-se Avraam, a zis : Pierde-vei oare pe cel drept ca şi pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit ? Poate în cetatea aceea să fie cincizeci de drepţi : pierde-l-vei oare şi nu vei cruţa tot locul acela pentru cei cincizeci de drepţi, de se vor afla într-însa ? Nu se poate ca Tu să faci una ca asta şi să pierzi pe cel drept ca şi pe cel fărădelege şi să se întâmple celui drept ce se întâmplă necredinciosului ! Departe de Tine una ca asta ! Judecătorul a tot pământul, face-va oare nedreptate ? Zis-a Domnul : De se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepţi, voi cruţa pentru ei toată cetatea şi tot locul acela. Şi răspunzând Avraam, a zis : Iată, cutez să vorbesc Stăpânului meu, eu, care sunt pulbere şi cenuşă ! Poate că lipsesc cinci din cincizeci de drepţi; poate să fie numai patruzeci şi cinci; pentru lipsa a cinci pierde-vei oare toată cetatea ? Zis-a Domnul : Nu o voi pierde de voi găsi acolo patruzeci şi cinci de drepţi. Şi a adăugat Avraam să grăiască Domnului şi a zis : Dar de se vor găsi acolo numai patruzeci de drepţi ? Şi Domnul a zis : Nu o voi pierde pentru cei patruzeci. Şi a zis iarăşi Avraam : Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi : dar de se vor găsi acolo numai treizeci de drepţi ? Zis-a Domnul : Nu o voi pierde de voi găsi acolo treizeci. Şi a zis Avraam : Iată, mai cutez să vorbesc Stăpânului meu ! Poate că se vor găsi acolo numai douăzeci de drepţi. Răspuns-a Domnul : Nu o voi pierde pentru cei douăzeci. Şi a mai zis Avraam : Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă odată : dar de se vor găsi acolo numai zece drepţi ? Iar Domnul i-a zis : Pentru cei zece nu o voi pierde. Şi contenind Domnul de a mai grăi cu Avraam, S-a dus, iar Avraam s-a întors la locul său.
Prochimen, glasul al 6-lea :
Strigaţi Domnului tot pământul. (ps. 99, 1)
Stih : Slujiţi Domnului întru veselie. (ps. 99, 1)
De la Pilde, citire :
Cap. 16. Vers. 16. Cap. 17, Vers. 16.
Dobândirea înţelepciunii este mai bună decât aurul, iar câştigarea priceperii este mai de preţ decât argintul. Calea celor drepţi este ferirea de rău, și numai acela care ia aminte la mersul lui îşi păzeşte sufletul său. Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii. Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri. Cel care bagă de seamă la vorbă afla fericirea, iar cel ce nădăjduieşte în Domnul, bine e de el. Cel ce este înţelept se cheamă priceput; dulceaţa buzelor înmulţeşte ştiinţa. Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; pedeapsa celui nebun e nebunia. Inima celui înţelept dă înţelepciune gurii lui şi pe buzele sale sporeşte ştiinţa. Cuvintele frumoase sunt un fagure de miere, dulceaţă pentru suflet şi tămăduire pentru oase. Omului se pare câte un drum drept în ochii lui, dar la capătul lui încep căile morţii. Muncitorul lucrează pentru el, căci gura lui îl sileşte. Omul de nimic pregăteşte nenorocirea şi pe buzele lui este asemenea unui foc arzător. Omul cu gând rău aţâţă ceartă, şi defăimătorul desparte pe prieteni. Omul aprig înşeală pe prietenul său şi-l îndreaptă pe un drum care nu-i bun. Cel care închide din ochi născoceşte viclenii, cine îşi muşcă buzele a şi săvârşit răul. Bătrâneţea este o cunună strălucită, ea se află mergând pe calea cuvioşiei. Cel încet la mânie e mai de preţ decât un viteaz, iar cel ce îşi stăpâneşte duhul mai de ales decât cuceritorul unei cetăţi. Se aruncă sorţii în pulpana hainei, dar hotărârea toată vine de la Domnul. Mai bună este o bucată de pâine uscată în pace, decât o casă plină cu carne de jertfe, dar cu vrajbă. Un slujitor înţelept e mai presus decât un fecior aducător de ruşine, acela va împărţi moştenirea cu fraţii. În tigaie se lămureşte argintul şi în cuptor aurul, dar cel ce ispiteşte inimile este Domnul. Făcătorul de rele ia aminte la buzele nedrepte, mincinosul pleacă urechea la limba cea rea. Cel ce-şi bate joc de sărac, defaimă pe Ziditorul lui; cel ce se bucură de o nenorocire nu va rămâne nepedepsit. Cununa bătrânilor sunt nepoţii, iar mărirea fiilor sunt părinţii lor. Nebunului nu-i sunt dragi cuvintele alese, cu atât mai mult unui om de seamă vorbele mincinoase. Piatră nestemată este darul în ochii celui ce-l are, oriunde se întoarce (totul) îi merge în plin. Cel ce tăinuieşte un păcat caută prietenie, iar cine scoate la iveală un lucru (uitat) desparte pe prieteni. Certarea înrâureşte mai adânc pe omul înţelept, decât o sută de lovituri pe cel nebun. Omul rău aţâţă răzvrătirea, un sol aprig va fi trimis la el. Mai degrabă să întâlneşti o ursoaică lipsită de puii ei, decât un nebun în nebunia lui. Cel ce răsplăteşte cu rău pentru bine, nu va vedea depărtându-se nenorocirea din casa lui. Începutul unei certe e ca slobozirea apei (dintr-un iezer); înainte de a se aprinde, dă-te la o parte ! Cel care achită pe cel vinovat şi cel ce osândeşte pe cel drept, amândoi sunt uriciune înaintea Domnului. De ce folos sunt banii în mâna unui nebun ? Ar putea dobândi înţelepciune, dar nu are pricepere.
Şi cealaltă rânduială a Liturghiei mai înainte sfinţite; la care ne împărtăşim cei vrednici cu sfintele Taine ale lui Hristos. Cade-se a şti : Că de se va întâmpla sărbătoarea Bunei-Vestiri tot în această zi, să se mute Canonul cel mare şi să se cânte mai-nainte : Luni seara; iar praznicul să se cânte tot în această zi neschimbat, precum se arată la litera V.
Vineri a cincea Săptămână
LA UTRENIE
Treimicele glasului. Apoi Catisma a 13-a, a 14-a şi a 15-a.
După întâia Catismă, zicem Ssdelnele Crucii, din Octoih, precum şi a Născătoarei de Dumnezeu.
După a doua Catismă, zicem această Sedelnă, glasul 1.
Podobia : Mormântul Tău, Mântuitorule...
Tinsu-Ţi-ai, Hristoase, palmele pe lemn, vindecând rana lui Adam cu rănile Tale. Pentru aceasta Te rog, vindecă rănile mele, pe care le-a pus în sufletul meu înşelătorul, şi mă învredniceşte a sluji Ţie, Mântuitorule, cu rugăciune şi cu post.
Slavă..., tot aceasta, Şi acum..., a Crucii Născătoarei de Dumnezeu.
Văzându-Te, Hristoase, Maica Ta cea cu totul fără prihană tins pe Cruce mort, a strigat : Fiul meu, Cel fără început împreună cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această rânduială a Ta nespusă ? Prin care ai mântuit, Îndurate, zidirea mâinilor Tale cele preacurate.
După a treia Catismă, Sedelnă, glasul al 6-lea.
Podobia : Nădejdea cea bună a lumii...
Cruce, păzitoarea lumii, îngrozirea dracilor, învredniceşte-ne a trece rămăşiţa postului cu cunoştinţă curată, pe noi cei ce te avem în toată vremea folositoare nebiruită, îndreptând sufletele noastre înaintea lui Hristos, lemnule binecuvântat !
Slavă..., tot aceasta, Şi acum..., a Crucii Născătoarei de Dumnezeu.
Fecioară curată şi cinstită, mărirea îngerilor, când ai stătut înaintea Crucii Fiului şi Dumnezeului tău, nesuferind a vedea ocările vrăjmaşilor ai strigat cu durere, ca o Maică : Cum rabzi, o, Iubitorule de oameni, îngrozirile tuturor ? Slavă îndelung răbdării Tale.
Psalmul 50.
TRICÂNTAREA
Facere a lui Iosif, scriitorul de cântări.
Se citeşte Cântarea a cincea din Psaltire.
Cântarea a 5-a, glasul 1,
Irmos : Cela ce ai luminat...
Cela ce ai întins cerul ca o piele Ţi-ai întins palmele pe Cruce, Preabunule Iisuse. Pentru aceasta mă rog Ţie : Milostiveşte-Te spre mine cel întins de bântuielile vrăjmaşului.
Adormit-ai pe Cruce, Iisuse Preabunule, dându-ne privegherea mântuirii, nouă celor ce zăceam întru pierderea cea mai de jos, Doamne. Pentru aceasta pe Tine cu credinţă Te slăvim.
Învredniceşte, Mântuitorule, pe robii Tăi, ca luminându-se cu lumina inimii, să vadă ziua patimii Tale şi purtătoarea de viață învierea Ta, lăudând puterea împărăţiei Tale.
A Născătoarei :
Văzându-Te pe Cruce ridicat, Preacurata s-a tânguit, fiind rănită la inimă, şi a zis : Pentru milostivirea îndurărilor Tale, Doamne, ai răbdat patimi, dăruind nepătimire tuturor.
Altă Tricântare,
A lui Teodor, glasul al 6-lea.
Irmos : De noapte mânecând...
Pe Cruce au întins şi au pironit iudeii mâinile Tale, Iubitorule de oameni, împungând şi coasta Ta cu suliţa; şi toate le-ai suferit, Hristoase, ca să ne mântuim noi.
Prin mâncarea din lemn a murit oarecând Adam, iar prin lemnul Crucii iarăşi a aflat viaţa, prin care, Îndurate, se îndulceşte iarăşi cu desfătarea înlăuntrul raiului.
Slavă..., a Treimii :
Una în fire Treime, Te laud pe Tine, Unimea cea fără început, cea nezidită, cea stăpânitoare şi împărăţitoare şi prea desăvârşită; pe Dumnezeu, lumina şi viaţa, şi Făcătorul lumii.
Şi acum..., a Născătoarei :
Întru naşterea ta cea mai presus de fire, Cinstită, legile firii prin tine arătat se dezleagă; că fără de sămânţă ai născut pe Dumnezeu, Cel ce S-a născut din Tatăl mai-nainte de veci.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Cinstesc Crucea, suliţa şi piroanele Tale, Stăpâne; că prin ele ne-ai liberat din stricăciune, cu patima Ta, Hristoase, făcându-ne nemuritori.
Irmosul :
De noapte mânecând Iubitorule de oameni, mă rog, luminează-mă şi mă îndreptează la poruncile Tale, şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta.
Cântarea a 8-a,
Irmos : Minunea cea mai presus de fire...
Stricat-ai, Mântuitorule, boldurile vicleanului, pironindu-Te pe lemn cu piroane; cu cunună de spini Te-ai încununat cu ocară, dezrădăcinând spinii călcării de poruncă. Pentru aceasta cântând, strigăm : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalțe întru toţi vecii.
Tinsu-Ţi-ai, Hristoase, pe Cruce palmele, adunând neamul omenesc spre cunoştinţa Ta; şi ai primit a se împunge cu suliţa coasta Ta, izvorând izvorul mântuirii, nouă celor ce cântăm : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalțe întru toţi vecii.
Cu izvoarele milostivirii Tale, Îndurate, curăţeşte-mi inima mea cea spurcată şi întinată cu muşcarea păcatului; şi mă învredniceşte, Hristoase Iisuse, a izvorî râuri de umilinţă, ca să strig Ţie : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalțe întru toţi vecii.
A Născătoarei :
Năstrapă dumnezeiască te cunoaştem pe tine, Fecioară, care ai avut întru tine mana cea preacinstită a Dumnezeirii; sicriu, masă, sfeşnic, scaun al lui Dumnezeu, palat şi pod, carele duce la viaţa cea dumnezeiască, pe cei ce cântă : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalțe întru toţi vecii.
Altă Tricântare,
Irmos : Urmând cântării tinerilor...
Hristos Se răstigneşte, şi eu, vieţuind, cânt împreună cu tinerii : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Lumea scăpând din stricăciune prin răstignirea Ta, cântă împreună cu tinerii : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl...
Treime întocmai slăvită, Unime de o Fiinţă, Părinte, Fiule şi Duhule, mântuieşte-mă pe mine, carele cu credinţă Te laud pe Tine şi Te preaînalţ întru toţi vecii.
Şi acum..., a Născătoarei :
Închinu-mă naşterii curatei Născătoarei de Dumnezeu, cântând împreună cu tinerii : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Laud Crucea Ta, Mântuitorule, prin care m-am mântuit, cântând împreună cu tinerii : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Irmosul : Să lăudăm, bine să cuvântăm...
Urmând cântării tinerilor, strig împreună cu dânşii : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a,
Irmos : Chipul naşterii Tale, celei curate...
Văzut-a Ilie pe Domnul în vânt prea subţire, subţiindu-şi mai-nainte trupul cu adăogirea rugăciunilor şi cu postul; căruia râvnind, suflete al meu, leapădă grosimea desfătărilor, ca să vezi pe Cel dorit.
Înălţând mai-nainte Moise şarpele pe lemn, Mântuitorule, a închipuit înălţarea Ta cea de pe Cruce, Preabunule; prin care ai vindecat de veninul răutăţii şarpelui toate neamurile, care se închină Ţie.
În groapa trândăviei zăcând şi având piatra nepriceperii, care mă împresoară, ca să nu înţeleg, Mântuitorule, cuvântul Tău cel pururea viu şi să nu simt frica Ta; milostiveşte-Te şi mă mântuieşte cu mila Ta, mult-Îndurate.
A Născătoarei :
Stăpână, ceea ce eşti mai presus de toţi, arată-mă mai presus de răutatea patimilor, pe mine carele te slăvesc pe tine, adevărat Născătoare de Dumnezeu, şi laud naşterea ta ceea ce se cinsteşte cu necuprinderea de minte, preacurată de Dumnezeu dăruită.
Altă Tricântare,
Irmos : Naşterea zămislirii...
Te răstigneşti, şi pe mine mă mântuieşti; mori, şi pe mine mă înviezi; o, ce milostivire ! O, iubirea Ta de oameni ! Cine a văzut, cine a auzit ? Stăpânul să ia moarte văzută pentru robi ? Drept aceasta, laudă fie nespusei bunătăţii Tale, Doamne.
Soarele a apus, dacă Te-a văzut răstignit; cum n-ar fi apus, văzând ocara Făcătorului său ? Ba încă şi toată făptura clătindu-se împreună cu răstignitorii, au strigat : Tu eşti Dumnezeul tuturor !
Slavă..., a Treimii :
Unule Născătorule al Unuia, Părinte al Fiului celui Unul-Născut şi unule Fiule al Unuia, Lumină şi raza luminii, şi Unule Duhule Sfinte, numai al unuia Dumnezeu, Carele eşti cu adevărat Domn al Domnului; o Treime, Unime Sfântă, mântuieşte-mă pe mine cel ce grăiesc de Dumnezeirea Ta.
Şi acum..., a Născătoarei :
Minunea naşterii tale mă spăimântează, ceea ce eşti cu totul fără prihană; cum ai zămislit fără de sămânţă pe Cel necuprins ? Spune, cum ai rămas Fecioară, după ce ai născut ca o Maică ? Acest lucru care este mai presus de fire, cu credinţă primindu-l, Celui ce S-a născut te închină; căci câte voieşte, le şi poate.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Pentru noi au răbdat patimă toate mădularele Tale : Capul, pumni; obrazul, palme; mâinile, piroane şi coasta, suliţă şi mai ales Crucea. Slavă nespusei milostivirii Tale, Mântuitorul nostru.
Irmosul :
Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este netâlcuită, rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te slăvim.
Luminânda glasului, de trei ori.
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, glasul al 8-lea.
Cela ce Te-ai pironit împreună cu tâlharii pe Cruce Hristoase Dumnezeule, şi cu rana Ta ai tămăduit firea omenească, nu mă trece cu vederea pe mine, carele am căzut în ţiitorii cei fără materie ai drumurilor şi între tâlharii cei fără de trupuri; m-am dezbrăcat printr-înşii de bogăţia bunătăţilor şi rău m-am rănit, şi nu pot să mă tămăduiesc de la niciunul din cuvioşi; căci sunt mai mort, având prea scurtă rămăşiţă de viață; fără numai singură nădejdea mea fiind spre Tine, Cela ce dai viață morţilor, leagă-mi rănile, izvorându-mi bunătatea Ta, Unule, Iubitorule de oameni. (de două ori)
Martirica :
Ce vă vom numi pe voi, sfinţilor ? Heruvimi ? Că întru voi S-a odihnit Hristos; Serafimi ? Că neîncetat L-aţi slăvit pe El; sau îngeri ? Că de trup v-aţi lepădat; sau puteri ? Căci cu minuni lucraţi. Multe sunt numirile voastre şi mai mari darurile; rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre.
Slavă..., Şi acum..., a Crucii Născătoarei de Dumnezeu.
Podobia : O, preaslăvită minune...
O, preaslăvită minune ! O, taina nouă ! O, lucru înfricoşat ! Fecioara a zis, dacă Te-a văzut răstignit pe Cruce, în mijlocul a doi tâlhari, pe Tine, carele Te-a născut fără durere şi fără stricăciune : Cum Te-a pironit pe Cruce poporul cel fărădelege şi nemulţumitor, inima mea, Iisuse preadulce !
La Ceasul Întâi, Catismă nu este; la Ceasul al treilea, Catisma a 19-a, iar la Ceasul al şaselea, Catisma a 20-a.
La ceasul al şaselea
Troparul proorociei, glasul al 6-lea :
Prealăudat eşti Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce clăteşti pământul, ca să se întoarcă şi să se mântuiască cei ce locuiesc pe dânsul; şi iarăşi îl întăreşti, pentru bunătatea Ta şi pentru nespusa milostivire. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Slavă..., Şi acum..., tot aceasta.
Prochimen, glasul al 8-lea :
Mila şi judecata voi cânta Ţie, Doamne. (ps. 100, 1)
Stih : Cânta-voi şi voi înţelege în cale fără prihană. (ps. 100, 2)
Din proorocia lui Isaia, citire :
Cap. 45, Vers 11-18.
Aşa zice Domnul, Sfântul lui Israil şi Ziditorul său : Îndrăzniţi voi oare să mă întrebaţi despre cele viitoare şi să daţi poruncă lucrului mâinilor mele ? Eu am făcut pământul, şi omul de pe el Eu l-am zidit. Eu cu mâinile am întins cerurile și la toată oştirea lor eu îi dau poruncă. Eu l-am ridicat întru dreptatea mea, şi toate căile lui le voi netezi. El va zidi cetatea mea și va trimite într-însa pe robii Mei, fără răscumpărare şi fără daruri, zice Domnul Savaot. Aşa zice Domnul : Bogații Egiptului şi neguţătorii Etiopiei, sabeenii cei înalţi la stat, vor trece la tine şi ai tăi vor fi; în lanţuri îţi vor sluji ţie şi vor cădea înaintea ta şi rugându-se ţie vor zice : Numai tu ai un Dumnezeu tare, şi nu este altul, nici-un Dumnezeu afară de el. Cu adevărat tu eşti Dumnezeu ascuns; Dumnezeul lui Israil este Mântuitor ! Toţi sunt de ruşine şi de ocară, laolaltă toți fac de râs făcătorii de idoli. Israil este mântuit de Domnul cu mântuire veşnică, şi nu se vor ruşina, nici de ocară nu se vor face în veac de veac ! Căci aşa zice Domnul, care a creat cerurile.
Prochimen, glasul al 4-lea :
Doamne, auzi rugăciunea mea şi strigarea mea la Tine să vină. (ps. 101, 1)
Stih : Nu întoarce faţa Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta. (ps. 101, 2)
La Ceasul al noulea, Catismă nu este.
SÂMBĂTĂ
SÂMBĂTĂ
În a cincea săptămână a Sfântului şi Marelui Post.
LA VECERNIE, VINERI SEARA
După Psalmul de seară cel obişnuit, citim Catisma a 18-a. La Doamne strigat-am..., punem Stihirile pe 10 şi cântăm Stihira zilei, glasul al 6-lea, singur glasul.
Ieşind din dumnezeieştile Tale porunci, ca din Ierusalim, şi ajungând la patimile Ierihonului, târându-mă de deşarta slavă a grijilor lumeşti, am căzut între tâlharii gândurilor. Dezbrăcându-mă aceia de veşmântul darului moştenirii fiieşti, zac în răni ca şi cum aş fi fără suflare; şi preotul venind şi văzându-mi căderea, nu s-a uitat la mine; levitul asemenea îngreţoşându-se, a trecut alăturea. Iar Tu, Doamne, Cela ce Te-ai întrupat din Fecioară negrăit, prin vărsarea mântuitorului sânge şi a apei ce s-a vărsat de bunăvoie din coasta Ta, picând ca nişte untdelemn, Hristoase Dumnezeule, peste rănile mele, înfăşurându-le cu legături, rânduieşte-mă în ceata cerească, ca un milostiv. (de două ori)
Martirica :
Mucenicii Tăi, Doamne, nu s-au lepădat de Tine, nici s-au depărtat de la poruncile Tale; pentru rugăciunile lor, miluieşte-ne pe noi.
După acestea, cântăm trei Stihiri podobnice ale Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, făcându-le pe 7; glasul al 6-lea.
Podobia : Toată nădejdea punându-şi...
Sfatul cel mai-nainte de veci descoperindu-l ţie, Fecioară, Gavriil a stătut înaintea ta, închinându-se şi zicând : Bucură-te pământul cel nesemănat ! Bucură-te, rugul cel nears ! Bucură-te adâncul cel cu anevoie a se vedea ! Bucură-te, podul carele ne trece la ceruri, şi scara cea înaltă pe care a văzut-o Iacov ! Bucură-te, dumnezeiască năstrapă cu mană ! Bucură-te, dezlegarea blestemului ! Bucură-te, chemarea lui Adam, Domnul este cu tine ! (de trei ori)
Te arăţi mie ca un om, zis-a curata Fecioară către Arhistrateg; şi cum vesteşti graiuri mai presus de om ? Zis-ai că va fi Dumnezeu cu mine, şi se va sălăşlui în pântecele meu; dar cum voi fi sălaş desfătat, spune-mi, şi loc sfinţirii Celui ce este măi presus de heruvimi ? Nu mă înşela cu înşelăciune; că n-am cunoscut dulceaţa nunţii, sunt neîmpreunată; dar prunc cum voi naşte ? (de două ori)
Dumnezeu unde voieşte, se biruieşte rânduiala firii, zis-a cel fără de trup şi se lucrează cele ce sunt mai presus de om; crede cuvintelor mele cele adevărate, ceea ce eşti cu totul sfântă şi fără prihană. Iar ea a strigat : Fie mie acum după cuvântul tău şi voi naşte pe Cel fără de trup, Carele va lua din mine trup; ca prin această unire să ridice ca un puternic pe om la cinstea cea dintâi. (de două ori)
Slavă..., Şi acum..., glasul al 2-lea.
Compunere a lui Teofan.
Taina cea din veci se descoperă astăzi şi Fiul lui Dumnezeu, fiu omului se face; ca luând ce este mai prost, să-mi dea mie ce este mai bun. Amăgitu-s-a dedemult Adam, poftind să fie Dumnezeu şi n-a fost. Iar Dumnezeu se face om, ca să facă pe Adam Dumnezeu. Să se veselească făptura şi să salte firea, că Arhanghelul stă cu frică înaintea Fecioarei şi îi aduce bucurie împotriva întristării. Cela ce Te-ai făcut om pentru milostivirea milei, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
IEŞIRE : Lumină lină...
Prochimen, glasul al 4-lea :
Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-Răbdător şi Milostiv. (ps. 102, 8)
Stih : Binecuvintează suflete al meu pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu numele cel sfânt al Lui. (ps. 102, 1)
De la Facere, citire :
Cap. 22, Vers. 1-18.
După acestea, Dumnezeu a cercat pe Avraam şi i-a zis : Avraame, Avraame ! Iar el a răspuns : Iată-mă ! Şi Dumnezeu i-a zis : Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe unicul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adă-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu. Sculându-se deci Avraam dis de dimineaţă, a pus samarul pe asinul său şi a luat cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său; şi tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat şi a plecat la locul de care-i grăise Dumnezeu. Iar a treia zi ridicându-şi Avraam ochii, a văzut în depărtare locul acela. Atunci a zis Avraam slugilor sale : Rămâneţi aci cu asinul, iar eu și copilul ne ducem până acolo şi închinându-ne, ne vom întoarce la voi. Luând deci Avraam lemnele cele pentru jertfă, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; iar el a luat în mâini foc şi cuţitul, şi s-au dus amândoi împreună. Atunci a grăit Isaac lui Avraam, tatăl său, şi a zis : Tată ! Iar acesta a răspuns : Ce este, fiul meu ? Zis-a Isaac : Iată, foc şi lemne avem; dar unde-i oaia pentru jertfă ? Avraam însă a răspuns : Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale ! Şi s-a dus mai departe amândoi împreună. Iar dacă au ajuns la locul, de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo jertfelnic, a aşezat lemnele pe el şi legând pe Isaac, fiul său, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor. Apoi şi-a tins Avraam mâna şi a luat cuţitul ca să junghie pe fiul său. Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis : Avraame, Avraame ! Răspuns-a acesta : Iată-mă ! Iar îngerul a zis : Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu, şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău. Şi ridicându-şi Avraam ochii, a privit, şi iată la spate un berbece încurcat cu coarnele într-un tufiş. Şi ducându-se Avraam, a luat berbecele şi l-a adus jertfă în locul lui Isaac, fiul său. Avraam a numit locul acela Iahve-Ire şi de aceea se zice astăzi : În munte Domnul se arată. Şi a strigat a doua oară îngerul Domnului din cer către Avraam şi a zis : Juratu-m-am pe Mine Însu-Mi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe fiul tău unic pentru Mine, de aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea, şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării, şi va stăpâni neamul tău cetăţile neprietenilor săi; şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu.
Prochimen, glasul al 4-lea :
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut. (ps. 103, 25)
Stih : Binecuvintează suflete al meu pe Domnul, Doamne Dumnezeul meu măritu-Te-ai foarte. (ps. 103, 1)
De la Pilde, citire :
Cap. 17, Vers. 17. Cap. 18, Vers. 5.
Prietenul (adevărat) iubeşte în orice vreme, iar în nenorocire el e ca un frate. Omul fără pricepere se prinde prin dărnicia mâinii lui; el se pune chezaş pentru aproapele lui. Cine iubeşte cearta iubeşte păcatul, cel ce deschide uşa în lături caută prăbuşirea lui. Cel ce are o inimă vicleană nu află fericirea şi cel ce are o limbă şireată dă peste necaz. Cel ce dă naştere unui nebun va avea o mare supărare, şi părintele nu are nici o bucurie pentru un fiu sărit din minte. O inimă veselă este un leac minunat, pe când un duh fără curaj usucă oasele. Nelegiuitul primeşte daruri scoase (pe ascuns) din sân, ca să înfrângă cărările dreptăţii. Omul priceput are înaintea lui înţelepciunea, iar ochii celui nebun sunt la capătul pământului. Feciorul nebun este necaz pentru tatăl lui şi amărăciune pentru maica lui. Nu se cuvine să pui la gloabă pe omul drept, nici să osândeşti pe cei de seamă din pricină că umblă drept. Cel ce-şi stăpâneşte cuvintele sale are ştiinţa şi cel ce-şi ţine cumpătul este un om priceput. Chiar şi nebunul, când tace, trece drept înţelept, când închide gura, ca om priceput. Cel ce se ţine deoparte caută să-şi mulţumească pornirea pătimaşă; împotriva oricărui sfat înţelept se porneşte. Celui nebun nu-i place înţelepciunea, ci darea pe față a gândurilor lui. Când vine cel nelegiuit, vine şi defăimarea şi odată cu ruşinea şi batjocura. Vorbele (ieşite) din gura omului sunt ape fără fund; izvorul înţelepciunii este un şuvoi care dă peste maluri. Nu este cu cale să cauţi la faţa celui fărădelege şi să nu faci dreptate celui drept la judecată.
Şi cealaltă rânduială a Liturghiei celei mai înainte sfinţite.
Iar de nu va fi Liturghie, punem Stihirile Născătoarei de Dumnezeu pe 8. LA STIHOAVNĂ : Stihira zilei de două ori, şi Martirica. Slavă..., Şi acum... Limba care nu o ştia... (Caut-o Sâmbătă, la Utrenie) Şi celelalte. La masă, bem vin, pentru osteneala Privegherii ce va să fie. Pavecerniţa mică şi Miezonoptica le citim în chilii. Canonul morţilor, al glasului, îl cântăm la cimitir. Cade-se a şti : De se va întâmpla Buna-Vestire în Sâmbăta Acatistului, să se caute Tipicul de la sfârşitul cărţii, la litera X.
SÂMBĂTĂ
A CINCEA SĂPTĂMÂNĂ
LA UTRENIE
Tocăm la al patrulea ceas din noapte, pentru rânduiala Acatistului. Şi adunându-ne în Biserică, binecuvântând preotul, începem Utrenia, precum mai înainte s-a scris la Canonul cel mare, joi. După cei 6 Psalmi, cântăm : Dumnezeu este Domnul..., şi cântăm Troparul rar, de trei ori, glasul al 8-lea.
Porunca cea cu taină luându-o întru cunoştinţă cel fără trup, în casa lui Iosif degrab a stătut înainte, zicând celei ce nu ştia de nuntă : Cel ce a plecat cerurile cu pogorârea, încape fără schimbare tot întru tine. Pe Carele şi văzându-L în pântecele tău luând chip de rob, mă spăimântez a striga ţie : Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Apoi citim Catisma a 16-a : Zis-a Domnul, Domnului meu... După sfârşitul Catismei, Ectenia cea mică. Apoi Stranele cântă pe mare Condacul, cu cântare dulce; şi preotul cădeşte sfintele icoane şi pe toţi fraţii.
Condac, glasul al 8-lea.
Apărătoarei Doamne, pentru biruinţă, mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie : Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Și se citesc din cele 24 Icose şi Condace, câte sunt, acestea şase. Se citesc de preot, fiind îmbrăcat în felon; iar noi nu şedem atunci în strane, ci stând în picioare, ascultăm.
Icosul 1 :
Îngerul cel mai întâi stătător din cer a fost trimis, să zică Născătoarei de Dumnezeu : Bucură-te ! Şi împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te Doamne întrupat, s-a spăimântat şi a stătut strigând către dânsa unele ca acestea :
Bucură-te, prin care răsare bucuria; bucură-te, prin care piere blestemul !
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut; bucură-te, ştergerea lacrimilor Evei !
Bucură-te, înălţime întru care cu nevoie se suie gândurile omeneşti; bucură-te, adâncime care nu te poţi lesne vedea nici cu ochii îngereşti !
Bucură-te, că eşti scaun împăratului; bucură-te, că porţi pe Cel ce poartă toate !
Bucură-te, steaua care arăţi Soarele; bucură-te, pântecele dumnezeieştii întrupări !
Bucură-te, prin care se înnoieşte făptura; bucură-te, prin care prunc se face Făcătorul !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 2-lea.
Văzându-se pe sine sfânta întru curăţie, zis-a lui Gavriil cu îndrăznire : Preaslăvit glasul tău se arată a fi cu anevoie primit sufletului meu; că naştere cu zămislire fără sămânţă, cum îmi spui ? Strigând : Aliluia.
Icosul al 2-lea.
Înţelegerea cea neînţeleasă, căutând Fecioara să o înţeleagă, a strigat către cel ce slujea : Din pântece curat, cum este cu putinţă să se nască Fiu, spune-mi ? Către care el a zis cu frică, însă strigând aşa :
Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus; bucură-te, încredinţarea celor ce au trebuinţă de tăcere !
Bucură-te, începutul minunilor lui Hristos; bucură-te, capul poruncilor Lui !
Bucură-te, scara cerească, pe care S-a pogorât Dumnezeu; bucură-te, podul carele treci la cer pe cei de pe pământ !
Bucură-te, minunea care de îngeri eşti mult slăvită; bucură-te, cea ce eşti rană diavolilor de mult plâns !
Bucură-te, ceea ce ai născut Lumina cea nespusă; bucură-te, ceea ce n-ai învăţat pe nimenea în ce chip a fost !
Bucură-te, ceea ce întreci mintea celor înţelepţi; bucură-te, ceea ce luminezi gândul celor credincioşi !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 3-lea.
Puterea Celui de sus a umbrit atunci, spre zămislirea celeia ce nu ştia de nuntă; şi pântecele ei cel cu bună roadă, ca o ţarină dulce, l-a arătat tuturor, celor ce vor avea să secere mântuire, când vor cânta aşa : Aliluia.
Icosul al 3-lea.
Având Fecioara în pântece pe Dumnezeu primit, a alergat la Elisabeta; iar pruncul aceleia îndată cunoscând închinarea ei, s-a bucurat, şi cu jucările ca şi cu nişte cântări a strigat către Născătoarea de Dumnezeu :
Bucură-te, viţa mlădiţei celei neveştejite; bucură-te, câştigarea rodului celui fără de moarte !
Bucură-te, ceea ce ai lucrat pe Lucrătorul cel iubitor de oameni; bucură-te, ceea ce ai născut pe Săditorul vieţii noastre !
Bucură-te, brazdă care ai crescut înmulţirea milelor; bucură-te, masă care porţi îndestularea milostivirilor !
Bucură-te, ceea ce înfloreşti ca raiul desfătării; bucură-te, ceea ce găteşti adăpostire sufletelor !
Bucură-te, tămâia rugăciunii cea bineprimită; bucură-te, curăţirea a toată lumea !
Bucură-te, voia lui Dumnezeu cea bună către noi cei muritori; bucură-te, ceea ce eşti îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 4-lea.
Vifor de gânduri necredincioase având înlăuntru întreg înţeleptul Iosif, s-a tulburat uitându-se spre tine, cea neamestecată cu nunta, şi gândind că eşti furată de nuntă, ceea ce eşti fără prihană; iar dacă a cunoscut că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis : Aliluia.
Apoi iarăşi Condacul : Apărătoarei Doamne... Şi citim Cuvântul Acatistului, în două stări, Citim apoi, Catisma 17 : Fericiți cei fără prihană..., Şi după aceasta iarăşi cântăm Condacul : Apărătoarei Doamne..., Şi citim trei Icoase şi trei Condace.
Icosul al 4-lea.
Auzit-au păstorii pe înger lăudând venirea trupească a lui Hristos, şi alergând ca şi către un păstor, văzutu-L-au pe Acesta, ca pe un miel fără prihană, în pântecele Mariei păscându-se, pe care lăudând-o, au zis :
Bucură-te, Maica Mielului şi a Păstorului; bucură-te, staulul oilor celor cuvântătoare !
Bucură-te, muncirea vrăjmaşilor celor nevăzuţi; bucură-te, deschizătoarea uşilor raiului !
Bucură-te, că cele cereşti împreună se bucură cu cele pământeşti; bucură-te, că cele pământeşti împreună dănţuiesc cu cele cereşti !
Bucură-te, gura Apostolilor cea netăcută; bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de chinuri !
Bucură-te, temeiul cel tare al credinţei; bucură-te, cunoştinţa darului cea luminoasă !
Bucură-te, pentru care s-a golit iadul; bucură-te, pentru care ne-am îmbrăcat cu slavă !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 5-lea.
Steaua cea cu dumnezeiască mergere, văzând-o înţelepţii, mers-au pe urma luminii ei şi ţinându-o ca o făclie, cu dânsa căutau pe tarele Împărat; şi ajungând pe Cel neajuns, s-au bucurat, strigând Lui : Aliluia.
Icosul al 5-lea.
Văzut-au pruncii haldeilor în mâinile Fecioarei pe Cela ce a zidit pe oameni cu mâinile şi cunoscându-L a fi Stăpân, măcar că a luat chip de rob, s-au nevoit cu daruri a-i sluji şi a striga celei binecuvântate :
Bucură-te, Maica stelei celei neapuse; bucură-te, raza zilei celei tainice !
Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înşelăciunii; bucurăte, ceea ce luminezi pe tăinuitorii Treimii !
Bucură-te, ceea ce ai lepădat din dregătorie pe muncitorul cel fără de omenie; bucură-te, ceea ce ai arătat pe Domnul Hristos, Iubitorul de oameni !
Bucură-te, ceea ce ne-ai mântuit din slujba păgânească; bucură-te, ceea ce curăţeşti de lucrurile cele spurcate !
Bucură-te, ceea ce ai stins închinarea focului; bucură-te, ceea ce ne-ai schimbat văpaia chinurilor !
Bucură-te, îndreptătoarea înţelepciunii celor credincioşi; bucură-te, veselia tuturor neamurilor !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 6-lea.
Mărturisitori, purtători de Dumnezeu fiind filozofii, s-au întors în Babilon, săvârşind proorocia Ta şi mărturisindu-Te pe Tine, Hristoase, tuturor, lăsat-au pe Irod ca pe un mincinos, că nu ştia să cânte : Aliluia.
Icosul al 6-lea.
Strălucind Tu în Egipt, Lumina adevărului, ai gonit întunericul minciunii. Că idolii lui, Mântuitorule, nerăbdând tăria Ta, au căzut; iar cei ce au scăpat de dânşii, strigau către Născătoarea de Dumnezeu :
Bucură-te, îndreptarea oamenilor; bucură-te, căderea dracilor !
Bucură-te, ceea ce ai călcat rătăcirea înşelăciunii; bucură-te, ceea ce ai vădit înşelăciunea idolească !
Bucură-te, mare care ai înecat pe Faraon cel netrupesc; bucură-te, piatră, care ai adăpat pe cei însetaţi de viață !
Bucură-te, stâlp de foc carele povățuieşti pe cei ce sunt întru întuneric; bucură-te, acoperământul lumii cel mai lat decât norul !
Bucură-te, hrană şi năstrapă cu mană; bucură-te, slujitoarea desfătării celei sfinte !
Bucură-te, pământul făgăduinţei; bucură-te, din care curge miere şi lapte !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 7-lea.
Vrând Simeon să se mute dintru acest veac de acum înşelător, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai cunoscut lui şi Dumnezeu desăvârşit. Pentru aceea s-a mirat de înţelepciunea Ta cea nespusă, strigând : Aliluia.
Apoi iarăşi cântăm Condacul : Apărătoarei Doamne... Şi citim Celălalt cuvânt al Acatistului. Apoi Psalmul 50, şi Canoanele :
CANOANELE
Al hramului cu Irmosul, pe 6, şi al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe 6.
CANONUL Născătoarei de Dumnezeu
Facere a lui Iosif.
Iar de este hramul Născătoarei de Dumnezeu, cântăm Canonul praznicului Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul pe 12 : Irmosul de două ori şi Troparele pe 10.
Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,
Irmosul :
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi împărătesei Maicii şi mă voi arăta luminat, prăznuind, şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Pe tine, cartea lui Hristos cea însufleţită, pecetluită cu Duhul, văzându-te marele Arhanghel, Curată, a strigat către tine : Bucură-te, ceea ce eşti locaş bucuriei, pentru care se strică blestemul strămoaşei.
