1. Am păcătuit cu încrederea prea mare şi nesocotită împotriva lui Dumnezeu, zicând că El este milostiv şi mă va ierta şi pentru aceea pot să păcătuiesc mereu.

    2. Mi-am pus în minte ca să păcătuiesc cât voi putea, zicând că mă voi pocăi la anul, la bătrâneţe, pe patul morţii. Am zis că dacă va voi Dumnezeu mă voi mântui, iar dacă nu, mă va pierde.

    3. M-am deznădăjduit de mila lui Dumnezeu, că tot nu mă va ierta, de aceea am păcătuit mereu.

    4. Mi-am pus în minte să mă sinucid şi chiar am încercat să fac aceasta. Am fost autor moral la sinuciderea cuiva.

    5. Am stat împotriva adevărului arătat şi dovedit al Bisericii cuprins în Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi istorie, motiv pentru care am întristat şi alungat Duhul Sfânt de la mine (Caz concret).

    6. Mi-am împietrit inima, neprimind şi nepăzind cuvântul lui Dumnezeu, socotind Dumnezeieştile Scripturi mincinoase. Am avut gânduri de hulă împotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a Sfinţilor sau a altor lucruri sfinte (Trebuiesc spuse gândurile de hulă).

    7. Am hulit faptele bune ale aproapelui; am invidiat pe aproapele pentru darul ce i l-a dat Dumnezeu.

    8. Din răutate nu am dat învăţătură despre credinţă (dacă am ştiut) celor neştiutori.

    9. N-am vrut să aud vorbindu-se despre Dumnezeu, credinţă, religie.

    10. Am zis că Dumnezeu e o născocire a preoţilor, că El nu există în realitate; că nu există suflet, nici îngeri, nici draci, nici judecată, nici înviere, nici rai şi iad, nici altă viaţă viitoare; m-am lepădat de Dumnezeu cu cuvântul, cu gândul, chiar şi în scris.

    11. Am zis că Dumnezeu ne-a dat uitării, că nu se mai ocupă de noi.

    12. Am crezut mai mult în calendar decât în învăţătura Bisericii, ţinând sărbătorile şi posturile după calendarul vechi.

    13. Am ţinut calendarul pe vechi, nesocotind hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii. Am fost naş la Botez sau la Cununie la cei care au fost botezaţi sau cununaţi de către preoţii stilişti.

    14. M-am lepădat de unica şi dreapta credinţă în Dumnezeu, cea ortodoxă, trecând la alte credinţe eretice, sectare, schismatice sau filosofii (evrei, musulmani, budhişti, baptişti, penticostali, adventişti, iehovişti, stilişti, catolici, atei etc.). Am practicat yoga, arte marţiale, dianetică, bioenergie, parapsihologie, radiestezie, telepatie, hipnotism, spiritism, meditaţia transcendentală, zen-budismul şi alte asemenea acestora. Am îndemnat şi pe alţii la aşa ceva.

    15. Am luptat împreună cu potrivnicii Ortodoxiei la discreditarea preoţilor şi a învăţăturilor Bisericii; am făcut glume pe seama lor. Am participat la slujbe cu cei de alte credinţe şi m-am rugat împreună cu ei, căzând sub afurisenia Bisericii.

    16. Am ucis cu voia sau fără de voia mea.

    17. Am asuprit pe cei săraci, pe văduve şi pe orfani; pe cei neputincioşi sau lipsiţi. Am oprit plata celor ce mi-au lucrat.

    18. Am defăimat, batjocorit, bătut pe părinţii mei trupeşti sau duhovniceşti.

    19. Am silit pe alţii să păcătuiască sau i-am ajutat la păcat (la care anume); am luat apărarea celui ce păcătuia.

    20. Nu am mustrat păcatul altora, când a fost vremea a face acest lucru.

    21. Am avut îndoială, şi mai am, de credinţa întru Unul Dumnezeu Cel în Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

    22. Am avut îndoieli asupra credinţei Ortodoxe şi a celor 7 Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Pocă-inţa sau Spovedania, Împărtăşania, Preoţia, Nunta şi Sfântul Maslu).

    23. N-am iubit pe Dumnezeu mai presus de orice. Am căutat să plac mai întâi oamenilor şi apoi lui Dumnezeu.

    24. M-am ruşinat a face fapte urâte înaintea oamenilor, dar am făcut în ascuns fără a mă ruşina de Dumnezeu.

    25. Am purtat numele de creştin, dar cu viaţa am fost mai rău decât un păgân.

    26. M-am unit cu ateii, ereticii, sectarii, schismaticii, primindu-i în casa mea, mâncând, rugându-mă împreună cu ei. Am fost în casa lor sau la adunările lor încurajându-i în credinţa lor, zicând că şi ei vorbesc tot din Scriptură şi cred tot în acelaşi Dumnezeu.

    27. Am primit binecuvântare, daruri şi ajutor de la eretici sau sectari. M-am căsătorit cu eretic sau sectar. M-am căsătorit prin cununie mixtă (de exemplu: am primit Taina Cununiei şi la ortodocşi şi la catolici); am îngăduit copiilor mei să facă o astfel de căsătorie. Am avut naşi la Botez sau Cununie persoane de altă credinţă.

    28. Am avut şi mai am îndoieli asupra Sfintei Biserici, a cinstirii Maicii Domnului, a Sfintei Cruci, a Sfintelor Icoane, a Sfintelor Moaşte sau a altor învăţături ortodoxe.

    29. Am citit cărţi eretice sau sectare, care sunt păgubitoare pentru suflet şi potrivnice Bisericii. Am vândut publicaţii sectare, eretice, pornografice.

    30. Am făcut glume, ironii; am făcut pe alţii să râdă pe seama cuvintelor din Sfânta Scriptură, a Sfinţilor, precum şi a preoţilor şi a celorlalţi slujitori ai Bisericii. Am profanat biserici, troiţe sau morminte

    31. Am trăit anticreştineşte şi prin mine s-a hulit numele lui Dumnezeu între oameni. M-am rugat lui Dumnezeu să-mi ajute la păcat.

    32. Am ţinut ziua sâmbetei, la fel ca adventiştii, în loc de Duminică.

    33. Am crezut în spiritism; m-am dus la cei care vorbesc cu morţii, la cei care deschid cărţile sfinte (chiar şi la preoţi); am crezut în vise şi vedenii.

    34. Am defăimat şchiopii, ologii, ciungii, cocoşaţii, urâţii etc., nesocotind că şi ei sunt oameni şi zidiri ale lui Dumnezeu. M-am automutilat. Am fost sau sunt de acord cu: schimbarea sexului, eutanasia, clonarea etc.

    35. M-am ruşinat a face semnul Sfintei Cruci la arătare, când am trecut pe lângă biserici sau troiţe. Am batjocorit semnul Crucii, făcându-l strâmb pe faţa mea. Am făcut semnul Crucii pe cusături, covoare, pături pe care le-am aşezat pe jos sau pe pat, călcând sau aşezându-mă pe ele.

    36. Am slujit făpturii mai mult decât lui Dumnezeu, iubind copiii, părinţii, fraţii, soţia (soţul), rudeniile, prietenii, sau: averea, luxul, deşertăciunile lumeşti, jocurile, cântecele, glumele etc. mai mult decât pe Dumnezeu.

    37. M-am lăsat amăgit de păcat, de frica şi ruşinea oamenilor, pentru bunuri trecătoare, păcătoase şi pentru plăceri trupeşti.

    38. Am slujit idolilor, adică: pântecelui, iubirii de arginţi, precum şi altor păcate idoleşti, jertfindu-le din agoniseala mea.

    39. Am ocărât pe alţii că sunt blânzi, răbdători, că merg la biserică, că postesc şi se roagă. Am râs de cei ce se înfrânau de la jocuri, petreceri, glume şi cântece desfrânate, fumat şi băuturi ameţitoare; precum şi de cei ce se spovedesc şi împărtăşesc, păzind poruncile lui Dumnezeu.

    40. Am oprit pe alţii de la faptele cele bune.

    41. Am fumat, bucurând pe diavol şi mâniind pe Dumnezeu, cheltuind banii în loc să ajut pe cei lipsiţi.

    42. Am ajutat pe cei ce fumează oferindu-le ţigări şi chibrite. Am oferit ţigări în schimbul unor servicii, făcându-mă astfel părtaş la păcatul lor.

    43. Am folosit droguri, stupefiante sau multă cafea, distrugându-mi sănătatea sau viaţa.

    44. Mi-am ras barba şi mustăţile, m-am tuns după moda veacului de acum sau mi-am lăsat plete.

    45. M-am mascat dându-mi o altă înfăţişare, schimbându-mă din bărbat în femeie sau invers, sau în capră, urs, strigoi, paiaţă sau alte chipuri urâcioase.

    46. M-am roşit, vopsit, parfumat; mi-am tăiat părul, am umblat cu capul descoperit, chiar şi în biserică (ca femeie). Am purtat cercei (chiar şi în semnul Sfintei Cruci), mărgele, inele; m-am ras pe părţile ascunse ale trupului. Ca femeie am purtat pantaloni, devenind urâciune înaintea lui Dumnezeu (vezi: Deuteronomul 22, 5; canoanele Sinodului din Gangra).

    47. Am fost la ştranduri, plajă; am făcut nudism.

    48. Ca femeie, am intrat în biserică fiind în rânduiala firii (perioada lunară). Am sărutat Sfintele Icoane, am luat anaforă sau m-am împărtăşit; mi s-a pus Sfântul Potir pe cap, am sărutat mâna preotului slujitor, fiind în această stare.

    49. Am luat anaforă după ce am mâncat sau băut, ori când am trăit trupeşte cu soţia sau bărbatul, sau când am avut scurgeri în vis.

    50. Am hipnotizat, am adus oameni în transă, am prezis lucrurile viitoare.

    51. M-am ocupat cu telepatia; am crezut că este un lucru bun, folositor.

    52. M-am dus la descântători, ghicitori, la cei care deschid cărţile sfinte (preoţi, călugări sau la altcineva) şi mi s-a ghicit în ghioc, cafea, în palmă etc.

    53. Am făcut şi eu însumi farmece, vrăjitorii, am ghicit, am descântat, am explicat visele, vedeniile, zodiacul; am dat copilul pe geam, am făcut şi alte lucruri vrăjitoreşti (se va spune ce anume).

    54. Am crezut în noroc, destin (predestinaţie), horoscop, astrologie etc.

    55. Am crezut în superstiţii sau că este semn rău când îţi ţiuie urechea, se zbate ochiul; când îţi iese cu găleata goală în faţă; când îţi trece pisică neagră prin faţă sau preotul etc. Am folosit culoarea roşie împotriva deochiului; am purtat baiere, amulete, talismane crezând că-mi pot fi de folos.

    56. Am folosit numele lui Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al Sfinţilor, precum şi semnul Sfintei Cruci, pentru vrăjitorie, descântece…

    57. Am crezut că există strigoi, vârcolaci, zmei şi alte chipuri ale satanei şi din aceste pricini am ţinut unele datini sau zile ca să nu mi se întâmple ceva rău.

    58. Am legat bărbat şi femeie să nu se împreune, să nu se poată căsători; am luat mana de la animale, am turnat cărbuni şi am descântat la cei bolnavi.

    59. În noaptea de Anul Nou m-am uitat în oglindă, verighetă, am pus busuioc sub cap şi alte multe obiceiuri drăceşti ca să-mi visez soarta. Pentru a fi iubită de un anumit bărbat, i-am pus spurcăciuni în mâncare sau băutură.

    60. Am sfătuit pe alţii să meargă la vrăjitori sau să facă lucruri vrăjitoreşti. Am avut credinţa mincinoasă că sufletul după ieşirea din trup se reîncarnează în alt trup sau intră în animale, plante etc.

    61. Am jurat strâmb la judecată sau în alte împrejurări (urmările jurământului).

    62. Am răul obicei de a folosi numele lui Dumnezeu şi al sfinţilor fără de rost, la toate nimicurile.

    63. Nu am mulţumit lui Dumnezeu pentru binefaceri, pentru boli, necazuri, ispite, ci am cârtit, m-am blestemat pe mine, dorindu-mi chiar şi moartea; am blestemat pe alţii.

    64. M-am jurat că voi răsplăti cu rău celor ce mi-au făcut rău.

    65. Am socotit că trebuie să împlinesc jurământul nelegiuit făcut la mânie sau la beţie şi l-am împlinit.

    66. În loc de a mă împăca, am dat în judecată pe aproapele meu.

    67. M-am jurat să mor, să orbesc, să mă ardă focul, să moară mama, tata, copilul meu etc.

    68. Am silit pe alţii cu bani, prin îngrozire sau vicleşug ca să jure pentru mine.

    69. Am drăcuit pe cei din casă, pe străini, dobitoace, lucruri, chiar şi pe mine însumi.

    70. Am jurat pe cele sfinte, fiind singur sau în faţa copiilor, a oamenilor mari, îndemnând şi pe alţii la aşa ceva.

    71. Nu m-am luptat pentru a păzi poruncile lui Dumnezeu, ci pentru a le dispreţui, a le huli.

    72. M-am împărtăşit cu nevrednicie cu Sfintele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos.

    73. După spovedanie şi împărtăşanie m-am întors din nou la păcate, făcându-mă fur de cele sfinte.

    74. Am scuipat după ce m-am împărtăşit.

    75. Am luat părticele.

    76. Am luat Aghiasmă Mare fără a fi spovedit.

    77. Am trecut la pomelnicul morţilor pe cei vii care mi-au făcut rău; i-am scris pe toacă sau clopot pentru a fi pedepsiţi de către Dumnezeu.

    78. Am crezut şi am spus şi altora că nu trebuiesc botezaţi copiii când sunt mici, zicând că ei nu au păcate.

    79. Am făcut făgăduinţe bune lui Dumnezeu la vreme de strâmtoare, la grea cumpănă, iar când mi-a fost bine le-am călcat.

    80. Am făgăduit a da daruri la Biserică, la cei necăjiţi, săraci şi nu am dat, călcându-mi făgăduinţa.

    81. Am lucrat Duminica şi în sărbătorile bisericeşti, la mine sau la alţii. Am făcut lucruri care aş fi putut să le fac şi în alte zile: cumpărături, mâncare, spălat etc.

    82. Am cumpărat şi vândut în acele zile în loc să merg la biserică.

    83. Am făcut clăci cu povestiri necuviincioase, cu vorbe şi glume murdare, cu lăutari, cu beţii şi jocuri, ajungându-se la certuri şi scandaluri.

    84. Mergând la biserică mi-am ales un loc de cinste şi nu am stat cu bună rânduială, vorbind şi tulburând pe cei din jur.

    85. Nu am ascultat cu toată evlavia şi credinţa slujbele din biserică. În timpul slujbelor am dormit sau m-am gândit la lucruri deşarte.

    86. Nu m-am dus Duminica şi în sărbători la biserică, ci am stat acasă uitându-mă la slujba de la televizor sau ascultând la radio, fără a avea un motiv binecuvântat.

    87. Am venit la biserică după ce a început slujba şi am plecat înainte de a se termina, asemănându-mă cu Iuda, vânzătorul.

    88. Duminica şi în sărbători nu am făcut fapte bune potrivite vredniciei zilei.

    89. Am lepădat Sfânta Tradiţie a Bisericii susţinând că numai Sfânta Scriptură este izvorul de credinţă şi mântuire.

    90. M-am dus la biserică numai de ochii lumii, sau cu gânduri deşarte, sau spre a mă ruga pentru osânda celor ce mi-au greşit.

    91. Am îndemnat pe alţi creştini să nu meargă la biserică.

    92. Nu mi-am făcut pravila de rugăciune şi canonul rânduit de către duhovnic, ocupându-mă cu cele lumeşti.

    93. Am postit post negru sâmbăta şi Duminica. Am făcut metanii în aceste zile, fără a avea canon de la duhovnic.

    94. Am stat la masă fără a face rugăciune şi m-am ridicat fără a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate câte mi-a dat.

    95. Am mâncat şi băut cu lăcomie, peste măsură, fiindu-mi rău; am vomitat după ce am stat la masă, din cauza multei mâncări sau băuturi.

    96. Nu am postit cele patru posturi, nici lunea, miercurea şi vinerea de peste an. Am postit numai o săptămână la început şi alta la sfârşit.

    97. Ca părinte, nu am avut grijă în egală măsură de fiecare din copiii mei.

    98. Am împiedicat pe copiii mei de a merge pe calea credinţei sau să se călugărească, să meargă la biserică, ba i-am şi pedepsit pentru asta.

    99. Nu m-am îngrijit de mântuirea copiilor mei; nu i-am dus la spovedanie şi împărtăşanie şi nu le-am dat pildă prin viaţa şi comportarea mea.

    100. Când copiii mei au avut apucături rele nu i-am mustrat, nu i-am pedepsit şi nu i-am oprit de la acestea.

    101. Ca părinte m-am purtat prea aspru şi am pedepsit pe nedrept pe copiii mei.

    102. Am povăţuit pe copiii mei sau pe cei din familie să calce peste semănăturile oamenilor, sau să strice munca şi avutul altora, să fure, să mintă sau să facă alt rău.

    103. Am purtat ură împotriva părinţilor mei pentru că nu am fost lăsat în voia mea să fac ceea ce îmi plăcea mie.

    104. Nu am ascultat părinţii când mi-au dat sfaturi folositoare de suflet, când mi-au cerut să nu umblu prin localuri de petreceri şi să nu mă întovărăşesc cu cei care au apucături rele şi desfrânate.

