http://www.cuvantul-liber.ro/news/87187/61/Vocea-strazii-Ce-i-place-lui-Klaus-Iohannis
Că „strada” nu doar protestează, ci şi comentează o denotă şi „caracterizarea” de mai sus, pe care i-au făcut-o preşedintelui Iohannis – la aproape un an de la instalarea sa la Cotroceni – mai mulţi târgumureşeni cu care am stat de vorbă în perioada manifestărilor „de stradă”, în urma tragediei de la clubul Colectiv. Ea (caracterizarea) vine la scurt timp după ce, cu alt prilej, un analist politic comenta şi el, ironic, cu referire la activitatea lui Iohannis, spunând: „Oficial, Klaus Iohannis a fost în vacanţă două săptămâni la Neptun, dar, neoficial, e (era atunci) în vacanţă de zece luni.”
Lăsând gluma (ironia) la o parte, există, totuşi, un sâmbure de adevăr în caracterizările de mai sus. Iohannis a vrut politică „fără gălăgie şi spectacol”, dar s-a ales cu porecla „preşedintele care tace.” În schimb – instalat la Palat pe 21 decembrie, anul trecut – a efectuat vizite în 12 ţări în Europa: Belgia (şapte vizite), Franţa (două), Italia (două), Polonia (două), Ucraina, Letonia, Croaţia, Serbia, Republica Moldova, Germania, Spania, Austria, Malta. În septembrie a fost o săptămână în SUA. În toată această perioadă „preşedintele călător” a fost – apreciază sociologii şi analiştii – „absent din spaţiul public”. A susţinut teme la începutul anului – creşterea bugetului pentru armată, legea votului prin corespondenţă ş.a.m.d. – fără însă a le urmări consistent în lunile care au urmat. Acum, după demisia lui Victor Ponta, pe fondul protestelor de stradă tocmai şi-a nominalizat un premier, Dacian Cioloş, îndeplinindu-i-se dorinţa de a avea „Guvernul meu.” Şi-a impus, aşadar, un Guvern aşa-zis de tehnocraţi, guvern care – apreciază unii comentatori – în realitate, nu-i altceva decât „unul al Găştii sale”: PNL, binomul SRI-DNA, clientela politică, mâncătorii de bani, zişi consilieri ai Administraţiei prezidenţiale ş.a.
Per ansamblu, ce s-a demonstrat în anul care, iată, trece cu Iohannis la Cotroceni? Păi, cam ce-am văzut cu toţii. Impresia generală despre felul în care dl Iohannis conduce România este (cel puţin până acum) de neputinţă. Dar, pe lângă impresia de neputinţă, au apărut treptat şi bâlbâielile, în acţiuni de luare a unor decizii. La una dintre ele ne-am referit şi cu alt prilej. Chestiunea Codului Fiscal. La un moment dat, Klaus Iohannis – cel în care românii şi-au pus mare încredere – a respins de la promulgare noul Cod Fiscal, deşi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spunea, la vremea respectivă, că acest Cod Fiscal „este foarte bun”, iar Cezar Preda, vicepreşedinte PNL, că ar fi chiar „excepţional”. Ei şi? Dar Iohannis s-a pus într-o situaţie ridicolă şi la o vizită în străinătate. La 10 februarie a jucat „Scena paltonului” la aeroportul din Paris. A fost ziua când, pentru prima dată, Iohannis, cunoscut pentru calmul său, s-a enervat. S-a dezbrăcat de palton şi l-a aruncat pe maşină, deranjat că francezii nu s-au ocupat de chestiunile de protocol. De altfel, deşi cum scriam mai sus, Iohannis a vizitat 12 ţări, politica externă românească nu a fost spectaculoasă în primul an de mandat. Cum nu a fost nici cea internă, dată fiind viteza anunţată: „pas cu pas”. Ceea ce a descoperit însă preşedintele atât în politica internă, cât şi în cea externă, e că poate fi taxat în media pentru orice pas greşit, precum paltonul pe capota pariziană, şi că nu există „teren stabil” nici în materie de politică externă când vine vorba de competiţie politică. Apoi, deşi a făcut, într-un an, atâtea vizite, nu s-a văzut o urmare concretă în materie de investiţii străine, nici după vizitele europene (în special Berlin), nici după cele americane. Aşa că, deocamdată, nu se prea vede „un altfel de politică”, nici că, în vreun domeniu, „România lucrului bine făcut” – sloganul cu care a câştigat alegerile – lasă urme pentru noi, muritorii de rând!
…Dar, cine ştie… Deoarece – spun analiştii politici – ceea ce n-au făcut niciunul din preşedinţii de până acum, nici cele zece guverne „emanate”, ar putea face, în viitor, Iohannis: ca, treptat (c-o fi având unul sau două mandate!) să contureze o nouă realitate politică şi economică, care să conducă şi la o schimbare de mentalitate. Or, aicea-i problema: schimbarea de mentalitate. Întrucât avem o clasă politică coruptă, numai o schimbare masivă, bruscă şi radicală, o revoluţie a mentalităţilor de la baza piramidei în sus va schimba ierarhia şi conducerea la vârf – monstrul pe care l-a născut din somnul raţiunii sale – clasa politică. Iar la vârful clasei politice, încă, boala din fire n-are leac. De aceea, ca să dăm doar un exemplu, în spatele imunităţii parlamentare s-au ascuns (se ascund, încă) – în pofida discursului din Parlament al lui Klaus Iohannis – cele mai mari fapte de corupţie.
În concluzie, din păcate, după aproape un an de mandat prezidenţial, constatăm că, după ce Victor Ponta şi-a depus (la 4 noiembrie) mandatul de premier, după prima seară de proteste, boala veche – „în loc să ne unim, ne bălăcărim – se pare că, cel puţin aparent „la vârf”, s-a stins! Klaus a spus că „a fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se întâmple”, sau parafrazând „a fost nevoie să moară oameni ca să am «Guvernul meu»”, cum s-a comentat, iar ultimul meci cu Ponta: „Surda la horă” vs „belicos” să nu mai aibă loc!
Poate, acum, cu „Guvernul meu” – şi fără Victor Ponta arţăgos -, Klaus Iohannis va putea începe să facă ce a declarat: „Prima mea opţiune a fost (este): alt mod de a face politică, fără gălăgie şi spectacol, mai puţine vorbe de dragul vorbelor şi mai multă construcţie, cu raţiune şi răbdare.”
Aşteptăm!