Bucură-te, Fecioară, Mireasă dumnezeiască, îndreptarea lui Adam şi omorârea iadului. Bucură-te, palatul Împăratului tuturor cea cu totul fără prihană; Bucură-te, scaunul cel de foc al Celui ce este Atotţiitor !
Slavă...
Bucură-te, floarea cea neveştejită, care una ai crescut mărul cel cu miros bun ! Bucură-te, ceea ce ai născut mirosul cel bun al Împăratului tuturor ! Bucură-te, mântuirea lumii, ceea ce nu ştii de nuntă !
Și acum...
Bucură-te, comoara curăţiei, prin care ne-am sculat din căderea noastră ! Bucură-te, Stăpână, ceea ce eşti crin cu dulce miros, care umpli de bună mireasmă pe cei credincioşi; tămâia cea cu miros bun şi mirul cel de mult preţ !
Catavasia : Deschide-voi gura mea...
Cântarea a 3-a,
Irmos :
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i şi întru dumnezeiasca slava ta, cununilor măririi învredniceşte-i.
Ceea ce ai răsărit Spicul cel dumnezeiesc cu adevărat, ca o holdă nearată, bucură-te, masa cea însufleţită în care a încăput Pâinea vieţii ! Bucură-te, Stăpână, care eşti izvorul apei vieţii cel nedeşertat !
Bucură-te, pruncă, ceea ce ai născut pe Pruncul cel fără prihană credincioşilor; bucură-te, mieluşea, care ai născut pe Mieluşelul lui Dumnezeu, Carele a ridicat păcatele a toată lumea ! Bucură-te, curăţitoare caldă !
Slavă...
Bucură-te, luceafărul dimineţii cel prealuminat, care eşti singură locaşul Luminii, ceea ce ai purtat pe Soarele Hristos; bucură-te, ceea ce ai stricat întunericul şi ai gonit de pretutindeni pe dracii cei întunecaţi !
Și acum...
Bucură-te, ceea ce eşti singura uşă prin care a trecut singur Cuvântul, Stăpână care ai sfărâmat cu naşterea ta încuietorile şi uşile iadului ! Bucură-te, dumnezeiasca intrare a celor ce se mântuiesc, ceea ce eşti cu totul lăudată !
Catavasia : Pe ai tăi cântăreţi...
Apoi Ectenia cea mică, şi după Ecfonis, cântăm Condacul : Apărătoarei Doamne... Şi citim trei Icoase şi trei Condace.
Icosul al 7-lea :
Arătat-a făptura nouă, arătându-Se Făcătorul nouă, celor ce suntem făcuţi de Dânsul, răsărind din pântecele cel fără de sămânţă şi păzindu-l întreg, precum a fost; ca noi văzând minunea, să o lăudăm pe dânsa, strigând :
Bucură-te, floarea nestricăciunii; bucură-te, cununa înfrânării !
Bucură-te, ceea ce ai strălucit chipul învierii; bucură-te, ceea ce ai arătat viaţa îngerească !
Bucură-te, pomul cel cu luminoasă roadă, din carele se hrănesc credincioşii; bucură-te, copacul cel înfrunzit cu bună umbră, cu carele se acoperă mulţi !
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Îndreptătorul celor rătăciţi; bucură-te, ceea ce ai născut pe Mântuitorul celor robiţi !
Bucură-te, îmblânzirea Judecătorului celui drept; bucură-te, iertarea a multor greşiţi !
Bucură-te, haina celor goi de îndrăzneală; bucură-te, dragostea care biruieşte toată dorirea !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 8-lea.
Văzând naştere străină, să ne înstrăinăm din lume, mutându-ne mintea la cer; că pentru aceasta Dumnezeu Cel Preaînalt pe pământ S-a arătat om plecat, vrând să tragă la înălţime pe cei ce strigă Lui : Aliluia.
Icosul al 8-lea.
Cu totul a fost întru cei de jos şi de cei de sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că pogorârea lui Dumnezeu n-a fost, cu mutare din loc, ci naştere din Fecioară primitoare de Dumnezeu, care aude acestea :
Bucură-te, încăperea lui Dumnezeu Celui neîncăput; bucură-te, uşa tainei celei cinstite !
Bucură-te, auzirea cea cu nepricepere a celor necredincioşi; bucură-te, lauda cea fără îndoire a celor credincioşi !
Bucură-te, căruţa cea preasfântă a Celui ce este pe heruvimi; bucură-te, sălaşul cel preaslăvit al Celui de pe serafimi !
Bucură-te, ceea ce ai adunat lucruri potrivnice întru una; bucură-te, ceea ce ai unit fecioria şi naşterea !
Bucură-te, prin care s-a dezlegat călcarea poruncii; bucură-te, prin care s-a deschis raiul !
Bucură-te, cheia împărăţiei lui Hristos; bucură-te, nădejdea bunătăţilor celor veşnice !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 9-lea.
Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al întrupării Tale; că pe Cel neapropiat, ca Dumnezeu L-au văzut om apropiat tuturor; petrecând împreună cu noi şi auzind de la toţi aşa : Aliluia.
Icosul al 9-lea.
Pe ritorii cei mult vorbitori, îi vedem, Născătoare de Dumnezeu, a fi despre tine ca nişte peşti fără de glas; că nu se pricep să spună în ce chip şi fecioară ai rămas şi ai putut naşte. Iar noi de o taină ca aceasta minunându-ne, cu credinţă strigăm :
Bucură-te, sălaşul înţelepciunii lui Dumnezeu; bucură-te, comoara rânduielii Lui !
Bucură-te, ceea ce arăţi pe filozofi neînţelepţi; bucură-te, ceea ce ai vădit pe cei meşteri la cuvânt a fi necuvântători !
Bucură-te, că au nebunit întrebătorii cei cumpliţi; bucură-te, că s-au veştejit făcătorii de basme !
Bucură-te, ceea ce ai rupt vorbele cele încurcate ale atenienilor; bucură-te, ceea ce ai umplut mrejele pescarilor !
Bucură-te, ceea ce ne-ai tras dintru adâncul necunoştinţei; bucură-te, ceea ce pe mulţi i-ai luminat la minte !
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască; bucură-te, limanul celor ce umblă cu corăbiile acestei vieţi !
Bucură-Te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 10-lea.
Vrând să mântuiască lumea Împodobitorul tuturor la dânsa însuşi de Sine fiind făgăduit a venit şi Păstor fiind, ca un Dumnezeu, pentru noi S-a arătat om ca noi. Căci cu asemănare chemând pe cel asemenea, ca un Dumnezeu aude : Aliluia.
Şi iarăşi cântăm Condacul : Apărătoarei Doamne...
Apoi Sedelna, glasul 1.
Podobia : Mormântul Tău...
Voievodul cel mare al îngerilor celor fără de trupuri venind în cetatea Nazaret şi stând înaintea ta, ţi-a vestit, Curată, pe Împăratul şi Domnul veacurilor, zicând către tine : Bucură-te, binecuvântată Marie, adâncimea cea neajunsă şi netălmăcită, chemarea oamenilor.
Slavă..., Şi acum..., tot aceasta. Şi iarăşi citire.
Cântarea a 4-a,
Irmos :
Cela ce şade întru mărire pe scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor a venit Iisus, Dumnezeul Cel Preaînalt, prin palmă curată, şi a mântuit pe cei ce strigă : Slavă Hristoase, puterii Tale !
Întru glasuri de cântări, cu credinţă strigăm către tine : Ceea ce eşti cu totul lăudată, bucură-te, munte gras şi închegat cu Duhul ! Bucură-te, sfeşnic şi năstrapă, ceea ce porţi Mana, Care îndulceşte simţirile tuturor credincioşilor !
Bucură-te, preacurată Stăpână, care eşti curăţirea lumii; bucură-te, scară, care a înălţat cu darul pe toţi de pe pământ; bucură-te, pod, carele cu adevărat treci din moarte la viață pe toţi cei ce te laudă pe tine !
Bucură-te, Preacurată ceea ce eşti mai înaltă decât cerurile, care fără de osteneală ai purtat în pântecele tău temelia pământului; bucură-te, roşală, care ai vopsit din sângele tău veşmântul cel dumnezeiesc al Împăratului puterilor !
Slavă...
Bucură-te, Stăpână, care ai născut pe Dătătorul de lege Cel adevărat, Carele curăţeşte în dar fărădelegile tuturor; adâncimea cea necuprinsă cu mintea, înălţimea cea nespusă, ceea ce nu ştii de nuntă, pentru care noi toţi ne-am îndumnezeit !
Și acum...
Pe tine, ceea ce ai împletit lumii cununa cea neîmpletită de mână, te lăudăm : Bucură-te, strigând către tine Fecioară, păzitoarea tuturor, îngrădirea, întărirea şi scăparea cea sfinţită.
Catavasia : Cela ce șade în slavă...
Cântarea a 5-a,
Irmos :
Spăimânta-tu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel ce este peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel ce dăruieşte mântuire tuturor celor ce te laudă pe tine.
Bucură-te, preanevinovată, care ai născut calea vieţii şi ai mântuit lumea din potopul păcatului; bucură-te, Mireasă dumnezeiască, ceea ce eşti auzire şi grai înfricoşat; bucură-te, petrecerea Stăpânului făpturii !
Bucură-te, Preacurată, ceea ce eşti tăria şi întărirea oamenilor, foc de sfinţire măririi, omorârea iadului, cămară cu totul luminoasă. Bucură-te, bucuria îngerilor ! Bucură-te, ajutătoarea celor ce se roagă ţie cu credinţă !
Bucură-te, Stăpână, căruţa Cuvântului cea în chipul focului, raiule însufleţite, carele ai în mijloc pomul vieţii pe Domnul, a Cărui dulceaţă înviază pe cei ce se împărtăşesc Lui cu credinţă şi au fost supuşi stricăciunii.
Slavă...
Întăriţi fiind cu puterea ta, cu credinţă strigăm ţie : Bucură-te, cetatea Împăratului tuturor, de care s-a grăit luminat cele preaslăvite şi vrednice a se auzi, muntele cel netăiat ! Bucură-te, adâncul cel nemăsurat !
Și acum...
Ceea ce eşti sălaş desfătat Cuvântului, bucură-te, Preacurată, vasul carele ai scos mărgăritarul cel dumnezeiesc ! Bucură-te, împăcarea cea către Dumnezeu, cu totul minunată, a tuturor celor ce pururea te fericesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu !
Catavasia : Spăimânta-tu-s-au toate... Aicea rămâne Canonul Hramului.
Cântarea a 6-a.
Irmos :
Înţelepţii lui Dumnezeu care faceţi acest praznic dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să plesnim cu mâinile, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce S-a născut dintr-însa.
Ceea ce eşti cămară nespurcată a Cuvântului şi pricină îndumnezeirii tuturor, bucurăte, Preacurată, chemarea proorocilor; bucură-te, podoaba Apostolilor !
Din tine a picat roua care a stins văpaia mulţimii dumnezeilor; pentru aceea strigăm ţie : Bucură-te, lâna cea plină de rouă pe care, Fecioară, Ghedeon mai înainte o a văzut !
Slavă...
Iată, Fecioară, bucură-te, strigăm ţie; fii nouă adăpostire şi linişte celor ce ne învăluim întru adâncul scârbelor şi al tuturor smintelilor potrivnicului !
Și acum...
Ceea ce eşti pricina bucuriei, umple de dar gândul nostru, ca să strigăm ţie : Bucură-te, rugul cel nears şi norul cel cu totul luminos, carele neîncetat umbreşti pe cei credincioşi !
Apoi începem Patrucântarea.
Facere a lui Iosif.
Cântarea a 6-a, glasul al 6-lea,
Irmos : Marea vieţii văzând-o...
Pătimind mucenicii şi ca nişte pietre alese tăvălindu-se pe pământ, toată zidirea vrăjmaşului de tot o au surpat şi s-au făcut Biserici lui Dumnezeu Celui viu.
Rugămu-vă pe voi, mucenicilor, care aţi săvârşit călătoria cea bună, întăriţi-ne să alergăm bine călătoria postului, strălucind cu săvârşirea bunătăţilor.
A morţilor :
Pe robii Tăi, Stăpâne, care s-au mutat de pe pământ la Tine, Cel Preabun, fă-i părtaşi împărăţiei Tale, cu sfintele mijlociri ale dumnezeieştilor mucenici, mult-Îndurate !
A Născătoarei :
Ceea ce eşti una întrutot lăudată, roagă pe Cuvântul cel Preasfânt, să dea iertare de păcate şi partea dumnezeieştilor daruri celor ce te lăudăm cu credinţă, Maică Fecioară !
Altă Patrucântare,
Irmos, glasul al 2-lea : Din chit, pe proorocul...
Săvârşind pomenirea mucenicilor. Să trimitem cântări Domnului, astăzi dumnezeieşte veselindu-ne.
De săbii şi de foc netemându-vă şi îndrăznind întru credinţă, mucenicilor, cu dânsa aţi spăimântat pe tirani.
Slavă..., a Treimii :
Treime după Feţe, Te laud; Unimii celei după Fiinţă, mă închin : Ţie, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte.
Şi acum..., a Născătoarei :
Lauda îngerilor şi a oamenilor eşti Fecioară, că ai născut pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.
Stih : Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israil.
Luând viață în locul morţii, săltaţi locuind în locaşurile cele cereşti, prealăudaţilor mucenici ai lui Hristos Dumnezeu.
Stih : Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui şi seminţia lor va moşteni pământul.
Cela ce stăpâneşti moartea şi viaţa, odihneşte cu sfinţii Tăi, Hristoase, pe cei ce s-au mutat din viață cu credinţă.
Irmosul :
Din chit pe proorocul l-ai izbăvit şi pe mine dintru adâncul păcatelor mă scoate, Doamne, şi mă mântuieşte.
Apoi Eetenia cea mică, și după Ecfonis, cântăm iarăşi Condacul : Apărătoarei Doamne... Și citim Icoasele şi Condacele ce au mai rămas.
Icosul al 10-lea.
Zid eşti fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, şi tuturor celor ce aleargă la tine. Că Făcătorul cerului şi al pământului te-a gătit pe tine, Curată, sălăşluindu-Se în pântecele tău, şi învăţând pe toţi să strige ţie :
Bucură-te, turnul fecioriei; bucură-te, uşa mântuirii !
Bucură-te, începătoarea prefacerii cei înţelegătoare; bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc !
Bucură-te, că tu ai înnoit pe cei zămisliţi cu ruşinea; bucură-te, că tu ai învăţat pe cei urâţi de minte !
Bucură-te, ceea ce ai stricat pe stricătorul gândurilor; bucură-te, ceea ce ai născut pe Semănătorul curăţiei !
Bucură-te, cămara nunţii cei fără de sămânţă; bucură-te, ceea ce ai împreunat Domnului pe cei credincioşi !
Bucură-te, ceea ce din fecioare una ai fost bună hrănitoare de prunc; bucură-te, cămara cea împodobită a sufletelor sfinţilor !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 11-lea.
Împărate Sfinte, de Ţi-am aduce cântări şi psalmi la număr tocmai ca nisipul, nimica nu plinim cum se cade; ca se biruieşte toată cântarea, care va să se tindă către mulţimea milelor Tale cele multe, care ai dat celor ce-Ţi strigă : Aliluia.
Icosul al 11-lea.
Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sunt întru întuneric, vedem pe Preasfânta Fecioară; că aprinzând în sine focul cel netrupesc, îndreptează spre cunoştinţa cea dumnezeiască pe toţi, care luminează mintea cu raza şi cu chemarea se cinsteşte cu acestea :
Bucură-te, raza Soarelui celui înţelegător; bucură-te, raza Luminii cei neapuse !
Bucură-te, fulger carele luminezi sufletele; bucură-te, ceea ce îngrozeşti pe vrăjmaşi ca tunetul !
Bucură-te, că din tine a răsărit strălucirea cea cu multă lumină; bucură-te, că ai izvorât izvorul cel ce curge cu ape multe !
Bucură-te, ceea ce ai zugrăvit chipul spălării; bucură-te, ceea ce curăţeşti spurcăciunea păcatului !
Bucură-te, baie care speli conştiinţa : bucură-te, pahar carele dregi bucuria !
Bucură-te, mireasma mirosului celui bun al lui Hristos; bucură-te, viaţa veseliei cei de taină !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 12-lea.
Vrând să dea har datoriilor celor dedemult, dezlegătorul tuturor datoriilor omeneşti, venit-a singur la cei ce se depărtaseră de harul Lui şi rupând zapisul, aude de la toţi aşa : Aliluia !
Icosul al 12-lea.
Cântând naşterea ta, te lăudăm toţi ca pe o Biserică însufleţită, Născătoare de Dumnezeu. Că locuind în pântecele tău Domnul, Care ţine toate cu mâna, a sfinţit, a slăvit şi a învăţat pe toţi să strige către tine :
Bucură-te, locaşul lui Dumnezeu şi al Cuvântului; bucură-te, Sfântă care eşti mai mare decât sfinţii !
Bucură-te, ladă poleită cu Duhul; bucură-te, comoara vieţii cea nedeşertată !
Bucură-te, coroana cea scumpă a împăraţilor celor credincioşi; bucură-te, lauda cea de cinste a preoţilor celor cuvioşi !
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel neclintit; bucură-te, zidul împărăţiei cel nemişcat !
Bucură-te, prin care se ridică biruinţele; bucură-te, prin care cad vrăjmaşii !
Bucură-te, tămăduirea trupului meu; bucură-te, mântuirea sufletului meu !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 13-lea.
O Maică prealăudată, care ai născut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toţi sfinţii, primind acest dar de acum, izbăveşte din toată ispita şi scoate din munca ceea ce va să fie pe toţi, cei ce-ţi cântă ţie : Aliluia !
Acest Condac se zice de trei ori. Şi iarăşi citim Icosul întâi : Îngerul cel mai întâi stătător... Şi Condacul : Apărătoarei Doamne...
SINAXAR
ÎN SÂMBĂTA DIN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A POSTULUI MARE
Sinaxarul din Minei, apoi acesta.
În aceeaşi zi, în Sâmbăta din săptămâna a cincea a postului mare, prăznuim imnul Acatist al Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria.
Stih : Prin cântări neîncetate, cu mulţumire cetatea,
Cântă pe Apărătoarea, ce-n război i-ajutătoare.
Pe timpul domniei lui Iraclie, împăratul Bizanţului, Horsoe, împăratul perşilor, a văzut că împărăţia Bizantinilor este cu totul slăbită în urma domniei împăratului Foca, tiranul. De asta a trimis pe unul din satrapii săi, Sarvar cu numele, cu multe mii de ostaşi ca să-i supună lui răsăritul. Horsoe şi mai-nainte dusese la pieire ca la o sută de mii de creştini; îi vânduse evreilor, iar aceştia i-au omorât. Cucerind deci satrapul Sarvar tot răsăritul, a ajuns chiar până la Hrisopole, numit azi Scutari. Împăratul Iraclie, pentru că avea lipsă de bani în vistieria statului, a prefăcut vasele sfinte ale bisericilor, cu făgăduinţa că va da înapoi mai multe și mai desăvârşite sfinte vase. Iraclie porneşte deci cu corăbiile prin Marea Neagră şi intră în ţinuturile Persiei; nimiceşte Persia; iar Horsoe, împreună cu întreaga sa oaste, este bătut cumplit. Nu după multă vreme Sirois, fiul lui Horsoe, s-a răsculat împotriva tatălui său, a luat el conducerea împărăţiei, a omorât pe Horsoe, tatăl lui, şi a făcut pace cu Iraclie. Hagan, conducătorul Misienilor şi al Sciţilor, când a auzit că împăratul Iraclie străbătea Marea Neagră spre a se duce în Persia, a stricat pacea cu Bizantinii. A strâns nenumărate oşti şi a năvălit din părțile de miazănoapte asupra Constantinopolului, scoţând strigăte de bulă împotriva lui Dumnezeu. Marea s-a umplut îndată de corăbii şi uscatul de pedeştri şi călăreţi. Patriarhul Serghie îndemna poporul Constantinopolului să nu-şi piardă curajul, ci să-și pună din tot sufletul întreaga nădejde în Dumnezeu şi în preacurata lui Maică, Născătoarea de Dumnezeu. La fel şi Vonu patriciul, care era pe atunci în fruntea cetăţii, pregătea tot ce trebuia pentru izgonirea vrăjmaşilor. Trebuie, spunea el, ca împreună cu ajutorul cel de sus să facem şi noi cele ce se cuvin. Patriarhul, purtând împreună cu tot poporul dumnezeiasca icoană a Maicii Domnului, mergea împrejurul cetăţii, pe deasupra zidurilor. Iar când Sarvar dinspre răsărit şi Hagan dinspre apus au început să dea foc locuinţelor dimprejurul cetăţii, patriarhul umbla pe deasupra zidurilor cetăţii, purtând icoana cea nefăcută de mână a lui Hristos, cinstitele şi de viaţă făcătoarele lemne ale Crucii. Hagan a năvălit pe uscat asupra zidurilor cetăţii Constantinopolului cu o mulţime nenumărată de ostaşi, înarmaţi foarte tare, încât trebuia să lupte un soldat bizantin cu zece soldaţi sciţi. Dar nebiruita Apărătoare a ucis pe cei mai mulţi din Sciţi prin puţinii ostaşi ce se găseau în Biserica Izvorul Tămăduirii. Din pricina asta Bizantinii, prinzând îndrăzneală şi curaj, îi biruia mereu sub conducerea Maicii lui Dumnezeu, cea nebiruită. Cu toate că sciţii au văzut că sunt respinşi, au cerut locuitorilor Constantinopolului să ceară pace; dar ei n-au vrut. Atunci Hagan le-a răspuns : Nu vă înşelaţi cu Dumnezeul în care credeţi ! Neapărat mâine voi lua cetatea voastră ! La auzul acestor cuvinte locuitorii cetăţii şi-au întins mâinile către Dumnezeu. Hagan şi Sarvar s-au înţeles să atace şi pe uscat şi pe mare. Dar au fost atât de cumplit bătuţi de Bizantini, încât nu mai dovedeau cei vii să îngroape morţii. Corăbiile cele făcute dintr-un singur lemn pline cu soldaţi, care se îndreptau, prin golful numit Cornul de Aur, spre Biserica din Vlaherna a Născătoarei do Dumnezeu din pricina unei puternice furtuni ce s-a pornit pe neaşteptate pe mare, le-a despărţit pe unele de altele și le-a sfărâmat împreună cu toate corăbiile duşmanilor. Şi se putea vedea minunata lucrare a preacuratei Maicii lui Dumnezeu, căci pe toţi i-a aruncat la ţărmul mării lângă Vlaherne. Poporul, deschizând iute porţile, cu femei şi cu copii, năvălind vitejeşte asupra lor, i-a ucis pe toţi fără deosebire. Conducătorii vrăjmaşilor s-au întors plângând şi tânguindu-se. Poporul cel iubitor de Dumnezeu al Constantinopolului, dând mulţumire Maicii Domnului, a făcut privegheri şi a cântat toată noaptea imnul Acatist, ca uneia ce a privegheat pentru ei şi a biruit pe duşmani prin puterea ei cea mai presus de fire. Şi de atunci, spre pomenirea acestui fapt şi a minunii acesteia mai presus de fire, Biserica a rânduit să se afierosească Maicii Domnului această sărbătoare în acest timp când a avut loc biruinţa prin ajutorul Maicii Domnului. L-au numit Acatist, pentru că întreg poporul şi clerul Constantinopolului a cântat atunci acest imn stând în picioare. După trecere a treizeci şi şase de ani, pe timpul împărăţiei lui Constantin Pogonatul, agarinenii venind cu nenumărată oaste au atacat din nou Constatinopolul. Și au ţinut înconjurată cetatea timp de şapte ani, în care timp au iernat în părţile Cizicului, şi au murit mulţi oameni de-ai lor. Apoi au plecat şi s-au întors cu corăbiile lor; când au ajuns la lacul numit Sileo, cu ajutorul preacuratei Maicii lui Dumnezeu, a fost toţi înecaţi în mare. Dar a mai făcut Născătoarea de Dumnezeu și o a treia minune. Pe timpul lui Leon Isaurul, mahomedanii, urmaşii lui Agar, în număr de foarte multe zeci de mii, au nimicii mai întâi împărăţia perşilor, apoi Egiptul şi Libia şi au atacat pe indieni, etiopieni şi spanioli. Mai pe urmă au pornit cu opt sute de corăbii pline de ostaşi şi împotriva oraşelor împărătesei. Au înconjurat Constantinopolul și aveau de gând să-l nimicească îndată. Poporul cel sfânt al cetăţii a luat cinstitul lemn al cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci şi cinstita icoană a Maicii lui Dumnezeu Povăţuitoarea şi au mers de jur împrejurul zidului cetăţii, rugând pe Dumnezeu cu lacrimi să se îndure de ei. agarenilor le-a venit în gând să-şi împartă oştile în două părţi; o parte au pornit-o împotriva bulgarilor, unde au căzut mai mult de douăzeci de mii, iar altă parte a rămas ca să cucerească Constantinopolul. Fiind însă împiedicaţi de un lanț de fier care se întindea de la Galata până la zidurile cetăţii, au ocolit şi au ajuns aproape de locul numit Sosten. Acolo a izbucnit un vânt de la miazănoapte, încât cele mai multe din corăbiile lor s-au sfărâmat şi s-au înecat. Cei care au mai rămas au căzut în mare foamete, încât au mâncat şi carne omenească şi muiau băligar şi-l mâncau. Apoi au plecat şi când au ajuns în Marea Egee, toate corăbiile lor împreună cu toţi ai lor s-au dus în fundul mării, căci căzând din cer grindină puternică şi înfierbântând marea a topit corăbiile lor şi aşa acel stol nenumărat de corăbii au pierit şi au rămas numai trei ca să dea de veste. Aşadar prăznuim sărbătoarea de astăzi pentru toate aceste minuni mai presus de fire ale preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Se numeşte Acatist, pentru că atunci întreg poporul a cântat în noaptea aceea imnul Maicii Cuvântului stând în picioare și pentru că la toate celelalte icoase obişnuim să şedem, în timp ce icoasele acestea ale Maicii lui Dumnezeu le ascultăm cu toți în picioare.
Pentru rugăciunile Apărătoarei şi nebiruitei Maicii Tale, Hristoase Dumnezeule, slobozeşte-ne pe noi din toată nevoile ce stau în jurul nostru şi ne mântuieşte ca un singur Iubitor de oameni, Amin.
Cântarea a 7-a,
Irmos :
N-au slujii făpturii înţelepţii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului; ci groaza focului bărbăteşte călcându-o s-au bucurat, cântând : Prealăudate Domnul părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Pe tine te lăudăm strigând : Bucură-te, căruţa Soarelui celui înţelegător şi viţa cea adevărată, care ai crescut Strugurul cel copt, din carele curge vinul, cel ce veseleşte sufletele celor ce te slăvesc pe tine cu credinţă.
Ceea ce ai născut pe Vindecătorul tuturor oamenilor, bucură-te, Mireasă dumnezeiască, toiagul cel de taină, carele ai înflorit floarea cea neveştejită ! Bucură-te, Stăpână prin care ne umplem de bucurie şi moştenim viaţa.
Nu poate, Stăpână, limba cea cu podoabă vorbitoare să te laude pe tine; că te-ai înălţat mai presus de serafimi, născând pe Împăratul Hristos; pe Carele roagă-L, să ne mântuim din toată nevoia, cei ce ne închinăm ţie cu credinţă.
Marginile lumii te laudă şi te fericesc şi cu dragoste strigă către tine : Bucură-te, carte întru care s-a scris Cuvântul cu degetul Tatălui, ceea ce eşti curată; pe Carele roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, să scrie în cartea vieţii pe robii tăi.
Plecăm genunchii inimii noastre, noi robii tăi, şi ne rugăm ţie; pleacă urechea ta, ceea ce eşti curată, şi ne mântuieşte pe noi, cei ce suntem cufundaţi pururea în scârbe; şi apără de toată robia vrăjmaşului cetatea ta, Născătoare de Dumnezeu.
Altă Patrucântare,
Irmos, glasul al 6-lea : Dătător de rouă...
Prealuminata adunare a dumnezeieştilor Tăi mucenici, mult-Milostive, întru lumina Ta cea neapusă acum vieţuiesc; cu rugăciunile lor dăruieşte tuturor luminarea şi iertarea păcatelor, Hristoase.
Cât este de frumoasă vremea postului, care ne-ai dat nouă, Doamne ! Întru care milostiveşte-Te spre sufletele noastre ca un bun; pentru rugăciunile Sfinţilor Mucenici, care au iubit patimile Tale cele frumoase şi cinstite.
A morţilor :
Pe robii Tăi, care au trecut viforul vieţii cel cu multă durere, îndreptează-i la limanul vieţii, Stăpâne, ca să strige cu toţi aleşii Tăi : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
A Născătoarei :
Ceea ce ai născut pe Dătătorul legii, roagă-L, pururea Fecioară, să ridice acum toate fărădelegile celor ce binevoiesc a săvârşi nevoinţa dumnezeiescului post.
Altă Patrucântare,
Irmos, glasul al 5-lea : Bine eşti cuvântat Dumnezeul...
Bine eşti cuvântat Dumnezeule, Cel ce ai arătat viteji pe mucenicii cei ce au pătimit pentru Tine, Carele eşti lăudat şi preaslăvit.
Bine eşti cuvântat Dumnezeule, Cela ce ai dat nouă rugători către Tine pe purtătorii de chinuri, Carele eşti lăudat şi preaslăvit.
Slavă..., a Treimii :
Bine eşti cuvântat Dumnezeule, Cel ce eşti cunoscut Unul după Fire şi în trei Feţe, Cel prealăudat şi preaslăvit.
Şi acum..., a Născătoarei :
Bine eşti cuvântat Dumnezeule, Cela ce Te-ai născut fără sămânţă şi pe ceea ce Te-a născut o ai arătat curată, Cel prealăudat şi preaslăvit.
Stih : Sfinţilor care sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale într-înşii.
Bine eşti cuvântat Dumnezeule, Cela ce ai astupat gurile fiarelor şi ai stins focul, spre lauda sfinţilor Tăi, Cel prealăudat şi preaslăvit.
Stih : Fericiţi sunt pe care i-ai ales şi i-ai primit, Doamne.
Bine eşti cuvântat Dumnezeule, Cela ce ai mutat de la moarte la viaţa cea fără sfârşit pe cei ce Ţi-au slujit Ţie cu credinţă în viață.
Irmosul :
Bine eşti cuvântat Dumnezeule, Cela ce vezi adâncurile şi şezi pe scaunul slavei, Cel prealăudat şi preaslăvit.
Cântarea a 8-a,
Irmosul :
Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
În pântece ai primit pe Cuvântul şi ai purtat pe Cela ce poartă toate şi ai hrănit cu lapte, ceea ce eşti curată, pe Cela ce hrăneşte toată lumea cu buna voire; Căruia cântăm : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Moise a cunoscut în rug taina cea mare a naşterii tale, Preasfântă curată Fecioară, iar tinerii mai înainte au închipuit aceasta mai luminat, în mijlocul focului stând şi fiind nearşi; pentru aceea te lăudăm pe tine întru toţi vecii.
Cei ce mai-nainte, pentru înşelăciune, eram dezbrăcaţi, acum ne-am îmbrăcat în haina nestricăciunii, prin naşterea ta; şi cei ce şedeam întru întunericul păcatelor, am văzut lumină, Fecioară, ceea ce eşti locaş luminii; pentru aceea te lăudăm întru toţi vecii.
Cei morţi prin tine viază, că ai născut viaţa cea într-un Ipostas; cei ce mai înainte erau muţi, acum grăiesc bine, stricaţii se curăţesc, bolile se gonesc şi mulţimea duhurilor celor din văzduh se biruieşte, Fecioară, ceea ce eşti mântuirea oamenilor.
Ceea ce ai născut mântuirea lumii, prin care ne-am ridicat de pe pământ la înălţime, bucură-te cea cu totul binecuvântată, care eşti acoperământ şi putere, zid şi tărie celor ce cântă, Curată : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Altă Patrucântare,
Irmos : Din văpaie, cuvioşilor...
Minţile cele cereşti prea s-au minunat de isprăvile Sfinţilor Mucenici; pentru rugăciunile lor, minunează întru noi, Stăpâne îndurate, din-destul, milele Tale.
Cei ce aţi călcat focul cu roua cea dumnezeiască, vitejii Domnului cei vrednici de minune, izbăviţi-ne pe noi de focul cel muncitor, cu rugăciunile noastre cele fierbinţi către Stăpânul.
Preabunule Cuvinte, pe cei ce s-au mutat de la noi cu dreaptă credinţă învredniceşte-i vieţii cereşti şi luminii celei sfinte; prin rugăciunile mucenicilor celor bine biruitori.
A Născătoarei :
Cu rugăciunile celeia ce Te-a născut pe Tine, Îndurate, ale Sfinţilor Mucenici şi ale Apostolilor Tăi, luminează sufletele noastre; ca să Te slăvim pe Tine cu bucuria sufletului, întru toţi vecii.
Altă Patrucântare,
Irmos : Pe Făcătorul făpturii...
Sfinte cete ale mucenicilor, aduceţi-vă aminte de cei ce vă laudă pe voi cu dragoste şi preaînalță pe Hristos în veci.
Cu sabie tăindu-se mucenicii, se bucurau lăudând pe Hristos şi preaînălţându-L întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl...
Cu minunată cuviinţă se împarte Treimea şi rămâne neîmpărţită ca un Dumnezeu. Pe aceasta o preaînălţăm întru toţi vecii.
Şi acum..., a Născătoarei :
Fecioara a născut prunc; căci Dumnezeu S-a făcut om dintr-însa. Tot trupul să-L laude întru toţi vecii !
Stih : Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israil.
Stâlpi ai vitejiei s-au arătat mucenicii, veselindu-se pentru căderea diavolului, lăudând pe Hristos şi preaînălţându-L în veci.
Stih : Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui.
Învredniceşte, Doamne, în sânul lui Avraam pe robii Tăi, care cu credinţă şi cu nădejde s-au mutat la Tine.
Irmosul : Să lăudăm, bine să cuvântăm...
Pe Făcătorul a toată făptura, de Care se spăimântează îngerii, cântaţi-L popoare şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a,
Irmos
Tot neamul pământesc să sălteze cu Duhul, fiind luminat, şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfinţita prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige : Bucură-te, preafericită Născătoare de Dumnezeu, curată, pururea Fecioară.
Să strigăm ţie credincioşii, bucură-te ! prin tine făcându-ne părtaşi bucuriei celei deapururea; mântuieşte-ne pe noi de ispitele robiei păgâneşti şi de toată altă bătaie, Fecioară, care vine oamenilor celor ce greşesc, pentru mulţimea păcatelor.
Arătatu-te-ai luminarea şi întărirea noastră, pentru aceasta strigăm către tine : Bucură-te, steaua cea neapusă, care ai adus în lume pe Soarele cel mare; bucură-te, Curată, ceea ce ai deschis raiul cel încuiat; bucură-te, vasul, carele ai primit Mirul cel nedeşertat, ce S-a vărsat deasupra ta.
Să stăm cu Cuvioasă temere în casa Dumnezeului nostru şi să strigăm : Bucură-te, Stăpâna lumii; bucură-te, Marie, Doamna noastră a tuturor; bucură-te, ceea ce una eşti între femei fără prihană şi bună; bucură-te, stâlpul cel de foc carele conduci firea omenească la viaţa cea de sus.
Porumbiţă, ceea ce ai născut pe Cel milostiv, bucură-te, pururea Fecioară ! Bucură-te, lauda tuturor cuvioşilor; bucură-te cununia mucenicilor; bucură-te, frumuseţea cea dumnezeiască a tuturor drepţilor şi mântuirea noastră a credincioşilor.
Fie-Ţi milă, Doamne, de moştenirea Ta, trecând cu vederea acum toate păcatele noastre; având rugătoare spre aceasta către Tine, pe ceea ce Te-a născut pe pământ fără de sămânţă, pe Tine, Hristoase, Carele ai voit de Te-ai închipuit în firea omenească, pentru mare mila Ta.
Altă Patrucântare,
Irmos : Pe Dumnezeu a-L vedea...
Ca lumina, ca soarele răsărind, mucenicii au luminat tot pământul cu razele bunei credinţe şi cu strălucirile minunilor; şi au pierdut întunericul mulţimii dumnezeilor. Cu ale cărora rugăciuni, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.
Oaste nebiruită a mucenicilor, întăreşte-ne pe noi pe toţi, ca bine să ne nevoim şi să săvârşim curgerea postului; ca săvârşind lucrul dumnezeieştii vieţi, să ne facem părtaşi vieţii, bucurându-ne.
A morţilor :
Să ajungă bunătatea Ta, Doamne, pe cei ce s-au mutat de la noi, cu înfricoşată porunca Ta; să-i înconjure pe dânşii mila Ta şi să-i îndrepteze la locaşurile cele luminate de lumina feţei Tale.
A Născătoarei :
Prin glasul îngerului ai născut, Născătoare de Dumnezeu, negrăit, pe Vestitorul voii Tatălui. Deci primeşte glasurile robilor tăi, cele ce aducem în vremea postului şi le du lui Dumnezeu ca nişte tămâie.
Altă Patrucântare,
Irmos : Isaie dănţuieşte..
Săvârşind praznic mucenicesc, să săltăm astăzi cu cântări, popoare, cântând lui Hristos, rânduitorul nevoinţelor, Celui ce le-a dat lor biruinţă asupra vrăjmaşilor. Pe Carele cu cântări să-L slăvim.
Cu unghii de fier zgâriaţi fiind şi cu săbii tăiaţi din toate mădularele, v-aţi unit cu Hristos prin dragoste, prealăudaţilor mucenici. Pentru aceasta bucurându-vă acum în ceruri, rugaţi-vă pentru noi toţi.
Slavă..., a Treimii :
Întocmai în fiinţă, Te laud pe Tine, Treime, Ceea ce eşti fără de început, cinstită, de viață începătoare, nedespărţită Unime. Părinte, Cela ce eşti nenăscut, Cuvinte şi Fiule Cel născut şi Duhule Sfinte; mântuieşte-ne pe noi, cei ce Te lăudăm pe Tine.
Şi acum..., a Născătoarei :
Mai presus de minte este naşterea ta, Maica lui Dumnezeu; că întru tine zămislirea s-a făcut fără de bărbat şi naştera întru feciorie. Dumnezeu este Cel ce S-a născut; pe Carele mărindu-L, pe tine Fecioară te fericim.
Stih : Sfinţilor care sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale întru dânşii.
Oastea mucenicilor cea vitează a Împăratului şi Dumnezeului tuturor, cu cântări să o încununăm popoare, că aceea a biruit taberele drăceşti. Pe care lăudându-i, slăvim pe Stăpânul.
Stih : Fericiţi sunt pe care i-ai ales şi i-ai primit, Doamne.
Când vei scula toată făptura să se judece, Hristoase, miluieşte pe credincioşii robii Tăi, pe care i-ai luat acum; iartă greşalele lor cele din viaţă şi cu sfinţii Tăi odihneşte-i în veci.
Irmosul :
Isaie dănţuieşte ! Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emmanuil, pe Dumnezeu şi omul; răsărit este numele Lui, pe Carele slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.
Luminânda
Podobia : Femei, auziţi glas de veselie...