    105. Nu mi-am îndeplinit datoria faţă de părinţii mei; nu i-am cinstit cu lucrul şi cu cuvântul, am fost neascultător şi m-am purtat urât cu ei.

    106. Mi-am blestemat părinţii, i-am batjocorit, i-am bătut, le-am spus cuvinte jignitoare; le-am dorit boală, necaz şi chiar moartea. I-am părăsit la nevoie, la boală şi în neputinţe, neajutându-i.

    107. Ca părinte nu m-am ruşinat de copiii mei, dezbrăcându-mă în faţa lor.

    108. Am văzut goliciunea părinţilor mei.

    109. Nu am ascultat de cei mai mari ai mei (profesori, conducători, şefi) atunci când m-au învăţat de bine.

    110. Nu am ascultat de părinţii mei duhovniceşti (duhovnic şi naşi), nu m-am rugat pentru ei; i-am batjocorit, i-am vorbit de rău, i-am urât.

    111. Ca părinte duhovnicesc (naş) nu am purtat grijă de fii mei sufleteşti, atât cât mi-a stat în putinţă.

    112. Nu mi-am ales soţie/soţ ţinând seama de învăţăturile Bisericii şi binecuvântarea părinţilor, ci după voia şi plăcerea mea.

    113. Ca bărbat nu mi-am iubit soţia ca pe mine însumi; am batjocorit-o, am certat-o, am bătut-o, am socotit-o ca pe o roabă, nu am ajutat-o şi nu m-am străduit să caut şi să găsesc armonia şi pacea în viaţa de familie.

    114. Ca soţie nu am ascultat de soţul meu, ci l-am certat, l-am ocărât, încât am ajuns la ceartă şi scandal.

    115. Am silit pe soţul meu, din pricina mândriei şi a slavei deşarte, să cheltuiască bani prea mulţi pe îmbrăcăminte luxoasă şi la modă, pe plăceri şi deşertăciuni lumeşti.

    116. Nu m-am supus soţului/soţiei la îndatoririle conjugale, motiv pentru care a păcătuit.

    117. M-am despărţit de soţie/soţ fără motiv bine-cuvântat şi m-am recăsătorit, despărţind familie.

    118. Am avut gând de răzbunare şi chiar m-am răzbunat asupra vrăjmaşilor mei, dorindu-le necazuri, chiar şi moartea; i-am pizmuit, i-am bătut, i-am mutilat sau le-am făcut alt rău.

    119. Am făcut rău aproapelui meu, l-am ocărât, defăimat, făcându-i viaţa grea prin tot felul de insul-te şi ponegriri, spunând despre el multe neadevăruri, ucigându-l sufleteşte. Am îndemnat şi pe alţii la bătăi şi ucideri.

    120. Am ucis pe aproapele cu arma, prin junghiere, sufocare, otrăvire…, cu voie sau fără de voie.

    121. Am ucis pe aproapele meu pentru a-i răpi averea sau soţia (soţul).

    122. Am luat diferite doctorii pentru a nu rămâne însărcinată sau pentru a ucide copiii în pântece; am îndemnat şi pe alte femei să facă la fel sau le-am ajutat într-un anumit fel.

    123. Am îndemnat, obligat sau am fost de acord ca soţia să facă avort. Am ajutat pe altă femeie (sau pe medic) să facă avort, sau am dat bani pentru a face avort.

    124. Am folosit diferite metode pentru a nu rămâne însărcinată şi încă nu am renunţat la ele.

    125. Am făcut avort (cu voie sau fără voie).

    126. Am născut copil mort.

    127. Am omorât copilul după naştere, nebotezat sau botezat.

    128. Am avut copil care a murit nebotezat din vina mea sau a altcuiva.

    129. Am botezat copiii născuţi morţi sau avortaţi, la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie) sau cu altă ocazie.

    130. Am fost neatent şi am lăsat copilul să cadă în apă, în foc, de la înălţime sau să umble cu obiecte tăioase ca astfel să se schilodească, să se rănească sau chiar să moară.

    131. Am părăsit de bună voie copiii, lăsându-i în voia soartei.

    132. Am păcătuit în înţelegere cu soţia/soţul sau cu cine am avut relaţie sexuală ca să nu avem copii prin diferite metode: păzire, anticoncepţionale, leacuri, băi, calendar, sterilet, prezervativ etc.

    133. Am păcătuit cu soţia/soţul sau cu altcineva prin împreunare împotriva firii (perversiuni sexuale: gomorie – relaţii orale; sodomie – relaţii între persoane de acelaşi sex, între oameni şi animale; pedofilie).

    134. Mi-am distrus singur sănătatea, scurtând-du-mi viaţa, prin mâncare peste măsură, băutură, fumat, petreceri nesăbuite şi altele asemănătoare.

    135. Am făcut pariuri drăceşti, întrecându-mă cu alţii la fumat, băut, la joc sau alte chipuri năstruşnice, stricându-mi sănătatea mea sau pe a altora, pricinuind chiar şi moarte.

    136. Am câştigat bani şi averi cu vicleşug, cu vrăji şi alte mijloace drăceşti, ucigând sufletul meu şi pe al altora.

    137. M-am purtat crud cu animalele, păsările şi alte vieţuitoare, ucigându-le. Am pus greutăţi mari pe animale şi le-am bătut fără de milă.

    138. Am mâncat sânge de animale; am mâncat animale sugrumate, omorâte de fiare sălbatice, împuşcate fără a curge sângele din ele.

    139. Am avut cugete şi pofte trupeşti necuviincioase (uneori şi când am privit la icoane); am păstrat în suflet acele cugete şi nu le-am alungat, îndulcindu-mă de ele.

    140. Nu am săvârşit păcatul cu lucrul dar cu gândul am păcătuit iar prin imaginaţie îmi închipuiam şi cum am să-l săvârşesc atunci când voi avea ocazia.

    141. Am căutat prilej de a păcătui dar nu am avut ocazia.

    142. În loc de a-mi stăpâni poftele, am căutat să le aprind mai tare.

    143. Am cârtit împotriva lui Dumnezeu, cerând să mă scutească de războiul desfrânării, dar eu nu m-am străduit să mă înfrânez.

    144. Am rostit cuvinte şi am făcut fapte necuviincioase în faţa copiilor şi a celor mai în vârstă. Am râs fără de socoteală, cu neruşinare; am făcut cu ochiul, am jucat şi aţâţat poftele altora, am jucat, am bătut din palme, am chiuit şi am râs cu poftă la petreceri şi nunţi.

    145. Am plătit cu bani sau am dat daruri cântăreţilor sau celor care cântau cântece şi spuneau glume necuviincioase, sau am scris eu însumi cântece; le-am cântat sau am făcut alte măscăriciuni şi obscenităţi.

    146. Am păstrat în casă, am primit diferite tablouri sau poze cu desfrânări; le-am pus pe pereţi.

    147. Am cumpărat, am citit, am dat şi altora cărţi, reviste sau poze pornografice.

    148. Am avut vise desfrânate în timpul somnului, pătimind şi scurgere; m-am întinat, fiind treaz, din dezmierdare sau prea multă îmbuibare.

    149. Nu mi-am făcut canonul după ce am pătimit scurgere în timpul somnului sau chiar treaz fiind.

    150. Mi-am stricat fecioria sau curăţenia prin păcatul malahiei (masturbare).

    151. Am făcut păcatul malahiei cu altcineva.

    152. Am privit feţe străine cu gând de poftă trupească; m-am unit şi învoit cu mintea şi cu inima spre a sta de vorbă cu gândurile desfrânării celei trupeşti. Am păcătuit, curvind cu mintea şi cu inima, îndulcindu-mă prin închipuirea păcatelor trupeşti. Am curvit prin imaginaţie, mai bine zis cu dracul curviei, ca şi cu nişte femei (bărbaţi), înfierbântându-mă cu trupul. Am privit cu poftă la trupul şi la feţele femeieşti şi am preacurvit cu ele în inimă. Chiar în vremea sfintei rugăciuni, uneori, m-am aflat curvind şi preacurvind cu mintea şi inima. Am răpit sau violat cu forţa.

    153. Am desfrânat cu fecioară, văduvă, feţe bisericeşti, cu rudenii sau cu cei de altă credinţă.

    154. Am trăit cu soţia înainte de cununia religioasă.

    155. Am păcătuit cu dobitoace, păsări. De multe ori voind să-mi răscolesc dezmierdările cele trupeşti şi să mă îndulcesc cu ele, mi-am închipuit cu mintea împreunări de oameni, de dobitoace, de păsări şi alte feluri de închipuiri drăceşti prin care mi-am spurcat mintea şi inima, aprinzând în mine focul desfrânării, cel ce m-a făcut vinovat de focul cel veşnic.

    156. Fiind căsătorit, am preacurvit cu altcineva, chiar şi cu femeie măritată, despărţind familii.

    157. Am trăit trupeşte cu soţia în zile de post, Duminica şi sărbători, în timpul perioadei lunare a soţiei sau în cele patruzeci de zile după naştere.

    158. Nu m-am înfrânat de la împreunare nici când soţia a rămas însărcinată.

    159. Am mers la biserică (ca femeie) înainte de cele patruzeci de zile după naştere şi fără a-mi face molifta de dezlegare.

    160. Ca părinte am culcat în pat cu mine fete sau băieţi mai mărişori, sau i-am pus să doarmă împreună.

    161. Am păcătuit înainte de căsătorie şi am minţit pe soţ sau soţie, nespunând adevărul.

    162. Fiind copil m-am jucat diferite jocuri pătimaşe, desfrânate, necuviincioase, cu alte fete sau băieţi.

    163. Am fost la nunţi cu lăutari, baluri, hore, discoteci şi alte petreceri păgâne, necreştine. M-am uitat la televizor, video etc. la filme pornografice, întinându-mi mintea şi sufletul; nu am purtat grijă de copiii mei şi le-am îngăduit să privească la filme imorale, chiar şi în prezenţa mea.

    164. Am jucat table, biliard, cărţi sau alte jocuri de noroc, păgubindu-mă băneşte pe mine sau pe alţii.

    165. Am fost la stadioane, săli de sport, teatre, pentru a urmări meciuri, spectacole, circuri, conferinţe sau alte manifestaţii păgâne ori sectare.

    166. Am frecventat case şi locuri unde se spuneau cuvinte şi fapte de sminteală, necuviincioase şi nemernice: bar, bordel, sex-shop, striptease etc.

    167. Am fost şi am mâncat în casă la cei care trăiau necununaţi la Biserică; nu i-am sfătuit să se cunune; am primit daruri de la ei şi i-am pomenit la slujbele Bisericii.

    168. M-am căsătorit cu rude de sânge, din cuscrie, din înfiere sau din botez.

    169. Am avut de gând sau am furat averea aproapelui, a bisericii sau a mănăstirii. Nu mi-am plătit datoriile cuvenite.

    170. Am vândut marfă falsificată, stricată; am luat un preţ mai mare decât cel cuvenit.

    171. Am înşelat la cântar; am folosit vorbe meşteşugite la vânzare sau cumpărare spre a înşela pe aproapele, nu am spus adevărul.

    172. Am silit pe alţii să cumpere scump de la mine marfă proastă, să-mi lucreze sau să-mi vândă ieftin. Am făcut afaceri necurate din care au rămas oameni înşelaţi, pe drumuri sau chiar în temniţă. Am făcut trafic cu droguri, femei, arme etc. Am răpit/sechestrat alte persoane.

    173. Prin viclenia sau falsitatea mea am înşelat statul, pe aproapele sau Biserica.

    174. Am luat dobândă (inclusiv cei de la casa de amanet), mită sau alte daruri.

    175. Am nedreptăţit pe aproapele, ţinând seama de îmbrăcăminte, avere sau poziţia sa socială, nesocotind dreptatea legală, căutând şi folosul meu.

    176. M-am mâhnit pentru sărăcia mea materială, tulburându-mă foarte tare şi am dorit să mă îmbogăţesc.

    177. Am furat de la cei din familie, de la stat, de unde am lucrat şi nu am întors cele furate.

    178. M-am pornit cu ură împotriva celor ce m-au furat sau păgubit, dându-i în judecată, bătându-i sau făcându-le alt rău.

    179. Am păgubit pe aproapele de cinste, de merite, de funcţie şi de locul său mai bun.

    180. Am găsit lucruri furate şi ştiind ale cui sunt nu le-am înapoiat, păstrându-le pentru mine.

    181. Am tăinuit lucruri împrumutate sau date spre păstrare, neîndurându-mă a le înapoia; am păstrat în casă lucruri furate, am cumpărat lucruri care am ştiut că sunt furate.

    182. Am jefuit averile morţilor, mormintele.

    183. Nu am respectat făgăduinţa dată de a face parastase, liturghii sau praznice după moartea părinţilor sau a celor care m-au rugat şi le-am promis.

    184. Am luat de la Biserică lucruri, bani, lumânări, untdelemn, icoane etc. şi nu le-am înapoiat. Am fost cu răutate asupra Bisericii sau mănăstirii, zicând că au prea mult.

    185. Am răpit cu sila, cu minciuni, jurăminte false sau prin judecată pământul aproapelui meu.

    186. Am sfătuit pe alţii să fure, să facă rău, ajutându-i şi eu la acestea; i-am ascuns în casa mea.

    187. Nu mi-am respectat nici contractul, nici făgăduinţa făcută aproapelui.

    188. Nu am lucrat după puterea mea la locul de muncă, nefăcându-mi datoria.

    189. Nu mi-am plătit datoriile faţă de stat; am făcut declaraţii false, înşelând statul.

    190. Având posibilitatea să înlătur pagubele aproapelui, nu l-am ajutat.

    191. Am furat în grupuri, îngrozind lumea.

    192. Am bănuit, am năpăstuit, am pedepsit pe alţii, pentru pierderea avutului meu.

    193. Am făcut vrajbă între mireni sau (şi) clerici, provocând tulburare.

    194. Am mărturisit strâmb asupra aproapelui în faţa oamenilor, aducându-i astfel necinste, înjosindu-l, pricinuindu-i păgubire sufletească sau materială, necazuri şi suferinţe.

    195. Nu am ţinut seama de datoria de a fi sincer, ci am grăit minciuni de tot felul.

    196. Am minţit de frică să nu pătimesc ceva rău, fiind ameninţat.

    197. La judecată am dat bani sau alte bunuri ca să-mi micşoreze pedeapsa.

    198. Am stat la îndoială să spun adevărul.

    199. Am fost nestatornic în cuvântul dat, în credinţă şi făgăduinţă, minţind pe alţii şi păgubindu-mi sufletul.

    200. Am vorbit cu două înţelesuri; am vorbit altfel de cum am gândit, căzând în făţărnicie.

    201. Am fost linguşitor cu făţarnicii, cu şarlatanii, cu oamenii mari şi cu mincinoşii.

    202. Am minţit în faţa judecătorilor ca pârât, ca inculpat sau ca martor.

    203. Am minţit la mărturisire, de ruşine, din teama de a dezvălui unele însuşiri rele ale mele sau unele păcate ruşinoase.

    204. M-am lăudat, m-am înălţat cu gândul.

    205. Am voie slobodă şi din mândrie mi-o împlinesc.

    206. Am obiceiuri rele şi din mândrie nu le părăsesc.

    207. Sunt încăpăţânat, nesupus, ambiţios şi mândru în comportare.

    208. Sunt orgolios, nu suport să mi se poruncească, să mi se arate adevărul sau să fiu criticat, deşi recunosc că sunt vinovat.

    209. Sunt încrezut, mă încred în bunurile lumeşti, în oamenii mari şi mă laud cu toate.

    210. Sunt îndrăzneţ, doritor de a face numai ce doresc eu, sunt batjocoritor, obraznic, fals şi fără de sfială; mă supăr repede.

    211. Sunt potrivnic, neascultător, împietrit, aspru şi plin de mine însumi.

    212. Mă mândresc cu podoabele hainelor şi cu frumuseţea lor.

    213. Mă mândresc cu podoabele casei mele, pe care am dat sume mari de bani, şi cu alte deşertăciuni.

    214. Mă mândresc cu avere străină, cu rude bogate, cu ranguri înalte în societate sau cu starea mea socială.

    215. Mă mândresc cu podoaba părului, cu chipul meu frumos, cu sănătatea, cu tinereţea sau cu vârsta înaintată pe care am apucat-o, cu tot ce am frumos şi bun, uitând că toate sunt de la Dumnezeu.

    216. Din mândrie şi ca să arăt bine, îmi îngrijesc cu multă atenţie părul, tenul, unghiile pe care le las să crească, le vopsesc, îmi rad părul de pe picioare, mă coafez, îmi vopsesc părul, buzele şi ochii cu diferite vopsele, arătând prin aceasta lui Dumnezeu că nu m-a făcut aşa cum trebuia.

    217. Am purtat haine fine, scumpe, la modă şi extravagante, făcând sminteală celor ce mă priveau şi cu dorinţa de a place celor din jurul meu; m-am îmbrăcat necuviincios arătându-mi în felurite feluri goliciunea trupească prin fuste scurte, rochii decoltate…

    218. Am intrat în Sfânta Biserică împodobită ca la paradă, făcând sminteală celor ce mă priveau.

    219. Am stat în faţă ca să fiu văzută şi admirată.

    220. M-am împărtăşit îmbrăcată necuviincios, cu chipul şi buzele vopsite, cu capul descoperit, cu pantaloni, atingând înfricoşatele Taine ale lui Hristos, arătând lipsă de evlavie.

    221. Am postit cu gândul să slăbesc, să fac siluetă, nu din evlavie.

    222. Mi-am cheltuit averea şi chiar ultimul ban din casă pentru lux şi deşertăciuni lumeşti.

    223. Am purtat la gât mărgele, medalioane, cercei, inele şi alte bijuterii ca să atrag atenţia şi să mă mândresc cu ele, fără a mă gândi că sunt lucruri idoleşti şi mare urâciune înaintea lui Dumnezeu.

    224. Din mândrie am defăimat portul călugăresc şi preoţesc, precum şi sărăcia sau nevoinţele lor.

    225. Din mândrie am râs de păcatele altuia, dispreţuindu-l şi vorbindu-l de rău, iar pe ale mele nu le-am socotit.

    226. Din mândrie am defăimat pe cei săraci, lipsiţi, neştiutori, pe cei ce au greşit cu ceva, pe cei neputincioşi şi pe cei ce au sărăcit din anumite motive sau necazuri, în loc să mă rog lui Dumnezeu pentru ei.

    227. Din mândrie m-am socotit deştept, înţelept, talentat şi cu multe calităţi.

    228. M-am mândrit şi m-am socotit mai presus decât ceilalţi cu frumuseţea, cu ştiinţa, cu felul de a vorbi, cu glasul meu, nesocotind că aceste daruri nu sunt ale mele, ci ale lui Dumnezeu, Care mi le-a dat, şi pentru care trebuie să-I mulţumesc.

    229. M-am mândrit cu sărăcia, cu hainele modeste, cu postul, cu slăbiciunea trupului, cu visele şi vedeniile pe care pretind că le-am avut.

    230. M-am rugat cu glas tare sau am cântat mai tare decât alţii ca să fiu auzit şi lăudat.

    231. Am dat milostenii la săraci, în văzul lumii, ca să fiu lăudat, mândrindu-mă prin aceasta.

    232. Din mândrie şi slavă deşartă am intrat în Sfântul Altar. Fiind paracliser, m-am atins de Sfânta Masă şi de alte obiecte sfinţite (de ce anume). Ca femeie, la îndemnul preotului, am intrat în Sfântul Altar şi am făcut curăţenie; m-am atins de Sfânta Masă sau de alte obiecte sfinţite.

    233. Din mândrie am iscodit despre casa şi bogăţia altora; am ascultat pe la ferestre şi am vrut să ştiu cum vieţuiesc, pândind tot ce fac. Am vrut să ştiu starea duhovnicească a fratelui meu, ispitindu-l prin tot felul de întrebări.

    234. Am căutat să mă ţin după moda lumească, fără a ţine seama de ce-mi este folositor şi îngăduit.

    235. M-am trufit şi semeţit; am fost mincinos şi lăudăros.

    236. Am fost făţarnic şi mi-a plăcut mult să fiu cinstit şi lăudat de oameni.

    237. Am păcătuit cu iubirea de sine, cu părerea de sine, cu simţirea de sine, cu bizuirea pe sine şi cu trufaşa încredere în sine.

    238. Am păcătuit foarte mult cu rânduiala de sine, adică mi-a plăcut să umblu după voia mea şi am urât supunerea şi tăierea voii.

    239. Am fost stăpânit în toată vremea de duhul mulţumirii de sine, adică am fost mulţumit cu starea şi aşezarea mea sufletească, socotind că nu sunt ca ceilalţi oameni.

    240. N-am avut adevărata cunoştinţă de sine, adevărata mustrare de sine, fiind stăpânit în toată vremea de îngâmfarea de sine şi preţuirea de sine.

    241. Am fost stăpânit în minte şi cuvânt de duhul îndreptăţirii de sine. Am vrut şi mi-a plăcut să am întotdeauna dreptate, să nu fiu contrazis, să vorbesc mult şi să fiu ascultat de ceilalţi.

    242. Am fost stăpânit de trâmbiţarea de sine, adică am spus altora isprăvile mele cele părute bune.

    243. Am hrănit în toată vremea pe fariseul meu cel dinlăuntru cu închipuirea de sine şi cu arătarea.

    244. Fiind stăpânit de mândrie şi încăpăţânare, am vorbit împotrivă faţă de cei mai mari.

    245. Fiind mândru şi semeţ, am urât pe cei ce m-au mustrat şi am iubit pe cei ce m-au lăudat.

    246. M-am mândrit şi m-am lăudat cu cele patru feluri de bunătăţi: cu cele fireşti, cu cele câştiga-te, cu cele din întâmplare şi cu cele câştigate prin nevoinţe (duhovniceşti).

    247. Având unele bunătăţi duhovniceşti, n-am recunoscut că le am de la Dumnezeu.

    248. Am recunoscut că am unele bunătăţi de la Dumnezeu, însă nu am recunoscut că le am în dar, ci fiindcă mi s-ar cuveni, socotindu-mă vrednic de ele.

    249. Am socotit că am unele bunătăţi duhovniceşti pe care niciodată nu le-am avut.

    250. Am defăimat legile canonice şi liturgice pe care le-au rânduit Sfinţii Părinţi în Biserică şi nu am voit să mă supun întru toate predaniilor Bisericii.

    251. Am fost robit şi stăpânit de defăimarea ascultării, de iscodire, de înşelarea cu mintea, de trufie, de slava deşartă, de laudă, de înălţarea cu mintea, de pregetarea cea făţarnică, de voia liberă, de deprinderea păcatului.

    252. Am păcătuit înaintea lui Dumnezeu cu gândul de hulă, de necredinţă, de încăpăţânare, de îngâmfare, de neînfrânare, de iubirea de stăpânire şi de altele asemenea acestora.

    253. M-am mândrit că eu aş fi feciorelnic cu trupul, defăimând în mintea mea pe cei ce au păcătuit.

    254. N-am iubit niciodată în viaţa mea de a fi ocărât, defăimat, necinstit de alţii şi nebăgat în seamă.

    255. Nu m-am silit a curma din mintea mea vicleşugurile cele gândite ale slavei deşarte; nu m-am silit a face ceva înaintea oamenilor ca să fiu defăimat de către ei.

    256. Am avut întotdeauna viaţa mea făţarnică, plină de prefăcătorie, şi fiind eu înlăuntru plin de rănile conştiinţei şi urâciunea păcatelor mele, pe dinafară m-am arătat mormânt văruit prin cuvioşia şi făţărnicia mea, prin care am vânat slava şi lauda de la oamenii cei neiscusiţi care nu au cunoscut vicleniile mele.

    257. M-am lăcomit la avuţii.

    258. Am fost zgârcit şi împietrit cu inima.

    259. Nu m-a interesat sărăcia şi lipsurile altora.

    260. Sunt nesăţios, viclean şi nedrept, însuşindu-mi bunuri străine pentru a mă îmbogăţi.

    261. Am strâns bani sau avere prin vicleşug sau prin cerşetorie, spre a mă îmbogăţi.

    262. Am fost grabnic a lua şi zăbavnic a da.

    263. Am dat milostenii cu îndoială şi cu zgârcenie, ocărând pe cei cărora le-am dat.

    264. Nu m-am gândit la viaţa veşnică, dându-mi milostenie pentru sufletul meu, ci am socotit că o să-mi dea alţii, după plecarea mea din această lume.

    265. Pentru zgârcenia mea nu am dat slujbe la Biserică pentru răposaţii mei şi pentru uşurarea păcatelor mele.

    266. Am clevetit, am şoptit la ureche cuvinte despre alţii, sau am făcut semn cu mâna, arătând pe alţii şi vorbindu-i de rău.

    267. Am zavistuit (invidiat) pe altul pentru bunăstarea lui şi m-am bucurat pentru necazurile lui.

    268. Nu mi-am reparat greşeala, când am nedreptăţit pe aproapele, nici nu am cerut iertare.

    269. Din pricina invidiei nu am răspuns la salut, nici nu am salutat pe cei ce erau mai capabili sau mai înzestraţi cu darurile decât mine.

    270. Din pricina zavistiei mi-am umplut sufletul de patimi şi ciudă, întunecându-l cu multe păcate grele.

    271. Sunt foarte duşmănos şi rău; nu am recunoştinţă faţă de cei ce-mi fac bine; ţin minte răul, batjocoresc pe aproapele şi mă bucur când alţii sunt batjocoriţi.

    272. Am povestit altora greşeala aproapelui şi am încărcat şi mai mult păcatele lui.

    273. M-am iuţit şi m-am mâniat de foarte multe ori în viaţa mea, cu motiv şi fără motiv.

    274. Din cauza mâniei care m-a stăpânit mi-am pierdut răbdarea şi pacea minţii şi a inimii.

    275. Nu am avut râvnă sfântă şi nu m-am împotrivit celor ce au călcat şi batjocorit legile canonice ale Bisericii lui Hristos.

    276. Din cauza mândriei şi a lenevirii mele am devenit nesimţitor şi împietrit la inimă şi n-am avut umilinţă şi lacrimi spre a stinge la vreme de nevoie focul mâniei şi al iuţimii.

    277. De multe ori, în timpul rugăciunii, mi-am amintit cu ură şi cu mânie faţa celui care m-a supărat şi am urzit în minte gândul de răzbunare.

    278. Fiind stăpânit de mânie am ţinut minte răul asupra altora.

    279. Am duşmănie asupra aproapelui meu şi nu vreau să-l iert.

    280. În toată vremea vieţii mele am fost lacom la mâncare şi băutură.

    281. M-am sârguit în toată vremea de a-mi procura mâncăruri gustoase, scumpe şi de multe feluri.

    282. Mi-am făcut pântecele dumnezeu, slujindu-i lui şi făcându-i totdeauna voia.

    283. Mi-am îngrăşat trupul cu mâncăruri şi băuturi peste măsură, din care cauză mi-am îndobitocit mintea şi am devenit leneş, trândav şi greoi la lucrarea tuturor faptelor bune.

    284. Am fost stăpânit de nesăturare, de cârtire şi nemulţumire în timpul mesei.

    285. Am fost iubitor de dulceaţă şi mi-a plăcut să beau băuturi dulci şi cu anumite condimente.

    286. Fiind rob al pântecelui, am aşteptat cu mare nerăbdare să vină Paştile, Crăciunul sau alte praznice mari spre a face dezlegare la toate mâncărurile şi băuturile.

    287. Am mâncat carne în săptămâna brânzei.

    288. Deşi am postit posturile, totuşi, am dat la alţii mâncare de frupt.

    289. Din cauza săturării pântecelui, mi-am făcut mintea groasă şi molatică, scăzându-mi trezvia, atenţia şi memoria.

    290. Fiind sătul de tot felul de bucate, am avut nebunia de a mă face dascăl şi a tâlcui altora din Sfânta Scriptură, uitând că: În pântecele plin, cunoştinţa lui Dumnezeu nu locuieşte.

    291. Am postit cu scopul de a face rău vrăjmaşilor mei.

    292. Am postit după a mea rânduială şi părere, încălcând postul rânduit de Biserică.

    293. Am postit numai de mâncare dar nu şi de păcate, fiind duşmănos şi rău.

    294. În post am mers la petreceri, ospeţe, zile onomastice.

    295. M-am lenevit de a lucra toată fapta bună prin gând, cuvânt şi lucru, după a mea putere.

    296. M-am lenevit de a mă ruga lui Dumnezeu în toată vremea. N-am făcut cele Şapte Laude zilnic.

    297. Am dormit prea mult şi nu m-am sârguit de a priveghea după a mea putere.

    298. M-am lenevit de a citi Sfânta Scriptură şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi.

    299. M-am lenevit de a fi veghetor şi treaz cu mintea în fiecare clipă, spre a nu fi luat prin surprindere de momelile cele subţiri ale dracilor.

    300. M-am lenevit de lucrarea cea tainică a minţii, adică de a cugeta cât mai des la moarte, la Judecata de apoi, la Rai şi iad, precum şi la alte cugetări duhovniceşti şi ziditoare de suflet.

    301. Am fost stăpânit de moleşeala trupului, păruta neputinţă a trupului şi trândăvie.

    302. Din lenevie nu m-am ostenit a face metaniile şi închinăciunile cum trebuie.

    303. De multe ori lenea mea de a mă ruga lui Dumnezeu am acoperit-o cu unele pricini părute a fi folositoare.

    304. M-am lenevit de a ajuta pe fratele meu căzut în îndoială, deznădejde.

    305. Seara, din pricina oboselii, m-am culcat fără rugăciune, iar dimineaţa, din pricina grabei, am plecat la activităţile mele fără a-mi face rugăciunea, socotind că am această îngăduinţă din pricina împrejurărilor. M-am lenevit să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate, aşteptând să-mi vină cele de trebuinţă fără osteneala mea de a mă ruga şi a mulţumi.

    306. Din lene am lăsat să se strice icoanele şi alte podoabe sfinte.

    307. Mi-a fost lene să-mi cercetez cu de-amănuntul păcatele mele, când a trebuit să mă mărturisesc, şi din această pricină m-am împărtăşit cu nevrednicie.

    308. M-am lenevit să-mi aprind candela sau lumânarea, să îngenunchez cu amândoi genunchii în vremea rugăciunii.

    309. Mi-am încurajat lenea zicând, că m-aş ruga mai mult dacă aş fi călugăr, dar aşa, fiind în lume, nu este cu putinţă.

    310. M-am lenevit a chema preotul să facă aghiazmă, Sfântul Maslu, sau alte slujbe, la vreme potrivită.

    311. Nu am făcut sfeştanie în casă nouă; n-am sfinţit fântâna şi vasele cele spurcate.

    312. Din lene şi nepăsare m-am lenevit de a mă spovedi la vreme de ispită şi când am făcut păcate grele; am umblat din duhovnic în duhovnic, căutând pe cel mai îngăduitor, pentru a nu mi se da canon potrivit cu păcatele mele cele grele.

    313. Din cauza lenevirii şi a trândăviei nu am voit să lucrez după a mea putere faptele cele bune pe care aş fi putut să le fac cu lucrul.

    314. Am fost leneş, molatec şi nepăsător de a ajuta în orice chip pe alţii care se aflau în primejdie trupească sau duhovnicească.

    315. Am putut dar nu am vrut să împiedic pe aproapele de a păcătui (Caz concret).

    316. Nu m-am rugat pentru aproapele şi pentru toată lumea.

    317. Nu am mângâiat pe cei întristaţi.

    318. M-am împărtăşit fiind supărat şi învrăjbit.

    319. Nu am pus cuvânt bun şi de garanţie pentru cei care îi ştiam vrednici.

    320. Nu am săturat pe cei flămânzi.

    321. Nu am dat să bea celui însetat.

    322. Nu am îmbrăcat pe cel gol.

    323. Nu am cercetat pe cel bolnav, pe cel din închisoare.

    324. Nu am primit pe cel străin.

    325. Nu am îngropat pe cel mort.

    326. Nu m-am ostenit să cunosc dogmele, învăţăturile şi rânduielile credinţei.

    327. Nu am avut dragoste să-L cunosc pe Dumnezeu din frumuseţile naturii şi din tot ce ne înconjoară.

    328. Nu m-am ostenit să pătrund mai adânc Crezul şi credinţa Ortodoxă.

    329. În necaz, ispite, pagube, suferinţe, mi-am pierdut nădejdea în Dumnezeu că mă poate ajuta.

    330. Când am păcătuit greu, mi-am pierdut nădejdea în Dumnezeu, zicând că nu mă va ierta niciodată şi că nu mă pot mântui niciodată, căzând în deznădejde şi făcând voia satanei.

    331. Nu m-am ostenit să aprind în sufletul meu focul sfintei dragoste.

    332. Nu m-am silit să câştig virtuţile dragostei creştine în legătură cu Dumnezeu şi cu aproapele.

    333. Nu am ţinut seama de smerenie şi răbdare, prin care se învinge răul şi se câştigă virtutea.

    334. În toată vremea vieţii mele am fost stăpânit de neştiinţă, de nesimţire şi împietrirea inimii.

    335. Din cauza nesimţirii mele, în toată vremea m-a stăpânit uitarea, lenea, nepăsarea, deznădejdea, neevlavia şi nefrica de Dumnezeu.

    336. Din cauza nesimţirii inimii mele am trăit ca şi cum nu aş mai muri vreodată, ca şi cum nu aş avea de dat seamă înaintea lui Dumnezeu pentru toate faptele mele.

    337. Am fost stăpânit de răceala şi uscăciunea sufletului faţă de toate lucrurile cele bune şi am stat încremenit şi lâncezit cu trupul şi cu sufletul faţă de tot lucrul duhovnicesc.

    338. Fiind cuprins de nesimţire, de împietrirea inimii, am pierdut râvna, zdrobirea inimii şi umilinţa, precum şi orice simţire a lui Dumnezeu din sufletul meu şi astfel, viu fiind cu trupul, cu sufletul din mine sunt mort.

    339. Fiind cuprins de nesimţire pentru păcatele mele, m-am apucat ca să învăţ pe alţii.

    340. Fiind stăpânit de nesimţire, am mâncat şi băut prea mult, am dormit prea mult, am vorbit prea mult şi fără de folos.