Taina cea din veci se cunoaşte astăzi; că Dumezeu, Cuvântul lui Dumnezeu, se face fiu Fecioarei Mariei, pentru milostivire, şi Gavriil vesteşte bucuria bunei vestiri. Cu carele împreună să strigăm toţi : Bucură-te, Maica Domnului ! (de trei ori)
LA LAUDE
Punem Stihirile pe 4; şi cântăm aceste Stihiri glasul al 4-lea.
Podobia : Ca pe un viteaz...
Taina cea ascunsă şi neştiută de îngeri, arhanghelului Gavriil se încredinţează şi către tine acum vine, ceea ce eşti bună şi curată porumbiţă, chemarea neamului nostru; şi strigă către tine, Preasfântă : Bucură-te, şi te găteşte prin cuvântul acesta, să primeşti pe Dumnezeu Cuvântul în pântecele tău. (de două ori)
Palat purtător de lumină s-a gătit Ţie, Stăpâne, pântecele cel curat al dumnezeieştii fiice. Pogoară-Te şi vino la dânsa şi miluieşte făptura Ta, care a dobândit război pentru pizmă, s-a ţinut în robia celui viclean, şi-a pierdut frumuseţea cea dintâi şi aşteaptă pogorârea Ta cea mântuitoare.
Gavriil arhanghelul de faţă vine către tine şi strigă ţie, ceea ce eşti cu totul nevinovată : Bucură-te, dezlegarea blestemului şi învierea celor căzuţi; bucură-te, ceea ce singură ai fost aleasă lui Dumnezeu; bucură-te, norul cel însufleţit al Soarelui, care primeşti pe Cel neîncăput, ce va să Se sălăşluiască în pântecele tău.
Slavă..., Şi acum..., Stihira, glasul al 4-lea, singur glasul.
Auzit-a Născătoarea de Dumnezeu limba care nu o ştia; că grăia către dânsa arhanghelul graiuri de veste bună; şi ea primind vestirea cu credinţă, Te-a zămislit pe Tine, Dumnezeule Cel mai înainte de veci. Pentru aceea şi noi bucurându-ne, strigăm Ţie : Dumnezeule, Cela ce Te-ai întrupat dintr-însa fără schimbare, dăruieşte lumii pace şi sufletelor noastre mare milă.
DOXOLOGIA MARE
Ectenia şi Apolisul. Apoi ceasul întâi și Apolisul deplin.
LA LITURGHIE
Tipica şi din Canonul Acatistului : Cântarea a 3-a şi a 6-a : Apostolul zilei, din Epistola către Evrei, şi al Născătoarei de Dumnezeu, din aceeaşi epistolă. Evangelia zilei, de la Marcu, şi a Născătoarei de Dumnezeu de la Luca. CHINONICUL : Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema. La masă mâncăm două fierturi cu undelemn şi bem vin, mulţumind Preasfintei noastre Născătoarei de Dumnezeu, pentru minunile cele făcute de dânsa.
SĂPTĂMÂNA A 6-A DIN POSTUL MARE
SĂPTĂMÂNA A 6-A DIN POSTUL MARE
DUMINICĂ | LUNI | MARȚI | MIERCURI | JOI | VINERI | SÂMBĂTĂ
DUMINICA
DUMINICA
A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST
ÎN CARE SE POMENEŞTE CUVIOASA MAICA NOASTRĂ MARIA EGIPTEANCA
LA VECERNIE, SÂMBĂTĂ SEARA
Podobia : Toată nădejdea punându-şi în ceruri...
Te oprea vederea celor cinstite, întinăciunea cea mai dinainte, ce se trăgea din spurcăciuni; dar înţelepciunea ta şi cunoştinţa de cele ce s-au lucrat de tine, Maică de Dumnezeu înţelepţită, s-a făcut ţie întoarcere spre cele mai bune; că privind spre icoana binecuvântatei fiicei lui Dumnezeu şi căindu-te de toate păcatele tale de mai înainte, prealăudată, cu îndrăzneală te-ai închinat cinstitului lemn.
Închinându-te sfintelor locuri cu bucurie, ai luat de acolo darul călătoriei spre fapta bună cea de mântuire; ai alergat grabnic cu bună călătorie şi trecând râul Iordanului, în locaşul Botezătorului te-ai sălăşluit cu osârdie; şi sălbăticia patimilor o ai întunecat cu viaţa ta cea bună, împuţinând prin înfrânare înfierbântările trupului, Maică pururea fericită.
Locuind în pustie, ai lepădat chipurile patimilor din sufletul tău, întipărindu-ţi închipuirea lui Dumnezeu, Cuvioasă, prin feluri de bunătăţi; şi atâta ai strălucit, încât şi peste ape uşor ai trecut, Fericită, şi te-ai ridicat de pe pământ cu rugăciunile tale către Dumnezeu; şi acum stând cu îndrăzneală înaintea lui Hristos, prealăudată Marie roagă-te pentru sufletele noastre.
Slavă..., glasul al 4-lea.
Puterea Crucii Tale, Hristoase, a făcut minune; că şi ceea ce mai înainte era căzută de tot, s-a nevoit cu nevoinţă pustnicească. De unde şi lepădând neputinţa, vitejeşte a stătut împotriva diavolului. Pentru aceasta luând şi dar de biruinţă, se roagă pentru sufletele noastre.
Şi acum..., a Născătoarei, cea întâia a glasului; Dogmatica.
LA STIHOAVNĂ
Stihirile Octoihului, Slavă..., a Cuvioasei, glasul al 2-lea.
Vânările sufletului şi patimile trupului le-ai tăiat cu sabia postului; greşalele gândului cu izvorul sihăstriei le-ai înecat; şi cu curgerile lacrimilor tale ai adăpat toată pustia şi ne-ai odrăslit nouă roduri de pocăinţă. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta, Cuvioasă.
Şi acum..., a Născătoarei, glas acelaşi : O minune mai nouă... Troparul Învierii.
Slavă..., a Cuvioasei, glasul al 8-lea.
Întru tine Maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea ai urmat lui Hristos şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Marie, duhul tău.
Şi acum..., a Născătoarei : Cela ce pentru noi Te-ai născut... Acestea le zicem și la Dumnezeu este Domnul..., Şi cealaltă, rânduială, după obicei.
LA UTRENIE
La Dumnezeu este Domnul..., Troparul învierii, de două ori, şi al Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme şi Polieleul, precum s-a arătat în Duminica fiului celui risipitor. Şi începem a citi cartea, cea despre cele şase zile ale Facerii a lui Ioan Gură de aur. Apoi : Bine eşti cuvântat Doamne..., şi Antifoanele glasului, Toată suflarea..., Şi Evanghelia Utreniei cea de rând. Învierea lui Hristos văzând... Psalmul 50.
Slavă..., Glasul al 8-lea.
Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă; că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea Sfântă, purtând locaş al trupului, cu totul spurcat. Ci ca un îndurat curățeşte-l, cu mila milostivirii Tale.
Şi acum..., a Născătoarei :
În cărările mântuirii îndreptează-mă, Născătoare de Dumnezeu, căci cu păcate grozave mi-am spurcat sufletul și cu lenevite mi-am cheltuit toată viaţa mea; ci cu rugăciunile tale spală-mă de toată necurăţia.
Apoi : Glasul al 6-lea,
Stih : Miluieşte-mă Dumnezeule după marea mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegea mea.
Şi Stihira aceasta :
La mulţimea faptelor mele celor rele, cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de înfricoşata zi a judecăţii; ci îndrăznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Ție : Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta.
Se pun trei trei Canoane : Al învierii cu al Născătoarei de Dumnezeu, pe 6; acesta al Trioduiui, pe 4, şi al Cuvioasei, pe 4.
Canon asupra bogatului şi a lui Lazăr.
Cântarea 1-a, glasul al 8-lea,
Irmos : Apa trecându-o ca pe uscat...
Lăsatu-m-ai în bogăţia dulceţilor, veselindu-mă în toate zilele cu desfătarea bogatului. Dar Te rog pe Tine, Mântuitorule, scapă-mă de foc ca pe Lazăr.
Îmbrăcatu-m-am, Mântuitorule, cu desfătările, ca cel ce se îmbracă cu vison şi cu haină aurită; ci să nu mă trimiţi pe mine în foc, ca pe acela.
Se veselea bogatul dedemult cu bogăţia şi cu desfătarea, în viaţa cea stricăcioasă; pentru aceasta s-a osândit la munci; iar Lazăr cel sărac s-a răcorit.
A Născătoarei :
Cetele îngereşti şi omeneşti te laudă neîncetat Maică, care nu ştii de mire; că ai ţinut pe Făcătorul ca prunc în braţele tale.
Alt Canon, al Cuvioasei, pe 5.
Cântarea 1-a, glasul al 6-lea,
Irmos : Valul mării...
Trimite-mi lumină mie, celui ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi dumnezeiască, Cuvioasă, ceea ce stai înaintea lui Hristos, Lumina cea neapropiată, mântuindu-mă din toate ispitele vieţii.
Cela ce ai venit cu trupul la egipteni, Cel necuprins şi mai înainte de veci Te-a arătat din Egipt stea prealuminoasă Domnul, Cel ce ştie toate mai înainte de facerea lor.
Slavă...
Neştiind dumnezeieştile porunci, preacinstită, ai întinat chipul cel dumnezeiesc; dar prin dumnezeiască purtare de grijă, iarăşi l-ai curăţit, îndumnezeindu-te, Cuvioasă, prin faptele tale cele dumnezeieşti.
Şi acum..., a Născătoarei :
O ! Milostivirea Ta cea multă, Dumnezeul meu, şi smerenia Ta cea nespusă. Cum ai asemănat cu îngerii pe păcătoasa de mai înainte, ca pe o curată şi fără prihană ? Prin rugăciunile Maicii Tale.
Catavasie : Deschide-voi gura mea...
Cântarea a 3-a,
Irmos : Tu eşti întărirea celor ce...
Precum ai mântuit, Hristoase, pe Lazăr din văpaie, aşa să mă mântuieşti şi pe mine nevrednicul robul Tău din focul gheenei.
Bogat sunt, Doamne, de patimi şi de desfătări; dar sărac ca Lazăr de averea bunătăţilor; ci mă mântuieşte !
Cu roşu şi cu vison se îmbracă cel bogat, adică cu desfătările şi cu păcatele; pentru aceasta arde în văpaie.
A Născătoarei :
Dă-ne nouă ajutor cu rugăciunile tale, Preacurată, gonind năvălirile primejdiilor celor cumplite.
Alt Canon,
Irmos : Pe Tine, Cela ce ai spânzurat...
Către porţile pierzării apropiindu-te prin faptele cele necuvioase, ţi-a deschis ţie porţile pocăinţei, preacinstită, Cel ce a sfărâmat mai-nainte cu puterea Dumnezeirii porţile iadului; fiind însuşi poarta vieţii.
Pe ceea ce se făcuse mai-nainte armă păcatului o ai arătat, prin închinarea armei dumnezeieştii Cruci, atotbiruitoare tuturor armelor şi vicleniilor drăceşti, îndelung-Răbdătorule, Îndurate.
Slavă...
Cela ce şi-a vărsat sângele mai-nainte pentru mântuirea tuturor, cu baia lacrimilor te-a făcut curată pe tine, ceea ce boleai cumplit cu stricăciunea faptei celei rele; Cela ce a dat cu adevărat fiinţă tuturor.
Şi acum..., a Născătoarei :
Mai presus de tot cuvântul este minunea ce s-a făcut întru tine Fecioară; că Cuvântul Tatălui întru tine dumnezeieşte S-a sălăşluit; dând numai cu Cuvântul, tuturor celor ce păcătuiesc, dezlegarea greşalelor.
Sedelnă, glasul al 8-lea :
Podobie : Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Toate săltările trupului înfrânându-ţi cu ostenelile sihăstreşti, ţi-ai arătat înţelepciunea sufletului tău, vitează; că poftind să vezi Crucea Domnului, te-ai răstignit singură pe tine lumii, Preamărită. Drept aceea şi spre râvna vieţii îngereşti cu dragoste te-ai îndemnat singură, Preafericită; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşale, celor ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Pe ceea ce este uşă cerească şi scriu, munte cu totul sfânt, nor strălucit, să o lăudăm; scară cerească, rai cuvântător, mântuirea Evei şi vistierie mare a toată lumea; că într-însa s-a lucrat mântuirea lumii şi iertarea greşalelor celor dedemult. Pentru aceasta strigăm către dânsa : Roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşale celor ce se închină cu credinţă preasfintei naşterii tale.
Cântarea a 4-a,
Irmos : Auzit-am, Doamne, taina...
Se dezmierda bogatul cu mâncarea şi cu îmbrăcămintea, veselindu-se; iar Lazăr poftea să se sature din sfărâmăturile mesei acestuia.
Câinii lingeau rănile lui Lazăr săracul, făcându-se mai milostivi decât mintea bogatului către sărac.
Înaintea porţii bogatului se tăvălea dedemult Lazăr, Mântuitorule, muncindu-se în nevoile sărăciei; pentru aceasta acum se preamăreşte.
A Născătoarei :
Roagă, Preacurată, pe Cel ce L-ai născut, să scoată din robia vrăjmaşului pe cei ce te laudă; că tu singură eşti folositoarea noastră.
Alt Canon,
Irmos : Dumnezeiasca Ta plecăciune...
Ca un ziditor al firii omeneşti, ca un izvor al milei şi ca o bogăţie a milostivirii, Te-ai milostivit Iubitorule de oameni, spre ceea ce a năzuit la Tine; şi o ai răpit de la fiara cea pierzătoare.
Sârguindu-te să vezi Crucea, te-ai luminat Marie cu lumina Crucii, Celui ce a pătimit pe Cruce; răstignindu-te lumii, cu voia dumnezeiască, ca o vrednică de minuni.
Slavă...
Ceea ce era mai-nainte pricina răutăţilor a multora, pentru pofta cea rea, ca soarele strălucind s-a arătat povăţuitoare cuvioasă celor ce greşesc.
Şi acum..., a Născătoarei :
Covârşit-ai mintea celor cereşti, cerule cel înţelegător al Împăratului tuturor; că afară de legile firii ai născut, Preacurată, pe Dătătorul de lege şi Făcătorul tuturor.
Cântarea a 5-a,
Irmos : Pentru ce m-ai lepădat...
Dacă a văzut bogatul pe Lazăr în sânurile lui Avraam, în lumină şi în slavă veselindu-se, a strigat : Părinte Avraame, miluieşte-mă pe mine, cel ce sunt osândit din foc şi cumplit mi se arde limba.
Avraam a zis bogatului : Te-ai dezmierdat, veselindu-te cu bogăţie lumească; pentru aceasta aici te munceşti în foc, în veci, iar Lazăr cel sărac se bucură întru veselia cea nesfârşită.
Bogat m-am făcut cu înşelăciunea lumii, cheltuindu-mi toată viaţa întru pofte ca şi bogatul, Iubitorule de oameni, ci mă rog îndurărilor Tale, să mă mântuiesc de foc, precum s-a mântuit Lazăr.
A Născătoarei :
Având îndrăzneală către Fiul tău, preacurată, ca o Maică, nu trece cu vederea purtarea de grijă cea pentru noi cei de un neam, rugămu-ne; că pe tine singură te punem rugătoare bineprimită, noi, creştinii, către Stăpânul.
Alt Canon,
Irmos : Dumnezeiasca arătare, Hristoase...
Moise s-a preamărit oarecând în Sinai, văzând tainic spatele lui Dumnezeu, prealăudatul, însemnând taină străină; iar acum Maria cu osârdie căzând la preacurata icoană a năstrapei care ţine mana, a luat viață îngerească.
Dorind să vadă frumuseţea casei Tale, precum zice psalmistul, ceea ce a spurcat sălăşluirea Ta, s-a făcut locaş înţelegător slavei Tale. Prin rugăciunile cele înţelegătoare, ale celei ce nu ştie de bărbat, care s-a făcut locaş al Tău, Hristoase, fă-mă şi pe mine locaş Duhului celui atotfăcător.
Slavă...
Ceea ce a vânat pe mulţi cu undiţa trupului, adică cu ochii, şi i-a făcut mâncare diavolului, prin scurtă dulceaţă, s-a vânat cu tot adevărul de dumnezeiescul Dar al cinstitei Cruci, făcându-se mâncare dulce lui Hristos.
Şi acum..., a Născătoarei :
O taină cunoscând ceata profeţilor, taina ce s-a făcut întru tine, Preacurată, în multe chipuri mai-nainte au grăit de tine cu dumnezeieşti cuvinte de taină; iar acum căzând Maria la preacurată icoana năstrapei, care a ţinut mana, te-a rugat pe tine să fii chezăşuire păcătoşilor către Dumnezeu.
Cântarea a 6-a.
Irmos : Curăţeşte-mă, Mântuitorule...
Bogatul s-a osândit pe sine la văpaia focului, prin viaţa cea dezmierdată; iar Lazăr cel sărac, alegându-şi sărăcia în viaţa de aici, s-a învrednicit bucuriei celei nesfârşite.
Lazăr s-a învrednicit în sânurile lui Avraam, desfătându-se Hristoase, cu viaţa cea veşnică; iar bogatul s-a osândit, să se muncească în foc cu trupul şi cu sufletul.
Bogatul s-a osândit în foc pentru Lazăr; iar pe mine păcătosul rogu-mă să nu mă osândeşti, Doamne, Iubitorule de oameni; ci mă învredniceşte ca pe Lazăr, luminii Tale.
A Născătoarei :
Să ne mântuim de greşalele cele cumplite, Curată, prin rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu, şi să dobândim, Preacurată, strălucirea cea dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu, Celui ce S-a întrupat din tine, precum nu se poate spune.
Alt Canon,
Irmos : Adâncul cel mai de jos...
Bucură-se, Marie, oştile îngereşti, văzând întru tine Preacuvioasă viață întocmai cu a lor şi strigă : Slavă fie Domnului.
Înfricoşează-se adunările întunecaţilor draci de tăria ta cea răbdătoare; că femeie fiind, goală şi singură, cu preamărire i-ai ruşinat.
Slavă...
Strălucit-ai ca soarele, prealăudată Marie, şi toată pustia o ai luminat cu minunile; pentru aceasta luminează-mă şi pe mine cu lumina ta.
Şi acum..., a Născătoarei :
Luminându-se îngerii cu slava Celui născut al tău, Fecioară, au strigat : Pace nouă tuturor şi pe pământ oamenilor bunăvoire.
CONDAC glasul al 3-lea.
Podobie : Fecioara astăzi...
Ceea ce erai plină de tot felul de păcate mai-nainte, astăzi te-ai arătat aleasă lui Hristos, prin pocăinţă urmând vieţii îngereşti, şi cu arma Crucii pierzi pe draci. Pentru aceasta te-ai arătat mireasă împărăţiei, Marie prealăudată.
ICOS
Pe tine, mieluşeaua şi fiica lui Hristos, astăzi cu cântări te lăudăm, Marie pururea slăvită, care te-ai arătat crescând între egipteni şi din toată rătăcirea lor ai scăpat; şi de acolo te-ai adus bună şi desăvârşită odraslă Bisericii, prin post şi prin rugăciune. Că nevoindu-te mai presus de măsura firii omeneşti, te-ai înălţat întru Hristos, prin viață şi prin fapte. Pentru aceasta te-ai arătat mireasă împărăţiei cerurilor, Marie prealăudată.
În loc de Sinaxar, citim viaţa Cuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca.
Cântarea a 7-a,
Irmos : Din Iudeea, mergând tinerii...
Precum a fost dedemult Iov în răni, cu viermi şi în gunoi, aşa a şezut şi Lazăr înaintea porţii bogatului, strigând : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Zăcând înaintea porţii nemilostivului bogat, Lazăr dedemult aştepta măcar fărâmături din masa lui şi nimenea nu-i da; dar în locul acelora a aflat sânul lui Avraam.
Izbăveşte-mă de partea nemilostivului bogat, Hristoase al meu, rogu-mă şi, rânduindu-mă împreună cu Lazăr cel sărac, mă învredniceşte a striga Ţie cu mulţumire : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
A Născătoarei :
Întrupându-Te din pântece fecioresc, Te-ai arătat spre mântuirea noastră; pentru aceasta ştiind pe Maica Ta, Născătoare de Dumnezeu, strigăm Ţie cu mulţumire : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Alt Canon,
Irmos : Tinerii, în Babilon, au călcat...
Marele între părinţi, înţeleptul Zosima, înconjurând pustia, s-a învrednicit a vedea pe Cuvioasa şi a strigat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Pentru ce ai venit, Părinte, să vezi o femeie înstrăinată de toată bunătatea cea lucrătoare ? Strigat-a către bătrânul Cuvioasa şi a cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă...
Omorându-ţi, Fericită, săltările patimilor tale, te odihneşti acum în limanul nepătimirii, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum..., a Născătoarei :
Zămislit-ai cu chip negrăit, rămânând Fecioară preacurată, şi ai născut mântuirea lumii, pe Hristos Dumnezeul nostru. Pentru aceasta toţi credincioşii pe tine cu cântări te slăvim.
Cântarea a 8-a,
Irmos : De şapte ori cuptorul...
Cu veşmânt roşu, cu vison şi cu porfiră se îmbrăca dedemult, luminat, bogatul cel ticălos; iar Lazăr cel sărac rău zăcea la poarta lui, poftind să se sature din fărâmăturile ce cădeau din masă şi nimenea nu-i da lui; pentru aceasta împărățeşte acum întru slavă împreună cu Hristos.
La poarta bogatului zăcea Lazăr cu trupul putred de răni şi poftea să se sature de fărâmături şi nimenea nu-i da lui; iar câinii cu milostivire îi lingeau cu limba bubele lui şi rănile. Pentru aceasta s-a învrednicit în raiul desfătării.
Îmbogăţitu-m-am şi eu, mult-Milostive, cu dulceţuri, întru desfătarea vieţii acesteia, ca şi bogatul dedemult, ce se îmbrăca în toate zilele în porfiră; şi însumi eu mă judec spre pierzare, pentru desfătările şi înşelăciunile mele. Pentru aceasta, Hristoase, mă rog Ţie, să mă scuteşti de focul cel veşnic întru toţi vecii.
A Treimii :
Pe Dumnezeirea cea întreit luminătoare, care slobozeşte o rază din o Fire în trei Feţe, pe Tatăl, Cel fără început, pe Cuvântul Tatălui, Cel de o Fire, şi pe Duhul cel de o Fiinţă, Carele împreună împărăţeşte, tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Alt Canon,
Irmos : Înfricoşează-te şi te teme...
Cela ce cerci adâncurile inimii şi ştii toate ale noastre mai-nainte de a fi, Mântuitorule, ai răpit din viaţa cea silnică pe ceea ce a alergat la iubirea Ta de oameni, care strigă neîncetat : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
O, cât este de cinstită schimbarea mutării tale către cele mai bune, Cuvioasă ! O, dragoste dumnezeiască a ta, care ai urât dulceţile trupeşti ! O, credinţa ta cea fierbinte şi dumnezeiască, prealăudată Marie ! Care cu o credinţă o lăudăm şi o preaînălţăm întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl...
Aflat-ai plata durerilor şi răsplătirea ostenelilor tale, cinstită Marie, prin care ai surpat pe vrăjmaşul cel ucigaş; şi acum strigi împreună cu îngerii cântare fără tăcere, lăudând şi preaînălţând pe Hristos întru toţi vecii.
Şi acum..., a Născătoarei :
Pe mine tot m-a înnoit pentru bunătate, în pântecele tău, Preacurată; nestricând osebirile amânduror firi, ca un Stăpân al tuturor vecilor. Pentru aceasta pe tine, ca pe o pricină a mântuirii noastre, cu cântări te lăudăm întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a,
Irmos : Pe tine, cea neispitită...
Fă-mă, Hristoase, sărac ca Lazăr, rogu-mă, fugărind poftele desfătărilor mele, ca un Dumnezeu din fire; iar întru bunătăţi mă fă bogat; ca prin credinţă, cu cântări să Te slăvesc.
Bogat şi nemilostiv fiind, nu m-am uitat prin credinţă la mintea mea, lepădat fiind înaintea porţilor poruncilor Tale, Iubitorule de oameni; ci ca un îndurat şi iubitor, ridică-mă ca şi dedemult pe Lazăr, prietenul Tău cel mort de patru zile.
Toţi am înţeles pilda Stăpânului; deci, toţi credincioşii să urâm nemilostivirea bogatului, ca să scăpăm de muncă şi să săltăm pururea în sânurile lui Avraam.
A Născătoarei :
Pe tine, ceea ce ai ţinut în braţe pe Dumnezeu cel nevăzut, Carele este lăudat în cer de toată făptura şi prin tine ne dăruieşte nouă pururea mântuire, cu credinţă te slăvim.
Alt Canon,
Irmos : Nu te tângui pentru mine...
Lesne ai răbdat Maică osteneala pustiei, îndreptându-te cu puterea cea tare a lui Hristos; că gândurile cele spurcate ce-ţi veneau le-ai stins, Preacinstită, cu izvoarele dumnezeieştilor lacrimi, ceea ce eşti vârful sihaştrilor, lauda cuvioşilor.
Cu raze prealuminoase te-a luminat pe tine Fecioara şi Preacurata, ceea ce una a născut pe Hristos lumina, făcându-te înfricoşată vrăjmaşilor pe tine, Cinstită. Şi tuturor arătându-te, Marie, a fi podoaba pustnicilor, întărirea cuvioşilor.
Slavă...
Lăsând înţelepţeşte toate cele pământeşti, te-ai arătat sălăşluite cinstită Duhului; ci roagă pe singur Mântuitorul Hristos să scape de răutăţile lumeşti pe cei ce săvârşesc cu credinţă dumnezeiască pomenirea ta.
Şi acum..., a Născătoarei :
Tăindu-te de legile fireşti, Fecioară, ai născut curată mai presus de fire prunc tânăr pe pământ, pe Cel ce este dătător de lege şi Vechi de zile, ceea ce eşti cer înţelegător al Făcătorului tuturor. Pentru aceasta cu credinţă şi cu dragoste pe tine te fericim.
LUMINÂNDA ÎNVIERII
Apoi Slavă..., a Cuvioasei.
Podobia : Cela ce ai împodobit cerul...
Pildă de pocăinţă avându-te pe tine, Cuvioasă Marie roagă pe Hristos să ne dăruiască nouă aceasta în vremea postului; ca prin credinţă şi prin dragoste să te lăudăm pe tine cu cântări.
Şi acum..., a Născătoarei :
Ceea ce eşti îndulcirea îngerilor, bucuria celor scârbiţi, părtinitoare creştinilor, Fecioară, Maica Domnului, sprijineşte-mă şi mă izbăveşte de muncile cele veşnice.
LA LAUDE
Patru Stihiri ale învierii, din Octoih, şi patru ale lui Analolie; apoi cântăm :
Stih : Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi pană în sfârşit.
Glasul 1, singur glasul.
Nu este împărăţia lui Dumnezeu mâncarea şi băutura, ci dreptatea şi nevoinţa cu sfinţenie. Pentru aceasta, nici bogaţii nu vor intra într-însa, ci numai câţi pun averile lor în mâinile săracilor; acestea învaţă şi David proorocul, zicând : Bărbat drept este cel ce miluieşte în toate zilele, cel ce se desfătează întru Domnul, umblă în lumina Lui şi carele nu se va poticni. Acestea toate s-au scris, spre învăţătura noastră; ca postind, să facem bunătate şi aşa va da nouă Domnul, în locul celor pământeşti, cele cereşti.
Slavă..., tot aceasta. Şi acum..., Prea binecuvântată eşti... DOXOLOGIA MARE, Ecteniile şi Apolisul. LA LITIE, Stihira Evangheliei şi celelalte.
LA LITURGHIE
Fericirile glasului, Prochimenul glasului şi al sfintei, glasul al 4-lea. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israil. Stih : Întru adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu. Apostolul zilei, din cartea către Evrei, şi al Cuvioasei, din cartoa cea către Galateni. Evanghelia zilei, de la Marcu, şi a Cuvioasei, de la Luca. CHINONICUL : Lăudaţi pe Domnul..., Altul : Întru pomenirea veşnică va fi...
Iar la masă ne ospătăm ca şi în celelalte Duminici.
LUNI
LUNI
În Săptămâna Floriilor
LA VECERNIE, DUMINICA SEARA
La Doamne strigat-am..., punem Stihirile pe 10 şi cântăm patru ale glasului, din Octoih, cele de umilinţă, trei podobnice ale Triodului şi trei din Minei, glasul 1.
Podobia : Prealăudaţilor Mucenici...
Sărăcind, Hristoase, Cela ce eşti bogat, ai îmbogăţit pe oameni cu nemurirea şi cu strălucirea; pentru aceasta îmbogăţeşte-mă cu bunătăţi pe mine, cel ce am sărăcit de dulceţile lumii şi mă împreună cu Lazăr cel sărac, izbăvindu-mă de munca bogatului şi de gheena care mi s-a gătit.
Îmbogăţitu-m-am cumplit în răutate şi am iubit dezmierdarea, m-am îndestulat de desfătări în lume, Doamne, şi m-am făcut vinovat focului gheenei, neuitându-mă, ca şi Lazăr, la mintea mea cea flămândă; şi lepădat fiind înaintea uşilor faptelor celor dumnezeieşti, milostiveşte-Te spre mine, Stăpâne.
Alta Stihiră, a lui Teodor, glasul 1 :
Podobia : Nor luminos pe Tine...
Începând cu dragoste a şasea săptămână a cinstitului post, să aducem, credincioşilor, cântare, înaintea prăznuirii stâlpărilor, Domnului Celui ce vine în slavă cu puterea Dumnezeirii, în Ierusalim, ca să omoare moartea. Pentru aceasta să gătim cu bunăcredinţă semnele biruinţei, ramurile bunătăţilor, strigând : Osana ! Făcătorului tuturor.
Şi trei de la Minei. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei,
IEŞIRE : Lumină lină...
Prochimen, glasul al 8-lea :
Dat-ai moştenire celor ce se tem de numele Tău, Doamne.
Stih 1 : De la marginile pământului, către Tine am strigat.
Stih 2 : Ascunde-mă-voi întru acoperământul aripilor Tale.
Stih 3 : Aşa voi cânta numele Tău în veci.
Şi iarăşi : Dat-ai moştenire celor ce se tem de numele Tău, Doamne.
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, glasul 1, singur glasul :
Minunat este obiceiul cel milostiv al Mântuitorului pentru noi, că având cunoştinţa celor ce vor să fie, ca şi a celor ce sunt de faţă, a vădit viaţa lui Lazăr şi a bogatului. Deci, privind noi la sfârşitul amândurora acelora, să fugim de cumplirea şi de urârea de oameni a aceluia şi să râvnim răbdării şi aşteptării celei îndelungate a celuilalt, ca încălzindu-ne împreună cu dânsul în sânurile lui Avraam, să strigăm : Drepte Judecătorule, Doamne, slavă Ţie. (de două ori)
Martirica :
Pentru rugăciunile tuturor sfinţilor, Doamne, şi ale Născătoarei de Dumnezeu, dă-ne nouă pacea Ta şi ne miluieşte, ca un îndurat.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Însăşi Podobia.
Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti şi pe pământ, oamenilor, tare folositoare; preacurată Fecioară, mântuieşte-ne pe noi, cei ce scăpăm la tine; că spre tine, după Dumnezeu, nădejdile ne-am pus, Născătoare de Dumnezeu.
În Lunea stâlpărilor
LA UTRENIE
Cântăm treimicele glasului.
După întâia Catismă, cântăm Sedelnele cele de umilinţă, din Octoih, şi A Născătoarei :
După a doua Catismă, zicem această Sedelnă, glasul 1.
Podobie : Piatra fiind pecetluită...
Răsturnând piatra împietririi de pe inima mea, Doamne, ridică sufletul meu cel omorât de patimi, Bunule, şi mă învredniceşte să-Ţi aduc. Stăpâne, cu umilinţă stâlpări de fapte bune, ca Biruitorului iadului; ca să dobândesc viaţa cea veşnică, lăudând puterea şi milostivirea Ta, Unule, Iubitorule de oameni.
Slavă..., tot aceasta, Şi acum..., a Născătoarei :
Minunea minunilor văzând întru tine, făptura se bucură, ceea ce eşti plină de dar; că ai zămislit fără sămânţă şi ai născut negrăit pe Cel ce nu pot să-L vadă maimarii cetelor îngereşti. Pe Carele roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, pentru sufletele noastre.
După a treia Catismă, Sedelnă glasul 1 :
Podobia : Piatra fiind pecetluită...
Începând a şasea săptămână a postului, să aducem cântare, mai-nainte de prăznuirea Stâlpărilor, lui Hristos, Celui ce vine pentru noi să şadă pe mânzul asinei, ca să spună Tatălui dobitocia păgânilor, ca un Împărat. Deci, să-i gătim toţi ramuri de bunătăţi, ca să vedem şi învierea Lui, bucurându-ne.
Slavă..., tot aceasta, Şi acum..., a Născătoarei :
Mâinile tale, cele dumnezeieşti, cu care ai ţinut pe Făcătorul întrupat pentru bunătatea Lui, tinzându-le Fecioară Preasfântă, roagă-L să ne izbăvească de supărări, de patimi şi de primejdii, pe care cu dragoste te lăudăm şi strigăm ţie : Slavă Celui ce S-a sălăşuit întru tine; slavă Celui ce a ieşit din tine; slavă Celui ce ne-a slobozit pe noi, prin naşterea ta.
Psalmul 50.
Cântarea întâia din Psaltire
Şi cântăm Canonul Mineiului. Şi această Tricântare.
Tricântarea
Cântarea 1-a, glasul 1.
Irmos : Cântare de biruinţă...
Să omorâm patimile cu postul, să înviem duhul prin faptele dumnezeieşti, ca să vedem cinstita patimă a lui Hristos cu gând curat.
Pe mine, cel ce am urmat năravului nemilostivului bogat, Îndurate Iubitorule de oameni, rânduieşte-mă împreună cu Lazăr cel sărac, rogu-mă; izbăvindu-mă din văpaie şi din focul cel nestins.
Postit-am, de toate faptele bune şi m-am ospătat până la saţiu cu greşalele, Doamne; ci mă satură de mâncarea cea mântuitoare şi cinstită, pe mine cel ce rău am flămânzit.
A Născătoarei :
Pe mine, cel osândit şi aruncat în pedeapsă pentru faptele mele, preacurată Stăpână, îndură-te de mă mântuieşte, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cel prea-Îndurat.
Altă Tricântare,
Irmos, glasul acelaşi : Lui Dumnezeu, Celui ce a...
Să întâmpinăm credincioşii praznicul Stâlpărilor de astăzi şi mai-nainte, prăznuindu-l luminat; ca să ne învrednicim a vedea şi patima cea de viaţă purtătoare.
Vine şi merge Hristos la Ierusalim, ca un Împărat, şezând pe mânzul asinei; ca să supună dobitocia păgânilor sub jugul Tatălui.
Slavă..., a Treimii :
Unime, ceea ce eşti întru o Dumnezeire în trei Feţe, Dumnezeule Părinte, Cel nenăscut şi Fiule, Unule-Născut şi Unule Duhule Sfinte, împărăţie întocmai stăpânitoare, miluieşte-ne pe noi.
Şi acum..., a Născătoarei :
Preaslăvite s-au grăit de tine pretutindenea, că ai născut cu trup pe Făcătorul tuturor, Născătoare de Dumnezeu, Marie, ceea ce nu ştii de mire şi eşti neispitită de nuntă.
Slavă Ţie Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Iată, vine Hristos la cetatea Betfaghi, bucură-te Betanie, patria lui Lazăr; că ţie-ţi va arăta minunea mare, înviind pe Lazăr din morţi.
Irmosul :
Lui Dumnezeu, Celui ce a ajutat în Egipt lui Moise şi printr-însul a cufundat pe Faraon cu toată oastea lui, să-i cântăm cântarea de biruinţă, că S-a preaslăvit.
Cântarea a 8-a,
Irmos : De carele se înfricoşează...
Cu gânduri neroditoare m-am îmbogăţit eu, ticălosul; sufletul mi-am spurcat cu pofte nelegiute şi mă înconjură întunericul deznădăjduirii; străluceşte-mi, Dumnezeul meu, lumina pocăinţei.
Precum ai luminat dedemult pe orbul cel din naştere, luminează-mi şi sufletul meu, carele nu vede lumina Ta, Milostive, ci este îngropat întru întunericul uitării celei rele şi în grijile lumii.
Postind Ilie, a deschis cerurile şi a adăpat cu ploi pământul cel însetat. Să postim şi noi vărsând izvoare de lacrimi sufleteşti, ca să ne miluim.
A Născătoarei :
Ca o viţă însufleţită ai înflorit nouă Strugurul cel copt, preacurată Fecioară, Carele a izvorât vinul iertării şi a uscat beţia păcatului.
Altă Tricântare,
Irmos : Cântarea celor fără de trup...
Deschisu-s-au uşile cele dinaintea învierii lui Lazăr; că vine Hristos să ridice pe cel mort, ca din somn, şi să biruiască cu viaţa pe moarte.
Mare este lauda ta, o ! Betanie, că te-ai învrednicit a primi oaspete pe Făcătorul, strigând : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul.
Binecuvântăm pe Tatăl...
A Treimii :
Pe tine, Unimea cea întreită, mai presus de fiinţă, Ceea ce Te uneşti după chip întru despărţirea Feţelor, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul cel dumnezeiesc slăvim.
Şi acum..., a Născătoarei :
Bucură-te, strigăm ţie împreună cu îngerul, că ai ridicat bucurie în lume, pe Mântuitorul lumii; pe Carele roagă-L, Fecioară prealăudată.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Cântare aducem Ţie, că ai încălecat pe mânz, Cela ce şezi pe heruvimi întru înălţime, ca să supui pe toţi, Hristoase, stăpânirii Tale.
Irmosul : Să lăudăm, bine să cuvântăm...
Cântarea celor fără de trupuri, aducem Ţie, ca şi tinerii în cuptor şi cântând zicem : Binecuvântaţi şi preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Cântarea a 9-a,
Irmos : Izvorul cel primitor...
Omorât fiind de greşale multe, sunt cuprins în mormântul lenevirii, având deasupra mea pusă piatra deznădăjduirii; pe care ridicându-o, Hristoase, cu mila Ta, înviază-mă ca şi mai-nainte pe Lazăr.
Să fugim de asemănarea bogatului, cel osândit în văpaia cea nestinsă, să iubim răbdarea lui Lazăr cea cu dureri, ca să ne mângâie pe noi Iisus şi părtaşi împărăţiei să ne facă.
Să iubim postul cel ucigător de patimi, să ne îndeletnicim întru rugăciuni cu dinadinsul, să plângem, să ne tânguim şi să suspinăm fierbinte; ca, ducându-ne de aici, să ne primească Avraam în sânurile sale.
A Născătoarei :
Odorul fecioriei cel dumnezeiesc, singură îndreptarea strămoşilor, izvorul carele izvorăşte adâncul milostivirii, pe Născătoarea de Dumnezeu, frumuseţea lui Iacov, cei ce ne-am mântuit printr-însa să o lăudăm.
Altă Tricântare,
Irmos : Pe tine, uşa cea încuiată...
Astăzi umblând Hristos pe lângă Iordan, s-a arătat boala lui Lazăr şi ca un mai înainte cunoscător, a zis : Boala aceasta nu este spre moarte.
Găteşte-te Betanie, împodobeşte-ţi dumnezeieşte intrările tale, lărgeşte-ţi curţile; că iată vine Stăpânul cu Apostolii, ca să învieze pe cela ce l-ai crescut.
Slavă..., a Treimii :
Pe Tine, Unime în trei Ipostasuri şi Fiinţă nedespărţită, Te slăveşte oastea celor câte cu şase aripi şi neamul omenesc cu cântări Te lăudăm.
Şi acum..., a Născătoarei :
Pe Tine Cel ce Te-ai născut din Tatăl fără de ani şi din mamă cu chip negrăit sub ani, spre mântuirea tuturor, ca pe un făcător şi Stăpân, cu cântări Te slăvim.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Cu ramurile facerii de bine ținând şi stâlpările curăţiei, să ne gătim toţi să întâmpinăm pe Hristos, ca pe unul Dumnezeul nostru, Care vine la Ierusalim.
Irmosul :
Pe tine Născătoare de Dumnezeu Fecioară, pe ceea ce te-a văzut profetul Iezechiil uşă, prin care nimenea n-a trecut, fără numai Dumnezeu singur, cu cântări te slăvim.
Apoi : Cade-se să te fericim...
Luminânda glasului, de trei ori.
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, glasul al 5-lea.
Să nu mă osândeşti pe mine, Hristoase, în văpaia gheenei, ca pe bogatul pentru Lazăr; ci-mi dăruieşte mie, celui ce mă rog cu plângere, o picătură din iubirea de oameni, Dumnezeule, şi mă miluieşte. (de două ori)
A Mucenicilor :
Binecuvântată este oastea Împăratului Ceresc, că deşi au fost pământenii purtători de chinuri, dar s-au sârguit să ajungă la vrednicia îngerească, de trupuri nebăgând seamă; şi prin patimi s-au învrednicit cinstei celor fără de trupuri. Pentru rugăciunile lor, Doamne, trimite nouă mare milă.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Ceea ce eşti plină de dar, fii mijlocitoare cu rugăciunile tale şi cere sufletelor noastre mulţimea îndurărilor şi iertare de multe greşale, rugămu-ne.
Şi celelalte, după rânduială.
La ceasul al şaselea
Troparul proorociei, glasul al 6-lea.
Aceasta este, Dumnezeule, ziua cea înfricoşată, a cărei înserare nu ne nădăjduim să o ajungem; şi aceasta a o vedea ne-ai învrednicit pe noi, cu iubirea Ta de oameni, întreit Sfinte, slavă Ţie.
Slavă..., Şi acum..., tot aceasta.
Prochimen, glasul al 6-lea :
Să se veselească inima celor ce caută pe Domnul. (ps. 104, 3)
Stih : Mărturisiţi-vă Domnului şi chemaţi numele Lui. (ps. 104, 1)
Din proorocla lui Isaia, citire :
Cap. 48, Vers. 17. Cap. 49, Vers. 4.
Aşa grăieşte Domnul, Mântuitorul tău, Sfântul lui Israil : Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te învaţă spre folosul tău şi te duce pe calea pe care trebuieşte să mergi. Dacă ai fi luat aminte la poruncile Mele, fericirea ta ar fi fost asemenea unui râu şi dreptatea ta ca valurile marii. Şi va fi seminţia ta ca nisipul mării şi odraslele pântecelui tău ca pulberea pământului. Nimic nu va nimici, nici nu va şterge numele tău înaintea Mea ! Ieşiţi din Babilon, fugiţi din Caldeia cu cântece de veselie ! Vestiţi, faceţi cunoscută ştirea, duceţi-o până la marginile pământului ! Ziceţi : Domnul răscumpără pe sluga Sa, Iacov. Dar lor nu le este sete în pustiu unde El îi duce; El le izvorăşte apă din stâncă. El despică stânca şi apa ţâşneşte ! Nu este pace, zice Domnul, pentru cei fărădelege ! Ascultaţi ostroavelor, luaţi aminte popoare depărtate ! Domnul m-a chemat de la naşterea mea, din pântecele maicii mele mi-a spus pe nume. Făcut-a din gura mea sabie ascuţită; ascunsu-m-a la umbra mâinii Sale. Făcut-a din mine săgeată ascuţită şi în tolba Sa la o parte m-a pus, şi mi-a zis mie : Tu eşti sluga Mea Israil, întru care Eu mă voi proslăvi ! Dar eu îmi spuneam : În deşert m-am trudit, în zadar şi pentru nimic mi-am prăpădit puterea mea ! Partea ce mi se cuvine mie este la Domnul şi răsplata mea la Dumnezeul meu.
Prochimen, glasul al 6-lea :
Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israil, din veac şi până în veac. (ps. 105, 48)
Stih : Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui. (ps. 105, 1)
MARŢI
MARŢI
În săptămâna Floriilor
LA VECERNIE, LUNI SEARA
După obişnuita Catismă, la Doamne strigat-am..., punem stihirile pe 6 : trei ale Triodului şi trei de la Minei, şi cântăm stihirile podobnice, facere a lui Iosif,
Glasul al 6 lea.
Podobia : Toată nădejdea punându-şi...
Prin multe greşale şi prin dezmierdările vieţii mi-am bolnăvit sufletul, eu ticălosul, şi zac pururea pe patul trândăviei, Stăpâne. Ci strig Ţie, prea-Milostive : Venind, cercetează-mă, dându-mi întărire şi milă, şi nu mă lăsa pe mine, ca nu cândva să adorm întru moarte; şi să nu se bucure de pieirea mea vrăjmaşul, cel ce caută pururea, Mântuitorule, să mă tragă întru adâncurile iadului.
Râvnind nebuneşte bogatului celui nemilostiv, cu dulceaţa mă veselesc, în dezmierdări şi în pofte cufundându-mă; şi văzându-mi mintea, Doamne, zăcând pururea înaintea uşilor pocăinţei ca şi Lazăr, o trec fără simţire flămândă fiind şi bolnavă şi rănită de patimi; pentru aceasta vinovat sunt a fi în văpaia gheenei; din care scapă-mă, Stăpâne, Unule mult-Milostive.
Altă stihiră, a lui Teodor, glasul al 5-lea.
Podobia : Doamne, pe vremea lui Moise...
Doamne, umblând cu trupul pe lângă Iordan, ai spus mai înainte că nu este boala lui Lazăr de moarte; ci că s-a îngăduit pentru slava Ta, Dumnezeul nostru. Laudă slavei lucrului Tău şi puterii Tale celei a toate, că ai surpat moartea pentru mulţimea milostivirii, Iubitorule de oameni.
Şi trei din Minei.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Prochimen, glasul al 4-lea :
Mărturisiţi-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui. (ps. 106, 1)
Stih : Să zică cei mântuiţi de Domnul şi scăpaţi din mâna vrăjmaşului. (ps. 106, 2)
De la Facere, citire :
Cap. 27, vers 1-41.
Iar după ce a îmbătrânit Isaac şi au slăbit vederile ochilor săi, a chemat pe Isav, pe fiul său cel mai mare, şi i-a zis : Fiul meu ! Zis-a acela : Iată-mă ! Şi Isaac a zis : Iată eu am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele i-ați dar uneltele tale : Tolba şi arcul, şi ieşi la câmp şi adă-mi ceva vânat; să-mi faci mâncare, cum îmi place mie, şi adă-mi să mănânc, ca să te binecuvinteze sufletul meu până nu mor. Rebeca însă a auzit ce a zis Isaac către fiul său Isav. S-a dus deci Isav la câmp să vâneze vânat pentru tatăl său; iar Rebeca a zis către Iacov, fiul cel mai mic : Iată, eu am auzit pe tatăl tău grăind cu Isav, fratele tău, şi zicând : Adă vânat şi fă-mi o mâncare să mănânc şi să te bincuvintez înaintea Domnului, până a nu muri. Acum dar fiul meu, ascultă ce am să-ţi poruncesc : Du-te la turmă şi adă-mi de acolo doi iezi tineri şi buni şi voi face din ei mâncare, cum îi place tatălui tău; iar tu o vei duce tatălui tău să mănânce, ca să te binecuvinteze tatăl tău înainte de a muri. Iacov însă a zis către Rebeca, mama sa : Isav, fratele meu, e om păros, iar eu n-am păr. Nu cumva tatăl meu să mă pipăie şi voi fi în ochii lui, ca un înşelător, şi în loc de binecuvântare, voi atrage asupră-mi blestem ? Zis-a mama așa. Fiul meu, asupra mea să fie blestemul acela; ascultă numai povaţa mea şi du-te, de-mi adă iezii. Atunci ducându-se Iacov, a luat şi a adus mamei sale Iezii, iar mama sa a gătit mâncare, cum îi plăcea tatălui lui. Apoi a luat Rebeca haina cea mai frumoasă a lui Isav, fiul ei cel mai mare, care era la ea în casă, şi a îmbrăcat pe Iacov, fiul ei cei mai mic; iar cu pieile iezilor a înfăşurat braţele şi pățile goale ale gâtului lui. Şi a dat mâncarea şi pâinea ce gătise în mâinile lui Iacov, fiul său, şi acesta a intrat la tatăl său şi a zis : Tată ! Iar acela a răspuns : Iată-mă ! Cine eşti tu, copilul meu ? Zis-a Iacov către tatăl său : Eu sunt Isav, întâiul tău născut. Am făcut precum mi-ai poruncit, scoală şi şezi de mănâncă din vânatul meu, ca să mă binecuvinteze sufletul tău. Zis-a Isaac către fiul său : Cum l-ai găsit aşa curând, fiul meu ? Şi acesta a zis : Domnul Dumnezeul tău mi l-a scos înainte. Zis-a Isaac iarăşi către Iacov : Apropie-te să te pipăiesc, fiul meu, de eşti tu fiul meu Isav, sau nu. Şi s-a apropiat Iacov de Isaac, tatăl său, iar acesta l-a pipăit şi a zis : Glasul este glasul lui Iacov, iar mâinile sunt mâinile lui Isav. Dar nu l-a cunoscut, pentru că mâinile lui erau păroase, ca mâinile fratelui său Isav; şi l-a binecuvântat. Şi a mai zis : Tu oare eşti fiul meu Isav ? Şi Iacov a răspuns : Eu. Zis-a Isaac : Adă-mi şi voi mânca din vânatul fiului meu, ca să te binecuvinteze sufletul meu. Şi i-a adus şi a mâncat; apoi i-a adus şi vin şi a băut. După aceea Isaac, tatăl său, i-a zis : Apropie-te, fiule, şi mă sărută ! Atunci s-a apropiat Iacov şi l-a sărutat. Şi a simţit Isaac mirosul hainei lui şi l-a binecuvântat şi a zis : Iată, mirosul fiului meu e ca mirosul unui câmp bogat pe care l-a binecuvântat Domnul. Să-ţi dea ţie Dumnezeu din roua cerului şi din grăsimea pământului, pâine multă şi vin. Să-ţi slujească popoarele, şi căpeteniile să se închine înaintea ta; să fii stăpân peste fraţii tăi, şi feciorii mamei tale să ți se închine ţie; cel ce te va blestema să fie blestemat şi binecuvântat să fie cel ce te va binecuvânta ! Îndată ce a contenit Issac de binecuvântat pe Iacov, fiul său, şi cum a ieşit Iacov de la fața tatălui său Isaac, a venit şi Isav cu vânatul lui. A făcut şi el bucate şi le-a adus tatălui său, şi a zis către tatăl său : Scoală, tată, şi mănâncă din vânatul fiului tău, ca să mă binecuvinteze sufletul tău. Iar Isaac, tatăl său, i-a zis : Cine eşti tu ? Iar el a zis : Eu sunt Isav, fiul tău cel întâi născut. Atunci s-a cutremurat Isaac cu cutremur mare foarte şi a zis : Dar cine-i acela, care a căutat şi mi-a adus vânat şi am mâncat de la el înainte de a veni tu, şi l-am binecuvântat şi binecuvântat va fi ? Iar Isav, auzind cuvintele tatălui său Isaac, a strigat cu glas mare şi foarte dureros şi a zis către tatăl său : Binecuvântează-mă şi pe mine, tată ! Zis-a Isaac către el : A venit fratele tău cu înşelăciune şi a luat binecuvântarea ta. Iar Isav a zis : Din pricină oare că-l cheamă Iacov, de aceea m-a înşelat de două ori ? Deunăzi mi-a răpit dreptul de întâiul născut, iar acum mi-a răpit binecuvântarea mea. Apoi a zis Isav către tatăl său : Nu mi-ai păstrat şi mie binecuvântare, tată ? Răspuns-a Isaac şi a zis lui Isav : Iată stăpân l-am făcut peste tine şi pe toţi fraţii lui i-am făcut lui robi; cu pâine şi cu vin l-am dăruit. Dar cu tine ce să fac, fiul meu ? Şi a zis Isav către tatăl său : Tată, oare numai o binecuvântare ai tu ? Binecuvântează-mă şi pe mine, tată ! Şi cum Isaac tăcea, Isav şi-a ridicat glasul şi a început a plânge. Atunci răspunzând Isaac, tatăl lui, a zis către el : Iată, locuinţa ta va fi un pământ mănos şi cerul îţi va trimite roua sa; cu sabia ta vei trăi şi vei fi supus fratelui tău; va veni însă vremea când te vei ridica şi vei sfărâma jugul lui de pe grumazul tău. De aceea ura Isav pe Iacov pentru binecuvântarea, cu care-l binecuvântase tatăl său.
Prochimen, glasul al 7-lea :
Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta. (ps. 107, 5)
Stih : Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea. (ps. 107, 1)
De la Pilde, citire :
Cap. 19, Vers. 16-25.
Zis-a Domnul : Cel ce ia seama la poruncă, îşi păstrează sufletul său, iar cel ce dispreţuieşte cuvântul lui Dumnezeu va muri. Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi el îi va răsplăti fapta lui cea bună. Pedepseşte pe feciorul tău căci mai e nădejde (de îndreptare), dar nu ajunge până acolo ca să-l omori. Omul aprig la mânie trebuie să fie pedepsit, dacă îl cruţi odată, trebuie să începi din nou. Ascultă sfatul şi primeşte povaţa, ca să fii înţelept toată viaţa ta. Multe puneri la cale se zbuciumă în inima omului, dar numai sfatul Domnului ia fiinţă. Omul se face plăcut prin mărinimia lui; mai de preţ este un sărac bun decât un om mincinos. Frica de Dumuezeu duce la viaţă şi ne îndestulăm fără să fim loviţi de nenorocire. Leneşul îşi înmoaie mâna în farfurie şi nu o duce la gură. Loveşte pe cel ce batjocoreşte şi cel simplu va deveni înţelept; mustră pe cel înţelegător şi el va pricepe ştiinţa.
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, glasul al 4-lea.
Scapă-ne, Mântuitorule, de lăcomia cea vătămătoare de suflet şi ne rânduieşte cu Lazăr cel sărac în sânurile lui Avraam; că Tu, bogat fiind întru milă, ai sărăcit pentru noi de bunăvoie şi ne-ai adus din stricăciune la nestricăciune, ca un Dumnezeu milostiv şi iubitor de oameni. (de două ori)
Martirica :
Cela ce ai primit răbdarea Sfinţilor Mucenici, primeşte şi de la noi cântare, Iubitorule de oameni; dăruindu-ne nouă cu rugăciunile lor mare milă.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Scoate-ne din nevoile noastre, Maica lui Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Făcătorul tuturor; ca să strigăm totdeauna : Bucură-te, folositoarea sufletelor noastre !
În Marţea stâlpărilor
LA UTRENIE
Treimicele glasului ce se va întâmpla. După întâia Catismă, zicem sedelnele cele de umilinţă, din Octoih, și A Născătoarei :
După a doua Catismă, sedelnă lui Iosif, glasul al 6-lea,
Podobia : Puterile îngereşti...
Topindu-mă de boala păcatelor, zac în patul deznădăjduirii. Pentru aceasta, Tămăduitorule al bolnavilor, cercetează-mă cu iubirea Ta de oameni şi nu mă lăsa să adorm cumplit în moarte, Îndurate; ca să strig Ţie cu căldură : Dătătorule de milă, Doamne, slavă Ţie.
Slavă..., tot aceasta. Şi acum..., a Născătoarei :
Începătură mântuirii s-a făcut vorba lui Gavriil către Fecioara; că auzind aceasta, bucură-te ! nu s-a ferit de închinăciune, nu s-a îndoit ca Sara în cort; ci aşa a strigat : Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău !
După a treia Catismă, sedelna lui Teodor, glasul al 5-lea.
Podobia : Astăzi luminează...
Ieri şi astăzi a fost boala lui Lazăr; că aceasta o au spus lui Hristos surorile aceluia. Găteşte-te, Betanie, cu bucurie, să primeşti oaspete pe Stăpânul şi Împăratul tuturor şi să strigi Lui împreună cu noi : Doamne, slavă Ţie.
Slavă..., tot aceasta. Şi acum..., a Născătoarei :
Maica lui Dumnezeu Preasfântă, ceea ce eşti zidul creştinilor, apără, după obicei, pe poporul tău carele strigă ţie cu dinadinsul. Stai împotriva spurcatelor şi măreţelor noastre gânduri; ca să strigăm ţie : Bucură-te, pururea Fecioară !
Psalmul 50.
CANOANELE
Canonul Mineiului şi Tricântarea lui Iosif. Se citeşte Cântarea a doua din Psaltire.
Tricântarea
Cântarea a 2-a, glasul al 6-lea,
Irmos :
Vedeţi, vedeţi, că Eu sunt Dumnezeu Carele am plouat mană; şi apă din piatră am izvorât dedemult în pustie poporului Meu, cu singură dreapta şi cu tăria Mea.
De bunăvoie ai sărăcit, Hristoase, Cela ce eşti din fire bogat, flămânzit-ai de bunăvoie, Cela ce saturi tot ce viază. Pentru aceasta satură-mă pe mine cel flămând de darul Tău şi mă fă părtaş mesei celei de acolo, Cuvinte.
Fă-mă, Hristoase, Lazăr sărac de păcate; risipeşte bogăţia care o am adunat rău şi umplându-mă de toată dragostea Ta cea desăvârşită, Îndurate, mântuieşte-mă de înfricoşata muncă cea de acolo.
Pe tineri întărindu-i postul, i-a făcut mai puternici decât focul oarecând în Babilon; acelora râvnind, o, suflete al meu, nu te mâhni şi vei stinge focul poftelor cu roua Duhului.
A Născătoarei :
Bucură-te ! Strigăm ţie, ceea ce ai născut bucuria, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ceea ce eşti plină de dar; roagă pe Dumnezeu, pe Carele L-ai născut, să se mântuiască de primejdii şi de stricăciune, cei ce te laudă pe tine pururea.
Altă Tricântare,
A lui Teodor, glasul al 5-lea,
Irmos : Vedeţi, vedeţi...
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu, Carele umblând pe lângă Iordan, am auzit că boleşte Lazăr şi am zis, că nu va muri; ci este aceasta pentru slava Mea.
Fiind cuprinse de plângere, surorile lui Lazăr şi-au arătat întristarea Ţie, Cunoscătorule a toate; dar Tu ai îngăduit puţin, ca să vădeşti minunea şi să arăţi Apostolilor Tăi cele înfricoşate.
Slavă..., a Treimii :
Unime întocmai cu împărăţia, în trei Feţe, o domnie, o împărăţie a veacurilor, pe Tine Te slăveşte : Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, mulţimea îngerilor şi toată firea oamenilor.
Şi acum..., a Născătoarei :
Cine nu se va mira, văzând întru tine, Fecioară, pe Ziditorul zidind iarăşi pe Adam cel căzut şi cu unire nespusă născându-Se din tine după trup, fără schimbare, spre mântuirea noastră.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Găteşte-te acum, o ! Betanie, cu bucurie, făcând primire Împăratului tuturor; că vine la tine să arate pe Lazăr iarăşi întorcându-se din stricăciune la viață.
Irmosul :
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu, Cela ce M-am îmbrăcat cu trup de a Mea bunăvoie, ca să mântuiesc pe Adam cel căzut prin amăgire, cu călcarea poruncii prin şarpe.
Cântarea a 8-a,
Irmos : Din văpaie, cuvioşilor...
Gândind la mulţimea greşalelor mele şi îmbolnăvindu-mă cu boldul cunoştinţei mele, mă chinuiesc în văpaie ca un ticălos; milostiveşte-Te spre mine Cuvântule al lui Dumnezeu, cu mila Ta.
Trecând cu vederea faptele cele bune ale lui Lazăr, am râvnit năravurilor nemilostivului bogat; Îndurate Dumnezeule, întorcându-mă, milostiveşte-Te spre mine, ca să Te slăvesc întru toţi vecii.
Fiind cuprins de boală sufletească şi vrând să mor prin deznădăjduire, îmi trebuieşte cercetarea Ta, Iisuse, care înviază pe cei ce Te cheamă.
A Născătoarei :
Preasfântă Fecioară, tu mă mântuieşte şi fii ajutătoare neputinţei mele, ceea ce ai născut pe Voitorul milei; pe Carele Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
Altă Tricântare,
Irmos : Cuvioşii Tăi tineri...
Bucură-te, Betanie, patria lui Lazăr, că vine de faţă Hristos la tine, ca să săvârşească măriri, înviind pe Lazăr.
Lazăr boleşte, ca să Te preaslăveşti Tu, Fiul lui Dumnezeu, întru dânsul; şi Te laudă pe Tine neîncetat lucrurile Tale, Doamne.
Binecuvântăm pe Tatăl...
A Treimii :
Pe Preasfânta Treime, în Tatăl şi în Fiul şi în Duhul, lăudându-o, cântăm : Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul.
Şi acum..., a Născătoarei :
Pe Cel născut din tine negrăit, Preacurată, toţi Îl lăudăm şi cinstindu-L ca pe un Dumnezeu, bine-L-cuvântăm noi şi lucrurile ca pe un făcător şi Domn.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Ramurile bunătăţilor gătindu-le acum, spre întâmpinarea lui Hristos, strigăm : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul.
Irmosul : Să lăudăm, bine să cuvântăm..
Cuvioşii Tăi tineri în cuptor, Hristoase, cântând, au zis : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a,
Irmos : Pe Dumnezeu a-L vedea...
Mâncarea cea amară a izgonit din rai, cumplit, mai-nainte pe omul cel dintâi zidit şi l-a încurcat în lanţurile morţii. Posteşte, o, sufletul meu, fugi de asemănarea aceasta, fugi de dulceaţa dezmierdării cea cu multă durere.
Luând în minte judecata Ta şi văpaia cea nestinsă preadrepte Judecătorule, însumi pe mine mă osândesc mai-nainte de judecată. Mă tem şi mă cutremur, căci am greşit Ţie fără de număr, ca nimenea altul pe pământ. Pentru aceasta miluieşte-mă.
Să ne spălăm negreala patimilor cu rugăciuni luminătoare şi ținând ramuri de bunătăţi, să ne sârguim a întâmpina pe Hristos, pe Care-L aşteptăm acum să încalece pe mânz şi gătindu-Se spre patimi, ca să ne mântuiască pe noi.
A Născătoarei :
Din tine, Fecioară, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită, a răsărit Hristos, Dătătorul de lumină şi de pace, celor ce erau ţinuţi în noaptea patimilor,. Dezlegând călcarea poruncii cea din neascultare, şi mântuire arătat dăruindu-ne.
Altă Tricântare,
Irmos : Isaie dănțuieşte...
Găteşte-ţi acum, înţelepte Lazăre, cele de moarte şi de îngropare, că murind mâine vei să te lipseşti de viață. Uită-te la mormântul în carele vei să te sălăşluieşti; ci Hristos iarăşi te va învia, sculându-te a patra zi.
Dănţuieşte, Betanie, că la tine va să vină Hristos, să săvârşească minune mare şi înfricoşată; că legând moartea ca un Dumnezeu, va să scoale cu adevărat pe Lazăr cel mort, ca să slăvească pe Făcătorul.
Slavă..., a Treimii :
Întocmai în Fiinţă Te laud pe Tine, Treime, Ceea ce eşti fără de început, cinstită, de viață începătoare, nedespărţită Unime, Părinte, Cela ce eşti nenăscut, Cuvântule şi Fiule Cel născut şi Duhule Sfinte mântuieşte-ne pe noi, cei ce Te lăudăm pe Tine.
Şi acum..., a Născătoarei :
Mai presus de minte este naşterea ta, Maica lui Dumnezeu; că întru tine zămislirea s-a făcut fără de bărbat şi naşterea întru feciorie. Dumnezeu este Cela ce S-a născut, pe Carele slăvindu-L, pe tine fecioară te fericim.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Veniţi să gătim Domnului cele de întâmpinare, aducându-i stâlpări de bunătăţi; că aşa-L vom primi în sufletul nostru, ca în cetatea Ierusalimului, închinându-ne şi lăudându-L pe El.
Irmosul :
Isaie dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emmanuel, pe Dumnezeu şi omul; Răsărit este numele Lui, pe Carele slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.
Luminânda glasului, de trei ori.
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, glasul al 8-lea.
Fiind legat, o, suflete ! cumplit cu greşale şi cu lanţurile păcatelor, ce te trândăveşti ? Ce te leneveşti ? Fugi pururea de aprinderea Sodomei şi a Gomorei, ca şi Lot. Să nu te întorci înapoi, că te vei face ca un stâlp de sare; scapă la muntele bunătăţilor; fugi pururea de arderea nemilostivirii nemilostivului bogat, ca Lazăr în sânurile lui Avraam; şi cu smerenie strigă : Nădejdea şi scăparea mea, Doamne, slavă Ţie. (de două ori)
Martirica :
Mucenicii Tăi, Doamne, cetelor celor îngereşti urmând, ca şi cum ar fi fost fără de trupuri, au răbdat muncile, în gând numai nădejdea avându-şi şi desfătarea bunătăţilor celor făgăduite. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeul nostru, dăruieşte pace lumii Tale şi sufletelor noastre mare milă.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Pe tine te rugăm, ca pe ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu, binecuvântată; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
La ceasul al şaselea
Troparul Proorociei, glasul al 5-lea.
Zid nebiruit ai dat cetăţii noastre pe Fecioara, care Te-a născut. Pentru dânsa, Mântuitorule, scoate sufletele noastre din răutăţile care ne împresoară, rugămu-ne.
Slavă..., Şi acum..., tot aceasta.
Prochimen, glasul al 4-lea :
Ajută-mi Doamne, Dumnezeul meu, şi mă miluieşte după mila Ta. (ps. 108, 25)
Stih : Dumnezeule, lauda mea să nu o taci. (ps. 108, 1)
Din proorocia lui Isaia, citire :
Cap. 49. Vers 6-10.
Aşa zice Domnul : Face-Te-voi Lumina popoarelor ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului ! Aşa grăieşte Răscumpărătorul şi Sfântul lui Israil către Cel dispreţuit şi către urâciunea neamurilor şi sluga aprigilor stăpânitori : Împăraţi Te vor vedea şi se vor ridica voievozi şi se vor tachina, pentru Domnul cel credincios şi pentru Sfântul lui Israil, Cel care Te-a ales ! Aşa grăieşte Domnul : În vremea milostivirii Te voi asculta şi în vremea mântuirii Te voi ocroti. Făcutu-Te-am şi Te-am hotărât legământ al poporului, ca să aşezi rânduială în țară şi să dai fiecăruia moştenirile nimicite ! Ca să zici celor robiţi : Ieşiţi ! şi celor care sunt în întuneric : Veniţi la lumină ! Ei vor paște oriunde pe calea lor şi pe toate povârnişurile va fi păşunea lor. Nu le va fi nici foame, nici sete, soarele şi vântul cel arzător nu-i va atinge, căci Cel care se va milostivi de ei fi-va povăţuitorul lor şi îi va îndrepta către izvoare de apă.
Prochimen, glasul al 4-lea :
Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec. (ps. 109, 4)
Stih : Zis-a Domnul Domnului meu, şezi dea-dreapta mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. (ps. 109, 1)
MIERCURI
MIERCURI
În săptămâna Floriilor
LA VECERNIE, MARŢI SEARA
Obişnuita Catismă. La Doamne strigat-am..., punem şase stihiri Şi cântăm stihiri podobnice, ale lui Iosif, glasul al 2-lea.
Podobia : Când de pe lemn...
Inima mea cea mult pătimaşă, pentru năvălirile vrăjmaşului slăbind, a căzut rău în mormântul trândăviei şi se acoperă cu nesimţirea ca şi cu o piatră. Mântuitorule, Cela ce ai înviat pe toţi cei din iad cu lemnul Crucii Tale, celei de viață aducătoare, ridică-mă şi mă înviază, ca să slăvesc cu frică Dumnezeirea Ta.
Bogăţia desfătărilor celor stricăcioase am iubit totdeauna, prin lucrarea vicleanului, în deşert veselindu-mă eu, ticălosul; şi priceperea mea o am trecut cu vederea ca pe alt Lazăr, care suspină şi flămânzeşte de dumnezeiască mâncare. Cuvinte, scapă-mă cu milostivirea Ta de văpaia ce va să fie, ca să Te slăvesc pe Tine, Iubitorule de oameni.
Altă stihiră, a lui Teodor, glasul al 3-lea.
Podobie : Pus-au cei treizeci de arginți...
Astăzi şi-a dat sufletul Lazăr, şi l-a plâns pe dânsul Betania, pe carele l-ai sculat din morţi, Mântuitorul nostru, adeverind mai-nainte prin prietenul Tău cele următoare învierii Tale, celei înfricoşate; omorârea iadului şi viaţa lui Adam. Pentru aceasta Te lăudăm.
Şi trei din Minei.
Mărire..., Şi acum..., a Născătoarei :
Prochimen, glasul al 4-lea :
Începerea înţelepciunii este frica Domnului; înţelegere bună este tuturor celor ce o fac pe ea . (ps. 110, 10)
Stih : Mărturisescu-mă Ţie, Doamne, cu toată inima mea, şi în sfatul celor drepţi şi în adunare. (ps. 110, 1)
De la Facere, citire :
Cap. 31, vers. 3-16
Și a zis Domnul către Iacov : Întoarcete în ţara părinţilor tăi, în patria ta, şi Eu voi fi cu tine ! Trimiţând deci Iacov, a chemat pe Rahila şi pe Lia la câmp, unde erau turmele. Şi le-a zis : Văd eu că fața tatălui vostru nu mai e faţă de mine, ca mai înainte; dar Dumnezeul tatălui meu este cu mine. Voi înşivă ştiţi, că cu toată inima am slujit pe tatăl vostru; iar tatăl vostru m-a înşelat şi de zeci de ori mi-a schimbat simbria; Dumnezeu însă nu i-a îngăduit să-mi facă rău când zicea el : Cele pestrițe să fie simbria ta, toate oile fătau miei pestriţi; iar când zicea el : Cele negre să-ţi fie simbrie, atunci toate oile fătau miei negri. Şi aşa a luat Dumnezeu toate vitele de la tatăl vostru şi mi le-a dat mie. Iată odată, pe vremea când intrau în călduri oile, mi-am ridicat ochii şi am văzut în vis, şi iată că ţapii şi berbecii, care săreau pe capre şi pe oi, erau albi, vărgaţi şi bălţaţi. Iar îngerul Domnului mi-a zis în vis : Iacove Şi eu am răspuns : Ce este ? Zis-a el : Ridică-ţi ochii şi priveşte : Toţi ţapii şi berbecii, care sar pe capre şi pe oi, sunt vărgaţi, pestriţi şi bălţaţi, căci am văzut toate câte ţi-a făcut Laban. Eu sunt Dumnezeul cel ce ţi S-a arătat în Betel, unde mi-ai turnat untdelemn pe stâlp şi unde mi-ai făcut făgăduinţă. Scoală deci acum, ieşi din pământul acesta şi mergi în pământul tău de naştere, şi Eu voi fi cu tine. Atunci Lia şi Rahila i-au răspuns şi au zis : Mai avem noi oare parte și moştenire în casa tatălui nostru ? Oare n-am fost noi socotite de el ca nişte străine, fiindcă el ne-a vândut şi a mâncat banii noştri ? De aceea, toată averea, pe care Dumnezeu a luat-o de la tatăl nostru, este a noastră şi a copiilor noştri. Fă dar acum toate câte ţi-a zis Domnul !
Prochimen, glasul al 4-lea :
Răsărit-a în întuneric lumina drepților, Cel milostiv şi îndurat şi drept. (ps. 111, 4)
Stih : Fericit este bărbatul, carele se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte. (ps. 111, 1)
De la Pilde, citire :
Cap. 21, vers. 3-21.
Fiule, făptuirea dreptăţii şi a judecăţii este mai de preţ pentru Domnul decât jertfa sângeroasă. Ochii semeţi şi inima îngâmfată; sunt sfeşnicul păcătoşilor. Aceasta nu-i decât păcat. Punerile la cale ale celui silitor duc numai la câştig, iar cel ce se zoreşte ajunge la pagubă. Comori dobândite cu limbă mincinoasă sunt deşertăciune trecătoare şi laţurile morţii. Silnicia celor fărădelege se ţine după ei, căci nu voiesc să făptuiască dreptatea. Calea celui răufăcător e sucită; cel nevinovat lucrează drept. Mai degrabă să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât cu o femeie certăreaţă şi într-o casă de rând. Sufletul celui fărădelege pofteşte răutatea, iar aproapele lui nu află milă în ochii lui. Când cel batjocoritor e pus la pocăinţă, cel simplu se învaţă minte şi când cel înţelept izbuteşte, atunci trage învăţătură. Dreptul ia aminte la casa celui nelegiuit. Dumnezeu prăbuşeşte pe cei fărădelege în nenorocire. Cine îşi astupă urechea la strigătul celui sărman şi el, când va striga, nu se va răspunde. Un dar într-ascuns potoleşte mânia şi un plocon scos din sân, o mânie mare. Dreptul tresaltă de bucurie când poate să pună în faptă dreptatea, iar spaima e pentru cei ce săvârşesc fărădelegea. Un om care rătăceşte de pe drumul înţelepciunii, curând se va odihni în adunarea celor morţi. Cel ce iubeşte veselia va fi lipsit; cel ce-i place vinul şi miresmele, nu se îmbogăţeşte. Nelegiuitul slujeşte ca preţ de răscumpărare pentru cel drept şi vicleanul pentru cel fără prihană. Mai bine să locuieşti în pustie decât cu o femeie certăreaţă şi care-ţi face necaz. Comori de preţ şi untdelemn (se găsesc) în casa celui înţelept, dar omul cel nebun le cheltueşte. Cel ce umblă în calea dreptăţii şi a milostivirii, va afla viaţă, dreptate și mărire.
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, glasul 1; singur glasul.
Cu porfiră împărătească de Dumnezeu ţesută şi cu haina nestricăciunii fiind îmbrăcat, suflete al meu, ţi-ai ocărât vrednicia ta, făcându-ţi din păcat bogăţie şi desfătare şi defăimând pe cei de un neam cu tine, precum şi bogatul a trecut cu vederea pe Lazăr cel sărac. Ci, ca să nu te munceşti împreună cu acela, fii sărac cu duhul şi strigă Domnului, Celui ce a sărăcit pentru tine : Cela ce Te-ai îmbrăcat cu haină roşie de batjocură mai înainte de răstignire, şi gol Te-ai pironit pe Cruce pentru mine, prin îmbrăcămintea împărăţiei Tale, Hristoase, scapă-mă de ruşinea cea veşnică. (de două ori)
A Mucenicilor :
O, cât este de bună neguţătoria voastră, sfinţilor ! Că sângiurilor v-aţi dat şi cerurile aţi moştenit şi în scurtă vreme fiind ispitiţi, în veci vă bucuraţi. Cu adevărat bună este neguţătoria voastră; că cele stricăcioase părăsind, cele nestricăcioase aţi luat şi cu îngerii dănţuind, lăudaţi neîncetat pe Treimea Cea de o Fiinţă.
Slavă..., Şi acum..., a Crucii Născătoarei de Dumnezeu.
Podobia : Prealăudaţilor mucenici...
Fecioara, dacă a văzut pe Hristos răstignit pe lemn, a zis : O, Fiule ! Sabie a pătruns inima mea şi o rupe, Stăpâne, precum mi-a zis Simeon mai înainte dedemult. Ci scoală-Te, Cela ce eşti fără de moarte, şi împreună preaslăveşte pe Maica şi slujitoarea Ta, rogu-mă.
LA UTRENIE
Treimicele glasului de rând. După întâia Catismă, zicem sedelnele Crucii, din Octoih, şi A Născătoarei de Dumnezeu.
După a doua Catismă, zicem această sedelnă a lui Iosif, glasul al 2-lea.
Podobia : Piatra mormântului...
Ca şi cu o piatră îngreunându-mă cu multe păcate, zac în mormântul leneviril, Îndurate; dintru carele ridică-mă, Milostive Doamne.
Slavă..., tot aceasta. Şi acum..., a Crucii Născătoarei de Dumnezeu.
Podobia : Ceea ce eşti izvorul...
Cu cinstită Crucea Fiului tău păziţi fiind, Stăpână, curată Născătoare de Dumnezeu, toată năvălirea luptătorului lesne o întoarcem înapoi. Pentru aceasta după datorie te lăudăm, ca pe Maica Luminii şi singură nădejdea sufletelor noastre.
După a treia Catismă, zicem această sedelnă, a lui Teodor, glasul al 3-lea.
Podobia : De frumuseţea fecioriei tale...
Astăzi Lazăr murind se îngroapă şi-l jelesc surorile; iar Tu, ca un cunoscător mai înainte şi Dumnezeu, ai proorocit moartea lui, zicând Apostolilor : Ci acum merg să înviez pe cel ce am zidit. Pentru aceasta toţi strigăm Ţie : Slavă tăriei puterii Tale.
Slavă..., aceeaşi. Şi acum..., a Crucii Născătoarei de Dumnezeu.
Cea curată şi Maica Ta, Hristoase, care nu ştie de nuntă, văzându-Te mort spânzurând pe lemn, tânguindu-se, ca o Maică, a zis : Ce Ţi-a răsplătit Ţie adunarea evreiască cea fărădelege şi nemulţumitoare, care a luat darurile Tale cele multe şi mari, Fiul meu ? Laud plecăciunea Ta cea dumnezeiască.
Psalmul 50.
CANOANELE
Cântăm Canonul Mineiului şi această Tricântare a lui Iosif. Se citeşte şi Cântarea a treia din Psaltire.
Tricântarea
Cântarea a 3-a, glasul al 2-lea,
Irmos : Mintea mea cea neroditoare...
Cu puterea Crucii Tale întărindu-mi gândul meu cel slăbit de năvălirile vrăjmaşului, îndreptează-l spre voia Ta, Doamne.
Pe mine, cel ce dorm pe patul dezmierdărilor cu dormitarea lenei, ridică-mă Hristoase şi mă arată închinător patimilor Tale.
Luminându-ne sufletele cu postul, să mergem curaţi să întâmpinăm pe Hristos, Carele vine cu trupul la Ierusalim.
A Născătoarei :
Ceea ce nu te-ai ars cu Focul Dumnezeirii, Curată, arde-mi zburdările cele trupeşti ale patimilor; ca să te slăvesc, Preacurată, cu credinţă.
Altă Tricântare,
Irmos : glasul al 3-lea : Suflete cel sterp...
Astăzi murind Lazăr, nu s-a tăinuit de ochiul lui Iisus, Cel atoate văzător. Pentru aceasta a spus aceasta Apostolilor, strigând : Lazăr prietenul a adormit ! Voi să merg să-l scol pe el.