    341. De multe ori, fiind în biserică, atâta nesimţire am avut faţă de acest loc sfânt, încât am stat cu vorbe deşarte, cu dormitare şi chiar cu glume şi râs, ca în mijlocul unui spectacol.

    342. Din cauza nesimţirii şi a împietririi inimii mele, niciodată nu am putut să am adevărata desluşire a gândurilor mele, având mintea oarbă la desluşirea celor bune şi n-am priceput că nesimţirea este moartea minţii şi omorârea sufletului mai înainte de moartea trupului.

    343. În toate lucrurile, cuvintele şi gândurile mele nu m-am sârguit să am răbdare şi blândeţe.

    344. Neavând răbdare şi blândeţe, m-a stăpânit în toată vremea iuţimea, nerăbdarea, amărăciunea, necazul, tulburarea, neliniştea, nealinarea, neîngăduinţa, răutatea şi viclenia.

    345. Fiind fără răbdare şi blândeţe, am fost străin în toată vremea de nerăutate, de simplitate şi de nevinovăţia cea cuvenită unui suflet curat.

    346. Neavând răbdare şi blândeţe, am fost nemulţumitor şi cârtitor la obligaţiile pe care le aveam.

    347. Nu am avut adevărata cunoştinţă de sine, adică nu am avut vedere clară şi desluşită cu mintea despre toate slăbiciunile şi neputinţele mele.

    348. Având mintea întunecată de patimile mele şi neavând dreaptă socoteală, nu am putut înţelege când a fost cu mine ajutorul lui Dumnezeu, rămânând pururea nesimţitor şi nerecunoscător faţă de El.

    349. Neavând dreapta socoteală, am început de multe ori a face lucruri mai presus de puterea şi de priceperea mea şi în loc de folos, m-am ales cu pagubă şi primejdii.

    350. Neavând smerenie şi dreaptă socoteală, m-am apucat uneori a face pe dascălul, tâlcuind altora, după capul meu, unele locuri grele din Sfânta Scriptură, înşelându-mă şi pe mine şi pe alţii.

    351. M-am lenevit de a mă ruga lui Dumnezeu neîncetat, ziua şi noaptea.

    352. M-am lenevit de multe ori a merge la biserică, lipsind mai mult de trei Duminici consecutiv, căzând sub mare afurisenie.

    353. M-am lenevit de a mă ruga mai mult, uitând că rugăciunea multă duce la rugăciunea curată.

    354. În timpul rugăciunii m-am silit a bolborosi multe cuvinte dar nu m-am silit să-mi concentrez atenţia minţii spre a înţelege cele citite, spre simţirea lor cu inima, hrănind pe fariseul cel din mine.

    355. Uneori stând la rugăciune am avut gânduri spurcate; alteori am pierdut rugăciunea prin răspândirea la lucrurile cele deşarte şi nefolositoare.

    356. În vremea rugăciunii am avut uneori cereri nechibzuite către Dumnezeu şi, dacă după o vreme nu le-am dobândit, m-am întristat şi descurajat de a mă mai ruga, neînţelegând că Dumnezeu are mare grijă de mine, de cele ce sunt spre folosul meu.

    357. Am fost batjocorit de draci în chip jalnic, căci, sosind vremea de rugăciune, m-am apucat de alte treburi, neînţelegând că nici o treabă nu este mai de folos decât rugăciunea.

    358. Ştiind că Dumnezeu cere de la om rugăciunea curată, fără imaginaţie, în vremea rugăciunii am lăsat mintea să-şi închipuiască fel de fel de forme şi închipuiri.

    359. Când mila Domnului m-a cercetat în vremea rugăciunii şi când sufletul a început a se ruga din inimă cu cuvinte proprii, eu, păcătosul, am început a căuta cuvinte subţiri şi cu meşteşug spre a vorbi în acele momente sfinte cu Dumnezeu şi prin această mândrie şi prostie am alungat darul şi umilinţa de la ticălosul meu suflet şi am mâhnit pe Preabunul Dumnezeu, Care cere de la om cuvinte smerite, simplitate şi nevinovăţie.

    360. În vremea rugăciunii am ţinut cu toată tăria de anumite forme, ca poziţia trupului, plecarea capului, ţinerea respiraţiei, iar de cele de mare nevoie, adică de atenţia minţii şi de simţirea inimii, prea puţin m-am apropiat.

    361. Am avut şi această mare nechibzuinţă că uneori, când m-a cercetat mila lui Dumnezeu în timpul rugăciunii, nu am încetat cititul pravilei, ci fiind înclinat spre rugăciunea cea citită, am citit mai departe psalmi şi rugăciuni.

    362. Uneori am stat la rugăciune având răutate sau ţinere de minte de rău asupra celor ce m-au supărat sau nedreptăţit.

    363. Fiind leneş şi stăpânit de toată moleşeala şi nesimţirea, nu am putut ajunge la treapta cea mai de sus a rugăciunii, dar cu toate acestea, uneori, am început să visez cu gândul că parcă tot am sporit oarecum şi nu aş fi cel mai de jos în asemenea privinţă.

    364. În vremea rugăciunii, de multe ori, m-am aflat dormitând cu mintea şi chiar cu trupul, uneori stând de vorbă cu gândurile şi imaginile care veneau de la draci şi luând aminte la ele, am râs şi m-am tulburat de alte patimi; şi aşa, stând cu trupul la rugăciune înaintea Domnului, cu mintea şi cu sufletul m-am aflat slujind dracilor şi patimilor mele.

    365. N-am avut chibzuinţa şi dreapta socoteală ca în vremea când am fost singur să mă rog cu rugăciunea cea dinlăuntru, ci m-am rugat cu glas tare.

    366. Când cineva m-a rugat să mă rog pentru el, eu fiind leneş, am pus motivul că sunt nevrednic şi nu am voit, ascunzându-mi lenevirea în spatele unei smerenii făţarnice.

    367. Alteori m-am rugat pentru alţii, şi dacă Dumnezeu le-a împlinit cererea lor, pentru a lor credinţă, eu m-am mândrit ca şi cum pentru a mea rugăciune s-a făcut aceasta, lăudându-mă cu lucru străin.

    368. Auzind Dumnezeiasca Scriptură spunând că Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru, nu m-am silit a căuta pe Dumnezeu înlăuntrul inimii mele prin chemarea cât mai deasă a Preasfântului Său Nume: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

    369. Am păcătuit foarte mult cu limba înaintea lui Dumnezeu, în tot felul, în tot locul şi în toată vremea.

    370. Am osândit pe alţii şi i-am judecat din ură şi răutate.

    371. Am clevetit şi am pârât pe alţii, din care cauză ei au suferit diferite necazuri (Ce necazuri).

    372. Am omorât cinstea altora prin vorbirea de rău şi prin defăimarea lor.

    373. Am ocărât, am defăimat, am certat, am mustrat, am blestemat şi am batjocorit pe alţii.

    374. De multe ori nu mi-am oprit limba de la multe vorbe deşarte.

    375. Prea de multe ori am avut obiceiul de a mă lăuda şi a spune minciuni.

    376. De multe ori am vorbit cu viclenie şi făţărnicie spre a fi lăudat de oameni.

    377. De multe ori am lăudat pe cei răi şi lucrurile lor cele rele şi am vorbit de rău pe cei buni şi lucrurile lor cele bune.

    378. De multe ori am avut obiceiul de a spune poveşti, de a vorbi despre isprăvile cele rele ale oamenilor care au fost tâlhari, desfrânaţi, beţivi.

    379. Am vorbit (făcut) de multe ori glume, chiar şi cu cuvinte sfinte.

    380. Am râs de multe ori în hohot şi cu glas tare, până la lacrimi, prin care am dovedit că sunt om nebun şi fără de minte.

    381. De multe ori m-am lăudat cu lucrurile mele, cu rudeniile şi prietenii.

    382. Am avut răul obicei de a lăuda pe alţii în faţă şi am vorbit de multe ori cu viclenie şi linguşire.

    383. Nu m-am silit să opresc pe alţii de la vorbirea de rău, de la clevetire, de la nedreptate şi de la orice fel de păcat.

    384. M-am ruşinat şi m-am temut de a spune adevărul şi de a mustra pe faţă nedreptatea şi hula împotriva lui Dumnezeu, pe care cei necredincioşi şi hulitori le-au vorbit la arătare.

    385. N-am avut tăria cea bună şi cu dreaptă socoteală, din care cauză am tăcut acolo unde era nevoie de a vorbi şi am vorbit acolo unde era nevoie să tac.

    386. Ştiind că multa vorbire este scaun al slavei deşarte, totuşi nu am încetat de la multa vorbire cea cu laudă de sine şi de la vorbirea cea deşartă.

    387. Neavând dragoste faţă de aproapele, nu m-am silit cu toată puterea de a mângâia pe cei întristaţi, de a învăţa pe cei neştiutori şi de a apăra pe cei nedreptăţiţi.

    388. Din cauza nepăsării şi a cutezanţei de sine, nu m-am silit cu toată puterea de a fugi şi de a mă feri de locurile acelea unde se râdea, se glumea şi se spuneau deşertăciuni.

    389. Mărturisesc, încă, înaintea Preamilostivului şi Preaînduratului Dumnezeu, că am făcut şi aceste păcate : Am fost trufaş, mândru, măreţ în deşert, înalt cu cugetul, înalt cu sprânceana, îngâmfat, trecător cu vederea, semeţ, iubitor de arătare, nerecunoscător, nemulţumitor, iubitor de podoabe, malahiu, preacurvar, necurat, întinat, desfrânat, neînfruntat, întinat, stricat, răsfăţat, înverşunat, împătimit, nelegiuit, iubitor de dulceţi, îndrăcit cu pântecele, îndrăcit cu gâtlejul, desfătat, îmbuibat, beţiv, negrijuliu, somnoros, leneş, iscoditor, viclean, zavistnic, pizmaş, clevetitor, pârâtor, ucigaş, tâlhar, fur, nedrept, lacom, răpitor, iubitor de averi, cămătar.

    390. M-am iuţit, am fost mincinos, urât câştigător, scump, pomenitor de rău, bârfitor, defăimător, şoptitor, am luat în râs, am vorbit urât, am jurat strâmb, am fost împietrit cu inima, neîncercat, nesupus, neascultător, vorbitor de rău, mânios, batjocoritor, amăgitor, ocărâtor, iscoditor, izbânditor, prigonitor, avar, neîndurat, nemilostiv, nesimţit, neiubitor de săraci şi de străini, neîmpăcat, neprieten, zădărâtor, luptător, înjurător, obraznic, bătăuş, iubitor de ceartă, vorbitor în deşert, nebun, nebăgător de seamă, netemător, neiubitor de bine, urător de frate, urător de fapte bune, hulitor, judecător, necredincios, osânditor, nepocăit, nemărturisit, cel fără de răspuns, uneltitor de rele, cel cu chip înfricoşat.

    391. Mărturisesc că am greşit cu reaua cugetare, cu nebunia, neînfrânarea, nepriceperea, neştiinţa, magia, vrăjirea, ieşirea din minţi, aiureala, sălbăticia, obrăznicia, laşitatea, toropeala, negrija de cele bune, greşeala cea de fiecare clipă, zgârcenia, risipirea, necunoştinţa, neobişnuinţa, cunoştinţa mincinoasă, uitarea, nedeosebirea, nesimţirea, nedreptatea, lâncezeala, flecăreala, nesocontinţa, păcatul de tot felul, nelegiuirea, fărădelegea, robia, încuviinţarea cea rea, însoţirea fără de judecată, momeala drăcească, odihna trupească fără trebuinţă, boala sufletului, lipsa de curaj, neputinţa minţii, nepăsarea, trândăvia, nepreţuirea lui Dumnezeu, abaterea, călcarea poruncilor, necredinţa, neîncrederea, reaua-credinţă, puţina credinţă, slujirea multor patimi, nerecunoaşterea lui Dumnezeu, necuviinţa, ghicirea, fermecătoria, tăgăduirea lui Dumnezeu, nereţinerea de la rău, iubirea de vorbă multă, înălţarea, înfumurarea nebună.

    392. Am greşit cu neatenţia, nesporirea, amăgirea, rătăcirea, cutezanţa, necurăţia, mâncarea de spurcăciuni, desfătarea, lăcomia pântecelui, mânia, întristarea, slava deşartă, părerea de sine, urâciunea, alăturarea, ameţeala, plăcerea de mâncăruri bune, mâncarea pe ascuns, mâncarea fără măsură, mâncarea de unul singur, uşurătatea, umblarea după voia proprie, neîncercarea binelui, nepedepsirea de sine, nedestoinicia, tâmpenia, grosolănia, uşurătatea voii, vorbirea împotrivă, iubirea de vrajbă.

    393. Am păcătuit cu greaua vorbire, strigarea, tulburarea, hărțuiala, pofta nesocotită, fierberea, oţărârea, sminteala, duşmănia, alergarea după multe, învinovăţirea, ura, calomnia, injuria, necinstirea, furia, asprimea, jurământul, părtinirea, uciderea cu cuvântul din ură, primirea de daruri, cearta, necuviinţa, luarea în râs, lucrarea împotrivă, asuprirea, dispreţuirea aproapelui, bătaia, lipsa de iubire, neunirea la cele bune, neîmpăcarea, ponegrirea, neînţelegerea, cruzimea, neruşinarea, întunecarea gândurilor, orbirea, năzuirea la cele vremelnice, împătimirea, deşertăciunea.

    394. Sunt stăpânit de toropeala sufletului, somnul mult, nălucire, băutură multă, netrebnicie, moleşeală, încântare, nesocotinţă, iubirea de plăceri, vorbirea celor de ruşine, umblarea după femei, dorinţa neînfrânată, înfierbântarea curviei, pofta sufletului, întinare, prietenia particulară şi pătimaşă, râs, îndrăzneală, neorânduială, tovărăşia cea rea, uneltirea spre rău, jefuirea de cele sfinte, câştig ruşinos, înşelare, cârtire, nemulţumire, reaua plăsmuire spre a face răul, răzbunare, micimea de suflet, zăpăceală, mâncărimea de limbă, vorbirea în deşert, bucuria nesocotită, împrăştierea gândurilor, prietenia nesocotită, reaua purtare, vorbirea de prostii.

    395. Am greşit cu neprimirea altora, umblarea după câştig, indignarea, ţinerea în minte a răului, dorinţa de răzbunare, reaua întrebuinţare, reaua dispoziţie, înfumurarea, făţărnicia, ironia, prefăcătoria, folosirea glumelor proaste, curiozitatea, neînfrânarea, dragostea drăcească, netemerea de Dumnezeu, surzenia sufletului, cugetul semeţ, lauda de sine, silirea, umilirea aproapelui, neîndurarea, deznădejdea, moleşirea, ura de Dumnezeu, descurajarea, ura de oameni, pomenirea de rău, vorbirea de rău, osândirea, întristarea de suflet, îndoiala, rivalitatea, iubirea de materie, afecţiunea pentru cele pământeşti, nerăbdarea, nebărbăţia, nemulţumirea faţă de Dumnezeu, asuprirea inimii, nerecunoştinţa faţă de oameni, trufia, iubirea de a porunci, dorinţa de a plăcea oamenilor, iubirea de arătare, duplicitatea, învoirea cu păcatele cele pătimaşe ale sufletului şi deasa cugetare la ele, rătăcirea gândurilor, iubirea de slavă, iubirea de argint, iubirea de plăceri trupeşti şi iubirea de sine, care este maica şi rădăcina tuturor răutăţilor.

    Acestea toate şi mai mari decât acestea am făcut şi pe toate câte sunt scrise în catastifele dracilor le-am făcut, pentru care îmi cer iertare, dezlegare şi canon de pocăinţă că de aici înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Domnului, cu ale tuturor Sfinţilor şi cu rugăciunile sfinţiei voastre, vreau să pun început bun.

PĂCATELE ÎMPOTRIVA CELOR ZECE PORUNCI :

Mai întâi să vedem care sunt cele zece porunci ale Lui Dumnezeu  pe care le-a primit sfântul Prooroc Moise pe muntele Sinai. Acestea sunt :

1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine.

2.  Să nu-ti faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor. 

3.  Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert.

4.  Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește.

5.  Cinstește pa tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ti fie și mulți ani să trăiești pe pământ.

6.  Să nu ucizi.

7.  Să nu fii desfrânat.

8.  Să nu furi.

9.  Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.

10. Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău. 

 Împotriva poruncii I greşesc :

    – Cei fără de Dumnezeu;

    – Cei cu mulţi dumnezei;

    – Cei ce se leapădă de pronia lui Dumnezeu şi cred în noroc, în superstiţii, ursitori, fermecători, vrăjitori, descântători, eretici;

    – Cei ce se nădăjduiesc spre sine şi spre alţi oameni;

    – Cei care se deznădăjduiesc de mila lui Dumnezeu;

    – Cei care se hotărăsc de a păcătui până la moarte şi a nu se pocăi;

    – Cei ce urăsc pe Dumnezeu şi se leapădă de El;

    – Cei care ispitesc pe Dumnezeu şi cer de la El minuni fără de nevoie;

    – Cei care fură lucruri sfinte şi bisericeşti;

    – Cei care cumpără cu bani darul lui Dumnezeu;

    – Cei care se lenevesc şi nu voiesc a învăţa tainele credinţei celei dreptmăritoare;

    – Cei care citesc cărţile eretice şi care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele şi Preacuratele Taine ale lui Hristos.