Zicând că vrei să mergi, Doamne, iarăşi în Iudeea, ai spăimântat pe Apostoli; dar Toma cu îndrăzneală a strigat : Viaţă este ! Să mergem, căci de vom şi muri, iarăşi vom învia.
Slavă..., a Treimii :
Treime de o Fiinţă, Părinte Atotţiitorule, Fiule, Cel împreună fără de început, cu Dumnezeiescul Duh cel de pe un scaun; o închinăciune, o Dumnezeire nezidită, pe Tine Te lăudăm toţi oamenii.
Şi acum..., a Născătoarei :
Fecioară, Maică preacurată, rădăcina lui Iessei, din care a răsărit Hristos, floarea cea aducătoare de viață pământenilor, prin care ne-am mântuit de stricăciune şi de moarte; pe tine toţi te lăudăm, curată.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Bucură-te acum, Sioane, că vine Împăratul tău blând, precum a strigat profetul, şi-L aduce pe El trupeşte mânzul, pe Cela ce cuprinde toate cu mâna. Să cântăm puterii Lui.
Irmosul :
Suflete sterp şi neroditor, câştigă-ţi rod bineprimit; şi bine rodit făcându-te, strigă : Întăritu-m-am prin Tine, Dumnezeule; nu este sfânt, nu este drept, afară de Tine, Doamne.
Cântarea a 8-a,
Irmos : În rug a văzut Moise minunea...
Răstoarnă, Hristoase, de pe smeritul meu suflet piatra cea grea a trândăviei celei rele şi mă ridică din mormântul nesimţirii, spre lauda Ta, Cuvântule.
Arătat-ai mai-nainte prietenilor moartea prietenului Tău, pentru milostivirea milei, mai-nainte cunoscătorule şi Dumnezeule, pe carele l-ai ridicat din mormânt a patra zi, spre slava Ta.
Iarăşi mergi în Iudeea, Hristoase, care Te caută pe Tine, lemnul vieţii, să Te ucidă pe lemn, ca să faci neatinşi de patimi şi nemuritori pe cei omorâţi prin mâncarea din lemn.
A Născătoarei :
Întru tine, Fecioară curată, s-au văzut toate căile lui Dumnezeu, Celui ce a păzit curăţia ta după naşterea pecetluită cu adevărat, întru toţi vecii.
Altă Tricântare,
Irmos : Pe Dumnezeu cel născut...
Murind astăzi Lazăr, prietenul lui Hristos, s-a dus la groapă şi au plâns de întâmplare vecinele Martei, sora lui; iar Hristos a mers cu bucurie la dânsul, ca să arate popoarelor că însuşi El este viaţa tuturor.
Ca din muntele Eleonului, din înălţimea milostivirii tăind ramuri de fapte bune, popoare veniţi să pregătim cu gândul venirea lui Hristos la noi, lăudându-L, binecuvântându-L şi preaînălţându-L în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
A Treimii :
Unime, Ceea ce eşti în trei Feţe : Părinte, Fiule şi Duhule cel viu, o Dumnezeire şi o împărăţie, pe Tine, Lumina cea neapusă, Te laudă oştile îngereşti şi noi, cei de pe pământ, Te cântăm, binecuvântăm şi Te preaînălţăm întru toţi vecii.
Şi acum..., a Născătoarei :
Iată, toate neamurile, Preacurată, te fericim pe tine văzând măririle tale; că tu ai născut mai presus de fire pe Făcătorul tuturor, Cel ce este Dumnezeu şi om. Pentru aceasta bine te cuvântăm şi te preaînălţăm întru toţi vecii.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Să întâmpinăm şi noi pe Hristos Dumnezeu împreună cu pruncii, aducând milostenie în loc de stâlpări, întru rugăciunea inimii strigând cu ramuri : Osana ! bine-L cuvântaţi şi-L preaînălţaţi în veci.
Irmosul : Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântând şi preaînălțându-L întru toţi vecii.
Pe Dumnezeu, Cel ce S-a născut mai-nainte de veci din Tatăl Cel fără de început şi mai pe urmă S-a îmbrăcat cu trup din Născătoarea de Dumnezeu, ca pe un om desăvârşit şi Dumnezeu adevărat lăudaţi-L, bine-L cuvântaţi şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a,
Irmos : Din pământeni cine a auzit...
Daniil fiind îngrădit cu postul, a închis gurile fiarelor. Acestuia râvnind, suflete al meu, goneşte cu ajutorul Crucii pe şarpele, cel ce răcneşte ca un leu şi caută să-şi facă mâncare pe tot sufletul.
Cuvinte al lui Dumnezeu, înviind cu dătătorul Tău de viață cuvânt sufletul meu cel omorât de păcate şi închis în mormântul călcării poruncilor învredniceşte-mă să aduc stâlpări de bunătăţi Ţie, Biruitorului morţii.
Cela ce are cerul ca un scaun şi aşternut picioarelor pământul, Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, încălecând pe mânz, a intrat în cetatea cea sfântă, ca un Împărat al tuturor, să săvârşească laudă veselă din gura pruncilor.
A Născătoarei :
Tu singură între femei te-ai înfrumuseţat, o, preaminunată Curată, născând pe Cuvântul Cel preafrumos, Cel ce S-a arătat mai împodobit decât toţi oamenii. Pe Acesta dar roagă-L, Fecioară, să înfrumuseţeze grozăvia inimii mele.
Altă Tricântare,
Irmos : La muntele Sinai...
Lacrimi de îngropare varsă surorile lui Lazăr, văzându-şi astăzi pe fratele lor sub piatră grea; iar Tu, Hristoase al meu, arătând aceasta de departe, ai zis Apostolilor Tăi : Mă bucur pentru voi, că nu am fost de faţă cu trupul acolo.
Iarăşi vine Hristos la Tine, ucigaşo Iudee, dorind să plinească patima cea mântuitoare ca un Dumnezeu, pe Carele căuta-i să-L ucizi cu pietre. Iată se apropie, de Sineşi fiind chemat, să Se omoare de tine, ca să ne mântuiască pe noi.
Slavă..., a Treimii :
Dumnezeirea este Unime şi Treime; o, ce întoarcere preaslăvită. Unindu-se după Fiinţă, se împarte după Feţe osebit; că netăindu-Se, Se taie; una fiind, se întreieşte. Aceasta este Tatăl, Fiul şi Duhul cel viu, Care păzeşte toate.
Şi acum..., a Născătoarei :
Cine a auzit să fie vreo Fecioară născătoare de prunc şi Maică fără de bărbat ? Marie, tu săvârşeşti minunea aceasta. Dar spune-mi, în ce chip ? Nu cerca adâncurile dumnezeieştii naşterii mele de prunc; că aceasta este foarte adevărată, iar înţelegerea ei este mai presus de mintea omenească.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Împletind stâlpări de finic cu gândul, să facem întâmpinare cu bună înţelegere Stăpânului, Celui ce vine la noi. Că binecuvântat este Acesta ce vine întru numele Domnului şi Tatălui, ca un Fiu adevărat.
Irmosul :
În muntele Sinai, în rug Te-a văzut Moise, pe tine, care ai zămislit în pântece Focul Dumnezeirii, fără de ardere; iar Daniil te-a văzut munte netăiat, Isaia te-a numit toiag odrăslit din rădăcina lui David.
Luminânda glasului, de trei ori.
LA STIHOAVNĂ
Stihira, glasul 1 :
Israil se îmbrăca cu porfiră şi cu vison mohorât, strălucind întru veșminte preoţeşti şi împărăteşti şi, îndestulându-se cu legea şi cu profeţii, se veselea întru slujbele legii. Dar răstignindu-Te afară de porţi pe Tine, Făcătorul de bine, Cel ce ai sărăcit, şi lepădându-se de Tine, după ce ai înviat, Cela ce eşti pururea în sânurile lui Dumnezeu Tatăl, însetează de picătura darului, precum şi bogatul cel nemilostiv a făcut cu Lazăr cel sărac. Că în loc de porfiră şi de vison, s-a îmbrăcat în focul cel nestins. Şi se necăjeşte văzând pe poporul păgânesc, cel lipsit mai-nainte de sfărâmăturile adevărului, încălzindu-se acum în sânurile credinţei lui Avraam şi, cu porfira sângelui Tău şi cu haina botezului îmbrăcat, împreună veselindu-se şi îndulcindu-se de darurile Tale şi zicând : Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie. (de două ori)
A Mucenicilor :
Pe voi, prealăudaţilor mucenici, nici necazul, nici îmbulzeala, nici foamea, nici goana, nici bătăile, nici mânia fiarelor, nici sabia, nici focul cel îngrozitor n-au putut să vă despartă de Dumnezeu. Ci mai ales nevoindu-vă pentru dragostea ce aţi avut către Dânsul, ca şi cum aţi fi fost cu trupuri străine, aţi uitat de fire, nebăgând seamă de moarte. Pentru aceasta şi după vrednicia durerilor voastre aţi luat plată; împărăţiei cerurilor moştenitori v-aţi făcut. Rugaţi-vă pentru sufletele noastre.
Slavă..., Şi acum..., a Crucii Născătoarei :
Podobia : Prealăudaţilor mucenici...
Văzându-Te, Hristoase, răstignit, ceea ce Te-a născut întru curăţie, pe Tine, Carele ai spânzurat pământul pe ape, Iubitorule de oameni, a strigat : Vai mie ! Ce vedere minunată ? Unde Ţi-a apus frumuseţea cea nemăsurată, preadulcele meu Fiu ? Slăvesc mila Ta, că pătimeşti de bunăvoie pentru toţi.
La ceasul al şaselea
Troparul profeţiei, glasul al 5-lea.
Fă Doamne, milele Tale cu noi şi nu ne da pe noi fărădelegilor noastre; Sfinte Stăpâne, Atotţiitorule, Ţie ne rugăm.
Slavă..., Şi acum..., tot aceasta.
Prochimen, glasul al 4-lea :
Lăudaţi tineri pe Domnul, lăudaţi numele Domnului. (ps. 112, 1)
Stih : Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac. (ps. 112, 2)
Dia profeţia lui Isaia. Citire :
Cap. 58, vers. 1-11.
Aşa zice Domnul : Strigă din toate puterile şi nu te opri, dă drumul glasului să sune ca o trâmbiţă, vesteşte poporului Meu păcatele sale şi casei lui Iacov fărădelegile sale. În fiecare zi Mă caută, căci ei vroiesc să ştie căile Mele ca un norod care făptueşte dreptatea şi de la pravila Dumnezeului său nu se abate. Ei mă întreabă, despre legile dreptăţii şi le este drag să se apropie de Dumnezeu. Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi ? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte ? Da, în zi de post voi vă găsiţi de lucru şi voi asupriţi pe salahorii voştri. Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cade zilei aceleia ca glasul vostru să se audă sus. Este oare acesta un post care îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său ? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului ? Nu ştiţi voi postul care îmi place ? Zice Domnul. Rupeţi lanţurile fărădelegii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l, şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi, la strigătul tău el va zice; iată-mă : Dacă tu goneşti din mijlocul tău asuprirea, arătarea cu degetul şi vorba fără rost, dacă dai pâinea ta celui flămând, şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta fi-va ca miezul zilei. Domnul îţi va fi mereu povăţuitor şi în pustie va sătura sufletul tău.
Prochimen, glasul al 6-lea :
Binecuvântaţi sunteţi voi Domnului, Cel ce a făcut cerul şi pământul. (ps. 113, 23)
Stih : Cerul cerurilor este al Domnului, iar pământul l-a dat fiilor oamenilor. (ps. 113, 24)
JOI
JOI
În săptămâna Floriilor
LA VECERNIE, MIERCURI SEARA
După obişnuita Catismă, la Doamne strigat-am..., punem stihiri 10 şi cântăm această stihiră a zilei. Glasul al 5-lea :
Bogat fiind în patimi, m-am îmbrăcat cu veşmântul cel înşelător al făţăriei, veselindu-mă întru răutăţile neînfrânării, şi arăt nemilostivire nemăsurată, neuitându-mă la mintea mea cea lepădată înaintea uşilor pocăinţei, flămândă de tot binele şi bolnavă de nepurtarea de grijă. Ci Tu, Doamne, fă-mă Lazăr sărac de păcate, ca nu cândva rugându-mă, să nu aflu deget să-mi răcorească limba mea, chinuindu-se în văpaia cea nestinsă; ci să mă sălăşluieşti în sânurile patriarhului Avraam, ca un iubitor de oameni. (de două ori)
A Mucenicilor :
Din dragostea sufletului fără de saţiu, nelepădându-vă de Hristos, Sfinţilor Mucenici, care multe feluri de cazne pătimind, aţi răbdat şi aţi surpat semeţia tiranilor; şi păzind credinţa nemişcată şi nevătămată, v-aţi mutat la ceruri. Pentru aceasta aflând şi îndrăzneală către Dânsul, rugaţi-L să ne dăruiască nouă mare milă.
Alte Stihiri, ale lui Iosif, glasul al 5-lea :
Podobia : Bucură-te cămara...
Umblând trupeşte, Iisuse, pe lângă Iordan, ai zis celor ce erau cu Tine : Prietenul Lazăr a murit şi s-a dat acum îngropării. Pentru aceasta Mă bucur pentru voi, prietenii Mei, ca să cunoaşteţi că toate le ştiu, Dumnezeu fiind neschimbat, măcar că Mă arăt om văzut. Să mergem dar să-l înviem pe el, ca să simtă moartea biruirea sa şi dărâmarea ce-a desăvârşită, care o voi face arătat, dând lumii mare milă.
Asemănându-ne noi, credincioşii, Martei şi Mariei, să trimitem la Domnul dumnezeieşti fapte, ca pe nişte solitori; ca să învieze mintea noastră, care zace cumplit moartă în mormântul lenevirii nesimţitoare, nicicum simţind frica lui Dumnezeu şi neavând acum lucrare de viață, strigând : Vezi, Doamne; şi precum dedemult, Îndurate, ai sculat pe Lazăr, prietenul Tău, cu venirea Ta cea înfricoşată, aşa ne înviază pe toţi, dându-ne nouă mare milă.
Altă stihiră, a lui Teodor, glasul al 6-lea.
Podobia : Doamne, la mormântul Tău...
De două zile este Lazăr în mormânt; vede pe cei ce au murit din veac; acolo vede îngroziri străine, mulţime nenumărată ţinută în legăturile iadului. Pentru acesta, surorile lui se tânguiesc cu amar, văzând înainte-le mormântul lui. Iar Hristos merge să învieze pe prietenul Său; ca să săvârşească de către toţi o împreună glăsuire : Bine eşti cuvântat, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
Şi din Minei, patru. Slavă..., Şi acum..., A Născătoarei :
Prochimen, glasul al 6-lea :
Bine voi plăcea înaintea Domnului, în latura celor vii. (ps. 114, 9)
Stih : Iubit-am, că va auzi Domnul glasul rugii mele. (ps. 114, 1)
De la Facere, citire :
Gap. 43, vers. 26-31, Cap. 45, vers 1-16.
După ce a venit Iosif acasă, i-au adus în casă darurile ce aveau cu ei şi s-au închinat cu fețele până la pământ. El însă ia întrebat : Cum vă aflaţi ? Apoi a zis : E sănătos bătrânul vostru tată, de care mi-ați vorbit deunăzi ? Mai trăieşte el oare ? Iar el au zis : Tatăl nostru, robul tău, e sănătos şi trăieşte. Şi Iosif a zis : Binecuvântat de Dumnezeu este omul acela. Iar ei s-au plecat şi s-au închinat. Şi ridicându-şi Iosif ochii şi văzând pe Veniamin, fratele său de o mamă cu el, a zis : Acesta-i tratele vostru cel mai mic, pe care mi-aţi spus că-l veţi aduce la mine ? Iar ei au răspuns : Acesta. Şi a zis Iosif către el : Dumnezeu să se milostivească spre tine, fiule ! Dar s-a depărtat Iosif repede, pentru că inima sa ardea pentru fratele său şi căuta să plângă. Şi intrând în camera sa, a plâns acolo. Apoi spălându-şi fața, a ieşit şi stăpânindu-se a zis : Daţi mâncarea ! Atunci Iosif nemaiputându-se stăpâni înaintea tuturor celor ce erau de faţă, a strigat : Daţi afară de aici pe toţi. Şi nemai-rămânând nimeni cu Iosif, s-a descoperit fraţilor săi, şi a plâns tare şi au auzit toţi egiptenii şi s-a auzit şi în casa lui Faraon. Şi a zis Iosif către fraţii săi : Eu sunt Iosif. Mai trăieşte oare tatăl meu ? Fraţii lui însă nu i-au putut răspunde, că erau cuprinşi de frică. Apoi Iosif a zis către fraţii săi : Apropiaţi-vă de mine ! Şi ei s-au apropiat. Iar el a zis : Că sunt Iosif, fratele vostru, pe care voi l-aţi vândut în Egipt. Acum însă să nu vă întristaţi, nici să va pară rău că m-ați vândut aici, că Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru păstrarea vieţii voastre. Căci iată, doi ani sunt de când foametea bântuie în această ţară şi mai sunt încă cinci ani, în care nu va fi nici arătură, nici seceriş. Căci Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră; ca să păstrez o rămăşiţă în ţara voastră şi să vă gătesc mijloc de trai în ţara aceasta şi să cruţe viaţa voastră printr-o slăvită mântuire. Deci nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu, care m-a făcut tată lui Faraon, domn peste toată casa lui şi stăpân peste tot pământul Egiptului. Grăbiţi dar de vă duceţi la tatăl meu şi-i spuneţi : Aşa zice fiul tău Iosif : Dumnezeu m-a făcut Domn a tot Egiptul; vino dar la mine şi nu zăbovi; vei locui în pământul Goşen şi vei fi aproape de mine tu, feciorii tăi şi feciorii feciorilor tăi, oile tale, vitele tale şi toate câte sunt ale tale; şi te voi hrăni acolo, că foametea va mai ţine încă cinci ani, ca să nu pieri tu, nici feciorii tăi, nici toate ale tale. Iată, ochii voştri şi ochii fratelui meu Veniamin văd, că gura mea grăieşte cu voi. Spuneţi dar tatălui meu și toată slava mea cea din Egipt şi câte aţi văzut şi vă grăbiţi să aduceţi pe tatăl meu aici. Apoi, căzând el pe grumazii lui Veniamin, fratele său, a plâns, şi Veniamin a plâns şi el pe grumazul lui. După aceea a sărutat pe toţi fraţii săi și a plâns cu ei. După aceasta i-au grăit şi fraţii lui. A mers deci vestea la casa lui Faraon, spunându-se : Au venit fraţii lui Iosif. Şi s-a bucurat Faraon şi slujitorii lui.
Prochimen, glasul al 4-lea :
Rugăciunile mele Domnului voi da, înaintea a tot poporului Lui. (ps. 115, 5)
Stih : Crezut-am, pentru aceea am grăit şi m-am smerit foarte. (ps. 115, 1)
De la Pilde, citire :
Cap. 21, Vers. 23. Cap. 22, Vers. 4.
Cel ce-şi păzeşte gura şi limba lui, îşi păzeşte sufletul lui de primejdie. Cine este semeţ şi îngâmfat se cheamă batjocoritor, acela se poartă cu prisos de trufie. Pofta celui leneş îl omoară, căci mâinile nu voiesc să lucreze. Mereu cel fărădelege pofteşte, iar cel drept dă şi nu se zgârceşte. Jertfa celor nelegiuiţi este uriciune pentru Domnul, mai cu seamă când o aduc pentru o faptă ruşinoasă. Martorul mincinos va pieri, iar omul care ascultă va putea grăi deapururi. Răufăcătorul are o căutătură neruşinată, iar omul cel drept îşi ia seama la purtarea lui. Nu este nici înţelepciune, nici pricepere şi nici sfat înaintea Domnului. Calul este gata pentru ziua de război, însă biruinţa vine de la Domnul. Un nume (bun) este mai de preţ decât bogăţia; vaza este mai bună decât argintul şi decât aurul. Bogatul şi săracul se întâlnesc unul cu altul; dar cine i-a făcut este Domnul. Cel iscusit vede nenorocirea şi se ascunde, cei simpli trec mai departe și sufăr. Rodul umilinţei este frica de Dumnezeu, bogăţia, mărirea şi viaţa.
Şi cealaltă rânduială a Liturghiei celei mai înainte sfinţite.
În Joia stâlpărilor
LA UTRENIE
Cântăm Treimicele glasului. După întâia Catismă, zicem Sedelnele Apostolilor din Octoih; după a doua Catismă, cântăm această Sedelnă a lui Iosif, glasul al 5-lea.
Podobie : Pe Cuvântul cel împreună...
Însoţind gândirea şi lucrarea la cele de sus, să ne sârguim a trimite lui Hristos rugăciuni, ca să învieze mintea noastră cea îngropată, ca pe alt Lazăr, cu venirea Lui cea înfricoşată; ca să-i aducem stâlpările dreptăţii şi să strigăm : Bine eşti cuvântat Cel ce vii.
Slavă..., tot aceasta. Şi acum..., a Născătoarei :
Vindecă degrab patimile sufletului meu, cele cu multe dureri, şi bolile trupului, şi îndreptează rătăcirea minţii mele, ceea ce eşti cu totul fără prihană şi mă învredniceşte, Născătoare de Dumnezeu, să aduc rugăciuni curate Împăratului tuturor, întru liniştea gândului şi să cer iertare de greşale.
După a treia Catismă, cântăm această Sedelnă a lui Teodor, glasul al 6-lea.
Podobia : Puterile îngereşti...
Două zile are astăzi Lazăr cel mort şi surorile, Maria şi Marta, varsă lacrimi de întristare pentru dânsul, văzând înainte-le piatra mormântului. Ci vine de faţă Făcătorul cu Apostolii Săi să prade moartea, dăruind viață. Pentru aceasta să-i strigăm : Doamne, slavă Ţie.
Slavă..., tot aceasta. Şi acum..., a Născătoarei :
Sfântă Stăpână, Maica Dumnezeului nostru, ca ceea ce ai născut negrăit pe Făcătorul tuturor, roagă-te cu sfinţii Apostoli bunătăţii Lui, ca să ne scape de patimi şi să ne dea iertare de greşale.
Psalmul 50.
CANOANELE
Canonul Mineiului şi Tricântarea lui Iosif. Citim Cântarea a patra, din Psaltire.
Tricântarea
Cântarea a 4-a, glasul al 5-lea.
Irmoa : Dumnezeiasca Ta rânduială...
Luminaţi cu razele mângâierii voastre pe cei închişi în temniţa păcatelor, care vă laudă cu bunăcredinţă, pe voi, purtătorilor de lumină Apostoli.
Însoţind dragostea cu milostivirea, să ne sârguim credincioşilor a le trimite la Hristos spre rugăciune, ca să ne învieze pe noi din patimile cele ascunse.
Să nu părtinim dragostei trupeşti, cei ce suntem morţi cu sufletul, ca să ne facem iubiţi Mântuitorului şi să ne scape de înfricoşata osândă a iadului.
Spus-ai mai-nainte adormirea lui Lazăr, pe carele peste puţin înviindu-l, vei lua laudă de la cei ce sug; care vor purta ramuri, semnele patimii Tale, Mântuitorule.
A Născătoarei :
Din tine a izvorât apa cea dumnezeiască a nemuririi şi a vieţii, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti cu totul fără prihană; din care cei ce gustă, Preacurată, se apără de setea cea aducătoare de moarte.
Altă Tricântare,
A lui Teodor, glasul al 6-lea.
Irmos : Auzit-am, Doamne, auzul Tău...
Se îngroapă Lazăr şi plâng acum şi se tânguiesc la mormânt cele ce sunt cu Marta, dorind ca să vii Tu, Dătătorule de viață.
Moartea începe a se îngrozi, simţind, Hristoase, venirea Ta la dânsa; căci, ca Cela ce eşti viață, o ai arătat deşartă în toate marginile lumii.
Slavă..., a Treimii :
Unime singură întru Tine nezidită, Fire fără început, Ceea ce eşti lăudată în Treimea Feţelor, mântuieşte-ne pe noi, care ne închinăm cu credinţă stăpânirii Tale.
Şi acum..., a Născătoarei :
Pe Fiul cel fără de ani din Tatăl, sub ani L-ai născut, neştiind de bărbat, Născătoare de Dumnezeu. Minune străină ! Că ai rămas fecioară, după ce L-ai hrănit cu lapte.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Adunaţi-vă, veniţi cei din pustii şi cei din peşteri să întâmpinăm cu cântări pe Cel ce vine pe mânz, pe Domnul slavei.
Irmosul :
Auzit-am, Doamne, auzul Tău şi m-am temut; înţeles-am lucrurile Tale şi m-am spăimântat. Slavă puterii Tale, Doamne.
Cântarea a 8-a,
Irmos : Pe Tine, Făcătorul a toate...
Rugaţi pe Cel prea îndurat, ca să ridice piatra cea grea de pe inima mea, cei ce v-aţi arătat pietre ale Pietrei celei din capul unghiului, propovăduitori de Dumnezeu, Apostoli ai Domnului.
Zis-ai mai-nainte către prietenii Tăi : Să mergem, că iată, a adormit prietenul meu Lazăr; şi sculându-l pe el, voi face să doarmă în veci răutatea morţii, cea roditoare de pierzare.
Făcându-ne blânzi cu sufletul şi smeriţi cu mintea, să primim cu darul pe Stăpânul cel blând al tuturor, Carele vine să sfărâme trufia vicleanului.
A Născătoarei :
Uşă luminată a luminii te-a văzut proorocul, pe tine, ceea ce eşti cu totul fără prihană. Că ai născut negrăit pe Dătătorul de lumină, Cel ce S-a asemănat nouă. Pe Acesta Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
Altă Tricântare,
Irmos : Cuvioşii Tăi tineri...
Maria şi Marta se tânguiesc acum, văzând pe Lazăr zăcând în mormânt şi cu durere strigă : De ar fi fost Hristos aici, n-ar fi murit fratele nostru.
Iadul să-şi aştepte pierzarea, că vine Viaţa să scoale pe Lazăr, carele strigă : Binecuvântaţi, lăudaţi şi preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl...
A Treimii :
Celui cu naşterea fără început şi cu purcederea, Tatălui mă închin, Celui ce a născut, pe Fiul slăvesc, Cel ce S-a născut, laud pe Duhul Sfânt, Cel ce străluceşte împreună cu Tatăl şi cu Fiul.
Şi acum..., a Născătoarei :
Nu înceta, Fecioară, rugându-te pururea Celui ce L-ai născut negrăit, ca unui iubitor de oameni, să mântuiască din primejdii pe cei ce scapă la tine.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Să pregătim fapte bune ca nişte ramuri şi ca nişte stâlpări, spre întâmpinarea Împăratului şi să strigăm credincioşilor : Bine-L cuvântaţi, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Irmosul : Să lăudăm, bine să cuvântăm...
Cuvioşii Tăi tineri în cuptor, heruvimilor au urmat cântarea întreit sfântă, strigând : Binecuvântaţi, lăudaţi şi preaînălţaţi pe Domnul întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a,
Irmos : Isaie dănţuieşte...
Scapă-mă, Stăpâne, Hristoase de prieteşugul vicleanului, Cela ce ai făcut prieteni ai Tăi pe înţelepţii Apostoli; cu care împreună mergând, ai sculat pe prietenul Tău cel credincios, pe Lazăr, Mântuitorule, cel ce Te laudă pe Tine cu mulţumire.
Doamne, întru plinirea postului umple de bucurie inimile noastre şi mintea, Milostive, pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, celor ce Te-au iubit curat pe Tine, Mântuitorul sufletelor noastre.
Fiind împuţit de bolile răutăţii, locuiesc în groapa lenevirii, Hristoase; ci strig Ţie : Ridică-mă, mântuieşte-mă; ca şi eu să Te întâmpin cu ramuri de fapte bune, strigând : Osana ! Ţie, lui Dumnezeu.
A Născătoarei :
În două voi şi în două feţe ai născut nouă, Fecioară, pe Fiul, Cel Unul-Născut al Tatălui, Cel ce S-a făcut om, ca să ne arate, Preacurată, părtaşi firii celei mai cinstite, Cel ce este Dumnezeu Preaînalt.
Altă Tricântare,
Irmos : Naşterea zămislirii...
Lazăr a fost astăzi de două zile în mormânt şi au vărsat lacrimi peste dânsul Maria şi Marta, ca nişte surori bune, iar Hristos a venit la dânsul cu dumnezeieștii Apostoli, să arate minune prea mare.
Moarte, cu totul pierzătoare, aşteaptă-ţi pierderea ! Portarii tăi să păzească încuietorile ! Pentru că Hristos numai prin cuvânt va să sfărâme porţile tale, înviind pe Lazăr. Bea întâi aceasta, iadule ! Strigă proorocul împreună cu noi.
Slavă..., a Treimii :
Unule Născătorule al Unuia, Părinte al Fiului, Celui Unul-Născut şi Unule Fiule al Unuia, lumină şi raza luminii; şi unule Duhule Sfinte, numai al unui Dumnezeu, Carele eşti cu adevărat Domn al Domnului; o Treime, Unime Sfântă, mântuieşte-mă pe mine, cel ce grăiesc de Dumnezeirea Ta.
Şi acum..., a Născătoarei :
Minunea naşterii tale mă spăimântează, ceea ce eşti cu totul fără prihană. Cum ai zămislit fără sămânţă pe Cel necuprins ? Spune, cum ai rămas fecioară, după ce ai născut ca o maică ? Acest lucru ce este mai presus de fire, cu credinţa primindu-l, te închină Celui ce S-a născut; căci câte voieşte, le şi poate.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Domnul vine să şadă pe mânz, precum scrie. Popoare, gătiţi-vă să primiţi cu frică pe Împăratul tuturor, cu stâlpări, ca pe un biruitor al morţii şi al iadului, Carele a sculat pe Lazăr.
Irmosul :
Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este netâlcuită, rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta, pe tine toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te slăvim.
Luminânda glasului, de trei ori.
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, glasul al 5-lea :
Veniţi toţi, fraţilor, mai înainte de sfârşit, cu inimă curată să ne apropiem către Milostivul Dumnezeu; lepădând valurile cele lumeşti, să purtăm grijă de suflete; urând dulceţile bucatelor prin înfrânare, să ne grijim de milostenie; că printr-însa, precum scrie, ospătat-au unii pe îngeri, necunoscându-i. Să hrănim prin săraci pe Cela ce ne-a hrănit pe noi cu trupul Său. Să ne îmbrăcăm pe noi înşine întru Cela ce Se îmbracă cu lumina ca şi cu un veşmânt; ca prin rugăciunile preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi Maicii Fecioare, dobândind iertare de păcate, să strigăm către Dânsul cu umilinţă : Doamne, fereşte-ne pe noi de răspunsul celor dea-stânga şi ne învredniceşte stării celor dea-dreapta, ca un îndurat şi iubitor de oameni. (de două ori)
Martirica :
Fiind sfinţii în munci, se veseleau strigând : Schimbări sunt nouă acestea către Stăpânul; că în locul rănilor cestor de acum trupeşti, îmbrăcăminte luminată va înflori nouă la înviere; în loc de ocară, cununi; în loc de temniţă, raiul; şi în loc de osândirea cea cu făcătorii de rele, petrecerea cu îngerii. Pentru rugăciunile lor, Doamne, mântuieşte sufletele noastre.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Podobia : Ceea ce eşti cu dar dăruită...
Ceea ce eşti aleasă mai înainte din toate neamurile, ascultă glasul nostru şi dăruieşte cererile sufletelor noastre; mântuieşte-ne de patimi şi de dureri, pentru rugăciunile Apostolilor; că toate le poţi, ca o Maică a lui Dumnezeu.
La ceasul al şaselea
Troparul proorociei, glasul 1.
Nu uita, Doamne, glasul robilor Tăi; adu-Ţi aminte, că totdeauna ne-am pus nădejdea spre Tine, Cela ce toate le poţi şi ne ajută nouă, rugămu-ne.
Slavă..., Şi acum..., tot aceasta.
Prochimen, glasul al 4-lea :
Aceasta este poarta Domnului, drepţii vor intra printr-însa. (ps. 117, 20)
Stih : Mărturisiţi-vă Domnului că este bun, că în veac este mila lui. (ps. 117, 1)
Din proorocia lui Isaia, citire :
Cap. 65, vers. 8-16.
Așa zice Domnul : Că atunci când găseşti must într-un strugure şi zici; nu-l rupe, căci într-însul se află binecuvântare de la Domuul, tot astfel voi face şi cu servii Mei; Mă voi feri să stric tot ! Şi voi face să răsară din Iacov o odraslă şi din Iuda un moştenitor peste munţii Mei şi cei aleşi ai Mei îi vor stăpâni și slujitorii Mei vor locui acolo. Şi Şaronul va ajunge păşune pentru turme şi Acorul imaş pentru vite, pentru poporul Meu care M-a căutat pe Mine. Şi voi, cei ce aţi părăsit pe Domnul, care aţi uitat de muntele Meu cel sfânt, care întindeţi masă pentru dumnezeul Gad şi umpleţi o cupă pentru Meni; pe toţi vă voi da în ascuţişul sabiei şi junghierii vă veţi pleca, pentru că am strigat către voi şi nu mi-aţi răspuns, am grăit şi nu m-aţi auzit, ci aţi făcut cele rele în ochii Mei şi ceea ce nu am binevoit, aţi ales. Pentru aceasta, aşa zice Domnul, Dumnezeu : Tată slugile Mele vor mânca şi vouă vă va fi foame, vor bea şi voi veţi fi însetaţi, se vor bucura, iar voi veţi fi înfruntaţi ! Iată slugile Mele vor sălta de veselie, iar voi veţi striga de întristată ce vă va fi inima, şi de frânt ce vă va fi duhul, veţi urla ! Şi veţi lăsa numele vostru aleşilor Mei spre jurământ : Domnul Dumnezeu te va omorî... ! Dar slujitorii Mei vor fi numiţi cu alt nume. Cine se va binecuvânta pe pământ, se va binecuvânta de Dumnezeul adevărului.
Prochimen glasul al 4-lea :
Pe calea poruncilor Tale am alergat, când ai desfătat inima mea. (ps. 118,32)
Stih : Lege pune mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale şi o voi păzi pururea. (ps. 118, 33)
VINERI
VINERI
În săptămâna Floriilor
LA VECERNIE, JOI SEARA
La Doamne strigat-am..., punem Stihirile pe 6 şi cântăm Stihiri podobnice. Ale lui Iosif, glasul al 4-lea.
Podobia : Cela ce de sus eşti chemat...
Doi preasfinţiţi Apostoli, care Te ştiau pe Tine, Hristoase, că eşti Unul din Treime, s-au trimis acum de Tine, să aducă mânzul, fiul asinei, precum scrie; pe carele smerindu-Te ai şezut, Îndurate, ca să găteşti cu voia Ta şederea întru înălţime, tuturor celor ce Te iubesc pe Tine; şi ca să faci cuvântători, Cuvinte, pe ce erau supuşi patimilor celor necuvântătoare, prin vătămarea minții celor care, Osana ! strigau Ţie.
Primeşte Sioane pe Împăratul, că iată, vine acum la tine blând, înviind pe Lazăr şi stricând împărăţia morţii cea amară. Mulţimea cea de Dumnezeu aleasă a sfinţilor sihaștri împreună cu poporul, adunaţi-vă, să întâmpinaţi cu stâlpări pe Hristos, strigând : Bine eşti cuvântat, Cel ce vii să mântuieşti neamul omenesc, prin patima Crucii, şi să dai tuturor nepătimire pentru bunătatea Ta.
Altă Stihiră, a lui Teodor, glasul al 8-lea.
Podobia : În raiul cel din Eden...
Cela ce Te porţi înfricoşat pe serafimii cei de sus, Hristoase, ca un Dumnezeu şi Făcător al tuturor, însuţi Te grăbeşti pe pământ să şezi pe mânz, Cela ce eşti după omenire ca şi noi. Betania se veseleşte, primindu-Te pe Tine, Mântuitorule; Ierusalimul se bucură, aşteptându-Te să Te primească. Moartea a pierit mai înainte, simţind că era să iasă Lazăr din morţi; şi noi cu stâlpări, făcând întâmpinare cu bucurie, lăudăm puterea bunătăţii Tale, Doamne.
Şi din Minei, trei.
Slavă... Şi acum..., a Crucii Născătoarei.
Prochimen, glasul al 6-lea :
Către Domnul, când m-am necăjit, am strigat şi m-a auzit. (ps. 119, 1)
Stih : Doamne, scapă sufletul meu de buzele nedrepte şi de limba vicleană. (ps. 119, 2)
De la Facere, citire :
Cap. 46, Vers. 1-7.
Sculându-se deci Israil cu toate câte avea a mers la Beer-Şeba şi a adus jertfă Dumnezeului tatălui său Isaac. Atunci a zis Dumnezeu către Israil noaptea în vis : Iacove, Iacove ! Iar el a răspuns : Iată-mă ! Şi Dumnezeu a zis : Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău, nu te teme a te duce în Egipt, căci acolo am să te fac neam mare. Am să merg cu tine în Egipt Eu însumi şi tot Eu am să te scot de acolo, iar Iosif îţi va închide ochii cu mâna sa. După aceasta s-a ridicat Iacov de la Beer-Şeba, iar fiii lui Israil au luat pe Iacov, tatăl lor, şi copiii lor şi femeile lor în căruţele pe care le trimisese Iosif ca să-l aducă. Luând deci Iacov averile sale şi toate vitele ce agonisise în pământul Canaan, a mers în Egipt împreună cu tot neamul lui. Şi a adus el împreună cu sine în Egipt pe fiii şi nepoţii săi, pe fiicele şi nepoatele sale şi tot neamul său.
Prochimen, glasul al 6-lea :
Domnul te va păzi de tot răul, păzi-vă sufletul tău Domnul. (ps. 120, 7)
Stih : Ridicat-am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu. (ps. 120, 1)
De la Pilde, citire :
Cap. 23. Vers. 15. Cap. 24. Vers. 5.
Fiul meu, dacă inima ta e plină de înţelepciune, aşijderea şi inima mea se va veseli, rărunchii mei tresălta-vor de bucurie, când buzele tale vor grăi lucruri drepte. Să nu râvnească inima ta la cei păcătoşi, ci pururea să rămână la frica Domnului, căci dacă o vei păzi pe ea, mai ai şi tu un viitor şi nădejdea ta nu se va pierde. Ascultă, fiul meu şi te înţelepţeşte şi îndreaptă inima ta pe calea cea dreaptă. Nu fii printre cei ce se îmbată de vin şi printre cei ce îşi desfrânează trupul lor, căci beţivul şi desfrânatul sărăcesc, iar dormitul mereu te face să te porţi în zdrenţe. Ascultă pe tatăl tău care te-a născut şi nu dispreţui pe mama ta, când ea a ajuns bătrână. Adună adevăr şi nu-l vinde, înţelepciune şi învăţătură şi bună chibzuială. Tatăl celui drept tresaltă de bucurie şi cel ce a dat naştere unui înţelept se veseleşte de el. Să se bucure tatăl şi mama ta şi să salte de veselie ceea ce te-a născut. Dă-mi, fiule, mie inima ta şi ochii tăi să simtă, plăcere pentru căile mele, căci femeia desfrânată este o groapă adâncă şi cea străină un puţ îngust. Pentru aceasta ea stă ca un hoţ la pândă şi sporeşte călcătorii de poruncă printre oameni. Pentru cine sunt suspinurile, pentru cine văicărelile, pentru cine gâlcevile, pentru cine plânsetul, pentru cine rănile fără pricină, pentru cine ochii întristaţi ? Pentru cei ce zăbovesc pe lângă vin, pentru cei ce vin să guste băuturi cu mirodenii. Nu te uita la vin cum el e de roş, cum scânteiază în cupă, cum curge bine, căci la urmă el ca un şarpe muşcă şi ca o viperă împroaşcă venin. Dacă ochii tăi vor privi la femei străine şi gura ta va grăi lucruri meşteşugite, vei fi ca unul care stă culcat în mijlocul mării, ca unul care a adormit pe vârful unui catarg. M-au lovit... Nu m-a durut ! M-au bătut... Nu ştiu nimic ! Când mă voi deştepta din somn ? Mai trebuieşte încă ! Nu râvni la oamenii răi şi nu pofti să fii în tovărăşia lor, căci inima lor pune la cale lucruri silnice şi buzele lor grăiesc cele năprasnice. Prin înţelepciune se ridică o casă şi prin bună chibzuială se întăreşte, şi prin ştiinţă se umplu cămările ei de tot felul de avuţie scumpă şi plăcută. Mai puternic este un înţelept decât un voinic şi cel priceput decât unul plin de putere.