La porunca a II-a greşesc :

    – Cei care se închină zidirii în locul Ziditorului;

    – Cei care prin împătimirea către materie slujesc zidirii în locul Ziditorului, aşa cum sunt iubitorii de argint, desfrânaţii, lacomii cu pântecele, pe care Apostolul îi numeşte închinători de idoli, zicând: Omorâţi mădularele voastre cele de pe pământ: desfrânarea, iubirea de argint şi lăcomia, care este slujire de idoli (Coloseni 3, 5) şi cărora dumnezeul lor este pântecele (Filipeni 3, 19);

    – Toţi câţi au evlavie făţarnică;

    – Cei care cred în viziuni şi în vedenii deşarte şi înşelătoare;

    – Toţi iubitorii de dezmierdări, care iubesc chipurile şi idolii patimilor cu mintea şi cu inima lor.

La porunca a III-a greşesc :

    – Toţi hulitorii, cei ce jură strâmb şi pun pe alţii să jure;

    – Cei ce zic „zău” sau „Dumnezeu ştie”;

    – Cei ce fac făgăduinţe bune şi le calcă;

    – Proorocii cei mincinoşi, dascălii cei mincinoşi, ereticii;

    – Cei ce fac glume cu cuvintele Sfintei Scripturi;

    – Cei ce hulesc şi cârtesc împotriva lui Dumnezeu la necazuri şi la supărări;

    – Toţi care nu suferă cu răbdare şi mulţumire bolile, necazurile, pagubele şi alte încercări care le vin prin îngăduinţa lui Dumnezeu;

    – Toţi care hulesc adevărul şi Sfintele Scripturi şi zic că în Scriptură se află basme şi alte neadevăruri.

 La porunca a IV-a greşesc :

    – Toţi care nu merg regulat la Sfânta Biserică în ziua Duminicii, întru care a mutat Dumnezeu sâmbăta cea veche.

    – Cei ce lucrează în Duminici şi Sărbători;

    – Cei ce prăznuiesc păgâneşte şi nu creştineşte şi se duc în Duminici şi sărbători la cârciumi, la baluri, la jocuri, la filme nepermise, la scrânciob, la jocuri de noroc;

    – Toţi păstorii duhovniceşti care nu învaţă poporul în zile de Duminici şi sărbători, din Sfânta Evanghelie şi din alte învăţături ale Sfintei Scripturi.

La porunca a V-a greşesc :

    – Toţi copiii care nu cinstesc şi nu ascultă pe părinţii lor;

    – Cei care nu ascultă de părinţii lor duhovniceşti, de arhierei, de duhovnici, de dascălii Bisericii;

    – Toţi supuşii care nu ascultă de stăpânii şi conducătorii ţării lor;

    – Toţi părinţii trupeşti şi duhovniceşti care nu se îngrijesc de fiii lor trupeşti şi duhovniceşti;

    – Bărbaţii care nu îngrijesc trupeşte şi sufleteşte de femeile lor şi femeile care nu ascultă de bărbaţii lor când aceia le învaţă pe ele cele bune.

La porunca a VI-a greşesc :

    – Toţi care omoară pe alţii cu mâna lor sau prin alte meşteşuguri, sau prin pâră şi clevetire;

    – Toţi care omoară sufleteşte pe alţii, precum sunt ereticii şi învăţătorii cei mincinoşi;

    – Cei ciumaţi care molipsesc pe alţii în vremea ciumei sau holerei sau a altor boli molipsitoare;

    – Cei care se aruncă în primejdie de moarte fără de socoteală şi se omoară singuri în orice fel;

    – Femeile care omoară pe pruncii lor şi cei ce le ajută pe ele la acest mare păcat;

    – Toţi cei care fac sminteală prin pilda vieţii lor celei rele;

    – Toţi care se bucură de răul şi primejdia aproapelui lor;

    – Toţi care zavistuiesc şi se mâhnesc pentru binele şi sporirea aproapelui lor;

La porunca a VII-a greşesc :

    – Toţi câţi preacurvesc cu femei străine, măritate sau nemăritate;

    – Monahii care au căzut din făgăduinţă;

    – Cei ce se sulemenesc cu scopul de a atrage pe alţii în cursa desfrânării;

    – Cei ce au căzut în desfrânare duhovnicească (eres);

    – Toţi câţi au îndemnat pe alţii să păcătuiască, i-au ajutat sau i-au sfătuit prin scrisori şi prin alte mijloace spre păcatul desfrânării.

La porunca a VIII-a greşesc :

    – Toţi furii, tâlharii, răpitorii cei ce iau cu sila lucrurile sau viaţa altora;

    – Toţi care fură din averea altora;

    – Toţi negustorii care fură cu vicleşug prin cumpene nedrepte şi înşeală la cântar;

    – Toţi care cumpără lucruri de furat ştiind aceasta;

    – Toţi care iau amanet lucru străin şi îl strică sau nu-l dau înapoi în starea în care a fost;

    – Toţi care fură prin acte false de la stat, de la Biserică sau de la oricine;

    – Cei ce lucrează cu vicleşug şi cu nepăsare la lucrul aproapelui şi îl fac în pagubă în loc de folos;

    – Toţi care nu plătesc, cât s-au învoit, la cei ce le-au lucrat;

    – Toţi câţi amestecă cele bune cu cele rele (cum ar fi vinul curat cu apă, laptele cu apă, smântâna cu lapte, mierea cu zahăr, seminţele de grâu cu alte seminţe, cu corpuri străine, spre a trage mult la cântar ş.a.m.d.).

    – Cizmarii, croitorii, lemnarii, cojocarii şi alţi meseriaşi care fac lucrul rău sau fură din materialul care li s-a încredinţat, spre a face lucrul cerut.

    – Toţi care mută gardul sau hotarul ş.a.

La porunca a IX-a greşesc :

    – Cei ce mărturisesc strâmb asupra altora;

    – Cei ce jură strâmb spre paguba altora;

    – Cei ce primesc şi se învoiesc cu minciunile minţii, adică cu păreri greşite asupra altora;

    – Cei ce râd de sluţeniile şi neajunsurile fireşti ale altora;

    – Cei ce îndeamnă pe alţii să jure strâmb;

    – Cei ce clevetesc pe fraţii lor şi îi pârăsc pe ei la alţii spre a le face rău sau pagubă sau necinste;

    – Judecătorii care luând mită judecă strâmb;

    – Toţi cei care spun minciuni sau îndeamnă pe alţii să spună minciuni sau să jure strâmb;

    – Toţi care din zavistie pun piedică altora care au dregătorii spre folosul de obşte al poporului.

La porunca a X-a greşesc :

    – Toţi care poftesc lucru străin, ca de exemplu: femeie, casă, ţarină, bou, slugă, slujnică, haine, avere şi toate câte sunt ale aproapelui.

   Din cele zece porunci, patru învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de Dumnezeu, iar celelalte şase porunci învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de aproapele. Din acestea şase, primele cinci opresc păcatul cu lucrul: cinsteşte pe tatăl şi pe mama, să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui, iar porunca a zecea este cea mai subţire, căci opreşte păcatul spre a nu se face nici cu gândul şi nici cu pofta. Cu alte cuvinte această poruncă scoate păcatul din rădăcina lui.

   Această sfântă poruncă ne învaţă pe noi şi ne porunceşte să ne păzim inima noastră de poftele şi gândurile cele rele care izvorăsc din ea, căci după cu-vântul Domnului: Din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule (Matei 15, 19). Şi în alt loc zice: Cel ce caută la femeie cu poftă, a şi preacurvit cu ea în inima sa. Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur zice: „Precum flacăra aprinde pe trestie, aşa pofta aprinde pe suflet. Precum fumul întunecă şi vatămă ochii, aşa pofta întunecă şi orbeşte mintea”. Şi iarăşi zice: „Rădăcină a preacurviei este pofta cea neînfrânată”.

ANEXĂ [1](Această „Anexă” se doreşte a fi un ajutor celui care se spovedeşte în a-şi cunoaşte mai bine gravitatea păcatelor)

    Cine pune apă în vin şi-l vinde, să nu se împărtăşească 5 ani şi 66 metanii pe zi.

    Ascultătorul la ferestre un an să nu se împărtăşească şi să facă câte 15 metanii pe zi.

    Femeia care a pierdut copilul fără de voie se canoniseşte un an. Femeia care desfrânează şi îşi omoară fătul în pântece, 10 ani. Femeia care va bea ierburi ca să nu nască copii, 7 ani şi câte 200 de metanii pe zi.

    Mireanul care va blestema şi va huli, acela se canoniseşte un an să nu se împărtăşească, să facă post, metanii şi milostenii.

    Cei care s-au căsătorit cu nuntă nelegiuită să cadă sub canon 7 ani, fireşte după ce s-au despărţit de acea însoţire. Cine îşi va însura copiii în altă credinţă, să aibă canon 5 ani. Cei care se căsătoresc fără voia părinţilor lor, trăiesc în curvie, iar împăcându-se cu părinţii lor, se vor canonisi 3 ani.

    Nunta întâi este lege, a doua este iertare, a treia este călcare de lege. Căsătoria a doua nu se binecuvintează cu cununie (pe cap), ci se canoniseşte 2 ani a nu se împărtăşi, iar a treia căsătorie 5 ani. La aceste nunţi, preotul să nu mănânce.

    Cel ce cleveteşte, un an să nu se împărtăşească.

    Curvarul va fi neîmpărtăşit 7 ani. Cel ce a preacurvit 15 ani. Cel ce va umbla cu femeia sa peste fire, 15 ani. La fel şi pe femeie, de va fi fost cu voia ei; iar de va fi fost cu silă, mai puţin.

    Femeia care a fost siluită [violată] de bărbat, şi viaţa ei dinainte era cinstită, să nu se afurisească; iar dacă viaţa ei era necinstită, să se afurisească.

    Cel care a siluit fată minoră, 12 ani.

    Curvia cu dobitoace. Cei ce au păcătuit înainte de a împlini 20 de ani, să nu se împărtăşească 20 de ani. Cei care după 20 de ani, având şi femei, 30 de ani. Iar dacă unii, fiind căsătoriţi au păcătuit, având peste 50 de ani, numai la ieşirea din viaţă. Celui ce a păcătuit cu dobitoace i se va aplica 15 ani, dacă se va mărturisi singur.

    Cine va greşi cu naşă-sa, 9 ani să se pocăiască şi să facă 150 de metanii pe zi. Cine cu fină-sa ce a botezat-o, 12 ani şi metanii 300 pe zi. Cine a curvit cu mama logodnicii lui, 14 ani şi nunta să nu se facă. Cine a curvit cu soacra, 15 ani şi în toate zilele câte 160 de metanii. Cine va curvi cu cumnata, 11 ani. Femeia cu doi fraţi, 11 ani. Cine păcătuieşte cu ma-ma vitregă, 12 ani. De se va întoarce fiul spre mamă sau tatăl spre fiică, 20 de ani să se pocăiască şi în toate zilele să facă câte 300 de metanii. Cine a păcătuit cu sora sa, 12 ani. Cu vara sa primară, 10 ani; cu vara a doua, 9 ani. Cine va curvi cu călugăriţă, 9 ani şi 150 de metanii pe zi.

    Cel ce a făcut păcatul malahiei se canoniseşte 40 de zile, mâncând mâncare uscată şi făcând câte 100 de metanii pe zi, iar de nu vor putea să mănânce sec, atunci să nu se împărtăşească un an şi să facă în fiecare zi 50 sau 100 de metanii. Iar de vor face malahie între dânşii, atunci să mănânce sec 80 de zile sau să nu se împărtăşească 2 ani şi câte 50 metanii.

    Onania este păcatul care-l fac doi soţi, care întrebuinţează mijloace de a nu face copii (Facere 38, 9-10). Acest păcat se canoniseşte ca malahia şi avortul, până la vindecare, căci fără îndreptare nu există iertare. Pe cei ce fac acest păcat Dumnezeu îi pedepseşte aşa: li se întunecă mintea şi se îmbolnăvesc sufleteşte, devin nervoşi, le tremură mâinile şi trupul, au visuri îngrozitoare, li se nasc copii slabi şi bolnavi, îmbătrânesc mai repede şi mor rău.

    Cei care au casă de toleranţă să se afurisească, iar dacă nu se pocăiesc, nici darurile lor să nu se primească, nici în cimitir să nu se îngroape când vor muri. Ei se canonisesc ca şi preacurvarii, 15 ani.

    Cei care iau dobândă nu se cuvine a fi împărtăşiţi, dacă stăruiesc în nelegiuirea lor.

    Fumatul se canoniseşte la fel ca luxul şi jocul de noroc, 1-3 ani.

    Gomoria se pedepseşte la fel ca sodomia şi uciderea de suflete, până la 20 de ani.

    Cine are vrajbă asupra cuiva, să nu fie primit la Biserică, nici prescurile lui, până ce nu va face pace, că rugăciunea lui se preface în blestem.

    Jocul de noroc, sub orice formă, şi cu orice scop, se canoniseşte la fel ca furtul.

    Jocul la nunţi sau petreceri de orice fel, 1-3 ani.

    Nici un mirean sau cleric să nu joace în zaruri, table, cărţi, ghioc, dame sau alte jocuri de acest fel, iar de va face acestea, clericul să se caterisească, iar mireanul să se afurisească.

    Se opreşte cu desăvârşire a se face mimi şi teatre ale acestora, precum şi privirile jocurilor de pe scenă, stadioane. Cei care nu se supun acestui canon, să se afurisească.

    Călcătorii de jurământ (la tribunal) vor fi necuminecaţi 10 ani. Cel ce jură strâmb ca să ia bunurile altuia, 3 ani să facă post, metanii şi milostenii şi să întoarcă neapărat bunurile luate.

    Cine mănâncă sânge de animal, 2 ani să nu se împărtăşească.

    Cel care ţine mânie, un an să nu se împărtăşească şi 150 metanii pe zi.

    Minciuna uşoară, fără gând de a face rău, se canoniseşte ca şi defăimarea, un an.

    Jefuitorul de morminte 10 ani va fi neîmpărtăşit. Cei care ard trupurile morţilor, 20 de ani.

    Cine nu va posti cele patru posturi, miercurile şi vinerile de peste an, fără a fi împiedicat de slăbiciune trupească, să se afurisească.

    Cel care va mânca carne, ouă sau brânză în Postul cel Mare sau miercurile şi vinerile de peste an, 2 ani să nu se împărtăşească. Cine mănâncă carne în lunea brânzei sau cine mănâncă brânză în lunea dintâi a Postului Mare, 4 ani să se pocăiască şi 300 de metanii pe zi. Cine se va spurca din neştiinţă în Postul Mare, un an şi 30 de metanii pe zi.

    Cine răpeşte şi ia al străinului cu nedreptate 5 ani şi câte 100 metanii pe zi (cu condiţia să întoarcă ce a răpit).

    Cel ce s-a întinat în somn cu patima scurgerii, se înlătură o zi de la împărtăşire, să se spele, să-şi schimbe acoperământul trupului, să zică Psalmul 50 şi să facă 49 de metanii; iar cel ce s-a întinat, fiind treaz cu trupul, se înlătură de la împărtăşire 7 zile, zicând în fiecare zi Psalmul 50 şi câte 49 de metanii.

    Femeile care se află în scurgerea de sânge obişnuită lor, nu pot intra în biserică până la 7 zile, nici a se împreuna cu bărbaţii lor, nici a săruta Sfintele Icoane, nici a lua anaforă ori aghiasmă, dar pot a se ruga şi a citi sfintele cărţi. De se va afla în Biserică şi va simţi că-i vine această scurgere, să iasă afară, iar de se va ruşina şi nu va ieşi, atunci să primească canon; de a luat şi anaforă, să primească canon mai greu. Femeile care zămislesc copii în aceste 7 zile vor naşte copii bolnavi sau copii care se vor îmbolnăvi după naştere cu boli care nu au leac.

    Cel ce a ucis de voie şi după aceasta s-a pocăit, va fi neîmpărtăşit 20 de ani; cel ce a ucis fără de voie, 10 ani; cel ce ucide în război, 3 ani.

    Omul mirean de se va îmbăta şi va vomita, să nu se împărtăşească un an şi 12 metanii pe zi.

    Cel ce se supune vrăjitoriei (descântă) se va canonisi cu timpul ucigaşului (20 de ani).

    Cine ia mana grâului, a dobitoacelor, sau altceva dintre acestea să aibă pocăinţă 4 ani şi câte 100 de metanii pe zi. Cei ce se adresează prezicătorilor, ca să afle ceea ce ar voi, se canonisesc 6 ani. Dacă vor stărui în acestea, să se lepede de tot de la Biserică.

    Preotul care deschide sfintele cărţi, să se caterisească, iar mireanul să se afurisească.

    Cei care practică yoga, bioenergie, radiestezie sau altceva asemănător acestora (care acceptă reîncarnarea sau destinul), să se supună canoanelor pentru vrăjitori, până la îndreptare.

    Sinuciderea este un păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu poate fi iertat nici în lumea aceasta, nici în cealaltă. Unuia ca acestuia nu i se pot face nici un fel de slujbe. Fac excepţie cei care sunt bolnavi mintal (schizofrenicii) şi cei demonizaţi.

    Nici un cleric nu poate dezlega pe cel legat de altul, decât numai dacă cel ce a legat a murit, sau a fost legat pe nedrept şi în urma judecăţii făcute, sinodul sau episcopul a hotărât să fie dezlegat. Oricare bărbat sau femeie de îşi va lăsa duhovnicul său, fără oarecare vină, şi se va spovedi la altul, să se despartă de Biserică împreună cu cel ce l-a primit pe dânsul.

    Pentru cei ce se pocăiesc în curăţenie şi cu sârguinţă îşi chinuiesc trupul se scurtează timpul de pocăinţă, după măsura înfrânării. Adică, dacă cineva ar primi să nu bea vin în zile rânduite, se scade un an din canonul prevăzut de Părinţi pentru greşeala lui. Dacă promite să nu mănânce carne un timp, se scade încă un an. Iar dacă vrea să nu mănânce brânză, ouă, peşte sau untdelemn, pentru fiecare din aceste abţineri se scade câte un an. Tot aşa şi pentru o altă nevoinţă (metanii, post, milostenie) [Vezi Sfântul Ioan Ajunătorul].

    [1] Această „Anexă” se doreşte a fi un ajutor celui care se spovedeşte în a-şi cunoaşte mai bine gravitatea păcatelor, ştiind că Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie ţinea foarte mult la respectarea Sfintelor Canoane şi a învăţăturilor Sfinţilor Părinţi. La redactarea ei s-au folosit: Îndreptarea Legii, Târgovişte, 1652, Pidalionul, tipărit la Mănăstirea Neamţ în 1844, Molitfelnic, ediţia 1937, Pravila cea Mică, de arhimandrit Nicodim Sachelarie, Seminarul Monahal Cernica – Ilfov, 1939

RUGĂCIUNI ÎNAINTE DE ÎMPĂRTĂȘIREA CU DUMNEZEIEȘTILE TAINE

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, ... Sfinte Dumnezeule, ... (de trei ori). Slavă ... și acum ...  Amin. Preasfântă Treime, ...  Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum... Tatăl nostru, ... Că a Ta este împărăția ... Doamne, miluiește ! (de 12 ori), Veniți să ne închinăm... (de trei ori), apoi Psalmul 50, Miluiește-mă Dumnezeule ... Și îndată:

Canonul Sfintei Împărtăşiri

Acest canon face parte din Rânduiala Sfintei Împărtășiri.

Cântarea 1 :

Irmos : Veniți, popoare, să cântăm...

Stih : Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.

Pâine a vieții celei veșnice să-mi fie mie Trupul Tău cel sfânt, Milostive Doamne, și scump Sângele Tău, și tămăduire durerilor celor de multe feluri.

Stih: Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.

Învrednicește-mă, Stăpâne, pe mine, nevrednicul, să mănânc Trupul Tău cel preacurat și să beau Sângele Tău cel preascump, cu credință și cu dragoste.

Slavă...,

Întinat fiind cu lucruri netrebnice, eu, ticălosul, nu sunt vrednic să mă împărtășesc cu preacuratul Tău Trup și cu dumnezeiescul Tău Sânge, Hristoase; ci fă-mă vrednic de aceasta.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Dumnezeiască Mireasă, ceea ce ești bună și binecuvântată, care ai odrăslit Spicul cel nearat spre mântuire lumii, învrednicește-mă ca, mâncându-L pe Acesta, să mă mântuiesc.

Cântarea 3:

Irmos: Pe piatra credinței întărindu-mă...

Dă-mi, Hristoase, picături de lacrimi, care să-mi curățească necurăția inimii mele, ca, fiind curățit, în cuget curat, cu credință și cu frică să vin, Stăpâne, spre împărtășirea Darurilor Tale.

Spre iertarea păcatelor să-mi fie mie Preacuratul Tău Trup și dumnezeiescul Tău Sânge, și spre îpărtășirea cu Duhul Sfânt, și spre viața de veci, Iubitorule de oameni, și spre îndepărtarea durerilor și a necazurilor.

Slavă...,

Doamne, învrednicește-mă să mă împărtășesc fără de osândă cu prea­curat Trupul Tău și cu scumpul Tău Sân­ge, și să slăvesc bunătatea Ta.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Preacurată, ceea ce ești masă a Pâinii Vieții, care S-a pogorât de sus, pentru milă, și a dăruit lumii viață nouă, în­vrednicește-mă acum și pe mine, ne­vrednicul, să gust cu frică din Acesta și să fiu viu.

Doamne, miluiește  ! (de trei ori).

Sedealna:

Foc și lumină să-mi fie mie primi­rea Preacuratelor și de viață făcă­toare­lor Tale Taine, Mântui­torule, arzând ne­ghina păcatelor și lumi­nându-mă peste tot, spre cuvân­ta­rea de Dum­ne­zeu cea adevărată; că nu voi da înșelă­ciunii vrăjmașului cele sfinte, nici Îți voi da sărutare înșe­lă­toare, ci ca desfrâ­nata, căzând îna­intea Ta, și ca tâlharul, măr­tu­ri­sindu-mă, strig către Tine: Po­me­nește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.

Cântarea 4:

Irmos: Venit-ai din Fecioară...

Întrupându-Te, Mult-milostive, voit-ai a Te da spre junghiere, ca un miel, pentru păcatele noastre. Pen­tru aceasta mă rog Ție să curățești și păcatele mele.

Tămăduiește rănile sufletului meu, Doamne, și mă sfințește tot și mă în­vred­nicește, Stăpâne, să fiu părtaș dum­nezeieștii Tale Cine celei de taină eu, ticălosul.

Slavă...

Să stăm toți cu frică și cu cutre­mur, ținând ochii inimii sus și stri­gând către Mântuitorul: Întărește-ne și ne înțe­lep­­­țește, Milostive Doamne, întru frica Ta.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Fă și mie milostiv pe Cel ce L-ai purtat în pântecele tău, stăpână, și mă păzește pe mine, robul tău, neîn­tinat și fără de prihană, ca, primind înăuntrul meu Mărgăritarul cel duhovnicesc, să mă sfințesc.

Cântarea 5:

Irmos: Dătătorule de lumină...

Precum ai zis mai înainte, Hris­toase, fii acum cu smeritul robul Tău și pe­trece întru mine, precum ai fă­găduit, că, iată, mănânc Trupul Tău cel dumnezeiesc și beau Sângele Tău.

Cuvinte al lui Dumnezeu și Dum­ne­zeule, cărbunele Trupului Tău să-mi fie mie, întunecatului, spre lumi­nare, și Sângele Tău spre curățirea întinatului meu suflet.

Slavă...,

Având suflet întinat și buze necurate, nu cutez să mă apropii de Tine, Hristoase, și să primesc Trupul Tău; ci fă-mă vrednic de aceasta.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Marie, Maica lui Dumnezeu, care ești sălaș scump al bunei miresme, cu rugă­ciunile tale fă-mă vas ales pentru a mă împărtăși cu Sfintele Taine ale Fiului tău.

Cântarea 6:

Irmos: Întru adâncul păcatelor...

Mintea și sufletul, inima și trupul, sfin­țește-mi-le, Mântuitorule, și mă în­vred­nicește fără de osândă, Stă­pâne, să mă apropii de înfrico­șă­toa­rele Tale Taine.

Ca, înstrăinându-mă de patimi, să am adăugirea harului Tău și întă­rirea vieții, prin împărtășirea cu Sfintele Tale Taine, Hristoase.

Slavă...,

Cu frică și cu cutremur să ne apro­­piem toți de dumnezeieștile Taine ale lui Hristos și să primim adevăratul și sfântul Lui Trup și adevăratul, sfân­tul și scumpul Lui Sânge.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Dumnezeule, Cuvântul lui Dum­nezeu cel Sfânt, sfințește-mă acum cu totul pe mine, cel ce vin către dumneze­ieștile Tale Taine, pentru ru­­găciunile Sfintei Maicii Tale.

Apoi : Doamne, miluiește !  (de trei ori), Slavă..., Și acum...

Condacul:

Podobie: Cele de sus...

Să nu mă treci cu vederea, Hris­toase, pe mine, cel ce primesc Pâinea, adică Trupul Tău, și dumnezeiescul Tău Sânge, și mă împărtășesc cu Prea­­curatele și înfricoșătoarele Tale Taine, Stăpâne; să nu-mi fie mie, ticălo­su­lui, spre osândă, ci spre viața veșnică și fără de moarte.

Cântarea 7:

Irmosul: Chipului celui de aur...

Împărtășirea nemuritoarelor Tale Tai­ne, Hristoase, să-mi fie mie acum izvor de bunătăți, lumină, viață, nepă­­­ti­­mire și solire spre adăugirea și în­mulțirea dumnezeieștii Tale bună­tăți, ca să Te slăvesc pe Tine, Cel ce singur ești bun.

Izbăvește-mă de patimi, de vrăj­mași, de nevoi și de tot necazul, pe mine, cel ce mă apropii acum cu cu­tre­mur, cu dragoste și cu sfială, Iubi­­to­rule de oa­meni, de Tainele Tale cele nemuri­toare și dumne­zeiești, și-Ți cânt Ție: Bine ești cuvântat, Doamne, Dum­nezeul părinților noștri.

Slavă...,

Suflete al meu ticălos, suflete pă­timaș, înspăimântează-te văzând prea­­slă­­vitele Taine; lăcrimează suspi­nând și bătându-te în piept, strigă și zi: Doam­­ne, curățește-mă pe mine, desfrânatul.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Ceea ce ai născut pe Mântuitorul Hristos mai presus de minte, de Dum­­nezeu dăruită, ție, celei curate, mă rog acum eu, robul tău cel necurat: Pe mine, cel ce voiesc să mă apropii acum de Tainele cele Preacurate, cu­rățește-mă întru totul de întină­ciu­nea trupului și a sufletului.

Cântarea 8:

Irmos: Pe Cel ce în cuptorul cel cu foc...

Cereștilor, înfricoșătoarelor și Sfin­­­telor Tale Taine, Hristoase, și Cinei Tale celei dumnezeiești și de taină și pe mine, cel deznădăjduit, acum păr­taș a fi mă învrednicește, Dumne­ze­ule, Mân­tuitorul meu.

Către a Ta milostivire alergând, Bu­nule, cu frică strig către Tine: Pe­­­trece întru mine, Mântuitorule, și eu întru Tine, precum ai zis; că iată, în­drăz­nind spre mila Ta, mănânc Trupul Tău și beau Sângele Tău.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Mă cutremur, primind focul, să nu mă aprind ca ceara și ca iarba. O, în­fri­­­co­șă­toare Taină! O, mi­losti­vire a lui Dumnezeu! Cum eu, tină fiind, mă împărtășesc cu dumne­zeies­cul Trup și Sânge și mă fac fără stricăciune!

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Cu adevărat, Maica lui Dumne­zeu, în pântecele tău S-a copt Pâinea cea dumnezeiască a Vieții, păzind nevă­tă­mat pântecele tău cel nevinovat. Pen­tru aceasta te lăudăm pe tine ca pe hrănitoarea noastră, întru toți vecii.

Cântarea 9:

Irmos: Fiul Părintelui celui fără de început...

Bun este Domnul, gustați și vedeți; că de demult, pentru noi, precum suntem noi făcându-Se, și o dată pe Sine Părintelui Său ca jertfă adu­cându-Se, puru­rea Se jun­ghie, sfin­țind pe cei ce se împărtășesc cu Dânsul.

Cu sufletul și cu trupul să mă sfin­­țesc, Stăpâne, să mă luminez, să mă mântuiesc, să-Ți fiu Ție locaș prin îm­părtășirea Sfintelor Taine, avându-Te pe Tine locuitor întru mine, împreună cu Tatăl și cu Duhul, Fă­cătorule de bine, Mult-milostive.

Slavă...,

Ca focul și ca lumina să-mi fie mie Trupul și Sângele Tău cel scump, Mân­­tuitorul meu, arzând materia pă­catului și mistuind spinii pati­mi­lor și lu­mi­nân­du-mă tot pe mine, cel ce mă în­chin Dumnezeirii Tale.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Dumnezeu S-a întrupat din sân­giu­i­rile tale cele curate. Pentru aceasta te laudă pe tine, stăpână, tot neamul și te slăvește mulțimea îngerilor, că prin tine au văzut pe Cel ce stă­pâ­nește toate, luând ființă omenească.

Psalmul 22

Al lui David

Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc de pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povățuitu-m-a pe căile dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești. Toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat.Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu și paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic. Și mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

Psalmul 23

Al lui David

Al Domnului este pământul și plinirea lui; lumea și toți cei ce locuiesc în ea.Acesta pe mări l-a întemeiat pe el și pe râuri l-a așezat pe el.Cine se va sui în muntele Domnului Și cine va sta în locul cel sfânt al Lui? Cel nevinovat cu mâinile și curat cu inima, care n-a luat în deșert sufletul său și nu s-a jurat cu vicleșug aproapelui său. Acesta va lua binecuvântare de la Domnul și milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său. Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul, al celor ce caută fața Dumnezeului lui Iacob. Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare și puternic, Domnul Cel tare în război. Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.

Psalmul 115

Crezut-am, pentru aceea am grăit, iar eu m-am smerit foarte. Eu am zis întru uimirea mea: Tot omul este mincinos! Ce voi răsplăti Domnului pen­tru toate câte mi-a dat mie? Pa­ha­rul mântuirii voi lua și numele Dom­nului voi chema. Făgăduințele mele le voi plini Domnului, înaintea a tot po­porul Său. Scumpă este îna­intea Dom­nului moartea cuvioșilor Lui. O, Doam­ne, eu sunt robul Tău, eu sunt robul Tău și fiul roabei Tale; rupt-ai legăturile mele. Ție-Ți voi jertfi jertfă de laudă și nu­mele Dom­nului voi chema. Făgădu­in­țele mele le voi plini Domnului, îna­intea a tot poporul Lui, în curțile casei Dom­nului, în mij­locul tău, Ierusalime.

Slavă..., Și acum..., Aliluia ! (de trei ori) și trei metanii. Și aceste tropare:

Fărădelegile mele trece-le cu ve­derea, Doamne, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, și curățește inima mea, fă­când-o biserică a Preacu­ratului Tău Trup și Sânge, și nu mă lepăda pe mine de la fața Ta, Cel ce ai nemă­su­rată mare milă.

Slavă...,

Spre împărtășirea Sfintelor Tale Taine cum voi îndrăzni eu, nevred­nicul? Că de voi cuteza să mă a­pro­pii de Tine, laolaltă cu cei vrednici, haina mă vă­dește că nu este de cină și osândă voi pricinui prea păcătosului meu su­flet; ci curățește, Doamne, necu­răția sufletului meu și mă mântuiește, ca un iubitor de oameni.

Și acum...,

Mare este mulțimea greșelilor mele, Născătoare de Dumnezeu. La tine alerg, Curată, mântuire trebuindu-mi. Cerce­­tează neputinciosul meu suflet și te roagă Fiului tău și Dumne­zeu­lui nostru să-mi dă­ruiască iertare de relele ce am făcut, ceea ce ești una binecuvântată.

Iar în Sfânta și Marea Joi, se zice acesta:

Când măriții ucenici, la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău cre­din­cios, cu iubirea de ar­gint îmbol­nă­vin­du-se, s-a întunecat și ju­de­căto­rilor celor fără de lege pe Tine, Ju­de­cătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iu­bitorule de avuții, pe cel ce pentru acestea spân­zurare și-a ago­nisit; fugi de sufletul nesățios, care a îndrăznit unele ca aces­tea asupra Învățătorului, Cel ce ești spre toți bun, Doamne, slavă Ție!

Apoi : Doamne, miluiește  ! (de 40 de ori) și metanii câte vei putea. După aceasta, zicând aceste stihuri, fii cu luare-aminte spre în­dreptarea ta :

Trupul Stăpânului vrând să-L pri­­mești spre hrană,

Fii cu frică să nu te arzi, că foc este;

Sângele Lui vrând să-L bei spre împărtășire,

Mergi și cu cei ce te-au mâhnit te împacă,

Și așa îndrăznește de ia hrana sfântă.