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, glasul al 8-lea :
Fereşte-mă, Hristoase Dumnezeule, de asemănarea bogatului celui nemilostiv şi de năravul lui cel nepocăit, Cela ce prin Crucea Ta ai făcut curăţire păcatelor noastre; fă-mă râvnitor răbdării celei mulţumitoare a lui Lazăr celui sărac; şi să nu mă înstrăinezi din sânurile patriarhului Avraam, pentru mila Ta. (de două ori)
Martirica :
Mucenici ai Domnului, tot locul sfinţiţi şi toată boala tămăduiţi; şi acum rugaţi-vă, să se mântuiască sufletele noastre din cursele vrăjmaşului, rugămu-vă.
Slavă..., Şi acum..., a Crucii Născătoarei :
Podobia : O, preaslăvită, minune...
O, preaslăvită minune ! O, ce taină nouă ! O, înfricoşată vedenie ! Zis-a Fecioara dacă Te-a văzut pe Tine răstignit pe Cruce, în mijlocul a doi tâlhari, pe Tine, Cel ce fără durere minunat Te-a născut; şi a plâns, zicând : Vai mie, preaiubite Fiule ! Cum Te-a pironit pe Cruce poporul cel cumplit şi nemulţumitor.
În Vinerea Stâlpărilor
LA UTRENIE
Treimicele glasului de rând.
După întâia Catismă, zicem sedelnele Crucii şi a Născătoarei, din Octoih.
După a doua Catismă, cântăm această sedelnă a lui Iosif, glasul al 4-lea.
Podobia : Degrab ne întâmpină...
Doi ucenici se trimit să aducă mânzul, precum scrie, pe carele încălecând Hristos, va veni frumos să ia de la prunci dumnezeiască laudă. Deci, să alergăm cu osârdie să-L întâmpinăm şi noi, aducându-i stâlpări de fapte bune.
Slavă..., tot aceasta. Şi acum..., a Crucii Născătoarei :
Fecioară cu totul fără prihană, Maica lui Hristos Dumnezeu, sabia a trecut prin sufletul tău cel preasfânt, când ai văzut răstignit de bunăvoie pe Fiul şi Dumnezeul tău. Pe Carele nu înceta rugându-L, binecuvântată, să ne dăruiască nouă iertarea de greşale în vremea postului.
După a treia Catismă, cântăm această sedelnă, a lui Teodor, glasul al 8-lea.
Podobia : Înviat-ai din morţi...
Doi ucenici se trimit astăzi să aducă mânzul la Stăpânul tuturor; că vine să încalece pe el, Cel ce Se poartă de mulţimile serafimilor; începe a se îngrozi moartea, biruitoarea lumii, mâncătoarea tuturor, prin Lazăr prădându-se mai întâi de către neamul omenesc.
Slavă..., tot aceasta. Şi acum..., a Crucii Născătoarei :
Stând de faţă Preacurata la patima Fiului său, plângând cu amar, s-a tânguit cu jale : Cum Te-au pus feciorii evreieşti înaintea judecăţii lui Pilat, pe Tine, Cela ce eşti slăvit fără tăcere cu cântări îngereşti ? Vai mie, Fiule ! Laud, Cuvântule, milostivirea Ta cea multă şi nespusă.
Psalmul 50.
CANOANELE
Canonul Mineiului şi Tricântarea lui Iosif, citindu-se, Cântarea a cincea din Psaltire.
Tricântarea
Cântarea a 5-a, glasul al 4-lea.
Irmos : Străluceşte-mi, Doamne, lumina...
Adormind Tu, Doamne, pe Cruce, ai schimbat Stăpâne moartea în somn; că ai zis : Lazăr prietenul a adormit, ci vreau să merg acum să-l deştept pe el.
Plinind propovăduirile cele proorocite ale proorocilor, ai venit Hristoase îndurate la cetatea cea ucigătoare de prooroci, ca să fii ucis de bunăvoie, mântuindu-mă pe mine, cel ucis prin stricăciune.
Cei ce aţi supus minţii trupul cel anevoie de înfrânat, prin post şi prin rugăciune, sihaștri şi poporul, întâmpinaţi pe Hristos, Cel ce vine călare pe mânz să pătimească.
A Născătoarei :
Cu picăturile milei tale adapă, Preacurată, inima mea cea topită de văpaia păcatului şi aprinde sfeşnicul cel stins al sufletului meu, ceea ce eşti uşa luminii.
Altă Tricântare, a lui Teodor, glasul al 8-lea,
Irmos : Întunericul sufletului meu...
Când ai vrut să mergi, Hristoase, la Betania, ai trimis pe doi din ucenicii Tăi, să-Ţi aducă un mânz, pe carele nimenea din oameni să nu fi încălecat; căci nimenea afară de Tine, Mântuitorule, n-a supus neamurile cele necuvântătoare.
Adunatu-s-au astăzi mulţime de Iudei din Ierusalim în Betania şi s-au întristat împreună cu surorile lui Lazăr; iar a doua zi cunoscând că s-a sculat din mormânt, s-au pornit spre uciderea lui Hristos.
Slavă..., a Treimii :
Treime Preasfântă, Părinte, Fiule şi Duhule cel atot lucrător, fericită Dumnezeire, Fiinţă fără început, Lumină întreit strălucitoare, Stăpânie atotvăzătoare, păzeşte pe robii Tăi.
Şi acum.... A Născătoarei :
Văzându-Te, Hristoase, Maica Ta pironit pe Cruce cu piroane şi sângele şi apa curgând din coasta Ta cea de viață aducătoare, s-a rănit cu milostivire, ca o Maică, ştiindu-Te pe Tine fiu al său.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Iată, s-a gătit Hristos să meargă la Ierusalim. Adunaţi-vă toţi sihaştrii cei de prin munţi şi din pustietăţi, să-L întâmpinaţi cu bucurie, împreună cu toată făptura cea de sub cer.
Irmosul :
Întunericul sufletului meu risipeşte-l, Dătătorule de lumină, Hristoase Dumnezeule, Cela ce ai gonit întunericul cel mai dinainte al adâncului, şi-mi dăruieşte lumina poruncilor Tale, Cuvinte; ca mânecând, să Te slăvesc pe Tine.
Cântarea a 8-a,
Irmos : Pământul şi toate cele...
Dacă aveţi femeilor întru dragoste învierea şi viaţa, pentru ce vă tânguiţi cu amar ? Că vine Hristos şi va învia pe prietenul Său cel de aproape, vestind mai-nainte învierea tuturor, Făcătorul de bine al tuturor.
Locaşuri ale sihaștrilor, adunaţi-vă ca nişte miei cuvântători să întâmpinaţi pe Păstorul cel mare, Hristos, purtând ramuri; că vine Domnul, vrând a fi înjunghiat ca un miel, ca să ridice din mijloc tirania lupului.
Venind Tu către Betfaghi, vrăjmaşul iad a simţit sunetul picioarelor Tale şi s-a atins de picioarele lui Lazăr, zicându-i : De va vrea să te cheme pe tine viaţa, să nu te zăboveşti, ci să ieşi curând; că am cunoscut eu nimicirea mea peste puţin.
Sfinţitele glasuri ale proorocilor, pe tine, Fecioară, mai-nainte te-au vestit cu asemănări, uşă şi munte, cort sfânt şi nor al luminii, din carele a răsărit soarele celor ce şedeau întru întuneric şi în umbră, însuşi Dătătorul de lumină.
Altă Tricântare,
Irmos : Îngerii şi cerurile...
Trimiţându-se doi ucenici, au adus asin Celui ce şade pe nori; pe Carele toate făpturile Îl laudă şi-L preaînalță întru toţi vecii.
Lângă uşi este Hristos, nu te mai întrista Betanie; că va schimba jalea ta în bucurie, înviind din mormânt pe Lazăr cel crescut întru tine, carele Îl laudă întru toţii vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl...
A Treimii :
Un Dumnezeu este Treimea, nemutându-Se Tatăl în faţa Fiului, nici Fiul schimbându-Se în purcedere, ci osebite pe câte trele şi amândouă, o Lumină, un Dumnezeu, slăvesc în veci.
Şi acum..., a Născătoarei :
Numai tu ai născut nestricată, numai tu ai hrănit cu lapte prunc fără dureri; tu, una ai născut pe Făcătorul şi Stăpânul tău; şi cu toate că eşti şi Maică şi slujitoare, pe tine, Fecioară, te lăudăm în veci.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Cu stâlpări de fapte bune şi cu ramuri să ne gătim toţi, să primim cu bună pricepere pe Hristos în două firi, purtându-Se pe mânz. Pe Carele Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
Irmosul : Să lăudăm, bine să cuvântăm...
Îngerii şi cerurile pe Cela ce Se poartă pe scaunul slavei şi ca un Dumnezeu Se laudă neîncetat, bine-L cuvântaţi, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a,
Irmos : Că mi-a făcut mie slavă...
Mai-nainte ai zis, Iisuse : Iată, ne suim în cetatea cea sfântă şi Mă voi da în mâinile ucigaşilor cu adevărat, ca să Mă omoare trupeşte pe Cruce.
Vrând, Cuvântule, să răpeşti din moarte pe prietenul Tău, Te sârguieşti a fi omorât pentru noi după trup, făcând pe oamenii cei credincioşi nemuritori, Unule, Cela ce eşti fără de moarte.
Să aducem stâlpări cu curăţie lui Hristos, Celui ce S-a smerit pe mânz cu trupul şi să-i zicem : Bine eşti cuvântat, Mântuitorule, Cela ce ai venit spre patimă !
A Născătoarei :
Înfricoşată este naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu, Maica lui Hristos; pentru aceasta te fericim cu credinţă şi te lăudăm cu cinste, neamurile neamurilor în veci.
Altă Tricântare,
Irmos : Naşterea pururea Fecioarei...
Acum trimiţând Hristos pe ucenici, a zis : Dezlegând mânzul, să-l aduceţi la Mine să încalec, ca să dezleg pe păgâni din dobitocie şi să-i supun Tatălui, ca un Fiu.
Vine Domnul, deschide-ţi porţile tale, Betanie; primeşte cu credinţă pe Stăpânul; că vine să scoale din mormânt pe Lazăr, ca un Atotputernic.
Slavă..., a Treimii :
Întreita lumină a singur stăpânirii Tale, Doamne, cu strălucirile cele luminoase luminând mintea noastră, ne întoarce de la înşelăciunea cea de multe feluri, la împărtăşirea Dumnezeirii.
Şi acum..., a Născătoarei :
Bucură-te, palatul Împăratului tuturor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, prin care s-a deschis Împărăţia Cerurilor celor de pe pământ şi locuinţa cea împreună cu îngerii.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Veniţi cei din pustii şi din munţi şi din peşteri, adunaţi-vă ţinând stâlpări împreună cu noi, să întâmpinăm pe Împăratul şi Stăpânul; că vine să mântuiască sufletele noastre.
Irmosul :
Naşterea pururea fecioarei, ceea ce s-a arătat mai-nainte puitorului de lege în munte, prin foc şi prin rug, spre mântuirea noastră a credincioşilor, cu cântări neîncetat o slăvim.
Luminânda glasului, de trei ori.
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, glasul 1, facere a lui Leon împărat.
Defăimând, suflete al meu, dumnezeieştile învăţături, lesne te-ai încurcat în măiestriile vrăjmaşului; dându-te de voia ta stricăciunii şi întunecându-te prin păcatul cel mult, ai întinat veşmântul cel ţesut de Dumnezeu şi l-ai făcut negata de nunta cea împărătească. Ci ca să nu te tragi pentru păcat şi să nu ţi se ceară răspuns că ai intrat la masă, fiind acoperit sub îmbrăcămintea poftelor, şi ca să nu te lepezi afară din cămara cea de nuntă, strigă Mântuitorului : Ochiule cel înfricoşat, Cela ce ai luat ceea ce sunt eu, şi din ce ai fost, nu Te-ai depărtat şi mai-nainte de Cruce Te-ai îmbrăcat cu haină de batjocoră pentru mine, rupe sacul meu şi mă îmbracă cu veselie, scapă-mă de întunericul cel mai dinafară şi de plânsul cel veşnic, şi mă miluieşte. (de două ori)
Martirica :
Veniţi popoare să cinstim pe mucenicii lui Hristos cu laude şi cu cântări duhovniceşti, pe luminătorii lumii şi vestitorii credinţei, izvoarele cele pururea curgătoare, din care izvorăsc tămăduiri credincioşilor. Cu rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeul nostru, dăruieşte lumii Tale pace şi sufletelor noastre mare milă.
Slavă..., glasul al 8-lea singur glasul.
Săvârşind aceste patruzeci de zile de suflet folositoare, cerem să vedem şi sfântă săptămâna patimii Tale, Iubitorule de oameni; ca să cântăm în ea măririle Tale, şi nespusă rânduiala Ta cea pentru noi; cu un cuget zicând : Doamne, slavă Ţie.
Şi acum..., tot aceasta.
Şi cealaltă rânduială, după obicei.
La ceasul al şaselea
Troparul proorociei, glasul al 3-lea.
Nesuferită este mânia îngrozirii Tale, Doamne, cea asupra păcătoşilor. Şi nu suntem vrednici a privi şi a cere de la Tine milă. Ci să nu ne pierzi cu mânia Ta, nici cu iuţimea Ta, pe noi, care ne-ai zidit din pământ cu mâna Ta.
Slavă..., Şi acum..., tot aceasta.
Prochimen, glasul al 4-lea :
Pentru casa Domnului Dumnezeului nostru, am căutat cele bune Ţie. (ps. 121, 9)
Stih : Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie; în casa Domnului vom merge. (ps. 121, 1)
Din proorocia lui Isaia, citire :
Cap. 66, vers. 10-24.
Bucură-te, Ierusalime, şi voi, cei care iubiţi săltaţi de veselie. Fiţi în culmea veseliei, voi cei care jeleaţi. Ca să sugeţi şi să vă săturaţi la pieptul mângâierilor sale, să sugeţi şi să vă desfătați la sânul slavei sale ! Căci aşa zice Domnul : Vărsa-voi pacea peste el ca un râu şi ca un şuvoi ieşit din albia lui slava noroadelor. Pruncii lui vor fi duşi în cârcă şi dezmierdaţi pe genunchi. După cum mama îşi mângâie pe fiul ei şi Eu vă voi mângâia pe voi şi cu Ierusalimul şi voi veţi fi mângâiaţi. Când veţi vedea, inima voastră va tresări de bucurie, şi oasele voastre vor odrăsli ca iarba. Şi mâna Domnului se va arăta slujitorilor Săi, iar urgia, peste vrăjmaşii Săi. Căci iată Domnul că vine în văpaie şi carele Lui sunt ca o vijelie, ca să dezlănţuiască cu fierbinţeală mânia Lui cu văpăi de foc. Căci Domnul va judeca cu foc şi cu sabie pe tot omul, şi mulţi vor fi cei ce vor cădea de bătaia Domnului ! Lucrările şi cugetările celor ce se sfinţesc şi se curăţesc pentru închinăciunile din grădini, într-un loc ascuns în mijlocul unei adunări de ucenici celor care mănâncă din carnea de porc, mâncări scârnave şi şoareci; vor fi zădărnicite, zice Domnul. Dar Eu vin ca să strâng la un loc noroadele şi toate limbile. Ele vor veni şi vor vedea slava Mea, şi le voi da un semn. Şi pe cei scăpaţi cu viaţă îi voi trimite către popoarele din Tarsis, Put, Lud, Mosoc, Roş, Tubal, Iavan, către ţinuturile cele mai depărtate, care n-au auzit despre Mine şi nu au văzut slava Mea. Şi la aceste neamuri vor vesti slava Mea. Şi din toate neamurile vor aduce pe fraţii voştri prinos Domnului; pe cai, în căruţe, pe paturi, pe catâri şi pe cămile, până la muntele cel sfânt al Meu, la Ierusalim, zice Domnul, precum fiii lui Israil aduc prinoase în vase curate pentru casa Domnului. Şi din ei voi lua preoţi şi leviţi, zice Domnul. Căci precum cerul cel nou şi pământul cel nou pe care le voi face, zice Domnul, vor rămâne înaintea Mea, aşa va dăinui deapururi seminţia voastră şi numele vostru. Şi din lună nouă în lună nouă şi din zi de odihnă în zi de odihnă vor veni toţi şi se vor închina înaintea Mea, zice Domnul. Şi când vor ieşi, vor vedea stârvurile celor care s-au răzvrătit împotriva Mea, căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge. Şi ei vor fi sperietoare pentru toţi.
Prochimen, glasul al 6-lea :
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne. Că prea mult ne-am umplut de hulă. (ps. 122, 3)
Stih : Către Tine am ridicat ochii mei, Cela ce locuieşti în ceruri. (ps. 122, 1)
SÂMBĂTĂ
SÂMBĂTĂ
În săptămâna Floriilor
LA VECERNIE, VINERI SEARA
După obişnuita Catismă, la Doamne, strigat-am... se pun 10 stihiri, cântând : Idiomela zilei, de două ori; apoi Martirica şi cinci stihiri ale Cuviosului şi dreptului Lazăr, făcându-le pe şapte.
Idiomela, glasul al 8-lea :
VINERI
A ŞASEA SĂPTĂMÂNĂ, A STÂLPĂRILOR
La Vecernie, obișnuita Catismă. La Doamne strigat-am..., punem 10 Stihiri, cântând : Idiomela zilei, de două ori; apoi Martirica şi cinci stihiri ale Cuviosului şi dreptului Lazăr, făcându-le pe şapte.
Idiomela, glasul al 8-lea :
Săvârşind patruzeci de zile cele de suflet folositoare, cerem să vedem şi sfântă săptămâna patimii Tale, Iubitorule de oameni; ca să preaslăvim în ea mare cuviinţa şi nespusă rânduiala Ta cea pentru noi; cu un cuget cântând : Doamne, slavă Ţie. (de două ori)
A Mucenicilor :
Mucenici ai Domnului, rugaţi pe Dumnezeul nostru şi cereţi sufletelor noastre, mulţime de îndurări şi iertare păcatelor noastre celor multe, rugămu-vă.
Apoi cântăm cinci stihiri ale Sfântului Lazăr, facere a evlaviosului împărat Leon cel înțelept, glasul al 6-lea, singur glasul.
Doamne, vrând să vezi mormântul lui Lazăr, cel ce ai voit a Te sălăşlui în mormânt de bunăvoie, ai întrebat : Unde l-aţi pus pe el ? Şi aflând ceea ce nu era să nu o ştii, ai strigat pe cel ce-l iubeai : Lazăre, vino afară ! Şi a ascultat cel fără suflare, pe Cel ce i-ai dat suflare, pe Tine, Mântuitorul sufletelor noastre. (de două ori)
Doamne, venit-ai la mormântul lui Lazăr cel mort de patru zile şi vărsând lacrimi peste prietenul Tău, l-ai sculat, Spicule al vieţii. Pentru că moartea s-a legat cu glasul Tău, înfăşurăturile s-au dezlegat cu mâinile. Atuncea s-a umplut de bucurie mulţimea ucenicilor şi s-a săvârşit de către toţi o cântare împreună : Bine eşti cuvântat, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi. (de două ori)
Doamne, glasul Tău a stricat împărăţiile iadului şi cuvântul puterii Tale a ridicat, din mormânt, pe cel mort de patru zile; şi s-a făcut Lazăr început al mântuitoarei învieri celei de-a doua. Toate sunt cu putinţă, Ţie, Stăpâne, Împăratului tuturor; dăruieşte robilor Tăi curăţire şi mare milă.
Doamne, vrând să încredinţezi pe ucenicii Tăi de învierea Ta cea din morţi, ai venit la mormântul lui Lazăr şi strigându-l Tu, s-a prădat iadul şi a slobozit pe mortul cel de patru zile. Carele a strigat Ţie : Bine eşti cuvântat, Doamne, slavă Ţie.
Doamne, luând pe ucenicii Tăi, ai venit în Betania, să scoli pe Lazăr; şi lăcrimând pentru dânsul, după legea firii omeneşti, ca un Dumnezeu l-ai ridicat, fiind mort de patru zile, şi el a strigat, Ţie, Mântuitorule : Cela ce eşti binecuvântat, Doamne, slavă Ţie.
Slavă..., glasul al 8-lea.
Venind la mormântul lui Lazăr, Mântuitorul nostru, şi strigând pe mort, l-ai sculat ca din somn; s-a scuturat stricăciunea cu Duhul nestricăciunii şi a ieşit, odată cu cuvântul, legat cu înfăşurăturile. Toate le poţi, toate slujesc Ţie, Iubitorule de oameni; toate sunt supuse Ţie, Mântuitorul nostru, slavă Ţie.
Şi acum..., glas acelaşi, a lui Andrei Tiflos (orbul).
Săvârşind patruzeci de zile, cele de suflet folositoare, să strigăm : Bucură-te, cetate Betanie, patria lui Lazăr; bucuraţi-vă, Marto şi Marie, surorile acestuia, că mâine vine Hristos să învieze cu cuvântul pe fratele vostru cel mort; al cărui glas, auzindu-l amarnicul şi nesăţiosul iad, cutremurându-se de frică şi suspinând foarte tare, va slobozi pe Lazăr legat cu înfăşurăturile. De a Căruia minune mirându-se poporul evreiesc, va întâmpina pe Domnul cu ramuri şi cu stâlpări şi se vor arăta lăudând pruncii pe Acesta, pe Carele Îl pizmuesc părinţii : Bine este cuvântat, Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israil.
IEŞIRE : Lumină lină...
Prochimen, glasul al 6-lea :
Ajutorul nostru este întru numele Domnului, Celui ce a făcut cerul şi pământul. (ps. 123, 8)
Stih : De n-ar fi că Domnul era întru noi, să spună Israil. (ps. 123, 1)
De la Facere, citire :
Cap. 49, Vers. 33. Cap. 50, Vers. 26.
Săvârşind Iacov poruncile sale, pe care le-a dat feciorilor săi, şi întinzându-şi picioarele sale în pat, şi-a dat sfârşitul şi s-a adăugat la poporul său. Atunci Iosif căzând pe fața tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat. Apoi a poruncit Iosif doctorilor, slujitori ai săi, să îmbălsămeze pe tatăl său şi doctorii au îmbălsămat pe Israil. După ce s-au împlinit patruzeci de zile, căci atâtea zile trebuiesc pentru îmbălsămare, l-au plâns egiptenii şaptezeci de zile. Iar dacă au trecut zilele plângerii lui, a zis Iosif curtenilor lui Faraon : De am aflat bunăvoinţă în ochii voştri, ziceţi lui Faraon aşa : Tatăl meu m-a jurat şi a zis : iată, eu am să mor; tu însă să mă îngropi în mormântul meu, pe care mi l-am săpat eu în pământul Canaan. Şi acum aş vrea să mă duc ca să îngrop pe tatăl meu şi să mă întorc. Şi s-au spus lui Faraon cuvintele lui Iosif, iar Faraon a răspuns : Du-te şi îngroapă pe tatăl tău, cum te-a jurat el ! Deci, s-a dus Iosif să îngroape pe tatăl său, şi au mers împreună cu el toţi slujitorii lui Faraon, bătrânii casei lui şi toţi bătrânii din ţara Egiptului, şi toată casa lui Iosif, şi fraţii lui şi toată casa tatălui său şi neamul lui. Numai copiii lor și oile şi vitele lor le-au lăsat în tara Goşen. Au plecat de asemenea cu el căruţe şi călăreţi, şi s-a făcut tabăra mare foarte. Şi ajungând ei la Aria lui Atad de lângă Iordan, au plâns acolo plângere mare şi tare foarte şi a jelit Iosif pe tatăl său şapte zile. Văzând locuitorii ţinutului aceluia, Cananeenii, plângerea de la Aria Atad, au zis : Mare e plângerea aceasta la egipteni. De aceia s-a dat locului aceluia numele Abel-Mitraim, adică plângerea egiptenilor, care loc e dincolo de Iordan. Aşa au făcut fiii lui Iacov cu Iacov, cum le poruncise el; l-au dus fii lui în pământul Canaan şi l-au îngropat în peştera din țarina Macpela, cea de lângă Mamvri, pe care o cumpărase Avraam cu țarină cu tot de la Efron Heteul, ca moşie de îngropare. Apoi Iosif, după îngroparea tatălui. S-a întors în Egipt şi el, şi fraţii lui şi toţi cei ce merseseră cu el la îngroparea talălui său. Văzând însă fraţii lui Iosif că a murit tatăl lor, au zis : Ce vom face, dacă Iosif ne va urî şi va vrea să se răzbune pentru răul ce i-am făcut ? Atunci au trimis ei la Iosif să se spună : Tatăl tău înainte de moarte te-a jurat şi a zis : Aşa să spuneţi lui Iosif : Iartă fraţilor tăi greşala şi păcatul lor, şi răul ce ţi-au făcut. Iartă deci vina robilor Dumnezeului tatălui tău. Şi a plâns Iosif când s-au spus acestea. Apoi au venit şi fraţii lui şi căzând înaintea lui, au zis : lată, noi suntem robii tăi. Iar Iosif le-a zis : Nu vă temeţi ! Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu ? Iată, voi aţi uneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine, ca să facă cele ce sunt acum şi să păstreze viaţa unui norod numeros. Deci nu vă temeţi ! Eu vă voi hrăni pe voi şi pe copiii voştri. Şi i-a mângâiat şi le-a vorbit de la inimă. Apoi a locuit Iosif în Egipt, el şi fraţii lui şi toată casa tatălui său. Şi a trăit Iosif o sută zece ani. Şi a văzut Iosif pe urmaşii lui Efraim până la al treilea neam. De asemenea şi copiii lui Mahir, fiul lui Manase, s-au născut pe genunchii lui Iosif. În cele din urmă a zis Iosif către fraţii săi : Iată, am să mor. Dar Dumnezeu vă va cerceta, vă va scoate din pământul acesta şi vă va duce în pământul, pentru care Dumnezeul părinţilor noştri s-a jurat lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov. La urmă a jurat Iosif pe fiii lui Israil, zicând : Dumnezeu are să vă cerceteze, dar voi să scoateţi oasele mele de aici. Şi a murit Iosif de o sută zece ani. Şi l-au îmbălsămat şi l-au pus într-un sicriu, în pământul Egiptului.
Prochimen, glasul al 4-lea :
Cei ce nădăjduiesc întru Domnul ca muntele Sionului, nu se vor clăti în veac. (ps. 124, 1)
Stih : Că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor. (ps. 124, 3)
De la Pilde, citire :
Cap. 31, vers. 8-31.
Fiul meu, deschide gura ta pentru cel mut pentru pricina tuturor părăsiţilor. Deschide gura ta, judecă drept, şi fă dreptate celui sărac și năpăstuit. Cine poate găsi o femele virtuoasă ? Preţul ei întrece mărgeanul. Într-însa se încrede inima soţului ei, iar câştigul nu-i va lipsi niciodată. Ea îi face bine şi nu rău în tot timpul vieţii sale. Ea caută lână şi cânepă şi lucrează cu mâna sa voioasă. Ea se aseamănă cu corabia unul neguţător, care de departe aduce hrana ei. Ea se scoală dis de dimineaţă şi împarte hrana în casa ei şi dă porunci slujnicelor. Gândeşte să cumpere o ţarină şi o dobândeşte; din osteneala palmelor sale sădeşte vie. Ea încinge cu putere coapsele sale şi îşi întăreşte braţele sale. Ea bagă de seamă că bun e câştigul ei; sfeşnicul ei nu se stinge nici noaptea. Ea pune mâna pe furcă şi cu degetele sale apucă fusul. Ea întinde mâna spre cel sărman, şi braţul ei spre cel necăjit. N-are teamă de cei ai casei sale în vreme de iarnă, căci toţi din casă sunt îmbrăcaţi în haine stacojii. Scoarţe îşi face ea, din vison şi purpură este haina ei. Cinstit este bărbatul ei la porţile cetăţii, când stă la sfat cu bătrânii ţării. Ea face cămăşi şi le vinde, şi brâuri dă neguţătorilor. Tărie şi măreţie este haina ei şi ea îşi râde de ziua de mâine. Gura şi-o deschide cu înţelepciune şi sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei. Ea veghează la propăşirea casei sale şi pâine, fără să lucreze, ea nu mănâncă. Feciorii săi vin şi o fericesc, iar soţul ei o laudă : Multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate ! Înşelătoare este drăgălăşia şi deşartă este frumuseţea; femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată ! Dăruiţi-i din rodul mâinilor sale şi la porţile cetăţii hărnicia ei să fie dată cu pildă !
Şi cealaltă rânduială a Liturghiei celei mai înainte sfinţite, după obicei.
Spre ştiinţă : De astăzi înainte nu se mai cântă nici Martirice, nici de ale Născătoarei, din Octoih, până la Sâmbăta Sfântului Toma. Cade-se a şti : Că de se va întâmpla Buna-Vestire în Sâmbăta lui Lazăr, să se caute Tipicul de la sfârşitul cărţii, la litera A.
Întru această Vineri
PAVECERNIŢA CEA MARE
După Sfinte Dumnezeule..., cel dintâi, zicem Troparul praznicului. După al doilea Sfinte Dumnezeule..., obişnuitele Tropare : Miluieşte-ne pe noi, Doamne miluieşte-ne pe noi...
Şi cântăm acest Canon, compus de Sfântul Părintele nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul.
CANONUL
Cântarea 1-a, glasul 1,
Irmos :
Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Celui ce a făcut minunate minuni cu braţ înalt şi a mântuit pe Israil, că S-a preaslăvit.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Înviind, Mântuitorul meu, pe Lazăr cel mort de patru zile, l-ai schimbat din stricăciune cu braţ înalt şi Ţi-ai arătat puterea Ta, ca un atotputernic.
Strigând pe Lazăr din mormânt, îndată l-ai sculat; dar iadul jos cu amar s-a tânguit şi, suspinând, s-a cutremurat de puterea Ta, Mântuitorule.
Lăcrimat-ai, Doamne, pentru Lazăr, arătând întruparea rânduielii Tale şi cum că din fire fiind Dumnezeu, Te-ai făcut om după fire ca şi noi.
Lacrimile Martei şi ale Mariei le-ai potolit, Doamne, sculând pe Lazăr din morţi, Mântuitorule, şi arătând pe mort însufleţit cu puterea Ta.
După legea firii omeneşti ai întrebat, Stăpâne, unde s-a pus Lazăr ? Arătând tuturor, Mântuitorule, adevărată rânduiala Ta cea spre noi.
Încuietorile iadului le-ai sfărâmat atunci, strigând pe Lazăr; şi ai clintit puterea luptătorului şi l-ai făcut de s-a cutremurat de Tine, Unule, Mântuitorule, mai înainte de răstignire.
Pe Lazăr ce-l ţinea iadul legat, ca un Dumnezeu ai apucat, Stăpâne, înainte de l-ai dezlegat din legături; că toate se supun poruncii Tale, Atotputernice.
Slavă..., a Treimii :
Să lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul, pe Treimea cea nedespărţită întru Unimea Fiinţei, şi cu îngerii împreună să o preaslăvim, ca pe unul Dumnezeul, Cel nezidit.
Şi acum..., a Născătoarei :
Neschimbat ai născut pe Ziditorul firii, Maică Fecioară, de la Duhul Sfânt, făcându-Se ceea ce suntem noi, cu bunăvoinţa Tatălui fără de schimbare şi fără amestecare.
Cântarea a 2-a,
Irmos :
Ia aminte cerule şi voi grăi şi voi lăuda pe Hristos, Mântuitorul lumii, pe singur Iubitorul de oameni.
Slavă Ţie, Celui ce numai cât ai strigat şi îndată ai sculat din mormânt pe prietenul Lazăr, pe cel mort de patru zile.
Auzit-a cel fără suflare glasul Tău şi însufleţindu-se, îndată s-a sculat din morţi, slăvindu-Te pe Tine, Doamne.
Primind porunca glasului Tău, celui de viață aducător, s-a sculat din mormânt, Mântuitorul meu, Lazăr cel ce rău mirosea.
Lăcrimat-ai pentru prietenul Tău, Mântuitorule, încredinţându-ne că Te-ai îmbrăcat cu firea noastră, şi l-ai înviat.
Îngrozitu-s-a iadul, dacă a văzut pe cel legat cu înfăşurăturile întorcându-se îndată prin glas la viaţa aceasta de aici.
Slavă...
Spăimânta-tu-s-au popoarele evreieşti, când ai înviat cu cuvântul Tău pe Lazăr, cel ce rău mirosea, strigându-l, Mântuitorule.
Şi acum..., a Născătoarei :
Cutremura-tu-s-au ascunzătorile iadului, dacă s-a însufleţit atunci Lazăr jos, prin glasul Celui ce l-a înviat.
Cântarea a 3-a
Irmos :
Piatra pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului. Aceasta este piatra pe care Hristos a întărit Biserica Sa, pe care o a răscumpărat din păgâni.
Minune străină şi preaslăvită, cum a întrebat Ziditorul tuturor, de ceea ce nu era să nu o cunoască, ca şi cum nu ar fi ştiut : Unde zace acela de carele vă tânguiţi ? Unde s-a îngropat Lazăr ? Pe carele, peste puţin vi-l voi scula, înviindu-l din morţi.
Piatra pe care au prăvălit-o peste tine cei ce te-au îngropat, aceasta poruncind Iisus să o ridice, îndată te-a înviat, strigând : Lazăre, scoală ! Vino la mine, ca să se înfricoşeze iadul de glasul Tău.
Marta şi Maria, Doamne, strigat-au cu tânguire : Iată, acela pe carele iubeai, miroase, fiind mort de patru zile; de ai fi fost atunci aici, nu ar fi murit Lazăr. Iar Tu, ca Cela ce eşti nedespărţit pretutindenea, l-ai sculat îndată, strigându-l.
Vărsând lacrimi pentru prietenul, după rânduiala omenirii, ai arătat că trupul carele l-ai luat de la noi s-a unit cu Tine, Mântuitorule, fireşte, iar nu după nălucire; şi ca un Dumnezeu, iubitor de oameni, strigându-l, îndată l-ai sculat.
Vai mie ! Striga iadul, acum cu adevărat am pierit; şi zicea către moarte : Iată, Nazarineanul a clintit cele de jos şi sfâşiind pântecele meu, a sculat pe mortul cel fără suflare, strigându-l.
Ce fel este nebunia voastră, evreilor ? Unde este necredinţa ? Până când sunteţi înşelaţi ? Până când sunteţi înstrăinaţi ? Vedeţi pe cel mort, că a ieşit, prin glas, şi nu credeţi lui Hristos ! Cu adevărat fii ai întunericului sunteţi voi.
Slavă..., a Treimii :
Unul din Treime pe Tine Te ştiu, măcar că Te-ai întrupat, un Fiu întrupat slăvesc, Carele ai odrăslit fără sămânţă din Născătoarea de Dumnezeu şi acelaşi Fiu, unul lăudat împreună cu Tatăl şi cu Duhul.
Şi acum..., a Născătoarei :
Minunată şi înfricoşată este vederea, care au văzut-o mai-nainte nemincinoşii prooroci din dumnezeiască rânduială, adică pe Fecioara Născătoarea de Dumnezeu, care fără stricăciune a născut pe Dumnezeu şi după naştere a rămas curată.
Cântarea a 4-a,
Irmos :
Ridicatu-s-a soarele şi luna a stătut întru a sa rânduială; înălţatu-Te-ai pe lemn îndelung-Răbdătorule şi pe el ai întemeiat Biserica Ta.
Lăcrimat-ai, Doamne, pentru Lazăr, sculat-ai Stăpâne pe cel mort şi ai arătat popoarelor că eşti Fiul lui Dumnezeu.
Dacă a auzit cel fără suflare porunca Ta : Vino afară, Lazăre ! S-a sculat degrab cu înfăşurăturile şi a sărit, arătând, Bunule, puterea Ta.
Lacrimile Martei şi ale Mariei le-ai potolit, Hristoase Dumnezeule, strigând pe Lazăr; şi ca un însuşi puternic ridicându-l cu cuvântul, acela s-a închinat Ţie.
Lăcrimând ca un om pentru Lazăr, l-ai ridicat ca un Dumnezeu; întrebat-ai : Unde s-a îngropat mortul cel de patru zile ? Adeverind, Bunule, omenirea Ta.
Vrând să adeverezi, Bunule, semnele patimii şi ale Crucii Tale, rupând nesăţiosul pântece al iadului, ai sculat ca un Dumnezeu pe mortul cel de patru zile.
Cine a văzut, cine a auzit, să fi sculat vreun om mort mirosind greu ? Ilie a sculat şi Elisei, dar nu din mormânt şi nici mort de patru zile.
Lăudăm, Doamne, puterea Ta, lăudăm şi patimile Tale, Hristoase; căci cu puterea Ta, ca un milostiv, ai făcut minuni; iar patimile le-ai primit ca un om, după rânduiala omenirii !
Dumnezeu eşti şi om, adeverind numirile cu lucrurile; că ai venit la mormânt cu trupul, Cuvinte, şi ca un Dumnezeu ai sculat pe mortul cel de patru zile.
Spăimânta-tu-s-au, Stăpâne, popoarele evreieşti, dacă au văzut pe Lazăr cel mort sculându-se din mormânt prin glasul Tău, dar au rămas neplecate minunilor Tale.
Slavă..., a Treimii :
Fără început ai strălucit din Părintele Tău, Mântuitorule, ca Cela ce eşti Unul din Treime, sub vremi ieşind din sângele cel fecioresc prin Duhul Sfânt, luând trup, Tu, Cel ce eşti mai presus de fiinţă.
Şi acum..., a Născătoarei :
Zămislirea Născătoarei de Dumnezeu este fără de sămânţă; naşterea fără pătimire de stricăciune; că Dumnezeu făcând minuni întru amândouă, S-a micşorat pe Sine, ca să Se unească cu noi.
Cântarea a 5-a,
Irmos :
Pacea Ta o dă nouă, Fiule al lui Dumnezeu; că fără de Tine alt Dumnezeu nu cunoaştem; numele Tău numim, că eşti Dumnezeu al viilor şi al morţilor.
Viaţă fiind Tu, Doamne, şi lumină adevărată, strigând pe Lazăr l-ai înviat; căci ca un puternic ai arătat tuturor, că eşti Dumnezeul viilor şi al morţilor.
Porunca Ta, Iisuse, ce nu suferă împotrivire, nerăbdându-o iadul, carele primise pe mulţi, s-a spăimântat şi pe Lazăr, cel ce era de patru zile mort, l-a dat viu, iar nu mort.
Împreunând ţărâna cu duhul, Cuvinte, Cel ce ai insuflat dedemult lutul cu duh de viață prin cuvântul Tău, ai sculat şi acum cu cuvântul pe prietenul Tău, din stricăciune şi din cele dedesubt.
Nimenea n-a putut să stea împotriva voii Tale, Doamne; căci, când ai strigat pe Lazăr cel mort, îndată s-a sculat cel ce era fără de suflare şi purtând legăturile, a umblat pe picioarele sale.
O nebunia iudeilor ! O, orbirea vrăjmaşilor ! Cine a văzut pe cineva să se scoale din mormânt ? Ilie dedemult a sculat, dar nu din mormânt, nici mort de patru zile.
Cela ce eşti neasemănat, îndelung-Răbdătorule, Cela ce toate le faci pentru noi ca un Dumnezeu şi pătimind ca un om; fă-ne pe noi pe toţi părtaşi împărăţiei Tale, pentru rugăciunile lui Lazăr.
Slavă..., a Treimii :
Treimea cea mai-nainte de început, fără început şi de o cinste, Părinte Atotţiitorule, Fiule şi Duhule Sfinte, Unime Sfântă în trei Feţe, mântuieşte pe cei din Adam, care cu credinţă Te laudă pe Tine.
Şi acum..., a Născătoarei :
Pântecele tău cel preacurat, l-a sfinţit, Curată, Dumnezeu Cel mai presus de toate, luând dintr-însul trup, Cel închinat în Treime, Cuvântul, Cel din Tatăl şi cu Duhul împreună Dumnezeu.
Cântarea a 6-a,
Irmos :
Aruncatu-m-ai întru adâncurile inimii mării şi m-ai mântuit, Mântuitorule, din robia morţii şi ai dezlegat legătura fărădelegilor mele.
Întrebat-ai, unde sunt eu ? Cela ce ştii toate; lăcrimat-ai, Mântuitorule, pentru mine ca un om după fire şi m-ai ridicat cu porunca Ta pe mine cel mort.
Chematu-m-ai, Mântuitorule, din iadul cel mai dedesubt, strigat-a Lazăr către Tine, pierzătorul iadului şi m-ai sculat cu porunca Ta pe mine cel mort.
Îmbrăcatu-m-ai, Mântuitorule, cu trup de lut şi mi-ai suflat viață şi am văzut lumina Ta şi m-ai sculat cu porunca Ta pe mine cel mort.
Însufleţit-ai, Mântuitorule, chipul cel fără suflare al trupului meu, întăritu-m-ai cu oase şi cu vine şi m-ai sculat cu porunca Ta pe mine cel mort.
Rupând pântecele iadului cel atoate mâncător, m-ai scos, Mântuitorule, cu puterea Ta şi m-ai sculat, cu porunca Ta, pe mine cel mort.
Îmbrăcatu-Te-ai, Mântuitorule, cu toată frământătura mea şi ai păzit curat pântecele cel fără prihană, din carele ai ieşit întrupându-Te, Unul din Treime.
Slavă..., a Treimii :
Treime Sfântă, laud milostivirea Ta şi cu îngerii cânt cântarea cea întreit sfântă; miluieşte sufletele noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.
Şi acum..., a Născătoarei :
Intrat-a Cuvântul în pântecele tău cel fără prihană şi l-a păzit iarăşi curat după naştere, Născătoare de Dumnezeu; adevărată minune preaslăvită !
Cântarea a 7-a,
Irmos :
De tinerii Tăi cei din cuptor Mântuitorule, nu s-a atins, nici i-a supărat focul. Atunci, acei trei cu o gură cântau şi binecuvânt-au, grăind : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Peste cel mort ai lăcrimat, Mântuitorule, Iubitorule de oameni, Doamne; ca să arăţi popoarelor, că Dumnezeu fiind Te-ai arătat om pentru noi; şi ai lăcrimat voind, punându-ne înainte chipurile dragostei celei dinlăuntru.
Lazăr cel mort de patru zile, Mântuitorule, dacă a auzit jos glasul Tău, sculându-se, Te-a lăudat pe Tine şi bucurându-se, a strigat : Tu eşti Dumnezeul şi Ziditorul meu, Ţie mă închin şi Te laud pe Tine, Cel ce m-ai înviat.
Deşi sunt înfăşurat cu legături, Mântuitorule, Lazăr a strigat de jos, dar nicicum nu voi rămâne în pântecele iadului; numai de mă vei chema : Lazăre, vino afară ! Că Tu eşti lumina şi viaţa mea.
Lazăre, rogu-te, zis-a iadul, scoală şi ieşi curând din încuietorile mele; du-te degrab, că mai bine-mi este a mă tângui cu amar de unul ce mi se va lua, decât de toţi, pe care i-am înghiţit mai-nainte cu foame.
Pentru ce te zăboveşti, Lazăre, zis-a iadul ? Prietenul tău stând te cheamă : Vino afară ! Ieşi dar, ca să iau şi eu uşurare; că de când te-am mâncat pe tine, spre greaţă mi s-a pornit mâncarea.
Pentru ce nu te scoli curând, Lazăre ? Strigat-a iadul de jos, tânguindu-se. Pentru ce nu te ridici îndată, să te duci de aci ? Ca să nu mă prade Hristos şi de alţii, înviindu-te pe tine.
Minunatu-Te-ai, Stăpâne Hristoase, făcând atunci multe lucruri minunate; că ai dat orbilor lumină, surzilor le-ai deschis urechile cu cuvântul şi pe Lazăr prietenul l-ai sculat din morţi, strigându-l ca un Dumnezeu.
Slavă..., a Treimii :
Să cântăm cântarea Treimii slăvind pe Tatăl Cel fără început, pe Fiul şi pe Duhul cel drept, o Fiinţă una singură, pe Care întreit să o lăudăm : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Treime.
Şi acum..., a Născătoarei :
Ca pe unul din Treime, Te slăvim pe Tine, Hristoase, că întrupându-Te din Fecioară fără schimbare, toate le-ai suferit, Iisuse, ca un om, nedepărtându-Te de fiinţa Tatălui, măcar că Te-ai unit cu noi.
Cântarea a 8-a,
Irmos :
Cerurile cerurilor şi apa cea mai presus de ceruri binecuvântaţi, lăudaţi şi preaînălţaţi pe Domnul în veci.
Făcătorul şi Cuprinzătorul tuturor, a venit în Betania pentru milostivire, ca să învieze pe Lazăr.
Mortul cel de patru zile, rău mirosind şi fiind cu înfăşurăturile înfăşurat, a sărit cu suflet, cel neînsufleţit, strigându-l Tu, Doamne.
Poporul iudeilor, dacă a văzut pe cel mort sculându-se, Hristoase, prin glasul Tău, a scrâşnit cu dinţii.
Iudeilor, care sunteţi întunecaţi lângă lumină, pentru ce nu credeţi învierii lui Lazăr, care s-a făcut prin lucrarea lui Hristos ?
Să se bucure Sionul şi să laude pe Dătătorul de viaţă, Cela ce a sculat cu cuvântul pe Lazăr din mormânt.
Oştile cereşti şi neamul pământenilor Te-au lăudat pe Tine, Mântuitorul meu, când ai sculat pe Lazăr.
Slavă..., a Treimii :
Împreună cu Tatăl şi cu Fiul, pe Duhul slăvesc şi lăudându-L strig neîncetat : Întreit sfinte, slavă Ţie !
Şi acum..., a Născătoarei :
Pe Tine Te binecuvintez şi mă închin Ţie, Celui ce Te-ai născut din fecioară şi nu Te-ai despărţit de scaunul sfintei slavei Tale.
Cântarea a 9-a,
Irmos :
Făcut-a tărie cu braţul Său, pentru că a surpat pe cei puternici de pe scaune şi a înălţat pe cei smeriţi, Dumnezeul lui Israil, prin Care ne-a cercetat Răsăritul cel dintru înălţime şi ne-a îndreptat pe calea păcii.
Să laude Betania împreună cu noi minunea; că întru dânsa a lăcrimat Făcătorul, după legea firii trupului, înviind pe Lazăr şi schimbând lacrimile Martei şi plânsul Mariei spre bucurie, a sculat pe cel mort.
Încredinţând, Cuvinte, învierea Ta, ai strigat pe Lazăr din mormânt şi l-ai ridicat ca un Dumnezeu, ca să arăţi popoarelor, că eşti cu adevărat Dumnezeu şi om şi cum că ai să ridici şi locaşul trupului Tău.
Clătit-ai porţile şi zăvoarele cele de fier, înfricoşat-ai iadul cu glasul Tău şi împreună cu dânsul s-a spăimântat şi moartea îndată, dacă a văzut, Mântuitorule, pe Lazăr carele era legat de dânşii, însufleţit şi sculat prin glasul Tău.
Spăimântatu-s-au toţi, dacă Te-au văzut, Mântuitorule, lăcrimând pentru Lazăr cel mort şi au zis cei răi : Vezi, cum îl iubea pe el ? Ci îndată l-ai strigat şi sculându-se cel neînsufleţit, a lepădat stricăciunea prin porunca Ta.
Clătitu-s-au uşile, sfărâmatu-s-au zăvoarele, dezlegatu-s-au legăturile mortului la glasul puterii lui Hristos. Iar iadul suspinând se tânguia cu amar şi striga : Vai mie ! Ce fel şi de unde este glasul cel ce înviază morţii ?
Scoală-te de aici, ascultând glasul; că afară te strigă prietenul tău. Acesta este Cel ce a înviat morţii mai-nainte. Că Ilie, a sculat mort; încă şi Elisei; dar Cel ce lucra şi grăia prin ei, Acesta este.
Lăudăm, Cuvinte, puterea Ta cea neasemănată; că ai sculat pe cel mort prin cuvântul Tău, cu oase şi cu vine, ca un Făcător al tuturor şi l-ai ridicat, Mântuitorule, din cele dedesubt, ca pe fiul văduvei cel de pe pat.
Slavă..., a Treimii :
Treime, Preasfântă, Dumnezeule, Părinte fără început şi dumnezeiescule Cuvinte, Mângâietorule cel bun, Duhule Sfinte al lui Dumnezeu, Cela ce eşti o Lumină întreit luminătoare, o fiinţă unită în fire, Unule Dumnezeule, milostiveşte-Te spre lumea Ta.
Şi acum..., a Născătoarei :
Cela ce toate le-ai făcut cu înţelepciune, Iisuse, şi cu totul Te-ai îmbrăcat întru mine din Fecioară şi cu totul pururea petreci în sânurile Tatălui, trimiţând Duhul Tău Cel Sfânt peste turma Ta, umbrește-ne pe noi, ca un Dumnezeu.
Și iarăşi cântăm Irmosul : Făcut-a tărie cu braţul Său..., După Sfinte Dumnezeule..., cel de pe urmă, Condacul praznicului şi Apolisul cel mic.
ÎN SÂMBĂTA
SFÂNTULUI ŞI DREPTULUI LAZĂR
LA MIEZONOPTICĂ
După, Cred într-unul Dumnezeu..., Sfinte Dumnezeule..., cel dintâi şi după Tatăl nostru..., Troparul : Învierea cea de obşte..., După al doilea Sfinte Dumnezeule..., Condacul : Bucuria tuturor, Hristoase..., Doamne miluieşte, (de 12 ori) Şi Apolisul. Rugăciunea, Pomeneşte, Doamne..., nu o zicem.
LA UTRENIE
La Dumnezeu este Domnul..., Troparul glasului 1, (de trei ori)
Învierea cea de obşte mai înainte de patima Ta încredinţându-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie, biruitorului morţii, strigăm : Osana, Celui dintru înălţime ! Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.
Apoi Catisma a 16-a. Zis-a Domnul Domnului meu...
După întâia Catismă, Sedelnele glasul 1.
Podobia : Piatra fiind pecetluită...
Făcându-Ţi-se milă de lacrimile Martei şi ale Mariei, ai poruncit, Hristoase Dumnezeule, să răstoarne piatra de pe mormânt. Şi strigând pe cel mort, l-ai înviat, încredinţând printr-însul învierea lumii, Dătătorule de viață. Slavă puterii Tale, Mântuitorule; slavă stăpânirii Tale; slavă Ţie, Celui ce toate le-ai făcut cu cuvântul.
Slavă..., Şi acum..., tot aceasta.
Şi cântăm Troparele învierii. Apoi, citim Catisma a 17-a. Bine eşti cuvântat, Doamne..., Soborul îngeresc..., Şi celelalte, precum este obiceiul în Duminică; şi după plinirea acestora, Sedelna, glasul al 5-lea.
Podobia : Pe Cuvântul cel împreună...
Izvorule al înţelepciunii şi al mai-nainte cunoştinţei, venind în Betania, ai întrebat pe cei ce erau cu Marta : Unde aţi pus pe prietenul Lazăr ? Pentru carele lăcrimând cu milostivire, cu glasul Tău l-ai înviat, fiind mort de patru zile, Iubitorule de oameni şi Îndurate, ca un dătător de viață şi Domn.
Slavă..., Şi acum..., tot aceasta, Învierea lui Hristos văzând... Psalm 50.
Iar Evanghelie nu citim, fără numai unde va fi hramul Sfântului Lazăr. După aceea citim din tâlcul Evangheliei de la Ioan, a zilei acesteia, din Cuvântul 63 şi 64.
CANOANELE
Apoi citim două Canoane, până la cântarea a 6-a; şi de acolo începem Patrucântarea. Canonul întâi cu Irmosul pe 8, iar al doilea pe 6, facere a lui Teofan.
CANONUL Triodului
Cântarea 1-a, glasul al 8-lea,
Irmos :
Să cântăm Domnului, Celui ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.
Pe Lazăr cel mort l-ai sculat cu dumnezeiasca voie, ca Cela ce eşti făcător şi vistieria vieţii, Iubitorule de oameni.
Cu cuvântul ai sculat pe Lazăr cel mort de patru zile, Nemuritorule, sfărâmând cu tărie împărăția iadului cea întunecată.
Tuturor ai arătat cunoştinţa Dumnezeirii celei mai presus de toate, sculând din morţi, Stăpâne, pe Lazăr cel mort de patru zile.
Astăzi dănţuind Betania, mai înainte vesteşte învierea lui Hristos, Celui de viață dătător, prin învierea lui Lazăr.
Alt Canon,
Compus de Ioan Monahul, glasul al 8-lea,
Irmos : Apa trecându-o ca pe uscat...
Cela ce ai adus întâi toată făptura din nefiinţă şi ştii ascunsurile inimilor, spus-ai mai înainte, ca un Stăpân, ucenicilor adormirea lui Lazăr.
Înfiinţat fiind cu firea omenească, Hristoase, din Fecioară, întrebat-ai ca un om, să afli îngroparea lui Lazăr, cunoscând ca un Dumnezeu unde zăcea.
Slavă...
Adeverind învierea Ta, Cuvinte, cu adevărat ai sculat ca din somn pe prietenul din mormânt, carele mirosea greu, fiind mort de patru zile.
Şi acum..., a Născătoarei :
Cetele îngerilor şi ale oamenilor te laudă neîncetat, Maică, ceea ce nu ştii de mire; că ai purtat în braţele tale pe Ziditorul, ca pe un prunc.
Catavasie :
Apa trecându-o ca pe uscat, şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga : Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.
Cântarea a 3-a,
Irmos :
Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Săvârşind lucrări îndoite, ai arătat doimea firilor Tale, Mântuitorule; că Dumnezeu eşti şi om.
Cu toate că eşti adâncul cunoştinţei, ai întrebat : Unde este pus mortul ? Voind să înviezi, Dătătorule de viață, pe cel ce zăcea mort.
Mutându-Te prin locuri ca un om, Te-ai arătat cuprins, Cela ce plineşti toate, ca un Dumnezeu necuprins.
Pe Lazăr l-ai sculat, Hristoase, cu dumnezeiescul Tău cuvânt; scoală-mă, rogu-mă, şi pe mine cel mort prin multe greşale !
Alt Canon,
Irmos : Doamne, Cela ce ai făcut...
Venind Tu la mormântul lui Lazăr, Făcătorule de minuni Doamne, în Betania, ai lăcrimat pentru dânsul după legea firii, adeverind trupul Tău, care l-ai luat Iisuse Dumnezeule.
Tu ai potolit îndată, Mântuitorule, jalea Mariei şi a Martei, arătându-Ţi puterea Ta cea firească; că Tu eşti învierea şi viaţa, precum ai zis; pentru că eşti Domnul adevărului şi al tuturor.
Slavă...
Pe iubitul Tău, Doamne, cel înfăşurat cu pânzeturile, l-ai răpit dintre morţii iadului şi din întuneric, cu cuvântul Tău cel preaputernic, sfărâmând încuietorile şi împărăţiile morţii.
Şi acum..., a Născătoarei :
Sălăşluindu-Te, Doamne, în Fecioară trupeşte, Te-ai arătat oamenilor pe cât se putea a Te arăta; pe care o ai şi arătat cu adevărat Născătoare de Dumnezeu şi ajutătoare credincioşilor, Unule, Iubitorule de oameni.
Catavasia :
Doamne, Cela ce ai făcut cele dedeasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.
Sedelnă, glasul al 4-lea.
Podobia : Spăimânta-tu-s-a Iosif...
Venit-au împreună la Hristos surorile lui Lazăr şi lăcrimând cu amar şi tânguindu-se i-au zis : Doamne, a murit Lazăr; iar El, nu că nu ştia îngroparea ca un Dumnezeu, dar le-a întrebat : Unde l-aţi pus pe el ? Şi venind la mormânt, a strigat pe Lazăr cel mort de patru zile. Şi îndată s-a sculat şi s-a închinat Celui ce l-a înviat.
Slavă..., Şi acum..., glasul al 8-lea.
Podobie : Pe înţelepciunea...
Mai-nainte ştiind toate ca un Făcător, ai zis mai-nainte ucenicilor în Betania : Prietenul nostru Lazăr a adormit astăzi. Şi ştiind, ai întrebat : Unde l-aţi pus ? Şi Tatălui Te-ai rugat, lăcrimând ca un om. Dar apoi strigând pe Lazăr pe carele iubeai, l-ai sculat, Doamne, din iad, mort fiind de patru zile. Pentru aceasta strigăm Ţie : Hristoase Dumnezeule, primeşte lauda ce îndrăznim a o aduce Ţie; şi ne învredniceşte pe toţi slavei Tale.
Cântarea a 4-a,
Irmos :
Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
Nu doară că-Ţi trebuia ajutor, ci ca să săvârşeşti rânduiala cea negrăită, rugându-Te, ai sculat pe cel de patru zile mort, Preaputernice.
Cuvântul şi Dumnezeul Cel împreună veşnic cu Tatăl, văzut fiind acum, se roagă ca un om, Cel ce primeşte rugăciunile tuturor.
Glasul Tău, Mântuitorule, a stricat toată puterea morţii şi s-au clintit temeliile iadului de puterea Ta cea dumnezeiască.
A Născătoarei :
Să lăudăm pe Fecioara, ca pe ceea ce a rămas după naştere fecioară şi a născut pe Hristos Dumnezeu, Carele a scăpat lumea de înşelăciune.
Alt Canon,
Irmos : Tu eşti tăria mea, Doamne...
Tu ai răpit, Mântuitorule, ca un păstor pe omul cel stricat de patru zile, Făcătorule, de la lupul cel cumplit cu adevărat şi atotmâncător, ca un puternic şi Domn; arătându-Ţi cu aceasta slava ce s-a văzut în toată lumea, a învierii Tale celei de a treia zi.
Văzându-Te pe Tine viaţa, Hristoase, cei ce erau cu Marta au strigat : De ai fi fost aici, Doamne, Lumina şi Viaţa tuturor, n-ar fi murit, nici s-ar fi îngropat Lazăr. Iar Tu, Iubitorule de oameni, fiind viaţa celor morţi, ai schimbat jalea lor întru bucurie.
Slavă...
De Tine, Doamne, Carele eşti izvorul, se tem adâncurile, Ţie slujeşte toată apa; de Tine, Hristoase, se cutremură portarii iadului şi încuietorile se sfărâmă de puterea Ta, sculându-se Lazăr din morţi prin glasul Tău, Atotputernice Mântuitorule, Iubitorule de oameni.
Şi acum..., a Născătoarei :
Tu eşti lauda credincioşilor, ceea ce nu ştii de mire; tu eşti folositoarea şi scăparea creştinilor, zid şi liman; că aduci rugăciuni către Fiul tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană şi mântuieşti din primejdii pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te ştiu pe tine, Născătoare de Dumnezeu, curată.
Catavasia :
Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cela ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Cântarea a 5-a,
Irmos :
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cela ce eşti lumină neapusă, şi m-a acoperit întunericul cel străin, pe mine ticălosul ? Ci mă întoarce şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
Fiind la mormântul lui Lazăr, Iubitorule de oameni, l-ai chemat pe el şi i-ai dăruit viață; ca Cel ce eşti viaţa tuturor oamenilor cea nemuritoare, mai-nainte însemnând arătat, ca un Dumnezeu, învierea ce va să fie.
Legat fiind de picioare Lazăr umbla, minune între minuni ! Pentru că Hristos, Cel ce l-a întărit, S-a arătat mai mare decât cel ce oprea; că toate slujesc cuvântului lui ca nişte robi, supunându-se ca unui Dumnezeu şi Stăpân.
Hristoase, Cel ce ai ridicat pe Lazăr fiind mort de patru zile, ridică-mă acum şi pe mine cel mort pentru păcate, pus în groapă şi în umbra morţii cea întunecată; şi ca un milostiv îndură-Te şi mă mântuieşte.
Alt Canon,
Irmos : Glas acelaşi :
Dând slavă Tatălui, ca Cel ce n-ai fost potrivnic lui Dumnezeu, Te-ai rugat, întărind în credinţă pe poporul cel ce sta împrejur, îndelung-Răbdădătorule; şi aducând mulţumire Părintelui Tău, ai sculat pe Lazăr cu porunca Ta.
O ! Glas de Dumnezeu grăit şi putere dumnezească a stăpânirii Tale, Mântuitorule, prin care ai sfărâmat porţile iadului şi ale morţii celei a tot mâncătoare ! Răpeşte-mă şi pe mine din patimile mele, ca şi mai-nainte pe Lazăr, prietenul Tău cel mort de patru zile.
Slavă...
Pentru rugăciunile lui Lazăr, ale Martei şi ale Mariei, învredniceşte-ne pe noi să ne facem văzători răstignirii şi patimii Tale, Doamne, şi luminatei şi împărătesei zilelor, învierii Tale, Iubitorule de oameni.
Şi acum..., a Născătoarei :
Îndrăzneală ca o Maică către Fiul tău având, Preacurată, nu trece purtarea de grijă pentru noi, cei ce suntem de un neam, rugămu-ne ţie; că numai pe tine te punem înainte noi creştinii împăcătoare bineprimită către Stăpânul.
Catavasia : Pentru ce m-ai lepădat...
De aici se începe Patrucântarea lui Cosma. Irmosul de două ori şi troparele pe 12, glas acelaşi.
Patrucântarea
Cântarea a 6-a,
Irmos :
Doamne, Cela ce pe Iona în chit l-ai sălăşluit şi pe mine cel prins în mrejele vrăjmaşului, ca pe acela, mântuieşte-mă din stricăciune.
Dragostea Te-a adus pe Tine Doamne, în Betania către Lazăr şi ca un Dumnezeu l-ai sculat pe el, carele mirosea greu şi din legăturile iadului l-ai mântuit.
Marta se deznădăjduise de Lazăr, că-l ştia mort de patru zile; iar Hristos a ridicat, ca un Dumnezeu, pe cel stricat şi l-a mutat în viață cu cuvântul.
Altă Patrucântare,
A lui Ioan Monahul, glasul acelaşi.
Irmos : Curățeşte-mă, Mântuitorule...
Dumnezeu fiind adevărat, ai cunoscut adormirea lui Lazăr şi ai spus-o mai-nainte ucenicilor Tăi, adeverind, Stăpâne, lucrarea cea nemărginită a Dumnezeirii Tale.
Cela ce eşti necuprins, făcându-Te cuprins după trup, venind în Betania ca un om, Stăpâne, ai lăcrimat pentru Lazăr; iar ca un Dumnezeu voind, ai înviat pe cel mort de patru zile.
Catavasia :
Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi mă ridică din adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat; şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
CONDAC Glasul al 2-len,
Podobia : Cele de sus căutând...
Bucuria tuturor, Hristos adevărul, lumina, viaţa, învierea lumii, celor de pe pământ S-a arătat cu a Sa bunătate şi S-a făcut chip învierii, dând tuturor dumnezeiasca iertare.
ICOS
Făcătorule al tuturor, mai înainte ai spus ucenicilor Tăi, zicând : Fraţilor şi cunoscuţilor, prietenul nostru a adormit; învăţându-i prin aceasta că toate le ştii ca un Dumnezeu al tuturor. Veniţi dar, să mergem şi să vedem îngropare minunată, să auzim tânguirea Mariei şi să vedem şi mormântul lui Lazăr. Că acolo voi să fac minune şi să săvârşesc începerea Crucii, dând tuturor dumnezeiasca iertare.
SINAXAR
ÎN SÂMBĂTA SFÂNTULUI Şi DREPTULUI LAZĂR.
Sinaxarul din Minei, apoi acesta :
În aceeaşi zi, în Sâmbăta dinaintea Duminicii Stâlpărilor, prăznuim învierea Sfântului şi dreptului Lazăr cel mort de patru zile, prietenul lui Hristos.
Stih : Plânsul te vădeşte, scumpul meu Iisus,
Că ai fire ca şi noi, Tu, cel pogorât de sus !
Dar că eşti şi Dumnezeu, ne-ai şi arătat,
Când pe Lazăr ce-a murit, din morţi l-ai înviat !
Lazăr era evreu de neam, din ceata fariseilor, şi, după cum s-a găsit undeva, fiul fariseului Simon, de loc din satul Betania. Domnul nostru Iisus Hristos pe când petrecea pe pământ pentru mântuirea neamului nostru, s-a împrietenit cu el în astfel de împrejurări. Hristos venea adesea în casa lui Simon şi vorbea cu el mai cu seamă despre învierea morţilor. Cu acest prilej Lazăr s-a împrietenit cu Domnul mai mult; dar nu numai el, ci şi cele două surori ale lui, Marta şi Maria. Când s-au apropiat mântuitoarele patimi, pentru că trebuia să încredinţeze pe lume mai bine despre taina învierii, Iisus a înviat din morţi, pe când se afla dincolo de Iordan, mai întâi pe fiica lui Iair, iar apoi pe fiul văduvei. Între timp Lazăr, prietenul său, cuprins de o boală grea, a murit. Iisus însă, cu toate că nu era de faţă, a spus ucenicilor : Lazăr, prietenul nostru, a adormit ! Iar după puţină vreme a adăugat : Lazăr a murit ! Atunci a părăsit Iordanul şi a plecat în Betania ca să afle ştiri de la surorile lui. Betania este departe de Ierusalim ca la cincisprezece stadii. Surorile lui Lazăr l-au întâmpinat şi i-au spus : Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar şi acum, dacă ai voi, îl înviezi, căci poţi ! Iisus a întrebat poporul : Unde l-aţi pus ? Şi îndată toţi au pornit la mormânt. Când au ridicat piatra de pe mormânt, Maria a spus : Doamne, miroase, caci este de patru zile în groapă ! La urmă, Iisus s-a rugat şi vărsând lacrimi a strigat cu voce mare : Lazăre, ieşi afară ! Şi îndată a ieşit mortul; iar după ce a fost dezlegat, a plecat acasă. Această străină minune a deşteptat invidia poporului evreu, care s-a înfuriat împotriva lui Iisus. Iisus s-a dat din nou la o parte şi a plecat de acolo. Arhiereii s-au gândit să-l omoare pe Lazăr, pentru că se alăturau mulţi de Hristos când îl vedeau pe Lazăr. Dar acesta, cunoscând gândurile lor, a fugit în insula Cipru şi a trăit acolo. Mai târziu a fost pus de Apostoli episcop al oraşului Chitia. Vieţuind bine şi după plăcerea lui Dumnezeu, a murit din nou după treizeci de ani de la învierea sa. A fost îngropat acolo, făcând multe minuni. Se spune că Lazăr după învierea sa nu mânca altceva decât dulciuri. Se mai spune că preacurată Maică a lui Dumnezeu i-a lucrat cu mâinile ei un omofor şi l-a dăruit. Preaînţeleptul împărat Leon, în urma unei arătări dumnezeieşti, a adus sfintele şi cinstitele lui moaşte în Biserica din Constantinopol zidită de el în numele Sfântului. Şi l-a aşezat cu cinste şi cu multe podoabe cum intri în Biserică pe dreapta, lângă peretele Sfântului altar. Se află încă şi acum acolo cinstitele lui moaşte şi răspândesc mireasmă nespusă. S-a rânduit ca să se prăznuiască în această zi învierea lui, pentru următoarea pricină : Sfinţii şi de Dumnezeu purtători părinţii noştri, dar mai bine spus sfinţii Apostoli, voind să pună, pentru curăţire, după postul cel de patruzeci de zile, sfintele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, au pus aceasta minune mai presus de fire, pentru că au găsit mai cu seamă această minune drept începătură şi pricină a urii iudeilor împotriva lui Hristos. Singur Evanghelistul Ioan a scris această minune; ceilalţi Evanghelişti au lăsat-o la o parte, pentru motivul că Lazăr trăia încă şi putea fi văzut de toţi. Se mai spune că Ioan a scris Evanghelia sa, deoarece ceilalţi Evanghelişti n-au scris nimic despre naşterea cea fără de început a lui Hristos. Ioan a vrut să dovedească aceea că Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, că a înviat şi că va fi învierea morţilor. Iar lucrul acesta se dovedeşte mai cu seamă prin învierea lui Lazăr. Lazăr n-a spus nimic despre cele din iad sau pentru că nu s-a îngăduit să vadă pe cele de acolo, sau dacă le-a văzut, s-a poruncit să le tacă. Din această princină orice om de curând mort se numeşte Lazăr. Deasemenea îmbrăcămintea de înmormântare se numeşte Lazarome; cuvântul lasă să se înţeleagă că are să se facă şi cu noi minunea făcută cu Lazăr. Căci dacă el a înviat la cuvântul lui Hristos şi a trăit din nou, tot aşa și omul, deşi a murit, la trâmbiţa cea din urmă., va învia şi va trăi veşnic.
Pentru rugăciunile prietenului Tău, Lazăr, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, Amin.
Cântarea a 7-a,
Irmos :
Tinerii evreieşti au călcat în cuptor văpaia, cu îndrăzneală, şi focul în rouă l-au schimbat, strigând : Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.
Lăcrămând ca un om, Îndurate, ai înviat pe cel din mormânt, ca un Dumnezeu; şi liberându-se, din iad Lazăr, a strigat : Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.
Ieşit-a legat cu pânzeturile, Lazăr, scăpând din prăpastia şi din întunericul iadului prin cuvântul Stăpânului, strigând : Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.
Altă Patrucântare,
Irmos : Tinerii cei ce merseră din...
Lăcrămând pentru prietenul, ai potolit lacrimile Martei, Îndurate, şi cu patima cea de voie ai şters toată lacrima de pe faţa poporului Tău; Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Vistierule al vieţii, Mântuitorule, chemând pe cel mort, ca pe un adormit, şi rupând cu cuvântul pântecele iadului, ai înviat pe cel ce cânta : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Pe mortul cel ce mirosea greu l-ai sculat, Stăpâne, fiind legat cu pânzeturile; şi pe mine cel legat cu lanţurile păcatelor, ridică-mă, ca să-Ţi cânt : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Catavasie :
Tinerii cei ce merseseră din Iudeea în Babilon oarecând cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a,
Irmos :
Muziceştile organe împreună glăsuind şi pogoare fără de număr închinându-se chipului celui din Deira, trei tineri neplecându-se, pe Domnul au lăudat şi L-au preaînălţat întru toţi vecii.
Ca un păstor căutând pe miel şi răpindu-l ca un biruitor de la lupul cel pierzător, l-ai înnoit fiind stricat; carele strigă Ţie : Lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Ca un om, de mormânt ai întrebat; ca un Făcător, pe cel mort l-ai înviat cu stăpânească porunca Ta; de carele iadul s-a spăimântat, de cel ce striga Ţie : Lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Altă Patrucântare,
Irmos : Pe Împăratul ceresc...
Ca un muritor ai întrebat, iar ca un Dumnezeu ai înviat cu cuvântul pe cel mort de patru zile. Pentru aceasta Te lăudăm şi Te preaînălţăm întru toţi vecii.
Ţie, Stăpâne, a adus Maria mirul cu mulţumire, ca o datorie pentru fratele ei, lăudându-Te întru toţi vecii.
Ca un om ai rugat pe Tatăl, iar ca un Dumnezeu ai sculat pe Lazăr; pentru aceasta Te lăudăm, Hristoase, întru toţi vecii.
Irmosul : Să lăudăm bine să cuvântăm...
Catavasie :
Pe Împăratul ceresc, pe Carele Îl laudă oștile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Ceea ce eşti mai cinstită..., nu cântăm, ci cântăm ce urmează :
Cântarea a 9-a,
Irmos :
Să cinstim şi să preaslăvim popoare pe curata Născătoarea de Dumnezeu, pe ceea ce a zămislit în pântece Focul Dumnezeirii fără ardere şi cu cântări fără tăcere să o mărim.
Văzând popoarele pe mortul cel de patru zile umblând, spăimântându-se de minune, au strigat : Mântuitorule, pe Tine Dumnezeule, cu cântări Te slăvim.
Adeverind mai-nainte slăvită învierea Ta, o ! Mântuitorul meu, ai slobozit din iad pe Lazăr cel mort de patru zile; pentru aceasta pe Tine, cu cântări Te slăvim.
Altă Patrucântare,
Irmos : Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu...
Cinstind pe Tatăl Tău şi arătând că nu eşti potrivnic lui Dumnezeu, Hristoase, Te-ai rugat, înviind cu puterea Ta pe cel mort de patru zile.
Sculat-ai din mormânt pe Lazăr a patra zi, arătându-l tuturor ca mărturie prea-adevărată învierii Tale, Hristoase, celei de a treia zi.
Umblat-ai şi ai lăcrimat şi ai vorbit, Mântuitorul meu, arătând lucrarea Ta cea omenească; iar cea dumnezeiască o ai dovedit, înviind pe Lazăr.
Lucrat-ai negrăit, Stăpâne, Mântuitorul meu, a mea mântuire, după amândouă firile Tale, cu voia Ta cea singură prin sine puternică.
Catavasia :
Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine Fecioară curată, cei mântuiţi de tine, cu cetele cele fără de trupuri, slăvindu-te pe tine.
Apoi : Stânt este Domnul Dumnezeul nostru... (de trei ori)
Luminânda, de două ori.
Cu cuvântul Tău, Cuvântule al lui Dumnezeu, s-a ridicat acum. Lazăr, iarăşi venind la viață; şi popoarele cu stâlpari Te cinstesc pe Tine, Puternice; că vei să pierzi iadul până în sfârşit cu moartea Ta.
Slavă..., Şi acum..., asemenea.
Prin Lazăr, te pradă Hristos pe tine, moarte; dar unde-ţi este biruinţa, iadule ? Plângerea Betaniei s-a mutat acum asupra ta; pentru care toţi aducem Lui stâlpări de biruinţă.
LA LAUDE
Punem Stihiri pe 8 şi cântăm Stihirile, glasul 1, singur glasul.
Învierea şi viaţa oamenilor fiind Tu, Hristoase, ai venit la mormântul lui Lazăr, adeverindu-ne două firi ale Tale, îndelung-Răbdătorule. Că din Fecioară curată ai venit, Dumnezeu şi om; căci ca un om ai întrebat : Unde s-a îngropat ? Iar ca un Dumnezeu ai înviat, cu voia Ta cea de viaţă aducătoare, pe cel mort de patru zile.
Pe Lazăr cel mort de patru zile l-ai înviat, Hristoase, din iad, mai-nainte de moartea Ta, sfărâmând puterea morţii şi prin unul prietenul Tău mai-nainte vestind slobozirea tuturor oamenilor din stricăciune. Pentru aceasta închinându-ne Stăpânirii Tale celei atotputernice, strigăm : Bine eşti cuvântat, Mântuitorule, niiluieşte-ne pe noi.
Marta şi Maria au zis Mântuitorului : De ai fi fost aici, Doamne, n-ar fi murit Lazăr. Iar Hristos, învierea celor adormiţi, a înviat din morţi pe cel mort de patru zile. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Acestuia, Carele vine cu slavă să mântuiască sufletele noastre.
Dând ucenicilor Tăi, Hristoase, semnele Dumnezeirii Tale, în popor Te-ai smerit, vrând să-Ţi tăinuieşti Dumnezeirea. Pentru aceasta, ca un mai-nainte cunoscător şi Dumnezeu, ai spus mai-nainte Apostolilor moartea lui Lazăr; iar în Betania venind în faţa poporului, ai întrebat ca un om, să afli mormântul prietenului Tău, ca şi cum n-ai fi ştiind; cel ce a înviat însă a patra zi prin Tine, a arătat puterea Ta cea dumnezeiască; Atotputernice Doamne, slavă Ţie.
Glasul al 4-lea.
Înviat-ai, Hristoase, pe prietenul Tău cel mort de patru zile şi ai potolit plângerea Martei şi a Mariei, arătând tuturor, că Tu eşti Cel ce plineşti toate cu dumnezeiasca putere, din voia Ta cea singură prin sine puternică; căruia heruvimii strigă neîncetat : Osana, Celui dintru înălţime ! Bine eşti cuvântat, Cel ce eşti Dumnezeu peste toate, slavă Ţie.
Marta a zis Mariei : Învăţătorul a venit şi te cheamă, mergi ! Iar ea degrab venind şi văzând unde era stând Domnul, căzând s-a închinat Lui şi sărutându-i preacuratele picioare, a zis : Doamne, de ai fi fost aici, nu ar fi murit fratele nostru.
Stih : Scoală-Te Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârșit.
Glasul al 3-lea.
Pe Lazăr cel mort de patru zile, l-ai sculat în Betania; că îndată ce ai venit la mormânt, glasul Tău s-a făcut viață celui mort; şi suspinând, iadul l-a slobozit de frică. Mare este minunea aceasta, mult-Milostive Doamne, slavă Ţie.
Stih : Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
Precum ai zis, Doamne, Martei : Eu sunt învierea ! Cu lucrul ai plinit cuvântul, chemând pe Lazăr din iad; şi pe mine, cel omorât de patimi, înviază-mă, Iubitorule de oameni rogu-mă, ca un îndurat.
Slavă..., glasul al 2-lea.
Minune mare şi preaslăvită s-a săvârşit astăzi; că strigând Hristos pe mortul cel de patru zile, din mormânt l-a sculat şi prieten l-a numit. Deci să-L rugăm pe Dânsul, ca pe Cel preaslăvit, ca, pentru rugăciunile dreptului Lazăr, să mântuiască sufletele noastre.