Vrând să te-mpărtășești cu Jertfa cea de Taină,

Cu al Stăpânului Trup făcător de viață,

Întru acest chip te roagă cu cu­tremur:

Rugăciunea întâi, a Sfântului Vasile cel Mare:

Stăpâne Doamne, Iisuse Hris­toase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești iz­vo­rul vieții și al nemuririi, Fă­cătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Fiul Tatălui celui fără de început, Cel ce ești îm­preună-veșnic cu Dânsul și împreună fără de început, Care pen­tru multa bu­nă­tate, în zilele cele din urmă, ai purtat Trup și Te-ai răs­tignit, și Te-ai jertfit pentru noi, cei nemul­țumitori și nerecunoscători, și cu Sângele Tău ai înnoit firea noastră cea stricată prin păcat, Însuți Îm­părate, Cel ce ești fără de moarte, primește și pocăința mea, a păcă­to­sului, și pleacă urechea Ta către mine și as­cultă graiurile mele, că am greșit, Doamne; greșit-am la cer și în­a­intea Ta și nu sunt vrednic a căuta spre înălțimea slavei Tale. Că am mâniat bunătatea Ta, călcând învățătu­rile Tale și neascultând poruncile Tale. Ci Tu, Doamne, fără răutate fiind, În­delun­g-răbdător și Mult-milostiv, nu m-ai dat pe mine să pier cu fără­de­le­gile mele, în tot chipul aștep­tând în­toar­­cerea mea. Că Tu ai zis, Iubi­torule de oameni, prin proorocul Tău: „Cu vrere nu voiesc moartea păcă­to­­sului, ci să se întoarcă și să fie viu”. Că nu vrei, Stăpâne, să pierzi făptura mâi­nilor Tale, nici nu vo­iești pier­derea oamenilor, „ci vrei ca toți să se mântuiască și la cu­noș­tința adevă­rului să vină”. Pentru aceasta și eu, deși sunt ne­vrednic cerului și pă­mân­­tului și acestei vieți trecătoare, pentru că m-am supus cu totul pă­catului și m-am făcut rob dezmier­dă­rilor și am necinstit chi­pul Tău, dar fiind făptura și zidirea Ta, nu dez­nă­­dăjduiesc de a mea mântuire, eu ti­că­losul, ci, nădăj­duind în milosti­virea Ta cea fără de margini, vin către Tine: Primește-mă deci și pe mine, Iubi­torule de oameni Hristoase, ca pe desfrânata și ca pe tâlharul, ca pe va­meșul și ca pe fiul cel pierdut, și ridică sarcina cea grea a păcatelor mele, Cel ce ridici păcatul lumii și tămăduiești neputințele oamenilor; Cel ce chemi la Tine pe cei os­teniți și împovărați și le dai odihnă; Cel ce n-ai venit să chemi la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, și mă cură­țește de toată necurăția trupului și a sufletului. Învață-mă să săvâr­șesc sfin­­țenie întru frica Ta, ca, întru cu­rată mărtu­risirea cugetului meu, pri­mind părticica Sfintelor Tale Taine, să mă unesc cu Sfântul Tău Trup și Sânge și să Te am pe Tine locuind și petrecând întru mine împreună cu Tatăl și cu Sfân­tul Duh. Așa, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să ­nu-mi fie mie spre osândă îm­părtășirea Preacura­te­lor și de viață făcă­toa­relor Tale Taine, nici să ajung neputincios cu su­fletul și cu trupul, împărtășindu-mă cu nevrednicie; ci dă-mi, până la suflarea mea cea mai de pe urmă, fără de osândă să pri­mesc părticica Sfintelor Tale Taine, spre îm­păr­tășirea cu Duhul Sfânt, ca merinde pentru viața de veci și spre răs­puns bine primit la înfricoșă­to­rul Tău scaun de judecată, ca și eu, dimpreună cu toți aleșii Tăi, să fiu părtaș bunătă­ților Tale celor nestri­că­cioase, pe care le-ai gătit, Doamne, celor ce Te iubesc pe Tine, întru care ești prea­slăvit în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua, a Sfântului Ioan Gură de Aur:

Doamne, Dumnezeul meu, știu că nu sunt vrednic, nici în stare ca să intri sub acoperământul casei sufletului meu, pentru că este cu totul pustiu și surpat și nu afli în mine loc potrivit ca să-Ți pleci capul. Ci, pre­cum din înăl­țime Te-ai plecat pentru noi, pleacă-Te și acum spre smerenia mea. Și, precum ai binevoit a Te culca în peșteră și în ieslea necuvântă­toa­relor, așa binevo­iește a intra și în ieslea ne­cuvântătorului meu suflet și în întinatul meu trup. Și, precum n-ai socotit lucru nevrednic a intra și a cina împreună cu păcătoșii în casa lui Simon cel lepros, așa bine­voiește a intra și în casa sme­ritului, leprosului și păcătosului meu suflet. Și, precum n-ai îndepărtat pe des­frânata cea păcătoa­să, cea asemenea mie, care a venit și s-a atins de Tine, așa Te mi­lostivește și de mine, pă­că­tosul, care vin să mă ating de Tine. Și, precum nu Te-ai scâr­bit de întinata și necurata ei gură, ce Te-a să­ru­tat, așa nu Te scârbi nici de întinata și mai ne­curata mea gură, nici de buzele mele cele necurate și pângărite și de limba mea cea cu totul necu­rată. Ci să-mi fie mie căr­bunele Prea­sfân­­tului Tău Trup și al Scumpului Tău Sânge spre sfințire și spre luminare, spre însănătoșirea sme­­ri­­tului meu su­flet și trup, spre ușurarea greutății greșelilor mele celor multe, spre paza de toată lucrarea diavoleas­că, spre îndepărtarea și mutarea răului și vicleanului meu obicei, spre omo­rârea patimilor, spre plinirea porunci­lor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har și spre dobândirea îm­părăției Tale. Că nu vin la Tine ca un nepă­sător, Hristoase Dumne­zeule, ci încre­zân­du-mă în bună­tatea Ta cea nespusă și ca nu cumva, rămâ­nând de­parte prea multă vreme de împărtă­șirea Ta, să fiu prins de lupul cel înțe­le­gător. Pentru aceasta mă rog Ție, Cel ce singur ești sfânt, Stăpâne: Sfin­țește-mi sufletul și trupul, mintea și inima, rărunchii și mă­runtaiele; în­noiește-mă tot și înrădă­ci­nează frica Ta întru mă­dularele mele și sfin­țenia Ta fă-o neștearsă de la mine. Și-mi fii mie ajutător și folositor, în­dreptând în pace viața mea și în­vred­nicindu-mă a sta de-a dreapta Ta, cu sfinții Tăi, pentru rugă­ciu­nile și mij­locirile Preacu­ratei Maicii Tale și ale slujitorilor Tăi celor fără trup, ale prea­curatelor pu­teri, și pen­tru ale tutu­ror sfinților, care din veac au bineplăcut Ție. Amin.

Rugăciunea a treia, a Sfântului Simeon Metafrastul:

Doamne, Cel ce singur ești curat și fără stri­căciune, Care, pentru ne­spusa milostivire a iubirii de oa­meni ai luat toată firea noastră din curatele și fe­cioreștile sângiuiri ale celei ce Te-a născut pe Tine mai pre­sus de fire, cu venirea Dumne­ze­ies­cului Duh și cu bunăvoirea Tatălui celui de-a pururea veșnic, Hristoase Iisuse, înțelepciunea lui Dumnezeu, pacea și puterea; Cel ce ai primit cu trupul Tău patimile cele de viață fă­cătoare și mântuitoare: crucea, pi­roa­nele, sulița, moartea, o­moară-mi patimile cele trupești, care îmi stri­că sufletul. Cel ce cu îngroparea Ta ai prădat împărăția iadului, îngroapă-mi sfaturile mele cele vicle­ne prin gân­duri bune și risipește duhu­rile cele viclene. Cel ce cu învierea Ta cea de a treia zi și de viață purtătoare ai ridicat pe strămoșul cel căzut, ri­dică-mă și pe mine, cel ce am alunecat în păcat, pu­nându-mi înainte chipuri de po­că­ință. Cel ce cu prea­slăvită înăl­țarea Ta la cer ai îndumnezeit trupul pe care L-ai luat și L-ai cinstit cu șe­derea de-a dreapta Tatălui, învred­ni­cește-mă prin împărtășirea Sfintelor Tale Taine să dobândesc partea cea de-a dreapta a celor mântuiți. Cel ce prin pogo­rârea Mângâietorului Duh ai făcut vase cinstite pe Sfinții Tăi Ucenici, arată-mă și pe mine a fi locaș al venirii Lui. Cel ce vei veni iarăși să judeci toată lumea întru dreptate, bi­ne­voiește să Te în­tâmpin și eu pe nori, pe Tine, Judecă­torul și Fă­cătorul meu, împreună cu toți sfinții Tăi, ca neîn­cetat să Te slăvesc și să Te laud pe Tine, împreună cu Pă­rintele Tău cel fără de început și cu Prea­sfântul și Bu­nul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a patra, a Sfântului Simeon Metafrastul:

Precum voi sta înaintea înfricoșă­torului și nefă­țarnicului Tău scaun de judecată, Hristoase Dumne­zeule, primind întrebare și dând răspuns de re­lele ce am făcut, așa și astăzi, mai în­a­inte de a sosi ziua osândirii mele, stând la sfântul Tău altar, îna­intea Ta și înaintea înfricoșătorilor și sfinților Tăi îngeri, fiind îndu­ple­cat de măr­turia cugetului, pun înainte faptele mele cele rele și fărădelegile, dându-le pe față și vădindu-le. Ci vezi, Doam­ne, smerenia mea și-mi iartă toate pă­catele mele; vezi că s-au în­mulțit mai mult decât perii capului meu fărăde­legile mele. Căci ce rău n-am săvârșit? Ce păcat n-am făcut? Ce rău nu mi-am închipuit în sufletul meu? Că iată și cu faptele am făcut desfrânare și prea­desfrânare, mândrie, trufie, batjocură, hulă, vorbă deșartă, înfierbântare la râs, beție, lăcomie a pântecelui, mâncare fără măsură, răutate, pizmă, iu­bire de argint, iubire de avuție, că­mă­tărie, iu­bire de mine însumi, iubire de mă­rire, răpire, nedreptate, agonisire de rușine, invidie, gră­ire de rău, fără­de­­lege; toate simțirile și toate mădu­­­la­rele mi le-am întinat și le-am stricat și de nici o treabă le-am făcut, ajun­gând cu totul sălaș diavolului. Și știu, Doamne, că fără­delegile mele au co­vâr­șit capul meu, dar mulțimea în­du­ră­rilor Tale este nease­mănată, și mila bunătății Tale cea fără de rău­tate este nespusă și nu este nici un păcat care să biruiască iu­birea Ta de oameni. Pentru aceasta, Prea­mi­nunate Împărate, fără de rău­tate Doamne, fă minunate mi­lele Tale spre mine păcă­tosul; arată-mi pu­terea bunătății Tale, arată-mi tă­ria milosti­virii Tale celei în­durate și mă primește pe mine, păcă­tosul, cel ce mă întorc; primește-mă cum ai pri­mit pe fiul cel pierdut, pe tâlharul și pe desfrânata. Primește-mă pe mine cel ce peste mă­sură Ți-am greșit și cu cu­vântul și cu fapta și cu pofta cea fără de cale și cu gândul cel dobitocesc. Și, precum ai primit pe cei ce au venit în ceasul al unsprezecelea, care nimic vrednic n-au lucrat, așa mă primește și pe mine, păcătosul; că mult am greșit și m-am spurcat și am scârbit Duhul Tău cel Sfânt și am mâniat milosti­virea Ta cea iubi­toare de oameni, cu fapta, cu cu­vântul și cu gândul, noaptea și ziua, pe față și într-ascuns, cu voie și fără de voie. Și știu că vei pune înaintea mea păcatele mele în același chip în care le-am făcut, și mă vei întreba de cele ce cu știință, fără de iertare, am greșit. Ci, Doamne, nu cu judecata Ta cea dreaptă, nici cu mânia Ta să mă mustri pe mine și nici cu urgia Ta sa mă pedepsești. Milu­iește-mă, Doamne, că nu sunt numai neputincios, ci și zidirea Ta sunt. Că Tu, Doam­ne, ai întărit peste mine frica Ta, dar eu am făcut răutate îna­intea Ta. Ție Unuia am greșit; dar Te rog să nu intri la judecată cu robul Tău. Că de vei căuta la fără­de­legi, Doamne, Doamne, cine va putea sta înaintea Ta? Că eu sunt adâncul păcatului și nu sunt vrednic, nici în stare a căuta și a privi înălțimea ce­rului, din pricina mulțimii păca­telor mele celor fără de număr; că toate lucrurile rele și închi­puirile și mește­­­șu­girile diavolești, toată răutatea ia­dului, îndemnurile spre păcat, dez­mier­dările și alte patimi nenumă­rate n-au lipsit de la mine. Căci, cu ce fel de păcate nu m-am stricat? De care rele n-am fost prins? Tot pă­catul l-am făcut, toată desfătarea ne­­iertată am lăsat să intre în sufletul meu. Ne­trebnic m-am făcut înain­tea Ta, Dum­ne­zeul meu, și înaintea oamenilor. Cine mă va ridica pe mine, cel ce am căzut întru atâ­tea păcate rele? Doam­ne, Dum­nezeul meu, spre Tine nădăj­duiesc. De mai este pentru mine nă­dejde de mân­tuire, de biruiește iubirea Ta de oa­meni mulți­mea fă­rădelegilor mele, fii mie Mân­tuitor și, după îndu­rările și mi­lele Tale, slă­bește, lasă, iartă, toate câte am greșit Ție; că s-a umplut de multe rele su­fletul meu și nu aflu întru mine nădejde de mântuire. Mi­luiește-mă, Dumne­zeule, după mare mila Ta, și să nu-mi răs­plătești mie după faptele mele, ci întoarce-mă, spri­­jinește-mă, izbă­vește sufletul meu de relele ce au crescut într-însul și de agoni­si­rile lui cele cum­plite. Miluiește-mă pentru mila Ta, ca unde s-a înmulțit pă­catul să prisosească harul Tău, și să Te laud și să Te slăvesc în toate zilele vieții mele. Că Tu ești Dum­ne­zeul ce­lor ce se pocăiesc și Mântui­to­rul celor ce gre­șesc și Ție slavă înălțăm, îm­preună și Părintelui Tău celui fără de început și Preasfântului și Bu­nului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pu­rurea și în vecii ve­cilor. Amin.

Rugăciunea a cincea, a Sfântului Ioan Damaschin:

Stăpâne Doamne, Iisuse Hris­toase, Dumnezeul nostru, Cel ce singur ai putere a ierta păcatele oameni­lor, ca un bun și iubitor de oameni, treci cu vederea toate greșelile mele cele cu știință și cu neștiință, și mă învred­­ni­cește să mă împărtășesc, fără de osândă, cu dumnezeieștile, preaslă­vitele, prea­cu­ra­tele și de viață făcă­toa­rele Tale Taine, nu spre osândă, nici spre adău­girea păcatelor, ci spre cură­țire și sfin­țire și spre dobândirea vieții și îm­părăției ce va să fie, spre zid și ajutor, spre izgonirea celor po­trivnici și spre pierderea greșe­lilor mele celor multe; că Tu ești Dum­nezeul milei și al îndu­ră­rilor și al iubirii de oameni și Ție slavă înăl­țăm, împreună și Tatălui și Duhului Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a șasea, a Sfântului Vasile cel Mare:

Știu, Doamne, că mă împărtășesc cu nevrednicie cu Preacuratul Tău Trup și Scump Sângele Tău, și vinovat sunt, și osândă mie însumi mă­nânc și beau, neputându-mi da seama, pre­cum se cu­vine, de Trupul și Sângele Tău, Hris­toase, Dum­ne­zeul meu. Ci în­drăznind spre îndurările Tale, mă apropii de Tine, Cel ce ai zis: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sân­gele Meu întru Mine rămâne și Eu întru dânsul”. Deci, mi­los­tivește-Te, Doamne, și nu mă pe­depsi pe mine, păcătosul, ci fă cu mine după mila Ta. Și să-mi fie mie Sfintele Tale Taine spre tămăduire și curățire, spre lu­minare și pază, spre mân­tuirea și sfin­țirea sufletului și a tru­pului; spre izgo­nirea a toată nălu­cirea, a faptei celei rele și a lucrării dia­vo­lești, care se lu­crează cu gândul întru mădu­larele mele, spre în­drăz­ni­rea și dra­gostea cea către Tine, spre îndrep­ta­rea și întărirea vieții, spre în­mul­țirea faptei celei bune și a desă­vârșirii, spre plinirea poruncilor și spre împăr­tășirea cu Sfântul Duh, ca me­rin­de pentru viața de veci și spre răs­puns bineprimit la înfricoșătorul Tău tron de judecată, iar nu spre certare sau spre osândă.