Şi acum... Prea binecuvântată eşti... Doxologia mare şi Apolisul.
LA LITURGHIE
Tipica şi cântările a 3-a şi a 6-a, pe 8. După Ieşire, Troparul praznicului, Slavă..., Şi acum..., Condacul; iar în loc de Sfinte Dumnezeule..., cântăm : Că-ţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat, Aliluia. Apostolul şi Evanghelia praznicului. CHINONICUL : Din gura pruncilor şi a celor ce sug, ai săvârşit laudă. Aliluia.
La masă mâncăm fierturi cu untdelemn şi bem şi vin.
Cade-se a şti : Că unde este Hramul dreptului Lazăr, după obişnuitele Sedelne, cântăm Polieleul şi Pripeala arhierească, cu Psalmii aleşi : Auziţi aceastea toate neamurile..., Apoi Sedelnă, care este după a treia Cântare, şi viaţa Sfântului scrisă de Nichifor Xantopol, întâiul Antifon al glasului al 4-lea : Prochimen, glasul al 4-lea : Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui. Stih : Ce vom da Domnului, pentru toate cele ce ne-a dat nouă. Toată suflarea... Apoi Evanghelia de la Ioan : Eu sunt uşa..., Psalmul 50. Stihira, glasul al 6-lea : Doamne, glasul Tău a sfărâmat..., Canoanele 1, pe 4, şi Catavasia, Irmosul Canonului al doilea. După a 3-a Cântare, Sedelna praznicului : după a 6-a Cântare, Condacul : Bucuria tuturor... Şi Icosul. Şi cealaltă rânduială, precum s-a arătat.
DUMINICA FLORIILOR
DUMINICA FLORIILOR
LA VECERNIA MICĂ, SÂMBĂTĂ SEARA
Punem Stihirile pe 4 şi cântăm aceste Stihiri, glasul al 6-lea.
Podobia : A treia zi ai înviat...
Șezând pe mânz, Hristoase, când veneai la patimă, ai primit de la pruncii cei fără de răutate cântare de biruinţă. Tu, Cela ce eşti lăudat de îngeri cu cântare întreit sfântă.
Iată Împăratul tău, Sioane, vine pe mânz blând şi mântuind, căutând pe vrăjmaşi să-i piardă cu puterea. Bucură-te şi te veseleşte, cu stâlpări prăznuind.
Să ne veselim toţi credincioşii cu un glas, aducând lui Hristos şi noi acum, ca pruncii aceia, stâlpări de bunătăţi; să-i tindem haine de fapte dumnezeieşti şi cu taină să-L primim în suflete.
Stâlpări de fapte bune să aducem, fraţilor, lui Hristos Dumnezeu, Celui ce vine ca un om să pătimească de bunăvoie pentru noi, ca să dăruiască tuturor nepătimire, cu puterea Dumnezeirii.
Slavă..., Şi acum..., asemenea.
Cel ce se poartă pe umerii heruvimilor ca un Dumnezeu, şade pe mânz pentru noi, venind spre junghiere de bunăvoie. Veniţi cu osârdie, să-L lăudăm cu stâlpări.
LA STIHOAVNĂ
Stiluri, glasul al 2-lea.
Podobia : Casa Eufratului...
Luminează-te, noule Sioane, cu stâlpări; cântă cu pruncii; iată Împăratul tău vine spre patimă, mântuindu-te pe tine.
Stih : Din gura pruncilor şi a celor ce sug, ai săvârşit laudă.
Veseliţi-vă, Adame şi Evo, cu proorocii, că iată, vine Domnul spre patimă, să vă cheme pe voi.
Stih : Doamne, Domnul nostru, cât este de minunat numele Tău în tot pământul !
Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Duhul primeşte cântare îngerească sus, a sărăcit jos ca un străin şi cântare de la prunci a primit.
Slavă..., Şi acum..., asemenea.
Cântând cu temere rânduiala Ta cea înfricoşată, strig către Tine : Osana ! Că vii să mă mântuieşti pe mine; binecuvântat eşti, Doamne.
Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne..., Sfinte Dumnezeule..., Şi celelalte, după obicei. Apoi Troparul glasul 1.
Învierea cea de obşte mai înainte de patima Ta încredinţându-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie biruitorului morţii, strigăm : Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului ! (de două ori)
Slavă..., Şi acum..., glasul al 4-lea :
Îngropându-ne împreună cu Tine prin botez, Hristoase Dumnezeul nostru, vieţii celei fără de moarte ne-am învrednicit cu învierea Ta. Şi cântând, strigăm : Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului !
Apoi se face Apolis; şi intrăm la masă.
În Sâmbăta Stâlpărilor
SEARA LA VECERNIA CEA MARE
După Psalmul începător, obișnuita Catismă : Fericit bărbatul..., catisma toată; La, Doamne strigat-am..., punem Stihiri 10 şi cântăm aceste cinci stihiri, repetându-le, glasul al 6-lea, singur glasul.
Astăzi darul Sfântului Duh pe noi ne-a adunat şi luând Crucea Ta, zicem : Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului; Osana ! Celui dintru înălţime. (de două ori)
Cel ce are scaun cerul şi aşternut picioarelor pământul, cuvântul lui Dumnezeu Tatăl şi Fiul, Cel împreună veșnic, S-a smerit astăzi, venind în Betania, pe mânz necuvântător. Pentru aceasta pruncii evreieşti ținând în mâini stâlpări, L-au lăudat cu glas : Osana, Celui dintru înălţime, bine este cuvântat, Cel ce vine, Împăratul lui Israil ! (de două ori)
Veniţi astăzi şi noi, tot Israilul cel nou, Biserica cea din păgâni, să strigăm cu proorocul Zaharia : Bucură-te foarte, fata Sionului, vesteşte, fata Ierusalimului, că iată, Împăratul tău vine la tine blând şi mântuind, călare pe mânz de asin, fiul asinei. Prăznuieşte ca şi pruncii, ţinând în mâini stâlpări, laudă : Osana ! Celui dintru înălţime, bine este cuvântat Cel ce vine, Împăratul lui Israil. (de două ori)
Însemnându-ne nouă mai-nainte cinstită învierea Ta, ai sculat, Bunule, cu porunca Ta din mormânt pe prietenul Tău Lazăr, fiind mort fără suflare de patru zile şi mirosind greu. Pentru aceasta şi pe mânz încălecând, spre închipuire, Te-ai purtat ca într-o căruţă, pe păgâni îmblânzind, Mântuitorule. Pentru aceea şi laudă aduce Ţie, Israilul cel iubit, din gurile sugătorilor şi ale pruncilor celor fără de răutate, care Te-au văzut pe Tine, Hristoase, intrând în sfânta cetate, mai-nainte de Paşti cu şase zile. (de două ori)
Cu şase zile mai înainte de Paşti, sosit-a Iisus în Betania şi au venit la Dânsul ucenicii Lui zicând : Doamne, unde vrei să gătim Ţie, să mănânci Paştile ? Iar El i-a trimis pe dânşii, zicând : Mergeţi în satul cel dinaintea voastră şi veţi afla un om ducând un vas de lut cu apă; să mergeţi după dânsul şi stăpânului casei să-i ziceţi : Învăţătorul zice : La tine voiesc să fac Paștile, împreună cu ucenicii Mei. (de două ori)
Slavă..., Stihira cea dintâi. Astăzi darul Sfântului Duh... Şi acum..., tot aceea. IEŞIRE : Lumină lină...
Prochimen : Domnul S-a împărăţit...
De la Facere, citire :
Cap. 49, Vers. 1-2 şi 8-12.
Apoi a chemat Iacov pe fiii săi şi le-a zis : Adunaţi-vă ca să vă spun ce are să fie cu voi în zilele cele de apoi. Adunaţi-vă şi ascultaţi-mă, fiii lui Iacov, ascultaţi pe Israil, ascultaţi pe tatăl vostrul; Iudo, pe tine te vor lăuda fraţii tăi. Mâinile tale să fie în ceafa vrăjmaşilor tăi. Închina-se-vor ție feciorii tatălui tău. Pui de leu eşti, Iudo, fiul meu ! De la jaf te-ai întors... El a îndoit genunchii şi s-a culcat ca un leu, ca o leoaică... Cine-l va deştepta ? Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele. Acela îşi va lega de viţă asinul Său, de coardă mânzul asinei Sale. Spăla-va în vin haina Sa şi în sânge de strugure veşmântul Său ! Ochii Lui vor scânteia ca vinul şi dinţii Săi vor fi albi ca laptele.
Din Proorocia lui Sofonie, citire :
Cap. 3, Vers. 14-19.
Aşa zice Domnul : Bucură-te fiica Sionului, și saltă de veselie Israile, veseleşte-te şi te bucură din toată inima, fiică a Ierusalimului ! Căci Domnul a înlăturat judecăţile împotriva ta şi a întors pe vrăjmaşii tăi. Domnul, Împăratul lui Israil, este în mijlocul tău; tu nu vei mai vedea nici-o nenorocire. În ziua aceea se va zice Ierusalimului : Nu te teme Sioane, căci mâinile tale nu vor slăbi. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău Mântuitor fără seamăn. El se va bucura foarte de tine şi întru dragostea Lui va tăcea şi pentru tine va tresălta de bucurie. Strânge-voi laolaltă pe cei ce sunt întristaţi şi nu prăznuiesc, căci ei sunt dintre ai tăi şi ocara apasă asupra lor. Şi în ziua aceea voi sfârşi cu toți asupritorii tăi, voi mântui pe ceea ce şchiopătează şi pe cea izgonită o voi strânge de pe drumuri şi le voi face de laudă şi cu nume, în ţinuturile în care fuseseră făcute de ocară.
Din Proorocia lui Zaharia, citire :
Cap. 9, Vers. 9-15.
Aşa zice Domnul : Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica, Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept biruitor; El este smerit şi călare pe asin, şi pe fiul asinei. El va sfărâma carul cel din Efraim, caii cei din Ierusalim şi arcul cel de război va fi rupt. El va vesti pacea popoarelor şi împărăţia Lui se va întinde de la o mare până la cealaltă şi de la Eufrat şi până la marginile pământului. Iar pentru tine, pentru legământul cel cu sânge, eu am dat drumul robilor tăi din cisterna cea fără de apă. Şi ei s-au întors în cetatea cea întărită, robi plini de nădejde. Mai mult încă, astăzi te voi proslăvi de două ori mai mult. Căci am întins pe Iuda şi arc am făcut pe Efraim. Şi voi ridica pe fiii tăi, Sioane împotriva fiilor tăi, Iavane (Grecia), şi te voi preface în sabie de viteaz. Şi Domnul se va arăta deasupra voastră şi lancea Lui se va slobozi ca fulgerul şi Domnul Dumnezeu va suna din trâmbiţă şi îşi va face loc întru viforniţa cea de la miazăzi. Domnul Savaot îi va lua sub ocrotirea Sa.
LA LITIE
Stihirile samoglasnice, glasul 1.
Preasfântul Duh, Cel ce a învăţat pe Apostoli să grăiască cu alte limbi străine, Acelaşi a îndemnat şi pe tinerii evreieşti cei fără de răutate, să strige : Osanna, Celui dintru înălţime ! Bine este cuvântat Cel ce vine, Împăratul lui Israil.
Fiul şi Cuvântul Tatălui, Cel împreună fără de început şi împreună veșnic, şezând pe mânz necuvântător, a venit astăzi în cetatea Ierusalimului; spre Carele heruvimii nu pot a se uita de frică şi pruncii L-au lăudat cu stâlpări şi cu ramuri, laudă de taină cântând : Osana ! Celui dintru înălţime; Celui ce a venit să mântuiască de înşelăciune tot neamul nostru.
Cu şase zile mai-nainte de Paşti, s-a auzit glasul Tău, Doamne, întru adâncurile iadului; pentru aceasta şi pe Lazăr cel mort de patru zile l-ai înviat. Iar pruncii evreieşti au strigat : Osanna ! Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Intrând, Tu, Doamne, în sfânta cetate, şezând pe mânz, Te-ai sârguit să vii spre patimi, ca să plineşti Legea şi proorocii. Iar pruncii evreieşti mai înainte vestind biruinţa învierii, Te-au întâmpinat cu ramuri şi cu stâlpări, zicând : Bine eşti cuvântat, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Ţie, Hristoase, Celui ce şezi pe scaun întru cele de sus şi acum Te aşteptăm cu cinstită Crucea Ta. Pentru aceea, se veseleşte fiica Sionului, se bucură neamurile pământului, pruncii ţin stâlpări, ucenicii hainele şi toată lumea s-a învăţat să-Ţi strige Ţie : Binecuvântat eşti, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
Slavă..., Şi acum..., glasul al 3-lea.
Mai înainte cu şase zile de facerea Paştilor, venit-a Iisus către Betania, să cheme iarăşi la viață pe Lazăr cel mort de patru zile şi să prevestească învierea. Şi L-au întâmpinat pe el femeile, Marta şi Maria, surorile lui Lazăr, strigând către Dânsul : Doamne, de ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele nostru. Atunci a zis către dânsele : Au nu v-am spus mai înainte, că cel ce crede întru Mine, de ar şi muri, viu va fi ? Arătaţi-mi, unde l-aţi pus pe el ? Şi a strigat către dânsul Făcătorul tuturor : Lazăre, vino afară !
LA STIHOAVNĂ
Stihiri glasul al 8-lea, singur glasul.
Bucură-te şi te veseleşte, cetatea Sionului, împodobeşte-te şi te bucură Biserica lui Dumnezeu; că iată Împăratul tău venit întru dreptate, şezând pe mânz, se laudă de prunci : Osana ! Celui dintru înălţime, binecuvântat eşti, Cel ce ai mulţime de îndurări, miluieşte-ne pe noi !
Stih : Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă.
Venit-a Mântuitorul, astăzi, în cetatea Ierusalimului, să plinească Scriptura; şi toţi au luat în mâini stâlpări de finic şi haine şi au aşternut Lui, cunoscând că El este Dumnezeul nostru; Căruia strigă heruvimii neîncetat : Osanna, Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat Cel ce ai mulţimea îndurărilor, miluieşte-ne pe noi !
Stih : Doamne, Domnul nostru, cât este de minunat numele Tău în tot pământul !
Cel ce Te porţi pe heruvimi şi eşti lăudat de serafimi, ai încălecat pe mânz, Bunule; şi precum zice David, pruncii Te-au lăudat cu dumnezeiască cuviinţă, iar Iudeii Te-au hulit cu fărădelege. Şederea pe mânz însemna întoarcerea neamurilor neînfrânate de la necredinţă la credinţă. Slavă Ţie, Hristoase, Cel ce eşti singur milostiv şi iubitor de oameni.
Slavă..., glasul al 6-lea.
Astăzi darul Sfântului Duh pe noi ne-a adunat şi toţi luând Crucea Ta, zicem : Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului; Osana, Celui dintru înălţime !
Şi acum..., tot aceasta.
Apoi : Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne..., Sfinte Dumnezeule..., Şi celelalte. Şi cântăm Troparul, glasul 1.
Învierea cea de obşte mai înainte de patima Ta încredinţându-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie biruitorului morţii, strigăm : Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului ! (de două ori)
Slavă..., Şi acum..., glasul al 4-lea :
Îngropându-ne împreună cu Tine prin botez, Hristoase Dumnezeul nostru, vieţii celei fără de moarte ne-am învrednicit cu învierea Ta. Şi cântând, strigăm : Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului !
Şi se face binecuvântarea pâinilor. Fie numele Domnului binecuvântat..., (de trei ori) Şi Psalmul : Bine voi cuvânta pe Domnul..., Apoi citire din cuvântul Praznicului.
ÎN DUMINICA STÂLPĂRILOR
LA UTRENIE
La Dumnezeu este Domnul... cântăm Troparul, glasul 1.
Învierea cea de obşte mai înainte de patima Ta încredinţându-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie biruitorului morţii, strigăm : Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului ! (de două ori)
Slavă..., Şi acum..., glasul al 4-lea :
Îngropându-ne împreună cu Tine prin botez, Hristoase Dumnezeul nostru, vieţii celei fără de moarte ne-am învrednicit cu învierea Ta. Şi cântând, strigăm : Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului !
Apoi citim obişnuitele Catisme, după obicei. După întâia Catismă, Ssdelna glasul al 4-lea.
Podobia : Spăimântatu-s-a Iosif...
Curăţindu-ne sufletele, să lăudăm pe Hristos prin credinţă, cu ramuri înţelegătoare, ca şi pruncii, strigând cu glas mare Stăpânului : Bine ești cuvântat, Mântuitorule, Carele ai venit în lume să mântuieşti pe Adam din blestemul cel dintâi; duhovniceşte, făcându-te Adam nou, Iubitorule de oameni, precum bine ai voit, Cuvinte, Cela ce ai rânduit toate spre folos, slavă Ţie.
Slavă..., Şi acum..., altă Sedelnă, glasul al 4-lea.
Podobia : Arătatu-Te-ai astăzi...
Pe Lazăr cel mort de patru zile sculându-l din mormânt, Doamne, pe toţi i-ai învăţat să strige Ţie cu ramuri şi cu stâlpări : Bine eşti cuvântat Cel ce vii !
Citire din tâllcuirea Evangheliei, a Sfântului Ioan Gură de aur.
După a doua Catismă, Sedelnă glasul al 4-lea.
Podobia : Spăimânta-tu-s-a Iosif...
Pentru prietenul Tău ai vărsat lacrimi cu taină, Hristoase, şi ai sculat din morţi pe Lazăr cel ce zăcea mort, spre carele ai arătat milostivire prin iubirea de oameni. Iar mulţimea pruncilor înţelegând de venirea Ta, Mântuitorule, a ieşit astăzi ţinând stâlpări în mâini şi Ţi-a strigat : Osana ! Bine eşti cuvântat, că ai venit să mântuieşti lumea.
Slavă..., Şi acum..., altă Sedelnă, glasul 1,
Podobia : Piatra fiind pecetluită...
Lăudaţi cu un glas, popoare şi neamuri, că Împăratul îngerilor a încălecat acum pe mânz şi merge, vrând să ucidă pe vrăjmaşi pe Cruce ca un puternic. Pentru aceasta şi pruncii cu stâlpări strigă cântare : Slavă Ţie, Celui ce ai venit biruitor; slavă Ţie, Hristoase Mântuitorule; slavă Ţie, unuia Dumnezeului nostru, Celui ce eşti binecuvântat.
Şi citire dintru acelaşi cuvânt.
Apoi Polieleul. Şi după Polieleu, Sedelna, glasul al 8-lea.
Podobia : Porunca cea cu taină...
Cel ce șade pe scaun de heruvimi şi pe mânz a şezut pentru noi, şi apropiindu-se spre patima cea de bunăvoie, astăzi a auzit pe prunci strigând : Osana ! şi pe popoare zicând : Fiul lui David, grăbeşte-Te de mântuieşte pe cei ce i-ai zidit, binecuvântate Iisuse; că pentru aceasta ai venit, ca să cunoaştem slava Ta.
Slavă..., Şi acum..., aceeaşi.
Şi facem citire pentru Praznic : Cuvântul Părintelui Andrei Criteanul. Apoi Antifonul cel dintâi, al glasului al 4-lea. Prochimen, glasul al 4-lea : Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă. Stih : Doamne, Dumnezeul nostru, cât este de minunat numele Tău, în tot pământul. Toată suflarea..., Evanghelia de la Matei. Învierea lui Hristos văzând..., nu zicem; ci îndată Psalmul 50.
Apoi luând preotul cădelniţa, cădeşte în chipul Crucii şi zice rugăciunea binecuvântării sălciilor.
Diaconul : Domnului să ne rugăm ! Iar noi : Doamne miluieşte !
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce şezi pe heruvimi, Carele ai ridicat puterea Ta şi ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să mântuiască lumea prin Cruce şi prin îngropare şi prin învierea Sa; Carele venind în Ierusalim spre patima cea de bunăvoie, poporul cel ce şedea întru întuneric şi în umbra morţii, luând semnele învierii, adică ramuri de copaci şi stâlpări de finici, mai înainte închipuind învierea, L-au întâmpinat. Însuţi, Stăpâne, şi pe noi care după asemănarea acelora, tot în această zi mai înainte de prăznuire ţinem în mâini stâlpări şi ramuri de copaci, păzeşte-ne şi ne întăreşte ! Că precum acele popoare şi pruncii au strigat Ţie, Osana ! aşa şi noi, cu laude şi cu cântări duhovniceşti, să ne învrednicim făcătoarei de viață învierii celei de a treia zi, întru Iisus Hristos, Domnul nostru; cu Carele împreună binecuvântat eşti, cu Preasfântul şi bunul şi de viață făcătorul Duhul Tău, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Şi când sărută fraţii Evanghelia, le împarte Egumenul stâlpări, iar noi cântăm :
Slavă..., glasul al 2-lea.
Astăzi Hristos intră în cetatea Betania, şezând pe mânz şi dezlegând dobitocia cea rea a păgânilor, care era dedemult înţelenită.
Şi acum..., tot aceasta.
Miluieşte-mă Dumnezeule, după mare mila Ta...
Şi Stihira. Glasul al 6-lea.
Astăzi darul Sfântului Duh pe noi ne-a adunat şi luând Crucea Ta, zicem : Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului; Osana ! Celui dintru înălţime.
După aceasta, rugăciunea : Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău... Doamne miluieşte ! (de 12 ori)
CANOANELE
Şi după Ecfonis, Canonul, Irmosul de două ori şi troparele pe 12. Catavasie : Irmosul în amândouă stranele împreună.
CANONUL Triodului
Compunerea lui Cosma.
Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,
Irmos :
Arătatu-s-au ale adâncului izvoare, umejunii neîmpărtăşite şi s-au descoperit temeliile mării celei învăluite de vifor; căci cu voia o ai certat pe dânsa şi pe poporul cel ales l-ai mântuit, cel ce-Ţi cântă cântare de biruinţă, Doamne.
Din gura pruncilor celor fără de răutate şi a sugătorilor lauda robilor Tăi ai plinit; ca să sfărâmi pe vrăjmaşul, şi să răscumperi cu patima Crucii căderea lui Adam celui dedemult şi prin lemn să-l înviezi pe el, pe cel ce-Ţi cântă cântare de biruinţă, Doamne.
Biserica cuvioşilor laudă aduce Ţie, Hristoase, Celui ce locuieşti în Sion şi Israil se bucură de Tine, Făcătorul său. Şi munţii, adică neamurile cele potrivnice, cu inimile împietrite, de faţa Ta s-au veselit, cântând Ţie, cântare de biruinţă, Doamne.
Catavasie : Arătatu-s-au ale adâncului...
Cântarea a 3-a,
Irmos :
Din piatra cea vârtoasă şi tare, ce a izvorât cu porunca Ta, s-a adăpat poporul israelitenilor; iar piatra Tu eşti, Hristoase, şi viaţa, întru Care s-a întărit Biserica, strigând : Osana ! Bine eşti, cuvântat, Cel ce vii !
Pe Lazăr cel mort de patru zile, cutremurându-se iadul, l-a liberat din morţi cu porunca Ta; că Tu eşti, Hristoase, învierea şi viaţa; întru Carele s-a întărit Biserica strigând : Osana ! Binecuvântat eşti, Cel ce vii.
Cântaţi, popoare, cu dumnezeiască cuviinţă, în Sion şi daţi rugăciune lui Hristos în Ierusalim, că însuşi vine în slavă cu putere; întru Carele s-a întărit Biserica strigând : Osana ! Binecuvântat eşti, Cel ce vii.
Catavasia : Din piatra cea vârtoasă...
Ipacoi, glasul al 6-lea.
Cu stâlpări lăudându-L mai înainte, cu lemne mai pe urmă au prins nemulţumitorii iudei pe Hristos Dumnezeu; iar noi cu credinţă neschimbată pururea cinstindu-L, ca pe un Făcător de bine, totdeauna strigăm Lui : Bine eşti cuvântat Cel ce ai venit să chemi pe Adam.
Şi citirea cuvântului.
Cântarea a 4-a,
Irmos :
Hristos, Cel ce vine arătat, Dumnezeul nostru, veni-va şi nu va zăbovi din muntele cel cu umbra deasă, din Fecioara care a născut neispitită de bărbat, precum a zis proorocul dedemult. Pentru aceasta toţi strigăm : Slavă puterii Tale, Doamne !
Să vestească veselie mare, pentru milă; dealurile şi toţi munţii şi lemnele dumbrăvilor să salte; lăudaţi neamurile pe Hristos şi toate popoarele, slăvindu-L, strigaţi Lui : Slavă puterii Tale, Doamne !
Domnul, Cel ce împărățeşte veacurile, cu tărie îmbrăcat va veni; podoaba frumuseţii şi a măririi Acestuia neasemănată este în Sion. Pentru aceasta toţi strigăm : Slavă puterii Tale, Doamne !
Cel ce a măsurat cerul cu palma şi pământul cu mâna, Domnul, a venit; că a ales Sionul, ca să locuiască şi să împărăţească într-însul; şi a iubit pe poporul cel ce strigă cu credinţă : Slavă puterii Tale, Doamne !
Catavasia : Hristos, Cel ce vine arătat...
Cântarea a 5-a,
Irmos :
Pe muntele Sionului suie-Te, Cela ce binevesteşti şi propovăduiește Ierusalimului; înalţă-Ţi glasul cu tărie; preaslăvite s-au grăit de Tine cetatea lui Dumnezeu; pace spre Israil şi mântuire neamurilor.
Dumnezeu, Cel ce şade întru cele de sus pe heruvimi şi priveşte spre cele smerite, însuşi va veni întru slavă cu putere şi se vor umplea toate de dumnezeiască lauda Lui. Pace spre Israil şi mântuire neamurilor.
Sioane, munte sfânt al lui Dumnezeu, şi Ierusalime, ridică-ţi ochii tăi împrejur şi vezi fiii tăi adunaţi întru tine; că iată, au venit de departe să se închine Împăratului tău. Pace spre Israil şi mântuire neamurilor.
Catavasie : Irmosul : Pe muntele Sionului...
Cântarea a 6-a,
Irmos :
Strigat-au cu veselie sufletele drepţilor : Acum lumii aşezământ nou se rânduieşte şi cu stropirea dumnezeiescului sânge, să se înnoiască poporul.
Primeşte, Israile, împărăţia lui Dumnezeu şi cela ce umblă întru întuneric să vadă lumină mare, şi cu stropirea dumnezeiescului sânge, să se înnoiască poporul.
Liberează, dezleagă-ţi, Sioane, pe legaţii tăi şi-i scoate din groapa cea fără de apă a necunoştinţei; şi cu stropirea dumnezeiescului sânge, să se înnoiască poporul.
Catavasie : Irmosul : Strigat-au...
CONDAC glasul al 6-lea.
Pe scaun, în cer, şi pe mânz, pe pământ, fiind purtat, Hristoase Dumnezeule, laudă de la îngeri ai primit şi cântare de la tinerii cei ce strigau Ţie : Binecuvântat eşti, Cel ce vii să chemi pe Adam !
ICOS
De vreme ce ai legat iadul, Nemuritorule, şi moartea ai omorât şi lumea ai înviat-o, pentru aceasta cu stâlpări Te-au lăudat pruncii, Hristoase, ca pe un biruitor, strigându-Ţi astăzi : Osana, Fiul lui David ! Că nu se vor mai junghia, a zis, pruncii pentru pruncul Mariei; ci pentru toţi pruncii şi bătrânii Tu însuţi Te răstigneşti. Nu se va mai porni asupra noastră sabie, căci coasta Ta se va împunge cu suliţa. Pentru aceasta bucurându-ne, zicem : Binecuvântat eşti, Cel ce vii să chemi pe Adam.
SINAXAR
LA DUMINICA STÂLPĂRILOR
Sinaxarul din Minei, apoi acesta.
În aceeaşi zi, în Duminica Stâlpărilor, prăznuim strălucita şi slăvită sărbătoare a intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos.
Stih : Pe mânzul asinei şezând Cela ce cerul prin cuvânt l-a desfăşurat,
Dezleagă pe oameni, care prin păcat de dobitoace s-au alăturat.
După învierea lui Lazăr din morţi, mulţi din cei ce au văzut minunea au crezut în Hristos. Dar în sinagoga Iudeilor se hotărăşte şi uciderea lui Hristos şi a lui Lazăr. Iisus deci fuge şi face loc răutăţii. Iudeii s-au gândit să-L omoare de sărbătoarea Paştilor. Şi cu toate că Iisus avea destul timp să fugă, totuşi a venit cu şase zile înainte de Paşti în Betania, unde era Lazăr cel ce murise. Acolo s-a făcut ospăţ şi a mâncat împreună cu el şi Lazăr. Iar sora lui, Maria, a turnat mir pe picioarele lui Hristos. A doua zi a trimis pe ucenicii Săi să-i aducă asina şi mânzul ei. Şi într-adevăr, Cel care are cerul de tron, s-a urcat pe mânzul asinei şi a intrat în Ierusalim. Copiii evreilor şi ei chiar, aşterneau înaintea Lui haine şi ramuri de finici; unii le tăiau, iar alţii le purtau în mâini şi strigau mergând înaintea Lui : Osana, Fiul lui David, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, împăratul lui Israil ! Acest lucru s-a întâmplat pentru că Preasfântul Duh le-a mişcat inimile lor spre lauda şi slava lui Hristos. Prin stâlpări, adică prin ramuri fragede, s-a arătat mai dinainte biruinţa lui Hristos împotriva morţii, căci era obiceiul ca învingătorii în lupte, sau în războaie să fie cinstiţi şi însoţiţi în procesiuni triumfale cu ramuri de copaci, pururea verzi. Mânzul de asină ne închipuie pe noi, poporul, care ne tragem din păgâni. Hristos şezând pe mânzul asinei şi odihnindu-Se pe el este proclamat înălţător de trofeie, biruitor şi împărat al întregului pământ. Despre această sărbătoare grăia profetul Zaharia : Bucură-te, fiica Sionului, iată împăratul tău vine blând, şezând pe asină şi pe mânz, fiul celei de sub jug Iar David spune iarăşi despre copii : Din gura pruncilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă. Când a intrat Iisus în Ierusalim, spune Scriptura, s-a cutremurat tot Ierusalimul. Iar gloatele fiind aţâţate de arhierei spre răzbunare aveau de gând să-L omoare. El, însă, ascunzânduse a dispărut din faţa lor. Când s-a arătat din nou le grăia în pilde.
Prin milostivirea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, fă-ne biruitori asupra patimilor noastre dobitoceşti şi învredniceşte-ne să vedem şi biruinţa Ta cea luminată asupra morţii, precum şi învierea Ta cea strălucitoare şi de viaţă făcătoare, şi ne miluieşte pe noi, Amin.
Cântarea a 7-a,
Irmos :
Cel ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepţi, Prealăudate, Doamne, Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Îngenunchind popoarele şi cu ucenicii bucurându-se, cu stâlpări, au strigat Ţie : Osana, Fiul lui David ! Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Mulţimea cea fără de răutate, firea care încă era pruncească, cu dumnezeiască cuviinţă Te-a lăudat pe Tine, Împărate al lui Israil şi al îngerilor; Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Cu stâlpări de finic şi cu ramuri, Hristoase, Te-a lăudat mulţimea şi a strigat : Bine eşti cuvântat, Împăratul veacurilor, Cel ce vii; Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Catavasia : Irmosul : Cel ce ai mântuit...
Cântarea a 8-a,
Irmos :
Veseleşte-te, Ierusalime, prăznuiţi cei ce iubiţi Sionul; că a venit Domnul puterilor, Cel ce împărăţeşte vecii; să se teamă tot pământul de faţa Lui şi să strige : Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.
Pe mânz tânăr încălecând Împăratul tău, Sioane, Hristos, a venit ca să strice înşelăciunea idolilor cea necuvântătoare şi să oprească pornirea cea neoprită a tuturor neamurilor; ca toţi să cânte : Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Dumnezeul tău, Hristos, a împărăţit în veci, bucură-te foarte Sioane.
Acesta precum scrie, blând şi mântuind, Mântuitorul nostru Cel drept a venit pe mânz, ca să piardă sălbătăcia cea dobitocească a vrăjmaşilor, care nu strigă : Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Se lipseşte de dumnezeieşti locaşuri, adunarea cea călcătoare de lege a celor neplecaţi; de vreme ce casa cea de rugăciune a lui Dumnezeu a făcut-o peşteră tâlharilor, lepădând din inimă pe Mântuitorul, Căruia cântăm : Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Catavasie : Veseleşte-te Ierusalime...
Cântarea a 9-a,
Irmosul :
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; tocmiţi prăznuire şi bucurându-ne, veniţi să mărim pe Hristos cu ramuri şi cu stâlpări şi cu cântări, strigând : Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului, Mântuitorului nostru.
Păgâni, pentru ce v-aţi întărâtat ? Cărturari şi preoţi, pentru ce aţi cugetat cele deşarte, zicând : Cine este Acesta, Căruia pruncii cu ramuri şi cu stâlpări şi cu cântări strigă : Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Mântuitorul nostru ?
Acesta este Dumnezeul nostru, Căruia nimenea nu este asemenea; aflând toată calea cea dreaptă, a dat-o lui Israil celui iubit; iar după aceea arătându-Se, cu oamenii a vieţuit. Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, Mântuitorul nostru.
Pentru ce aţi pus sminteală, neascultătorilor, aproape de calea noastră ? Picioarele voastre sunt grabnice a vărsa sângele Stăpânului; ci se va scula cu adevărat, să mântuiască pe cei ce strigă : Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, Mântuitorul nostru.
Catavasie : Dumnezeu este Domnul... Luminândă nu zicem; ci îndată : Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru... (de trei ori)
LA LAUDE
Punem stihirile pe 6 şi cântăm patru stihiri idiomele, repetând două, glasul al 4-lea.
Mulţimea poporului, Doamne, aşterne pe cale hainele sale şi alţii tăiau ramuri din copaci şi le ţineau; iar cei ce mergeau înainte şi cei ce urmau, strigau, zicând : Osanna, fiul lui David ! Bine eşti cuvântat, Cel ce ai venit şi iarăşi vii întru numele Domnului. (de două ori)
Vrând Tu, Doamne, să intri în sfânta cetate, stâlpări de copaci popoarele ţineau, lăudându-Te pe Tine, Stăpânul tuturor; şi văzându-Te şezând pe mânz, Te priveau ca şi cum ai fi fost pe heruvimi. Pentru aceea strigau aşa : Osanna, Celui dintru înălţime ! Bine eşti cuvântat Cel ce ai venit şi iarăşi vii întru numele Domnului. (de două ori)
Ieşiţi neamuri, ieşiţi popoare şi vedeţi astăzi pe Împăratul ceresc, pe mânz de rând ca pe un scaun preaînalt intrând în Ierusalim. O ! Neam iudeu necredincios şi desfrânat, vino de vezi pe Cel ce L-a văzut Isaia venind cu trup pentru noi, cum îşi logodeşte ca pe o mireasă curată pe noul Sion şi leapădă adunarea cea osândită. Şi ca la o nuntă nestricată şi nespurcată, au alergat prunci nespurcaţi şi fără de răutate, lăudând. Cu care împreună şi noi cântând cântarea cea îngerească, să strigăm : Osanna, Celui dintru înălţime, Celui ce are mare milă !
Învierea cea de obşte mai înainte de patima Ta cea de bunăvoie arătându-o spre încredinţarea tuturor, Hristoase Dumnezeule, pe Lazăr cel mort de patru zile în Betania l-ai înviat cu puterea Ta cea mare. Orbilor vedere le-ai dăruit, Mântuitorule, ca un dătător de lumină, şi în sfânta cetate ai intrat cu ucenicii Tăi, şezând pe mânzul asinei, ca şi cum Te-ai fi purtat pe heruvimi, plinind propovăduirea proorocilor; şi pruncii evreieşti cu ramuri şi cu stâlpări Te-au întâmpinat. Pentru aceasta şi noi ținând ramuri de măslin şi stâlpări de finic, cu mulţumire strigăm Ţie : Osana, Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat Cel ce vii întru numele Domnului !
Slavă..., Şi acum..., glasul al 6-lea.
Mai înainte de Paşti cu şase zile, venit-a Iisus în Betania şi s-au apropiat către Dânsul ucenicii Lui, zicându-i : Doamne, unde vrei să gătim Ţie să mănânci paștile ? Iar El i-a trimis pe dânşii, zicând : Mergeţi în satul cel dinainte şi veţi afla un om ducând un vas de lut cu apă; să mergeţi după dânsul şi stăpânului casei să-i ziceţi : Învăţătorul zice : La tine voi să fac paștile cu ucenicii Mei.
Doxologia mare şi Troparul; Învierea cea de obşte... Ecteniile şi Apolisul. Apoi Ceasul 1, învăţătura pentru credinţă şi Apolisul deplin.
LA LITURGHIE
ANTIFONUL ÎNTÂI Glasul al 2-lea.
Stih 1 : Iubit-am că va auzi Domnul glasul rugăciunii mele.
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Mântuitorule, mântuieşte-ne pe noi. (se zice după fiecare stih)
Stih 2 : Ca a plecat urechea Sa mie şi în toate zilele vieţii mele Îl voi chema.
Stih 3 : Cuprinsu-m-au durerile morţii; primejdiile iadului m-au aflat.
Stih 4 : Necaz şi durere am aflat şi numele Domnului am chemat.
Slavă... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu... Şi acum... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu...
ANTIFONUL AL DOILEA
Stih 1 : Crezut-am, peatru aceea am grăit şi eu m-am smerit foarte.
Mântuieşte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai şezut pe mânzul asinei; pe cei ce-ţi cântăm Ţie : Aliluia. (se zice după fiecare stih)
Stih 2 : Ce voi răsplăti Domnului pentru toate oara a dat mie ?
Stih 3 : Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema.
Stih 4 : Rugăciunile mele Domnului voi da, înaintea a tot poporului Lui.
Slavă... Mântuieşte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu... Şi acum... Unule născut, Fiule...
ANTIFONUL AL TREILEA Glasul 1.
Stih 1 : Mărturisiţi-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui.
Troparul :
Învierea cea de obşte mai-nainte de patima Ta încredinţându-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi ca pruncii semnele biruinţei purtând, Ţie, Biruitorului morţii, strigăm : Osana, Celui dintru înălţime ! Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului. (se zice după fiecare stih)
Stih 2 : Zică dar casa lui israil, că este bun, că în veac este mila Lui.
Stih 3 : Zică dar casa lui Aron, că este bun, că în veac este mila Lui.
Stih 4 : Zică toţi cei ce se tem de Domnul, că este bun, că în veac este mila Lui.
IEŞIRE : Bine este cuvântat, cel ce vine întru numele Domnului; binecuvântat-am pe voi din casa Domnului. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă... Troparul : Învierea cea de obşte..., Slavă..., glasul al 4-lea. Îngropându-ne prin botez... Şi acum..., Condac, glasul al 6-lea. Pe scaun în ceruri..., Apoi : Sfinte Dumnezeule..., Prochimenul Apostolului. Apostol din epistola către filipeni. Evanghelia de la Ioan. Şi se face liturghia Sfântului Ioan Gură-de-Aur. CHINONICUL : Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului; Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă... La masă mâncăm peşte şi bem vin, mulţumind lui Dumnezeu. Însemnare : De se va întâmpla Buna-Vestire în Duminica Stâlpărilor, să se caute Tipicul de la sfârşitul cărţii.
Page updated
Google Sites
Report abuse