Rugăciunea a șaptea, a Sfântului Simeon Noul Teolog:

Din buze întinate, din inimă pân­gă­rită, din limbă necurată, din suflet spurcat, primește-mi rugăciunea, Hris­­toase al meu, și neînlăturându-mi nici cu­vin­tele, nici obișnuințele, nici neru­șinarea, dă-mi mie a grăi cu în­drăz­neală cele ce voiesc, Hristoase al meu, și mai vârtos mă și învață ce mi se cuvine a face și a grăi. Greșit-am mai mult decât desfrânata care, aflând unde sălăș­lu­iești, cumpărând mir, cu îndrăz­neală a venit să ungă pi­cioa­rele Tale, ale Stă­pânului meu Hristos și Dumne­zeului meu. Cum pe aceea, apropiindu-se din inimă, n-ai lepă­dat-o, nici de mine nu Te scârbi, Cuvinte, ci dă-mi să țin și să sărut picioarele Tale și cu izvor de lacrimi, ca și cu niște mir de mare preț, cu îndrăzneală să le ung. Spală-mă cu lacri­mile mele, curățește-mă cu ele, Cuvinte. Iartă-mi greșelile și îmi dă îndreptare. Știi mulțimea răută­ților mele, știi și bubele mele, și răni­le mele le vezi, dar și credința mi-o știi, vo­ința mi-o vezi și suspinurile mi le auzi. Nu se ascunde înaintea Ta, Doam­­ne, Dumnezeul meu, Fă­cătorul și Izbă­vi­torul meu, nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo parte. Cele încă nesăvârșite de mine le-au cunoscut ochii Tăi și în cartea Ta se află scrise și cele încă nefăcute de mine. Vezi smerenia mea, vezi-mi os­teneala câtă este și toate păcatele mi le iartă, Dum­­ne­zeule a toate, încât, cu inima cu­rată, cu gândul înfri­coșat și cu su­fletul sme­rit să mă împărtășesc cu Tainele Tale cele preacurate și prea­­sfinte, cu care se îndumnezeiește și se face viu tot cel ce mănâncă și bea din ele cu inimă cu­rată; că Tu ai zis, Stă­­pânul meu: „Cel ce mănâncă Tru­pul Meu și bea Sângele Meu întru Mine rămâne și Eu întru dânsul”. Cu totul adevărat este cuvântul Stăpânului și Dumnezeului meu, că cel ce se împărtășește cu Darurile cele dumnezeiești și îndumnezeitoare nu este singur, ci cu Tine, Hristoase al meu, Cel ce ești din Lumina cea cu trei străluciri, Care luminează lumea. Deci, pentru ca să nu rămân singur, fără de Tine, Dătătorule de viață, su­­flarea mea, viața mea, bucuria mea, mântu­irea lumii, pentru aceasta m-am apro­piat de Tine, precum vezi, cu lacrimi și cu sufletul umilit. Mă rog să iau izbăvire de gre­șelile mele și să mă împărtășesc fără de osândă cu Tainele Tale cele dătătoare de viață și fără de prihană, ca să rămâi, precum ai zis, cu mine, cel de trei ori ticălos, ca să nu mă răpească cu vi­cleșug înșelătorul, aflându-mă de­păr­­tat de harul Tău, și, înșelându-mă, să mă depărteze și de îndumnezei­toarele Tale cuvinte. Pentru aceasta cad înaintea Ta și cu căldură strig căre Tine: Precum pe fiul cel pierdut și pe desfrânata, care au venit la Tine, i-ai primit, așa mă primește și pe mine, desfrânatul și spurcatul, Mi­los­­tive, care cu suflet umi­lit vin acum la Tine. Știu, Mântuitorule, că altul ca mine n-a greșit Ție, nici a fă­cut faptele pe care le-am făcut eu. Dar și aceasta știu, că mărimea gre­șe­li­lor mele și mulțimea păcatelor mele nu covârșesc răbdarea cea multă a Dum­nezeului meu, nici iubirea Lui de oa­meni cea înaltă; ci pe cei ce fier­­binte se pocăiesc, cu mila îndurării îi cu­rățești și îi luminezi și cu lumina îi unești, părtași Dumnezeirii Tale fă­cân­­du-i fără pizmu­ire; și lucru străin de gân­durile îngerești și ome­nești vor­bești cu ei, de multe ori, ca și cu niște prieteni ai Tăi adevărați. Acestea mă fac îndrăzneț, acestea îmi dau aripi, Hris­toase al meu, și, pu­nându-mi nă­dejdea în multele Tale binefaceri față de noi, bucurându-mă și cutremurându-mă, cu focul mă îm­părtășesc; iarbă uscată fiind eu, și – străină minune! – mă ră­co­resc nears, ca rugul de demult care, aprins fiind, nu se mistuia. Pen­tru aceasta, cu gând mulțumitor și cu mul­țumi­toare inimă, cu mulțumitoare mădu­lare ale su­fle­­­tului și ale trupului meu, mă închin și Te măresc și Te preaslăvesc pe Tine, Dumnezeul meu, Cel ce cu ade­vărat ești binecuvântat, acum și în veci. Amin.

Rugăciunea a opta, a Sfântului Ioan Gură de Aur:

Dumnezeule, slăbește, lasă, iartă-mi toate greșelile câte Ți-am greșit Ție, sau cu cuvântul, sau cu fapta, sau cu gândul, cu voie sau fără de voie, cu ști­ință sau cu neștiință, toate mi le iartă ca un bun și de oameni iubitor. Și, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale slujitorilor Tăi în­geri, ale sfintelor puteri și ale tuturor sfinților, care Ți-au bineplăcut Ție din veac, binevoiește ca fără de osândă să pri­mesc Sfântul și Prea­curatul Tău Trup și Scumpul Tău Sânge, spre tă­măduirea sufletului și a trupului și spre curățirea gândurilor mele celor rele. Că a Ta este împărăția și pu­terea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a noua, a Sfântului Ioan Gură de Aur:

Nu sunt vrednic, Stăpâne Doamne, să intri sub acope­rământul sufletului meu, ci, de vreme ce Tu, ca un iubitor de oameni, vrei să locuiești întru mine, îndrăznind, mă apropii. Poruncește-mi și voi deschide ușile pe care Tu Însuți le-ai zidit și intră cu iubirea Ta de oameni, pe care pururea o ai. Intră și luminează cugetul meu cel întunecat. Și cred că aceasta vei face, că n-ai îndepărtat pe desfrânata care a venit la Tine cu lacrimi, nici pe vameșul care s-a pocăit nu l-ai alungat, nici pe tâlharul care a cu­noscut împărăția Ta nu l-ai izgonit, nici pe prigonitorul Pavel care s-a po­căit nu l-ai lăsat cum era; ci pe toți care au venit la Tine cu po­căință i-ai rânduit în ceata prietenilor Tăi, cel ce singur ești binecuvântat, totdeauna, acum și în vecii ne­sfâr­șiți. Amin.

Rugăciunea a zecea, a Sfântului Ioan Gură de Aur:

Doamne Iisuse Hristoase, Dum­ne­zeul meu, slă­bește, lasă, milos­ti­vește-Te și-mi iartă mie, păcăto­su­lui, netrebni­cului și nevrednicului robului Tău, că­de­rile în păcat, smintelile și gre­șelile mele, toate câte am pă­că­tuit față de Tine, din tinerețile mele până în ziua și ceasul de acum, fie cu știință, fie din neștiință, cu cuvântul, sau cu fapta, sau cu gândul, sau în cuget, cu deprinde­rile și cu toate sim­țurile mele. Și, pentru rugăciunile celei ce fără de prihană Te-a născut pe Tine, ale Preacuratei și pururea Fecioarei Maria, Maicii Tale, singura nădejde neînfruntată și ocroti­toare și izbăvi­toare a mea, învredni­cește-mă, fără de osândă, să mă îm­păr­tășesc cu Preacuratele, nemuritoarele, de viață făcătoa­rele și înfricoșătoarele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci, spre sfințire, spre lu­minare, spre tărie, spre vindecare și spre sănătatea sufletului și a trupului și spre șter­gerea și pierderea cu totul a cugetelor, a gândurilor și a de­prin­­derilor mele celor rele și a nălu­ci­rilor de noapte ale du­hurilor celor vi­clene și întunecate. Că a Ta este împărăția și pu­terea, slava, cinstea și închi­nă­ciunea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a unsprezecea, a Sfântului Ioan Damaschin:

Înaintea ușilor casei Tale stau și de gândurile cele rele nu mă depărtez. Ci Tu, Hristoase Dumnezeule, Care ai în­dreptat pe vameșul și ai miluit pe canaa­neanca și ai deschis tâlha­rului ușile raiului, des­chide-mi și mie îndu­rările iubirii Tale de oameni și mă pri­mește pe mine, cel ce vin și mă ating de Tine, ca pe desfrânata și ca pe cea cu scurgerea de sânge. Că aceasta, atingându-se de marginea hainei Tale, prea lesne a luat tămă­duire, iar aceea, cuprinzând prea­cu­­ratele Tale picioare, a dobândit dez­­legare de păcate. Iar eu, ticălo­sul, întreg Trupul Tău cutezând a-L primi, să nu fiu ars, ci mă primește ca și pe dân­sele și-mi luminează sim­­țirile cele sufle­tești, ar­zând nele­giu­irile păcatelor mele, pentru rugă­ciu­­nile celei ce fără de sămânță Te-a născut pe Tine și ale puterilor cerești, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a douăsprezecea, a Sfântului Ioan Gură de Aur:

Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dum­nezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcă­toși, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că acesta este însuși Prea­curat Trupul Tău și acesta este însuși Scump Sân­gele Tău. Deci, mă rog Ție: Mi­luiește-mă și-mi iartă gre­șe­lile mele cele de voie și cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu fapta, cele cu știință și cu neștiință, și mă în­vred­nicește, fără de osândă să mă îm­pă­r­tășesc cu Preacura­tele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Amin.

Deci, mergând să te împărtășești, să zici în taină, aceste stihuri ale lui Metafrast:

Iată, mă apropii de sfânta îm­părtă­șire.

Și-mpărtășindu-mă, Doamne, să nu mă arzi;

Că Tu ești foc și arzi pe cei nevrednici,

Ci curățește-mă de toată-nti­narea.

Apoi :

Cinei Tale celei de taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi părtaș mă pri­mește, că nu voi spune vrăjmașilor Tăi Taina Ta, nici sărutare îți voi da ca Iuda; ci, ca tâlharul mărturi­sin­du-mă, strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru Îm­pă­răția Ta.

După aceea, stihurile acestea :

Sângele cel îndumnezeitor privind, te înspăimântează, omule.

Că foc este și arde pe cei nevrednici.

Dumnezeiescul Trup mă îndum­ne­­zeiește și mă hrănește,

Îmi îndumnezeiește sufletul și-mi hră­nește minu­nat mintea.

Apoi aceste tropare :

Îndulcitu-m-ai cu dorul Tău, Hris­­­toase, și m-ai schimbat cu dumne­zeiasca Ta dragoste; ci arde, cu focul cel fără de materie, păcatele mele și mă în­vrednicește a mă sătura de desfătarea care este întru Tine, ca, de amândouă ve­selindu-mă, să slă­vesc, Bunule, ve­ni­rea Ta.

Întru strălucirile sfinților Tăi, cum voi intra eu, nevrednicul? Că, de voi îndrăzni să intru în cămară, haina mă vădește, că nu este de nuntă, și voi fi legat și lepădat de îngeri. Ci curățește, Doamne, întinăciunea su­fle­tului meu și mă mântuiește, ca un Iubitor de oameni.

După aceea se zice această rugăciune:

Stăpâne, Iubitorule de oameni, Doam­ne, Iisuse Hristoase, Dumne­zeul meu, să nu-mi fie mie spre osândă Sfintele acestea, pentru că sunt nevrednic, ci spre curățirea și sfințirea sufletului și a trupului și spre arvunirea vieții și a împărăției ce va să fie. „Iar mie bine-mi este a mă alipi de Dumnezeu și a pune în Domnul nădejdea mântuirii mele”.

Și iarăși: Cinei Tale celei de taină... Și așa, cu umilință, să mergem să ne împărtășim.

RUGĂCIUNI DE MULȚUMIRE DUPĂ DUMNEZEIASCA ÎMPĂRTĂȘIRE

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.   Împărate ceresc, ... Sfinte Dumnezeule, ... (de trei ori).  Slavă  ...  Și acum .... Amin. Preasfântă Treime, ....  Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...  Tatăl nostru, .... Că a Ta este împărăția ...

Stihuri de îndemn:

După ce vei primi împărtășirea sfântă

A făcătoarelor de viață Daruri,

Laudă adu și mulțumire mare,

Și cu căldură Domnului te roagă:

Slavă Ție, Doamne! Slavă Ție, Doamne!

Slavă Ție, Dumnezeului nostru!

Apoi următoarele rugăciuni:

Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare

Mulțumesc Ție, Doamne, Dum­ne­zeul meu, că nu m-ai lepădat pe mine, pă­cătosul, ci părtaș a fi Sfin­telor Tale Taine m-ai învrednicit. Mulțumesc Ție că pe mine, ne­vred­nicul, a mă îm­pă­r­tăși cu Preacu­ra­tele Tale Daruri m-ai învrednicit. Ci, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Care pentru noi ai murit și ai înviat și ai dăruit nouă aceste înfrico­șătoare și de viață făcătoare Taine, spre binefacerea și sfințirea sufle­te­lor și a trupurilor noastre, dă să-mi fie și mie acestea spre tămăduirea sufletului și a trupului, spre izgo­ni­rea a tot potriv­nicul, spre lumi­narea ochilor inimii mele, spre împăcarea sufleteștilor mele pu­teri, spre cre­dință neînfruntată, spre dragoste ne­fățarnică, spre de­săvâr­șirea înțe­lep­ciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har și spre dobândirea împărăției Tale. Ca, întru sfințenia Ta, cu acestea fiind păzit, să pomenesc harul Tău pururea și să nu mai viez mie, ci Ție, Stăpâ­nului și Binefăcă­torului nostru. Și așa, ieșind dintru a­ceastă viață întru nădejdea vieții celei veș­nice, să ajung la odihna cea de-a pururea, unde este glasul cel neîn­cetat al celor ce Te laudă și dulceața cea fără de sfârșit a celor ce văd fru­mu­­sețea cea nespusă a feței Tale. Că Tu ești dorirea cea ade­vărată și veselia cea nespusă a celor ce Te iubesc, Hris­­toase, Dum­nezeul nostru, și pe Tine Te laudă toată făptura în veci. Amin.

Altă rugăciune a Sfântului Vasile cel Mare

Stăpâne, Hristoase Dumnezeule, Îm­păratul vea­cu­rilor și Făcătorul tutu­ror, mulțumesc Ție pentru toate bună­tățile câte mi-ai dat mie și pen­tru îm­păr­tășirea cu Preacuratele și de viață făcă­toarele Tale Taine. Deci, mă rog Ție, Bunule și Iubitorule de oameni, pă­zește-mă sub acoperă­mân­tul Tău și sub umbra aripilor Tale, și-mi dă­ruiește, până la suflarea cea mai de pe urmă, cu cuget curat și cu vrednicie, să mă îm­păr­tășesc cu Sfin­­tele Tale Taine, spre iertarea pă­ca­telor și spre viața de veci. Că Tu ești Pâinea vieții, Izvorul sfin­țirii, Dătă­torul bunătăților, și Ție slavă înăl­țăm, îm­preună și Părintelui și Sfân­tului Duh, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.

Rugăciunea Sfântului Simeon Metafrastul

Cel ce de bunăvoie mi-ai dat mie spre hrană Trupul Tău, foc fiind, care arde pe cei nevrednici, să nu mă arzi pe mine, Făcătorul meu, ci mai vârtos intră în alcătuirea mădularelor mele și întru toate încheieturile, în rărunchi și în inimă, și arde spinii tu­tu­ror păca­telor mele; curățește-mi sufletul; sfințește-mi gândurile și oa­sele; numărul deplin al celor cinci simțuri îl luminează; peste tot mă pă­trunde cu frica Ta; pururea mă acoperă și mă apără și mă păzește de tot lucrul și cuvântul pierzător de suflet; curățește-mă, spală-mă și mă în­dreptează; înțelepțește-mă și mă lu­minează; arată-mă locaș numai al Du­hului Tău și să nu mai fiu sălaș pă­catului, ci Ție casă, prin primirea Îm­păr­tășaniei. Ca de foc să fugă de mine tot lucrul rău, toată patima. Ru­gători aduc pentru mine pe toți sfinții, pe mai-marii cetelor celor fără de trup, pe Înaintemergătorul Tău, pe în­țe­lepții Apostoli, și cu aceștia și pe Prea­cinstita și Preacurata Maica Ta, ale căror rugăciuni primește-le, Mi­los­tive Hristoase al meu, și pe mine, slujito­rul Tău, fiu al luminii mă fă; că Tu Însuți ești, Bunule, sfințirea și lu­mi­narea sufletelor noastre și Ție, după cuviință, ca unui Dumnezeu și Stăpân, toți slavă Îți înălțăm în toate zilele. Amin.

Rugăciunea Sfântului Chiril al Alexandriei

Trupul Tău cel sfânt, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să-mi fie mie spre viața de veci, și Sân­gele Tău cel scump, spre iertarea păcatelor. Și să-mi fie mie Împărtă­șania aceasta spre bucurie, spre sănă­tate și spre veselie. Și la înfrico­șă­toarea și a doua venire a Ta, învrednicește-mă pe mine, păcătosul, să stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugă­­ciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților Tăi. Amin.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu:

Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, care ești lumina întune­ca­tului meu suflet, nădejdea, acope­ră­mântul, scăparea, mângâierea și bucuria mea, mulțumesc ție, că m-ai în­vred­nicit pe mine, nevrednicul, să fiu păr­taș Preacuratului Trup și Scumpului Sânge al Fiului tău. Ci tu, care ai năs­cut Lumina cea ade­vă­rată, lumi­nează-mi ochii cei înțele­gă­tori ai inimii. Ceea ce ai născut Iz­vorul nemuririi, înviază-mă pe mine, cel omorât de păcat. Ceea ce ești Maica iubitoare de milostivire a Dum­­nezeului celui mi­lostiv, miluiește-mă și dă umilință și zdrobire inimii mele și sme­renie gândurilor mele și ridicare din robia cugetelor mele. Și mă în­vred­nicește, până la sfârșitul vieții, fără de osândă să primesc sfințirea Prea­cu­ratelor Taine, spre tămă­du­irea su­fletului și a trupului. Și-mi dă, Stă­până, la­crimi de pocăință și de mărtu­risire, ca să te laud și să te măresc pe tine în toate zilele vieții mele, că bi­necuvân­tată și preamărită ești în veci. Amin.

Apoi:

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că văzură ochii mei mân­tuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. 

Sfinte Dumne­zeule..., Prea­sfântă Treime..., Tatăl nostru..., Că a Ta este împărăția...